Gelu Diaconu e un ipocrit când îl amenință pe Dragnea pentru că ar fi asmuțit ANAF împotriva sa! Și el e un produs 100% al sistemului ticăloșit și al traficului de influență și se aseamănă cu Dragnea ca două picături de apă. Niciodată, în viața lui, n-a promovat pe valoare, ci pe relațiile avute cu tot felul de indivizi oportuniști, precum Dan Radu-Rușanu sau Relu Fenechiu. Și, după ce s-a folosit, precum Dragnea, de toate pârghiile și mecanismele de tip mafiot, pentru a ajunge în vârful sistemului, acum denunța aceeași practică la Dragnea și-l acuză de îmbogățire nelegală, ca și cum, moral, el ar avea dreptul să-l condamne pe Dragnea. Denunță metodele imorale ale lui Dragnea nu pentru că ar fi fost mai bun sau mai moral, ori pentru că averea sa, spre deosebire de a lui Dragnea, a fost obținută mai cinstit, din contra. La fel ca Dragnea, Diaconu s-a folosit de funcția politică, de fraudă fiscală, de companii offshore (prin care partenerii au plimbat și spălat banii proveniți din evaziunea fiscală cu produse accizate la magazinele de tip duty freee, ce funcționau în punctele vamale, când el era șeful vămilor), pentru a se îmbogăți. Deși a fost, mai mereu, un slujbaș la stat (cu câteva excepții, când a avut o funcție la o bancă și la o corporație), fără ca veniturile să-i permită, a ajuns proprietar de teren și hotel în București, contra unor sume ridicol și greu de acceptat ca fiind reale, comparativ cu cele practicate pe piață, la momentul respectiv. Deci, exact ca și Dragnea, ambii funcționari la stat, cu salarii modeste, ce nu permiteau realizarea de economii, Gelu și Liviu sunt, în fapt, beneficiarii aceluiași sistem, paralel cu legea și normalitatea, de acumulare ilicită a averii, care arată cât de coruptă este administrația din România și că, în fapt, personaje în genul acestor indivizi, sunt adevărații exponenții și expresia statului paralel pe care ei îl denunță, statul parale fiind format de cei care nu respecta legea și se folosesc de orice oportunitate pentru a se îmbogăți și a accede în funcții. Adică a unui stat care deși are legi drastice în ceea ce privește corupția și evaziunea fiscală, în contrast cu acestea, permite și întreține funcționarea unor mecanisme de îmbogățire – vorba dreptului comunist -, fără justă cauză, adică fără a exista o sursă de venit legală. De ce-l urăște Gelu pe Liviu? Ce i-a făcut dușmani când ei sunt produsul acelorași mecanisme de promovare și ascensiune politică, respectiv ale traficului de influență și îmbogățirii fără justă cauză? Funcția politică pierdută de Gelu e motivul discordiei. O dată cu plecarea lui Ponta, căruia i-a fost aservit, deși și-a arătat disponibilitatea și își trâmbița, precum mai toți ce au păstorit sistemul, postura de neînlocuibil în funcție, pentru că avea chipurile, de finalizat un proiect benefic și oportun pentru țară (când, în realitate, pe ei îi doare-n bască de țară), Dragnea nu l-a mai vrut în fruntea fiscului, nu pentru că n-ar fi fost o slugă credincioasă (doar probase acest lucru cu Ponta), ci pentru că nu făcea parte din grupul său și era prea șmecher pentru a-l putea controla. De aceea Dragnea l-a ejectat de la conducerea ANAF. N-a fost convins că poate avea încredere în el, date fiind afinitățile lui Diaconu cu grupări pe care Dragnea nu le putea controla, precum cea a lui Dan Radu Rușanu, Chițoiu, Relu Fenechiu, etc. Rămas fără „coledzi” și cu tot sistemul mafiot din ANAF construit de el – care credea că o să-i fie credincios până când se vor afla în funcții -, restructurat de urmașii săi, Diaconu s-a simțit ofensat și lovit în amorul propriu și a reacționat în stil mafiot, crezând, inițial, că-l va determina pe Dragnea să-l readucă în sistem. A încercat un fel de șantaj de genul: dă-mi și mie un os de ros, altfel spun tot ce știu. Numai că Dragnea l-a citit pe neica Gelu, ca fiind nimeni profesional și și-a dat seama că nu prea știe nimic despre el și despre afacerile pe care le-a creat și