Pentru că se poate!

Paradoxul României! Să n-ai nici o sursă reală de venit, să nu faci nimic important în viața, sa fii o mediocritate profesională și morală și, totuși, să fii putred de bogat! Asta a creat mafia politică în România. Un mecanism, anacronic, de tip feudal, prin care șmecherii, mediocrii și cei șireți, se strecoară, eludând toate sistemele de selecție a valorii, spre borcanul cu miere, bugetul de stat. Și mai spunem că funcționează statul de drept și justiția în România! Dacă ar fi funcționat, primul client al Direcției Generală Control Venituri Persoane Fizice, din ANAF, ar fi trebuit să fie Teodorovici, după câte informații s-au vehiculat în mass-media.
Cine s-o facă, însă? Că șefii de la această direcție, care ar fi trebuit să fie ca și un IRS american, sunt niște nulități profesionale și morale, numiți politic, care n-au nici școli absolvite prin propria valoare și nici examene date, în care să-și probeze adevărată competență. Ca să nu mai vorbim de lipsa totală a principiilor morale. Deci, având în vedere că și ei, au promovat în funcții tot pe aceleași principii imorale precum politicienii, adică slugărnicie și ploconeală în fața stăpânului, cum să reacționeze când e vorba tocmai de cei ce i-au înscăunat în funcții? De unde știu cum funcționează această caricatură de instituție? Păi, cu ceva timp în urmă, am cochetat cu ideea de a mă transfera la această Direcție, crezând că se face treabă. La un așa zis interviu (pentru ca instituția, precum multe altele din România, nici vorbă să funcționeze pe principiul competentei sau al concursului valorilor la ocuparea posturilor, funcționează ca un SRL politic, unde sunt adunați oameni ai partidelor, recompensați pentru darul slugărniciei și pupincurismului nativ sau dobândit), știți ce ci condiție mi s-a pus „sugerat” ? Să nu mai scriu împotriva PSD, pentru că, atunci, nu mai sunt compatibil. Adică, să renunț la dreptul fundamental al democrației, dreptul la opinie și să mă prostituez, moral, pentru ca șefii instituției – niște nulități morale și profesionale- să n-aibă probleme cu cei ce i-au pus în funcții. Firesc că m-a apucat greața, pentru că după douăzecișitrei de ani de libertate profesională și morală, neconstrâns de mafia politică ca să-mi desfășor activitatea, e imposibil sa te înregimentezi și să execuți comenzi politice. Și, firesc, am renunțat la idee, ba chiar m-am bucurat că un neica nimeni profesional și moral, al cărui ascensiune s-a bazat, exclusiv, pe trafic de influența și obediență, m-a considerat „incompatibil”. Or, într-o țară în care, tinde sa devină o regulă generală faptul ca nu pot fi compatibili cei cu principii morale sau care nu fac discriminare între politicieni și restul cetățenilor, mai poate o astfel de instituție sa fie eficientă? Când cei angajați sunt angajați pe principiul compatibilității politice, adică cu statut de slugă și obediență totală, cum pot declanșa verificări față de personaje politice, prin intermediul cărora au ajuns în funcții? În aceste circumstanțe, este evident că nimeni, din această instituție, nu se va atinge, vreodată, de hoții și șmenarii din politică, iar Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, din ANAF nu va fi decât un instrument politic unde se acționează, din când în când, la comandă, în care restul timpului se doarme (și la propriu și la figurat) pe salarii începând cu 7000 lei, lunar, la care sa adaugă tot felul de sporuri pentru muncă stresantă și periculoasă (chiar că e stresant să driblezi munca și să nu ți se întâmple nimic!).
Asta da mită profesională, nu? Păi, când ai o astfel de instituție, trecută în adormire, bugetari de genul lui Teodorovici, cu salarii mici și venituri mari, de ce s-ar simți inconfortabil?
 Pavel ROMAN

MAE: Precizări de presă privind condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei în contextul pandemiei de COVID-19

În continuarea informațiilor cu privire la condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei în contextul pandemiei de COVID-19, condiții aplicabile începând de astăzi, miercuri, 15 iulie a.c., Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: Noile prevederi legislative care reglementează condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei se aplică atât cetăţenilor ungari, cât și cetăţenilor străini (indiferent de cetăţenie, UE, non-UE), criteriul de clasificare pentru accesul în Ungaria fiind statul (zona) din care vine cetăţeanul respectiv. Totodată, conform informațiilor comunicate de autoritățile ungare, noile dispoziții nu se aplică: tranzitului de marfă, posesorilor de pașapoarte oficiale și persoanelor care pot dovedi că în ultimele șase luni au fost diagnosticate cu COVID-19. Statele de proveniență ale persoanelor care doresc să intre în Ungaria sunt clasificate pe trei categorii : zona verde – fără restricții de intrare, zona galbenă – restricții de intrare. Conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, România a fost inclusă pe lista galbenă. Pe lângă România, zona galbenă mai cuprinde în prezent: Bulgaria, Portugalia, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Federația Rusă, Serbia, Japonia, China și SUA. zona roșie – nu este permisă intrarea. La acest moment, statele incluse în zona roșie sunt: Albania, Bosnia Herțegovina, Belarus, Kosovo, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Ucraina, dar și restul statelor din Asia, Africa și America Latină care nu sunt enumerate mai sus în zona galbenă. Astfel, persoanele care intră pe teritoriul Ungariei din statele incluse de autoritățile ungare în zona galbenă, zonă în care se află și România, sunt testate obligatoriu la punctul de trecere a frontierei. Cetățenilor care prezintă simptome nu li se permite intrarea în țară, iar cei care nu prezintă simptome intră obligatoriu în carantină, fie instituționalizată, fie la domiciliu (auto-izolare) în Ungaria (dacă există posibilitatea), fiind luați în evidențele autorităților sanitare ungare. Persoanele faţă de care s-a dispus măsura carantinei la domiciliu (auto-izolare) pot solicita autorităților competente ieşirea din carantină după efectuarea a două teste moleculare biologice, la un interval de minimum 48 h. În cazul în care primul test este negativ, persoana poate ieşi din carantină, dar este obligată în continuare să efectueze şi cel de-al doilea test. În situaţia în care cel de-al doilea test este pozitiv, se dispune reinstituirea carantinei de 14 zile. Sunt exceptate de la măsura carantinei la domiciliu persoanele care prezintă la punctul de trecere a frontierei două teste moleculare cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuate în ultimele 5 zile înainte de intrarea în Ungaria, dar la o diferență de minimum 48 de ore. MAE reiterează că certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză. MAE subliniază că cetățenilor români care sosesc din statele aflate în zona roşie nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul ungar. Cu privire la tranzit, autoritățile ungare au precizat că cetățenii străini care intră în Ungaria în scopul tranzitării teritoriului vor fi supuși unei examinări medicale și li se va permite accesul, în măsura în care persoanele nu prezintă simptome. Totodată, pentru permiterea tranzitului, sunt obligatorii respectarea condițiilor prevăzute de Codul Schengen, prezentarea unui document din care să rezulte scopul deplasării și țara de destinație, precum și asigurarea dreptului de intrare pe teritoriul statului vecin Ungariei care se află pe ruta de tranzit spre țara de destinație. De asemenea, tranzitul se va desfășura în maximum 24 de ore, pe rutele special desemnate, cu posibilitatea opririi la punctele de odihnă sau alimentare marcate în acest sens. Punctele de frontieră pentru intrare/ieşire, rutele de tranzit, locurile de odihnă şi intervalele orare de părăsire a teritoriului Ungariei sunt disponibile pe site-ul poliţiei ungare: http://www.police.hu/hu/hirek-es-informaciok/hatarinfo?field_hat_rszakasz_value=rom%C3%A1n+hat%C3%A1rszakasz De asemenea, există derogări specifice anumitor categorii de persoane. Dintre acestea: –         cetăţenii anumitor state vecine, inclusiv România, (lucrători transfrontalieri, deţinători de imobile etc.) pot intra pe teritoriul Ungariei pe o rază de 30 de km în zona de frontieră pentru maximum 24 de ore. –  lucrătorii sezonieri din agricultură provenind din toate statele vecine pot intra în Ungaria la solicitarea angajatorului şi după informarea prealabilă de către angajator a Inspectoratului General al Poliției. Demersurile angajatorului se fac electronic, cu 48 de ore înainte, iar cererea va cuprinde numele și documentul de identitate al angajatului, locul desfăşurării activităţii, locul cazării și durata raportului de muncă. Suplimentar, angajatorii sunt obligati să informeze în scris lucrătorii sezonieri, în limba maternă a acestora, despre condițiile şi data intrării pe teritoriul Ungariei. Trecerea frontierei se realizează doar prin punctele care vor fi stabilite de conducerea poliției ungare în acest scop, în mod organizat, în grupuri. Lucrătorii sezonieri pot intra după efectuarea controlului medical care nu confirmă suspiciunea contactării virusului COVID-19. După intrarea în Ungaria, salariatul sezonier va fi luat în evidenţele de autorităților de sănătate publică şi va intra în carantină la locul de muncă timp de 14 zile.  La încetarea raportului de muncă, angajatorul este obligat să anunțe atât punctul de trecere a frontierei, cât și autoritățile de sănătate publică din Ungaria cu 48 de ore înaintea plecării. –  călătoriile în scop de afaceri – managerii sau angajaţii companiilor înregistrate în Ungaria sau în ţările menţionate în Hotărârea de Guvern 341/2020 pot intra în Ungaria fără restricții, dacă respectivele companii sunt afiliate,  iar în accepțiunea legii privind impozitarea între ele există relaţii contractuale. Persoana în cauză trebuie să demonstreze că deplasarea se face în interes de serviciu. Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: 0036 13 847 689, al Consulatului General al României la Szeged: 0036 62 424 431 sau al Consulatului General al României la Gyula: 0036 66 464 579, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0036 30 535 69 12 sau ale oficiilor consulare: 0036 30 6777 980 – Consulatul General al României la Szeged și 0036 30 6357181 – Consulatul General al României la Gyula. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51934 http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.rohttp://gyula.mae.ro și http://www.mae.ro/.

