UPDATE! Haideţi la repriza a treia. Ca tot românu’ suporter, de necaz… că de bucurie nu poate fi vorba

0

Suntem peste tot. Azi, la Cluj!

Nu ne lăudăm, dar suntem buni. Mai e puţin şi începe meciul România – Danemarca. Nu ne întrebaţi cu ce scor se va termina, că… tot se va termina.-

Până atunci, poze.  

ALDE Arad a luat faţa conducerii centrale. Cu pumni în bornău

Destrămarea coaliţiei a început (ca Unirea din 1918) la Arad

Ştirea sfârşitului de săptămână din politica românească este aceea că Tăriceanu (ex-preşedinte PNL) s-a săturat de Daniel Constantin (ex-preşedinte PC), ambii preşedinţi la ALDE şi parteneri de guvernare cu Dragnea – PSD. Mai mult chiar, Daniel Constantin este vicepremierul României şi ministrul Mediului în Guvernul Grindeanu. Până la ora aceasta, când scriem aceste rânduri, „motobiţiglistul” Tăriceanu este decis să-i propună lui Dragnea şi, logic, lui Grindeanu să-l dea afară din guvern pe rebelul Daniel Constantin. Să-l lase cu ochii în soare, adică. sau, dacă vreţi o expresie mai plastică, acesta din urmă să rămână izolat, ca sula în nuntă! Că o fi ce vrea Tăriceanu, că nu o fi, asta rămâne de văzut. La Arad, însă, situaţia este cu totul alta. Adică, PC-ul e la putere, vechii liberali (vorba vine – Mihăiţă „Vermorel” Calimente numai liberal nu este!) sunt mai mult de umplutură. Nu o spunem noi ci o spun faptele, adică ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile în sânul ALDE Arad. Atunci când un şef al PC i-a tras o directă în meclă (în bornău, mai precis) unui important şefuleţ şi sponsor pe deasupra al vechiului PNL, chiar în sediul partidului – sau coaliţiei, că nici dracu nu mai ştie ce este. Noroc că la altercaţie a fost prezent şi „Vermorel” Calimente, instructor de tumbe în diplomă, fost rugbist, care a aplanat cât de cât conflictul. Oricum, borşul (sângele, roşu ca PSD-ul) a curs din nasul ciupitului vechi penelist, dar acesta din urmă nu s-a dus la legist aşa că… canci urmări. Revenind la ideea de bază, ALDE a început să se destrame de la Arad. Să mai zică cineva că politicienii noştrii (vorba vine) o freacă la rece şi nu sunt în prim plan. P.S. Din cauză de grabă am omis să vă spunem numele bătăuşilor. Dar, cum cititorii noştri sunt mai dăştepţi decât ai altora bănuim că ştiţi despre cine este vorba. D.R.S. – înainte cu două ceasuri de meciul România – Danemarca!  

Ca măgaru’ în ceaţă!

1

Falcă e iarăşi în concediu

  Unde eşti tu, Falcă, Doamne, ca punând mâna pe ei (pe euro, să fim bun înţeleşi), să-i împarţi în două locuri, ţie şi… tot ţie. Jiţă, nu de alta, dar ne întreabă lumea care îţi plăteşte taxele şi impozitele locale să ai bani de împrăştiat pe „proiecte” megalomanice, pe unde dracu mai bântui? Că la Ziua Poliţiei nu ai fost, la Primărie eşti dat dispărut, pe acasă… auzi ce zice unul de lângă mine (care te cunoaşte de când ai venit cu plasa în mână, lângă stâlp şi te rugai de nea Bebe Maier să te angajeze la Drumuri Municipale) nu ai mai dat cu zilele, că nopţile ţi le petreci prin (h)alte locaţii. Îţi pregăteşti apărarea? Că profcurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (unde te-a trimis ANI pentru conflict de interese) nu e la mâna lui Coldea (apropo, ce mai face viceprimarul Călinuţ Bibarţ, finul lui Coldea?). Terminatorul Aradului, ceea ce eşti, de ce te ascunzi? De ce îţi este frică să apari în public? În faţa arădenilor, nu în faţa papagalilor care te ling în… (fără nicio referire directă la Andrei Ando, pe care l-ai băgat pe gâtul preşedintelui Cionca, de la CJA)? Probabil, la mânăriile pe care le pui la cale speri să mai obţii nişte lovele (imobile – Pro Arhitecura) şi un  nou mandat în fruntea PNL Arad (de când eşti liberal?, comunistule!). Va fi greu, şi, oricum, lumea s-a cam lămurit câte prune ai în straiţă, milionarule în euro pe banii arădenilor! Că tot e Sfânta Sărbătoare, nu ţi-e frică de Dumnezeu? Neptun cu presa aferentă

