Aurel Dehelean (foto) a făcut parte din delegația care a însoțit echipa la Buziaș în ’66.
În urmă cu 54 de ani, mai exact în vara anului 1966, generația acelor ani a Victoriei Zăbrani se deplasa la Buziaș pentru jocul de baraj cu Șoimii din localitate. Cele două jocuri trebuia să desemneze echipa care va activa în campionatul Regional (echivalentul a ligii 3 de azi). Echipa din Buziaş fiind una foarte puternică la acea vreme, ea aparținând de Ministerul Apărări Naționale şi era formată din militari în termen de pe tot cuprinsul țări. De altfel, jocul s-a desfășurat pe terenul din incinta unității militare pe care echipa noastră la pierdut cu 6-4.
Copil fiind (13 ani), Aurel Dehelean a însoțit și el delegația zăbrăneană, care a făcut deplasarea la Buziaș cu” Molotovul” condus de Raiss George, și ne povestește: „Am avut ocazia să merg cu echipa la Buziaș, deoarece tatăl meu, Mic Tudose, era magazionerul și responsabilul cu întreținerea Bazei sportive din Zăbrani și mă lua tot timpul cu el ca să îl ajut. Țin minte că de abia începea să se lumineze de ziuă noi eram deja îmbarcați în autocarul decapotabil a lui Raiss, și decolam spre Buziaș pentru că era drum lung de făcut. La Buziaș am vizitat parcul și am luat masa la o cantină din cadrul unității militare. Am avut parte însă de un teren foarte rău cu multă zgură, doar pe margini era puțină iarbă. Ai noștri și-au cumpărat toți ghete noi, marca Reghin, cu crampoane de cauciuc cu șurub, care le-au intrat în tălpi de nu au mai fost buni de nimic după meci. Fetă Franz, așa și-a distrus tălpile picioarelor că în meciul retur, de la noi, nu a putut să mai apere. Cu această ocazie a debutat tânărul Brâncoveanu în poarta noastră”,
A urmat un moment de pauză, pentru că abia își stăpânea lacrimile, nu demult Ghiță Brâncoveanu ne-a părăsit prematur lăsând în inimile cunoscuților și prietenilor un gol imens… Dumnezeu să-l odihnească în pace!
„Da erau alte vremuri, îmi amintesc că la meciul retur am trasat și pregătit pentru prima oară singur terenul de fotbal. Nu am adus noroc pentru că Buziașul ne-a bătut și în meciul revanșă cu 5-0. Pe vremurile acelea tundeam (coseam) terenul cu coasa manual, că până la urmă am devenit specialist la tuns că ți-e era drag să te uiți la gazon cât de frumos arăta înaintea fiecărui joc. Da, ce mașini de tuns, ce tractorașe, totul se făcea manual și era frumos. Da câtă lume venea pe jos la gară meci de meci, toate băncile de pe marginea cu bătrâni și imenși plopi erau pline, de multe ori stătea lumea și în picioare, femeile mai în vârstă veneau cu scăunelul de acasă ca să poată vedea meciul și să-și susțină băieții” – și-a mai amintit Aurel.
Apoi, cu o oarecare supărare și amărăciune în glas a revenit la zilele noastre: ” Iată că după 54 de ani mi-o dat Bunul Dumnezeu zile să apuc un nou baraj de promovare, de data aceasta pentru liga 3-a Națională. Nu știți cât mă bucur să văd echipa noastră campioană, chiar dacă în condițiile acestei pandemii periculoase, care a reușit să îngenuncheze o planetă întreagă, și în condițiile în care s-a înghețat campionatul. Este numai și numai meritul lor și a antrenorului pentru această frumoasă performanță. De aceea le urez din tot sufletul să ajungă băieții să joace în liga a III-a, pentru a realiza ce-a mai mare performanță de care Zăbraniul nu a avut încă parte” – sunt cuvintele unui iubitor necondiționat al fotbalului zăbrănean și care și-a dedicat o parte din viață acestui club pe care l-a iubit mereu.
Este printre ultimele personaje în viață care au participat la acel eveniment, Aurel Dehelean ca spectator, Sandu Iancioglu, în calitate de fotbalist care au evoluat în cele două jocuri de baraj contra Șoimilor din Buziaș.
