Ianuarie Românesc la Gyula

0
Miercuri, 26 ianuarie 2017, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU) din Gyula,  Consulatul General al României la Gyula, în colaborare cu UCRU și Academia Română, filiala Timişoara, a organizat „Ianuarie Românesc la Gyula”,  manifestare aniversară dedicată Unirii Principatelor Române, Zilei Culturii Române și poetului Mihai Eminescu. Această manifestare a fost prima manifestare organizată de către CG Gyula, dedicată marcării Marelui Centenar al Unirii de la 1918.
Cu această ocazie s-a marcat şi împlinirea a șaizeci și șapte de ani de la înființarea  revistei „Foaia Românească”, cea mai veche publicație de limba română din Ungaria. Manifestarea s-a organizat sub patronajul   consulului general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni.
La acest eveniment au participat personalități ale comunităţii româneşti din Ungaria, conducători de instituții, reprezentanți ai mediului academic din Ungaria și România, din localităţi precum Gyula, Budapesta, Bekescsaba, Szeged, Timişoara, Oradea și Arad. Au fost prezenţi la manifestare PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU); Daniel Banu, consul general al României la Szeged, Eunicia Maria Trif, coordonator al Institutului Cultural Român (ICR) din Budapesta, pr. Marius Maghiaru, preşedintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), Eva Bocsor Karancsi, preşedintele Autoguvernării Româneşti din jud. Bekes, Gheorghe Ardelean, consilier judeţean în Cons. Jud. Bekes (etnic român din Chitighaz), Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), Florin Olteanu, şeful Catedrei de Naţionalităţi a Inst. Pedagogic „Gal Ferenc” din Szarvas, Ştefan Oroian, membru al prezidiului UCRU (mentor  al corului „Pro Musica”), prof. Petru Câmpean, reprezentant al filialei din Szeged al ICR Budapesta,  Aurel Becan, protopop de Szeged și paroh la Cenadul Unguresc, alși preoți ai EORU, Adela Kiss, artist plastic ș.a.
Printre participanţii din România amintim prezenţa delegaţiilor celor două universităţi din Arad: prof. Teodor Cilan, prorectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, prof. Marius Grec şi prof. Virgil Jireghie, reprezentanţi ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prof. Ioan David, directorul Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, filiala Timişoara; prof. Cristina Marian, inspector la Inspectoratul Școlar al Județului Bihor, alţi reprezentanţi ai mediului academic şi ai mediului de afaceri din Arad, Timişoara şi Oradea.
Moderatorii seratei cultural-ştiinţifice au fost Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula şi pr. Marius Maghiaru, preşedintele UCRU,  care  au adresat cuvinte de salut și de mulțumire tuturor participanților și au exprimat bucuria pentru posibilitatea organizării acestui eveniment dedicat mai multor momente de referință din viața poporului român, dar şi a comunităţii româneşti din Ungaria.
Programul manifestării  a fost oferit de membri ai comunității românești din Ungaria şi de oaspeţi din România,  cuprinzând la început un recital oferit ce Corul „Pro Musica” din Gyula, dirijat de prof. Adrian Bughi. Elevi ai Liceului „Nicolae Bălcescu” au prezentat un montaj literar inspirat din opera lui Mihai Eminescu. Reprezentanţii Academiei Române, filiala Timişoara, au prezentat publicului prelegerile: “Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor” (prof. univ. dr. Crişu Dascălu) şi “Unirea Principatelor Române, în contextul European” (conf. univ. dr. Ioan David). Artista Maria Alice Poenariu, din Timişoara, a susţinut un recital la pian, prezentând lucrări de J.S. Bach, L. van Beethoven, F. Liszt, B. Bartok dar şi C. Porumbescu.
În cadrul dezbaterii de la sfărşitul manifestării, au luat cuvântul PS Părinte Episcop Siluan, consulul general Daniel Banu, prof. Teodor Cilan; prof. Sorin Başchir, prof. Marius Grec, prof. Maria Gurzău Csegledi. Aceştia şi-au exprimat bucuria de a fi martorii acestui eveniment de spiritualitate românească, la Gyula, cu multiple semnificaţii. Academia Română, filiala Timişoara, a oferit cu această ocazie, o diplomă de excelenţă consulului general român Florin Vasiloni. Consulatul General al României la Gyula a oferit participanţilor o recepţie, în cursul căreia participanţii au continuat dezbaterile într-o atmosferă plăcută.
            În aceeași zi, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la prima ediţie a manifestării Ziua Învățământului Superior la Gyula”. Manifestarea a fost organizată de către Primăria orașului Gyula în colaborare cu Universitatea „Gal Ferenc” din Szarvas, în cadrul căreia funcționează și Faculatea de Ştiințe sanitare din Gyula. Manifestarea a fost prilejuită de împlinirea  a 25 de ani de la înființarea învățământului superior din acest oraș. La eveniment au luat parte printre alții, Zita Horvath, subsecretar de stat, responsabil pentru învățământ superior în cadrul Ministerului Resurselor Umane, Kiss-Rigo Laszlo, episcopul romano-catolic din Szeged, Kovacs Jozsef, deputat, Arpad Takacs, șeful Oficiului Guvernamental din județul Bekes (Prefectura), Gabor Kozma, rectorul Universității „Gal Ferenc”, Erno Gorgenyi, primarul orașului Gyula. 

Aradul, oază de liniște pentru guvernul Dăncilă!

Evident că „baronii locali” din PSD vor începe asaltul asupra Guvernului pentru primirea de fonduri şi proiecte guvernamentale suplimentare ! Anticipez că această presiune nu va veni din zona Aradului din mai multe motive lesne de înţeles ! Avem, pe de o parte, o administrație locală şi judeţeană lipsită de arta dialogului în interes administrativ local şi, pe de altă parte, o lipsă crasă de viziune şi interes de atragerea de finanțări guvernamentale (cu excepția câtorva comune)!!!! Şi totuși să nu uităm că Aradul are un ministru, pe care nu îl consider de rea credinţă, care ar putea schimba lucrurile în bine dacă ar avea şi partener de dialog !!!!! Concluzie: reprezentantul guvernului şi reprezentantul județului să se încuie într-un birou să discute serios pe proiecte de dezvoltare locală şi interes public local, iar cei doi președinți de filială să se ducă la o bere să discute cum s-au susținut reciproc în mai multe runde să dobândească funcții publice „alese” doar în interesul lor!   Traian Igaș

Bancuri cu polițiști

0

1.  Poliţia derulează ample controale în trafic, sunt vizaţi şoferii fără iconiţe în parbriz.

2.  Un poliţist este la pescuit. Pescuieşte vestitul peştişor de aur, dar, fiind prea mic, îl aruncă înapoi în apă. La care peştişorul: – Mi-ai salvat viaţa, poţi să-ţi doreşti trei lucruri de la mine! Poliţistul cugetă ce cugetă şi zice: – Buletinul, permisul şi talonul.

