Evazioniștii fiscali ne vor afară din UE, ca să nu le scadă profiturile, iar ANAF și Guvernul negociază aplicarea legii, riscând sancțiuni?

Tiriștii, la comanda patronilor, protestează împotriva ANAF”, adică a Guvernului României, Statului Român și UE! Iar unii aplaudă, ori negociază aplicarea legii! Serios? Foarte bine? Păi, ei câștigă 1500-2000 euro/lună și nu plătesc contribuții sociale și impozit pe venituri salariale, taxele fiind profitul societăților, iar voi, cei care aplaudați, le plătiți la salarii de 2000 lei. E corect, loial, democratic, moral și normal ca să existe încă o categorie favorizată? E corect să se facă profit din evaziune fiscală? Știți cât au avut profit real, transportatorii, în ultimii ani? Uriaș în comparație cu restul transportatorilor din UE. Și plângeți că pensiile sunt mici. De unde bani la fondul de pensii dacă societățile de transport (și nu numai) plătesc salarii minime și contribuții la salarii minime? Eu nu numai că i-aș amenda pe toți ce fac astfel de proteste, respectiv pe cei ce instigă la neplata contribuțiilor sociale, ci i-aș cerceta și penal pentru instigare la nesupunere civică. Ce fac șefii ANAF și cei din Parchete? De ce nu reacționează la o astfel de sfidare a legii? Cum e posibil să soliciți să fii lăsat, oficial, să faci evaziune fiscală, adică să substitui salariul cu diurna și să impui, prin șantaj, să fie considerată operațiune fiscală legală? Suntem în paranormal? Cum să dai diurnă unui angajat al cărui loc de muncă este în străinătate și doar accidental în România și să n-o impozitezi dacă legea așa prevede? De ce-ar trebui, societatea, să suporte o astfel de anomalie, adică să creeze facilități, exclusiv, pentru firmele de transport? Ca patronii acestor societăți să realizeze profituri, nu din tarifele de transport, ci din neplata contribuțiilor sociale și să instige angajații la nesupunere civică, amenințându-i cu concedierea, dacă n-o fac? Nu suportă varianta că nu vor mai face profit din fraudă fiscală? Dacă fac acest lucru și „Continental” și ceilalți mari contribuabili, mari angajatori, de pe platformele industriale, cine mai asigură și contribuie la fondul de pensii? Extratereștrii? Nu intră în faliment fondul de pensii dacă toți se sustrag plății obligațiilor? Cum să negociezi obligativitatea plății contribuțiilor sociale, când bugetul asigurărilor sociale e în „pioneze”? Apropo! Știți cine sunt, de fapt, majoritatea firmelor de transport ce protestează? Sunt firme înființate, de regulă, de cetățeni străini, care au speculat că România nu aplică legile din UE, și și-au mutat, formal, activitatea în România (doar sediul social), în condițiile în care își desfășoară activitatea, de transport, exclusiv în străinătate, concurând neloial firmele de transport din țara lor. S-au mutat în România pentru a realiza profit uriaș, pentru că, până de curând, România nu-și armonizase legislația cu cea europeană și se putea câștiga bine, din evaziune, încălcându-se legea europeană. Da, asta au făcut! Au profitat de toleranța ANAF și a Guvernului României și s-au mutat doar scriptic în România, adică sediul firmei nu și activitatea, care continuă să fie derulată la firmele „mamă” din UE, ce colectează profiturile. Uitați-vă cine le sunt partenerii și veți înțelege cine sunt și unde ajung profiturile! Acum, pentru că legislația este armonizată, obligă transportatorii să se conformeze, adică să concureze cu cei din UE pentru a rămâne în piață. Și, logic, nu le convine, că scade profitul cu care s-au obișnuit și există riscul să dispară din piață, pentru că nu mai pot practica tarife de dumping. Punând presiune pe ANAF și pe Guvernul României, ei, de fapt, solicită României să încalce, deliberat, legile europene în domeniul impozitării muncii, pentru a le facilita realizarea de profit din neplata contribuțiilor sociale. Și sunt unii demnitari, ageamii în management economic, care se lasă păcăliți de jocul de scenă al transportatorilor. Negociază cu evazioniștii, chiar cu riscul de a plăti amenzi pentru infringement, făcând abstracție de faptul că România a fost deja atentionată în acest sens, încă de anul trecut. Deci, pe lângă că nu vom beneficia de majorări de pensii, dacă transportatorii vor obține amnistie sau suspendarea aplicării legii (dacă tot mai multe categorii de salariați nu-și plătesc taxele și impozitele, de unde bani de pensii?), vom suporta și sancțiunile aplicate de UE pentru nerespectarea legislației UE în domeniul taxării forței de muncă. Oricum nu contează, nu? Pe lângă salarii fără contribuții, pensii speciale, de ce n-ar fi și transportatorii exceptați de la plata contribuțiilor? Din punct de vedere fiscal, care este, totuși, logica, ca într-o economie de piață, unii să beneficieze de protecția statului, prin scutirea de taxe, ca să realizeze profit, dacă nu e una de tip mafiot? Nu e contrar principiilor concurenței loiale și economiei de piață să acorzi facilități, încălcând legea europeană? De ce șoferii și firmele de transport să fie favorizate, în detrimentul celorlalți? Pentru că amenință cu proteste? Și? Credeți că nu sunt alții, corecți, care să le ia locul? Dacă scutești la plata taxelor, creând discriminare, atunci nu mai e economie de piață, ci economie comunistă, unde rezistă cel ce se descurcă! Pe de altă parte, agricultura de ce n-a beneficiat de aceleași scutiri? Nu era mai importantă decât transportul? A fost falimentată pentru că n-a putut concura cu cea din UE, dar nimănui nu i-a păsat. De ce? Pentru că n-au protestat? Transportatorii de ce să aibă alt regim? Pentru că protestează? O fac ori pentru că suntem naivi, ori că suntem corupți! Apropo! Vrem în UE sau în piața estică, controlată de Rusia? E timpul să ne hotărâm, dacă tot oscilam între aplicăm sau nu, legea!
Pavel ROMAN

ȘOZĂNIA GI AMU SARA

0
Amu sara , tumna când să îngâna zua cu noapcea io vorbem la lacruța vorbitoare cu precinu’ Catalin .
La on moment dat înșepu să țângalească suneria gi la caputu’ gi la drum .
Ieș io în ocol cu lacruța vorbitoare la urece șî strâg :
– Ia , amu vin !
Ginclo gi caput să auge on glas :
– Domnu’ , nu vrei să îțî pun șiucerne la casă ?
Io , ghingind că-i on tare gabor care umblă să-șî vândă marfa , iară șiucerne la casă având pusă nu gimult , vorbind încă cu Catalin la lacruța vorbitoare , ma ‘nervez șî strâg :
– Șe ma deranjăzî mă la oara asta cu așă șeva ?
Să fi vazut șe hohoce gi râs izbucniră ginclo gi caput .
Întra timp giscui poarta gi la drum șî îl văd pa Bace Toghiere (foto) , râzând gi numa .
– O , bată-ce narocu’ , zâc , ț-ai înșcimbat glasu’ gi nu ce-am cunoscut , crezând că îi ceară on șiucernari .
Ne-am râs amândoi șî io șî Bace Toghiere gi numa’ după șeia .
DUMNEZO VA ‘MBUCURE , DRAJII MNEI !
Marius BRASAI

Ramona Lile „Am demarat lucrările la noul sediul al Facultății de Științe Economice”

