La noi, la români, orice eveniment e prilej de chef. Se inaugurează ceva, urmează, obligatoriu, un chef. Cu ani în urmă, în calitate de jurnalist, eram la un eveniment: se inaugurau Parchetul și Judecătoria din Chișineu Criș. Ei bine, a urmat un chef cu vreo două sute de persoane, în prezența ministrului Chiuzbăian. Altădată, se inaugurau Parchetul și Judecătoria din Gurahonț, în prezența Procurorului general al României, chef la Moneasa, tot vreo două sute de persoane, dar atunci cheful a ținut două zile! Dar nu vă spun o noutate, știți bine, din orice întâmplare se ivește un bun prilej de a petrece. Și nu e totul. Am dus o mătușă la groapă. Lacrimi, vaiete, tânguiri. De la cimitir, mergem acasă, la cuvenita pomană. La masă, nimeni nu a mai invocat-o. Doar soțului ei amenința că se aruncă în Mureș. Apoi, a început cheful. Una dintre rude, femeie, era mai șugubeață. Povestea, avea umor. Am râs de ne-am prăpădit toți, inclusiv eu, păcătosul. A râs până și soțul decedatei, care, poate, atunci a înțeles că nu are rost să se arunce în Mureș. La o altă pomană, post înmormântare, iar veselie. Nici un cuvânt despre răposata. Dar finalul, după ce pălinca a alungat cenzura, a fost gata-gata să fie unul cu încăierare. Pe motive de simpatii politice. Am avut inspirația să schimb subiectul, și „întristații” au revenit la buna-dispoziție, care s-a întins peste vreo alte șase ore. Ce mai încoace și încolo, suntem un popor vesel, și la bucurii, și la tragedii. Poate, și de aceea am rezistat, și mai rezistăm, la toate mizeriile, umilințele. Și iar îmi aduc aminte de cuvintele lui Raymond Poincaré: „„Aici suntem la porțile Orientului, unde nimic nu este luat în serios”! „Nous sommes ici aux portes de l’Orient, ou tout est pris à la légère”! Vivat! Tristan MIHUȚA

Poate greșesc, poate nu înțeleg eu copiii de azi. Dar mi se par săraci, sufletește. Statici. Noi băteam mingea de dimineața până seara. Unii alergau cu cercuri de butoi, dirijate cu o îndoitură din fier beton. Mie nu mi-a plăcut. Fotbalul și bicicleta erau chemările mele. Am învățat să merg pe bicicleta tatălui meu pe sub „rudă”, că nu ajungeam peste ea, mă juleam de garduri, de case, dar am reușit. De acord, copiii de astăzi au mai multe decât aveam noi, dar, repet, mi se pare că sunt mult mai săraci sufletește. Cei mai mulți n-au citit o carte – noi le „mâncam”, le plasam de la unii la alții Știu, cei de azi nu-și dau seama, nici nu au cum. Mă gândesc la faptul că starea de acum a copiilor, modul de viață generează mai curând egoismul, nicidecum comuniunea de spirit a generației mele. Ei nu mai sunt grupul, strada, fiecare este UNUL. Fiecare este doar EL și pentru el. Tristan MIHUȚA

Nu știu cum sunt alții, vorba lui Creangă, dar eu am fost marcat de trăiri. Țin minte starea sufletească din anumite zile, copil fiind. Țin minte oameni și întâmplări cu toate detaliile, cum era vremea, cum era omul, ce vorbeam. Tot, tot, tot. Uneori, adeseori, mai bine zis, aș vrea o minune: să îi revăd pe stradă, în fața porții, pe toți cei plecați dintre noi. Vii. Știu că nu e posibil, ei dăinuiesc doar în memoria mea. Și dorul de ei! Ciudat, pe mine mă iubeau bătrânii din vecini. Și mie îmi plăcea să stau cu ei pe laviță, la stradă (uliță), și să le ascult poveștile, reale, să ascult prin ce au trecut. De cum mă vedeau, mă chemau la ei. Mitru Felnecan, mă lua la întrebări, de parcă era dascăl. Ce înălțime are Everestul? Când a domnit Mircea cel Bătrân? Teorema lui Pitagora? Știam. Era om citit. Și după ce treceam„ examenul”, jucam șah. Era bun, dar și eu eram bunicel. Altfel nu își pierdea vremea, cum să joci fără adversar? Peste drum de mine, era Mitru Blaju. Cum apăream, îmi făcea semn cu mâna, să vin la el. Pe bancă. Veșnic era pe banca aceea. Fiecare aveam o bancă la stradă, în fața casei. Fusese prizonier în Rusia. Fuma Mărășești, țigară după țigară, și rememora, pentru mine, dar sunt convins că și pentru el, ce a trăit în război, în prizonierat. Două case mai încolo, locuia Teodor Ceavici. Și el trecuse prin război, iar dovada era lipsa unui picior. El era economist. Alte povești adevărate. Peste ani, când am ajuns ls Sanitară, făceam practică la Spitalul Municipal. L-am găsit internat acolo și petreceam ore, la taifas. Într-o dimineață, n-a mai fost, plecase în lumea Cealaltă. Tot la spital, stăteam la taifas cu fostul director de la Școala Generală nr 14, din Micălaca. Adrian Ghișe, profesor de istorie, om în vârstă, cu părul argintiu. Pot invoca mulți oameni care mă fascinau și care, simțeam, mă luau ca „martor” al nevoii lor de a se elibera de obsesii, de povara care îi apăsa pe suflet, o povară adunată într-o viață tristă, crudă, de cele mai multe ori. Acuma, cred că nu aveau psihanalistul în fața căruia să defuleze povara de pe suflet. Naiba știa atunci de psihanalist! Eu eram psihanalistul inconștient de rol, psihanalistul de circumstanță, amator. Ascultam, întrebam, îi stârneam și se avântau în mărturisiri. Eram psihanalist fără să știu ce e psihanaliza, iar „pacienții” stăteau, de cele mai multe ori, nu pe o canapea, ci pe banca de la stradă, ori pe patul de spital. Ce dor îmi e de toți oamenii aceia! Tristan MIHUȚA

