Nici nu știu când s-a inventat termenul de mascul Alfa. Poate de la Darwin încoace.
Cert lucru este că masculul Alfa X Alfa (un fel de Alfa la pătrat) s-a născut odată cu claxonul.
Nu există zi de la Dumnezeu să nu dau de câte un agitat cu mâna pe claxon. Motivele pentru care are asemenea manifestări tribale, chiar paleolitice, sunt diverse:
– ba că i-a tăiat unul calea și… tiiiiiit, ca să-l educe rutier.
– ba că ăla primul de la semafor n-a văzut că s-a făcut verde acum o miime de secundă și trebuie EL, posesorul de claxon educativ, să-l educe oftalmologic, ba chiar și ginecologic, pe linie maternă.
– ba că moșul ăla traversează cam lent și EL, același posesor de claxon – un fel de cimpoi cu aer comprimat –, are intermitent la dreapta și se grăbește.
– ba că vede un prieten pe trotuarul de vis-a-vis și îl salută în stilul său, claxonând cu semnale morse (un fel se cf Coa’e)
– ba că vede pe una mai dotată de natură, dar mai săracă-n vestimentație și își varsă hormonii și frustrarea tot hăulind din claxon, ca și cerbul la boncănit sau lupul la clar de lună.
Mă rog, ați înțeles ideea. Ei trăiesc printre noi, iar noi, ăștia fără claxon la vedere, tre’ să-i acceptăm, că doar ei sunt Alfa X Alfa.
Teofil GRĂDINARU