NewsAr.ro: Vară în STARE de ALERTĂ. Ce MĂSURI trebuie să respectăm?

Autoritățile române au prelungit, prin Hotărâre de Guvern, starea de alertă pe teritoriul țării noastre.
Aceasta va intra în vigoare în data de 17 iulie și va dura 30 de zile.
Textul INTEGRAL al Hotărârii de Guvern: 
Art. 1 – Începând cu data de 17 iulie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alerta şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi prelungita prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alerta pe teritoriul României şi măsurile care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 515 din 16 iunie 2020, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2 – Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:
  1. a) anexa nr. 1 – “Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns”;
  2. b) anexa nr. 2 – “Măsura pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor”;
  3. c) anexa nr. 3 – “Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc”.
Art. 3 – În aplicarea dispoziţiilor art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 557/216 privind managementul tipurilor de risc, cu modificările ulterioare, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.
Art. 4 – Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.
Art. 5 – Anexele nr. 1 – 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6 – Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare şi a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, îşi menţin aplicabilitatea în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN
ANEXA 1 Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns
Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
  1. Coordonarea operaţională a serviciilor publice de ambulanţă şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile art. 54 şi 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare;
  2. Coordonarea operaţională a poliţiei locale, în condiţiile art. 50 – 52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, cu modificările ulterioare.
Art. 2 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
  1. Se instituie obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi de a stabili programul de lucru al angajaţilor, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020, cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
  2. Furnizorii de servicii sociale de tip rezidenţial îşi organizează programul în funcţie de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autorităţile competente.
Art. 3 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabileşte desfăşurarea în regim permanent a activităţii tuturor centrelor operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară, precum şi a activităţii Centrului National de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei şi a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.
Art. 4 – (1) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 1 se pune în aplicare de către unităţile teritoriale pentru situaţii de urgenţă, respectiv de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă.
(2) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Poliţia Română, prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(4) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către instituţiile la nivelul cărora sunt organizate centrele operative pentru situaţii de urgenţă, respectiv centrele de coordonare şi conducere a intervenţiei. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
ANEXA 2 Măsură pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor
Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabileşte următoarea măsură:
  1. În spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
Art. 2 – Respectarea aplicării măsurii prevăzută la art. 1 pct. 1 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
ANEXA 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc
Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
  1. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2 – 11.
  2. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  3. Competiţiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 si al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  4. În condiţiile pct. 2, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.
  5. Prevederile pct. 2-4 nu se aplică în cazul sporturilor de contact.
  6. Activitatea instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, precum şi evenimentele culturale în aer liber pot fi desfăşurate în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  7. În condiţiile pct. 6, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleaşi familii, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
  8. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 si al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  9. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.
  10. Se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
  11. Se interzice participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
  12. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
  13. Se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog.
  14. Se permite organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoana participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.
Art. 2 – (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
  1. În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
  2. Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare, cu următoarele excepţii:
  3. a) membri de familie ai cetăţenilor români;
  4. b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
  5. c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;
  6. d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum şi transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
  7. e) personal diplomatic sau consular, personal al organizaţiilor internaţionale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
  8. f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;
  9. g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
  10. h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare;
  11. i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
  12. j) străinii şi apatrizii, muncitorii înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;
  13. k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim şi fluvial;
  14. l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii.
(2) În absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional, măsura stabilită la alin. (1) pct. 2 nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană.
Art. 3 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
  1. Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre ţările care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  2. Sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:
  3. a) efectuate cu aeronave de stat;
  4. b) de transport marfă şi/sau corespondenţă;
  5. c) umanitare sau care asigura servicii medicale de urgenţă;
  6. d) pentru căutare-salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei autorităţi publice din România;
  7. e) având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliţi în România;
  8. f) aterizări tehnice necomerciale;
  9. g) de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
  10. h) tehnice, în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
  11. i) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;
  12. j) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Afacerilor Externe;
  13. k) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuţi în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi (“Green Lanes”) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale – C(2020) 1897, din 23 martie 2020, din
România către alte state şi din alte state către România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe şi al autorităţii competente din statul de destinaţie.
Art. 4 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se menţine închiderea temporară, totală sau parţială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
  1. la frontiera româno-ungară:
  2. a) Săcuieni, judeţul Bihor (cu excepţia circulaţiei lucrătorilor transfrontalieri);
  3. b) Carei, judeţul Satu Mare;
  4. la frontiera româno-bulgară:
  5. a) Lipniţa, judeţul Constanţa;
  6. b) Dobromir, judeţul Constanţa;
  7. c) Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă);
  8. la frontiera româno-ucraineană:
  9. a) Isaccea, judeţul Tulcea (cu excepţia traficului de marfă);
  10. la frontiera României cu Republica Moldova:
  11. a) Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani;
  12. b) Oancea, judeţul Galaţi;
  13. la frontiera româno-sârbă:
  14. a) Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;
  15. b) Naidăş, judeţul Caraş-Severin;
  16. c) Valcani, judeţul Timiş;
  17. d) Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş – feroviar (cu excepţia traficului de marfă);
  18. e) Lunga, judeţul Timiş;
  19. f) Foeni, judeţul Timiş.
Art. 5 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 si 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
  1. Se suspendă consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.
  2. În spaţiile prevăzute la pct. 1 sunt permise prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consuma în spaţiile respective.
  3. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al presedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
Art. 6 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 şi 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, în interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite:
  1. a) activitatea restaurantelor, cafenelelor sau a altor asemenea unităţi de alimentaţie publică, cu excepţia celor care funcţionează potrivit art. 5 pct. 3;
  2. b) exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor.
Art. 7 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) si art. 33 – 36 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
  1. Transportul aerian se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, art. 33 si art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  2. Transportul feroviar se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, art. 34 si art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  3. Transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile si protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite
prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, art. 35 si art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  1. Transportul naval se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval, prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne
şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, art. 36 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  1. Transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane se desfăşoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
Art. 8 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
  1. Se suspenda activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri.
  2. Se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  3. Se instituie obligaţia desfăşurării activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non-COVID de a organiza activitatea, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  4. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.
  5. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  6. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  7. Suprafaţa sectorului/subsectorului de plajă amenajată folosită pentru închirierea şezlongurilor şi umbrelelor în suport fix trebuie să fie de maximum 70% din suprafaţa totală închiriată, diferenţa reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spaţiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă.
  8. Accesul pe plaja neamenajată se face în mod liber, cu respectarea regulilor de distanţare fizică. Utilizarea plajei se va face cu menţinerea unei distanţe de cel puţin 2 m între persoane în orice moment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii.
  9. Accesul persoanelor pe suprafeţele de plaje amenajate cu şezlonguri se realizează doar cu asigurarea obligatorie de şezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite şi cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, al ministrului sănătăţii şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare. Aceleaşi reguli de distanţare fizică se aplică şi pentru suprafaţa de 30% fără şezlonguri.
Art. 9 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) si ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
  1. Activitatea în creşe, grădiniţe şi afterschool-uri, pe perioada vacanţei de vară este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  2. În cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, precum şi activităţile specifice unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
Art. 10 – (1) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 1 pct. 1 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(2) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 2-5 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(3) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 6 şi 7 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(4) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 8 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(5) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 9 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi, după caz, de Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sau Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(6) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 10-14 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(7) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(8) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 3 se urmăreşte de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerul Afacerilor Interne.
(9) Măsura prevăzută la art. 4 se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne.
(10) Măsura prevăzută la art. 5 pct. 3 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Autoritatea Naţională Sanitara Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 5 şi 6 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(11) Măsurile prevăzute la art. 7 se pun în aplicare de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(12) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 8 pct. 1 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(13) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 2 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(14) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 3 şi 6 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(15) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 4 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(16) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 5 se pun în aplicare de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea măsurilor prevăzute la art. 8 pct. 6 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(17) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 7 – 9 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea măsurilor prevăzute la art. 8 pct. 7 – 9 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(18) Măsurile prevăzute la art. 9 se pun în aplicare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