0
A fost pusă piatra de temelie pentru noua clădire a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. În prezența unui înalt sobor de preoți, IPS Timotei Seviciu a oficiat slujba de sfințire a lucrărilor care urmează să fie derulate la adresa din strada Paul Chinezu. Au participat la eveniment prefectul Aradului, Toth Csaba, președintele CJA, Iustin Cionca, primarul orașului Călin Bibarț, reprezentanți ai firmei de proiectare și ai firmei constructoare. O lucrare de anvergură care include reabilitarea clădirii istorice a fostei Școli Generale nr.2, achiziționată de UAV și construirea unei noi clădiri care va întregii ceea ce ce va fi noul sediul al Facultății de Științe Economice. Investiția de aproape 7 milioane euro a fost posibilă în urma câștigării proiectului european „Reabilitare,modernizare, extinderea și echiparea clădirii Corp A, din str. Paul Chinezu nr. 10, demolare parțială corp B”, depus în cadrul programului Regio, Programul Operațional Regional 2014-2020, prin ADR VEST. „Este una din cele mai importante investiții ale universității noastre. Mulțumesc colegilor care s-au implicat, echipei de proiect precum și celor care se ocupă de proiectarea și executarea lucrărilor. Ne bucurăm că în câțiva ani vom putea oferi studenților de la Științe Economice o bază materială de excepție, o infrastructură modernă pentru a-și desfășura procesul educațional. Va fi o bucurie pentru toți să tăiem panglica de inaugurare în 2023” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile. Ce înseamnă acest proiect pentru autoritățile locale? Prefectul Aradului „Nu pot decât să felicit conducerea universității pentru această inițiativă, pentru acest proiect. Vreau să-i asigur pe toți cei implicați de suportul Instituției Prefectului și să sperăm că la termenul stabilit, va fi tăiată panglica”, a declarat Csaba Toth Președintele Consiliului Județean Arad: „Ceea ce am văzut azi aici îmi confirmă că Aradul are un viitor bun. Acest proiect contribuie nu doar la dezvoltarea instituțională a universității, ci și la dezvoltarea Aradului și a Regiunii de Vest”, a punctat Iustin Cionca. Primarul Aradului „Eu mă bucur ca universitatea mai face un pas în consolidarea sa. Sunt trei elemente esențiale: corpul profesorul studenții și infrastructura. Sunt convins că o infrastructură modernă, alături de un corp academic de elită, va atrage studenții în Arad. În al doilea rând aș vrea să menționez că acest proiect este rețeta ideală pentru oraș: să atragi bani europeni, să lucrezi cu firme arădene pentru o instituție din Arad. Îi felicit pe toți cei care au făcut posibil acest lucru” a menționat, Călin Bibarț.

NewsAr.ro: Compania de Apă Arad va încasa în plus peste UN MILION ȘI JUMĂTATE DE EURO în urma MAJORĂRII prețurilor la APĂ ȘI CANALIZARE

0
După majorarea prețului pentru serviciul de salubrizare a localităților, arădenii s-au trezit și cu facturile majorate la serviciul de alimentare cu apă și cel de canalizare.
Astfel, asociațiile de proprietari au primit facturi majorate începând cu luna august, majorarea fiind aprobată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad.
„Votul consilierilor locali nu are nici o valoare în fața hotărârilor luate în cadrul aceastei asociații, formată din 62 de Unități Administrativ Teritoriale reprezentate de primari, care culmea votează scumpiri care afectează viața celor care i-au votat”, precizează Dorina Lupșe, președinta Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad.
Dacă până acum majorările erau de aproximativ 3-4 bani/mc, de această dată majorarea este de 60 bani/mc. Astfel că un metru cub de apă și canalizare costă 7,98 lei/mc, compus din preț apa rece 3,88 lei și tarif canalizare 4,10 lei, față de 7,38lei/mc, preț plătit de arădeni până în această lună. Această majorare este una destul de mare pentru consumatorii casnici, mai ales că această scumpire va contribui și la majorarea metrului cub de apă caldă de consum.
„Scumpirea acestei utilități publice nu aduce nici o îmbunătățire acestui serviciu, din contră, mărtuie stau avariile rețelelor, precum și inundațiile repetate ale trotuarelor, străzilor și pivnițelor condominiilor în special. Această majorare a prețului la apă potabilă și tarifului pentru canalizare aduce o suma frumușică la bugetul Companiei de Apă Arad. Dacă facem un mic calcul și înmulțim 0,60 lei/mc cu 12.859.864 mc/an, livrat și facturat, suma care intră în plus, începând din această lună august, în contul Companiei de Apă Arad este 7,715 milioane lei = 1,57 milioane euro.  Se simte vreo îmbunătățire pentru beneficiar? Precizăm că acestea nu sunt ultimele măriri de tarife care vor avea loc în anul curent, prețurile utilitaților vor crește în continuare”, mai adaugă Dorina Lupșe.

Ramona Lile „Proiect educațional de anvergură al UAV”

0
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad intră pe piața educațională a învățământului preuniversitar. Ministerul Educației a aprobat autorizarea Școlii „Episcop Ioan Mețianu” înființată de către universitatea de stat din Arad în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului. Școala va funcționa la parterul clădirii Facultății de Teologie, strada Academia Teologică nr. 9, aproape de Piața Mare, în spațiul în care și-a desfășurat activitatea ciclul primar al Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”. „Vom începe din anul școlar 2022-2023 cu clasa pregătitoare. Anul acesta vom investi pentru ca cei mici să se bucure de cele mai bune condiții, de spații de învățământ și recreere adaptate nevoilor lor. Cu siguranță vom oferi program after school cu o bogată ofertă extracurriculară. Ne bucurăm că putem demara acest proiect educațional pentru comunitatea arădeană și suntem convinși că elevii se vor bucura de un învățământ de calitate și de suportul unor dascăli de excepție” a punctat rectorul UAV, Ramona Lile.

STRĂJERII COCIUBEI

0
FESTIVALUL GRAIULUI , PORTULUI , CÂNTECELOR ȘI OBICEIURILOR DIN STRĂBUNI „STRĂJERII COCIUBEI” , EDIȚIA a II a , REVETIȘ , DIN 22 AUGUST 2021 .
Înainte de începerea Festivalului Preacucernicii Părinți Arh Dr. HODREA GHEORGHE , de la Catedrala Veche Arad , Pr. PASC DARIUS GHEORGHE , de la Parohia Bonțești , Pr. Nicolae Ursu , de la Vladimirescu fiu prin căsătorie al Cociubei și Pr. PETCUȚ , părintele slujitor la Biserica din Revetiș , au săvârșit o Slujbă de Te Deum .
Între concursurile care au avut loc și după terminarea lor au urcat pe scenă invitații noștrii care ne-au desfătat cu mândrele lor cântări și jocuri populare .
Au participat la festivalul nostru următorii artiști prezentați exemplar de COSMINA BRĂDEAN din Chisindia :
ALEXANDRU POP ZĂRĂNDEAN din Sebiș .
VIOREL RUS din Bistrița-Năsăud .
FLORENTINA BÂRLEA– ABRUDAN din Hunedoara .
OANA RUS din Luncoiu de Jos , Hunedoara .
MARIA FARCAȘ din Gurahonț .
ȘTEFAN GALEA jr. din Dieci .
IONEL BORLEA din Revetiș .
VLAD LINȚĂ din Vața de Jos , Hunedoara .
NADIA – MARIA JURCĂ din Blăjeni , Hunedoara .
MONICA BANCIU din Brad , Hunedoara .
DENISA NEAG din Brad , Hunedoara .
COSMINA BRĂDEAN din Chisindia .
GUPUL VOCAL „PODGORENII” din Șiria .
GRUPUL VOCAL „STRĂJERII COCIUBEI” din Revetiș-Cociuba .
Au jucat minunat dansatorii din ANSAMBLUL VETERANILOR „VATRA ARĂDEANĂ .
Acompaniamentul a fost realizat de TARAFUL din Dieci condus de GEORGE OMOTA .
A avut loc și un meci demonstrativ de oină .
Toți cei prezenți la Festival au putut să servească din tocana pregătită de reprezentanții primăriilor participanți la concursul „Tocana la românii” , sau din cea special preparată de vărul Paly , pentru artiști și spectatori .
Le mulțumesc din suflet Preacucernicilor Părinți , pentru rugăciunile făcute !
Le mulțumesc tuturor artiștilor pentru participare și frumoasele prestații !
FELICITĂRI și mult succes în continuare !
Le mulțumesc mult și lui BORLEA IOAN și BIRĂU MARCU , prin grija cărora participanții la Festival au putut servi apă , suc și bere rece sau cafea !
Borlea Ioan a servit aceste produse iar Birău Marcu a asigurat mașina frigorifică .
Vă mulțumesc mult domnilor !
Mulțumesc mult domnului SIDA VOICU de la Glasul Aradului , reprezentant din partea presei !
Mulțumesc mult Grupei de Jandarmi , care au asigurat ordinea desfășurării în bune condiții a Festivalului !
Și nu în ultimul rând , mulțumesc
CONSILIULUI JUDEȚEAN ARAD ,
CENTRULUI CULTURAL JUDEȚEAN ARAD ,
PRIMĂRIEI DIECI , PRIMAR GALEA PETRU ȘTEFAN , VICEPRIMAR BOGDAN FLORIN ȘI CONSILIER PRIMAR DOBREI PAVEL
pentru implicarea la organizarea și participarea la Festival !
Mulțumesc de asemenea tuturor participanților la Festival , invitați , oaspeți și sătenilor din Revetiș – Cociuba !
DUMNEZEU , PE TOȚI SĂ VĂ BINECUVINTEZE ȘI SĂNĂTATE SĂ VĂ DĂRUIASCĂ !
Marius BRASAI

În spatele cortinei. Fiat Justitia, dacă este a noastră, dacă nu, pereat justitia!

