Dacă analizăm, fără microbul stupid naționalist inoculat de șmecherii care au profitat și luam în calcul genocidul la care a fost supusă intelectualitatea română din Ardeal (educată în occident), după unire, cred că întrebarea pusă avea sens și era deja retorică. Dacă ardelenii și bănățenii n-ar fi fost euforici și ar fi analizat mai profund structură societății moldo-valahe – încremenită, la acea vreme, încă în feudalismul de tip fanariot, cu ușoare manifestări burgheze -, retrogradă în ceea ce privește acordarea de drepturi cetățenilor, n-ar mai fi existat nici o unire, din contra, chiar dacă conjunctura internațională impunea unirea, s-ar fi găsit altă soluție. Eu cred că artizanii unirii din Ardeal, în frunte cu Maniu, deși s-au arătat destul de sceptici în privința capacității valahilor de a renunța la moravurile de tip oriental (Iuliu Maniu chiar și-a exprimat intenția realizării unei uniri condiționată, bine negociată, în care să se pună accent pe descentralizare și drepturile minorităților, declarând în acest sens: „Noi nu voim să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori”), se pare că au fost prea naivi și n-au înțeles că în România – la fel cum nu înțeleg nici astăzi cei din occident -, nu funcționează regulile normale ale democrației, ce pun în centrul atenției cetățeanul, ci regulile de tip fanariot (oriental) în care cetățeanul este sinonim cu iobagul clasic, adică fără drepturi reale. N-au înțeles nici ce înseamnă modelul social moldo-fanariot de guvernare a societății, în care imoralitatea este cea care guvernează și în care lipsa de scrupule și șmecheria bat valoarea și conștiința morală. Maniu și cei din școala ardeleană, beneficiari ai unei educații moderne (au studiat la Budapesta, Viena, etc.), au crezut că se vor impune și vor impune modelul de educație occidentală și morală și în România, după unire. Respectiv că educația, civilizația, morala și respectul față de cetățean, de tip occidental, vor prima. Singura necunoscută, clamată și de leaderii bukovineni, era dacă vor putea evita ca toate relele, de tip fanariot, din societatea românească să se extindă și dincolo de Carpați. Timpul a demonstrat că de ceea ce le-a fost teamă n-au scăpat, respectiv că s-au înșelat amarnic crezând că fanariotismul nu va trece Carpații și au regretat până la moarte alegerea făcută, dovada fiind scrisă pe pereții mausoleului de la Sighet, unde sunt trecute numele miilor de intelectuali și al celor care au militat pentru unire, ce-au sfârșit în închisorile comuniste, pentru vina de a fi militat pentru emanciparea și democratizarea țării. Pe de altă parte, deși ne batem cu cărămida în piept că unirea a fost generată de liberul arbitru al celor din Transilvania, ar trebui să lăsăm la o parte fanatismul naționalist și să recunoaștem că adevărul e cu totul altul: unirea a fost impusă de conjunctura internațională, formarea României Mari (cum ne place s-o spunem), fiind, de fapt, o sancțiune impusă fostului imperiu austro-ungar, desființat, pentru că a fost perdant în primul război mondial. Deci, unirea a fost mai degrabă o decizie luată din interes strategic de către puterile care au câștigat primul război mondial. Practic, Ardealul și Banatul au fost oferite cadou României, de către SUA, Franța și Anglia, pentru faptul că România a ales tabăra anti-germana și anti-austro-ungară, cu toate că avea un rege neamț ( de amintit aici declarația președintelui SUA Woodrow Wilson, din 8 ianuarie 1918, în care se enunța „principiul autodeterminării naționalităților”, referindu-se la România și noul stat iugoslav și Tratatul de la Trianon, atât de contestat de maghiari, prin care România a fost favorizată și a obținut un teritoriul de trei ori mai mai mare decât înainte de război. A nu se uita că omul care a condus acele negocieri a fost chiar Vaida-Voevod, unul dintre artizanii unirii, care