3.  Doi poliţişti intră într-un compartiment al trenului unde pe canapea stătea tolănit Bulă: – Arme? Bani? Droguri? – Nu, mulţumesc. O cafea, vă rog…

4.  Şeful plutonului de poliţişti: – La dracu, cum a putut să ne scape infractorul? Nu au fost păzite toate ieşirile? – Ba da, dar probabil că a scăpat pe uşa de intrare!

5.  Poliţistul s-a apropiat de mine şi mi-a spus: – Aţi putea vă rog să ma însoţiţi la secţie? – De ce, domnule poliţist? N-am făcut nimic, i-am răspuns. – Ştiu, zice, dar mi-e frică noaptea singur în Ferentari.

6.  Un poliţist stă într-o intersecţie. Vine un şofer şi trece pe roşu. Poliţistul nimic. Acelaşi şofer parchează lângă el neregulamentar. Poliţistul nimic. Şoferul se dă jos din maşină şi îl scuipă pe poliţist. Nimic. Îi trage câteva palme poliţistului. Ăsta nimic. Şoferul se plictiseşte şi pleacă fluierând. Poliţistul fuge după el, îi trage o mamă de bătaie şi îi spune: – Ai trecut pe roşu, n-am zis nimic. Ai parcat aiurea, te-am lăsat în pace. M-ai scuipat, m-ai bătut, n-am avut nimic cu tine, dar nu concep să fluieri fals din Bach.

7.  Un poliţist în autobuz. Înghesuială mare, căldură. Cineva strănută. Poliţistul: – Cine a strănutat? Linişte. – Cine a strănutat?! insistă poliţistul grav. Lumea nu mai respiră. Poliţistul scoate pistolul şi trage două focuri pe geam: – Cine a strănutat!?! Toţi tremurau. În sfârşit, o băbuţă pe un scaun cu voce gâtuită: – Eu am strănutat. – Sănătate, mamaie! Apoi cu privirea spre ceilalţi călători speriaţi: – Ni s-a ordonat să fim politicoşi!

8.  Doi poliţişti (unul mai bătrân, celălalt mai tânăr) stăteau ascunşi cu radarul, când văd venind, tare, un X6. – Bă, ce tare vine asta, zise ăla mai bătrân. – Cu cât vine? întreabă ăla mai tânăr. – Cam cu 200 de euro!

9.  Doi poliţişti mergeau pe stradă. La un moment dat, văd un puşti fumând şi-l iau la întrebări: – În ce clasă eşti, mă? – În clasa a 2-a. Unul dintre ei începe să-l certe, la care celălalt îi spune: – Ce-ai cu el? Tu în clasa a 2-a nu fumai? – Ba da, dar eu aveam 18 ani!

10.  Un poliţist opreşte un motociclist care gonea pe strada principală. – Să vă explic… începe motociclistul, dar poliţistul i-o retează imediat: – Nu-i nevoie de explicaţii. O să te las să-ţi răcoreşti călcâiele la poliţie până se întoarce şeful. – Dar de fapt… – Nicio vorbă să n-aud! Mergem la secţie şi nu mă interesează ce ai să-mi spui! Câteva ore mai târziu, poliţistul se uita să vadă ce face prizonierul său în celula secţiei şi-i spune: – Ai noroc că şeful e socru mic azi, o sa fie în toane bune când vine. – Greu de crezut, zice tipul din celulă. Eu sunt mirele.

Falcă-şi asmute haita!

Hotărât lucru, Falcă s-a supărat rău. După ce a fost flituit, şi pe bună dreptate, de PSD că a făcut un buget clientelar, Celentano de Arad a dat drumu’ la câini. La cei credincioşi, desigur. Nu mai puţin de opt comunicate de presă a slobozit într-o singură zi, pe axa PNL-Primărie-Consiliul Judeţean, doar-doar va convinge pe cineva. Şi dă-i şi luptă, ba că PSD nu vrea să investim în şcoli, ba că PSD nu vrea să investim nici în Sănătate şi tot de astea, pentru simplul motiv că pesediştii n-au votat bugetul, ca să nu fie părtaş la unele investiţii suspecte că-s cu „dedicaţie”. Prin cele opt comunicate, Falcă n-a convins pe prea multă lume. Pe noi ne-a convins, desigur, într-o anumită problemă. Dar noi nu suntem în măsură să dăm un diagnostic, nici medicaţia necesară, doar medicii specialişti. P.S. Aparent, fără nici o legătură cu subiectu’, PSD îl ajută indirect pe Falcă. Guvernul PSD a aprobat construirea unui nou spital de pishiatrie, la Căpâlnaş. Nu ne-ar mira ca, cu ocazia Centenarului, Falcă să se creadă Goldiş sau Cicio Pop. Napoleon a fost deja, Ceauşescu idem, Ghinghis-Han ibidem, Tuthankamon e deja notoriu, i-au mai rămas corifeii Marii Uniri.  NU Furău

Centenarul Marii Uniri la Arad, sabotat din interior? (II)

V-am promis că vom continua cu prezentarea actelor de sabotaj la care se dedau cei care fac jocurile pentru sărbătorirea Centenarului. Mai comentăm o decizie care, la prima vedere, pare chiar interesantă, inspirată şi contribuie la promovarea Centenarului. Doar la prima impresie… Mai acum o săptămână, Consiliul Judeţean şi Primăria au premiat 100 (s-au dovedit a fi 101, ca dalmaţienii) de pasionaţi de istorie (ăsta e termenul cel mai bun pe care l-am găsit) care au contribuit prin activitatea lor la promovarea Centenarului. Printre ei oameni de valoare, istorici cu greutate în Arad şi nu numai, dar şi tot felul de „petice”, ca să iasă magicul număr 100, adică justificarea celor 100 de ani de la Marea Unire. Bunăoară oameni care doar au tradus o monografie din maghiară în română sau care au făcut o monografie a unei comune au fost asimilaţi unor isorici veritabili. Motivul? Tot minimalizarea actului Marii Uniri, în sensul că oricine, şi un traducător, şi un culegător pot să scrie de Marea Unire. În fond, ce ne mirăm? Sărbătorirea Centenarului presupune o emulaţie culturală, o diversificare a comunicării. Şi când şef la cultură în municipiu e viceprimarul Bognar Levente (român verde, cum ar veni) şi şef la comunicare pe Consiliul Judeţean (cu ramificaţii la PNL şi Primărie) e alt român verde, pe numele său Ando Andras, atunci ce mai vreţi? Horya, Kloska es Krisan

Mare emisiune mare!

