În data de 22 februarie 2024, consulul general al României la Szeged, ES Florin Vasiloni, a efectuat o vizită oficială de prezentare în orașul Hodmezovasarhely, din comitatul (județul) Csongrad-Csanad, fiind primit de către primarul orașului, Peter Marky-Zay.
Cei doi oficiali au despre relația bilaterală româno-ungară, despre relația de înfrățire dintre orașul ungar ce numără peste 45.000 de locuitori și localitățile Arad, Baia-Mare, Turda și Brețcu din România.
Edilul ungar l-a condus pe diplomatul român în centrul orașului și la muzeul din localitate. Aici, la loc de cinste, este expus camionul eroului ungar Toth Sandor, care și-a pierdut viața în timpul Revoluției anticomuniste din 1989, la Arad. Toth Sandor, care transporta ajutoare umanitare este unicul cetățean ungar care a murit în timpul Revoluției, a fost ucis de un glonț în data de 23 decembrie 1989, la Arad.
Anterior, consulul general Florin Vasiloni a vizitat Faciltatea de Pedagogie “Juhász Gyula” din cadrul Universității din Szeged. Aici a avut întrevederi cu conducerea instituției, dr. Döbör András, decan;
dr. Drahota Szabó Erzsébet, prodecan, șefa Departamentului pentru Minorități. La discuții a asistat și prof. Mihalea Bucin, Șefa Catedrei de Lb. și Literatura Română din cadrul Facultății. Consulul general a vizitat cu această ocazie și Catedra, la care studiază tineri din cadrul comunității istorice românești din Ungaria, care doresc să devină profesori la școlile ce aparțin acesteia.
Consulul general a participat și la o manifestare comemorativă desfășurată la Catedrala Romano-Catolică din Szeged, dedicată memoriei victimelor comunismului. La manifestare au participat printre alții, Semyen Zsolt, viceprim-ministrul Ungariei; alături de numeroși oficiali ungari. La ceremonia religioasă ecumenică au celebrat preoți și episcopi catolici și reformați, printre care episcopii catolici Kiss Rigo Laszlo, episcop de Szeged-Cenad, gazdă și inițiator al evenimentului; episcopul Eugen Schonberger de la Satu-Mare și Laszlo Bocskei de la Oradea. Manifestarea a cuprins și o depunere simbolică de lumânări la un monument situat în Piața Domului din Szeged.
Vă aduceți aminte de filmele western în care momentele emoționale le reprezentau duelurile dintre cowboy sau dintre cowboy și rău-făcători, serif și rău-făcători etc. Mai ales acelea în care , spre finalul filmelor, un personaj pozitiv se pregătește să își arate viteza de reacție în a-și scoate pistolul înaintea adversarului și să câștige.
Ambii aveau picioarele strâmbe dar frumos arcuite, datorită volumului de timp mare petrecut în șa pe cal.
Am făcut această introducere deoarece urmărind meciul de ieri de la Voluntari, scena frecventă pe care regizoul transmisiei tv insista să o prezinte, era ca ambii antrenori, atât Rednic cât și Dică să apară în același clișeu , cu mersul lor agitat și ” strâmb”, în fața băncilor de rezervă.
Nu e o constatare batjocoritoare, departe de mine, dar mulți știu că majoritatea fotbaliștilor sau foștilor fotbaliști ( cei cu valoare!!!) au mersul așa crăcănat. Explicația nu o pot ști, poate vreun ortoped ne poate lămuri, dar în fine, Rednic și Dică erau mereu pregătiți să-și scoată pistoalele și ….să câștige duelul.
Rednic a fost mai rapid ieri. A fost nevoie doar de un singur glonț pentru ca Dică să fie înfrânt. A fost glonțul răzbunător al lui Fabry, glonț care în momemtul exploziei a risipit spre Rednic toată descărcarea frustării strânsă în sufletul slovacului. N-a fost frumos , dar Rednic, ” cowboy” vechi , tăbăcit cu de toate i-a arătat doar obrazul, iertându-l (nu știm dacă total sau nu) , așa că duelul ”strâmbilor” și-a decis câștigătorul.
Bineînțeles că la un spectacol asistă și spectatori de toate rangurile. Imaginile care ne-au atras , în afara celor cu cele câteva zeci de superfani ai UTA-ei, au fost cele cu grupul de înalți rapidiști din tribune. Șucu împreună cu subordonații lui au venit să urmărească ( conform crainicului tv) pe Rareș Pop și Micovschi, dar …nu cred că au trecut cu vederea evoluția de toată lauda a altui puști, și-anume, Cristian Mihai.
Blondul mijlocaș a fost ” moara” și ” sita” echipei , ieri la Voluntari.
Iacob a fost ” îngerul” păzitor sau salvator , dacă există așa ceva, al porții UTA-ei. Stolnic ne-a făcut să uităm, că așa suntem noi uituci câteodată, teama provocată de suspendarea lui Conte. Benga a demonstrat încă odată că e ” tata” lor.
Luckassen a dat tot ceea ce poate da un vârf izolat de aiurita deplasare și perspectivă a lui Omondi. Cam ăștia au fost, ieri, principalele ajutoare ale ” Strâmbului” arădean și sigur vor ajunge și ei, cu timpul, adevărați ”strâmbi” ai fotbalului.
O rugăminte mai am:
Ieftiniți sâmbăta viitoare Petrolul!
Haide UTA!
Ioan HAMZA
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în primele 30 de universități din țară.
Clasamentul Webometrics, dat publicității la finele lunii ianuarie, indică o mai bună plasare a Universității „AurelV laicu” din Arad în topul mondial, european și național, față dea nii precedenți. Clasamentul realizat de către Cybermetrics Lab,un grup de cercetare din cadrul Consiliului Superior pentruC ercetări Ştiinţifice din Spania, a inclus peste 30.000 universități din 200 de țări.
UAV ocupă locul 3368 (din 31.000 universități) la nivel mondial, locul 1075 la nivel continental și locul 27 la nivel național din cele 102 universități cuprinse în ranking.
Indicatorii luați în calcul au fost: 50 % – vizibilitatea, adică numărul total de linkuri externe pe care domeniul web al universităţii le primeşte de la terţe părţi; 10 % – transparența ,ceea ce cuantifică numărul total de citări și 40 % – excelenţa,ceea ce reprezintă calitatea articolelor ştiinţifice publicate în reviste internaţionale cu impact ridicat, aflate în primele 10 % cele mai citate într-un anumit domeniu.
