Eugen Teodorovici, supărat că mass-media l-a taxat pentru declarația sa privind introducerea permisului de muncă limitat la cinci ani pentru cei ce lucrează în UE, a urat celor ce l-au apostrofat că „le dorește ceea ce îi doresc și aceștia lui”! Un internaut, mai mucalit, l-a taxat imediat, urându-i sugestiv: „Îți doresc să lucrezi la un patron cu dosare penale”! De parcă nu asta face și acum Teodorovici, dacă acceptăm realitatea, respectiv că Dragnea a privatizat Guvernul Dăncilă și tot Guvernul și Parlamentul României lucrează pentru „patronul” României, Dragnea! Nu asta face Guvernul României din 2012 și până în prezent? Nu lucrează pentru hoții ce-au devalizat averea publică și bugetul public și pentru cei corupți, adică pentru infractori, străduindu-se să le păstreze fructul furtului și libertatea? Când distrugi ANAF (desființând 4000 de posturi, încât numărul celor care colectează veniturile ce asigură funcționarea statului – 24.000, a ajuns sub cel al Jandarmeriei – 28.000) și controlul fiscal, prin reorganizări și concedieri de personal profesionist și competent, păstrând în sistem, sub masca testării profesionale, pe cei aduși sau numiți politic, indiferent de pregătire și competență, o faci în favoarea bugetului de stat sau în favoarea celor cu dosare penale ce-au furat statul și nu vor să plătească obligațiile bugetare? Prin bulversarea activității ANAF, nu faci un serviciu celor ce fraudează bugetul? Pentru că reorganizarea ANAF, marca Dragnea-Teodorovici, precum reorganizarea lui Chițoiu-Diaconu-Ponta – când, la solicitarea mafiei fiscale (cei care au sposorizat PSD/PNL în campania electorală) a fost desființată Garda Financiară și a fost reorganizată întreaga activitate de control fiscal -, este pusă în operă, în același stil, de această dată la solicitarea mafiei UDMR (supărată că nu mai are controlul asupra fraudei fiscale din județele Harghita, Covasna și Mureș, unde, prin trafic de influență politică și-au numit funcționarii). Deci, prin re/dez/organizarea ANAF (desființarea Regiunilor fiscale), Dragnea și Teodorovici nu servesc, în nici un caz, interesele naționale, ci ale mafiei UDMR, care își dorește, pe lângă autonomia culturală și administrativă (clamată, deocamdată) și autonomie teritorială. Or, autonomie teritorială fără autonomie fiscală nu se poate realiza. De aceea a desființat Dragnea – prin intermediul sclavilor din Parlament care au votat fără rezerve propunerea UDMR -, Administrațiile pentru Contribuabili Mijlocii și desființează și Direcțiile Regionale ale Finanțelor Publice (proiectul de lege a trecut, în viteză de Senat și se află la Camera Deputaților, ținut pentru șantaj, probabil, pentru acordul asupra amnistiei și grațierii). În concluzie, desființarea Administrațiilor pentru Contribuabili Mijlocii nu s-a decis pentru că aceste structuri s-au dovedit ineficiente, ci pentru a se da curs solicitării mafiei UDMR și să se lase la dispoziția acesteia, integral, profiturile realizate de companiile aflate pe teritoriul județelor Harghita, Covasna și Mureș (neimpozitate), inclusiv obligațiile bugetare. Fără influență asupra fiscului, UDMR riscă să piardă și influența asupra companiilor ce asigură sponsorizarea organizației și, implicit, a puterii. Ce contează că Dragnea, în 2012, declara că județele sunt de sorginte comunistă și că întreaga organizare administrativ teritorială e depășită și se declara cel mai mare susținător al regionalizării, ca o condiție obligatorie a dezvoltării și aderării la spațiul Schengen? Asta era, de mult, în 2012, când Dragnea și PSD aveau nevoie de voturi și când trebuia prostit românul