1
Cred că și cel mai leneș și indolent elev de liceu cunoaște expresia latinească „Fiat justitia, pereat mundus”, adică „să se facă dreptate chiar dacă ar fi să dispară lumea”.
Mi-am reamintit acest dicton văzând strădaniile sisifice ale actualei guvernări, în special la presiunile USR , de a desființa SIIJ, așa numita Secție Specială. Mai exact, Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Puterea nu poate să accepte măcar posibilitatea existenței unei secții măcar parțial nesubordoate politic, pe care să nu o poată controla. Da, SIIJ a fost înființată de către PSD în special pentru a stopa inimaginabilele abuzuri ale DNA, care și-a folosit armata de magistrați șantajabili pentru a distruge adversarii politici ai găștii lui Băsescu, dar și pentru a-i vâna pe cei care au făcut parte din armata de slugi ai regimului. Problema este alta: Actuala putere a făcut eforturi enorme să distrugă această instituție abia după ce a constatat că nu reuște să o subordoneze, să o folosească, pentru că în interiorul ei au pătruns oameni nu neapărat imaculați, nu neapărat slujitori ai adevărului, dar măcar neșantajabili.
De ce se vrea neapărat dispariția acestei secții? Nu cred că există român care să nu spună că justiția este coruptă, că judecătorii și procurorii sunt dumnezei și fac absolut tot ce vor, lucru perfect adevărat. Păi, atunci, cum să accepte aceștia existența unei instituții care are menirea de a fi cu ochii pe ei, de a-i pedepsi dacă fac abuzuri, fie din interes, fie din comandă politică? Ca să fim corecți până la capăt, există mulți magistrați care chiar își doresc o asemenea instituție, care îi apără inclusiv pe ei de abuzurile unor șefi subordonați politic. Voi dezvolta acest subiect, dar, deocamdată, doar concluzia: Eforturile îndreptate spre desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție sunt dor zvârcoririle statului mafiot, care vrea să-și păstreze supremația. Culmea, dorința fierbinte a puterii politice de a o desființa este un licăr de speranță: Dacă vor neapărat să o distrugă, înseamnă că nu au reușit să o subordoneze. Este un mic licăr de speranță! Simion TODOCA

NewsAr.ro: UTA luptă la Mediaș pentru un loc pe podium

0
În cazul unei victorii la Gaz Metan Mediaș și în funcție de rezultatul partidei dintre Sepsi OSK și FC Botoșani, UTA ar putea urca pe locul al treilea în clasamentul Ligii I.
Practic, dacă botoșănenii pierd la Sepsi iar UTA câștigă, arădenii își asigură locul pe podium. Există însă și „reversul medaliei”: Dacă UTA ar pierde iar CS Mioveni și FCSB ar câștiga, „Bătrâna Doamnă” ar ieși din zona de play-off.
Ar fi fantastic pentru UTA să lege trei victorii, căci doar constanța în rezultate duce la un loc bun în clasament”, a declarat Laszlo Balint, antrenorul UTA-ei, în conferința de presă în care a prefațat deplasarea de la Mediaș.
De cealaltă parte, Mihai Teja, antrenorul gazdelor, pare să o desconsidere pe UTA: „Dacă până acum am spus că am întâlnit echipe cu o calitate superioară față de noi, acum cred că ne vom bate de la egal la egal cu cei de la UTA”. De remarcat, că pe un stadion cu un public de obicei „rarefiat” UTA va beneficia și de sprijinul calzilor suporteri arădeni care vor face deplasarea la Mediaș, lucru care îl bucură pe antrenorul Laszlo Balint: „M-am bucurat când am văzut că suporterii noștri se mobilizează pentru acest meci. La prima vedere, este o deplasare accesibilă, cel puțin ca distanță, dar dacă ținem cont de faptul că jucăm luni, iar multă lume merge la serviciu, nu e chiar simplu. Dar, repet, ne bucurăm foarte mult să simțim sprijinul lor și pe un stadion din deplasare”.  

Dacă tăcem și tolerăm, nu înseamnă că suntem proști!

