Din păcate, la ceea ce asistăm azi – respectiv la jefuirea bugetului public de către mafia politico-fiscală -, au contribuit toți politicienii români, care au deținut funcții publice, de la consilierii locali și județeni, la șefi de instituții, parlamentari și demnitari din guverne, indiferent de partidul din care au făcut parte. Toți, fără excepție, într-o măsură mai mare sau mai mică – în funcție de poziția în partid, de apartenența la grupuri de interese și de posibilități -, au participat la prăduirea generalizată a bugetului public (bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale). Contractele publice și relațiile cu cei care le-au câștigat și derulat, a devenit adevăratul și unicul scop al bătăliei politice (și a măcelului dintre așa zisa putere și așa zisa opoziție, creată, în fapt, tot din interes material) și cel al ocupării unei funcții, oricât de insignifiantă. Pentru că orice contract public a însemnat bani, comisioane, mită, respectiv (în primul rând) susținere politică din partea beneficiarilor de contracte. Orice lucrare plătită din bani publici, oricât de mică, de la pavarea unui trotuar, la amenajarea unui parc sau a unei fântâni arteziene și până la investiții mari, genul autostradă, clădiri publice, stadioane sau magistrale de cale ferată, a fost supraevaluată, premeditat, ca să asigure un profit, cel puți la nivelul costurilor, dacă nu chiar și de zece ori mai mare (ca să ajungă la toți, nu?). Vorba unui mucalit: când s-a ajuns ca o bancă în parc, la Arad, sub managementul lui Falcă, să coste cât o Dacia „Logan”, vă imaginați cât a fost comisionul (mita)? Așa s-au făcut toate lucrările publice în România în ultimii treizeci de ani. Începând de la reparațiile la clădirile publice (școli, spitale, grădinițe, instituții publice, obiective de cultură, etc.), continuând cu dotarea și informatizarea domeniului public, construcția de autostrăzi (a se revedea cazul „Bechtel”) și până la achiziția de armament,  statul (adică cetățenii și firmele private, prin impozite și taxe) a plătit nu numai costurile reale, ci chiar dublu, triplu, ori chiar de zece ori – în funcție de tupeu și lăcomie -, față de cât au fost în realitate costurile totale ale investițiilor publice, respectiv cheltuielile cu reparațiile, dotările necesare funcționării și informatizarea sistemului public. În treizeci de ani de administrare a țării de către clasa politică creată de mafia fiscală a banului public, deși fiecare lucrare a fost recepționată, cantitativ și calitativ, de comisii de recepție instituite la nivelul instituțiilor publice contractante sau beneficiare a lucrărilor executate (comisii care aveau atribuții și răspundere în ceea ce privește recepția cantitativă și calitativă a lucrărilor efectuate), n-am cunoștință de vreun un caz în care o comisie de recepție să fie cercetată penal, trimisă în judecată sau condamnată pentru recepția fictivă a lucrărilor publice sau pentru plăți a unor lucrări supraevaluate. Ce spune aceasta? Că există o conspirație generală privind furtul banului public și că aceasta s-a profesionalizat an de an? Mă tem că exact acesta este adevărul! Dar ce mai spune faptul că din bugetul de stat se suportă lucrări mega-evaluate, de tipul celor executate de firme precum cele din grupul „SIVECO” (controlate de Irina Socol), cele din mega-grupurile „ASESOFT” și „TEAMNET” (controlate de Sebastian Ghiță), cele executate de grupul de firme „UTI” (controlate de Tiberiu Urdăreanu) și multe, multe alte grupuri de acest gen? Două lucruri esențiale spun: că actuala clasă politică, în special leaderii acesteia, sunt păpușile mafiei ce controlează modul cum sunt alocați și cheltuiți banii publici și că, în fapt, nu ei conduc România ci cei ce-i păpușează, respectiv că autoritatea publică a fost anihilată complet în România, pentru ca banul public să poată fi fraudat fără consecințe materiale și penale (asta s-au zbătut, în ultimii ani, mai toți politicienii: să creeze cadrul legal, care să le faciliteze, ușor, accesul la banul public și să anuleze orice răspundere, directă sau indirectă, pentru fraudarea banului public). În ceea ce privește cine conduce, în fapt România, este mai mult decât evident că aceasta o fac indivizi de genul Socol, Ghiță, Urdăreanu, frații Cristescu (Timișoara), Țânțăreanu, Iordache (cel cu asfaltările), Țiriac, până nu demult, Patriciu, Fenechiu și mulți alți „abonați”, din capitală și fiecare județ, la contracte plătite din banii publici. Acești așa ziși întreprinzători (în realitate niște grupuri de crimă organizată, ce controlează spălarea banului public, provenit din fraudă fiscală), prin intermediul celor porecliți „baroni” (precum Buzatu, Oprișan, Arsenie ,Titus Bojin, Stănescu etc.) și prin intermediul celor trimiși în Parlament sau numiți în Guvern, sunt cei care iau deciziile și cei care hotărăsc cum se cheltuie banii publici. Nu Dăncilă, nu Teodorovici, nu ministrul de interne, nu ministrul muncii, nu cel al dezvoltării regionale, nu Tăriceanu, nu Ponta, nu Orban, nu Băsescu, nu Ponta și nici măcar Dragnea, n-au fost și nu sunt cei care au condus, cu adevărat România. Ei sunt doar instrumentele prin care „mafia fiscală” își impune deciziile și face legea. Nu oamenii politici conduc și nu ei decid, ci cei care au fost beneficiarii împărțirii și atribuirii banilor publici, pentru că politicienii au fost, întotdeauna, doar beneficiarii para-ndărătului, adică a comisioanelor și mitei oferită pentru atribuirea contractelor de execuție a lucrărilor publice, dar nu marii beneficiari. Deci, politicienii există și sunt „vizibili”, atât cât li se permite, respectiv atât timp cât fac jocurile și protejează interesele celor care administrează, în fapt, averea publică a României. Când oamenii politici „uită” cine a contribuit la ascensiunea, poziția și imaginea lor și încearcă să se desolidarizeze de mafia care i-a promovat și instalat în funcții, pățesc precum Orban cu Urdăreanu, Băsescu cu Bercea „Mondialu”, Bica cu Tender, etc., lista celor „readuși cu picioarele pe pământ”, prin autodenunțuri sau denunțuri ale întreprinzătorilor, fiind extrem de lungă, incluzându-l chiar și pe Dragnea. Deci, cine înțelege cum funcționează mecanismul atribuirii pe criterii clientelare, interese sau șantaj, a banului public și mecanismul prin care este furat banul public (fraudarea și comisionarea acestuia) știe că nu oamenii politici conduc România, ci cei care fraudează și spală banii publici fraudați (mafia fiscală, cum o denumesc, eu). Pentru că toți politicienii, așa cum am mai spus, de la consilierii locali la membrii guvernului, depind de banii fraudați și