naționalist, lovind în mafia UDMR, care nu conta în campania electorală. Atunci, pentru a dovedi românilor că-i preocupă interesul național și banul public, PSD/PNL au creat regiunile fiscale, județele Harghita, Covasna și Mureș, în pofida opoziției UDMR, fiind integrate în DGRFP Brașov. Și tot atunci s-au creat și Administrațiile pentru Contribuabilii Mijlocii, în subordinea Direcțiilor Generale Regionale ale Finanțelor Publice, pentru ca influențele locale (în special, cele politice), de tip mafiot, asupra fiscului, să dispară. Numai că, între ce declara Dragnea în 2013 și interesele sale de astăzi – când, pentru a se menține la putere și a controla, în stil mafiot, toată administrația românească, are nevoie de voturile mafiei UDMR -, există o deosebire fundamentală. Pe atunci Dragnea juca rolul de patriot și nu era încă dovedit infractor. Astăzi, având în vedere circumstanțele diferite total, abordarea nu mai e aceeași. Și ce dacă Administrațiile pentru Contribuabilii Mijlocii constituite la nivelul regiunilor fiscale, cu aproximativ 800 de angajați, colectează peste 25% din totalul veniturilor fiscale, dovedindu-se cea mai eficientă structură de administrare fiscală, eficiența fiind justificată de eliminarea presiunii locale a factorului politico-mafiot? Ce, pe Dragnea, Tăriceanu, Teodorovici sau Hunor, colectarea fiscală, la bugetul de stat al României, îi preocupă? Aiurea! E de fațadă, la fel cum de fațadă și pur formală a devenit lupta împotriva corupției și evaziunii fiscale în guvernarea Dragnea. Gradul de colectare a veniturilor fiscale a devenit un indicator propagandistic, nu real, întrucât, cei de la guvernare, pentru acoperirea cheltuielilor curente, au o alternativă mult mai eficientă și mai sigură, care nu deranjează mafiile politice: împrumuturile fiscale prin care amanetează, iresponsabil, prezentul și viitorul României. În alte condiții, dacă îmbunătățirea gradului de colectare a veniturilor bugetare, ori diminuarea fraudei fiscale și a corupției n-ar fi obiective propagandistice, n-ar fi scăzut colectarea bugetară cu 5% din PIB între 2012 și 2018, adică de când se află PSD/ALDE/UDMR la putere și guvernare și n-ar fi crescut frauda fiscală în aceeași măsură, fără ca Guvernul să ia măsuri. Doar a evita să se vorbească de fraudă și corupție, când dovezile sunt evidente, nu înseamnă că frauda și corupția nu există. E clar „o ascundere a gunoiului sub preș”. Iar statisticile nu mint în acest sens, oricât de măsluite ar fi. Nu poți să susții că a crescut eficiența fiscului și, implicit, s-a redus frauda fiscală, când gradul de colectare a scăzut dramatic (suntem cu peste 13% sub media europenă) și, fără nici o logică, să desființezi structurile regionale de administrare a contribuabililor mijlocii, când tocmai acestea au fost cele mai eficiente. E clar că măsura nu se justifică din punct de vedere al gradului de colectare a veniturilor bugetare și, culmea, nici chair nu s-a obosit nimeni să justifice impactul și consecințele desființării acestor structuri fiscale asupra bugetului public (s-a acceptat justificarea puerilă și penibilă a UDMR, că este în favoarea contribuabilului, făcându-se abstracție de creșterea nivelului încasărilor bugetare). De altfel, după modul în care acționează și iau deciziile, se pare că Dragnea și Teodorovici nu sunt interesați ca ANAF să performeze, pentru că performanța ANAF se contabilizează, negativ, în portofoliul mafiei politico-fiscale, pe care își bazează PSD/ALDE/UDMR hegemonia puterii. Or, pentru ei, cel mai important este să rămână la putere ca să protejeze hoțiile și infracțiunile de fraudă fiscală