Mihai Fifor: „Falcă, Bîlcea, Bibarț, unde e monumentul Marii Uniri?”

2
„A trecut un an și jumătate de când Aradul a sărbătorit Centenarul Marii Uniri fără monumentul atât de dorit de arădeni, pe care politicianul de carton Ghiță Falcă și trepădușii lui îl promit de prin 2007, de când s-a semnat contractul cu sculptorul Florin Codre. 13 ani în care Falcă și ai lui ne-au arătat atât incompetența acestei găști portocalii, care e preocupată doar să fure din banul public, 13 ani în care Falcă și ai lui ne-au arătat disprețul pe care îl au față de valorile și istoria acestui oraș. În 2018, Ghiță Falcă dădea vina pe Guvernul PSD, pentru neputința sa de a amplasa monumentul Marii Uniri și a da astfel importanța cuvenită Centenarului. Se tăvălea în chinuri Ghiță Falcă, pe la televiziunile de casă, arătând cu degetul spre guvern, spre Ministerul Culturii, jurând cu mâna pe inimă că el a făcut totul, dar dușmanul de la București l-a oprit să cinstească cei 100 de ani de la Marea Unire. Ce demersuri ai făcut în această perioadă, opt luni de când e la guvernare PNL, tu și aghiotanții tăi Bibarț și Bîlcea, care altădată păreau și ei foarte îngrijorați de această problemă? Arătați-ne și nouă o adresă măcar trimisă ministerului, să vadă arădenii că vă pasă. Povestiți-ne despre un drum la Ministerul Culturii, despre o întrevedere cu ministrul, să vadă arădenii dacă sunteți interesați de subiect sau doar i-ați mințit, din dorința de a mai aduna niște voturi. Vine campania electorală, Ghiță Falcă, mai trage o minciună cu monumentul, așa cum ai făcut și cu Cetatea Aradului, pe care ani de zile ai refuzat să o primești, sau cu pasajul de pe centura Aradului, pe care l-ai blocat din dorința ta de a duce un război inutil pentru arădeni cu parlamentarii PSD. Hai, minte-ne frumos, că doar asta faci și tu și sacii tăi de cartofi, de 16 ani încoace.” Mihai FIFOR, senator PSD Arad #AradulfaraFalca

NewsAr.ro: PSD – „Cionca să lase politica deoparte și să rezolve problema COVID-19 din județul Arad”

Cel mai slab președinte din istoria Consiliului județean Arad, Iustin Cionca (foto sus, dreapta), încearcă să scape de răspundere, pentru noul val de infectări din județul Arad, aruncând vina pe primarii din județ, se arată într-un comunicat de presă al PSD Arad.
După ce a declarat Aradul liber de COVID-19, Cionca s-a trezit că minciuna îl ajunge din urmă, afirmă social democraţii prin vocea lui Ioan Turcin (foto), primarul comunei Păuliş.
„Am citit că domnul Cionca face apel la autoritățile din Păuliș să rezolve problema cetățenilor infectați cu COVID-19 din Sâmbăteni. Îi solicit public lui Iustin Cionca să lase politica deoparte și să se ocupe de problema răspândirii noului coronavirus la nivelul județului Arad, alături de celelalte autorități competente conduse de șefi numiți de PNL. Domnul Cionca, cel care răspunde direct de spitalele arădene, să nu uite că cele mai multe cazuri au fost generate în ultimele luni de incompetența managerială PNL, Spitalul Județean devenind un focar de infecție, care a generat sute de cazuri în municipiu și județ. Domnul Cionca să vină să explice cetățenilor cum o clinică apropiată PNL a adus COVID-19 și în comuna noastră. De ce angajata clinicii respective nu a fost izolată, domnule Cionca? Ați acoperit focarul din clinica cu pricina? De ce nu ați anunțat autoritățile locale din timp că o persoană din comuna noastră are acest virus, ca cetățenii să-și poată lua măsurile necesare? Îi solicit public lui Cionca să prezinte public măsurile pe care le-a dispus alături de Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru ca acest virus să nu se răspândească în Sâmbăteni și Păuliș. Fiți responsabil, domnule Cionca, lăsați politica deoparte. Cetățenii au nevoie de protecție, nu de gargara electorală. Nu vă mai bateți joc de comuna Păuliș. Dacă vă pasă, vă așteptăm astăzi, de la ora 15, la ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență, unde puteți să vă aduceți contribuția la rezolvarea acestei probleme”, a declarat Ioan Turcin.

