Aceasta este adevărata justiție și statul de drept pe care-l doresc românii? Eu nu cred! Fără principii morale, nu există justiție! Moral, într-adevăr, nu cu justiție revanșardă, adică condamnând, abuziv, se rezolvă problema. Dar nici astfel, aplicând principiul concordiei generale, acceptând că ce s-a întâmplat a fost normal, legal, iar autorii monstruozităților îndreptate împotriva oamenilor, absolviți de orice vină, e soluția.
În aceste condiții nici procesul de la Nurnberg n-are justificare, pentru că, atunci, în această paradigmă stupidă, Hitler, Goering, Hess și alți dezacsați mintal, la fel ca și criminalii comuniști, puteau fi iertați, în numele principiului concordiei creștine, nu? OK! Nu luăm măsuri, în virtutea principiului divin al iertării și concordiei (aiurea, promovat de securiști, în special, care nu ne cer numai sa-i iertăm, ci să și recunoaștem că ceea ce au făcut a fost corect și oportun, chiar dacă au fost crime nejustificate), dar nici adevărul să nu-l restabilim? Nici la adevăr nu mai avem dreptul? Nu să-i omorâm pe cei care au anchetat și condamnat pentru delicte de opinie, e soluția, dar nici să-i premiem, cu pensii speciale, pentru activitatea lor contra cetățenilor, nu mi se pare corectă și morală.
N-am auzit nici o haimana, din Parlament, să propună eliminarea pensiilor speciale pentru jigodiile care au trimis la închisoare oameni nevinovați, nelegal, cărora li s-au fabricat dosare politice, inventându-se fapte inexistente. Ce drept moral au cei care, în numele unei doctrine stupide, antiumane, au comis crime sau au privat de libertate cetățeni nevinovați, sa fie recompensați cu pensii speciale? E suficient să justifice ca au executat ordinele, pentru a fi absolviți de orice vină? Nimeni nu face recurs la morală, respectiv că o societate nu poate exista, dacă nu impune principii morale? Ce justiție și stat de drept pot exista dacă nu sunt întemeiate pe principii morale? N-au nici o vină, pentru că au executat ordinele?
Dar cine naiba i-a pus să se facă milițieni, judecători, securiști și procurori, pe timpul comunismului, dacă știau că trebuie să execute ordine ce privau oamenii de libertate, pentru delicte de opinie? Cine i-a obligat se prostitueze moral, pentru a executa ordinele? De ce nu s-au făcut ingineri, doctori, profesori sau altceva, decât au fost? Vă spun eu, de ce: pentru că profesiile de milițian, ofițer de securitate, procuror sau judecător, pe timpul comunismului, aduceau o dată cu funcția și privilegii importante, pe care cetățeanul de rând nu le avea niciodată, indiferent de valoare și competență. Dar pentru aceasta trebuia să-ți vinzi conștiința și să-ți distrugi aproapele, fără nici o remușcare.
Deci, nimeni n-a obligat pe nimeni să se facă milițian, securist, procuror, judecător sau activist de partid, fiecare fiind conștient că trebuie sa renunțe la principiile morale, astfel încât alegerea profesiei și executarea ordinelor primite, nu poate asigura nimănui circumstanțe atenuante pentru faptele imorale comise. Cei ce au făcut-o, au făcut-o, deliberat și nesiliți de nimeni, pentru avantaje materiale sau pentru ca erau narcisiști și psihopați, simțind satisfacție când comiteau abuzuri împotriva celor care nu erau de acord cu politica partidului. Și, pentru asta trebuie să-i răsplătim, în loc să-i punem la stâlpul infamiei? Că au ales profesii imorale, pentru avantajele materiale oferite? Mi se pare o absurditate fără margini. A accepta stupidul argument, că au respectat ordinele și legea, în aceste circumstanțe, e ca și cum am accepta că un angajat ca body-guard, la un interlop criminal, pentru a ucide la ordinul acestuia, poate invoca ordinul executat ca circumstanță atenuantă, deși a încălcat grav legea. Cum să invoci faptul că ai fost un mercenar ce a executat ordinele și că așa prevedea fișa postului. Ce, erai fără discernământ? Cam așa e și cu milițienii, securiștii, procurorii și judecătorii care au deservit comunismul, anchetând și condamnând politic cetățeni nevinovați. Se scuză și sunt absolviți de vină, pentru că, chipurile, au executat ordinele, în calitate de mercenari și că asta era legea în acel moment. Și așa să fie, cine i-a obligat sa fie mercenari, dacă știau ce urmează să facă?
Au ales profesia forțați, sau tocmai că le-a plăcut ceea ce făceau, adică sa-și umilească și să-și distrugă semenii, executând cu plăcere ordinele, nu refuzându-le sau încercând să refuze să le aplice? Chiar nu știau că încălcau drepturile fundamentale umane (și chiar și cele legale stabilite în comunism) când aplicau ordinele? Cum adică a fost legală privarea de libertate, pentru exprimarea opiniei, cum opinează majoritatea judecătorilor, ce protejează torționarii comuniști, când li se cere restabilirea adevărului? Cum adică să fii anchetat, încarcerat și omorât pentru un delict de opinie, iar cei ce au făcut acest lucru să li se rețină că au aplicat legea și n-au nici o vină, nici măcar morală? Păi, ca să aplice legea, milițienii și securiștii trebuiau să mintă, să denatureze adevărul, să administreze probe false și, mai ales, să interpreteze fantasmagoric legea. Altfel, fără dosare cosmetizate, nici în comunism nu puteai fi condamnat pentru că criticai politica partidului. Cum nu văd asta judecătorii?