Ziua „miliţiei”, la Arad, a fost comemorată ca pe vremea lui Ceauşescu

Barurile din Piaţa Avram Iancu nu au avut voie să servească băuturi alcoolice

Mai mult ca sigur că Ziua Poliţiei (25 martie, pentru novici) s-a vrut să fie o sărbătoare, aşa cum era normal. Din păcate, din cauză de calendar, 25 martie s-a ţinut în 24 martie, adică vineri. Şi, ca şi în alţi ani, festivitatea a avut loc la Teatrul de stat (actulalmente Ioan Slavici) şi în Piaţa Avram Iancu, nişte demonstraţii de câini poliţişti, pirotehnişti etc. aceleaşi ca şi în ultimii ani. Nu-i bai. Trebuie bifat şi acest eveniment (dacă putem să îi zicem aşa), dar ce s-a întâmplat de fapt ne duce cu zeci de ani în urmă. Concret: vineri, 24 martie, cu ordin de la Primăria lui Falcă (apropos, unde a fost Jiţă Falcă – că iar a tăiat-o din Arad!) toate unităţile de alimentaţie publică din perimetrul Pieţei Avram Iancu nu au avut voie să servească băuturi alcoolice până la ora 16,00. Că cam adică, dacă ai vrut să te dregi cu o bere sau să „combini” o madamă cu un martini mic nu aveai voie pentru că în sala de spectacole a Teatrului a a avut loc ceremonia festivă de sărbătorire bla, bla, bla, a zilei miliţienilor. Exact ce pe vremea lui Ceauşescu. Canci bere, monopol cu dulce, vodcă etc. Cine a avut ideea asta, în anul de graţie 2017, e mai… communist decât prevedea Lenin şi Ceauşescu. Cine dracu’ să disturbe solemnitatea, cu ghilimelele de rigoare, IPJ-ului Arad? Unul sau altul care loveşte o bere sau altceva cu …grade, de revenire… Jenant!!!!! Întrebarea noastră este, însă, alta. De ce seara, la cheful pe care IPJ Arad l-a organizat la Ratio Beach, la ştrand, nu s-a aplicat aceeaşi măsură: SĂ NU SE CONSUME BĂUTURI ALCOOLICE? Aaaaa, acolo era spuma miliţienilor şi a invitaţilor la chermeză. Din câte ştim, Ştrandul din Arad este administrat, vorba vine, de către SC RECONS SA, firmă aflată în subordinea Primăriei Arad, firmă falimentară. Oare, invitaţii (ca să nu zicem cheflii – şi nu au fost puţini) care au fost la Ratio Beach au plătit billet de intrare „pe” ştrand? Şi cum de au avut voie să bea băuturi alcoolice la discreţie. Poate că s-au lăsat umbrele, a trecut ora 16,00 şi a expirat interdicţia din Piaţa Avram Iancu. Coane Nelu, exact ca pe vremea lui Ceauşescu! Fraierii nu moare, se schimbă! DRS

Poliţia Arad are şefi de servicii pe care şi-i merită! Oare?

0
Pile, pile, dar să ştie tot natul până unde se merge   Nu am prea scris până acum despre „miliţia” din Arad pentru simplul fapt că nu a intrat în sfera noastră de obiect de activitate. Că unuia dintre ei i-a fost luat permisul, că alt miliţian a făcut bla, bla, bla etc.. Dar, ne-am decis să scriem că nu putem rămâne indiferenţi la ce se întâmplă în ultima perioadă (ca să nu zicem în ultimii ani) la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad (IPJ). Mai cu seamă că în 25 martie poliţiştii sărbătoresc Ziua Poliţiei! În urmă cu câteva zile, nu are importanţă câte, a fost organizat, vorba vine, un concurs pentru ocuparea funcţiei de şef la Serviciul Arme (cu adăugirile de rigoare). Nu-i bai, până aici, legea e lege. La concursul (tot cu ghilimelele de rigoare) s-au înscris 5 (cinci candidaţi – mulţi dintre ei poliţişti, să fim bine înţeleşi). Nu vă mai aburim cu amănunte, aşa încât trecem la miezul problemei. Concret: a câştigat cine a… câştigat! Istoric. Scurt, ca să nu vă plictisim. A fost odată (după Revoluţie) un personaj care s-a, sau mai bine zis a fost angajat (din surse externe) sergent la Jandarmi. Om care, ulterior, după „valoare”, s-a transferat la „miliţia rurală”, recte la Secţia 2 Pecica. Loc de unde sau mai bine zis unde s-a evidenţiat prin nimic (sau poate prin nişte bănuieli de braconaj). Fapt pentru care a fost avansat, două mandate chiar, la „mascaţi”, la IPJ Arad. Rampă de lansare în toată regula, ce mai! Nu vă mai ţinem sub tensiune, ci vă spunem că personajul respectiv (fost boactăr la jindari, angajat din surse externe sistemului, deci…) a candidat la funcţia de şef la Serviciul de Arme din cadrul IPJ Arad. Şi, logic, a câştigat. Deşi, spune sursele noastre, care nu e multe, dar e consistente şi bine informate, personajul în cauză are treabă cu armele… cu armele, ca noi cu legea lui Ohm pe o porţiune de circuit. Probele de concurs, teoretice, nu practice (adică scrise, să NU rămână ceva palpabil în urmă) au fost aşa cum au fost. Comisia de examinare… Asta e. Numită de comandant. Că unde e lege, nu e tocmeală. Rol decorativ, atâta timp cât se ştia de la bun început cine, ce şi, mai ales, DE CE… Pentru a nu vă lăsa în ceaţă, deşi bănuim că ştiţi şi dumneavoastră, dragi cititori de Flacăra roşie – mai deştepţi decât ai lor, unul dintre contracandidaţii care au rămas în cursă (restul s-au retras din motive obiective – de musai cu plăcere) are nu mai puţin de zece (10) ani de experienţă la Serviciul Arme. Dar, nu a avut… nu a avut. Ceea ce a avut  câştigătorul (la oral) fostul sergent de jindari Grui. Comisarul Grui, să fim bine înţeleşi. Pe când şi alte promovări pe criteriul sus menţionat? Cât de curând, zicem noi. Asta, să nu tăcem! D.R.S P.S. După o muncă de informare seculară, care a durat mai bine de o oră am aflat că pecicanii s-au bucurat când au scăpat de jindarul Grui. Oare de ce?