NewsAr.ro: România, după 15 iulie: STARE de ALERTĂ și CARANTINARE pe REGIUNI

Autoritățile vor prelungi starea de alertă și după 15 iulie, urmând ca măsurile de carantinare să fie luate pentru anumite localități sau regiuni.
Informația a fost făcută publică de Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, la B1 TV.
„Noi suntem pregătiți, pentru 14 zile, să avem o evoluție fluctuantă, cu creșterea numărului de cazuri, poate un 500, 600, 700, cu alternanță, în funcție de numărul de recoltări, de anchetele în desfășurare, dar prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie e aproape iminentă. Suntem într-o stare în care am făcut acele măsuri de relaxare, eram pregătiți de la 1 iulie să mai facem altele, dar evoluția nu ne-a permis, amănând măsurile de relaxare. Acestea depind de evoluție, evoluția depinde de sistemul medical, dar și de populație și de agenții economici care trebuie să respecte niște reguli. Sunt niște reguli foarte simple pe care le repetăm de la începutul acestei pandemii”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății a declarat că în acest moment este vizată instaurarea carantinei la nivel local sau regional.
„La nivel local e posibilă carantinarea unor anumite localități, unor anumite regiuni, dar în general e mecanismul izolării de care avem nevoie. Acel pacient sau acea familie în izolare își consumă boala cele două săptămâni, nemergând în mediul său, nu face acea transmitere și se închid focarele. Este o regulă foarte simplă. În momentul în care nu acceptăm, mergem și facem acele distracții la mare, fără a păstra vreo regulă de distanțare, fără portul vreunei măști, e normal că toți cei care se întorc de acolo în teritoriu să constituie … (vectori de răspândire a bolii – n.r.)”, a declarat Nelu Tătaru la B1 TV.

Comisia pentru Protecţia Copilului Arad și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Arad îşi  întrerup temporar activitatea, în perioada estivală!

Patru servicii de specialitate ale DGASPC Arad s-au mutat în casă nouă! Atât Comisia pentru Protecţia Copilului Arad, cât și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Arad îşi întrerup temporar activitatea după cum urmează: Comisia pentru Protecția Copilului între 20.07.2020 până în 07.08.2020, iar Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap între 24.08.2020 până în 11.09.2020. Faptul că atât în iulie, cât și în august, cele două comisii își întrerup temporar activitatea, nu afectează în niciun fel preluarea dosarelor de încadrare în grad de handicap, verificarea documentelor justificative aduse de beneficiari, persoane cu dizabilităţi, cea de verificare şi programare a dosarelor. Cei interesați în depunerea dosarelor de evaluare/reevaluare trebuie să respecte termenele legale pentru soluționarea acestora, specificate în certificatul de încadrare în grad de handicap şi pentru ca aceștia să poată beneficia de continuitatea drepturilor prevăzute de lege. Beneficiarii DGASPC Arad sunt anunțați și că Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului, Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, Serviciul Secretariatul Comisiei pentru Protecția Copilului și al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, Serviciul Evidență și Plată Prestații Sociale funcționează începând din această lună în sediul secundar al instituției, situat pe strada Iustin Marșieu, nr.22 A (fosta Bușteni). „ Am relocat aceste patru servicii în sediul secundar pentru a aduce un plus de confort persoanelor care se adresează instituției noastre, regăsind în spații special amenajate  cele mai importante servicii din instituția noastră, care lucrează cu publicul. Astfel, indiferent că se dorește depunerea documentelor  pentru încadrarea în grad de handicap sau cele privind obținerea diverselor facilități cuvenite persoanelor cu dizabilități, toate acestea pot fi depuse în același timp, serviciile fiind reunite în același sediu. Reamintim beneficiarilor DGASPC Arad că cele două servicii care lucrează dosarele copiilor sau persoanelor adulte ce urmează a fi încadrate în grad de handicap pot fi accesate direct pe strada Iustin Marșieu, nr.22 A(fosta Bușteni ) sau pentru diverse informații în format electronic, Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului prin email sec_copii_ar@dgaspc-arad.ro, Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap sec_adulti_ar@dgaspc-arad.ro. Numerele de telefon la care se pot obține informații de la aceste servicii sunt: 0257/252275 – Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului, 0257/280757 – Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap. În perioada restricțiilor cauzate de pandemia COVID-19 relațiile cu publicul la ambele sedii ale DGASPC Arad se desfășoară în cele două corturi de triaj amplasate în curte, special pentru a diminua răspândirea noului coronavirus. Programul de lucru al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, al Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului, cât și al Serviciului Secretariatul Comisiei de Protecția Copilului rămâne neschimbat, respectiv de luni până joi, între orele 08 şi 16. 30, iar vineri între orele 08.00-14.00. Erika STARK, director Diana VOGEL, responsabil mass-media

NewsAr.ro: Organizația Mondială a Sănătății cere REVENIREA la CARANTINĂ. 20 de state europene ne „trântesc ușa în nas”. Cum se intră în Ungaria?

Nu mai puțin de 20 state din Europa interzic accesul românilor sau le impun restricții la intrarea pe teritoriul lor, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății cere revenirea la carantină.
Cele 20 de state sunt: Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Malta, Muntenegru, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
În tot acest timp, Organizația Mondiala a Sănătății avertizează că țările ar trebui să ia în calcul revenirea la carantină, după ce relaxarea din ultimele două luni a dus la agravarea pandemiei de coronavirus.
Cum se intră în Ungaria?
La intrarea în Ungaria, românii vor fi supuși unei examinări medicale iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu SARS-CoV-2 nu li se va permite accesul în țara vecină. Chiar și în situaţia în care nu prezintă simptome, aceștia vor fi obligați să intre în izolare pentru o perioadă de 14 zile. De remarcat, că intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă și fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, dar numai persoanelor care prezintă la punctul de trecere a frontierei două teste negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Testele trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.
Sursa: Digi 24