„Este un clasament care reflectă vizibilitatea universităților în spațiul cercetării și al lumii academice mondiale. Ne bucură ascensiunea universității noastre care certifică rezultatele muncii de cercetare și confirmă implicarea întregului corp academic în dezvoltarea instituțională. A fost o muncă de echipă care merită întreaga apreciere și care ne obligă să ne continuăm parcursul evolutiv” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Cum că prin înscrierea în patrimoniul UNESCO, românii nu mai au acces la resursele din zona „Rosia Montană”? Nu zău! Românii sau niște escroci, n-au acces la aceste resurse? Nu-i așa, nene! Nu.românilor le-a fost blocat accesul la resurse, ci unor escroci oportuniști. Tăriceanu, Ponta și alți derbedei, exact cum au făcut cu „Petrom”, „Sidex”, „Electrica” și alte bunuri ale poporului român, au dat (pe șpagă, se pare, că așa proști nu sunt) licența de exploatare, nu poporului român (adică nu unor firme cu capital public), ci unor șmecheri (Gabriel Resurces). Iar Cioloș, pentru a opri furtul, strămutarea populației și contaminarea zonei cu cianuri (din care statul român s-ar fi ales cu un ipotetic profit de 20% din total), a oprit șmecheria pesedisto-tariceană, pentru că exista precedentul „PETROM”, în care poporul proprietar, a ajuns să-și cumpere produsele, din propriul „frigider”, la cele mai mari prețuri din UE. Deci, toată șarada servită de acest domn, cu frigiderul si bunurile care apartin poporului, e, precum în cazul „PETROM”, o manipulare ordinară, în favoarea „Gabriel Resources”. De ce? Pentru că „frigiderul cu bunătăți”, reprezentând „Roșia Montană”, la data când a fost înscris în patrimoniul UNESCO, nu mai aparținea poporului roman, ci unor escroci (Gabriel Resources), care, prin șmecherie, exact ca „OMV” în cazul „PETROM”, cu complicitatea unor trădători (Tăriceanu, Ponta, etc.), deveniseră proprietari (prin concesiune) pe resursele poporului român. Deci, D-l care încearcă să ne prostească, o face, cu siguranță, tot plătit de „Gabriel Resources”! Dacă nu e tâmpit sau nu ne crede tâmpiți!
Pavel ROMAN
Ce se petrece cu noi sau, mai bine, ce va fi de noi? Analfabeți, cu sutele de mii. Analfabeți funcțional, milioane. Copii care se culcă flămânzi, peste 250 000, conform statisticilor – eu cred că sunt mai mulți. Milioane de săraci, fără șansă în viață. Nu se mai citește. Cărțile zac în librării, iar acestea, librăriile, abia o mai duc de pe o zi pe alta – gândiți-vă câte au dispărut din Arad. Istoria națională este gata-gata să se scoată din școli. Un popor incult și fără să-și cunoască rădăcinile, identitatea devine legumă consumabilă. Patriotismul nu mai reprezintă o valoare. Școala nu mai e școală. A fost rău în comunism, dar multă vreme s-a făcut Școală. Erau analfabeți puțini. Se citea, oamenii se refugiau în lecturi. Eram student în București și zilnic, ore în șir, făceam kilometri, pe la librării și anticariate. Ajunseseră să mă cunoască toți librarii și anticarii. La Librăria Krețulescu, o doamnă blondă, cu ochi albaștri, frumoasă, la vreo 40 de ani, îmi punea deoparte cărțile care veneau din Franța. Evident, în franceză. Așa am luat Diderot, Voltaire, Descartes etc. Le am și azi. Paranteză. Acea femeie mi-a dat 500 de lei să-i cumpăr o fustă și alte lucruri din Ocska. Pe atunci, sârbii veneau cu sutele la Arad, să vândă te miri ce și plecau cu brațele pline de salamuri, de șuncă, de „roți” imense de cașcaval, cu de toate. Revin. Librăriile Eminescu, Sadoveanu, Krețulescu etc. gemeau de oameni. Ne călcam pe picioare la o nouă apariție. Astăzi, cum spuneam, cartea este căutată de o minoritate infimă. Copii nu mai știu ce este lectura. Unul dintre copiii mei, am mai povestit asta, a citit „Călărețul fără cap” la șapte ani. A vrut el, l-o fi incitat titlul. Celălalt băiat devora de mic, iar și iar, Legendele Olimpului și scrierile lui Caragiale. Tot din plăcere. Acuma, tablete, calculator, jocuri, play-station, mai târzior discoteci, baruri, cluburi, beții, droguri. Puțini sunt înclinați spre lectură. Au devenit excepții. Spre ce se îndreaptă acest popor, omenirea in genere? Mă tem că noi, spre dispariție. Ca ființă națională și conștiință națională. Că viitorii locuitori pe aceste meleaguri străbune vor fi chinezi, arabi, africani și de alte naționalități. Și câțiva români dezrădăcinați, fără de țară.
În zilele de 14-16 februarie 2024, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al Romaniei la Szeged, a efectuat vizite de prezentare la conducătorii autorităţilor locale din comitatul (judeţul) Csongrad-Csanad, având de asemenea întrevederi cu reprezentanţi de seamă ai mediului academic local.
Discuţiile cu oficialii ungari au vizat stadiul relaţiei bilaterale româno-ungare; situaţia comunităţii istorice româneşti din Ungaria; perspectiva dezvoltării infrastructurii între cele două ţări; oportunităţile de finanţare oferite de Programul Interreg Romania-Ungaria, precum şi alte elemente de interes comun. Oficialii maghiari susţin integrarea României în spaţiul de liberă circulaţie Schengen. Majoritatea interlocutorilor vorbesc despre importanţa refacerii legăturii feroviare dintre Timişoara şi Szeged, prin reconstruirea podului peste Mureş de la Cenadul-Unguresc (Magzarcsanad). De asemenea, se discută despre o nouă legătură rutieră, directă, între capitalele judeţelor Timiş şi Csongrad-Csanad.