De OPT ori mai mulți bani pentru distracție decât pentru învățământ la Primăria Bucuresti!

0
  Acesta este modelul de oportunitate (necesitate) pe care Dragnea & Co. (recte PSD/ALDE/PDL/PNL si nu numai) nu-l vor incriminat ci exonerat de la instrumentarea penală. Adică, primarul să decidă, unilateral, ce să facă cu banul, cum şi câţi bani vrea el „să arunce pe apa sâmbetei” fără să răspundă în faţa cuiva, decât politic (care răspundere?). Adică, ordonatorul de credite să deturneze destinaţia legală a banului public, sub masca subiectivismului „oportunităţii”, fără nicio oprelişte şi să cheltuie aiurea banul public, iar gestionarea frauduloasă („oportunitatea”) sau risipa să fie considerate „investiţii oportune” şi act politic! Zău, aşa? E limpede ca şi votca, că nu-i chiar aşa! Pentru că dacă banii ar fi alocaţi către educaţie, s-ar micşora, în primul rând, numărul idioţilor ce se lasă manipulaţi cu un mititel (din carne expirată) şi o bere (fermentată în trei zile) şi care cred că dacă Firea & Co. le oferă o „repriză” de Guţa şi Salam, politica guvernului şi partidului, din care face parte şi Firea, este în favoarea cetăţeanului. În fapt, de ce nu vrea Firea investiţii în educaţie? Pentru că educaţia este instrumentul cel mai eficient împotriva manipulării. Or, Firea ştie, din experienţa de jurnalist, că omul educat nu poate fi manipulat şi e mai greu de cumpărat cu pomeni de genul circului ieftin cu manele şi alte forme de artă diletantă sau primitivă oferite de Firea & Co. cu care cumpăra liniştea şi tăcerea naivului vis-a-vis de modul cum cheltuie/risipeşte banul public. Deci, prin acest mod de atribuire a banului public (în care distrarea imbecilului e mai oportuna decât educarea lui), Firea impuşcă doi iepuri: manipulează şi droghează (artistic) ignorantul şi creează, în acelaşi timp, mecanismul comisionarii banului public, comision ce se întoarce la „atribuitor”, spălat prin intermediul celor carora li se atribuie, fără licitaţie (sau licitaţii aranjate în culise), contractele de organizare a recreerii (sau mai bine spus a spălarii creierelor). Altă logica a acestui gen de „investitii” nu văd. Aştept (se pare, aiurea), de când s-a instalat Guvernul Grindeanu la putere, vreo acţiune concretă, de atribuire a banului public, care să nu trezească suspiciuni de corupţie sau vreo acţiune care să aibă ca scop asigurarea binelui cetăţeanului, care să nu asigure şi comisioane substanţiale celor ce le pun în operă. În zadar! Nu văd decât atribuiri de contracte publice pe criterii de tip mafiot (adică veşnicilor abonaţi la contracte cu statul, profesionişti în para-ndărăt şi lucrări neprofesioniste, care, din contractele cu statul, înregistrează profituri între 200 si 1000 %) şi acţiuni disperate de salvare a celor certaţi cu legile, ce se află în atenţia organelor de cercetare penală, adică a celor care, în complicitate cu beneficiarii de contracte publice au jefuit bugeteul public şi bugetele locale. Aceste două „activităţi”, respectiv sifonarea banului public şi instituirea unui mecanism de salvare a celor ce sifonează sau au sifonat banul public, sunt obiectivele reale şi preocuparea fundamentală a actualului Guvern şi Parlament. Restul e manipulare si demagogie. Dar, ca să nu cred că sunt paranoia, să mă anunţe cineva când constată vreo fapta a Guvernului sau Parlamentului care nu priveşte cele doua obiective sau când media mercenară (B1TV, România TV şi Antena 3) abordează alte teme şi are alt obiectiv decât protejarea sifonarilor şi scăparea lor de puşcarie! Sau să-mi dezlege cineva misterul averilor incomensurabile