Artiștii de la Filarmonica Arad așteaptă lămuriri

Având în vedere faptul că autoritățile locale nu au adus la cunoștință publică rezultatul evaluării managementului de la Filarmonica Arad, Artiștii Filarmonicii adresează presei și opiniei publice următorul comunicat: Înainte de începerea evaluării managementului de la Filarmonica Arad artiștii Filarmonicii au depus o sesizare adresată Comisiei de Cultură din cadrul CLM Arad și Comisiei de evaluare a managementului. În aceasta sesizare artiștii au trecut în revistă cele mai importante nerealizari ale managerului precum și faptele care excedau cadrului legal și aduceau atingere activității și imaginii Filarmonicii. Așteptăm în continuare un raspuns din partea autorităților și nu în ultimul rând o rezolvare a situației tensionate din instituție. Iată ce au reclamat artiștii Fliarmonicii:

NewsAr.ro: Coronavirusul REVINE în FORŢĂ! Patru NOI CAZURI la Arad

Alte trei noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost confirmate astăzi la Arad, au precizat surse medicale pentru NewsAr.ro. Acestea se adaugă cazului făcut public la orele prânzului de Grupul de Comunicare Strategică, în raportarea la 24 de ore a situaţiei pe plan naţional.
Numărul în creştere de cazuri a apărut pe fondul nerespectării, de către populaţie, a regulilor de distanţare fizică.
Medicul Adrian Wiener a atras atenţia, zilele trecute că, la Arad, se înregistrază o transmitere comunitară a virusului, prin urmare este de aşteptat ca numărul cazurilor să crească în continuare.

De la Jeni (GENIN) citire: Nu sunt reclamagioaică!

0
Ooo, nu, în niciun caz. O știu toți prietenii mei, bașca vreo doi pe deasupra. N-am niciodată timp pentru asta și nici nervi să fac cozi pe la instituțiile statului pentru te miri ce. Era internetului însă (eficientizată, cred, de cea a covidului), mi-a deschis noi oportunități. Totul se poate face via e-mail. Astfel, atunci când sunt călcată în picioare, când serviciile pe care le plătesc nu corespund și când simt că sunt batjocorită la drumul mare PE BANII MEI, aleg să ripostez. Ceea ce vă îndemn și pe voi să faceți, fiindcă, altminteri, țara asta nu se va îndrepta niciodată. Eu cred, în forul meu intim, că societățile funcționale „de dincolo”, pe care le admirăm atât, sunt funcționale tocmai pentru că oamenii nu se complac. NU se lasă căcați pe cap. NU dorm în papuci, atunci când le sunt terfelite drepturile. Nu spun, ca majoritatea dintre noi: „… las-o naibii, că n-am nervi să mai reclam, să mai umblu, să mai… Bine-i cum e…” Ei bine, greșit. Va trebui, cumva, să ne trezim toți din letargie și să desțelenim nefuncționalul, pentru a-l face funcțional. Ce e rău, să piară, ce e bun, să rămână. Țineți minte reclamația online făcută la adresa impotenței Fan Courier? Ei bine, deși au fost voci care au opinat că va rămâne nesoluționată, n-a fost așa. Firma a fost amendată de Protecția Consumatorilor cu câteva zeci de milioane bune (nu spui câte, că mi-e și greu să pronunț numărul ăla), iar directorul ei executiv pe Arad, domnul Cristian Caba, m-a căutat personal pentru a-și cere scuze în numele său și al tuturor celor care mi-au plimbat un pachet prin țară doar pentru că, probabil, or fi crezut că e un pachet călător, cu veșnic dor de ducă. Ceva îmi spune că dacă n-am dormi toți pe-o sprânceană, recte pe drepturile noastre, dacă n-am mai avea frici cum că „vai, dar dacă pățim nush ce în caz că reclamăm…”, lumea s-ar mai îndrepta. Serviciile ar fi servicii, iar noi niște clienți satisfăcuți. Iar o firmă, oricât de mare ar fi, după două, trei amenzi, și-ar reveni din letargie și ar face exact ceea ce s-a angajat să facă în clipa în care s-a născut. Apologies accepted, domnule Caba! Eugenia CRAINIC (facebook)

De ce să ieșim în stradă, să promovăm egoismul și nesimțirea?

