Soluția propusă de UE, pentru România, respectiv implementarea metodei simplificată de colectare a TVA (taxarea inversă) generalizată, nu e o noutate și am propus-o și eu și mulți alți finanțiști, în repetate rânduri, dar ne-am izbit de refuzul încăpățânat și iresponsabil al politicienilor și a șefilor M.F. Și asta cu toate că implementarea metodei simplificate generalizate de colectare a TVA ar fi soluția cea mai oportună și eficientă în lupta cu evaziunea fiscală și una dintre soluțiile sigure și certe a creșterii gradului de colectare a taxelor! Mă tem însă că, exact ca până acum, invocând argumente stupide și ridicole, actuala clasă politică se va opune, cu toate puterile posibile și imposibile, legale și nelegale, implementării acestui sistem de taxare simplificat, chiar dacă în Cehia s-a dovedit viabil și performant. Pentru că evaziunea fiscală din colectarea sau rambursarea TVA în România, asigură nu numai însușirea de sume uriașe din fraudarea TVA la achizițiile/vânzările intracomunitare și interne, ci, mai ales, fraudarea TVA (prin deducerea nelegală a TVA colectată sau rambursarea de TVA pentru operațiuni fictive) de către firmele care au contractat lucrări plătite din bani publici.

Nu poți achita comisioanele percepute pentru acordarea contractelor (para-ndărătul) fără a înregistra în contabilitate operațiuni fictive și fără a frauda TVA aferentă acestor operațiuni. Or, metoda simplificată de colectare a TVA (taxarea inversă), ar bloca, în primul rând, furtul banului public, prin colectarea TVA de către stat de la colectorul final, fără a se mai putea intercala, în procesul realizării veniturilor fiscale, societăți de tip „fantomă”, în cascadă, pe circuitul producător/achizitor și vânzătorul final, care sustrag TVA deja colectată. Când ai peste 37% din total TVA estimată, necolectată, măsura aplicării sistemului simplificat de colectare a TVA (taxare inversă) e mai mult decât oportună și necesară. Numai că, pentru implementare, trebuie să existe și voință politică, pentru că politicienii pierd una dintre principalele surse de venituri nefiscalizate, ce le asigură banii negrii pentru mituirea electoratului, adică pentru cumpărarea de voturi și pentru asigurarea bunăstării personale. A nu se omite faptul că marea majoritate a averilor deținute de clasa politică provin din fraudarea TVA, direct, prin firme controlate de politicieni sau indirect, prin comisioanele încasate în urma atribuirii și dirijării către clientela politică a fondurilor publice.

Deci, taxarea inversă ar putea aduce și o primenire, în sens pozitiv,a clasei politice, eliminând din peisajul politic multe imagini controversate ale ultimilor ani și, în special, a celor care se opuneau vehement implementării procedurii simplificate de colectare a TVA, prin clamarea, ipocrită, a opoziției UE în această privință. De aceea, având în vedere antecedentele (în cazul cerealelor a trebuit să se ajungă la furtul a aproape tot TVA colectată din comerțul cu cereale, pentru a se aproba aplicarea măsurii simplificate de colectare a TVA) de la propunere și până la implementarea acestei metode simplificate de colectare a TVA, într-o țară ca România, imprevizibilă din cauza clasei politice corupte, în stare să dea cu tifla UE în orice împrejurare (de ce nu și acum?), e cale lungă și greu de anticipat în ceea ce privește modelul propunerii și forma finală implementată. Pentru că mafia fiscală e prea puternică în România ca să cedeze și, în multe situații, s-a dovedit mai puternică decât clasa politică ce reprezintă statul. E suficient să facem o analogie (forțată, dar deloc întâmplătoare) între „TELDRUM” și domeniul privat al lui Dragnea de la Alexandria (unde, presupunem, că se regăsește și mult TVA fraudat) ca să realizăm în ce termeni și în ce conjunctură vine propunerea UE și va avea loc implementarea metodei generalizate de colectare a TVA!