0
Dragi arădeni, la ora 18.30 nu părăsiţi aparatele TV. Mesaje importante pentru municipiu şi judeţ, numai la TV Arad, ediţia de iarnă. Se vor afla faţă în faţă realizatorul Krisztian Varjasi şi invitatul Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Abia aşteptăm suspansul, cavalcada de dezvăluiri, argumente şi contraargumente, o emisiune la baionetă, ce mai! Premisele sunt favorabile: realizatorul emisiunii este angajatul Consiliului Judeţean, deci al lui Bîlcea implicit. Şi, cireaşa de pe colivă, totul se petrece la televiziunea controlată de Falcă. Nu-i aşa că-i fain cu presa asta liberă, independentă şi incoruptibilă? Corado Cattani

Mafia pocăiților din Primărie l-ar putea „îngropa” pe Falcă

Poate puțini dintre arădenii neinițiați știu că secretarul Primăriei Arad este „sora” Lilioara Stepănescu. Sau că managerul orașului este o altă „soră” (ce va fi reinvestită pe funcție peste câteva zile în dauna Geaninei Pistru, căreia i-a fost respins dosarul). Și exemplele ar putea continua cu nemiluita, nu numai la Primărie ci la toate instituțiile aflate în subordinea lui Falcă, Celentano fariseul de Arad care și-a „angajat” frații și surorile întru Domnul pe tot pe unde a apucat. Pe locuri călduțe și bine plătite, să fim bun înțeleși. Ei bine, această Lilioara Stepănescu, din postura sa, a dispus achitarea cheltuielilor la Sala de Sport de pe Voinicilor (cea construită de către CNI și apoi trecută la Primăria Arad – veți vedea mai jos cum, prin ce artificii făcute de Falcă), stabiliment dat în custodie, folosință gratuită către Universitatea privată din Arad, pentru o perioadă de cinci ani, termen care s-a încheiat la sfârșitul lui septembrie (cum a fost prelungit contractul… e de competența altora. Din câte știm prelungirea contractului de concesiune cu titlu gratuit se putea face doar prin hotărâre CLM). Că privata, UVVG-ulu lui Ardelean nu a plătit niciun leu impozit sau taxe locale pe clădire și teren, în toți cei cinci ani, am mai scris. La fel cum am mai scris că și cheltuielile aferente, apa, canalizarea, gazul, energia electrică, încălzirea sălii de sport care aparține tuturor arădenilor a fost plătită de către Primăria lui Falcă!!!!!! Atenție, o asociație, fundație etc. privată, fie ea și o universitate, a avut cheltuielile plătite de către ARĂDENI!!!! Mai mult, UVVG mai și închiria sala de sport de pe Voinicilor pentru diverse activități sportive, încasând bani frumoși. Și asta, repetăm, fără să cheltuiască niciun leu pentru chirie, utilități etc. Oare cui dintre arădeni nu i-ar conveni să primească acest plocon? Mai trebuie să vă spunem că Ghiță Falcă predă la UVVG? Și că este plătit pentru acest lucru. Verificați-i declarația de avere și/sau interese. Revenind, oare cine a pus la cale această întreagă mașinărie de cheltuirea banului public? Și, mai ales, cine și cu ce interese a girat-o? Că Falcă a semnat, dezinteresat sau nu – rămâne de văzut, ca primarul este o variantă demnă de luat în seamă. Dar, oare cine i-a pus în față facturile, de utilități cel puțin? În continuare vă invităm să (recitiți) câteva dintre articolele scrise de către comuniștii noștri referitoare la mașinăria din spatele Sălii de Sport de pe Voinicilor, sală „furată” de către Falcă celor de la Liceul cu program Sportiv Arad.  

Un nou ABUZ în SERVICIU marca Falcă

De data aceasta beneficiara mârlăniei făcută de către primarul Aradului este Universitatea Vasile Goldiş, instituţie de învăţământ superior privată. În paranteză fie spus, ca să se dumirească toată lumea interesată despre ce este vorba, UVVG Arad sau banca ardelean cum mai este cunoscută, a primit, în 2015, din partea ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) calificativul de LIPSĂ DE ÎNCREDERE. Adică… ca cum n-ar fi. Revenind, nu credem că sunt prea mulţi arădeni care să nu ştie despre existenţa unei săli de sport situată la capătul, spre Selgros, a străzii Voinicilor din Micalaca. Adică, în plin câmp. Sala de sport respectivă, pentru cei care nu sunt în temă, a fost construită în urmă cu cinci, şase ani (poate mai mult, nu facem acum exerciţii de memorie) de către Compania Naţională de Investiţii, pe vremea PSD-ului parcă. Şi dată spre administrare, la fel ca şi alte câteva zeci de astfel de săli construite la nivelul întregii ţări, către autorităţile locale, în cazul Aradului către Primărie. Numai că, Jitză Falcă, mare sculă pe basculă atunci şi acum (încă), a atribuit-o spre folosinţă UVVG-ului (fapt ce reiese clar din multitudinea de panouri de tablă şi bannere cu UVVG Arad expuse pe laturile edificiului). Cum, pe ce perioadă de timp, în ce condiţii – preţ etc. a intrat UVVG în posesia, folosinţa, acestei săli? Poate ne spune onor primarul Aradului, că noi nu ştim de vreo concesiune. Şi poate, alături de primar, ne vor spune şi cei de la UVVG pe ce bază închiriază sala către doritorii de sport (se vorbeşte despre 100, 150 lei/ora). Dar, despre toate acestea şi altele mai picante, cu altă ocazie. Acum altceva vrem să scoatem în evidenţă. Şi anume faptul că Gheorghe Falcă a fost în perioada respectivă, poate mai este şi acum, cadru didactiv activ la UVVG Arad. Lector parcă, dacă nu ne joacă memoria feste. Loc de muncă de unde a fost plătit pe bază de contract de activităţi didactice, lucru care reiese clar din declaraţia lui de avere (vezi facsimil). Deci, despre ce vorbim noi aicea, tovarăşe primar? Noi suntem prea mici în propoziţie să dăm cu barda şi să tranşăm situaţia, dacă o fi vorba despre un grosoloan ABUZ ÎN SERVICIU sau de unul mai subţirel, de trecut cu vederea. Poate ne lămuriţi. Sau poate organele abilitate au o părere oficială.  