În data de 16 februarie 2024, consulul general Vasiloni a vizitat Universitatea din Szeged, fiind primit de către prof. Laszlo Rovo, rectorul prestigiosei universităţi maghiare. La discuţii a asistat şi prof. Peter Zakar, prorectorul universităţii responsabil cu relaţiile internaţionale. Universitatea este cotată ca cea mai bună universitate din Ungaria, prestigiul său find conferit şi de mai mulţi laureaţi ai premiului Nobel care provin de aici, ultimul fiind Katalin Kariko, absolventă a acestei instituţii, care a câştigat Premiul Nobel pentru medicină în anul 2023, pentru contribuţia la dezvoltarea vaccinului mesager împotriiva virusului Covid-19. În acest moment, Universitatea din Szeged cuprinde 12 facultăţi, numărând peste 26.000 studenţi, printre care şi cca. 50 de studenţi români. În cadrul acestei instituţii fiinţează Catedra de Lb. şi Literatura Română, la care învaţă tineri din cadrul comunităţii istorice româneşti din Ungaria. Universitatea din Szeged are relaţii apropiate de colaborare cu universităţi româneşti din Timişoara, Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş.
În ziua de 15 februarie 2024, consulul general Vasiloni a vizitat Consiliul Judeţean Csongrad-Csanad, cu sediul la Szeged, unde a fost primit de către Gemes Laszlo, preşedintele acestui for. Instituţia dezvoltă relaţii de colaborare cu parteneri din România, în special cu Consilile Judeţene Timiş şi Arad. În ziua de 14 februarie 2024, consulul general Vasiloni a vizitat Oficiul Guvernamental al judeţului (comitatului) Csongrad-Csanad, cu sediul la Szeged, unde a fost primit de către dr. Salgó László Péter, şeful instituţiei (prefect, „foispan”), fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei. La discuţii au asistat Csaba Molnar, directorul general al Oficiului Guvernamental Csongrad-Csanad şi dr. Nagy Valéria Réka, şefa de cabinet. Conducerea Oficiului Guvernamental este interesată de construirea unor relaţii de colaborare, schimb de bune practici şi informaţii cu instituţii din judeţele limitrofe care se ocupă cu protecţia copilului, protecţia consumatorului, protecţia mediului, etc.
La data de 14 februarie 2024, Florin Vasiloni, consulul general al României la Szeged a efectuat o vizită la sediul Poliţiei comitatului Csongrad-Csanad, în cadrul căreia s-a întâlnit cu g-ral de brigadă Zsolt Polyak, comandantul instituţiei şi loc.colonel Szenti Szabolcs Sandor, comandantul Poliţiei oraşului Szeged. Cei doi au scos în evidenţă buna colaborare cu autorităţile poliţieneşti din România.
”Pomule, copacule,
ai inimi cu miile
şi umbre, cu sutele –
nu te latră câinele.
Numai inima mea – una
întruna mi-o latră luna. ”(Nichita Stănescu)
În perioada de trei ani de zile, când am lucrat ca și paznic de noapte la Cimitirul Pomenirea (acum pot să declar cu mâna pe inimă că aceea a fost cea mai fericită perioadă a vieții mele!), am trăit o singură întâmplare paranormală.
Era noaptea de Revelion a Anului Domnului 2003 și pe la ora 3,00, când stinsesem televizorul și apucasem să ațipesc puțin în vechea căsuță a adiministrației cimitirului, am auzit dintr-odată bătăi ușoare în fereastră și parcă o voce stinsă, care mă striga repetat dintre morminte.
Vă imaginați că automat mi s-a făcut pielea de găină, mai ales că încuiasem poarta cea mare a cimitirului și lăsasem și slobozi cei șapte câini lup, pe care-i ghiftuiau toată ziua groparii și oaspeții ce veneau la răposați în vizită. Însă, deoarece bătăile în geam și chemările au continuat, n-am avut încotro și mi-am luat inima-n dinți și până la urmă am dat draperia ferestrei la o parte.
Și atunci o imagine neverosimilă mi-a apărut în fața ochilor!
Cum afară ningea cu fulgi mari ca-n poveștile copilăriei, toți cei șapte câini erau acoperiți de un veșmânt de zăpadă, iar în mijlocul lor trona o stafie de nea, doar puțin mai înaltă decât ei și care îmi fâlfâia familiar cu mâna și-mi cerea imperativ să deschid odată (Dracului!) ușa camerei.
Și atunci m-am luminat și eu. În fața mea se afla Petru M. Haș, care în noaptea dintre ani își adusese aminte de mine că-s ”singur printre morminte” și luase din centrul Aradului un taxi și apoi sărise peste imensa poartă a Cimitirului Pomenirea și, aidoma poetului trac ORFEU, îmblânzise cu puterea verbului fiarele (câinii) și venise la mine în cimitir cu SORCOVA.
Bineînțeles că l-am poftit imediat înăuntru și l-am osptătat cu cozonac și tot soiul de băuturi spirtoase, căci camera era mereu plină de sticle, damigene și prăjituri, rămase de la înmormântările din zilele precedente și până dimineața poetulși jurnalistul Petru M. Haș, care croncănise NEVERMORE la geamul meu precumîn celebrul poem CORBUL, mi-a tot povestit despre trepidanta viață și ciudata operă a lui Edgar Allen Poe!
Iar azi, când Petru M. Haș iată că a ajuns în fața tizului său, Sfântul Petru, sunt încredințat că a reușit să-l îmblânzească el cumva și pe inimosul apostol, tot așa cum a îmblânzit atunci, în noaptea aceea de Anul Nou, cei șapte câini lup și, cine știe, poate că o să pună și pentru noi, cei încă rămași aici, o vorbă bună?!
P(r)ozeur: Vasile de Zărand
Să vezi și să nu crezi, ci să te crucești. Pentru că așa ceva nu s-a mai văzut: bănci așezate cu spate la parc, la o zonă de recreație, la o fântână arteziană, la un spațiu – oricum s-ar numi el – creat pentru a fi plăcut ochiului, admirat, Teoretic, ar trebui să stai cu fața, să privești, să admiri – sau așa ar fi normal. Practic, oamenii vor sta pe bănci cu spatele la tot ce s-a făcut acolo și vor admira încălțămintea ori ținuta vestimentară ale celor care le trec prin față. Să fie un semn că toată lucrarea este o ratare, un kitsch? Că nu merită a fi admirată, ci disprețuită? Așa se pare, că altfel de ce să montezi băncile invers?