Oare câte societăți vor intra în faliment, după implementarea taxării inverse și câți așa ziși „oameni de afaceri” vor dispărea? Pronosticul meu e că nu multe și mulți, ci foarte multe și foarte mulți! Și cu cât vor crește încasările la buget? Sigur cu câteva miliarde de Euro anual, furate în prezent! În aceste circumstanțe, întrebarea mea vis-a-vis de dorința declarată a unora de părăsire a UE: nu cumva a avut la bază și această propunere? Nu cumva unii simt că „le fuge pământul de sub picioare” și vor o Românie de tip Erdogan, pentru a păstra mecanismele de fraudare existente? Doar n-au plătit degeaba menținerea în actuala formă a Codului fiscal, nu?

Pavel ROMAN

Cine i-a obligat să le aplice dacă erau nelegale? Și dacă erau nelegale, de ce nu le-au denunțat înainte de a-și produce efectele, că doar sunt inamovibili, nu? Problema nu e protocolul, în sine, pentru că aceste protocoale s-au făcut pe baza unor acte normative în vigoare, fără a se depăși cadrul lor. Problema e moralitatea ofițerilor SRI și a magistraților. Adică a frăției murdare dintre cele două instituții, care arată câtă imoralitate există în sistem și ce metehne guvernează încă sistemul. Protocoalele, clare, nu prevedeau întâlniri private, în afara cadrului instituțional. În aceste condiții, de ce primeau magistrații ofițeri SRI în birouri, cu care discutau probele și analizau, chipurile, informațiile suplimentare deținute de SRI? De ce se lăsau manipulați? Care era baza legală a acestor discuții informale? Protocoalele, așa cum au fost redactate, n-au fost și nu sunt altceva decât înțelegeri scrise între instituții pentru a elimina birocrația în asigurarea suportului tehnic și logistic, pentru a grăbi aflarea adevărului într-un proces, respectiv culegerea și furnizarea de probe, în timp real, necesare instrumentării obiective a cauzei. Dincolo de aspectele formale ale protocoalelor, care s-au bazat pe prevederile legale în materie și care aveau și menirea de a elimina birocrația și furnizarea în timp real a probelor, problema e morală și ține de conștiința și moralitatea fiecărui magistrat. Adică de cum și cât s-a lăsat manipulat magistratul de ofițerii SRI. Pentru că, de fapt, în asta constă problema. În depășirea de către magistrați și ofițerii SRI a cadrului protocoalelor încheiate și crearea, deliberată și nelegală, unui cadru nefiresc între magistrat și ofițerii SRI, prin acceptarea de către magistrat a unor imixtiuni nelegale a ofițerilor SRI în actul de justiție (gen acces la dosarele cauzei, furnizarea de probe fără a se realiza circuitul instituțional, acceptarea informațiilor verbale, lecturarea unor așa zise rapoarte fără a le adăuga la dosare și a permite apărării să le conteste etc.). Or, când te-ai lăsat manipulat și ai acceptat imixtiunea SRI în actul de justiție, dincolo de normele legale, de ce vii, ipocrit și ceri să se anuleze protocoalele, ca și cum doar acestea sunt cauzele care au generat subiectivism în pronunțarea sentințelor? Pentru că, indiferent de justificări, nu protocoalele sunt de vină, ci moralitatea și conștiința magistraților! Și o spun din experiență, pentru că am trecut prin astfel de momente, în care magistrații sau fost subiectivi, lăsându-se influențați de SRI, chiar dacă aceștia n-au furnizat dovezi concrete ci doar părerile lor subiective, manipulatorii prin faptul că, chipurile, instituția SRI nu minte și nu greșește, fiind infailibilă. Cazul foștilor comisari de la Garda Financiară, care, în pofida faptului că Legea 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, le garanta stabilitatea în funcție, dar au fost dați afară, deși făceau parte din ANAF și ANAF avea posturi disponibile, la presiunile SRI, făcute în birourile magistraților, este