s-a folosit de relațiile bune pe care le avea cu leaderii europeni, inclusiv cu președintele Franței de atunci, Georges Clemenceau.) Așa că, unirea, în nici un caz nu s-a datorat voinței românilor ci conjuncturii internaționale, la fel cum pierderea nordului Bukovinei, Cadrilaterului și Basarabiei s-a datorat tot conjuncturii internaționale, de acesta dată (al doilea război mondial), România alegând să fie alături de perdant, atacând Rusia, alături de Germania. În concluzie, ce sărbătorim de fapt? O Românie creată din interes strategic, de cei care au câștigat primul și al doilea război mondial, pentru a menține harta Europei așa cum au trasat-o după războaie? O Românie ale cărei granițe au fost stabilite artificial, fără a se ține cont de populația majoritară, ci de conflictele între marile puteri și de granițele stabilite în urma tranșării militare a conflictelor? Așa că, azi, 1 Decembrie, nu știu ce e mai important: să ne bucurăm și să sărbătorim faptul că Transilvania, Banatul și o parte din Bukovina se află în România (făcând abstracție de ce-ar fi însemnat pentru românii din aceste provincii dacă azi s-ar fi aflat în Schengen, alături de unguri și austrieci) sau să plângem pentru românii din Basarabia și nordul Bukovinei, ținutului Herței și cei din Cadrilater, care, astăzi, n-au ce sărbători și se află sub ocupație slavă? Gândind sincer, forțat de realitatea mizerabilă în care ne aflăm (cu un stat de tip fanariot, monopolizat de valahii din sud ai lui Dragnea, unde regulile sunt efectiv de tipul fanariot, bazate pe peșcheș și viclenie) de fapt, nici nu știu care dintre români au motive de bucurie reale. Cumva ardelenii și bănățenii? Mă îndoiesc, pentru că guvernările comuniste și pesediste nu le-au adus nimic bun, din contra, i-a blocat economic, i-au ținut în ignoranță educațională și i-au îndepărtata de civilizația și democrația europeană, fiind pe punctul de a părăsi Europa din cauza modului fanariot în care puterea conduce România și în care se situează față de Europa occidentală. Moldovenii? Ei, care au rămas cele mai subdezvoltate regiuni, din punct de vedere economic și al infrastructurii din România și care continuă să fie despărțiți de frații lor de peste Prut, pentru că nemernicul comunist, Iliescu și gașca lui care a acaparat puterea în 1990, n-au vrut să supere Moscova și n-au permis unirea cu Moldova, deși era mai mult decât o oportunitate (a nu se uita momentul „podului de flori” ratat de imbecilul comunist-sovietic Iliescu)? Cărora nu li se permite construirea unei autostrăzi pentru a nu se emancipa și deștepta și a vedea nemernicia celor ce le exploatează ignoranța? Bukovinenii? Cei abandonați de Bucureștiul lui Tăriceanu și Meleșcanu? Care și astăzi sunt despărțiți de rudele de sânge, o parte fiind în Ukraina și pentru care Bucureștiul n-a făcut nimic, deși puteau, preferând să încheie un tratat de trădare și abandon cu Ukraina, acceptând ca firesc ceea ce era anormal, adică cedarea teritoriului și abandonarea populației de origine română, pentru totdeauna? Cadrilaterul? Unde românii au fost epurați în masă, nemaiexistând aproape pe aceste meleaguri? Valahii fanarioți? Se pare că da! Ei sunt cei care au câștigat din unire. Ei sunt adevărații profitori care încasează taxele și impozitele colectate din Ardeal, Banat, Bukovina și Moldova și le repartizează (ori fură) după bunul plac, redistribuind contribuțiile regiunilor dezvoltate (Banat, Ardeal), către zonele lor de obârșie, precum București – Ilfov, Teleorman, Olt, Dâmbovița, Buzău, etc. Ce vedem azi, după o sută de ani de la unire? O Românie baronizată, stil fanariot, și confiscată de un clan mafiot din Teleorman, pe același stil fanariot și cu aceleași metode. O Românie confiscată de o gașcă de nemernici, hoți, corupți, adică de infractori, care au acaparat puterea și care joacă un teatru mizerabil de patrioți, bulucindu-se