Suntem guvernați prin exploatarea ignoranței generale, prin exploatarea fricii sau „cumpărare”, prin mită, a tăcerii celor competenți și îndreptățiți moral și profesional să vorbească. La noi, în loc ca economiștii să vorbească și să decidă în domeniul managementului economic, decid dragniștii, răduleștii, ștefăneștii și alți neaveniți profesional în domeniul economic, care confundă economia cu clubul microbiștilor de fotbal. În statele dezvoltate ale lumii și, în special, în cele din UE, administrarea economiei este apanajul profesioniștilor în domeniu, respectiv a economiștilor. Ei sunt cei care decid cum se echilibrează balanța economică națională, la ce nivel trebuie să fie taxele din PIB și ce facilități trebuie oferite și cui pentru a stimula economia. Deci, cei ce asigură bugetul public, sunt cei ce administrează economia.
La noi, exact pe dos, cei ce fură bugetul public, administrează economia. De aici și consecințele. În statele dezvoltate, echilibrul balanței de plăți se realizează prin majorarea sau diminuarea taxelor, stimularea sectoarelor economice care produc plusvaloare, stimularea exportului, adică prin pârghii și mecanisme economice viabile, care, pe termen mediu și lung, asigură redresarea economiei. Iar modelele economice viabile sunt create de economiști, nu de ingineri, doctori, avocați și alte categorii de pseudo-specialiști în economie, cu studii îndoielnice. În nici un caz, în țările dezvoltate economic, pentru a echilibra balanța comercială, nu se apelează la împrumuturi externe, decât în cazul în care acestea sunt stimulatoare și generează plusvaloare suficientă pentru a se putea rambursa împrumutul și dobânda (au o dobândă modică sau nu sunt purtătoare de dobândă). La noi, de treizeci de ani, politicienii au implementat sistemul echilibrării balanței comerciale prin împrumuturi nesustenabile economic. Nu contează ce și cât produce economia, reglăm totul prin împrumut, raportându-ne la un PIB stabilit empiric. Iar bilanțul guvernării îl facem prin contabilizarea împrumutului, tratat ca plusvaloare, ca și cum ar fi efectul administrării eficiente și profesioniste a economiei. În realitate, această metodă diletantă, total neprofesionistă, de management economic, este o uriașă eroare de strategie, reprezentând, în fapt, o vânzare a independenței materiale a țării și, implicit, a viitorului țării și al copiilor noștri. Pentru că, spre deosebire de țările care au o strategie bazată pe modele de dezvoltare gândite de economiști, în România împrumuturile nu sunt destinate dezvoltării, ci asigurării consumului. Iar cel mai grav în această ecuație e faptul că cea mai mare parte a împrumuturilor nu sunt destinate asigurării salariilor și pensiilor categoriilor defavorizate de cetățeni, ci asigurării sinecurilor pentru o armată de trântori, inutili economiei, formată din clientela politică care-și trafichează opțiunea de vot. Găselnița cu împrumuturile externe pentru echilibrarea balanței de plăți a generat absurdul, respectiv că aproape nu mai contează cât produce economia reală, din ceea ce se consumă și nici cât se colectează. Orice diferență, oricât de critică ar fi din punct de vedere al modelului economic, este „rezolvată” prin împrumut.
Nimănui nu-i mai pasă, decât formal, de cât se colectează, pentru că există soluția miraculoasă” a împrumutului, care acoperă inclusiv ce se pierde prin evaziune fiscală. Efectul? Scriptic, am fost și suntem o țară bogată, din punct de vedere al resurselor, capabilă să asigure strictul necesar pentru consum. Faptic? Nu mai avem nimic, pentru că neputând crea plusvaloare în economie, pentru a rambursa împrumuturile, guvernanții noștri au vândut tot ce se putea vinde sau au cedat exploatarea la tot ce se putea ceda și am ajuns la cheremul corporațiilor monopoliste, care controlează tot, de la hrană, la utilități. De ce-au făcut asta? Așa au înțeles, cei care au guvernat țara, că pot rămâne la putere: au vândut și amanetat tot, pentru a echilibra balanța comercială, respectiv pentru a primi resursele pe care le-au utilizat pentru a-și asigura sinecuri, salarii, sporuri, comisioane din banii de investiții publice, etc. Au mituit administrația cu salarii, acordate fără criterii de performanță, cumpărând tăcerea și lipsa de opoziție. În aceste circumstanțe, se pune întrebarea, cât de corect, din punct de vedere economic, este acordarea de facilități fiscale, de către Guvern și Parlament, unor societăți comerciale, regii naționale sau alte entități economice. Colectezi sub 60% din taxe, te împrumuți cu miliarde de euro, lunar, pentru a echilibra balanța de plăți, dar acorzi facilități fiscale, sub justificarea că atragi capital, investiții și creezi locuri de muncă. Chiar se merită, să acorzi facilități fiscale, unor companii multinaționale, pentru că se ocupă de colectarea TVA sau plătesc contribuții fiscale, având ca bază de calcul salariul minim pe economie, în timp ce Guvernul, pentru a echilibra pierderile cauzate de cheltuieli stupide, împrumută miliarde? Orice proiecție economică a unei astfel de „scheme” fiscale, are ca efect, într-un viitor mult mai apropiat decât speră autorii, falimentul economiei. Să trecem la un exemplu concret.
Deși ne considerăm o economie de piață, în care diferența o face randamentul și calitatea produsului sau serviciului oferit, unii, prin mijloace mai puțin ortodoxe, solicită și obțin facilități de la plata taxelor și impozitelor, sub justificări care n-au nici o legătură cu economia de piață. Pentru că într-o economie de piață, în care dictează concurența liberă, a interveni în favoarea cuiva, înseamnă a încălca regulile pieței, respectiv a trișa în stil mafiot. Pentru ca o economie și o piață să se dezvolte sănătos, trebuie ca, din punct de vedere fiscal, regulile și obligațiile să fie egale (identice). Altfel, ne întoarcem la economia comunistă, unde nici piața, nici concurența nu dictează, ci politicul.
Impozitarea veniturilor de natură salarială și includerea diurnei în veniturile de natură salarială (alta decât cea privind transportul, cazarea și masa, adică inconvenientele generate de deplasare), pentru persoanele detașate sau delegate la muncă pe teritoriul UE (transfrontalier), a devenit o temă fierbinte în ultimele luni, generată de o abordare imorală a problemei și, mai ales, de presiunile imorale ale transportatorilor asupra ANAF. Unele societăți (ponderea deținând-o societățile de transport rutier), consideră că sunt îndreptățite, în raport cu altele, să beneficieze de facilități și că e moral și legal, să achite contribuțiile sociale obligatorii calculându-le la o bază reprezentând salariul minim din România, chiar dacă activitatea principală se desfășoară în al stat al UE. Or, art. 2 din Directiva 96/71/CE, spune clar că diurna (alta decât cea pentru transport, cazare și masă, adică de inconvenientele generate de deplasare), trebuie inclusă în categoria veniturilor de natură salarială, care reprezintă baza de calcul pentru impozitare. Aceste prevederi au fost preluate și în legislația română. De asemenea, potrivit Codului muncii (art. 43, 44, 45, 46), prin detașare și delegare se înțelege deplasarea, pentru o perioada limitată de timp, a unui lucrător, în alt stat membru sau la un alt angajator, în condițiile în care detașarea sau delegarea reprezintă doar o deplasare temporară, a unui lucrător ce-și desfășoară activitatea, de regulă, în țara unde este angajat. Deci, detașarea sau delegarea în afara țării reprezintă o excepție, în timp ce regula o reprezintă desfășurarea activității în România. Or, cei ce se duc „cu jalba-n proțap”, la Guvern și ANAF, să ceară să nu se aplice Directiva 96/71/CE, nu sunt transportatorii care desfășoară activitate, de regulă, pe teritoriul României, ci cei a căror activitate se desfășoară, de regulă, în afara țării, pe teritoriul UE. Pentru ei transportul pe teritoriul României reprezintă excepția, iar regula este transportul pe teritoriul UE. Dar vor ca regula să fie excepție și invers.
Interesant este că majoritatea transportatorilor, care pun presiune pe ANAF și Guvern, deși sunt SRL-uri cu sediul și domiciliul fiscal în România, au capital străin (german, englez, austriac, italian, spaniol, etc.) și cea mai mare parte a activității o desfășoară în statele de unde provine capitalul. Practic, mijloacele de transport, deși sunt înmatriculate în România, sunt parcate în baze aflate în țările de domiciliu ale investitorilor, operând, de regulă, pe teritoriile acestor țări, pentru beneficiari de pe teritoriul UE. În aceste condiții, conducătorii auto (lucrătorii), deși sunt recrutați din România, sunt recrutați și deplasați la punctele de lucru din țările unde își are domiciliul acționarul majoritar al societății, prestând activitatea, de regulă, în afara României și doar temporar în România (atunci când au vreo comandă). Deci, e mai mult decât clar că în condițiile în care nu prestezi activitatea în România, la angajator, decât temporar, deplasarea în străinătate nu poate fi considerată nici detașare și nici delegare, caz în care așa zisa diurnă acordată reprezintă salariu (venit de natură salarială). Orice conducător auto, întrebat, ce venit are, îți va spune că între 1000 și 2000 de euro lunar și nu 1400 lei lunar, considerat bază de calcul, la care societatea plătește contribuțiile sociale. Deci, negând o realitate evidentă, confundând, deliberat regula cu excepția, transportatorii auto vor să convingă ANAF și Guvernul României că salariul unui conducător auto (angajat) este de 1400 lei, chiar dacă-și desfășoară activitatea într-un stat în care salariul minim este de 2000 de euro și că diferența între 1400 de lei și 2000 de euro reprezintă diurnă. CE este asta, de fapt? Un fel de prosteală stupidă, că realitatea nu e realitate, ci ceea ce susțin ei e realitate. Și, cu toate că Directiva 96/71/CE, este clară, fiind transpusă și în legislația națională, de câteva luni de zile, cei de la sectorul „Metodologie” din ANAF și cei de la sectorul juridic, se fac că nu știu ce e legal și ce nu e legal.
După zeci de solicitări ale Inspecției fiscale, privind emiterea unui punct de vedere, care să fie unitar, „metodologia” și „juridicul” din ANAF au inventat un fel de „tontoroi” profesional, de tipul, „faceți ce credeți că e legal”, dar „aveți grijă să nu fiți acuzați de abuz”. Serios? Asta e îndrumare? Păi, când sunt cazuri tranșate clar de Curtea de Apel Timișoara, precum Decizia civilă 1350/30.12.2020 sau Sentința nr. 111/06.11.2019, a Curții de Apel Târgu Mureș, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, cum se explică această „bâjbâială” profesională în ANAF? Cum să dispui „la loc comanda”, până când se vor finaliza „negocierile” între transportatori și ANAF? Credeți că „transportatorii”, majoritatea acționari străini în societăți românești, vor determina UE să schimbe Directiva 96/71/CE? Credeți că cei din UE vor „înghiți” acest gen de „găluște” autohtone, garnisite cu corupție, numite facilități fiscale, acordate tacit de ANAF, care creează discriminare în piață, să le falimenteze transportatorii autohtoni? Pentru că, plătind impozitul pe veniturile salariale și contribuțiile sociale, la nivelul salariului minim pe economie, sub protecția Statului Român, transportatorii înmatriculați în România pot falimenta întreg transportul din UE, practicând prețuri de dumping. Or, jucând acest „tontoroi” absurd, precum că legea este „ambiguă” și că e nevoie de timp pentru „clarificare” (în fapt pentru a interveni prescripția ori pentru a se obține o amnistie care să scutească transportatorii de plata obligațiilor fiscale, discriminându-i pe ceilalți „jucători” din piață), cine iese în câștig și ce credeți că va urma? Ce altceva decât un proces de infringement și sancțiuni drastice pentru România pentru nerespectarea legislației europene? Poate nu știați, dar Comisia Europeană a transmis patru scrisori României pentru neîndeplinirea obligațiilor în cadrul unor proceduri de infringement deschise împotriva țării noastre, iar una o reprezintă exact Directiva 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor, acesta fiind unul dintre domeniile în care România nu și-a îndeplinit obligațiile, pentru că, chipurile, încă n-a clarificat ce este detașarea, ce este venit de natură salarială și, mai ales, cine răspunde pentru acordarea certificatului A1, chiar dacă 90% din „furnizorii” și exploatatorii de forță de muncă, nu îndeplinesc criteriile (în special procentul activității desfășurate în România și perioada activității angajatului la sediul din România al societății) . Or, în aceste condiții, să fii cu „sabia lui Damocles” deasupra capului și să tragi de timp, prefăcându-se că n-ai înțeles dacă „diurna”, este venit de natură salarială și trebuie sau nu impozitată, înseamnă, ori că ești foarte tare și îți permiți să dai cu tifla UE, pe față, ori ești „varză” în materie de competență profesională, fără caracter și demnitate umană, excelând doar la capitolul obediență totală față de „stăpân”.
Pun și eu o întrebare, mai neortodoxă: și dacă se găsește vreun procuror să întrebe, oficial, de ce nu se aplică legea? Ce-o să-i răspundem? Că așteptăm „verde” de la „metodologie”? Sau așteptăm rezultatul „negocierilor” dintre ANAF și mafia din transporturi rutiere, care vrea să dea cu ANAF în CE, pe post de ghioagă?
Pavel ROMAN