Cât îi Goldişul în floare, nici în… impozit nu-i doare!

Impozitele pe unele clădiri şi terenuri. În speţă pe Sala de sport de pe Voinicilor, construită pe banii statului de către Compania Naţională de Investiţii, lucrarea finalizată în anul 2012, şi despre terenul aferent acestei, atât cel de sub clădire, cât şi din jurul acesteia („sală de sport cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 de locuri pentru spectatori, situată pe str. Voinicilor FN, în suprafaţă construită de 1627,92 mp şi suprafaţă desfăşurată de 1779,91 mp., cu o valoare de inventar de 3.634.043,40 lei”, la care se mai adaugă terenul în suprafaţă de 3316 mp). Sala de sport respectivă a fost dată, în septembrie 2012, Universităţii Vasile Goldiş, instituţie privată. A fost concesionată la iniţiativa lui Gheorghe Falcă (cadru didactic angajat la UVVG) cu titlu GRATUIT, pentru o perioadă de 5 (cinci) ani! Care, dacă socotim bine, au camtrecut şi cum nu ştim de existenţa unui alt act oficial încheiat între Primărie şi UVVG… Dar, stăm pe poziţii şi aşteptăm minunea. Că atât Falcă, cât şi Ardelean sunt în stare de orice. Până atunci vă spunem doar că în toţi aceşti cinci ani de zile, UVVG nu a plătit impozit pentru clădire (care se întinde pe aproape 1800 mp) şi nici pentru teren (3316 mp). Şi asta pentru că nu au catadiscit să le înscrie în CF. Deşi, conform Hotărârii CLM nr.202/2012, Art..5.Demersurile privind operaţiunile de publicitate imobiliară sunt în sarcina comodatarului  (adică a instituţiei lui Ardelean). În concluzie, UVVG a primit GRATIS de la Falcă (angajatul său) o sală de sport cu terenul aferent pentru care nu a plătit, în cinci ani de zile, niciun leu impozit la bugetul local!!!!!  În timp ce arădeanul de rând care are o garsonieră, un apartament, o căsuţă cu un petec de teren, acolo, plăteşte zeci, sute, mii de lei anual impozit către Primăria lui Falcă. Şi dacă mai ai şi un autoturism…ăla eşti. Vezi ce înseamnă să nu ai şi tu, om de rând, universitatea ta privată. Să-l angajezi dascăl pe Falcă, să le predea studenţilor. Ce să le predea? Ei, asta-i bună!  

Goldişul funcţionează pe banii arădenilor…

… şi a indiferenţei Primăriei lui Falcă. Este vorba Sala de sport situată pe strada Voinicilor F.N. (terenul în suprafaţă de 3316 mp; sala de sport cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 locuri pentru spectatori – conform contract) dată în concesiune cu titlu GRATUIT, în anul 2012, de către mărinimosul Gheorghe Falcă Universităţii private Vasile Goldiş din Arad. Concesiunea a fost făcută pentru o perioadă de cinci ani (deci termenul a expirat sau urmează să expire în această perioadă!) şi a fost iniţiată de către Gheorghe Falcă (despre interesanta expunerea de motive ce a stat la baza atribuirii sălii vom mai avea ocazia să vorbim), cel care pe lângă calitatea de primar al municipiului Arad se mai bucură de cea de profesor al UVVG!!?? Adică, el centrează, el dă cu capul! Astăzi, fiind o zi de VIKEND, deci de hodină, vă reţinem atenţia doar puţin, cu prevederile stipulate la art. III, privind Obligaţiile Părţilor, mai precis cele de la III. 3.1.d. şi care zic că cam aşa: (comodatarul, adică UVVG) să suporte toate cheltuielile necesare folosinţei imobilului; Cu alte cuvinte, universitatea să încheie contracte şi să plătească apa, canalul, curentul, gazul şi ce o mai fi acolo. Că, aşa cum spuneam într-un articol precedent, impozitul pe clădire şi teren nu-l plăteşte!!!!, acestea fiind plătite de către Primărie!!!! Adică, de către arădeni. De către fraierii de arădeni care, iată, pe lângă că au fost văduviţi de folosinţa sălii de sport au plătit (şi încă mai plătesc – după câte ştim) şi cheltuielile de întreţinere. Şi toate acestea sub oblăduirea profesorului Falcă şi a neglijenţei, ca să nu zicem altcumva, angajaţilor Primăriei. Să vorbim serios: cui dracu nu i-ar conveni să primească în concesiune, GRATUIT, o sală de sport, să nu plătească pe ea taxe şi impozite la bugetul local (UVVG nu a înscris contractul de concesiune la cartea funciară, deşi publictatea imobiliară era în sarcina acesteia, conform Hotărârii 202/2012 a CLM), să nu plătească utilităţile etc. ş.a.m.d., toate acestea fiind plătite de către Primărie, adică de către arădeni? (din câte am aflat, pe regim de urgenţă, UVVG a întocmit, zilele trecute, după dezvăluirile apărute pe feisbuk, un contract cu Apă-Canal). Şi ar mai fi interesant de ştiut cine va plăti, dacă va plăti cineva, toată această pagubă adusă bugetului local, adică arădenilor. Fraierilor de arădeni care musai să îşi plătească la timp taxele şi impozitele locale, stabilite de Falcă şi „asociaţii” din Consiliul Local Arad. Şi, cine se face, dacă se face vinovat pentru această crasă (sau voită?) neglijenţă. Sau abuz în serviciu (Jitză, nu te simţi nici în cel de-al 12-lea ceas?) Cât despre UVVG, ei este mulţi, se cred intangibili şi dăştepţi! Pe lângă că nu plătesc, mai şi încasează taxe de la studenţi. Că facultăţile e privat şi nici măcar cea de tumbe (sau de sport, dacă vreţi) nu e moca! Marea UNIRE (de la ski)  

Mă! Da s-o supărat ca măgariu pă sat!