electoral, în primele rânduri, la paradă, de parcă unirea li s-ar datora lor. Din nefericire pentru românii din Ardeal, Banat și Buhovina, ei sunt câștigătorii unirii, pentru că, precum comuniștii, în stil fanariot, colectează de la toți „birurile”, pe care le împart, discreționar, pe criterii nesimțite (de obediență sau mită), cui vor ei. Deci, ei au motive să sărbătorească, pentru că trăiesc pe „spinarea” ardelenilor, bănățenilor și moldovenilor care au mai rămas în țară și n-au fost alungați încă de nemernicia și tupeul insuportabil al borfașilor care au confiscat țara. Ce să sărbătorim? O Românie confiscată de interlopil fără scrupule care, după ce-au furat totul, schimbă legile pentru a păstra ce-au furat, pentru a scăpa de pușcărie și a-și păstra puterea? Pentru restul, în special pentru ardeleni și bănățeni, dar și pentru cei care nu fac parte din cercul lor de interese, unirea e mai mult un parastas decât o bucurie, pentru că, precum pe timpul turcilor, apartenența de România, înseamnă doar sărăcie și plata impozitelor și taxelor (birurilor) către bugetul, așa zis public, de la București, administrat de fanarioții Dragnea și Tăriceanu, prin intermediul marionetei Dăncilă și a miniștrilor vasali și slugoi din subordine. Buget din care li se redistribuie prea puțin celor care au contribuit, în raport cu contribuția, pentru a susține dezvoltarea. În loc de sărbătoare ni se oferă circ, pentru că, din contra, în anul centenarului, în loc de concordie și armonie, e tot mai evidentă discriminarea regională și invidia manifestată de fanarioții care dețin puterea, la adresa ardelenilor și bănățenilor, pentru că, exact cum spunea Maniu, cei de peste Carpați, datorită influenței occidentale, sunt mai educați, mai civilizați și mai dezvoltați economic și nu acceptă regulile orientale impuse de București. Pentru că, acest sistem sinistru, de sorginte comunistă și orientală, de repartizare a veniturilor fiscale, discriminatoriu, pe criterii de obediență, nu unește românii, nu stimulează dezvoltarea, nu stimulează concurența, ci îi dezbină. Negarea efectelor concurenței reale în societate, a principiilor morale și valorilor morale, generează ură și dușmănie între români, de care este responsabilă clasă politică cu apucături fanariote, care face orice să mențină zonele pe care le controlează (Moldova și Muntenia) needucate (adică ignorante) și subdezvoltate (fără infrastructură), pentru că, fanariotul este conștient că nu poate guverna o societate educată pe baza principiilor morale, a cărei dezvoltare se bazează pe concurență. Într-o societatea bazată pe concurență, precum cea occidentală, manifestările de tip fanariot, precum peșcheșul, viclenia, șmecheria, nu sunt acceptate, în timp ce la București sunt condiții de bază ale accederii la putere. În aceste condiții, puneți-vă în locul lui Alexandru Vaida-Voevod (absolvent de medicină la Universitatea din Viena, fost parlamentar în Parlamentul de la Budapesta, Iuliu Maniu (absolvent de drept la Budapesta și Viena, doctor în drept, parlamentar în Parlamentul de la Budapesta), Iuliu Hossu (episcop greco-catolic), Ion Nistor (filosof, profesor și doctor în filosofie la Viena, rector al Universității din Cernăuți), George Grigorovici (absolvent de medicină la Universitatea din Viena, parlamentar în Parlamentul de la Budapesta), Ilie Lazăr (Doctor in Drept al Universității din Cluj) sau a lui Pantelimon Halippa, Ion Flueraș, Gheorghe I. Brătianu (absolvent de istorie la Paris), Aurel Vlad, Daniel Ciugureanu, Sever Bocu , Ghiță Popp, Onisifor Ghibu Zenovie Pâclișanu, Emil Hațieganu, pe care comuniștii, înaintașii PSD, i-au arestat și condamnat pentru că erau patrioți și nu acceptau stilul fanariot moldo-valah în politică, ați mai sărbători Unirea Transilvaniei, Banatului și Bukovinei cu România fanariotă de azi a lui Dragnea și Tăriceanu? Pavel ROMAN