Nu rezist să nu v-o povestesc pe-asta, fiind proaspătă…
Mă spăl pe cap și-mi fac un turban de-ăla specific, să mi se mai zbicească părul. Mai fac nush ce, mă mai învârt prin casă și brusc îmi aduc aminte că n-avem pită. Caut urgent mărunți la fiică-mea-n purcelu’ ăla roz, îmi pun masca de pandemie și țuști, după pită. În fața blocului, un vecin de vizavi mă vede și se oprește în loc, ca trăsnit, măsurându-mă de parc-aș fi fost întruchiparea Covidului pă pământ. „Auăleu, exclamă, acuma nu le-ajunge la ăștia masca, îi musai să ne punem și turbane?” Mdeci… m-a umflat un râs de mi-a sărit masca-n gardul viu. Dacă n-aș fi fost supărată pe individ că nu adună rahatul de pe trotuar când își plimbă câinele, că l-am prins de vreo două ori, aș fi dat-o-ncolo de distanțare socială și l-aș fi îmbrățișat. Așa însă, am fugit să-mi las prosopul acasă, să nu mă-ntrebe și aia de la pâine de ce tre’ să luăm la noi prosoape ude când ieșim la cumpărături…
Eugenia CRAINIC