un exemplu concret al faptului că nu protocoalele sunt de vină ci conștiința, imoralitatea și autoînregimentarea magistratului în tabăra SRI. Majoritatea celor care au judecat strâmb, la presiunea SRI (care a desfășurat o campanie murdară, convingând instanțele, prin toate mijloacele posibile, că foștii comisari ai Gărzii Financiare, erau corupți, fără a furniza și probe concrete în acest sens, ci doar vorbe), n-au făcut-o pentru că au fost obligați de protocoale, ci pentru că se simțeau vulnerabili și nu voiau să se pună rău cu SRI, pentru a evita să fie ținta verificărilor SRI sau a vreunei campanii de denigrare ce le-ar fi stopat ascensiunea în carieră. Adică au acceptat imoralitatea pentru a-și conserva poziția. Deci, au acceptat un compromis murdar, pentru că se simțeau vulnerabili, iar astăzi încearcă să-și justifice vulnerabilitatea prin denunțarea protocoalelor și, mai ales, imixtiunea SRI în actul de justiție liber consimțită de magistrați? Asta e ipocrizie! Corect ar fi, în acest caz, dacă tot vorbim de reparații morale și materiale, ca acele procese în care magistrații s-au lăsat influențați de SRI, pronunțând decizii subiective, la presiunea SRI, fără dovezi concrete, să fie supuse unor căi de atac extraordinare și magistrații să recunoască că au procedat imoral lăsându-se influențați sau șantajați de SRI (numai în aceste condiții sunt de acord cu campania „penalilor”). Numai că, pentru a se realiza un consens în această privință, nu denunțarea protocoalelor cu SRI și anularea tuturor sentințelor în care SRI a furnizat dovezi pe baza mandatelor emise de instanță, e soluția, ci analiza separată a cauzelor în care SRI a influențat, incorect, imoral și nelegal, actul de justiție, prin furnizarea de dovezi nesolicitate de instanță și acceptarea de către magistrați a existenței imoralității în actul de justiție, ceea ce mă îndoiesc că se va întâmpla. Cine dintre magistrați va recunoaște că a pronunțat soluții la presiunea și pe baza unor pseudo-dovezi furnizate, nelegal, de SRI și că vina îi aparține pentru că s-a lăsat prostit de SRI? Nimeni nu va face acest lucru pentru că atunci s-ar dovedi, clar, că nu protocoalele au fost cauza erorilor judiciare, ci modul cum au fost aplicate, respectiv lipsa de moralitate și vulnerabilitatea morală a magistraților care, de teamă sau din obediență stupidă (pentru a nu se pune rău cu serviciile), s-au lăsat manipulați de SRI. Aceasta e marea problemă a justiției, nu legalitatea protocoalelor! Pavel ROMAN

Într-un articol pro-referendum, nesusținut de argumente solide, religioase și logice, Radu Morar îl acuza pe Klaus Iohannis că i-ar fi făcut pe 90 % dintre români „fanatici religioși”! De data aceasta, în virtutea faptului că nimeni nu deține adevărul absolut și toți avem limite de percepție, dați-mi voie să nu fiu de acord cu Radu Moraru. De la început vreau să stabilesc ceva clar: nu sunt pro-homosexuali sau pro-cei ce întrețin relații sexuale nefirești, adică între persoane de același sex, ori pedofilie sau zoofilie. Îmi displac și-mi produc greață, chiar dacă sunt bolnavi psihic și au circumstanțe atenuante în acest sens. Însă nu trăiesc după reguli religioase și nici după dogme bisericești și nu-mi repugnă relațiile nefirești pentru că sunt catalogate ca fiind păcat, ci pentru că le consider anormale și degradante pentru specia umană (e părerea mea personală). Dacă facem recurs la religie, e bine de menționat că nu numai sodomia (relația între persoane de același sex, perversiunile, zoofilia, etc.) constituie păcate de moarte, ce sunt înfierate, ci și multe altele, precum: omorul (crima), lovirea părinților, răpirea și vinderea omului (sclavia), blestemarea părinților, vrăjitoria, zoofilia, jertfe aduse altora