Niciodată n-am suportat prostia. În niciuna din formele pe care le poate lua. Prostia poate ucide, are drept rude de sânge neglijența, adeseori trândăvia, nepăsarea și indiferența. De aceea, consider că tot ce se întâmplă din prostie trebuie taxat dur, fără drept de apel, fără a-i da prostului nici măcar posibilitatea să se scuze, fiindcă nu poți să scuzi un prost, atâta timp cât el rămâne la fel de prost chiar și după ce l-ai scuzat. Prostia, ca atare, nu are scuză. Iar când face victime umane, prostul trebuie încarcerat cu căluș, fiindcă nimic din ce-ar zice nu poate fi de interes pentru nimeni. Trebuie încarcerat cu mintea lui îmbâcsită cu tot, cu sictirul lui cu tot, cu indiferența lui cu tot și cu pardonul lui cu tot, fiindcă nu poți să accepți niciun pardon din partea unui prost sadea care a omorât un om.
M-am gândit toată noaptea la familia celor două tinere surori dintre care una a pierit, la Păuliș, din prostia unui șofer de trailer care, pe principiul general din țara noastră, conform căruia „merge și așa”, nu a ancorat un buldozer pe trailerul cu care-l transporta, acesta căzând, într-o curbă ușoară, peste mașina în care se aflau cele două fete. Una dintre ele, aflată la vârsta celei mai frumoase înfloriri, și-a pierdut viața la doar 24 de ani, lăsând în urmă vraiștea unei pierderi incomensurabile. Sora ei, de doar 21 de ani, agonizează pe un pat de spital, urmând să poarte toată viața atât trauma multelor oase ce i-au fost sfârtecate, dar și viețuirea în absența surorii ei. Cumplită tragedie!
Și asta, din cauza exclusivă a unui prost. Un prost care, chiar după luarea carnetului de conducere, este tot un prost. Unul care, în orice țară civilizată, după uriașa neglijență care a dus la tragedia unei familii strict din cauza îngustimii minții lui, a sictirului lui, a „jemonfișismului” lui, ar fi fost plasat imediat după gratii, să aibă ocazia să ÎȘI DEA SEAMA la ce a dus clipa aia de cretinism în care și-a zis: „lasă, de ce să respect eu toate regulile și să ancorez după carte mastodontul ăsta; îl duc eu și așa, doar nu e prima oară!” Fiindcă, puteți fi siguri, nu procedează așa pentru prima oară…
Sunt consternată că se folosește intens în presă cuvântul „accident” când se relatează despre acest caz. Vă informez că accident este acela în care nu poți să eviți o situație, când pur și simplu te afli într-o situație fără ieșire și se întâmplă ceva ce nu poți să previi, când un eveniment fortuit, IMPREVIZIBIL, întrerupe mersul normal al lucrurilor, provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea. Când însă tu, șofer de trailer, târșit prin șoferie și reguli care TREBUIE respectate cu orice preț, tocmai pentru că nerespectarea lor poate provoca tragedii, ei bine, nu mai putem vorbi despre un accident. Despre un lucru IMPREVIZIBIL. Pentru că NU ESTE ACCIDENT. Este crimă, în cel mai propriu sens al cuvântului.
Iar acum, faceți un exercițiu de imaginație și gândiți-vă doar cât de expuși suntem la prostie! La jemonfișismul unor semeni absolut imbecili, care ne pot luxa viețile, lăsându-ne goi pe dinăuntru, muribunzi, strict pentru că așa au vrut ei. AU VRUT. Fiindcă, dacă n-ar fi vrut, dacă și-ar fi făcut meseria ca la carte, nimic, dar absolut nimic nu s-ar fi întâmplat.
Nu, niciun „îmi pare rău, n-am vrut!” nu poate fi luat în seamă din partea unui criminal de teapa aceluia care și-a încărcat trailerul în pofida tuturor regulamentelor. Trebuie să i se anuleze permisul de conducere pe veci și să facă pușcărie până când va fi suficient de bătrân încât să nu mai aibă energia să ucidă pe nimeni.
Dacă citesc printre comentarii un „așa a fost să fie”, consider că lista mea încă mai conține proști sadea, de care mă voi descotorosi imediat.
NU POȚI SĂ OMORI OAMENI și să spui „pardon, n-am vrut”! Fiindcă e o mizerie. În mod evident, ți-a fost absolut indiferent. Deci, AI VRUT.
Empatizez până-n străfundul țesuturilor cu familia amputată, distrusă de acest imbecil și aș fi profund dezamăgită de poliție, procuratură, judecători, you name it, dacă acest individ absolutamente prost nu ar fi ferecat cu cele mai solide lacăte, pentru a nu mai avea ocazia să-și înceapă vreodată discursurile prostești, după ce a ucis fără să-i pese, fără să VREA să PREVADĂ „ce s-ar putea întâmpla dacă…”, cu sintagma deplorabilă: „am crezut că…” Nu, nemernicule, n-ai „crezut” nimic! În cazul tău, nu există „am crezut că…” sau „îmi pare rău, n-am vrut!” Pur și simplu, nu ai nicio scuză.
Sincere condoleanțe familiei devastate!
Eugenia CRAINIC
Foarte bun articol !
Comments are closed.