Fu luni ședință mare la Consiliul Local a Aradului. O mai fost și până amu, da asta de azi fu cu supărări! S-o supărat a nost Jiță Falcă, adic[ Celentano de Arad, omu cu cele mai mari ouă de acolo din Palatul cela mare din mijlocu orașului. După ce i-o sfădit și pă ăla de-l numea președinte dă ședință, Bulbuc se cheamă el că mă uitai io pe țâdula aceia din fața lui și pă o doamnă secretară, una veche pă la Palat pe nume Lilioara, că iștea doi tot bolborosau cu unu din sală pă nume Vărcuș, un fel dă șăf a lu cei care sunt comuniști ca iștea de la Flacăra Roșie, da mult mai urâți. N-o fo dăstul că io beștelit pă iștea doi că iar s-o supărat a nost cela din frunte cu o „pamblică” tricoloră peste chiept, că una ce să zâcea prin sală că o cheamă doamna Andreica și îi ceva mare directoreasă pă la o făbricuță de furat bani a lu cela cu „pamblică” și a lu cela cei ungur el, ciovârgău pă la Consiliu, Andraș Ando acela. Că tulai domne cât or putut ciordiles aiștea doi cu ajutoru lu directoreasa asta. No, da stai să vezi dă ce s-o mâniat Falcă că dă ce s-o dus asta și o dat ceva esplicații lu cela ce vă zâsăi mai înainte, la șefu comuniștilor de la PSD. Tulai Doamne, cum o sfădito pă directoreasă că era să înghită biata microfonu la care o grăit, da s-o roșit tătă, o băgat capu întră umeri și o fujit iute la locu ei. Noi ne-am temut că o și bate ludu cela cu „pamblică”. Io vă zâc drept că nu mă mai duc la ședințe dă astea, că m-o trimăs Romi sub acoperire. Da io mă tem că mă dăscopere acela ce e șăfu la Palat, Jița Falcă că mis de la Flacăra Roșie și o sări pă mine și mo zugruma, că după ce o făcut cu aiștea tri azi, care îs dea lui, numa doamna ceea pe nume Podea de la Eujen Potier mai poate avea grije dă el. Ptiu, bată-l să-l bată dă dilău! Acoperitul din Palat

Falcă se pregătește să toace documentele

0
Simțind că se apropie vremea pensionării și că arădenii nu mai pun botul la promisiunile olteanului din Brad aciuit la Arad, ce s-a gândit Falcă, hai să se apuce de distrus documente, că poate așa se pierde urma la tot ce a făcut el prin primărie. Și dacă e vorba de distrus acte, adică foi de hârtie, cam toți dintre noi am văzut acele mici dispozitive manuale sau automate, de dimensiunea unui coș mic de gunoi, care fac această operațiune destul de repede și rezultă niște fîșii care se pota poi arunca la gunoi sau se pot arde. Degeaba, nu a avut încredere Celentano de Arad că nu vor veni ceva specialiști care să pună cap la cap fîșiile și să ia urma matrapazlîculilor făcute de el în atâția ani de domnie ca baron de Arad. Așa că, atenție, după băncile de pe Mețianu ce au costat 8500 euro bucata, acum se cumpără un tocător de documente la preț de chilipir, numai 7500 de euro!!! Ne îndoim că acest tocător scoate celuloza din documente și lipiciurile speciale, așa că și această ˝investiție˝ marca Jiță Falcă s-ar putea să-l toace mărunt și pe el la momentul adevărului … An Doi    

Micul șahist Duca Bogdan a luat locul 1 la Turneul Pionilor de la Hațeg

0
Juniorul arădean de doar 8 anișori, pe nume Bogdan Duca, legitimat la clubul Vados, a surprins plăcut în acest week-end la Turneul Pionilor de la Hațeg unde a câștigat locul 1 la categoria jucători sub 20 de ani, surclasând jucători cu mult peste valoarea și vârsta lui. Este o performanță deloc de neglijat la vârsta lui, poate chiar uimitoare și dealtfel nu este singurul premiu luat în sportul minții pe care îl practică de la grădiniță unde a și câștigat primul trofeu din totalul de peste 20 pe care le-a adunat în ˝carieră˝. Ce este sigur, acest ultim trofeu de la Hațeg este cel mai important de până acum dar micuțul Bogdan nu se va opri aici, aventura continuă. Felicitări!  

Frați români, ce s-a întâmplat cu Andraș Ando?

1
Am rămas surprinși de-a dreptul, frați români comuniști care ne mai citiți. Nu știm unde a dispărut maghiarul Andraș Ando, directorul de, chipurile, strategii și comunicare al Consiliului Județean Arad? Mai deunăzi am primit un comunicat de la Consiliul Județean cum că ceva delegație de chineji au trecut pe acolo ca și mongolii lui Andraș (cel care a făcut praf proiectul Arad – Capitală Culturală, după ce cgeltuit o cocie de bani) prin Câmpia Panonică. Până aici totul normal, da ne trimit comunicatorii ăștia de la CJ și un „chip” de ne-a cuprins panica. În chipul cu pricina apărea Marinel Cionca, cum care Marinel, subalternul lui Andraș Ando, mai apare și baștanul Seculici (eșuat la Camera de Comerț Arad, după ce a băgat în falimentul serele firma Proiect SA), un galben din ăla chinezesc și încă unul necunoscut nouă. Sperăm că v-ați dat seama de ce ne-am panicat? Nu apare lângă chinez maghiarul Andraș Ando, cel mai român dintre maghiar și cel mai maghiar dintre chineji. Dumnezeule Doamne, ce ne făcem? Vă rugăm, dragi cititori comuniști, dacă cumva aflați ceva de dispariția maghiarului Andraș vă rugăm dați de știre pe facebook, că ne necăjim foarte tare. Dacă dispare acest „Cucuzel” omul bun la toate… falimentele din mass media și nu numai. Sincer, că fără el am fi ca fără chiloți pe plajă la Mamaia în august. BOB de la Primărie