Apropo de ieșitul în stradă anti-COVID 19! Vedea-v-aș în spital, cu COVID 19, pe toți cei ce contestați regulile anti-COVID, să văd dacă ați mai gândi și susține așa ceva! Nu sunteți decât niște pitencantropi, egoiști, lipsiți de empatie, care vor să iasă, cu orice preț, din anonimat. Munciți, domnilor, dacă vreți să convingeți că sunteți valori ce merită ascultate. Faceți o facultate, în domeniu (dacă vă duce tărtăcuța), studiați și arătați că puteți fi specialiști, nu manipulatori, invidioși pe cei educați, precum comuniștii, care le știau pe toate (ca și cei ce contestă măsurile anti COVID), dar care ne-au lăsat cu un decalaj de peste 100 de ani față de lumea normală, pentru că au substituit, ca și voi, părerile specialiștilor cu demagogie. Cum adică nu e adevărat ce spun specialiștii? Ce predicați voi nu e libertate socială, ci spirit de turmă și anarhie, adică o societate fără reguli, în care șmecherii dictează, mizând pe naivitate și ignoranță. Pentru că nu vă cere nimeni altceva decât să respectați niște reguli ce țin de civilizație, bun simț, morală, altruism, adică de civilizație și educație!
Nici una dintre regulile anti-COVID nu încalcă vreun drept fundamental, uman, cum insinuați. Cum adică? Dacă nu mergi în cluburi – unde te destrăbălezi, adică bei, fumezi, consumi stupefiante, te dai în spectacol cât de smecher ești;  dacă nu mergi la mare – la înghesuială în discoteci, pe terase și pe plajă, să-ți etalezi maşina, amanta, hainele sau cât de potent financiar ești, nu ești liber și ești îngrădit? Dacă nu ți se dă ocazia să-ți manifeşti aroganța, ți se îngrădesc drepturile? Asta înseamnă libertate? Distracție fără limite și lipsa autocontrolului? Că, de fapt asta contestați! Îngrădirea dreptului de a vă manifesta fără control și fără reguli. Adică, că nu vă e permis să beți în grup, să umblați în grup, să vă etalaţi țoalele și cuceririle, să flirtaţi, să vă ghiftuiti, să vă prezentați bolizii și țoalele, amantele, câți bani aveți, respectiv „să vă spargeți în figuri”, fără să vă pese că alții mor în spitale, de COVID, cancer sau nosocomiale, fără acces la tratament, pentru că voi, cei ce vreți libertatea de a cheltui, ați furat banii destinați asigurărilor de sănătate. Nu vă pasă că mulți n-au ce mânca, n-au o casă, n-au cu ce-și întreține copiii la școală, fiind obligați să abandoneze educația – într-o țară unde dreptul la educație este garantat prin constituție, etc. -, pentru că voi, cinici și egoiști, ați fraudat bugetul public, ați înșelat pe cei naivi sau v-ați însușit averea publică, în detrimentul tuturor și acum vă deranjează că nu puteți cheltui ce-ați furat sau fraudat? Asta e libertatea pe care o promovați? Dreptul de a cheltui, aiurea, prin cluburi, restaurante, la mare sau la munte, sume uriașe obținute fraudulos,  pentru a vă etala opulența? Să faceți ce vreți, din egoism, pentru că vă permiteți? Să vă afișați, ostentativ, opulența, sfidând limitele bunului simț și sărăcia care caracterizează țara? Asta nu e libertate domnilor!
Acesta este egoism primitiv, aroganță și anarhia generată de acest gen de egoism uman, pe care vreți s-o instituiți. De fapt voi, cei ce instigați la nesupunere civică, copiați ce s-a întâmplat, recent, în SUA, unde democrații, avizi de putere, manipulează o minoritate, pe care o incită la nesupunere civică,  pentru a culege roadele anarhiei sociale. Aveați nevoie de un pretext pentru a vă opune regulilor sociale. Iar pretextul e: măsurile impuse de COVID 19. De fapt nu măsurile anti-COVID vă deranjează. Ci toate regulile sociale pe care trebuie să le respectați și care nu va permit să vă manifestați cum vă taie capul. Vreți anarhie socială, de tip așa zis socialist, unde nu valorile primează, ci șmecheria. În fapt, n-aveți nicio doctrina coerentă, n-aveți niciun crez, n-aveți nici argumente logice, ci doar sentimente primitive,  generate de invidie și egoism, care vă determină să acționați și să contestați orice.
Apropo! Ce vreți de fapt? Care libertăți fundamentale, umane, sunt încălcate, prin restricțiile antiepidemie? Libertatea de a te distra în grup, chiar dacă generează consecințe tragice? E morală și logică această solicitare? Cum rămâne cu cel mai important și fundamental drept al omului, dreptul la viață? Păi, libertățile voastre, stupide și egoiste, nu-l încalcă flagrant? Cum să acceptăm ca normal dreptul de a răspândi un virus? Cum să acceptăm ca o mână de oameni, neadaptați, să destabilizeze o țară, în numele dreptului la distracție? De ce să acceptăm că dreptul la distracție – care, incontestabil, generează răspândirea virusului -, e mai fundamental și mai important decât dreptul la viață, pe care voi îl neglijați și-l încălcați, flagrant? Doar așa, pentru a consacra supremația egoismului iresponsabil, pe care vreți s-o impuneți ca pe un drept fundamental? Dacă vouă, câțiva nihiliști ai pandemiei, nu va pasă de moarte, pentru că sunteți iresponsabili, de ce trebuie să suportăm noi, cei responsabili, prostia și egoismul vostru? Ca să triumfe egocentrismul? Că ceea ce susțineți, oricum am analiza-o, e prostia unor frustrați, neadaptați, pentru care regulile normale în societate sunt de neacceptat. Eu, pentru așa ceva nu ies în stradă și nici nu militez!
Uitându-mă, peste gard, la nemți, văd un exemplu de gestionare a pandemiei, care merită urmat. Două aspecte sunt definitorii: frica de măsurile coercitive și autodisciplina (autoconformarea) care, încă o dată, au dovedit superioritatea civilizației nației germane și secretul performanței economice. Știți cu cât a fost amendat un cetățean german care a invitat trei cunoscuți, acasă, în timpul stării de urgență? 10.000 de euro. Sancțiune pe care a plătit-o, pentru că nemții n-au o Curte Constituțională, iresponsabilă, care să încurajeze nesupunerea și să anuleze măsurile coercitive. N-au o Curte Constituțională care, prin anularea  măsurilor coercitive, să incurajeze iesitul în stradă,  în vârf de pandemie. În ceea ce privește autodisciplina, știți către cine arata și arată mass-media germană, cu degetul, pentru nerespectarea regulilor, anti-COVID, în Germania? Către „auslanderi”, în frunte cu românii, respectiv către barurile și terasele deținute de români, care au fost cele mai sancționate în timpul pandemiei, pentru încălcarea regulilor.
Mai e nevoie de comentarii? Pentru asta să ies în stradă?
Pavel ROMAN

News Ar.ro: CARANTINARE şi IZOLARE, pe fondul CREŞTERII numărului de cazuri de CORONAVIRUS. Totul se DECIDE azi

Senatul dezbate, astăzi, proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea, adoptat joi de Camera Deputaţilor.
Dezbaterile au loc pe fondul creşterii numărului de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2. În prealabil, Comisia juridică a Senatului a dezbătut, vineri, amendamentele depuse la proiect. Raportul comisiei este aşteptat astăzi, înaintea dezbaterilor din plen.
Camera Deputaţilor a adoptat joi proiectul, acceptând mai multe amendamente în urma consultărilor cu secretarul de stat Raed Arafat.
Senatul este for decizional în acest caz.

BUNĂ VREME , SĂ DEIE BUNU DUMNEZO !

0
Mulțamăsc mult frace Pavile , gi carce . Șî pa la Șăbiș , ca șî pa la noi pa la Arad , oaminii , sarmanii gi ii , fac haz gi nacaz . Unii care îs mai șogețî , ceară ce fac să ce râdzî , când îi audzî cum șciu să șiufulească pa unu șî pa altu , mai ales pa șia care fac politică șî ne comandă pa noi ășcialalțî . Da , întăgiuna , gura pacatosului , agivăr graieșce ! Șî p-aișea pa la noi vremea s-o încalzât bine gi tăt . Îi mult gi lucru în taleci , gi sapă , gi scos aiu șel gi toamnă , gi rasagit cureciu , gi cules vișânile , caisânile șî zmeura . Baiu îi că nu pre poțî lucra , mă frace Pavile , numa gimneața , dacă ce scoli până-n zuă , pântru că zua să ‘ncalzășce tare , iară sara ce mâncă țânțarii gi numa . Dupa ploile eșcea , îs tare mulțî țânțari șî domnii gi la sfat , n-or facut stropiri pântru ii , ca în alțî ani . Nu șciu , aclo la voi cum îi , iest țânțari ? Dacă ajiută Dumnezo , amu pa duminică , crecă mărg p-aclo pa la Coșioba șî atunși ne vigem , la o ieguță gi vinars , așă cum zâși șî mai punem țara la cale . Aș vre să mărg șî dupa burețî , dacă mai iest , că tare mult îmî plac , lăs carnea pântru ii , gi mulce uări . Amu ce lăs , până duminică șe ne întâlnim ! Va doresc multă sânatace , spori în tăt șeia șe fașețî șî tăt șe va dorițî să să împlinească ! DOAMNE AJIUTĂ ! Marius BRASAI

NewsAr.ro: Se ÎNGROAȘĂ „GLUMA”: Se ÎNMULȚESC CAZURILE de COVID-19 la Arad

Județul Arad a ajuns să fie considerat primul județ care a înregistrat, timp de o săptămână, zero cazuri noi de infectări, însă numărul îmbolnăvirilor începe să crească. Practic, în ultimele 14 zile, cifrele au rămas aproape nesemnificative în județ, Aradul fiind considerat „liber” de virus.
Astăzi, însă, la venirea informațiilor oficiale din partea Grupului de Comunicare Strategică, din cele 592 de cazuri noi confirmate în ultimele 24 de ore, trei dintre îmbolnăviri au fost înregistrate la Arad.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării de azi a Institutului Național de Sănătate Publică:
1. Alba 487 2. Arad 712 3. Argeș 1.194 4. Bacău 717 5. Bihor 705 6. Bistrița-Năsăud 613 7. Botoșani 1.070 8. Brașov 1.905 9. Brăila 275 10. Buzău 750 11. Caraș-Severin 124 12. Călărași 198 13. Cluj 734 14. Constanța 528 15. Covasna 323 16. Dâmbovița 857 17. Dolj 361 18. Galați 1.169 19. Giurgiu 281 20. Gorj 367 21. Harghita 367 22. Hunedoara 693 23. Ialomița 514 24. Iași 1.055 25. Ilfov 868 26. Maramureș 228 27. Mehedinți 249 28. Mureș 804 29. Neamț 995 30. Olt 339 31. Prahova 710 32. Satu Mare 82 33. Sălaj 121 34. Sibiu 689 35. Suceava 4.141 36. Teleorman 175 37. Timiș 569 38. Tulcea 198 39. Vaslui 221 40. Vâlcea 99 41. Vrancea 1.198 42. Mun. București 3.659 TOTAL 31.381

RESPECTĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI!