decât lui Dumnezeu, preacurvia cu femei măritate, relații incestuale (cu sora, mama, nora, mătușa, fiica vitregă, mama vitregă, vara, etc.), relații cu o femeie aflată la menstruație. Toate acestea, din punct de vedere religios, sunt păcate situate pe aceeași scară a sancțiunii: moarte. Or, a interzice – în numele religiei -, doar a relațiilor dintre persoane de același sex, prin constituție, mi se pare nu numai discriminare, ci o ipocrizie fără margini. Și ca să fim consecvenți în materie de percepte religioase, ca și creștin, ca să condamni pe cineva pentru că a săvârșit un păcat, clasificat ca de moarte, conform Vechiului Testament (gen relații cu persoane de același sex sau adulterul/preacurvia) și să pui în aplicare „sancțiunea” divină, condiția principală e ca cel ce aplică „pedeapsa” să fie fără vină (fără păcat în fața lui Dumnezeu), așa cum a spus Isus când a fost prinsă în flagrant femeia ce a comis adulter. Și cine, mă rog, dintre așa zișii (autointitulați) creștini, e fără vină, în ziua de astăzi, pentru a acuza homosexualul că e păcătos și are dreptul să-l condamne (fie și moral sau să-i interzică anumite drepturi civile)? Când Isus a spus: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei”, nu s-a referit, cu siguranță, doar la cei care comiseseră păcate din categoria celor pentru care se aplica pedeapsa capitală, ci orice fel de păcat. Adică au dreptul să judece și să aplice pedeapsa doar cei fără vină. Și când te oferi să-l condamni pe un homosexual (care este păcătos în fața lui Dumnezeu), din punct de vedere așa zis creștinește, mai ales când nu ești fără vină, din contra, ai kilometri de vină înscriși în cazierul divin, dar ții cu tot dinadinsul să judeci și condamni, nu ești, cumva, fanatic religios? Și, atunci, cu ce-a greșit Iohannis atunci când a spus că majoritatea creștinilor români, în cazul referendumului, prin care cer interzicerea prin lege a săvârșirii unui păcat (fie el și de moarte, în acceptul religios), după modul vehement în care cer excluderea din societate a celor care sunt homosexuali, sunt fanatici? Și eu sunt de aceeași părere! Un creștin, prin definiție, aplicând principiul fundamental al toleranței: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face, trebuie să fie, în primul rând, tolerant. Pentru că n-are nici un drept moral să acuze pe cel ce greșește atât timp cât și el greșește (suma viciilor este constantă, după părerea multora și e un adevăr greu de combătut). Numai omul care ar fi perfect – or, așa ceva nu există -, ar avea acest drept. Și, judecând prin prisma păcatului de moarte, așa cum este considerată homosexualitatea și lesbianismul, cei care sunt adepții referendumului pentru modificarea constituției în ceea ce privește definirea căsătoriei, sunt ipocriți. Pentru că, din punct de vedere creștin, în aceeași categorie a vinovăției se află și adulterul. Or, aceeași creștini care sunt vehemenți împotriva relațiilor dintre persoane de același sex, când e vorba de adulter nu mai sunt atât de vehemenți și nu mai vor implementarea drastică a regulilor creștine. Păi dacă creștinismul le tratează în aceeași categorie, de ce nu le tratăm și noi, oamenii, în aceeași categorie? De ce să ai voie să comiți adulter, fără a fi incriminat, dar să ai relații cu persoane de același sex, nu? Ce, cumva, i se permite creștinului, de exemplu, să ia în căsătorie o femeie divorțată, fără a comite adulter? Sau să-și abandoneze soția, așa, doar pentru că e mai bătrână sau s-a plictisit de ea și, gata, n-are nici o răspundere și nici o treabă din punct de vedere creștinesc, ba chiar după patru cinci căsătorii, cu doamne divorțate sau cu nepoate, e creștinesc să vii și să susții că doar homosexualii sunt cei păcătoși și