A început programul național ˝Prima Budă˝

0
Anul 2018 începe în forță pentru primul guvern Dragnea cel adevărat, s-a tăiat prima panglică la o investiție de succes din programul ˝Prima Budă˝. Alături de toți colegii de luptă cu statul paralel, premierul Liviu Dragnea a tăiat panglica la Școala Gimnazială nr.2 din Videle, unde s-au c***t după pomi doamnele școlărițe Vasilica și Carmen pentru că pe vremea aia nu erau buzi pentru nevoi personale ale elevilor. Prezente la eveniment, cele două cucoane, vizibil emoționate, au povestit cu lacrimi în ochi ce coșmar era când le scăpa c****a și nu găseau un pom liber … Construcția impunătoare cuprinde trei grupuri sanitare formate din câte o ușă de lemn și o gaură de mărime potrivită pentru a fi nimerită și din picioare. Modelul l-a văzut Livache în serialul Suleiman și a vrut să-l implementeze de urgență mai ales că asigură eficiență în combaterea prostatei și a hemoroizului, două direcții importante în strategia privind sănătatea, ce se regăsesc evident în programul de guvernare la paginile 1234 și 1235, pagini care au fost lipite și în interior la uși pentru mai bună cunoaștere și pentru că aveau și niște poze exemplificatoare … Constructorii ne asigură că cărămizile și celelalte materiale că care au fost folosite sunt ecologice și provin din vechi bordeie de pământ de pe vremea lui Tudor Vladimirescu. La acoperiș s-a renunțat din motive de securitate, știut fiind faptul că la un cutremur, tavanele se prăbușesc și pot cauza decesul celor prinși sub ele. Ușile sunt din scânduri de lemn de esență moale care elimină constipația iar găurile din ele ajută la creearea în cabină a efectelor climalite și climacool atât de bune la eliminarea transpirației și a mirosurilor de c* … și a mirosurilor. Pentru a asigura o fluidizare a celor care vin să stea ˝pe vine˝, s-au eliminat pereții despărțitori după modelul chinezesc. Când vezi că lângă tine își fac treburile alți colegi, parcă îți trece sau te miști mai repede … La final, premierul Dragnea i-a asigurat pe toți cei prezenți că eforturile de modernizare a vieții românilor vor continua și se lucrează la soluții și pentru cei care locuiesc la bloc și vor să se c**e ecologic, la aer curat …   Codrean Ștefan, cel mai barosan, de lângă sultan

Bancuri cu Dragnea

0

1.Obiceiuri din copilărie Liviu Dragnea, în vizită la părinţi, vede ecranul televizorului spart şi întreabă: 

– Ce, n-aţi avut bani să-l reparaţi? 

– Ba da, dar n-are rost.  

– De ce? 

– Pentru că atunci când erai mic şi spuneai o prostie, îţi trăgeam una peste gură. Şi am rămas cu obiceiul ăsta!

2. Diriginta îi roagă pe copii să-i spună cu ce se ocupă părintii lor.

– Spune tu, Gigel!

– Tata este pompier. El stinge incendiile şi salvează vieţile oamenilor.

– Foarte frumos, e rândul tău, Titi.

– Tata este medic, el ne consultă şi ne prescrie medicamente atunci când suntem bolnavi.

– Minunat! Dar tatăl tău, Bulă?

– Tata este dansator într-un club gay, dansează la bară, clienţii îi bagă bani la chiloţi, şi dacă plătesc bine tata face sex cu ei în boscheţii de la Ateneu.

Oripilată de destăinuirile elevului, diriginta îi trimite pe copii în recreaţie, oprindu-l doar pe micul Bulă.

– N-am ştiut că tatăl tău face asta, copile, zice precaută diriginta.

– Iertaţi-mă doamna dirigintă, zice Bulă cu ochii în lacrimi, v-am minţit, tata e consilierul lui Dragnea, da’ mi-a fost ruşine sa spun!

3. Liviu Dragnea primeşte un SMS prin care îi este ameninţat câinele. A doua zi, la primul ministru se dublează paza.

4. Liviu Dragnea: „Dosarul meu a pornit de la plângerea unui mort”. Pare logic. Dacă morţii trimit oamenii în Parlament, de ce nu i-ar trimite şi la puşcărie?

5. 2028, Dragnea către nepot:

– Cât ai luat la Istorie? 

Nepotul răspunde supărat:

– 4. Nu am ştiut cine a fost liderul PSD care a declanşat revoltele din 2017 din cauza OUG-urilor trimise noaptea, hoţeste. 

Bunicul Dragnea:

– Bravo! E bine şi 4. Dar tu ce le-ai spus? 

Nepotul:

– Altă întrebare!

6. Dragnea a dat ordine clare în legatură cu inundaţiile din Teleorman: ”Cu prioritate se va evacua apa din cimitire. Acolo se afla majoritatea votanţilor noştri”

7. Întrebare:

– Cum se citeşte în română Sevil Shhaideh?

Răspuns:

– Liviu Dragnea. …

8. Tudose intră agitat şi transpirat tot în birou la Dragnea. Deschide uşa ca o vijelie, de nici n-apucă Daddy să stingă ţigara, şi se prăvăleşte într-un fotoliu.

– Liviule, ăştia râd de mine că am faţă de beţiv.

Dragnea suflă fumul afară, surâde ghiduş şi-i face cu ochiul:

– Ce-i drept, cam ai.

– Hai, măăă, nu începe şi tu.

– Ho, bă, că glumeam. Râd de tine pentru că eşti fraier, de-aia râd. Şi nu faci nimic.

Lu’ Tudose îi pică faţa:

– Păi şi ce să fac?

Dragnea se ridică de la birou şi-l mângâie uşor pe cap:

– Mă, Mihăiţă, îl suni tu frumuşel pe fraieru’ ăla de la Finanţe şi-i spui să anunţe că se naţionalizează pilonul doi de pensii şi că se introduce impozit pe cifra de afaceri.

– Ăăă… şi ce legătură are cu faţa mea?

– Tu eşti prost sau te faci? Fă ce spun şi nu mai comenta atât!

Două zile mai târziu: Telefonul roşu de pe biroul lui Tudose sună scurt de două ori. Prim-ministrul ridică receptorul:

– Da, Liviule…

– Ei, cum e, mai râde cineva?

9. Un cimitir la miez de noapte. Doi morţi stăteau la palavre, cand se aud paşi si voci. Unul dintre morţi se sperie şi începe să tremure.

– Stai calm, nu te speria. E Darius. A venit să-si ia şpaga. Nu are treabă cu noi, îl linişteşte celălalt.

– Ce bine! M-am liniştit! Am crezut că e Dragnea şi a venit din nou să ne scoată la vot.

10. Băsescu, Iohannis şi Dragnea la judecata de apoi. Dumnezeu îl întreabă pe Băsescu:

– Tu în ce crezi ?

– Cred într-o ţară mai bună, cred in oameni şi în evoluţie !

– Bun, treci la dreapta mea.

Urmează Iohannis:

– Tu în ce crezi?

– Cred în libertate,în drepturile omului şi într-o evoluţie a ţării noastre!