0
„Cunoaște-te pe tine însuți” se putea citi în pronaosul templului închinat lui Apollo, templu știut mai curând ca Oracolul din Delphi. Sigur că, asemenea conștiinței de sine, și cunoașterea sinelui nu este o revelație, ci un proces îndelungat. Și, peste toate, capacitatea de introspecție nu la îndemâna oricui – e nevoie de minte educată, dar și de sinceritate. În fine, nu despre asta vreau să vorbesc. Aș parafraza și aș spune – altfel, un truism – respectă-te, dacă vrei să fii respectat! Din păcate, văd în jur tot mai puțin respect de sine, de unde și lipsa de respect pentru ceilalți. Nu știu cum ați fost voi, cum sunteți (deși cred că ne asemănăm mulți, că nu am aici prieteni de „doi lei”), știu însă cum am fost, cum sunt. M-am dăruit total întreprinderilor mele. În sport, în profesie, în dragoste … Chiar și prostiilor pe care le-am făcut și pe care mi le-am asumat. La Muzeul Județean lucram mult peste normă. Benevol, cu pasiune. Mă ocupam, în paralel cu sarcinile specifice unui muzeograf la secția de artă, cu editarea publicațiilor. „Revista” Ziridava avea și sute de pagini, uneori peste 900. Făceam corectură singur – corectam întâi manuscrisele istoricilor (nu toți stăpâneau bine limba română, gramatica acesteia), apoi corectam șpalturile. Luam să lucrez și acasă. Și o făceam riguros. De ce? Pentru că îmi plăcea, dar și pentru că aveam orgoliul de a nu mă face de rușine. Așa am intrat în viață, în muncă. La fel am procedat și când am trecut în presă. Niciodată nu am făcut cunoștință cu fușereala și așa am încercat să-i formez și pe tinerii jurnaliști – cu cei în vârstă, cu „talibanii”, nu mai aveai ce face, erau irecuperabili, rigizi, incapabili de remodelare. Țineam la ceea ce fac, voiam performanță în tot ce atingeam, voiam să las urme în trecerea mea. Mă respectam, avem respect față de mine, pentru a fi respectat. Așa sunt și astăzi, anii nu m-au schimbat. Poate sunt eu maniac, vreau perfecțiune într-o lume care disprețuiește „lucrul bine făcut”, într-o lume a noastră tot mai superficială, tot mai dedată delăsării, o lume care alunecă vijelios spre nicăieri. Știu, vă veți întreba dacă respectându-te ești întotdeauna și respectat. Nu ești, dar asta nu are importanță, câtă vreme nu ți-e rușine de tine. Important este ca tu să te respecți, ca tu să ai conștiința împăcată că te-ai străduit să dai mult din tine pentru cei din jur, pentru comunitatea ta. Să dobândești mulțumirea că nu ai făcut umbră pământului degeaba. Asta le spun mereu tinerilor, sperând că măcar câțiva vor înțelege. Eu am o vorbă: cea mai mare avere a cuiva, este el însuși. Acesta e cel mai valoros capital la pornirea în viață. Depinde de fiecare ce face cu el. Tristan MIHUŢA

Peste 8.000 de titluri de proprietate la Ghioroc

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Arad a finalizat lucrările de cadastru general în comuna Ghioroc, din județul Arad. Proprietarii celor peste 8.000 de imobile vor primi, începând de astăzi, noile cărți funciare. Documentele au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul national de cadastru si carte funciară 2015-2023 (PNCCF), susținut de Guvernul României. Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Noile cărți funciare ale celor 8.285 de imobile din comuna Ghioroc, care însumează 4.867 de hectare, au fost înmânate autorităților locale, vineri, 10 iulie. La eveniment au participat Laurențiu Alexandru BLAGA, președinte – director general al ANCPI, lustin – Marinel Cionca – Arghir, președintele Consiliului Judeţean Arad, Olimpia Neliana POPA, subprefectul județului Arad, Tatiana CLEPE, directorul OCPI Arad și Corneliu POPI MORODAN, primarul comunei Ghioroc. „Am făcut deja pași importanți pentru ca Programul national de cadastru și carte funciară, susținut de Guvernul României, să progreseze. Modificarea legislației, simplificarea procedurilor și motivarea celor implicați în acest proces sunt, zic eu, cele mai importante realizări ale ANCPI din acest an. Totodată, pentru a ajuta primăriile care doresc să participe est Program, am introdus noi beneficii. Astfel, autoritățile și instituțiile din administrația publică centrală și locală sunt scutite de la plata taxelor pentru înregistrarea în evidențele de cadastru și carte funciară a proprietăților care aparțin primăriilor sau se află în patrimoniul statului.”, a punctat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI. „OCPI Arad a înregistrat, prin PNCCF, gratuit pentru cetățeni, peste 156.000 de proprietăți, dintre care aproximativ 36.000 de cărți funciare au fost eliberate doar în anul 2020. Şase comune din județul Arad au fost scoase la licitație și vor fi cadastrate integral, cu fonduri europene, prin Programul Operational Regional 2014 – 2020. Pentru cinci dintre acestea deja au fost semnate acordurile – cadru. De asemenea, așteptăm lansarea celei de a șaptea etape de finanțare, în cadrul PNCCF, întrucât multe primării din județ doresc să acceseze sumele care vor fi alocate de ANCPI, prin OCPI Arad, pentru înregistrarea sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale”, a punctat Tatiana CLEPE, director OCPI Arad. In prezent, din totalul de 78 de UAT-uri din județul Arad, cinci sunt cadastrate în proporție de sută la sută, iar în alte 73 se desfășoară lucrări de cadastru general în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și la nivel de sector cadastral. Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, www.ancpi.ro (FOTO Corneliu Popi Morodan)

Incompetență și măsuri incoerente pentru o economie gripată

Odată cu instituirea stării de urgenţă şi iniţierea de către guvern a unor măsuri active de sprijinire a angajaţilor, AJOFM-urile se confruntă cu un volum de activitate fără precedent, volum care a crescut cu aproximativ 20% decât în mod normal.

ANOFM prin președinte, agențiile teritoriale, prin conducerile lor au făcut presiuni constante asupra funcţionarilor acestor agenţii de a rezolva în 15 zile cererile angajatorilor pentru plata somajului tehnic. Acest interval de timp, care deşi îşi are izvorul în lege, este unul foarte scurt și conduce la verificări incomplete ce vor genera debite şi chiar conflicte de natură juridică.