trebuie sancționați civic și să susții referendumul? Eu cred că aceasta nu face parte din obligațiile morale creștinești (cum vor să pară mulți), ci constituie curată ipocrizie, pentru că atât timp cât nu deranjează pe cei din jur, cei ce întrețin relații cu persoane de același sex, sunt vinovați în fața lui Dumnezeu, nu a omului, pentru că plata pentru păcatul lor o vor face în fața lui Dumnezeu, nu a omului, exact cum susține și Papa Francisc, conform declarațiilor unui homosexual (neconfirmate și nici infirmate de Papa). În ce privește „rugămintea celor trei milioane de români ca în Constituție să se menționeze clar că familia e alcătuită de un bărbat și o femeie”, mă tem că suntem în fața unei mari cacealmale și ipocrizii PSD-iste. Pentru că referendumul nu se referă doar la familie, ci la familia rezultată din căsătoria dintre un bărbat și o femeie, adică votezi ce crezi, dar nu-i chiar așa. Astfel, potrivit art. 1, alin. (1) din Legea de revizuire a Constituției României ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Aparent, e OK! Victorie! În urma validării referendumului s-ar părea că familia în România se întemeiază, exclusiv, pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie și nu mai există sau acceptă o altă variantă privind întemeierea familiei. Asta însă dacă facem abstracție de Decizia 534 din 2018 a Curții Constituționale, care, puțin mai pervers, dar cert, făcând trimitere la jurisprudența UE, acceptă ca fiind familie și căsătoria între persoane de același sex, cu amendamentul că aceasta ar fi avut loc în afara României, în spațiul UE, pentru că deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt obligatorii de aplicat. Și uite că ne-am trezit cu un fel de struțo-cămilă tipic românească, în materie de familia e și cea formată din bărbat și femeie dar și cea formată din persoane de același sex, pentru că, chiar dacă noi n-o vrem, ne-o impune Europa: adică avem și legislația internă (aplicabilă), care interzice căsătoria între persoane de același sex, dar suntem de acord și cu Deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene (tot aplicabile) care consacră familia ca fiind formată și din persoane de același sex. Adică am împăcat și capra (UE) și varza (creștinii români)! Un fel de curat murdar, în care suntem și în Europa, atunci când ni se impune și originali, atunci când vrem să manipulăm electoratul, așa zis creștin. Exact ca pe timpul cruciadelor, când uciderea musulmanilor (homosexualii în prezent) era un act eminamente creștinesc și intra sub incidența iertării divine, când e vorba de a servi românului ipocrizie și în secolul XXI, pentru a nu fi ejectați de la dreptul de a deține președinția UE. Numai că, mânat de vanitate stupidă – pe care o justifică ca fiind de sorginte creștino-divină -, pseudo-creștinul român se face că nu înțelege că exact cum statul în mașină nu te face șofer, nici mersul la biserică (cam unica formă de evlavie a creștinului român) nu te face creștin. Un creștin se definește prin toleranță, prin fapte bune, generate de mila față de cei aflați în suferință sau neputință, nu prin radicalism și condamnarea unor fapte sau a unor anomalii psihice, la fel de grave ca și cele pe care le practică curent așa zișii creștini. Or, manifestările cu ocazia referendumului, pe lângă analfabetismul funcțional al majorității, vanității și ipocriziei, a scos în evidență exact ceea ce ne caracterizează și ne dezbină: intoleranța. Mereu avem impresia că suntem cei buni, cei care deja sunt iertați, cei în drept să acuze și judece și, mai ales, să facă discriminări pe motive religioase, adică stupide. Și de-aia ne conduc șmecherii și cei vicleni. Pentru că au teme cu care să ne dezbine, precum aceasta! Pavel ROMAN