Nu știu dacă există un dosar la DNA, pentru a se ancheta marea escrocherie, numită exploatarea aurului de la „Roșia Montană”, dar sper să existe! De asemenea, sper că, dacă DNA va efectua cercetări, să nu se lase influențată de propaganda „Gabriel Resources”, cu privire la „pierderile” statului român din neexploatrea aurului de la „Roșia Montană”, respectiv din aceasta afacere cu iz de uriașă escrocherie, ci să aprofundeze cum a ajuns statul român, prin niște funcționari corupți, să concesioneze, nelegal, dreptul de exploatare a aurului de la Roșia Montană, unei firme, campioană mondială în escrocherii (așa cum au devoalat cei de la „Rise Project”). Deci, după cum e prezentată în mass-media, problema e abordată complet imoral, în favoarea unor escroci. Exact ca în cazul privatizării „PETROM”, când, niște „băieți deștepți” din energie, aflați în poziții „cheie” în statul român, profitand de naivitatea românilor și de incompetența funcționarilor din instituțiile publice (Curtea de Conturi, IGP, Parchete), au dat, la pachet, pe lângă sectorul distribuției de carburanți și cel de exploatarea a rezervelor de petrol ale României, încălcând legea concesiunii. Și nu oricum, ci prin atribuire directă (fără licitație), contra unor redevențe simbolice, de batjocură (de sute de ori mai mică decât dacă petrolul s-ar fi licitat pe bursă), semnând un contract pe zece ani, cu clauze „beton” în favoarea „OMV” (care a profitat la maximum de corupția și prostia guvernanților români). La „Roșia Montană”, scenariul „PETROM” se repetă, însă mult mai grav. Tot niște „băieți deștepți” (din PSD și PNL), aflați în poziții „cheie” (gândindu-se, pesemne, la viitor), printr-un contract șmecheresc (cu clauze, exclusiv, în favoarea „Gabriel Resources”), „au pus botul” la lobby-ul celor de la „Gabriel Resources” și au cedat rezervele de aur ale României (pentru care s-a bătut Traian cu Decebal și turcii cu austriecii, vreo 1000 de ani), fără nici o licitație si fără lege, contra a 20% din profitul generat de exploatare. Numai că (ceea ce sper că au constatat și judecătorii de la New York) au făcut-o nelegal, concesionand ceva ce nu puteau concesiona și pentru care nu erau abilitați. E ca și cum un chiriaș, profitând de ocazie, vinde spațiul in care stă cu chirie, fără a deține acte de proprietate sau vreun director, mai cu tupeu, vinde imobilul instituției. Cam asta a concesionat, în fapt, „Gabriel Resources”: un contract de exploatarea a aurului românesc încheiat cu persoane care nu aveau drept să concesioneze dreptul de exploatare. Vrea despăgubiri, „Gabriel Resources”? Să le ceară de la cei care i-au păcălit, nu de la poporul român. Pentru că poporul român, proprietarul aurului de la „Roșia Montană, este reprezentat de Parlamentul României, nu de cei ce au semnat contractul, de Tăriceanu sau Ponta și nici de Ciolacu. A avut, când a semnat contractul sau are, „Gabriel Resources” aprobarea Parlamentului României, pentru a extrage aurul de la Roșia Montană”? N-a avut-o și n-o are nici acum! De ce să plătească despăgubiri poporul român? Că așa vor Ponta, Ciolacu și alți „băieți deștepți” ce-i consiliază și le garantează că cei de la „Gabriel Resources” știu mecanismul para-ndărătului? Și, acum, pentru că ori e foame de bani înainte de scrutinele electorale, ori șmecheria a început să pută tare și a deranjat societatea civilă („Roșia Montană” nu a fost inclusă fraudulos în UNESCO, cum clamează slugile din mass-media ale „Gabriel Resources” și complicii lor din Guvernul României, ci pentru că escrocii să nu-și însușească 80% din aurul românesc, pe gratis), escrocii de la „Gabriel Resources” amenință România cu procese și cu despăgubiri (deocamdată, ipotetice) de miliarde de dolari? Să fim, nițel și serioși! Chiar credeți că tribunalul de la New York e Curtea Constituțională din România, care se joacă cu prescripția, după cum vor politicienii corupți? Știți care este adevărul? În primul rând (ceea ce