Guvernul României, prin Ordonanţa 30/2020, completată prin OUG 32/2020 a elaborat o normă juridică bâlbâită, cu multe interpretări, fără să facă distincţie între sectorul privat şi cel de stat, creând confuzie şi un mod de aplicare neunitar.

OUG 92/2020 face această distincţie, însă nu precizează codurile CAEN prin care somajul tehnic poate fi plătit în continuare, rezumându-se la activităţi economice într-o sferă mult prea largă şi lăsând la aprecierea funcţionarului dacă şi când un angajat, prin angajatorul său, se încadrează sau nu în lege. Pe lângă toate acestea, AJOFM-urile nu au acces la REVISAL-ul extins sau dacă unele au primit acest drept, el este restricționat la ultimele 60 de zile.

Ori, în această situație, cum se va face verificarea de legalitate a unui șomer tehnic, șomer care poate beneficia acum de 41,5%, dacă el nu poate fi confirmat cu istoricul de minimum 15 zile de somaj tehnic rezultat din înregistrări.

Nici programul E-CARD al AJOFM-urilor nu este corelat cu cel al ITM-urilor, iar acest lucru are drept consecință existenţa unor persoane care sunt înregistrate ca șomere, deși calitatatea lor este alta.

Toate programele şi aplicaţiile AJOFM-urilor sunt “obosite”, depășite moral, aşa încât funcţionează cu multe întreruperi, ceea ce conduce la timpi mari de procesare a unui dosar, cu rezultate adesea eronate și/sau incomplete.

Deficienţa logistică este dublată de personalul subdimensionat pentru aceste tipuri de activități repartizate de către Ministerul Muncii, ajungându-se la dosare procesate lunar pentru un număr de peste 50. 000-60. 000 de beneficiari finali lunar/judeţ. În acelaşi context, fiecare agenţie judeţeană are între 3- 12 posturi vacante, cu 2-4 funcţionari care se pensionează anul acesta și cu mulți alții ajunşi în pragul epuizării.

Concediile de odihnă pentru anul 2019 sunt neefectuate, în cea mai mare parte, iar pentru anul 2020 nu se poate vorbi despre acest lucru, în contextul în care se lucrează zilnic, până la orele 18-20, inclusiv sâmbăta şi duminica.

Directorii judeţeni confirmă orele lucrate peste program şi volumul mare de muncă, însă funcţionarilor nu li se oferă alternative şi nici soluţii pentru aceste probleme, în condiţiile în care şi concursurile de ocupare a unor posturi vacante au fost suspendate, fără a se preciza până când, iar felul în care evoluează situaţia în România, atât din punct de vedere economic, cât şi medical ne îndreptăţeşte să credem că această situaţie va mai dura mult timp

Începând cu 1 iulie, măsurile active s-au diversificat pe cinci componente, faţă de cele două existente înaintea izbucnirii pandemiei, în contextul în care acum este vorba despre alte categorii de beneficiari, conform OUG 92/2000.

În această perioadă, singura veste bună pentru angajaţii AJOFM este că nu există infectări cu COVID, dar această situaţie nu este nici pe departe meritul autorităţilor şi conducerilor instituţiilor care au pus sănătatea angajaţilor pe ultimul loc. Starea actuală de fapt trebuie să înceteze, dat fiind că aceşti funcţionari sunt la rândul lor şi părinţi, soţi, bunici, iar din partea doamnei ministru ne așteptăm la o reacţie faţă de această situaţie şi la adoptarea unor măsuri care să rezolve aceste disfuncţionalităţi.

Un exemplu pentru şirul de aberaţii menite să creeze haos este acela că termenul de soluţionare a cererilor de plată de 41,5 % a fost fixat la 10 zile calendaristice de la efectuarea plăților către bugetul de stat de către angajatori, fără a se distinge data depunerii la AJOFM şi termenul de soluţionare după această dată (ex: dacă un angajator face plata în data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă şi depune actele la AJOFM în data de 19, înseamnă că, potrivit OUG 92, acesta trebuie plătit până în data de 20, deci într-o singură zi).

Acestea sunt doar câteva exemple pentru felul în care guvernanţii au înţeles să gestioneze perioada aceasta dificilă, făcând o “carieră minunată” din a spune altora ce au de făcut şi adoptând nişte măsuri izvorâte din gândirea unor oameni neîmpliniţi pentru care politica a fost singurul domeniu în care să-şi pună în valoare statutul de oameni neîmpliniţi, lucru ce are consecințe dezastruoase pentru cetățenii acestei țări.

 Ciprian DEMETER

NewsAr.ro: „Avem din nou transmitere comunitară în Arad”

Medicul Adrian Wiener a declarat, aseară, că la Arad virusul SARS-CoV-2 a revenit printre arădeni. O confirmă, de altfel, și Grupul de Comunicare Strategică, din comunicatele căruia reiese că au reapărut cazuri noi și în Arad, județ care părea, la un moment dat, că învinsese în bătălia cu coronavirului.
„Avem din nou transmitere comunitară în Arad”, a scris, aseară, medicul Adrian Wiener, pe Facebook. Acesta s-a aflat la conducerea spitalului COVID-19 din Grădiște în vârful pandemiei.
Tot dumnealui declarase, în 3 iulie, că suntem foarte aproape de a nu mai avea nici un caz de COVID-19 la Arad. Au urmat câteva zile în care, într-adevăr, în Arad nu s-a mai înregistrat nici un caz nou. Apoi, pe fondul nerespectării regulilor de distanțare fizică, virusul a reapărut și, iată, acum avem din nou transmitere comunitară.

Cât mai continuă haosul de la Filarmonică?

Știrile despre scandalurile de la Filarmonică au apărut frecvent în presa locala . Poate acesta este doar unul dintre motivele pentru care unii dintre arădeni așteaptă cu mult interes rezultatul evaluării managementului de la Filarmonica arădeană. Dupa o amânare de trei luni, evaluarea a fost stabilită pentru intervalul 23-25 iunie 2020. În data de 23.06. a fost stabilită depunerea raportului de activitate, iar in 25.06 a urmat susținerea orală a evaluării. Conform prevederilor ordonanței de guvern 68/2013 și ordinului de ministru 2799/2015 printre îndatoririle secretariatului comisiei de concurs este și comunicarea rezultatelor. În regulamentul menționat, la art. 8 se prevăd următoarele:
  1. Se aduce la cunoștința candidaților, în scris, rezultatul concursului, în termenul prevăzut la art. 19 alin. (8) din ordonanța de urgență, şi asigură afişarea acestuia la sediul autorităţii şi al instituţiei publice de cultură, precum şi pe pagina de internet a autorităţii, după caz. Așa dupa cum era de așteptat, după încheierea evaluării s-a lăsat liniște totala, iar artiștii de la Filarmonică au intrat în concediu.
Nimeni nu cred ca așteapta de la stăpânii orașului, pardon, comunei Arad să respecte legea, dar măcar acolo unde sunt obligați și unde sunt cheltuiți bani publici, ai arădenilor, ar trebui să faca un mic efort. În caz că au greșit din necunoaștere sau din neatenție, facem noi un efort să le amintim prevederea legala de mai sus. BEȘ BAR