Nu sunt nici „userist”, nici „fritzist”, cum sunt acuzat (!?) de postacii lui nenea Robu, ori de cei ai căror interese au fost și sunt deranjate de administrația Fritz! Sunt un cetățean al Timișoarei, apolitic, care, la cei aproape treizeci de ani de activitate în administrație publică, a acumulat suficient pentru a face distincție între bine și rău, între manipulare și informare, ori între rău mare și rău mic. Din pricina mecanismului politic machiavelic (care ascunde, sub umbrela politică, foarte mulți indivizi lipsiți de scrupule, imorali sau marionete ale crimei organizate), suntem puși, mereu, în situația de a alege, nu între bine și rău, competență și incompetență, ci între rău și mai puțin rău. Sitemul politic actual nu oferă alternativă. E ca un hârdău uriaș, din care suntem fortuiti să extragem pe cel mai puțin contaminat. Avantajul meu, spre deosebire de majoritatea, este că experiența profesională îmi conferă și o expertiză suficientă pentru a nu fi ușor de manipulat. Când cântăresc, spre deosebire de cei neinformați, eu pun în balanță și informațiile la care am acces, profesional, prin natura serviciului, ceea ce îmi conferă o mai bună și clară vizibilitate asupra spectrului politic. Nu sunt, în acest caz, nici adeptul încolonării și nici a deplasării cu turma. Decid în funcție de informații. Iar dacă informațiile sunt corecte, mi se pare moral și firesc, pentru că nu urmăresc nici un câștig personal, să le împărtășesc și altor cetățeni, care nu au același privilegiu, respectiv acces la informații.
De ce am votat cu Fritz și USR? Din doua motive, absolut logice. Primul, pentru că toți cei ce au administrat Timișoara, anterior, au facut-o în interesul grupurilor care i-au propulsat în funcțiile publice. Pentru că (incontestabil), toți, de la consilier local, la primar, ori de la consilier județean, la președintele CJ, au fost și sunt marionetele, sunt sau au făcut parte din grupări care au avut ca scop devalizarea bugetului Timișoarei, în interes personal. Nu există excepții decât în teorie. În lunga-mi carieră, în administrație, m-am „lovit” (direct sau indirect) de suficiente situații în care am constatat că între aleșii locali și grupările de crimă organizată, a existat și există o cârdășie de tip mafiot. Nu există interes pentru binele public decât demagogic. OK! Sunt acuzat (de pistacii D-lui Robu și de alți șmecherași ipocriți) că deși am știut, nu am acționat și n-am reclamat. Așa este! Nu am acționat din doua motive, care spun totul despre societatea în care trăim. În primul rsnd pentru că avem un uriaș vid de legislație în domeniul protecției proprietății publice și a banului public (de care s-a „ingrijit” Parlamentul și Guvernul României, care funcționează pe același principiu: de marionete), de care profită, mai ales, escrocii și, în al doilea rând, din cauza corupției, indolenței, comodității și incompetenței generală (excepțiile confirma, din păcate, regula), la care se adaugă frica de repercusiuni, la nivelul justiției (prin justiție înțelegând toate instituțiile publice abilitate în înfăptuirea justiției, precum ANAF, Curtea de Conturi, Poliție, Parchete, Instanțe de judecată). Vă dau un exemplu care spune tot in ceea ce privește legamitea pe care am căpătat-o: în ultimii zece ani, organele de cercetare penală n-au înregistrat nici o trimitere în judecată, pentru evaziune fiscală, în urma constatărilor ANAF. Cu alte cuvine, în Timișoara nu mai există evaziune fiscală. Așa să fie?
Al doilea motiv pentru care am votat Fritz și USR, a fost că în spatele acestora nu am sesizat (nici atunci nici în prezent) existența unor grupări de crimă organizată, venoase, puternice și perculoase, la nivelul celor din spatele PSD și PNL (de genul celor care au devalizat „COLTERM”, bugetul local prin activități în domeniul întreținerii spatiilor verzi, exploatării parcărilor publice, modernizare și întreținere infrastructurii rutiere, urbanism, anvelopare imobile și reparații imobile istorice, reamenajare piețe deja amenajate, administrarea si exoploatarea piețelor agro ale orașului, reparații la unități de învățământ și sanitare, inchirire si concesionare de active și terenuri etc.), în urma cărora, firmele clintelare si ordonatorii de credite (prin mecanismul para-ndărătului), au obținut profituri uriașe, practicând tarife uriașe contra unor calități îndoielnice a serviciilor prestate. Doar pentru ignoranți mai constituie un secret că, pentru a căpușa instituțiile publice și a-și fideliza ordonatorii de credite, la nivelul Primăriei Timișoara și a CJ, au fost create adevărate clanuri, de tip mafiot, controlate de crima organizată. Numai cine nu s-a lovit de probleme, n-a avut contact cu birocrația si coruptia din Primăria Timișoara ori cu incompetența si reaua credință a funcționarilor. Servicii publice, precum urbanism, parcări, administrare zone verzi, investiții publice, persoane cu dizabilități, au fost înregimentate și au acționat, exclusiv, la ordinul crimei organizate, servind interesele acesteia, nu a cetățeanului obișnuit, timișorean. Cum credeți că au explodat afacerile clanurilor de romi (ce fac „legea” în Timișoara), grupărilor care au administrat domeniul public (cluburile, spatiile comerciale, bazele sportive), ori cele „abonate” la contractele publice pentru investitii, interventii și reparații? Legal, concurând loial? Nu! Doar prin corupție (teafic de influență și mită)! Adică subordonând intereselor lor toate serviciile esențiale din Primăria Timișoara și CJ Timiș.