spălați de mafiile care dețin controlul asupra cheltuirii banului public (adică de comisioane, mită sau mici afaceri făcute împreună cu mafia fiscală). În ceea ce privește disoluția autorității publice, este evident că acest lucru e incontestabil (ineficiența blocării supra-evaluării costurilor lucrărilor publice, a fraudei și spălării banilor în domeniul lucrărilor publice, e o dovadă a faptului că autoritatea publică, în acest domeniu, aproape că nu mai există). Nici Curtea de Conturi (politizată și mituită cu salarii enorme și pensii speciale exagerat de mari, tocmai pentru a nu fi eficientă), nici ANAF, nici Ministerul Public, nici Direcția de combatere a fraudelor din cadrul IGP, nici justiția (atunci când rarele cazuri instrumentate în acest domeniu, ajung în instanță) nu demonstrează că au măcar intenția de a bloca, cu adevărat, fraudarea banului public și spălarea acestuia de către grupările de crimă organizată (în majoritatea cazurilor, statul e perdant, deși sunt sume uriașe și dovezi clare ale fraudelor comise). Pentru autoconservare, se aplică principiul nu se știe clar, legislația e permisivă (deși acolo unde legea nu acoperă, ar trebui să intervină conștiința magistratului) sau nu se înțelege fenomenul. Cum adică nu se știe? Cum adică Curtea de Conturi, ANAF, IGP, Parchetele sau instanțele de judecată, nu realizează că au fost supraevaluate lucrările la autostrada „Transilvania”, unde s-au plătit sume de cel puțin de cinci ori mai mari decât costul real al lucrărilor? Cum adică Curtea de Conturi, ANAF, IGP, Parchetele și instanțele de judecată, nu înțeleg mecanismul fraudării banilor publici, prin supraevaluarea tuturor lucrărilor sau serviciilor publice, fraudarea banilor publici și spălarea banilor proveniți din fraudă? E o glumă proastă că nu știu, legea este permisivă, sau nu înțeleg fenomenul! Nimeni, după ce-a ajuns într-o astfel de funcție publică, nu poate fi atât de naiv să nu priceapă mecanismul prin care este furat banul public (în majoritatea cazurilor e mai mult decât clar: banii n-au ajuns la buget, iar cei care au fraudat sunt doi sau trei indivizi. Cum adică nu sunt în stare să stabilească autorii?)! N-o fac pentru că-și conservă statutul privilegiat și nu riscă o coliziune cu mafia politică, chiar dacă asta înseamnă protecția celui ce a fraudat bugetul și deprofesionalizarea funcționarului. Acesta este principiul după care se ghidează profesional funcționarii. Sunt mituiți cu salarii mari, cu sporuri și premii, cu pensii speciale, cu funcții publice atribuite politic, cu stagii de cotizare pentru pensii, ridicole (douăzeci de ani în cazul polițiștilor), fără ca pentru aceasta să li se impună realizarea unor indicatori de performanță sau de eficiență (din contra, fiind stimulați cei mai inactivi, iar indicatorii sunt stabiliți pe criterii subiective). Acesta este adevărul ce îngroapă România, respectiv democrația și statul de drept: cumpărarea și stimularea nepăsării și a non-combatului! Iar dovada că există o conspirație generală și că totul e un bluf pentru naivi, în ceea ce privește lipsa de competența și eficiență a autorității publice, în domeniul contracarării fraudei din bani publici, o constituie faptul că nici o comisie de recepție din România, care s-a ocupat de recepția lucrărilor publice, n-a fost anchetată și trimisă în judecată, pentru că a recepționat lucrări prost executate și au aprobat, la plată, sume exorbitante în raport cu valoarea reală a lucrărilor executate sau serviciilor prestate. O altă dovadă a premeditării cumpărării nepăsării și non-combatului autorităților publice, o constituie faptul că nici o entitate publică (Parlament, Guvern, ANAF, Curtea de Conturi), n-a lansat, în ultimii ani, vreo tematică de control, prioritară, care să privească eficiența și legalitatea cheltuirii banului public, respectiv recepția lucrărilor plătite din banii publici. Nici măcar în ceasul al doisprezecelea, când sistemele informatice, plătite cu miliarde de euro, din bani publici, realizate de „SIVECO”, „ASESOFT”, „TEAMNET” sau „UTI”, crapă și blochează sau paralizează zile, săptămâni sau luni, activitatea instituțiilor publice, creând grave disfuncționalități în economie – cu consecințe inimaginabile (înregistrându-se chiar morți din cauza nefuncționării sistemului informatic din sănătate) -, autoritățile nu manifestă nici cea mai mică intenție de a demara acțiuni de verificare privind analiza costurilor și a modului cum au fost recepționate lucrările plătite din bani publici (infrastructură rutieră, reparații, infrastructură în domeniul IT, etc.). Ba, din contra, înjură și atacă public, pe cei care manifestă interes (DNA, Parchete). De ce se evită analiza costurilor și a modului cum au fost recepționate lucrările decontate din bani publici și cât mai poate suporta bugetul de stat astfel de costuri? Răspunsul e simplu, dar greu de digerat: nimeni nu dorește să scurme viesparul, adică să se facă public adevărul, pentru că adevărul ar reprezenta înmormântarea actualei clase politice, ce supraviețuiește din comisionarea banului public, adică a comisionului provenit din frauda fiscală și spălarea banilor proveniți din frauda fiscală comisă de cei care execută lucrări decontate din bani publici, or ar stopa sursa ce asigură veniturile principale ale clasei politice. În acest sens, câteva întrebări (retorice?), ar suna, cam așa: De ce nu se înființează o celulă de criză (precum cea instituită de Băsescu, în 2009, când a denunțat evaziunea fiscală și corupția ca fiind atentate la siguranța națională), din care să facă parte Curtea de Conturi, ANAF, IGP, SRI, Ministerul Public și Ministerul de Justiție, care să aibă ca obiect analiza eficienței cheltuirii banului public, a fraudei și spălării de bani în domeniul lucrărilor decontate din bani publici?  