Și cum mă dădeam eu cu mouse-ul pe site-ul ăstora de la Eurostat, hopaaa, îmi cad ochii pe socoteala conform căreia doar 6,5 la sută dintre români cumpără cel puțin o carte pe an, procent care ne plasează, auăleu și vai de mine, pe ultimul loc în Europa la consumul de carte. Ca să înțelegeți mai bine procentul dezastrului, imaginați-vă că dintr-o sală de spectacole cu 300 de locuri, plină ochi, doar cam 18 oameni citesc. Repet: doar 18 oameni!!! Restul fac alte chestii importante în viețile lor, cum ar fi, de exemplu, să stea pe feisbuc sau pe grupuri obscure de whatsapp și să comenteze cum că ei își educă pruncii excepțional, însă cadrele didactice sunt de către pădure, că-i determină pe aceștia prin simpla lor prezență nenorocită să mimeze în preajma lor diverse chestii obscene, chiar dacă acestea, cadrele didactice adică, sunt îmbrăcate total ne-sexos, cum ar fi o fustă din stofă îndoielnică și o bluză lălâie și balcâză. De unde știu eu că ăi’ de debitează tâmpenii fac parte din tagma celor 282 din sala aia de 300 care NU citesc? Pentru că, dacă ar tot citi că „s-ar” se scrie cu cratimă, ori că „miau” face strict mâța, ar combate ceva mai gramatical pe ogoarele „feisbucului”, fără să-și bage-n gard oiștea cunoștințelor de gramatică la fiece frază. Dar ce vreau să zic cu asta… Când scriu, de pildă, că un serviciu de curierat nu-mi aduce un colet la timp, adun sute de like-uri. Când scriu despre o carte însă, fie că-i vorba despre o recenzie, fie despre o postare care îndeamnă la lectură, devoalând doar câte ceva dintr-un roman care mi-a plăcut, să determin lumea să citească, adun maxim 60 de like-uri, deci infinit mai puține decât ar aduna o fâță botoxată care și-ar posta o poză punându-și picături în ochi, fără să scoată absolut niciun cuvânt și fără să scrie absolut niciun cuvințel. Totuși, rămân la părerea mea: să știi să scrii e o chestiune minunată. Se vede cu ochiul liber, aș zice. Uite, chiar săptămâna trecută, scriind o postare de câteva rânduri pe un grup al participanților la trafic, deci pe un grup unde niciodată nu contează cum scrii, ci doar ce scrii, un tânăr a comentat: „Doamna Eugenia, îmi place modul dumneavoastră de a vă exprima!” Ca atare, nu-i de colo să te exprimi frumos, chiar într-un loc unde scrisul e ultima preocupare a oamenilor, dacă măcar unui singur om îi place să citească ce-ai scris. Carevasăzică, se observă. Mbun! Revenind la oile noastre, mă întreb: dacă 18 milioane şi jumătate dintre români nu cumpăra nici măcar o carte pe an (Dumnezeule!), oare ce-și cumpără pentru plăcerea lor, așa, în valoare de circa 60 de lei, nu mai mult, care să-i și deștepte, pe de o parte, dar care să-i facă să și simtă altceva în afară de ce simt ei în mod obișnuit, pe parcursul celor 365 de zile în care sigur-sigur cheltuie pe niște chestii care, în opinia lor, chiar merită cumpărate, în comparație cu cărțile?! Aud?
Eugenia CRAINIC