– Bun, treci la stânga mea.

–  Dragnea, tu în ce crezi?!?

– Doamne, eu cred că stai pe locul meu!

sursa: adevărul.ro

Primită de la „Vlaicu”

1
Consorțiul „Academica Plus” din care face și Universitatea Aurel Vlaicu din Arad susține propunerea alianței de guvernare pentru funcția de ministru al Educației, în persoana domnului Valentin Popa. Iată comunicatul oficial al consorțiului: „Rectorii universităților care fac parte din Consorțiul ACADEMICA PLUS, consorțiu format din universități comprehensive cu impact regional – Alba-Iulia, Arad, Bacău, Oradea, Petroșani, Pitești, Ploiești, Sibiu, Târgoviște, Tg. Jiu- care școlarizează peste 50.000 de studenți, susțin propunerea alianței de guvernare pentru funcția de Ministru al Educației Naționale în persoana domnului Valentin Popa, Rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Prin calitățile sale manageriale, avem convingerea că Rectorul Valentin Popa va reuși, în funcția de Ministru al Educației Naționale, să susțină promovarea domeniilor strategice pentru România și să asigure atingerea indicatorilor de reformă ai proiectului național „România Educată” Comprehensativul Komunist

Vine Manea. Gata stadioanele! La pulivară

Cum care Manea? Pruncu lu Manea, bătrănu. Cum care stadioane? Alea pe care le tot promite Falcă, acest Celentano de Arad, că le face și nu le mai gată. Adică, stadionul UTA și terenul de la Motorul, baza ICRTI (bugetată anul trecut, fără să se cheltuiască niciun leu de către „marele vizionar al Aradului”) că pe restul le-a făcut kauflkanduri și lidăluri această vinitură de oltean pe care l-am ales în fruntea Aradului. Nu de alta, dar să se îmbogățească, săracul de el! Băgăm de samă, așa comuniști rebeli cum suntem, că acest Manea care, chipurile, vrea la UTA BD, o legendă a fotbalului românesc, să facă treaba pe care o fac de obicei cei cei de la „Nufărul”. Adică, să curețe. Tot rahatul pe care l-a lăsat Falcă și Șoani Meszar, cei care au cheltuit milioane de euro din banii arădenilor pentru ca Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc să se zbată în partea de jos a ligii secunde… Rușine penrtu spălătorii de bani și pentru acei care își bat joc de banii Aradului și de arădenii microbiști. Revenind la acest „manea” (Guță, Salam, Sorinel Puștiu etc.) oare ce-l mână pe el în luptă? Nu v-ați întrebat, dragi comuniști utiști? Ce treabă să aibe el cu UTA? Noi atâta am avut de zis, deocamdată. Chiar dacă vă supărați pe noi. Că știm că adevărul doare. Cât despre stadioane, la pulivară vor fi gata, sau nu în era Falcă! P.S. Cică, zâce-se că Manea și-a făcut un plan de bătaie pe cinci (5) ani. Ne pufnește râsul, dar asta e altceva. Păi, în ritmul ăsta Falcă nu gată stadioanele mai sus amintite nici în opt, zece ani. Deci, haideți să haidem la Șiria, să jucăm cu FCSB, Dinamo etc. și, de ce nu, chiar în cupele europene. Cu Manea în frunte. Hai Domidea

Liniște de mormânt la Consiliul Județean Arad. Oare?

1
Ați mai auzit ceva ]n ultima vreme de șefii, capii CJ Arad? La din alea lumești ne referim, că la celălalte… Sergiu Bâlcea (unul dintre vicepreședinți) este tot mai prezent mai ales în ochii unei părți a presei.Claudia Boghicevici (altul dintre vicepreședinți) este supărată că nu i-a ieșit pasența cu o funcție înaltă la București. Iar Marini Iustin Cionca, președintele, este ka kum n-ar fi! Haideți să-i luăm pe rând. Sergiu Bâlcea și-a luat rolul în serios. Și dacă nu s-ar lua după Falcă Celentano de Arad mai că ar fi de viitor. Și, bineînțeles, dacă nu s-ar lăsa ghidat de Geanina Pistru, un alt talent crescut în grădina lui Falcă, și care tinde să „moară” speranță. Sau, poate, atâta poate, oricum și-a depășit condiția – dacă ar fi să ne luăm după unii dintre comuniștii noștri de „frunce”. Nu din punct de vedere financiar vorbim, să fim „bun” înțeleși. Claudia este și va rămâne Claudia. Dar nu pentru toată lumea. Că, de exemplu, la Revelionul sârbesc doamna Boghicevici nu a considerat necesar că prezența ei ar fi fost binevenită și chiar obligatorie. De fapt, nicio mare sculă (sau mai mijlocie spre mică) din administrația orașului și a județului nu a catadicsit să-i onoreze pe sârbii din Arad (a treia etnie ca număr din Arad, dacă bine știm) la Revelionul lor, pe rit vechi. sau SRI-ul nu a lăsat-o… Despre Iustin Marini Cionca… ce se mai zicem. S-a ascuns ca… ăla în cucuruz. S-a văzut cu sacii în cocie, ascultă cu tandrețe de Falcă și face ce a învățat cel mai bine pe vremea când era picolo și apoi ospătar. Servește cui plătește. Că de învățat la școală, aia a făcut-o tardiv de târziu, la seralul de la liceul din Pecica. Ce medii a avut? Într-un alt articol veți afla și vă veți minuna pe mâna cui a încăput județul. O voce din culise ne șoptește că Marini a cam lăsat CJA-ul pe mâna subalternilor apropiați și a luat drumul pribegiei, drum deschis de mentorul său într-ale șmecheriilor. Adică de către Falcă Celentano de Arad. Și bităngălește ca la 20 de ani, vorba cântecului. Dar, cum nici noi, comuniștii de la Flacăra Roșie nu suntem ușă de biserică nu ne băgăm în treaba lui proprie și personală (deși gurile rele spun că e o „treabă” de treabă, nu glumă). El e, în ultima vreme, printre altele, cu China lui, cu Hainanul pe care tocmai l-a vizitat (degeaba, zicem noi) împreună cu o delegație condusă de către directorul de strategii și comunicare al CJA, dr.Andrei Ando, cel căzut într-o altă patimă… K. URULUI Explicație foto: Țucu-ți bade ochiu drept și insigna dă pă pept (aici e vorba despre ceas!)  