comise de ei și clientela fidelă și, mai ales, să dea amnistie și grațiere pentru faptele comise, condiție obligatorie pentru a rămâne la putere. Iar pentru asta – respectiv să conserve ce-au furat, să scape de consecințele faptelor comise, dar să păstreze și puterea -, sunt capabili de orice, inclusiv implementarea unor măsuri fiscale pompieristice, prin care se cedează mafiei UDMR toate obligațiile bugetare datorate de companiilor și entităților ce funcționează pe teritoriul enclavei secuiești în formare. Cum să ai autonomie teritorială fără autonomie fiscală? Din ce să-și finanțeze, UDMR, campania de obținere a autonomiei teritoriale, dacă nu au asigurate fondurile necesare? Și, în timp ce la televizor – pentru a-și mai cosmetiza imaginea șifonată prin declarațiile belicoase anti-principii de bază ale existenței UE, precum libera mișcare a forței de muncă -, Teodorovici se declară iubitor de Europa, în realitate, la comanda autocratului Dragnea, acționează contrar, punând în practică solicitarea UDMR, adică desființând ceea ce tocmai UE a solicitat: regionalizarea colectării veniturilor fiscale și a controlului fiscal, una dintre condițiile esențiale ale dezvoltării economice și a atragerii fondurilor structurale. În aceste condiții, desființarea Administrațiilor pentru Contribuabili Mijlocii, la pachet cu concedierile de personal calificat, bine pregătit, sunt măsuri fiscale ce vor avea ca efect creșterea gradului de colectare a veniturilor? E împotriva oricărei logici și practici economice, iar următoarele exerciții financiare nu vor face decât să confirme, încă o dată (precum în perioada Ponta), că aceste măsuri pompieristice, luate la solicitarea unor grupări politice – ale căror intrerese sunt contrare interesului public -, sunt contrare interesului național, pentru că generează pierderi fiscale bugetare uriașe și au ca unic efect protecția politică și asigurarea mecanismului creșterii volumului fraudei fiscale. Pe de altă parte, între declarația ministrului Teodorovici, privind deprofesionalizarea forței de muncă de pe piața internă, ca urmare a exodului de specialiști către alte tări din UE și preconizatele concedieri din aparatul fiscal, urmare a desființării unor structuri fiscale la solicitarea unui grup politic, există o contradicție flagrantă: pe de o parte militezi pentru păstrarea specialiștilor în țară pentru că se simte o acută lipsă de forță de muncă (în special calificată), dar pe de altă parte îi concediezi, pentru a face economii bugetare și pentru a onora solicitarea unei grupări politice. Ce să mai înțelegem? Când e vorba de economii bugetare, nici nu pomenești de bugetul uriaș ce trebuie asigurat pentru plata pensiilor speciale, ci te concentrezi cum să concediezi pe cei ce se ocupă de colectarea veniturilor ce asigură fondurile pentru plata pensiilor speciale? Ce să înțelegem din această brambureală fiscală și logică stupidă? Că, câștigă cumva bugetul public și cetățeanul? Sau, cum se întâmplă constant din 2012, câștigătorii sunt, de regulă, premeditat anticipați: cei ce fraudează bugetul public, beneficiind de protecția guvernanților! În aceste circumstanțe, a te lua după „fentă”, e ca și cum n-ai înțelege că între a fi prost și a face pe prostul e o diferență uriașă. Cum adică să nu-ți pese de efect (colectarea veniturilor) și să urmărești doar scopul (voturile UDMR), făcând pe naivul că nu anticipi efectele? Apropo! Ce criterii de performanță o fi avut în vedere D-na Dăncilă când l-a evaluat pe Teodorovici? Că la cel mai important, gradul de colectare al veniturilor bugetare, e deja corigent! Gardistul reșapat        