Deci, cei ce au anchetat, trimis în judecată și condamnat cetățeni pentru că și-au exprimat public opiniile, n-au fost condamnați pe drept, ci pe baza unor probe măsluite, imputându-li-se fapte inventate de anchetatori, care n-au existat decât în mintea lor bolnavă și fanatică. În aceste circumstanțe, cum pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea acestor psihopați, precum că așa a fost legea? Dacă au știut ce fac și cât de imoral și nelegal era ce făceau, de ce nu și-au dat demisia? Înțeleg (prin absurd, bineînțeles), că în calitate de torționar, n-ai realizat ce-ai făcut, decât după prima condamnare. Dar după ce-ai văzut consecințele, de ce-ai continuat să execuți ordinele și nu ți-ai dat demisia, evitând să fii un instrument imoral? Până la un punct, înțeleg chiar și justificarea invocată – pentru că orice mercenar apelează la acest gen de disculpare pentru a-și explica acțiunile -, dar nu înțeleg reacția societății și nici a justiției în aceste cazuri. Cum a putut trece cu vederea și ocoli, justiția, faptul că cei care au participat la anchetarea, condamnarea și exterminarea opozanților comunismului, au fost, în fapt comandouri de mercenari ai morții, ca și SS-ul nazist, înrolate benevol, ce si-au asumat deliberat acest rol de călăi, obținând condamnările prin denaturarea adevărului, inventând comiterea unor fapte care n-au existat? Cum altfel decât simțindu-se vizați, prinși cu musca pe căciulă?
N-ar fi fost absurd ca aceeași judecători, care au pronunțat sentințe de privare de libertate pentru delicte de opinie, în baza rechizitoriilor întocmite pe baza de probe false, de milițieni și securiști, să-și cenzureze propriile decizii? Cum să decidă că ancheta a fost nelegală și condamnarea un abuz, când ei au confirmat-o? Pentru că, în orice formulă morală ai analiza activitatea organelor de anchetă, n-ai cum s-o încadrezi într-un cadru legal și, mai ales moral, nici chiar raportându-te la legile din comunism, pentru că, în fapt, aceștia au fost mercenari care au distrus vieți pentru avantaje materiale, nu respectând legea. În aceste condiții, nu trebuiau și ei anchetați și judecați pentru faptele comise? Așa ar fi trebuit reabilitată societatea românească. Așa era moral și firesc pentru a merge mai departe și a trece dincolo de mocirla în care ne zbate, unde torționarul continuă să fie apreciat, iar victima desconsiderată.
Dar cine s-o facă, dacă cei care trebuiau să-i judece, au fost cei care i-au condamnat pe cei care au reclamat judecata strâmbă? În aceste condiții, când judecătorii chemați să condamne comunismul și fanaticii săi, erau cei care i-au implementat deciziile strâmbe, societatea și statul de drept nu trebuiau să reacționeze? Ai fost declarat, legal, colaborator al securității? S-a demonstrat că ai anchetat și condamnat politic cetățeni sau ai făcut poliție politică? Atunci, începând de la milițian și până la judecător, adio funcții publice, pensie de serviciu, pensie specială și grade militare. Asta însemna justiție morală: degradare militară, concedierea din funcțiile publice, anularea pensiilor de serviciu, etc. Eventual, ca să nu fie discriminați, trebuia sa li se ofere pensia medie acordată celor care n-au avut grade militare și funcții politice. Adică în nici un caz mai mare decât a victimelor lor Altfel, înseamnă că, de fapt, necondamnându-l (sau condamnându-l formal, simbolic, ca doctrină, nu și concret, prin reprezentanții care și-au însușit doctrina), am asimilat comunismul, cu toate relele sale, îmbrățișându-i nu numai doctrina și personalul, ci și năravurile. Păi, când victima milițianului, securistului, procurorului și judecătorului comunist, după ce i s-a distrus viața și cariera, este umilită, după ani grei de pușcărie, cu o pensie minimă, de 1200 lei, iar cei ce i-au distrus viața, pe lângă că au fost reconvertiți și au primit „bun pentru noul regim”, mai primesc și 5000-10.000 lei pensie specială, ce discrepanță, umilință și batjocură mai mare poate exista în societate? Asta-i concordia pe care o propagă securiștii? Ei cu aceleași privilegii, iar victimele tot victime? Știți cum e această realitate? Ca și cum i-am construi statuie lui Pilat, după ce l-a omorât pe Isus, venerându-l ca erou.
Asta am făcut noi cu mercenarii comunismului: milițienii, securiștii, procurorii și judecătorii. I-am reconvertit și amnistiat de orice vină pentru patruzeci de ani de pogrom. Ba mai mult, le-am dat și averea publică spre administrare, pe care, șireți și vicleni și-au însușit-o. Iar ce vedem astăzi – cu excepția celor care nu au avut contact cu perioada de tristă amintire -, respectiv justiția și statul de drept pe care-l avem, e cel pe care ni l-au construit și ni-l impun mercenarii comunismului. De fapt, care justiție? Să nu fim cretini! Dacă e justiție, atunci asta-i justiția Diavolului, pentru că numai Diavolul răsplătește pe cel ce face rău.
Pavel ROMAN