Îngrijorarea de catifea pentru criza din Afganistan

0
Pandemia ne-a dat câteva momente de răgaz pentru ceea a constituit în ultimii ani tema imigraţiei popoarelor arabe, invazia Europei de către musulmani fiind o temă mai veche despre care toată lumea vorbeşte, dar pe care, în continuare, o privim ca pe o utopie. Retragerea intempestivă şi inexplicabilă a trupelor americane din Afganistan a declanşat un val de revoltă împotriva preşedintelui Biden care este acuzat de iresponsabilitate, dar şi de incapacitatea de a conduce destinele S.U.A. Nici acest subiect nu este nou, declinul cognitiv al lui Biden era o realitate pe care mulţi o cunoşteau și, cu toate acestea, a fost ales preşedintele S.U.A. În mod legitim se nasc două ipoteze: fie avem de-a face cu un plan conspiraţionist care susţine astfel de conducători la nivel mondial, fie avem de-a face cu o incapacitate reală a populaţiei de a-şi alege liderii. Imigrarea în masă a popoarelor musulmane este un fenomen despre care ni se vorbeşte ca fiind o consecinţă a unor evenimente neaşteptate şi tragice care se petrec în lumea arabă. Ceea ce nu ne spune nimeni este că acest plan a fost pus la punct de mai multe secole. Un tip bizar punea în anul 1922 bazele mișcării “Paneuropa”. Se numea Richard Coudenhove Kalergi şi considera că unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial. Instaurarea regimurilor fasciste în Europa, i-a dat planurile peste cap, mai ales că Hitler îl considera pe Kalergi “bastardul Europei”.  După al Doilea Război Mondial, Kalergi, mulţumită unei activităţi frenetice şi neobosite, dar şi cu susţinerea lui Winston Churchill, din loja masonică B’nai B’rith şi a unor ziare ca New York Times, reuşea să obţină aprobarea proiectului său din partea Guvernului Statelor Unite. În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi afirmă că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei ”nu vor fi popoare originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial”. El afirmă fără jumătăţi de măsură că ”e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de către elita la putere”. În onoarea sa a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi care la fiecare doi ani premiază europenii care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului criminal Kalergi. Printre aceştia găsim şi numele unor persoane despre care am auzit cu toții Angela Merkel sau Herman Van Rompuy. Coincidenţă sau nu, Klaus Iohannis, președintele României, se mândrea pe Facebook cu primirea Premiului European Coudenhove-Kalergi pentru anul 2020: Sunt onorat să primesc astăzi Premiul European Coudenhove-Kalergi pentru anul 2020, pe care mi l-a înmânat Alteța Sa, Prințul Nikolaus von Liechtenstein, în prezența unui bun prieten al României, președintele PPE, Donald Tusk. Richard von Coudenhove-Kalergi a fost un vizionar, care a lansat ideea unei Europe unite și a inspirat acțiunea părinților fondatori ai proiectului european de astăzi. Acordarea acestei distincții este, mai presus de orice, o recunoaștere a rolului României în Uniunea Europeană și a atașamentului profund al românilor față de valorile europene, democrație, stat de drept, independența justiției și continuarea luptei împotriva corupției.” Şi dacă Preşedintele României ne vorbea cu emfază despre statul de drept, despre independenţa justitiţiei şi continuarea luptei împotriva corupţiei, criza din Afganistan ne-a amintit şi nouă că avem nişte magistraţi şi nişte asociaţii ale acestora care se implică în apărarea drepturilor omului, iar acesta era momentul pentru “a băga capul în poză”. “Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Asociaţia Procurorilor din România (APR) – conduse de judecătoarele Dana Gîrbovan, Florica Roman, Andreea Ciucă și de procuroarea Elena Iordache – au anunţat miercuri, 18 august 2021, că lucrează împreună cu colegii din Asociaţia Internaţională a Judecătorilor (International Association of Judges – IAJ-UIM) şi MEDEL (Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés) pentru găsirea unor soluții pentru colegii de breaslă afgani”. Iniţiativă lăudabilă, îmbrăcată în limbaj de lemn. Cum anume va lucra o mână de magistraţi cu scopul de a găsi soluţii pentru lupta unor indivizi analfabeţi care decapitează zilnic oameni ca pe nişte pui de găină? Aşteptăm cu interes rezultatele care se vor concretiza, cel mai probabil, în discursuri sforăitoare care vor face referire la principii şi drepturi și care vor merge ţintă în pieptul talibanilor. Până una-alta, în România secolului XXI, două fete din Caracal s-au făcut ca prin minune cenuşă în butoiul de tablă al unui individ, iar magistraţii români nu au avut şi nu au încă nicio idee despre cum s-a întâmplat acest lucru. Privind toată pledoaria aceasta de declaraţii sterile, îmi vin în gând cuvintele lui Joseph Conrad care spune că “mândria dănunează grav vieţii”. Ciprian DEMETER  

Expoziție românească Maestru și Ucenic, la Budapesta

0
Institutul Cultural Român de la Budapesta a găzduit marți, 24 august, vernisajul expoziției Maestru & ucenic – arta & design-ul textil contemporan în viziunea învățământului vocațional. La manifestare au participat printre alții Gabriel Șopandă, ambasadorul României la Budapesta și Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.

Curatorii expoziției sunt Anna-Maria Orban, lector dr. UNArte, București și Harmati Hedvig, profesor MoMe, Budapesta.

Expoziția a fost deschisă de renumitul grafician român Mircia Dumitrescu și Cebula Anna, director al Galeriei Szombathely, organizatoarea principală a Trienalei internaționale de arte textile din Szombathely, Ungaria. Expoziția va putea fi vizionatâ până la data de 25 septembrrie, urmând să fie expusă și la București, la Institutul Cultural Maghiar, în perioada 28 septembrie-17 octombrie 2021.

Adevăruri care nu se vor știute!