De ce nu se fac publice Rapoartele (actele de control) ale Curții de Conturi, privind fraudele generate de cheltuirea iresponsabilă a a banilor publici? De ce nu instituie ANAF, prioritar, o tematică, privind controlul modului cum au cheltuit firmele care au contracte cu entitățile bugetare, banii alocați pentru investiții, reparații, dotări sau informatizare? Răspunsul (tot retoric!) e de genul: Pentru că ar determina pe cei precum Socol, Ghiță, Urdăreanu, să spună adevărul despre cum au obținut contractele decontate din bani publici, cât comision (mită) au dat pentru obținerea contractelor, cui și cum au dat banii și cine și cum au recepționat lucrările publice executate, fără a se respecta condițiile de calitate. Realizați ce cutremur ar produce în România adevărul, respectiv dacă Socol, Ghiță, Urdăreanu și alții ca ei, ar spune ce-au făcut și ce știu (cât au dat și cui)? Având în vedere circumstanțele, dimensiunea fraudei în domeniul cheltuirii banului public, ar fi necesară constituirea unei celule de criză, la nivelul celor mai importante instituții publice, inclusiv Președinție,  Parlament și Guvern? Sigur că ar fi nevoie, dar cine s-o facă? Un guvern păpușat tocmai de acest gen de indivizi, care se ascunde în spatele unor interpretări subiective ale Curții Constituționale, cu privire la ne/legalitatea colaborării între instituțiile publice? O Curte de Conturi, o ANAF, un Minister de Interne, un Minister Public sau un Minister de Justiție mituite, de clasa politică, cu salarii uriașe, funcții și pensii speciale, tocmai pentru a nu vedea ce se întâmplă cu banii publici, adică „frăția” de tip mafiot, dintre oamenii politici și grupările de crimă organizată, ce se ocupă cu fraudarea și spălarea banilor proveniți din fraudarea banilor publici? Și ce dacă exact această mizerie, respectiv supraevaluarea lucrărilor decontate din bani publici, mita provenită din fraudarea și spălarea banilor proveniți din fraudarea banilor publici, va băga, în curând, România în cea mai neagră criză pe care a avut-o vreodată? Toți anticipă criza și o consideră efect al dezastruoaselor guvernări. Dar, cu toate acestea, în afară de măsuri demagogice, menite să adoarmă vigilența și să cosmetizeze realitatea, sau a unui non-combat și a unei epidemii cronice de neimplicare, nu se face nimic. Contractele publice se acordă în continuare pe aceleași criterii clientelare; decontările continuă să se facă la prețuri nu supra, ci la mega-supra-evaluate; cheltuielile publice supra-dimensionate se asigură din bani împrumutați cu camătă (că ceea ce se practică deja, nu mai e dobândă, ci camătă, toate băncile profitând de criza în care se află guvernul), iar administrația publică e tot mai politizată, obedientă politic și deprofesionalizată. Și? Cine va deconta? Cine altul decât contribuabilul naiv, care a crezut în buna credință a politicianului? Lor, oricum, nu le pasă, pentru că și-au burdușit conturile din ofshore, au achiziționat proprietăți în zona Schengen a UE (Coasta de Azur, Franța, Italia, Spania, Elveția), în SUA sau alte tărâmuri exotice, securizându-și averile prin transfer de proprietate pe rude sau apropiați, ca să nu fie depistate. Iar dacă pică un guvern (firesc să se erodeze, când face jocurile mafiei fiscale), nu le pasă, pentru că vine altul, tot pus de ei, adică de cei „abonați” la contractele decontate din bani publici și mecanismul de fraudare a banilor publici se reia, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Un guvern primenit, cățărat la putere prin lozinci populiste, aparent neînregimentat în grupările de crimă organizată (deși e o utopie că poate exista un astfel de guvern, care să acceadă la putere fără sprijinul mafiei fiscale), va da senzația că se vrea administrarea eficientă a banilor publici în folosul cetățeanului. Și, astfel, ca într-un perpetum mobile cinic și tragic, culmea, deși sunt, incontestabil, groparii României, așa zișii întreprinzători care fac afaceri, aproape exclusiv cu statul, acumulând miliarde de euro din supraevaluarea lucrărilor executate și a fraudei fiscale comisă în domeniul lucrărilor publice, sunt, mereu, în postura de a oferi României, guvernul care promite salvarea. Cam în genul: Dracu promite că ne duce în rai! De ce nu l-am crede? Că doar dețin toate argumentele (bani, influență, media) să ne convingă și manipuleze, nu?  Au ratat, vreodată? Pavel ROMAN

Într-un articol în „Republica”, Florin Negruțiu, analizând modul cum s-au comportat autoritățile în cazul crimelor de la Caracal, face o radiografie reală și pertinentă a ceea ce este, în realitate, societatea românească de azi! A adevăratelor legături de cumetrie dintre politic, autoritate publică și clanurile interlope ce reprezintă crima organizată în România. Însă mulți nu dau crezare celor spuse de Negruțiu și se amăgesc că ceea ce s-a devoalat în aceste zile sunt cazuri izolate, excepții, ce se petrec doar în Caracal, Slatina ori Craiova și că legăturile dintre crima organizată (clanurile interlope) și autoritățile publice (polițiști, procurori, judecători) sunt prezentate exagerat. Oare? Așa să fie? Adevărul e că nimic nu e exagerat, din contra! Citiți presa, în special cea de opoziție, din fiecare județ, așa șchioapă și subfinanțată, cum a ajuns din cauza mafiei politice încuscrită cu crima organizată. O să constatați, din ce mai scriu puținii jurnaliști care au mai rămas morali, necumpărați și neînregimentați de mafia politico-interlopă, că fiecare reședință de județ, oraș, orășel, comună mai mare, are câte un clan (sau mai multe, în funție de populație) care „face legea”, adică, mai corect spus, care încalcă legea și care, prin teroare, șantaj, exploatarea lăcomiei și imoralității autorităților, respectiv prin violență, iși impune voința. Și că, în pofida aparențelor, toate structurile de autoritate, direct (prin prietenii imorale și dependență materială sau de altă natură) sau indirect (prin subordonare la decidenții politici încuscriți, din ce în ce mai mulți, cu lumea interlopă, ori prin neimplicare), sunt subordonate lumii interlope și execută ordinele sau dispozițiile acesteia. Deci, autorul articolului nici n-a exagerat nici n-a prezentat o excepție, ci adevărul despre cum funcționează societatea românească, respectiv cine-o conduce, de fapt și, mai ales, ce înseamnă și dovada că există cu adevărat statul paralel, invocat de Dragnea (din care făcea parte chiar și Dragnea, prin TELDRUM și alte afaceri derulate cu lumea interlopă). Numai că acesta nu se află la nivelul SRI, ANAF, Ministerul Public sau Ministerul de Justiție, cum aiurea clama Dragnea, ci este reprezentat de crima organizată și legăturile ei din structurile statului, adică de cei care nu se supun legii și care sfidează autoritatea publică, pe care o exploatează în interes mafiot. Cetățeanul obișnuit, cel care nu deține proprietăți, nu deține funcții în aparatul de stat, nu deține și nu investește în afaceri, nu este dependent de vicii (prostituție, cămătărie, droguri, jocuri de noroc, fumat, alcool, etc.), nu face afaceri imobiliare, nu construiește, nu va înțelege niciodată ceea ce reprezintă crima organizată și la ce nivel a ajuns aceasta în România. Dacă însă, întâmplător sau pentru că a devenit ținta crimei organizate, cetățeanul simplu ajunge să se confrunte cu aceasta, abia atunci îi înțelege forța și la ce nivel a penetrat aceasta autoritatea publică, la care apelează pentru protecție sau pentru a i se face