protejat. Iar asta l-a pus în postura delicată în care se află azi Diaconu. Adică, șantajul nu numai că nu și-a făcut efectul, din contra, l-a supărat pe Dragnea. Cauza? Exact cum am spus, prostia și lipsa de profesionalism a lui Diaconu. Credincios metehnelor fanariote și feudalo-ortodoxe românești, Diaconu a restructurat ANAF pe principiul obedieței, nu al profesionalismului, crezând că-și va vasaliza instituția și că astfel, transformată într-un instrument docil, va deveni un fel de Edgar Hoover – FBI, care va putea controla totul în România, prin controlul fraudei fiscale. Ideea n-a fost rea, numai valoarea profesională a lui Diaconu și a celor numiți de el în funcții n-a fost pe măsura conceptului. Oricât ți-ai dori, prostul nu poate performa. Or, Diaconu, ca și Dragnea, plafonat intelectual și profesional, și-a dorit în funcții doar indivizi cu un coeficient de inteligență sub al său, adică mediocrii, pe care să-i poată controla. Rezultatul? Un ANAF în care profesionalismul a scăzut alarmant, incapabil să lupte cu mafia fraudelor fiscale. Pentru că epurând specialiștii – așa cum a făcut în cazul reorganizării ANAF -, Diaconu a redus expertiza și capacitatea ANAF de a performa în lupta cu evaziunea fiscală. Începând de la concedierea comisarilor Gărzii Financiare (care, să fim cinstiți, erau cei mai eficienți și mai bine pregătiți în combaterea marii fraude fiscale, fiind o instituție pe care se putea conta, capabilă să anihileze, dacă era motivată, orice grupare de crimă economico-financiară organizată) și până la reorganizarea controlului fiscal, pe care, de fapt l-a dezorganizat (s-au pierdut sute de inspectori profesionisti, care acumulasera experiență în zeci de ani de control și foarte multe informații vitale ăn combaterea evaziunii fiscale), rezultatele reorganizării ANAF de către Diaconu sunt catastrofale în ceea ce privește eficiența ANAF în combaterea fraudelor fiscale. Adică, toată reorganizarea ANAF de către Diaconu, pentru că a pus accent pe slugărnicie, a generat o catastrofă pentru România, instituția nemaifiind capabilă să se opună eficient fraudei fiscale. Dacă n-ar fi desființat Garda Financiară și n-ar fi epurat profesioniștii din ANAF, pe lângă faptul că nici el și nici Dragnea n-ar fi ajuns cine sunt astăzi (dacă Garda Financiară ar fi fost întărită, nu reorganizată și para-reorganizată, de la Năstase și până la Ponta, care a desființat-o pentru a se răzbuna pe Blejnar, TELDRUM era de mult o amintire și administratorii săi închiși, precum și administratorii magazinelor tip duty-free, care au fraudat accizele, ce au asigurat fondurile pentru hotelul lui Diaconu), Diaconu ar fi fost în măsura să se lupte de la egal la egal cu Dragnea. Pentru că o Gardă Financiară puternică și un control fiscal bazat pe profesioniiști, nu pe slugi politice amatoare, s-ar fi distrat și cu TELDRUM și cu hotelul lui Diaconu și i-ar fi rezolvat de mult, atât în ceea ce privește fraudele fiscale derulate cât și în ceea ce privește faptele penale. Or, când ai epurat ANAF de profesioniști și i-ai înlocuit cu nepoți, șomeri, curve, popi, milițieni, lipitori de afișe, etc., crezând că-ți vor fi credincioși că le-ai dat funcții bine plătite, acum când ai nevoie, în războiul cu Dragnea, să fii protejat sau să primești ajutor (informații, date concrete, etc.), constați că non-valorile nu sunt în stare nici să înțeleagă fenomenele, dar să le mai și combată! Apropo! Nu știu ca în mandatul său Diaconu să fi dispus vreun control la TELDRUM sau alte societăți despre care se spune că ar fi fost controlate de Dragnea sau alți pesediști. Din contra, în mandatul său, pentru a proteja frauda fiscală, Diaconu a încartiruit controlul fiscal, substituindu-l cu conformarea voluntară. Adică să rămână la latitudinea celor care comit fraude fiscale cât vor să dea la bugetul de stat. Aceasta este politica fiscală promovată de Diaconu, într-o țară în care frauda fiscală e sport național, care acum se