Problemele finanțiștilor, în special al celor din activitatea de control fiscal și inspecție fiscală, nu sunt generate doar de lipsa de profesionalism (întreținută la cel mai înalt nivel, prin inventarea obedienței totale), lipsa pregătirii profesionale, nepotismul și clientelismul politic (care sufocă, deja, instituția), care au generat cel mai mare blocaj profesional, raportat la eficiența controlului fiscal în domeniul fraudei fiscale. Ele, din păcate, reprezintă doar o parte a factorilor care au tansformat ANAF într-o instituție aproape imposibil de reformat, politizată și nepotizata, încât și-a pierdut complet autoritatea în fața grupărilor de crimă organizată, ce comit fraude fiscale. Pe lângă cele menționate, adevăratele probleme grave ale finanțiștilor le reprezintă: legislația ambigua, interpretabilă sau permisivă, corupția din justiție și presiunea, respectiv intervenția factorului politic, în actul de control fiscal. Voi începe, deocamdată, cu un exemplu, supunându-l dezbaterii, privind problemele legislative, după care voi continua cu efectele fiscale ale corupției din justiție și cu efectele intervenției politice în actul de control.
În ultimii treizeci de ani, crima organizată, mafia fiscală și clasa politică ce protejează aceste grupări ce comit fraude fiscale (sustrageri de la plata TVA sau rambursări nelegale de TVA, sustrageri de la plata impozitului pe profit, prin înregistrarea de cheltuieli nereale), au pus presiune pe sistemul legislativ, generând modificări substanțiale, în vederea anulării răspunderii contravenționale și, mai ales, penale, în cazul comiterii fraudelor fiscale, astfel încât, azi, legislația fiscală și penală este aproape impotentă în fața celor care comit fraude fiscale sau fură din banii publici, asigurându-le chiar protecție. Concret? Prin modificările operate în Legea 207/2015 (art. 131, alin. (1), respectiv procedurile stabilite prin ordinul ministrului finanțelor, în cazul unor suspiciuni de fraudă fiscală), ANAF nu mai poate emite Decizia de impunere, adică titlul executoriu necesar pentru recuperarea obligațiilor neachitate, întocmind doar un Proces-verbal, care, din punct de vedere juridic, nu are decât rol decorativ în ceea ce privește executarea obligației fiscale, fiind doar un act de sesizare al organelor de cercetare penală, nu un act ce obliga la plata taxelor și impozitelor. Or, în lipsa unei Decizii de impunere – care reprezintă, în fapt, proba veritatii în ceea ce privește comiterea și existența fraudei fiscale -, organul de cercetare penală, pentru a trimite în judecată pentru fraudă fiscală, este pus în situația, neconstituțională, de a se substitui organului de specialitate, ANAF, la stabilirea prejudiciului fiscal și al instanței de judecată în ceea ce privește cenzura titlului executoriu emis de ANAF. Ceea ce nu are nici o logică în ceea ce privește executarea silită a datornicilor, oricâte explicații stupide emite ANAF, pentru a justifica neemiterea Deciziei de impunere în cazul suspiciunilor de fraudă fiscală, cu ocazie efectuării inspecției fiscale. De ce n-are nici o logică? Pentru că frauda fiscală, evidentă, presupune neplata obligațiilor datorate la bugetul public. Dar nu in toate situațiile, neplata obligațiilor înseamnă, automat și infracțiune, însă, în majoritatea situațiilor,  înseamnă neplata la buget a obligațiilor fiscale. Astfel, în majoritate situațiilor, neplata obligatiilor este certă, nu și elementele ce definesc infracțiunea. Da, organul de cercetare penală poate stabili dacă există elemente de natură infracțională, cu ocazia neplății la buget a obligațiilor fiscale datorate, dar nu se poate substitui organului de specialitate, în ceea ce privește stabilirea cuantumului obligațiilor fiscale și cenzurarea actelor fiscale întocmite (Decizia de impunere), aceasta fiind, atât potrivit prevederilor legii cât și Constituției, de competența ANAF și a instanței de judecată, nu a organelor de cercetare penală. Pentru că organele de cercetare penală nu sunt, potrivit Constituției, nici putere executivă, precum ANAF, nici judecătorească. Or, a suspenda o inspecție fiscală, unde există elemente certe care atestă că nu s-au plătit obligațiile fiscale datorate și a nu emite Decizie de impunere, sub justificarea că, în plus, pe lângă neplata certă a obligațiilor fiscale, la termen, există și suspiciuni că fapta a fost comisă premeditat, deci că  este și infracțiune, mi se pare o aberație și din punct de vedere juridic și din punct de vedere fiscal. Pentru că avem de-a face cu două aspecte complet diferite în ceea ce privește tratamentul juridic. Pe de o parte, dacă neplata obligațiilor este certă, este obligatoriu să fie emisă Decizia de impunere, pentru a fi executată silit creanța – creanță care nu poate fi contestată decât la instanța de judecată și anulată doar de instanță – iar pe de altă parte, organul de cercetare penală se poate pronunța doar cu privire la existența sau inexistența unor elemente care să confirme sau infirme o faptă penală, nu și cu privire la Decizia de impunere, cu excepția cazurilor în care cel care a întocmit Decizia a săvârșit o faptă penală. Deci, e mai mult decât absurd ca printr-o plângere penală să fie justificată neîndeplinirea obligației de a emite Decizia de impunere. Faptul că fapta n-a fost reținută că infracțiune, nu înseamnă că obligația fiscală nu există și nu se impune emiterea unei Decizii de impunere. Pe de altă parte, a justifica neemiterea Deciziei de impunere, pentru că, în cazul constatării neplății obligațiilor fiscale datorate, există și suspiciunea săvârșirii premeditare a faptei, prin respectarea practicii CE, în acest domeniu, este o idioțenie totală, pentru că nu există o practică în acest sens, ci o interpretare, ori diletantă, ori din interese de tip mafiot, a practicii CE. A susține că practica CE nu te lasă să emiți o Decizie de impunere, în cazul constatării neplății la buget a taxelor, dacă există suspiciunea că fapta a fost comisă cu intenție, e o aberație. Pentru că neplata la buget a obligațiilor fiscale e o faptă (fără a fi penală) și neplata, cu intenție, a obligațiilor fiscale, e o altă faptă. Or, a nu emite Decizia de impunere, în cazul constatării neplății către buget a obligațiilor fiscale, pe motivul că există suspiciunea că nu s-au calculat și plătit premeditat obligațiile sau că au fost calculate, premeditat, eronat, sub justificarea că această este practica UE, este echivalent cu a accepta că este legal să nu plătești obligațiile fiscale pentru activitatea desfășurată. Deci, eu, din punct de vedere al logicii fiscale, nu pot admite – fără a avea suspiciunea că modificarea art. 131, alin. (1), din Legea 207/2015 prin Legea 295/2020, s-a făcut în stil Dragnea, Rădulescu ori Ștefănescu – faptul că inspectorului fiscal nu i se permite să emită o Decizie de impunere, când constată neplata la bugetul public al obligațiilor fiscale, calculate eronat, sau nu, premeditat sau nu, sub justificarea că, întocmind un Proces-verbal și plângere penală, nu mai are obligația emiterii Deciziei de impunere. Cui folosește o astfel de porcărie legislativă și ale cui interese le-a servit cel ce-a propus-o? Ale Statului Român sau ale mafiei fiscale?
În aceste condiții, opinia mea este că art. 131, alin. (1), din Legea 207/2015, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 295/2020, este imoral și neconstituțional, pentru că, consacră ca fiind legală sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, dacă fapta nu constituie infracțiune, permițând  organelor de cercetare penală să se substituie ANAF în ceea ce privește emiterea Deciziei de impunere și instanțelor de judecată, în ceea ce privește calea de atac a Deciziei de impunere și oferă un instrument de protecție celor ce comit fraudă fiscală (e suficient și mult mai ieftin să corupi un procuror, decât inspectorii și judecătorii, nu?). În nici un caz, această modificare legislativa nu servește interesele cetățeanului român care respectă legea, pentru că creează discriminări neconstituționale. Astfel, unui cetățean sau unei entități, care nu-și achită obligațiile fiscale la termen, pentru activitatea aducătoare de venit impozabil pe care o desfășoară, dacă nu există suspiciune de fraudă fiscală, i se va întocmi Decizie de impunere și va fi executat silit de ANAF, în timp ce, cei ce nu-și achita obligațiile fiscale, la buget, premeditat, înregistrând eronat sau neînregistrând obligațiile fiscale, potrivit prevederilor art. 131, alin.(1) din Legea 207/2015, au parte de un regim preferențial, al cărui efect, în cele mai multe situații, presupune prescrierea dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale. Deci, cei ce comit  fraude fiscale, sunt protejați de lege, prin prescrierea faptelor.
Am încercat să abordez acest subiect, cu buna credință, dar m-am izbit de înverșunarea unor „eminenți” juriști din ANAF, care m-au tratat ca pe un diletant, ca și cum n-aș ști ce vorbesc. Și  m-au jignit, tratându-ma ca pe un novice și naiv? Chiar așa! Să fiu un naiv? Chiar nu mai contează cât și cum colectam? Cât credeți că putem supraviețui, din împrumuturi, cu salariile de azi? Dacă continuăm în ritmul acesta, nimeni nu vă mai plăti nimic la buget. Vor face orice să li se facă o plângere penală, pentru a nu li se întocmi Decizie de impunere și pentru a scăpa de executare silită. Acesta este „dreptul” contribuabilului pentru care luptați, domnilor juriști din ANAF? Dreptul de a nu plăti obligațiile fiscale, prevalându-se de prescripție, prin tergiversarea cercetării penale, ani de zile? Unde e participarea, efectivă, a juriștilor din ANAF, alături de ceilalți colegi, la bunul mers al instituției? Dând mereu dreptate mafiei care schimbă legile în favoarea crimei organizate? Câți dintre juriștii din ANAF s-au gândit la posibilitatea sesizării Curții Constituționale în acest caz? Sunt convins că ANAF ar câștiga, pentru că nu este constituțional să creezi discriminare între entități și nici să legalizezi neplata obligațiilor fiscale.
Scuzați-mi exprimarea de economist, neacademica din punct de vedere juridic, și eventualele erori juridice de obordare, dar cred că acesta este un subiect serios care ar trebui sa preocupe,  deopotriva, inspectorii și juriștii din ANAF, ale căror opinii le aștept. Altfel, inspecția fiscală va ajunge precum Direcția Generală Antifraudă: adică, fără Legea 12/1990 = fără obiectul principal al muncii. Apropo! Cât o mai fi raportul cheltuit/realizat la Antifraudă? Vreți și inspecția fiscală să ajungă la fel? Păi, încă două-trei modificări ale Codului de procedură fiscală, gen art. 131, alin. (1) și ajungem ca Antifrauda: de decor, ca să păcălim UE că avem instituții. Până se prind că le avem degeaba, fără obiectul muncii!
În aceeași notă,  voi continua cu modul cum abordează ANAF impozitarea veniturilor persoanelor detașate în UE. Să vedeți altă mascarada legislativă, care permite firmelor românești (ori înființate pe teritoriul României), să practice tarife de dumping în UE și să comită fraudă fiscală, sub protecția statului român și al ANAF. Ce-i aceea concurență și mai ales concurență loială? În acest sector, unde cele mai mari investiții sunt investițiile străine (Marea Britanie, Germania, Austria, Spania, Italia, etc.), dă lovitura cine beneficiază de protecție din partea statului. Că, de,  Statul Român a ajuns „vaca de muls” a tuturor smecherilor ce fug de impozitare din UE, „cumpărând” protecția statului român. Restul firmelor? Cum vrea Dumnezeu și concurența! Și ce dacă bugetul asigurărilor sociale nu are bani de pensii? Parlamentarii au pensii speciale, asigurate din împrumuturi pe care le vom returna noi și copiii noștri! De ce să impună transportatorii? Nu mai bine îi „înrolează” în partide, ca „sponsori”? Știți ce mi-a spus un cetățean, de etnie rromă, când i-am confiscat o cisternă de carburant contrafăcut? „Mai bine îmi tai o mână decât să plătesc ceva la Statul Român”! E o mentalitate molipsitoare, se pare, încurajată instituțional în România!
Pavel ROMAN