dreptate (ca exemplu, uitați-vă la clanurile țigănești, cum pun stăpânire pe clădiri, terenuri, la prețuri de batjocură și cum își alungă vecinii, fără ca autoritățile să intervină în favoarea celui alungat). Încercați să dezvoltați o afacere, având ca și concurență lumea interlopă sau să vă opuneți dezvoltării unei afaceri a lumii interlope (care vă afectează proprietatea sau interesele), ori să cereți anchetarea celor din lumea interlopă care v-au corupt și siluit copiii. Atunci veți înțelege exact de ce protecție beneficiază și ce legături cu autoritățile publice are lumea interlopă, respectiv cât de puternică este aceasta în raport cu autoritățile publice care ar trebui să aplice legea. Dacă citim atent presa locală, independentă și necoruptă (din păcate, fără un minim de educație, e greu de făcut diferența dintre minciună și adevăr), constatăm că, pe măsură ce trece timpul, crima organizată și clanurile interlope, nu s-au rezumat la a exploata autoritatea publică, corupând funcționarii ci chiar au penetrat-o, fizic, impunându-și tot felul de locotenenți sau membrii (fără cazier, care, aparent aveau CV-ul curat), în funcții  administrative, în autorități publice, Guvern și chiar Parlament. Analizați CV-urile reale, necosmetizate, a parlamentarilor, membrilor guvernului, șefilor de autorități publice, polițiștilor, inspectorilor ANAF, a celor din autoritățile naționale și agenții, procurorilor și judecătorilor și o să aveți surpriza să constatați că lumea interlopă a pătruns puternic și în aceste instituții (vedeți cine sunt nașii de cununii, botez ai polițiștilor, procurorilor, judecătorilor, demnitarilor, cu ce se ocupă soții sau soțiile acestora, cine le sunt vecinii, de la cine au cumpărat proprietățile, câte „mătușa Tamara” au în familie, ce școli și cum le-au absolvit, cine i-a ajutat să ajungă în funcții, cu cine își serbează zilele de naștere, la ce chefuri participă, cu cine și unde își petrec concediile, ce averi au frații, părinții, verii sau apropiații, etc. și veți înțelege suficient pentru a avea o imagine reală a ceea ce înseamnă legăturile lumii interlope cu autoritatea publică și, mai ales, de ce mafia politică a denunțat protocoalele SRI cu autoritățile publice) și că, în cazul unei dispute cu lumea interlopă, chiar dacă legea e de partea voastră, n-aveți nici o șansă, decât dacă aveți norocul să întâlniți rarele cazuri în care mai există funcționari necorupți și neînregimentați. Luând la întâmplare, câțiva exponenți, precum: Șerban Nicolae, Nicolicea, Bădălău, Iordache, Brăiloiu, Ștefănescu, Relu Fenechiu, Manta, Stănescu, Vâlcov, Dragnea, Năstase, Blaga, Băsescu, Mazăre, Nicușor Constantinescu, Rizea, Boureanu, Ghiță, Cosma, Udrea, Frunzăverde etc., unii dintre cei mai vehemenți contestatari ai SRI în materie de protocoale (pentru că le devoalau legăturile cu lumea interlopă și, implicit, sursa veniturilor ilicite) și accesând arhivele presei locale de unde provin acești demnitari, rămâi siderat și consternat de ce relații – cu persoane mai mult decât dubioase -, au cultivat și cultiva acești indivizi, dând dovadă de o totală lipsă de scrupule când a fost vorba de acces în funcții sau de obținut bani. Deci, în nici un caz nu veți citi, în presă, despre legăturile lor cu mediile academice sau cu instituțiile de cultură, decât în campania electorală. În rest, ies în evidență prin prezența lor constantă la chefurile organizate de interlopi și crima organizată și prin tot felul de afaceri protejate sau derulate cu aceștia, pe care îi renegă doar atunci când sunt condamnați definitiv și irevocabil, pentru a-și salva imaginea. Iar fenomenul e cvasi-general, dacă analizăm presa din fiecare județ, care tratează legăturile dintre clasa politică, autoritățile publice și clanurile locale de interlopi. Aproape că nu există demnitar care să nu aibă legătură strânsă (de afaceri sau prietenie) cu lumea interlopă sau presupus interlopă, de la Botoșani la București sau de la Timișoara/Arad la Constanța și aproape că nu există tun financiar (fraudă fiscală) în care să nu fie pomenit nume de parlamentari sau șefi de instituții publice. Și, atunci, despre ce vorbim? Despre autoritatea publică aflată în slujba cetățeanului și a legii sau despre autoritatea publică devenită instrument a lumii interlope, care a creat un stat paralel, mult mai puternic decât statul oficial? Iar întrebarea nu e doar retorică, rezumându-se doar la constatare, ci incumbă un uriaș semnal de alarmă la ce ne facem și cum rezolvăm dilema! La faptul că este necesară deparazitarea autorității publică de interlopi și de legăturile acestora, respectiv cine și cum o face? Pentru că cei ce trebuie s-o facă sunt tocmai ei interlopi sau prietenii acestora. Asta e marea problemă a României! Mai poate fi separat statul oficial și autoritatea publică, de interlopi, adică de statul paralel construit și exploatat de aceștia? Pavel ROMAN

  Judecătorul Cristi Danileț, un reper moral pentru majoritatea celor din justiție (cine are o părere contrară să-și analizeze propria conștiință, care, su siguranță, are niște mecanisme defecte), vorbind despre cancerul societății românești, lumea interlopă, face trimitere la un discurs al lui Cătălin Predoiu, din 2011, extrem de actual. În acel discurs, Cătălin Predoiu, în calitate de ministru al justiției, trăgea un semnal de alarmă cu privire la riscul la care era supusă societatea românească, de a fi controlată, în totalitate, de lumea interlopă. Or, când un ministru al justiției (indiferent de culoarea politică), spune ceea ce a spus Predoiu, însemna că lucrurile erau destul de grave și reprezentau un avertisment serios în ceea ce privește faptul că existența și nivelul la care ajunsese lumea interlopă în anul 2011, în România și faptul că aceasta se datora, în primul rând, toleranței, lipsei de reacție și de profesionalism din cadrul instituțiilor publice ce aveau în atribuții contracararea acestui fenomen: polițiștii, procurorii și judecătorii. Privind retrospectiv, analizând ceea ce a declarat în 2011 ministrul justiției, Cătălin Predoiu, suntem obligați, din păcate, să constatăm, nu numai că a avut dreptate în ceea ce a afirmat privind nivelul și poziția în care se aflau clanurile interlope în anul 2011, ci să remarcăm și premoniția acestuia privind ascensiunea acestor clanuri în viitor. Iată ce declara Predoiu în 2011, după crima comisă la Giurgiu, al cărei victimă a fost un baschetbalist american: „Sarcina aplicării noilor coduri nu este ușoară şi reușita ei oferă o șansă sistemului judiciar să se recredibilizeze mai mult. Avem încă cetățeni care ne transmit un mesaj simplu: nu