Şcoala, încă de pe vremea primelor mandate a doamnei Andronescu a ajuns să fie un teatru politic nefericit, în care, directorii de școlii au ajuns să fie numiți doar pe criterii politice, iar aceștia au ajuns să fie niște propagandiști electorali. Este clar că am ajuns la nivelul în care învățământul românesc trebuie regândit în totalitate, de la școala primară până la nivelul universitar. Noul ministru al Educației este cel care în celelalte mandate încheiate a reușit performanța de a distruge școala profesională, iar indiferența la nevoile economiei naționale și mai ales la cerințele pieței muncii a viciat România de o clasă importantă în economia unei națiuni, aceea a meseriașilor.

În timp s-a dovedit că deciziile doamnei Andronescu au costat enorm România, mai ales că în perioada mandatului dumneavoastră a fost o adevărată conspirație împotriva educației și formării profesionale, care aveau ca scop final împingerea tuturor tinerilor spre un bacalaureat fraudat, iar mai apoi pentru a ajunge să cotizeze la fabricile de diplome a diferitelor universități.

Mai mult dacă ne reamintim că același ministru a încercat să promoveze un proiect de lege care ar fi permis, dacă ar fi fost aprobat, accesul în universități a absolvenților de liceu fără bacalaureat, care înseamnă primul examen de maturitate, iar acest fapt nu ne poate duce cu gândul decât la faptul că această personaj mistic al învățământului românesc nu are o scară de valoare decât cea materială.

După cum observăm cu toții școala românească de altă dată nu mai are nimic de-a face cu cea de astăzi, deoarece în ziua de astăzi școala scoate șomerii pe bandă rulantă, fără a se întreba oare de ce ? La noi încă este încă implementat cu literă de lege programa didactică universală, pentru toții copii la fel. În mai toate țările occidentale, copii învăță munca în echipă, dar la noi, încă copiii stau unul lângă altul, fără să aibă voie să se consulte unul cu celălalt.

Deocamdată, doamna ministru al Educației, vi se cere să coborâți din acest tren al învățământului românesc pe ușa din față, deoarece pentru această decizie nu este nevoie nici de geniu dar nici de sfințenie. Dar nu oricărui cetățean i se poate cere asemenea eforturi, mai ales că dumneavoastră a-ți avut șansa să demonstrați de prea multe ori de ce sunteți în stare. Dar așa cum am observat până acuma, se pare că, încet încet, vă îndreptăţi cu pași repezi spre ușa din dos a istoriei acestei națiuni, deoarece să nu uitați că cea mai cruntă analiză a activității dumneavoastră o va face istoria și deopotrivă rezultatele dumnavoastră.

Gândiți-vă că meseria de profesor a ajuns în ziua de astăzi să nu mai ai nici un statut, iar salariile acestor dascălii care au misiunea de a pregăti viitoarea generație sunt infime față de misiunea și responsabilitatea acestora. După cum se știe, în ziua de astăzi meseriile respectate sunt cele care sunt cel mai bine plătite, deoarece cu cât o meserie oferă un câștig bănesc mai mare, cu atât sporește și respectul acestora în societate. Profesorii câștigă puțin, iar acest fapt este foarte bine cunoscut, de aceea există puțin respect atât din partea societății, dar și din partea elevilor sau chiar din partea superiorilor ierarhici, prin desconsiderare. Am ajuns acele vremuri în care elevul are numai drepturi, iar profesorii numai obligații. Elevii au dreptul să nu învețe nimic, dar clasa trebuie să o treacă. De ce ? Pentru că învăţământul românesc se finanțează la numărul de elevii sau studenții, nicidecum la performanță.

De aceea doamna ministru, vă rugăm să ne lăsați la vremuri noi cu oamenii noi, nu cu tot cu voi, cei care au eșuat în această misiune nobilă de a îndrepta ceea ce se mai poate din învățământul românesc.

Ciprian DEMETER