Ce-au făcut Ciuhandu și Robu pentru a stopa acest fenomen? Nu numai că n-au eliminat aceste mafii din Primărie, ci le-au întărit. Robu, pentru că nu are cu ce se lăuda în privinta eliminarii mafiei din Primăria Timișoara, se laudă că a construit. Și necesar, dar și inutil. Ce a construit? Un pasaj, niște trotuare, a refăcut două pasaje, a reamenajat două piețe ale orașului, două piețe agrare, a reparat câteva cladiri istorice și a reparat câteva străzi? Despre „palatele” țigănești, care sluțesc arhitectura barocă a Timișoarei, construite prin încălcarea tuturor normelor de urbanism, cu complicitatea serviciului urbanism, de ce nu spune nimic? Despre capusarea „Colterm” de catre mafia politică, de mafiile de la spatiile verzi (care încasează sume uriase pe lucrari fictive), de stilul mafiot de eliberare a autorizațiilor de către serviciul urbanism, de ce nu spune nimic? De starea jarnica a unor școli din Timișoara, a unor spatii de cultură, a unor unități sanitare si a unor cladiri, publice, a caror reparare era mult mai stringenta si oportuna decat reamenajarea Pietei Libertății si Unirii, de ce nu spune nimic? A! E mai mare riscul să furi de la imobile ce se pot prăbuși, decat să reamenajezi piețe, pasaje și trotuare, nu? Deci, agenda oportunității investitiilor a fost stabilita pe principiul rentabilității profitului, nu a oportunității și necesității. Dacă ești cinstit și onest, de ce să nu promovezi transparență în cheltuirea banului public? Să știe timișoreanul pe ce se duc, cât și unde ajung, banii publici și cine contabilizează profitul? De ce Primăria plătește 10 lei pe o cărămidă care costa 2 lei? De ce ne-au trebuit șotroane, la prețuri triple? Nu erau bune trotuarele asfaltate? De ce s-a întreținut si ascuns jaful de la „Colterm”? De ce se plătesc milioane, pentru întreținere spații verzi, iar eu îmi „toaletez”, în fiecare an, copacii de la strada, pe banii mei? Sunt zeci de asemenea întrebări, al caror subiect le-a ocolit D-l Robu, care m-au determinat sa-l votez pe Fritz. Pentru că, chiar dacă clientela politică abonata la furtul banului public, migrează, cel puțin pentru o perioadă, până se (re)refac „legăturile”, robinetul cu bani publici se întrerupe. În beneficiul timișoreanului. Și mai e un aspect deloc de neglijat. Când se schimbă semnătura, intră dihonia între concurenți. Și nu e nici o instituție a statului, inclusiv anticorupție, mai eficienta decât dihonia între grupările mafiote. E spectacol când se războiesc escrocii în lupta pentru ciolan! In aceste situații, instituțiile statului sunt invitate să culeagă „clienții”.
De asta l-am ales (și, poate, dacă nu v-a fi alternativă, voi recidiva) pe Fritz. Pentru „spectacolul” oferit de combatanții ce luptă pentru administrarea bugetului Timișoarei, care își stabilesc taberele, în spatele candidaților, pe criterii de fler, ruletă ori (ne)rezistență la corupție. E fascinantă păruiala între tabere, chiar dacă, ținând cont de cantitatea de minciună servită, de dimensiunea arsenalului de manipulare și de grețosul și penibilul nivel la care se pretează cerșetorii de voturi, e rocambolească. Aștept comentariile postacilor lui Robu.
Sunt la Iași! Oraș frumos, cu multe, multe tradiții culturale pentru noi, românii. Vreau să dau examen la Drept. Tata aranjase, prin ajutorul unui vecin, o gazdă. Pe Strada Culturii. Gazda era o femeie cu maramă, care toată ziua se văita, se plângea de dureri de cap. Sigur, era și leneșă. La Iași, aveam să întâlnesc un micălăcean. Era student la Drept de vreo șase ani, dacă nu șapte. A început la Cluj, a continuat la București, iar acum era la Iași. Până la urmă a ajuns avocat și, ca haz, învinețit bine la ochi de soțul uneia pe care o reprezenta în procesul de divorț. Se combinase cu ea.
Dar asta, așa, ca fapt divers. Ei, și vine ziua examenului. Primul, la istorie. Începea la ora opt. O rog pe gazda cu dureri de cap, să mă trezească la șapte. Când am deschis ochii, era 7,45. M-am îmbrăcat la repezeală și, cu ceea ce a mai rămas din calitățile mele de fotbalist, am alergat spre facultate. Am ajuns în ultima clipă. Tocmai se scria subiectul pe o tablă uriașă. Probă scrisă. Un singur subiect. Despre documentele Congresului al X-lea al PCR. Nimic despre istoria pe care o știam din atâția ani de școală. Bat eu câmpii, și aveam să iau 3,50. Cine naiba a citit documentele congresului?! Poate doar cei care luau meditații. Urma filosofia, celălalt examen. Iar un singur subiect. „Rolul normelor morale și de drept în reglementarea relațiilor socialiste”! Praaf! Nu citisem niciodată lecția asta, nu îmi plăcea socialismul științific. Aveam lecturi filosofice, dincolo de manual, materialism dialectic și istoric, dar asta, nu. Ei bine, ăsta e subiectul, ce faci Tristane?! Stau și mă gândesc și improvizez din perspectiva raportului „bază și suprastructură”. Iau 6,25. Pe o lecție necitită!! Reţineţi, 6,25 pe o temă pe care nu o cunoşteam. Noaptea, până să se afișeze rezultatele, am visat că am dat la Filosofie și am intrat. Avea să se împlinească visul peste un an, la un concurs cu 386 de candidați pe 20 de locuri. Acolo, la psihologie și filosofie, s-au dat subiecte de sinteză. Așa n-am ajuns magistrat, ci ziarist. Mai prost plătit, dar mulțumit cu meseria mea.
Programul de Nutriție și Dietetică a intrat în oferta educațională a UAV.
Două noi programe de studii de licență la universitatea de stat din Arad sunt cuprinse în oferta educațională începând cu anul universitar 2024-2025. Este vorba despre programul de studii Nutriție și Dietetică la Facultatea de Industrie Alimentară, Turism și Protecția Mediului și programul de studiu Design în limba engleză, la Facultatea de Design.
Aceste specializări, solicitate pe piața educațională, vin să completeze oferta educațională a celor 9 facultăți din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
„Ne bucurăm că am reușit să obținem acreditarea pentru aceste două noi domenii. Este un efort comun al întregii comunități academice de a adapta oferta educațională la cererea de pe piața muncii și mă bucur că reușim an de an să oferim noi programe pentru cei care doresc să se specializeze.
Și anul acesta îi așteptăm pe cei care vor să urmeze studii superioare să aplice la una din facultățile universității noastre, să aleagă din cele peste 30 de programe de studii de la licență pentru a continua formarea lor academică și profesională” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Înscrierile la UAV vor avea loc între 8 și 24 iulie și 2 -12 septembrie., la centrul de înscrieri din Bd. Revoluției nr. 72 (Palatul BNR) și online pe platforma dedicată admiterii 2024.
De asemenea Universitatea „Aurel Vlaicu” a obținut acreditarea pentru două noi domenii de studii doctorale, asistența socială și management, care se adaugă celorlalte domenii (filologie, teologie, ingineria mediului) din cadrul Școlii Doctorale Interdisciplinare.
