Mă oprește un echipaj de poliție rutieră. Îi opreau pe toți, ceva filtru sau cam așa ceva; în mod suspect, chiar n-o călcasem. Îmi cere actele. Normal! Cum la distanță văd și cucu-n podul bisericii, iar de-aproape nu pot citi nici ce scrie pe etichete prin magazine, scotocesc prin geantă și îi dau agentului ceea ce-ar fi trebuit să fie permisul de conducere. Se naște dialogul halucinant:
– Doamnă, nu mă pot hotărî, oare să vă dau concediu medical fără consultație?
– Ha? tresar eu, cu bănuiala că tre’ să fiu calmă când aud așa ceva pe la agenții de circulație și să sun pe unde pot, că a scăpat unul cu niscaiva problemuțe sub chipiu și oprește mașinile prin intersecții…
– Știți, ca să putem avea un dialog, continuă omul, ar trebui să-mi dați permisul de conducere, nu cardul de sănătate…
– Ăăăău, zic, și mă umflă râsul.

Și eu, care eram pe punctul să-l reclam! En fin, văzut actele, salutat frumos, drum bun! Căutau ei ceva, de ne-au oprit pe toți pe rând, dar n-am mai stat să-ntreb. Mi-e că dacă mi-ar fi cerut și talonul, i-aș fi dat abonamentul la bazin. De anul trecut, că anul ăsta nu s-a deschis.

Eugenia CRAINIC (facebook)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here