Nominalizări pentru Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială

0
Arădenii  sunt invitaţi ca până la data de 4 februarie  să facă nominalizări pentru premiile Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, editia a V-a 2018. Regulamentul Galei şi formularul de înregistrare pot fi descărcate de pe site-ul gala.cnasr.ro Categoriile pentru care sunt aşteptate propunerile sunt: Premiul asistentul social al anului; Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului; Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi; Asistentul social din domeniul sănătate / servicii medicale; Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate; Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost; Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu; Asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi; Asistentul social din domeniul incluziunii sociale / economie socială; Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare; Asistentul social din domeniul prevenirii / reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale; Premiul pentru jurnalism; Premiul politicianul anului; Premiul instituţia anului; Premiul personalitatea anului în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială; Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social; Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale; Premiul pentru cea mai activă sucursală a CNASR. Evenimentul aflat la  cea de a cincea ediţie va avea loc pe 20 martie 2018, la Ateneul Român, de Ziua Mondială a Asistenţei Sociale. Gazdă a evenimentului va fi cea care a sprijinit gala încă de la prima ediţie, Andreea Marin – Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială. La ediţia din acest an, participanții vor avea parte de muzică pentru suflet şi din suflet a Alexandrei Uşurelu şi Muse Orchestra, iar captivantele acorduri ale violonistei Rusandra Panfili alături de cei patru muzicieni internaţionali ce formează Panfili & Friends îi vor fascina şi îi vor duce pe cei prezenți la eveniment într-o lume de poveste despre frumosul şi generozitatea din om. „Specificul domeniului în care asistenţii sociali îşi desfăşoară activitatea zi de zi face ca aceştia să se confrunte cu probleme complexe, dificile, de cele mai multe ori situaţii limită. Totuşi, ei nu renunţă la luptă şi încearcă să găsească soluţii reale la problemele sociale identificate. Gala este despre şi pentru asistenţii sociali, aşa că nominalizaţi-i pe cei mai buni!”, propune  Doru Buzducea, președintele CNASR.  

Ajută-ne, să-i ajutăm!

1
Alina Breaz, lector la Universitatea Aurel Vlaicu, împreună cu studenții specializării Asistență Socială au început în urmă cu doi ani de zile campania: “Ajută-ne, să-i ajutăm!”. De-alungul timpului alături de echipa studenților coordonată de Alina Breaz s-au alăturat și alte persoane binevoitoare, care au dorit să contribuie în primul rând la suportul financiar al acțiunilor de acest gen. ”Este un indemn adresat tuturor celor care ne urmăresc, faptul că noi suntem empatici față de persoanele vulnerabile, de aceea putem sa le fim alături. Nu numai noi suntem o echipă, ci și cei care doresc să ne fie alături.” – ne-a spus Alina Breaz. Săptămăna aceasta echipa coordonată de Alina a vizitat o familie monoparentala formata dintr-un părinte(tatăl) și cinci copii. Deși condițiile de trai ale acestei familii sunt destul de precare, copiii urmează cursurile școlare și s-au dovedit a fi destul de entuziasmați. „În ochii tatălui se vedea bucuria cu care își privea copiii, dar și mulțumirea cauzată de vizita noastră” – ne-a mai spus Alina Breaz.   C.D.

Marinică fără frică, dă bani prin județ doar la prietenii lui Falcă

1
Consiliul Județean profită de scăderea bugetului datorată reducerii unor taxe de la 16 la 10% și mai arată încă o dată că nu degeaba s-au luptat peneliștii pentru șefia județului că de acolo se împarte bănuțu la primarii din județ. Drept îi că primarii pesediști nu prea visau să ia mare lucru de la Marinică Cionca dar chiar ZERO nu se așteptau, având în vedere că toți au proiecte cu fonduri prin PNDR ce necesitau o micuță cofinanțare de 2%. Surpriza, sau nu prea, este în drept cu orașul Ineu, unde vechiul penelist Abrudean a primit și el un ZERO de la colegii foști pedeliști Falcă și Cionca. Asta-i viața, Căline, nu pupi poala faraonului, pupi p***a fonduri de la județ. Ți-a trebuit rocadă cu Pistru … ai primit șah mat! BOB INEU  

Tot bancuri scurte …

0

17. Într-o cafenea, stă un domn şi bea liniştit o cafea. Nu are laptop, nu are smartphone, nu are iPad. Stă aşa, ca un psihopat…

18. Cea mai bună dovadă că există civilizaţii extraterestre inteligente este faptul că nu ne contactează…

19. Când trebuie să te hotărăşti pentru cine votezi, e ca atunci când te duci la toaletă într-un loc public şi o cauţi pe aia care e mai puţin scârboasă.

20. Stiu că nu sunt prea frumos, dar să se prefacă prostituatele că așteaptă autobuzul, atunci când mă văd, e prea de tot…

21. Care e deosebirea dintre logica bărbatului și cea a femeii? Cea a bărbatului e mai corectă, cea a femeii e mai interesantă.

22. Filozofii care cred cu tărie în puterea de convingere a logicii n-au discutat niciodată cu o femeie.

23. Dragă Moș Crăciun, după sărbători, când nu vei mai avea nevoie de ea, poți să-mi dai mie lista cu fetele rele?

24. Daca ți se pare că patria ta te ignoră, încearcă, măcar odată, să nu plătești taxele…

25. Bărbaţii care zic că locul femeii e la bucătărie pur şi simplu nu ştiu ce să facă cu ea în dormitor!

26. Examenul la medicină. Subiectul: „Rearanjați literele P_N_E_S_I în așa fel încât să arate o parte a corpului uman, cel mai folositor când este ridicat”. Cei care au ortografiat SPINE (șira spinării) au devenit doctori, ceilalți sunt acum parlamentari.

27. Din memoriile bulibașei: „Când eram mic, mama îmi lua tot ce-mi doream, iar tata ținea de șase…”

28. Fiecare bărbat de succes are în spatele lui o femeie. Dacă succesul continuă, mai apar și altele…

29. Proverb vasluian: Fimeia vânătă di azi, îi fimeia îmbufnată di ieri.

30. Mi-am salvat numărul amantei în telefon sub numele „Low Battery”, aşa că, dacă sună când sunt acasă, nevastă-mea îmi pune telefonul la încărcat…

31. Ați auzit despre noul prezervativ super-sensibil? După ce pleci, el rămâne și stă de vorbă cu femeia!

32. Afiș într-un sex-shop: Vă rugăm să răsfoiți revistele, ținându-le cu ambele mâini!