Sunt eu om al fotbalului, dar evenimentele din ultima vreme din lumea fotbalului arădean, greu le pot înțelege.
Primul și poate cel mai important, nu am înțeles de ce Comitetul executiv al clubului UTA a stabilit această ședință, prin care se urmărea scoaterea celor din SCU din organigrama ONG-ului UTA, chiar cu o oră înaintea debutului meciului UTA-FC Botoșani.
Al doilea lucru m-a frapat când am citit de pe programul de meci componența primilor titulari ai roș-albilor.
Din câte mi-aduc eu aminte, una dintre legile nescrise din fotbal este ” nu se schimbă componența titularilor dacă aceștia au obținut o victorie în meciul precedent”. Această lege nu prea mai este valabilă în zilele noastre, antrenorul folosind jucătorii și în funcție de adversarul pe care îl va întâlni.
Totuși reintroducerea lui Iacob în poartă, după ce Kucher a salvat-o pe UTA cu două meciuri înainte prin intervenții fabuloase la trei șuturi consecutive în ultima parte a partidei, iar la Cluj, a făcut doar o greșeală salvată și aceea de VAR.
Nu-l contest pe Iacob, ba chiar în campionatele trecute am scris deseori lăudând ” triunghiul” defensiv format din Iacob , Benga și Erico, meciuri ce l-au propulsat pe Florin până la lotul național.
A mai făcut greșeli și în meciurile următoare, dar nu l-a înlocuit nimeni în poartă.
Deci, altă nedumerire.
Tot în programul de ieri , a apărut ca titular Marcelo Freitas, deși în ultimele două-trei jocuri , brazilianul a jucat lamentabil. Mișcare lentă, reacții întârziate, pase scurte la adversar, deci toate defectele pe care un brazilian nu ar trebui să le aibă, drept dovadă , el a fost înlocuit și ieri.
Tot nedumerit sunt și de multe postări pe rețele de socializare despre un blat la acest meci.
Cei care au jucat fotbal , știu că un blat nu se poate concretiza în ultmul minut al jocului, doar dacă, respectivul blatist sau jucător la pariuri, face un henț intenționat în suprafața de pedeapsă sau un fault asemănător.
Ieri la meciul UTA- FC Botoșani , în ce a constat blatul? Dacă fluiera Găman mai repede sau dacă același Găman trebuia să acorde vreo lovitură periculoasă în minutele de prelungire ce s-ar fi întâmplat?
Și o ultimă nedumerire și poate cea mai importantă, o reprezintă scandările rușinoase ale oamenilor din galerie. ” Să plece Meszar”.
De acord, să plece, eu tot voi scrie despe partidele UTA-ei, dar vă întreb , dacă pleacă azi Meszar, iar peste câteva zile UTA are meci la Voluntari sau în altă parte, alături de Meszar vor pleca toți din actuala organigramă a ONG-ului, atunci cine se ocupă de meciul cu Voluntari?
Foi de arbitraj, rezolvarea transportului si cazărilor jucătorilor, rezolvarea utimelor transferuri, zecile , sutele de atribuțiuni pe care le au oamenii din jurul lui Meszar. Cine?
Meszar nu va pleca. El împreună cu ceillalți au o mică uzină , numită ONG UTA. Conform legilor , ei nu au voie să aibă la trasul liniilor anuale venit. Ei nu pot vira direct bani de la ei în această uzină, pentru că nu e voie, dar pot face profit. Acest profit trebuie folosit ( cu acte) în procesul de existență a ONG-ului UTA, adică în cumpărarea de jucători, asigurarea de locuințe ( chirii) pentru jucători, antrenori. De asemenea asigurarea de salarii pentru jucători, staff etc. Și nu în ultimul rând ei pot să își aloce bani din venituri pentru salariile angajaților ( președinte, manager, director executiv , contabil etc), dar….repet , la bilanțul final veniturile să nu fie pe plus.
Traiul unui ONG depinde de banii veniți din proiecte, sponsorizări sau donații. Acești bani trebuie să fie folosiți în menținerea ONG-ului în viață.
Mulți nu cunosc aceste legi, chiar și actuala conducere a clubului și cea a SCU , recurg la juriști , la case de avocați, pentru a aduce lămuriri.
Dacă SCU deține marca UTA, de ce nu fac nimic atunci când nu le convine o vânzare de jucător, o cumpărare ?
Chiar în declarațiile lui Claudiu Negru, Sebi Bulumac și chiar și ale lui A. Meszar , citim : ” Nu cunoaștem exact cum stau treburile, dar ne vor îndruma oamenii legii, adică juriștii”.
Atunci închei cu întrebarea: Ai cui ”sclavi” suntem noi? Ai clubului, cei ce îi dau dreptate lui Meszar? Ai celor de la SCU ,cei care susțin înlocuirea actualei conduceri a clubului ? Dar de fapt , ambele tabere sunt ”sclavii” Caselor de avocați.
Cei ce devalizeaza bugetul de stat (prin evaziune fiscală, contracte pentru investiții publice, sinecuri asigurate prin legi dedicate) sunt conducatorii de facto ai României. Ei dau tonul și stabilesc direcția. Ei, aceasta „mafie” selectă, lipsită total de scrupule și de empatie – care considera furtul din banii publici, „afaceri” oneroase -, denumită (fără nici un criteriu fundamental), „politicieni”, sunt, de fapt, crema crimei organizate în România. O grupare de ticăloși, veroși, lipsiți de scrupule când e vorba de furat, cinici, care, sub mantia politică, au acaparat statul și economia, controlându-le autoritar. Grav este că „modelul” acesta de parvenire (prin sistemul „mafiot” denumit „politică”, lipsit de cele mai elementare reguli de morală), perverteste conștiința noii generații și transformă individul al cărui conștiință e în formare, într-un „zombi” setat pe egoism, egocentrism, autosuficiență, narcisism, îndepărtându-l, definitiv și irecuperabil, de natura umană caracterizată de valorile creștine, precum altruismul sau empatia față de semeni. Implementând principiul „scopul scuză mijloacele” – în care instinctul primar își pune amprenta pe tot ceea ce face -, genul acesta de indivizi, au monopolizat mass-media, generând prototipul deformat al „reușitei” sociale, ce se îndepărtează tot mai mult de modelul vestic de civilizație, bazat pe prosperitate generală, migrând către cel de tip estic, în care principiul manipularii prin exploatarea sărăciei, supunerii prin forță și constrângere, sunt cele ce funcționează.