NewsAr.ro: Bibarț îl SFIDEAZĂ pe Falcă, Bîlcea pe Orban

0
PNL Arad e rupt în două, ca majoritatea filialelor, de altfel, în ceea ce privește susținerea celor doi candidați la șefia partidului, Ludovic Orban și Florin Cîțu.
De regulă, falia apare, în toată țara, între vechii liberali și vechii pedeliști, dar Aradul are o particularitate aparte în această ecuație, dată de rivalitățile interne.
Astfel, Călin Bibarț, primarul municipiului Arad, deși provine din fostul PDL, se poziționează de partea lui Ludovic Orban. Bibarț se revanșează în acest fel față de Orban, cel care l-a sprijinit să fie desemnat candidat la funcția de primar al Aradului în detrimentul lui Sergiu Bîlcea. Acesta din urmă, deși provine din vechiul PNL, nu a trecut peste episodul în care i s-a „furat” candidatura la funcția de primar și se poziționează de partea lui Florin Cîțu, pentru care, de altfel, și-a declarat public susținerea.
Cum Cîțu s-a lăudat că are susținerea filialei arădene conduse de Gheorghe Falcă, se poate spune că, prin alegerea făcută Bibarț îl sfidează pe președintele PNL Arad, în timp ce Bîlcea îl sfidează pe Orban.
O.T.

Corul Bucovina în concert la Micherechi (Mehkerek)

0
În data de 21 august 2021, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a asistat la concertul corului “Bucovina”, la Micherechi (Mehkerek), localitate majoritar românească, în Ungaria.
Corul bărbătesc Bucovina, care cuprinde peste 110 membri, provine din județul Suceava, din localități situate în jurul orașului Vicovul de Sus.
Inițiativa acestui concert a aparținut Bisericii Penticostale Betel din Micherechi, condusă de Ilie Puha, idee sprijinită de către Primăria Micherechi, condusă de primarul Margareta Tat.
La concertul desfășurat în piața centrală a localității, au participat sute de persoane, reprezentanți ai primăriei locale, lideri și reprezentanți ai tuturor cultelor religioase din localitate.
Consulul general român a salutat pe cei prezenți, mulțumind organizatorilor pentru contribuția la menținerea identității românești în această localitate din Ungaria. Florin Vasiloni a adresat tinerilor prezenți la manifestare invitația de a accesa burse de studii în România.

Cîțu o ia rău în Falcă, deoarece este fraier!

Aiuritul de Cîțu nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să se laude că a obținut sprijinul lui Falcă, ceea ce ar însemna că toți delegații PNL Arad îl vor vota pe el.
Toate bune și frumoase, numai că Falcă nici gând să confirme, o face pe niznaiul, făcând echilibristică mai dihai decât campionii la gimnastică eșuați în postura de circari. Ce nu știe Cîțu: Multe nu știe. În primul rând, ar trebui să știe că Falcă, cel mai puternic zoon politikon al Aradului și nu numai, a fost întotdeauna în tabăra câștigătoare. Bietul Cîțu nu pricepe că el este doar un puișor al serviciilor, în timp ce Falcă este chiar boșorog, în comparație cu el, conștient de inutilitatea tentativelor de accedere la vârful piramidei, în pofida locului de lacheu, care ți-a fost rezervat de la bun început. Asta nu a înțeles Dragnea și ați văzut ce a pătimit. Falcă nu e fraier, știe că nu te piși contra vântului, așa că nu se grăbește să declare apartenența la o tabără sau alta.
Cu riscul de a fi catalogat drept profet prost și fraier, eu zic că Falcă nu va accepta ca Florin Cîțu să devină președinte al PNL, decât dacă așa i se va porunci, lucru în care nu prea cred. Vă și spun de ce: Victoria lui Cîțu ar însemna dispariția definitivă a PNL, confirmarea supremației USR. Or, serviciile nu vor accepta asta! Voi explica, bob cu bob, pe ce mă bazez. Pe scurt, ca să vă țin în priză: USR este doar un avorton al serviciilor, iar acestea se vor descotorosi urgent de el, inclusiv debarasându-se de acest Cîțu, un USR-ist implantat în PNL.
Ca să încheiem la modul glumeț: Din salariul de spălător de vase, Cîțu, în USA, și-a cumpărat o mașină. Mai grozav spălător de vase a fost doar Băsescu! Simion TODOCA

În curând, în Arad se va deschide prima clinică privată de oncologie medicală

0
În data de 23 august a.c., în municipiul nostru își va începe activitatea prima clinică privată de oncologie medicala din judetul Arad, și care va oferi servicii la cele mai inalte standarde.
Personalul medical de aici va lucra în colaborare cu cadre medicale de la Clinica de oncologie medicala OncoHelp Timisoara.