ar trebui să demonstreze ancheta DNA), contractul cu „Gabriel Resources” este încheiat fraudulos, prin încălcarea legii, de către niște funcționari, care au comis un abuz grosolan, pentru niște interese personale. Pentru că, potrivit Constituției, cei care au semnat contractul cu „Gabrie Resources” nu aveau competență să concesioneze resursele de aur ale României, care aparțin poporului Român, înainte de a exista o lege în acest sens. Conform Constituției, exploatarea aurului de la „Roșia Montană, putea fi concesionata doar prin lege. La fel ca în cazul exploatării petrolului de către „OMV”-„PETROM”. Și tot conform Constituției, singura instituție care putea concesiona resursele de aur ale României, era Parlamentul României. Unica instituție care putea concesiona exploatarea aurului, prin lege. Or, așa ceva nu exista la data semnarii contractului cu „Gabriel Resources”. Abia în 2013, înțelegând unde e „hiba” (având „experiența” cu prelungirea contractului de exploatarea a petrolului de catre OMV si finalizarea „operei” lui Patriciu, lăsându-ne, definitiv, fără „ROMPETROL”), marele „consultant”, Ponta (cum naiba reușește să fie prezent, „patriotul” Ponta, în toate „tunurile” împotriva României?), profitând de poziția sa de premier, pentru a face jocul celor de la „Gabriel Resources” a mai încercat un „tun”, inițiind, un proiect de lege pentru exploatarea aurului de la „Roșia Montană”. Cu tot lobby-ul și banii aruncați pe „sponsorizări” și achiziții de „bunăvoință”, cacealmaua n-a ținut și, în iunie 2014, Parlamentul României a respins, definitiv proiectul Guvernului „Pinocchio” Ponta”, cu 302 voturi la 5 (din numărul celor prezenți). Acum, cu Ponta „reîncărcat” și PSD/PNL, scenariul se repetă? Deci, când Constituția unei țări spune clar că bunurile de interes public (inclusiv ale subsolului) nu pot fi concesionate ori închiriate, decât prin lege, cum să dai în judecată o țară, pentru că niște funcționari (proști și corupți), s-au substituit Parlamentului și au concesionat resursele de aur ale țării, înainte de a exista o lege care să permită acest lucru? Cum altfel decât beneficiind de „consultanța” unor indivizi precum Ponta, specialiști în „tunuri” de genul prelungirea contractului de exploatare a petrolului românesc, prin hotărâre de guvern și vanzarea Rompetrol contra creării unui fond de investiții! Nu e de „noaptea minții”, ce se întâmplă? Chiar nu observă mass-media ce „calamitate” financiară a reprezentat și continuă să reprezinte Ponta pentru economia României? Nici Năstase, nicu Tăriceanu sau Dragnea, nu-l egalează în tupeu! De aceea eu sunt convins că „marele proces” de la New York, deschis de „Gabriel Resources”, e o uriașă cacealma, pentru care niște indivizi, din fruntea statului român, care au alimentat mass-media cu această cacealma, ar trebui să răspundă penal. De asemenea, sunt absolut convins, că oricât ar fi de coruptă o instanță de judecată internațională, nu cred că poate lua în considerare un asemenea contract încheiat prin încălcarea legii supreme: Constituția unei țări democrate. Cum să invoci, în fața unei instanțe internaționale, o înțelegerea cu niște escroci, care n-au avut „girul” proprietarului și să mai și lansezi zvonul că sentința e ca și dată? În concluzie, în opinia mea, totul e o cacealma menită să influențeze Parlamentul României să voteze o lege în favoarea unor escroci. Indiferent de ce susțin cei pro „Gabriel Resources”, aurul de la „Roșia Montană” nu se poate extrage, nu numai pentru că „Roșia Montană” a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, ci, în primul rând, pentru că nu există o lege în acest sens, emisă conform prevederilor Constituției României, de către Parlamentul României. Plecând de la aceste aspecte, incontestabile, dacă aș fi în locul celor de la DNA, aș începe ancheta nu cu cei care au aprobat dosarul includerii în UNESCO a „Roșiei Montana”, ci cu cei care au încheiat contractul cu „Gabriel Resources” fără a exista o lege, cu cei care au emis licență de exploatare fără a exista o lege de concesiune și cu cei ce au pus în opera această campanie (cacealma) mizerabilă, prin care se pune presiune pe Parlamentul României, pentru a se da o lege în favoarea „Gabriel Resources”, pentru a exploata aurul de la „Roșia Montană”. Inclusiv cu cei din mass-media care susțin aberația că România ar putea fi obligată la despăgubiri, de către o instanță internațională, pentru că nu a permis „Gabriel Resources” să exploateze aurul de la „Roșia Montană”, fără a exista o lege emisă de Parlamentul României. Pavel ROMAN