Sub „stindardul” demagogic al stângii doctrinare, ce propovăduiește formal și ipocrit egalitatea în fața legii și a accesului la resurse (la care s-au raliat și imoralii așa ziși de dreapta), aceasta plagă a societății, crima organizată, care a pus monopol pe politică și economie, erodează tot mai periculos și eficient fundația democratică a societății și a statului de drept, creând cadrul reinstaurării dictaturii și a supunerii necondiționate. Și nu a unei dictaturi oarecare, existente și în societățile dezvoltate, ci a unei dictaturi exclusiviste, de tip medieval, cu accente fanariote, în care „mafia” de tip estic (crima organizată model rusesc) aciuită sub umbrela politică, devine intangibila de către sistemul legislativ și autoritatea publică (atrasă și ea în acest club „select”). În acest „decor” sinistru, cazurile în care unii ajung pe mâna unei justiții care, din când în când mai are câte o „tresărire de orgoliu” și câte un acces de normalitate, sunt considerate accidente „de muncă”, nu exemple de „așa nu se face”. Statistica, ce dă frisoane organizațiilor non-guvernamentale, Băncii Naționale, FMI și CE, privind procentul din PIB al fraudelor fiscale și furturilor de la buget, respectiv al celor care au scăpat de răspundere, prin clasarea dosarelor, prescriere sau alte smecherii de tip mafiot, după ce-au devalizat (furat) bugetul public (pușculița unde se colectează impozitele și taxele, a cărei împărțeală constituie scopul luptelor politice), oferă imaginea incontestabilă și dimensiunea reală al puterii și gradului de eficiență al furtului de la bugetul public, la care a ajuns crima organizată ce operează sub mantie politică. Nivelul hoției, protejată politic, depășește 30% din PIB, adică cu mult mai mult decât poate suporta bugetul prin creștere economică. Și cum procentul hoției nu poate scădea, sub nicio formă, soluția, devenită cutumă, e amanetarea viitorului populației României, prin împrumuturi.
Efectul? Impozitarea excesivă, până la a-l lăsa fără venit pentru supraviețuire, pe cel ce nu face parte din casta protejată a „mafiei” politice. Ignorantul e singurul care plătește!
În după-amiaza zilei de Duminică, 11 Februarie, în jurul orei 17,30 s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, pe centura orașului Ineu.
Intervin pompierii militari ai Detașamentului Ineu cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ.
În urma accidentului au rezultat două victime, un bărbat în vârstă de 66 de ani și o femeie în vârstă de 64 de ani, aflate încarcerate în autoturism. Pompierii au acționat pentru extragerea acestora din autoturism, ulterior fiind preluate de către echipajele medicale.
În aceste momente, victimelor li se acordă îngrijiri medicale. Starea bărbatului este stabilă, fiind conștient și cooperant, însă cea de-a doua victimă este în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator.
Echipajul medical SAJ a început efectuarea manevrelor de resuscitare.
Intervenția este în dinamică, revenim cu informații, după cum a comunicat Biroul de Presă al ISU Arad.
UPDATE:În urma manevrelor de resuscitare, femeia prezintă semne vitale. Ambele victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.Pompierii militari arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.UPDATE II:Femeia, în vârstă de 64 de ani, a decedat în după-amiaza zilei de (12 Februarie) la Spitalul Județean Arad.
În zilele de 11-12 februarie 2024, Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Szeged (Seghedin), a efectuat o vizită oficială la Cenadul Unguresc (Magyarcsanad), localitate din comitatul Csongrad-Csanad cu o veche tradiţie şi prezenţă românească.
Duminică, 11 februarie 2024, a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii de la Parohia Cenadul Unguresc (Magyarcsanad), din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU). În mijlocul lor s-a aflat Preasfințitul Părintele Episcop Siluan, episcopul EORU, însoţit de un numeros sobor de preoţi. În cadrul Sf. Liturghii arhiereşti, ierarhul asfinţit două icoane, reprezentând cele două hramuri ale bisericii, Înălţarea Domnului şi Sf. Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, cel care s-a născut şi a fost botezat la Miskolc, pe teritoriul Ungariei de astăzi.
Biserica ortodoxă din Cenadul Unguresc a fost construită în anul 1808, având o valoare arhitectonică şi culturală deosebită. Iconostasul şi icoanele sunt originale, creaţie a renumitului artist Ioan Zaicu. În aceeaşi zi, consulul general Florin Vasiloni a participat la o întâlnire cu Autoguvernarea Românească din localitate, condusă de Vasile Rotar.
Luni, 12 februarie, consulul general Florin Vasiloni a vizitat Primăria localităţii Cenadul Unguresc, unde a fost primit de primarul Janos Farkas. De asemenea, a vizitat Şcoala Reformată din localitate, la care se predă şi lb. română, discutând cu directorul instituţiei, Bettina Baranyi şi Eva Ruja Molnar, profesorul de lb. română. Şcoala este frecventată de un număr de 92 de elevi, iar grădiniţa şcolii de 50 de preşcolari. https://www.youtube.com/watch?v=AFkGY2yJvEw
Primarul Călin Bibarț a luat atitudine, în cadrul unui interviu oferit colegilor de la Jurnal Arădean, vizavi de anunțata deja eliminare a Suporter Club UTA din AFC UTA Arad, manevră care ar putea lăsa fără identitate clubul fanion al Aradului.
Asta în condițiile în care Suporter Club UTA deține sigla, culorile și palmaresul „Bătrânei Doamne” iar Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, este principalul finanțator al AFC UTA Arad.
De remarcat, că tonul primarului a fost unul imperativ, acesta atrăgând atenția că UTA este a arădenilor, nu a cuiva anume (cu trimitere directă spre Alexandru Meszar, omul care controlează clubul).
„Celor aflați în conflict nu le transmit, ci le cer la modul cel mai serios să nu facă din acest club de tradiție un subiect de bârfă și cancan la nivel național! Să nu ne facă de râs! N-am văzut nicăieri cluburi fără suporteri, dar am văzut în schimb jucători, antrenori și chiar conducători de cluburi care au trebuit să plece când suporterii nu i-au mai susținut! Celor care iubesc UTA le cer să o susțină în continuare și să fie, măcar ei, aceeași oameni care au iubit, iubesc și vor iubi UTA. Repet cel mai important lucru: nimeni, dar absolut nimeni, nu are voie să-și bată joc de UTA! UTA e a arădenilor, nu a cuiva anume”, a spus Călin Bibarț.