le pasă de lege, nu le e frică de lege! Valul de violențe recente, unele cu consecințe grave sau chiar tragice, demonstrează acest lucru. Acești indivizi, aceste bande, numite generic interlopi și proliferarea actelor lor reprezintă consecința directă a clemenței judecătorilor. Când procurorii aduc probe și judecătorii le ignoră, nu se pierde doar un caz, ci se transmite opiniei publice un semnal că poți să încalci legea și să scapi nepedepsit. Dacă magistrații nu vor face legea de temut, vom fi considerați un stat eșuat”, a afirmat ministrul. De asemenea, ministrul Predoiu, referindu-se la perioada ce va urma, a mai declarat: ”Economia, justiția, drepturile şi libertățile vor fi preluate de instituția interlopului. Astăzi interlopul parazitează societatea, mâine îi poate dicta. Astăzi el cere taxa de protecție buticarilor, mâine va cere acțiuni la firme de avocați, sau de notari, sau va vrea să aibă judecători în portofel … Și nu o să-i puteți refuza, pentru că vor amenința cu forța, iar dacă justiția nu este mai puternică decât forța lor, vă va fi frică să-i refuzați. Dacă nu intervenim acum, flagelul se poate extinde și va fi mult mai greu de eradicat mai târziu. Aceste fenomene s-au petrecut în alte state europene, care au avut din greu de luptat cu structuri mafiotice lăsate să crească nestingherite”. Făcând un inventar a ceea ce s-a petrecut în ultimii ani de guvernare PSD-istă, cu administrarea țării de către un infractor (Dragnea), cu măcelărirea legilor justiției (recursul compensatoriu, abrogarea abuzului și neglijenței în serviciu, reducerea termenelor de prescripție și alte facilități acordate infractorilor) de către indivizi bănuiți că ar fi reprezentanții unor clanuri interlope, în Parlament sau Guvern, mă întreb dacă nu cumva suntem chiar în situația pe care Predoiu o anticipa: aceea a unui stat eșuat, controlat de clanuri interlope, care și-au numit reprezentanți în toate funcțiile cheie din administrație, guvern și Parlament. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că azi, clanuri de interlopi dictează și că dețin acțiuni aproape peste tot; că, au acaparat active economice, prin mituirea funcționarilor de la FPS, AVAS și astăzi sunt marii proprietari și beneficiari ai averii publice pe care o administrau comuniștii; că, controlează frauda fiscală și că au modificat legislația fiscală în așa manieră încât să poată colecta și să-și însușească, nestingheriți, taxele și impozitele publice; că, controlează traficul de droguri, de produse accizate (alcool, țigarete), traficul de ființe umane, desfășurat la o scară inimaginabilă într-o societate normală, bazată pe domnia legii; că, controlează aproape toate numirile în funcțiile publice, de la simplu angajat, la director (dacă știi cui să te adresezi și cotizezi, poți angaja pe oricine, oriunde, indiferent de pregătire sau grad de competență); că, controlează funcționarii publici și, în special, inspectorii ANAF, OPC, ANSVSA, polițiștii, procurorii și judecătorii, prin exploatarea viciilor și șantaj (alcool, prostituție), ori a lăcomiei, prin mită (case, terenuri, excursii, mașini și alte bunuri); că au penetrat partidele politice, plantându-și „locotenenții” în funcții de decizie sau și-au făcut dependenți pe cei cu funcții de decizie, etc. Or, ținând cont de numărul și frecvența cazurilor mediatizate public, în care sunt prezentate legăturile dintre inspectori ANAF, vameși, polițiști de frontieră, polițiști, procurori, judecători, etc. și de starea reală a nivelului de „cooperare” dintre funcționari și lumea interlopă, cred că ceea ce anticipa Predoiu că s-ar putea întâmpla, s-a întâmplat deja: suntem un stat eșuat, pentru că autoritatea publică nu se mai poate opune, decât formal, acțiunilor lumii interlope. Tot mai multe cazuri arată că autoritatea publică a devenit neputincioasă în fața crimei organizate. De la modul ilicit de preluare a averii publice, frauda fiscală de peste 25 miliarde euro anual TVA, accize, impozit pe profit, reprezentând colectare ilicită de TVA, trafic cu țigarete, alcool, achiziții intracomunitare) și și până la exploatarea jocurilor de noroc, a rețelelor de prostituție, cămătărie, înșelăciune în masă (prin marketing mincinos și fraudă fiscală), totul e controlat de crima organizată, sub protecția autorității publice, iar statul e ridiculizat, fiind incapabil să reacționeze. Fără să se mai ascundă măcar sau să mimeze buna credință, inspectori, polițiști, procurori, judecători, protejează pe față clanurile de interlopi, favorizându-i în comiterea faptelor sau pronunțând soluții și decizii care anulează ani de muncă și eforturi uriașe ale autorității publice. În toată această mizerie morală, instituții precum Inspecția judiciară sau CSM, fac figurație, înregimentate, la rândul lor, politic, adică, indirect, în slujba clanurilor interlope care dirijează și controlează politicul. Infractori cu pedigree, crema crimei organizate, precum Voiculescu, Fenechiu, Dragnea, Năstase și mulți alții, prin intermediul celor numiți pe bază de obediență în administrație, Guvern sau Parlament, controlează în continuare ANAF, MInisterul de Interne, Ministerul Public, Ministerul de Justiție, Inspecția Judiciară, CSM, astfel încât, ceea ce ministrul Predoiu considera un avertisment și o posibilitate, a devenit o certitudine: statul român, în forma și structura actuală, cu actualele instituții controlate de lumea interlopa și mafia fiscală, este un stat eșuat. Și cum ar putea fi altfel când autoritățile nu sunt în stare, timp de 19 ore, să ajungă la locul unei răpiri și a unei crime; când timp de patru sau nouă ani, o instanță nu poate stabili dacă o firmă care a colectat TVA de la beneficiar și nu l-a virat la stat (adică a delapidat banul statului) a comis sau nu evaziune. Dacă, după ce plătești salarii uriașe (în raport cu mediul privat), pensii speciale și asiguri atâtea privilegii, siguranța cetățeanului este ca și inexistentă (poți fi răpit și omorât oricând și oriunde în România, fără ca autoritățile să intervină în timp optim) și justiția nu e capabilă să decidă că cel ce a încasat TVA de la beneficiar și nu l-a plătit la buget, este infractor (ba chiar îl și achită, considerând că a procedat legal însușindu-și TVA), ce ne poate convinge de contrariu, respectiv că nu suntem în situația anticipată de ministrul Predoiu, aceea a unui stat eșuat? Pavel ROMAN