întoarce împotriva sa. A transformat ANAF într-un instrument politic subordonat puterii, care reacționează în funcție de interesele stăpânului. Întreaga decizie se află la șeful ANAF și nimic nu mișcă fără aprobarea acestuia. Acesta este mecanismul de control pe care l-a realizat Diaconu. Un mecanism care protejează când vrea, pe cine vrea și care a distrus total autoritatea angajatului ANAF, transformându-l într-un executant docil de ordine, fără drept de discernământ și de inițiativă. Deci, Diaconu e victima sistemului pe care l-a creat și n-are cui să reclame ceea ce el a legalizat: sistemul de control fiscal fără reguli. Pavel ROMAN

Dragnea l-a rugat și Tudorel a ascultat! Credeți că alții, promovați de nicăieri, în astfel de funcții, cu astfel de avantaje, ar fi procedat altfel? N-ar fi făcut ce li s-a cerut? Poate unul, doi, precum Grindeanu sau Tudose (care nici nu știm dacă au făcut-o pentru ca aveau caracter sau din prostie) au rezistat ispitei și, oricum, nu pâna la capăt! Suntem o țară de ipocriți! Suntem morali doar când suntem proști, ori nu avem oportunități și nu ne bagă nimeni în seamă. În alte circumstanțe, când ni se oferă ocazia, toți devenim și suntem precum Toader: ne servim stăpânul și facem orice ni se cere pentru a rămâne în funcție și a încasa zecile de mii de lei lunar. Pentru ca Diavolul are grijă de discipolii lui și până la urmă contează doar banii și funcția, nu? Din nefericire, așa am fost și suntem educați și setați moral (sau imoral, mă rog, în funcție de existența sau inexistența moralei). În aceste condiții n-a spus Dragnea adevărul despre caracterul românului? Că dacă este plătit cântă și dacă este rugat (pentru că a fost pus în funcție și vrea să mai rămână) execută? Acesta este principiul și logica după care este condusă România în prezent și asta exploatează la maximum Dragnea: disponibilitatea celor care, pentru funcții, fac orice li se cere, indiferent de nivelul compromisurilor morale. Așa sunt selectați, în prezent, cei ce administrează țara și averea publică: exclusiv pe criteriul coruptibilității și disponibilității la orice tip de compromis. Au prioritate nu cei morali, cu conștiință, ci cei vulnerabili moral, care nu pot rezista tentației funcțiilor și banilor, n-au scrupule morale, demnitate și trăiesc pe principiul: conștiința e o noțiune abstractă, adică un balast care blochează „cariera”. Concrete sunt doar funcția și banii! Vedeți altfel de manifestări ale celor aflați la putere? De morală se mai vorbește doar la biserică și tot mai în surdină, fiind asimilată, tot mai des, cu prostia. Cum adică să ai ocazia și să nu profiți? Înseamnă că ești prost și neorientat! În definitiv, într-o lume fără reguli, în care totul se reduce la materie, adică la concret, ce-i aia morală? Nimeni nu trăiește, adică nu se hrănește și nu se încălzește cu morală! Și nici copiii nu pot fi crescuți și întreținuți, la standardele de azi, cu morală, nu? Dacă o mică minciună mă scutește de probleme; dacă o mică înșelăciune îmi creează avantaje materiale; dacă niște telefoane sau niște „nevinovate” rugăminți la niște cunoștințe, îmi facilitează accesul peste rând sau în detrimentul altora, de ce să nu profit? Sunt mici compromisuri pe care, conform învățăturii pseudo-creștine, Dumnezeu le iartă! Așa o fi? Mă îndoiesc foarte tare, cum mă îndoiesc cu privire la viitorul moral al României, care, după cum se manifestă, e majoritar imorală, oportunistă, fără nici o perspectivă de refacere a echilibrului în perioada ce urmează. În consecință pun o întrebare logică: cum să supraviețuiești fără să te prostitueze moral într-o societate în care compromisurile sunt unica alternativă a supraviețuirii? Cum poți fi liber și slugă în același timp? E dilema al cărei răspuns se vede la frontierele României și în numărul celor care aleg pâinea amară a pribegiei, în locul „bunăstării” dragniene obținută prin vânzarea conștiinței și a sufletului. Pavel ROMAN Foto: Digi 24