Citește tot interviul aici!
Cu un management care a dus clubul la fundul sacului, UTA l-a vândut „în disperare financiară”(n.r. – conform informațiilor ProSport) pe Rareș Pop la Rapid București.
Suma este una neverosimilă față de pretențiile de 2 milioane de euro pe care conducerea UTA-ei le fixase pentru un eventual transfer.
Potrivit ProSport, UTA va încasa 700.000 de euro în urma înțelegerii cu Rapidul, plus un procent dintr-un eventual nou transfer al fotbalistului.
De remarcat, că potrivit informațiilor noastre jumătate din bani vor intra în buzunarele clubului Atletico, deținut de Alexandru Mezsar, ceilalți fiind destinați acoperirii sumelor pe care foștii fotbaliști dați afară în vară le mai au de încasat de la UTA.
Vânzarea lui Rareș Pop vine să alimenteze valul de nemulțumire al majorității suporterilor vizavi de actuala conducere a clubului, incapabilă să creeze un cadru propice performanței la UTA.
Pe când eram copil, la noi în casă, se gătea mult pe bază de paste. Totul se făcea în casă. Mâncam și carne, firește, tăiam porci; vara, aveam curtea plină de găini și de puii ai cinci-șase cloști. Dar aluaturile erau o specialitate a casei. Bunica dinspre mamă, cu care locuiam, și mama se pricepeau de minune să pregătească fel de fel de bunătăți. Ieri, mă gândeam la ele. La tăițeii cu bânză, cu mac, cu nucă sau cu varză călită. La gomboții cu prune, la plăcinte, la coarda cu mac, cu nucă, mere sau cu brânză, la crocne, la scoverzi, gogoși …. La întorsurile cum doar bunica, mama Marica, știa să le facă. Mi-a lăsat gura apă amintindu-mi de nodate, de nudli cu nucă. Printre mâncărurile preferate erau și „crumpiri” cu găluște, cu zamă și scăzute. Și cum să uit pâinea de 3-4 kilograme, pe care când bunica, când mama o frământau dimineața, pe la cinci, ca bunicul să ducă aluatul la pecar. Ce pâine ieșea! Ce coajă crocantă! Întindeam unsoare, luată atunci din chiupul din cămara răcoroasă, pe câte un codru de pâine, presăram peste ea sare și boia și mâncam pe săturate – nu era mâncare mai bună. Și astăzi îmi mai acord o asemenea bucurie, adăugând și ceapă, pe deasupra. Mâncam doar ce ne plăcea și mâncam sănătos, fără conservanți, fără euri și nici prin cap nu ne trecea că am putea mânca greieri, lăcuste și alte insecte pe care, atunci, le găseam prin insectarele elevilor sârguincioși …. Of, ce dor mi-e de acele vremuri pierdute pentru totdeauna!
Adunarea Generală a AFC UTA a fost convocată luni, 12 februarie 2024, cu o oră înaintea importantei partide dintre UTA și FC Botoșani, pentru a exclude din asociație Suporter Club UTA (SCU). Cu o majoritate covârșitoare de membri controlați de Alexandru Meszar (și de cei care se află în spatele său), excluderea din asociație a SCU, adică a entității care oferă identitatea clubului, deținătoare a mărcii înregistrate la FRF, va fi o simplă formalitate.
Nu o să insistăm asupra motivelor puerile invocate pentru excluderea SCU, ci o să subliniem ce anume înseamnă această excludere pentru gruparea care conduce clubul. Odată exclus din AFC UTA, Suporter Club UTA nu va mai putea solicita să i se pună la dispoziție datele financiare ale clubului sau alte acte (de exemplu, contracte), lucru care la ora actuală este posibil și-i „arde” rău pe conducătorii UTA-ei – asupra cărora planează uriașe suspiciuni de fapte penale. „Întâmplător”, hotărârea de eliminare a SCU din AFC UTA vine după ce asociația suporterilor a obținut, în instanță, o hotărâre judecătorească prin care trebuie să i se pună la dispoziție actele pe care gruparea Meszar le-ar vrea în continuare secrete (de ce oare?!). Conducerea clubului a atacat cu apel hotărârea judecătorească, astfel încât desecretizarea actelor se amână, dar nu la nesfârșit, desigur, cum își închipuie unii.
Iată ce a hotărât instanța, în Sentința Civilă nr. 4407/29 noiembrie 2023:
Revenind, dincolo de faptul că, într-o încercare disperată de a-și salva pielea, conducerea AFC UTA dă afară SCU din asociație, îi aruncă pe ușa din dos din club și pe urmașii baronului Neuman, cel care a fondat UTA, și pe nepotul marelui Iosif Petschovschi – care sunt membri ai Suporter Club UTA.
Nu mai vorbim despre faptul că aceeași conducere a întinat, între timp, și memoria lui Nicolae Bara, contestând în instanță faptul că acesta a lăsat suporterilor sigla, culorile și palmaresul „Bătrânei Doamne”.
Iată, mai jos, înregistrarea integrală a conferinței de presă a Suporter Club UTA:
„Asociația Caritabila Dăruim Cu Marius”, aceasta Asociație are legătură directa cu Sindromul Down, deoarece poarta numele unui tânăr cu acest sindrom iar părinți lui au înființat aceasta Asociație pentru o integrare mai ușoară în societate și pentru a sprijini și alți tineri și copii cu nevoi speciale, în acest caz, pe cei cu sindrom Down.
În data de 21 martie ii sărbătorim pe cei cu Sindromul Down, copii soarelui, cei care ne înconjoară cu dragostea lor.
Pentru ca acest eveniment sa poată avea loc avem nevoie de bani. Cei de la „Pizza Strada” ne dau locația lor, insa avem nevoie de fructe, sucuri, prăjitură, bani pentru pizza.
Dacă și tu vrei sa fi parte la ziua lor te așteptăm să faci o donatie în contul Asociației Caritabile Dăruim cu Marius cu mențiunea pentru ziua sindromului Down.
RO31BTRLRONCRT0643678101
Mulțumim pentru că le sunteți alături, haideți împreună să le răsplătim zâmbetul și iubirea sincera pe care ei o oferă tuturor cu o zi pentru ei.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații de pe dispozitiv. Consimțirea la aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțirea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistics
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.