Pentru a ne reseta moral societatea în care trăim, avem nevoie de adevăr! De adevărul simplu, necosmetizat de interese și parti-priuri, de adevăr spus de oamenii onești, necontaminați politic și de mafie, care lucrează în sistem și înțeleg cum funcționează sistemul. Pentru că tăcerea celor onești și morali din sistem, generată ori de indiferență, ori de lehamite, greață, frica de repercusiuni, a generat și generează, în continuare, mizeria care patronează astăzi sistemul public, indiferent de cum se numește: juridic, administrativ, politic, media. Bineînțeles că, având controlul asupra media, crima organizată și mafia politică, încuscrite cum n-a văzut nici o țară din UE (doar în Allbania, Kosovo, Bosnia, Ukraina, Moldova, unde mafia este, oficial, la vârful statului), încearcă să ascundă adevărul despre ceea ce se întâmplă, cu adevărat, în instituțiile publice, unde, prin șantaj, teroare, obediență, mită, trafic de influență, crima organizată și mafia dictează. Iar dacă se găsește veunul să spună adevărul și să vrea să se lepede de Satana, adică de mizeria morală ce-l sufocă, devine victimă sigură, pentru că, precum vulturii când depistează un cadavru, se năpustesc asupra opozantului, lovindu-l, mișelește, cu tot arsenalul din dotare: presă, televiziune, instituții obediente, corpuri de control, etc., care, în numele unei pseudo-morale de tip comunist, demagogică (uitați-vă numai la ipocriții care acuză pe cei ce denunță mizeria din sistem, cât sunt de vehemenți împotriva imoralității, chipurile și a încălcării legii de către cei creați artificial vinovați, în condițiile în care cariera lor este creată pe imoralitate, au legături cu clanuri interlope și mafia politică și, mai ales, sunt putrezi de bogați din venituri mai mult decât dubioase), încep să-i răscolească trecutul, să-i facă audit, la sânge, prezentului, pentru a-i distruge nu numai profilul moral și profesional, ci întreg viitorul celui metamorfozat în victimă. Pentru a funcționa la parametrii optimi, crima organizată și mafia politică n-au nevoie de adevăr, de profesioniști onești și morali în instituțiile statului. Au nevoie de funcționari slabi pregătiți, dar executanți docili de ordine, capabili să muște la comandă, pe oricine, ușor de cumpărat și manipulat, obedienți, care să aibă comanda în altă parte decât la stăpânul numit stat sau cetățean. De aceea e nevoie de adevăr și de adevărați eroi, care să aibă curajul și să fie capabili să-l propage, indiferent de riscuri. E momentul ca cei onești să iasă la rampă, să denunțe mizeria din sistem, care, vorba lui Dragnea (numai că exact contrariul a ceea ce a afirmat), a creat un stat paralel, cu telecomanda manevrată nu de guvern sau Parlament, ci de crima organizată și mafia politico-fiscală. Uitați-vă pe cine votează românii să conducă țara și cine ocupă funcțiile. Majoritatea oamenii crimei organizate, slugi ale mafiei politice, care nu participă în alegeri, dar ajung miniștri, secretari de stat, directori în ministere, în diplomație, la vârful instituțiilor publice etc. Dacă vrem resetarea morală a societății, fiecare cetățean onest, dar mai ales cei cu funcții publice, trebuie să înțeleagă că nimic bun nu se face fără sacrificii și, vorba lui Edmund Burke (politician britanic), pentru ca răul să învingă, trebuie ca cei buni să nu facă nimic, nu să aplice principiul, păgubos pentru viitor: dacă mie îmi merge bine, de ce să-mi nu-mi văd de treaba mea? În viața reală, doar răul se realizează fără sacrificii. Și cine nu înțelege asta, mai ales dacă lucrează în sistemul public, chiar dacă nu e o slugă credincioasă crimei organizate și mafiei politice, prin non-combat și indiferență, nu face altceva decât să susțină cancerul care a invadat întreg corpul funcționarilor publici: corupția și imoralitatea, instaurată de o clasă politică fără scrupule! Pavel ROMAN

Din anul 2000, de când PSD-ul infractorului Adrian Năstase a preluat puterea în România – dorind să reinstaureze autocrația și dictatura de partid -, unul dintre scopurile principale ale PSD (preluat, prin moștenire directă, de la defunctul PCR) a fost subordonarea totală a administrației publice, prin politizarea managementului și controlul total al funcționarului prin intermediul șefului (director) numit politic. Numai că, pentru a materializa subordonarea politică a funcționarului public, era nevoie de amendarea legislației, respectiv a Legii 188/1999 – Statutul funcționarului public (adoptată, la solicitarea UE, în timpul guvernării Constantinescu). Din păcate pentru PSD, aceasta fiind o lege organică, modificarea presupunea o majoritate parlamentară, pe care PSD n-a deținut-o în acel moment. Și PDL-ul lui Băsescu, în 2008-2009, a avut o tentativă jegoasă, de politizare totală a administrației publice, blocată de Curtea Constituțională, pe motivul că: „contravine prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie”, respectiv că: „Guvernul nu poate interveni prin ordonanțe ce afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, ordonanța de urgenţă neputând fi emisă în domeniile menţionate la art. 115 alin. (6) din Constituţie”. Încercând să-si repare „greșeala”, Guvernul Boc a revenit cu modificările la Legea 188/1999, încercând să le treacă, printr-o lege, prin Parlament. Și aceasta a fost constatată neconstituțională, de Curtea Constituțională.

După tentativele eșuate ale lui Năstase și Băsescu, de modificare a Legii 188/1999, care să permită subordonarea administrației publice prin politizare, blocate de Curtea Constituțională, în 2013 a venit rândul Guvernului Ponta, să repete „isprava”, respectiv să încerce modificarea Legii funcționarului public, dorind subordonarea și controlul politic total al corpului funcționarilor publici. Și în acest caz – de această dată datorită perseverenței mele, fiind cel care a contestat constituționalitatea OUG 82/2013, la Curtea Constituțională), intenția guvernului de a subordona politic corpul funcționarilor publici, a fost blocată, prin Decizia nr. 351/2013, a Curții Constituționale. Deci, era a treia oară!

Și totuși, sfidând sistematic deciziile Curții Constituționale, pentru că independența politică a funcționarului public este intolerabilă, deranjează puterea politică și blochează instaurarea dictaturii politice în administrație publică, un alt deja celebru infractor, Dragnea, prin intermediului Parlamentului și a Guvernului Dăncilă, a recidivat în tentativa subordonării politice a corpului funcționarilor publici. Convins că e mai viclean decât predecesorii, pentru a nu repeta eroarea guvernelor Boc și Ponta, într-o primă fază, Dragnea încercat modificarea Legii 188/1999, în Parlament, prin intermediul Codului administrativ. Dar, ca și în cazul Boc sau Ponta, tentativa de modificare a Legii 188/1999, prin Codul administrativ, a fost declarată de Curtea Constituțională, neconstituțională. A patra oară!