Csilla Aur: „Pericolul a trecut. Am eliminat prin vot tentativa de colhoz a învățământului tehnologic în Arad”

0
Consilierul local social-democrat Csilla Aur afirmă că partidul din care face parte a reușit împiedicarea comasării celor trei licee tehnologice într-un conglomerat.
„Argumente erau suficiente și tocmai prin puterea argumentului am reușit ieri să polarizăm votul în Consiliul Local Municipal, pentru a împiedica comasarea celor trei licee tehnologice într-un conglomerat absurd. Am spus-o și anterior, ideea acestei fuziuni este una nefericită, tocmai pentru că din start primarul Bibarț și inspectorul școlar general au decis să ignore părerile colectivelor de profesori de la liceele „Aurel Vlaicu”, „Henri Coandă” și Construcții, care s-au pronunțat împotrivă. Administrația nu a reușit să răspundă nici la întrebările dascălilor și cu atât mai puțin să convingă părinții și opinia publică că au dreptate. Călin Bibarț ar trebui să învețe ceva din acest eșec și nu să urmeze calea inițiată de Falcă, părintele colhozului cultural în Arad. Pentru că exact asta au încercat să facă la Arad, o uniune contra naturii care nu conducea la eficientizarea procesului de învățământ ci la haos. PNL nu a făcut acest lucru din capriciu, ci din interese imobiliare precise care sunt deja de notorietate. În actualul sistem de învăţământ şcolile tehnice sunt cele care asigură forța de muncă necesară firmelor arădene, de aceea, și elevii din branșa învățământului tehnic trebuie să beneficieze de aceeași susţinere ca și cei de la liceele teoretice. Pentru moment, pericolul a trecut, copiii, părinții și profesorii pot să respire ușurați, până la următoarea tentativă idioată a administrației liberale de a reconfigura în mod prostesc rețeaua de învățământ arădean”, spune consilierul local municipal PSD Arad Csilla Aur (foto).
NewsAr.ro

Dilemă: Câțu guvernează România treaz sau beat?

0
Gândirea în alternative pe care o experimentez, mă determină, totuşi, să consider că marii lideri (vezi Ceauşescu) au făcut puşcărie înainte de a fi conducători de partid şi de ţară. Din ce în ce mai mult în ultima vreme se conturează ca o condiţie sine qua non existenţa unor “afaceri judiciare” ale politicianului de succes. Florin Cîţu este astăzi o victimă şi trebuie să-l tratăm ca atare. Este victima propriei incompetenţe care i-a alimentat visul de preamărire bazat pe patalamaua studiilor americane. În martie 2020 dădea bir cu fugiţii pentru că i se oferise o pălărie prea mare pentru freza lui dezordonată, dar, printr-un artificiu de calcul a fost reevaluat, reşapat şi dintr-o anvelopă uzată a PNL a devenit vocea întâi a reformei româneşti. În prezent, colegii săi şi-au adus aminte că de câţiva ani se tot fac glume pe seama unor substanţe dragi premierului, iar pentru asta au şi dovezi tocmai din America. Visul american eșuat a fost împachetat frumos într-un dosar cu şină şi adus la Bucureşti pentru a-i aminti lui Cîţu că este doar o unealtă. O infracţiune banală pentru acea vârstă şi pentru ţara în care se afla trezeşte românul din toropeala caniculară, însă duhneşte de la o poştă a metodă brevetată de-a lungul timpului de către comunişti. Iată cum meandrele paradoxului i-au distrus pe tinerii noştri care s-au propus la conducerea unei ţări debusolate şi ruinate. Iar din ciclul: Nimic nu-i nou sub soare, iată ce scria Mihai Eminescu despre tinerii vremurilor sale: Ai noștri tineri la Paris învață La gât cravata cum se leagă, nodul, Ș’apoi ni vin de fericesc norodul Cu chipul lor isteț de oaie creață. La ei își cască ochii săi nerodul Că-i vede – în birje răsucind mustață, Ducând în dinți țigara lungăreață… Ei toată ziua bat de-a lungul Podul. Vorbesc pe nas, ca s-alti-mbănci se strâmbă: Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele, Și viața lor nu și-o muncesc—și-o plimbă. Ș’aceste mărfuri fade, ușurele, Ce au uitat pân’ și a noastră limbă, Pretind a fi pe cerul țării: stele. Oare nu ar putea fi și Florin Cîţu un pui de licurici pe cerul ţării care ar putea pieri răpus de lovitura unui dosar bine făcut? Ciprian DEMETER

Concert “Direcţia 5” la Gyula. Încheiere proiect RO/HU „Tradiţii sănătoase – Ştiinţă pentru generaţiile viitoare”

0
În data de 14 august 2021, sute de persoane, din Ungaria şi România, au asistat la concertul formaţiei româneşti “Direcţia 5”, intitulat “Povestea noastră”, în incinta Liceului “Nicolae Bălcescu” din Gyula. Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a participat la evenimentul organizat de către Asociaţia „Iris Research” din Arad, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) şi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB).
Au participat reprezentanţi de seamă a comunităţii istorice româneşti din Ungaria: ai Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula; medici de la Spitalul Judeţean „Pandy Kalman”; oameni de afaceri, reprezentanţi ai Primăriei, Grădiniţei, Autoguvernării Româneşti locale, etc. Concertul a fost finanţat prin proiectul proiect RO/HU 285 TSH „Tradiţii sănătoase – Ştiinţă pentru generaţiile viitoare”, sprijinit de către Consulatul general al României la Gyula.
În data de 16 august 2021, în sala de festivităţi a Centrului Cultural Românesc, situate în  incinta Liceului “Nicolae Bălcescu” din Gyula, a avut loc conferinţa de închidere a Proiectului RO/HU „Tradiţii sănătoase – Ştiinţă pentru generaţiile viitoare”,, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria. Proiectul a fost  implementat de Asociaţia „Iris Research” din Arad, în calitate de beneficiar şi de Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) şi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), în calitate de parteneri. În mod specific, proiectul a presupus identificarea unor localităţi din judeţele Arad şi Timiş, respectiv din regiunea Bekes (Ungaria), care au fost observate şi studiate din perspectiva tradiţiilor lor, mizându-se pe identificarea unor elemente comune.
Alături de reprezentanţii celor trei instituţii partenere în proiect, la eveniment au participat Otilia Hedeşan, reprezentant al UVT; Maria Gurzau Csegledi, directorul LNB; Claudia Toma, preşedinte Iris Research; ş.a.
Consulul general Florin Vasiloni a subliniat că pentru comunitatea românească din Ungaria, este foarte important ca pe lângă obiectivele de infrastructură să se construiască punţi şi legături între oameni. Cunoaşterea tradiţiilor locale poate avea un efect benefic pentru construirea unui viitor mai bun. Gheorghe Cozma, preşedintele AŢRU, a afirmat că tradiţiile culinare, alături de limba maternă şi credinţa strămoşească, fac parte din patrimonial identitar al comunităţii istorice româneşti din Ungaria. În cadrul acestei manifestări, a fost lansat volumul bilingv, româno-maghiar, “30 de aluaturi şi poveşti despre hrană”, care adduce la lumină reţete culinare tradiţionale din România ş Ungaria. Manifestarea a conţinut şi un moment folcloric românesc, asigurat de Grupul vocal instrumental “Rapsozii Zarandului”, condus de maestrul Petru Paşca.

NewsAr.ro: Cadou de Zilele Aradului. UTA a ÎNVINS Craiova într-o atmosferă de mare meci

0
UTA a învins CS Universitatea Craiova într-o partidă care s-a încheiat cu câteva zeci de minute înainte de miezul nopții, făcându-le o mare bucurie arădenilor care, începând de luni dimineață, vor sărbători „Zilele Aradului”. Partida a fost una viu disputată, cu ocazii de ambele părți, dar și cu intrări periculoase, la limita regulamentului. În timp ce oltenii s-au plâns pe la televiziuni de duritatea partidei (dar au rămas pe teren!), doi utiști au părăsit suprafața de joc pe targă după intrările criminale ale jucătorilor „Universității”. Este vorba despre Miculescu și Tomozei. UTA a înscris în minutul 70, printr-o lovitură de cap a lui Liviu Antal, excelent servit de Marko Vukcevic. Ulterior fazele de gol s-au succedat cu repeziciune de la o poartă la alta, dar nimeni nu a mai reușit să înscrie. UTA a fragmentat foarte bine jocul pe final, dovedind că a învățat ceva din partida cu FSCB în care a fost egalată în ultimul minut regulamentar de joc. upă terminarea partidei, jucătorii au sărbătorit minute bune alături de suporteri care și de această dată au creat o atmosferă extraordinară pe stadionul „Francisc Neuman”. Spectacolul din tribune a fost umbrit la final de fanii olteni care și-au dat în stambă și au sărit la bătaie, dar au fost fugăriți și puși la colț de bodyguarzii arenei. Vezi și:

Rezumatul partidei dintre UTA și CS Universitatea Craiova (VIDEO)