În consonanță totală cu leaderul suprem, Dragnea, Guvernul Dăncilă a preluat ștafeta și, sfidând toate deciziile Curții Constituționale, a implementat, prin ordonanță de guvern, Codul administrativ declarat neconstituțional de Curtea Constituțională. Și, uite-așa, am luat-o de la capăt și suntem, din nou, în situația din 2013, cu OUG 82 al Guvernului Ponta/USL. A cincea oară!

 Acum, ca să fie clar ce urmărește Guvernul Dăncilă (și mafia de care depinde), comparați Codul Administrativ al PSD 2019, adoptat prin OUG, cu OUG 82/2013 al PSD/PNL și veți constata că sunt absolut identice în ceea ce privește conținutul și substanța. Ambele au urmărit și urmăresc același scop: politizarea totală a administrației publice și transformarea acesteia într-un instrument la cheremul decidenților politici, prin intermediul șefilor de instituții, numiți politic, așa cum remarcau judecătorii Curții Constituționale în Decizia 351/2015. Fiind „în oglindă”, deci, evident, ambele sunt neconstituționale, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia 351/2015, pentru că: „ordonanțele nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului”. Or, când Curtea Constituțională a stabilit că Guvernul nu poate interveni prin ordonanțe ce afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, ordonanţa de urgenţă neputând fi emisă în domeniile menţionate la art. 115 alin. (6) din Constituţie, explicitând că „a afecta”, înseamnă „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vătăma”, „a leza”, „a antrena consecinţe negative” (citez din Decizia 551/2013, a CC), cum să nu-ți pui întrebarea: de ce insistă puterea politică cu modificarea Legii 188/1999, respectiv cu abrogarea acesteia, așa cum a procedat prin Codul Administrativ, aprobat prin ordonanță de urgență, după ce o lege similară, adoptată de Parlament, a fost declarată neconstituțională? E simplu și logic! PSD nu se poate împăca cu ideea că nu poate controla, politic, toți funcționarii publici din România. E un deziderat specific autocrației și PSD a făcut și va face orice-i stă în putință pentru a-l realiza. Pentru că, așa cum constată Curtea Constituțională în Decizia nr. 551/2013, privind OUG 82/2013 (reluată și în cazul Codului Administrativ), ceea ce urmărește PSD prin modificarea Legii 188/1999, se rezumă la faptul că: „funcţionarul public rămâne la aprecierea discreţionară a autorităţii sau instituţiei publice, fără opţiunea de a-şi valorifica prerogativa pe care legea i-o oferă”. Exact asta își dorește puterea politică și, mai ales, PSD: funcționari dependenți total de factorul politic, care să execute, orbește, ordinele politice nu să acționeze potrivit legii și conștiinței. Așa ceva e exlus în administrație, în opinia PSD. Ce să caute moralitatea în administrație? Or, referitor la acest aspect, Curtea Constituțională explică care sunt efectele unei astfel de schimbări legislative: „În concluzie, este afectat, în sens negativ, atât dreptul la muncă al funcţionarului public, cât şi regimul juridic al funcţiei publice şi, prin urmare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013 contravine prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie”. În consecință, prin  Decizia 351/2015, Curtea Constituțională, în ceea ce privește OUG 82/2013 (sora geamănă a Codului Administrativ), stabilește următoarele: ”În considerarea celor arătate mai sus, precum şi a scopului declarat al Legii nr. 188/1999, şi anume acela de a asigura un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici este neconstituţională în ansamblul său”. Deci, nu un articol, ci toate articolele și nu cu majoritate, ci în unanimitate. Și totuși, pentru PSD, respectiv Guvernul Dragnea/Dăncilă, deciziile Curții Constituționale, se pare, deși declară contariul, nu contează. Iar Codul administrativ este exemplul concret. Pentru că, a reveni, mereu și mereu, forțând aceleași modificări, sfidând pe față deciziile Curții Constituționale, ținând morțiș să subordonezi politic totul, nu înseamnă tupeu absolut, sfidarea Constituției și a democrației, ce presupune separarea puterilor în stat? Când, de cinci ori, prin Decizii clare, Curtea Constituțională spune că nu poate fi modificată Legea 188/1999, prin OUG și nici prin lege, în sens negativ, a restrângerii drepturilor, iar Guvernul insistă, cum poate fi caracterizat acest fapt și acest guvern? În opinia mea, după ce Curtea Constituțională a declarat că acest Cod administrativ, adoptata prin OUG de Parlament, este necostituțional, iar Guvernul adoptă acest Cod, declarat neconstituțional, prin ordonanță de urgență (ordonanță ce-si produce efectele din momentul intrării în vigoare), fentând Curtea Constituțională,  Președinția și opoziția parlamentară – puse în situația de a nu putea contesta actul sau de a se pronunța -, fapta săvârșită este una penală și ar trebui cercetată de parchet, pentru că este o încălcare gravă a Constituției, cu premeditare și u atac direct la statul de drept, având consecințe dezastruoase în ceea ce privește asigurarea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial. Asta pentru că, e mai mult decât dovedit faptul că, atunci când politicul „iși bagă coada”, apare discriminarea, traficul de influență, nepotismul, administrația intră în blocaj și cetățenii au de suferit.

Pavel ROMAN

Faptul că autoritatea publică n-a acționat oportun, în cazul fetelor ucise de animalul cu trăsături umane, fapt ce a generat o tragedie greu de imaginat și greu de suportat, nu e un accident. Ci e consecința atacului asupra justiției și autorității publice pe care așa zisa clasă politică (mafie, cu pedigree), o practică de câțiva ani buni (în timpul lui Năstase, Băsescu, Dragnea, atacurile asupra autorității publice au fost devastatoare). Acum, degeaba înjurăm autoritatea și o acuzăm de incompetență sau rea voință. Pentru că, autoritatea publică, lipsită de curaj, incompetentă, timorată de clasa politică, incapabilă să ia decizii radicale și în timp optim, e cea creată de politicienii ce sprijină si sponsorizează Antena3, România Tv, Realitatea Tv și alte mijloace media, care s-au întrecut în ultimii ani în atacuri asupra instituțiilor publice și a funcționarilor publici incomozii pentru puterea politică. Polițiștii, procurorii și finanțiștii de azi, care au mai rămas în sistem, ori sunt slugi ale puterii (și-și fac treaba doar la comandă, ori incompetenți care n-au nici curaj nici „sânge în instalație”, ori resemnați și interesați doar să-și păstreze postul și leafa, chiar dacă trebuie să facă o echilibristică imorală, greu de conceput pentru o societate normală. Pentru că, retrospectiv privind, uitați-vă ce-au pățit cei curajoși, din sistemul autorității publice, care s-au luat la trântă cu mafia politică. Cum au fost linșați public procurorii DNA ce au instrumentat dosarele grele ale politicienilor; cum au fost epurați din sistem judecătorii ce l-au condamnat pe Voiculescu și pe alți politicieni infractori; cum au fost epurați din ANAF comisarii Gărzii financiare ce au instrumentat dosarele lui Fenechiu, Ponta, Voiculescu, Becali, Copos, Patriciu etc. Ce au pățit polițiștii care nu s-au supus și au aplicat legea când aceasta viza politicieni. Uitați-vă cum este linșat procurorul care a pus în aplicare mandatul judecătorului în cazul adopției copilului de către familia din SUA (la presiunea unei mafii ce jefuiește bugetul de stat). Ce va miră, atunci, că nimeni n-are curaj să-și asume răspunderea și aplica,  exclusiv, litera legii? Ați uitat ce-a pățit Becali când si-a recuperat mașina de la hoții, interlopi? Adică, mai bine rămânea fără mașină, decât să prindă hoțul! Asta e Romania creată de clasa politică interlopă. O Românie în care autoritatea publică e timorată și pusă sub o presiune uriașă de media coruptă din bani publici și de clasa politică interlopă. O Românie în care infractorii sunt protejați, pe față, de parlamentari și guvernanți, sub masca respectării drepturilor omului, adică a prezumției de nevinovăție. O Românie în care funcționarul public are teamă să aplice legea, pentru că totul este interpretat în favoarea infractorului. Puneți-vă întrebarea:  Dacă cel acuzat, nu era autorul faptei, nefiind suficiente dovezi pentru flagrant? Dacă era ruda vreunui parlamentar sau politician? Ce scandal monstru era acum la Antena3 și România Tv! Că poliția și procurorii si-au depășit atribuțiile și n-au respectat legea! Că polițiștii și procurorii sunt niște infractori care comit abuzuri împotriva unor cetățeni nevinovați! Că sunt securiști și fac parte din statul paralel etc.! Cam asta e societatea de azi, în care infractorilor de drept comun, precum celor corupți, celor care fură bugetul de stat și celor care comit abuzuri crase, clasa politică le-a creat un statut special, interzicând autorității publice să aplice legea, în numele prezumției de nevinovăție. Din păcate, în numele aceleași prezumții de nevinovăție, cei ce n-au respectat dreptul infractorilor, au plătit cu funcția sau profesia. Pentru că, în logica politicienilor și a media coruptă, e mai grav să încalci drepturile infractorului, decât să dovedești că este infractor și să-l extragi din societate. Și cum legea penală e comună, adică e aplicabilă și infractorului politic și infractorului de rând, aplicarea și consecințele aplicării sunt similare. Or, în aceste condiții, procurorii și polițiștii, finanțiștii și alți funcționari publici, sub presiunea mafiei politice și a media (care nu respectă nici o regulă morală), aplica legea ad-literam, adică așa cum au stabilit (prin cutume), mafia politică și media, evitând să se expună și sa-și asume riscuri. Adică, interpretând stupid și absurd principiul prezumției de nevinovăție, tratând ca nevinovat chiar și infractorul prins în flagrant ori împotriva căruia dovezile sunt incontestabile. Păi, când infractori care au primit ani grei de pușcărie, existând de la începutul cercetărilor dovezi incontestabile că au săvârșit faptele, continuă să ocupe funcții publice, la vârful statului, fiind păstrați în funcții de decizie (din care pot influenta cercetările), ni până la trimiterea în judecată, nu până la condamnarea pe fond, definitiva, ci până la condamnarea definitivă și irevocabilă, la ce ne puteam aștepta? Când condamnați la opt ani de pușcărie, numesc șefii ANAF si miniștri de finanțe, când condamnați definitiv și irevocabil și definitiv în altă cauză (deci infractori cu pedigree), pe fond, numesc prim-miniștri, miniștri de interne, procurorul general sau ministrul justiției, iar cei numiți epureaza pe toți care au deranjat infractorii condamnați, sub acuzația că n-au respectat drepturile infractorilor, aflați în fruntea statului, de ce va mirați că polițiștii și procurorii n-au avut curajul să intre în locuința unui criminal? Nu uitați că nici procurorii și nici polițiștii, n-au făcut acea lege cretină, care nu permite autorităților să intervină noaptea. Au făcut-o infractorii din Parlament, care se simțeau, chipurile, umiliți prin faptul că li se puneau catușele în public și li se șifona imaginea falsă de indivizi morali. Ei sunt cei care, în numele protecției demnității umane, pentru a-și apăra imaginea falsă de demnitari ce slujesc poporul și țara (în realitate pentru a-și apăra libertatea, chiar dacă erau infractori), au adus autoritatea publică în postura de a acționa formal, respectând, la sânge, litera legii și „indicațiile” șefilor numiți politic, adică de a face figurație în fața infractorilor. Și, nu vă faceți iluzia că, cazul fetelor răpite și ucise de un paranoia dement, e un caz izolat. Sunt zeci de mii de dosare în lucru la Parchete, unde infractorilor, sub impunerea și obligarea respectării prezumției de nevinovăție, chiar dacă dovezile sunt incontestabile, li se asigură posibilitatea, nu numai să fie liberi, ci să continue să comită și alte fapte. Adică, ca să scape infractorii politici sau să rămână în libertate, până la prescrierea faptelor sau până influențează ori corup justiția, sub masca respectării prezumției de nevinovăție, dăm foc la țară, nu? Pentru că, așa cum am mai spus, aceleași proceduri penale se aplică și în cazul celorlalți infractori, care nu beneficiază, direct, de protecție politică, pentru că există un singur cod penal și un singur cod de procedură penală. Or, dacă unui parlamentar sau politician nu-i poți face un flagrant, noaptea, indiferent ce dovezi ai avea, iar funcționarul public care n-a respectat principiile prezumției de nevinovăție, este linșat public și executat dacă umilește infractorul și-i încalcă proprietatea noaptea, de ce n-ar fi valabilă procedura și în cazul infractorilor ce nu sunt sub umbrela politică? Ce, criminalitatea economică, unde sunt specialiști politicienii, nu tot crimă e? Se pare că, în România, nu! Dacă dai cu toporul sau cuțitul, ești criminal! Dacă furi banii de medicamente, de aparatură medicală, de autostrăzi etc., fapte ce generează zeci de mii de morți, anual, nu ești criminal, ci, eventual, o victimă politică, nu? Totul e să fii orientat, în așa fel încât, pe lângă umbrela politică, să ai și media de partea ta, de preferat Antena3 și România Tv. Pavel ROMAN