acumulate de ordonatorii de credite bugetare, ce-au atribuit banul public pe criterii „oportune”, în condiţiile în care salariul nu le asigură nici un trai decent şi cu atât mai puţin palate, moşii şi slugi, adică opulenţa deşănţata şi sfidătoare! Parcă suntem în decorul unui film stupid, în care toţi ordonatorii de credite se îmbogăţesc miraculos – deşi firmele lor înregistrează, de regulă, pierderi fiscale şi în care suntem forţaţi să acceptăm că alde Firea şi cei asemeni ei, au dreptul, legal, să facă ce vor cu banul public. Adică, să acceptam ca fiind normal că metrul patrat de pavaj, la stat, să coste de 10-20 de ori mai mult ca la privat şi că para-ndarătul practicat de toţi cei ce vin la guvernare, care le asigură îmbogăţiri „miraculoase”, e, de fapt, onorariu de succes şi nu şpagă (cum cere Robu de la Timişoara). Ce cenuşă în cap pentru gestionare frauduloasă a banului public! Ce prezentări de bilanţ cu investiţii oportune cu adevărat! Ei vor sa fie premiaţi şi aplaudaţi pentru spectacolele cu Guţă şi pentru că a ajuns să coste kilometrul de asfalt în România de cinsprezece ori cât în Albania, de au atras toata structura si logistica „Camorra” în România, falimentând mafia siciliană!      Unde naiba dormi Văcăroiule, cu instituţia ta de mituiţi, cu salarii şi pensii, numită doar formal Curtea de Conturi, pentru că nu se vede ca exişti! Fă măcar publice rapoartele şi actele de control cu furăciunile din banii publici sau, ca să nu jignesc orgoliul şmenarilor ce-şi atribuie, prin impostură, titulatura de „oameni politici”, cu „oportunităţile” cheltuirii banului public a celor ce administrează banii publici, care, pe modelul Firea, sunt mai degrabă antonime cu necesitatea reală a societăţii şi sinonime cu „oportunităţile” lui Al Capone sau Corleone! Pentru că dacă un „spectacol” cu Salam e mai oportun în ceea ce priveşte cultura decât utilarea unor laboratoare şcolare sau informatizarea unor instituţii de învăţământ, înseamnă că trăim în paranormal, iar paranormalul are chiar şi un nume: Firea-ar al naibii de oportunitate, vorba lui Sucă! Apropo ! Când dăm foc Academiei, că-ncurcă rău „emanaţii” politici! Pavel Roman

Alba-neagra constituțională!

0
  De câteva zile, Traian Băsescu este în delir, cerând, ritos, să fie demisă sau să-și dea demisia șefa DNA, Codruța Koveși, pentru că, chipurile, ar fi încălcat Constituția, anchetând haimanalele care voiau, noaptea, ca tâlharii, să-i scoată din pușcărie pe Fenechiu, Voiculescu, Voicu, Constantinescu și să protejeze hoții de la bugetul statului, aflați în vizorul anticorupției! O fi încălcat sau nu, DNA, Constituția, asta o poate stabili doar o comisie de anchetă profesionistă, obiectivă – din care, bineînțeles, să nu facă parte, în primul rând, cei de teapa lui Băsescu, Ponta sau Dragnea, cu dosare penale sau care au interese să salveze pe cei cu dosare penale, asta în condițiile în care mai avem vreun membru al vreunui partid care să nu facă parte din această categorie. Dar dacă tot suntem la capitolul demisie pentru încălcarea Constituției, am o dilemă: De ce nu i-a cerut Băsescu lui Boc și Guvernului Boc demisia, când au emis Ordonanțele de Urgență (O.U.G.) prin care au încălcat grav Constituția și cu care au bulversat întreaga activitate a administrației publice centrale și locale (Ex: celebra OUG 77/2009, prin care PDL a politizat toată administrația, declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională)? De ce nu a cerut Băsescu, lui Ponta și Guvernului Ponta, demisia când au încălcat grav Constituția, emițând O.U.G. 82/2013, declarată neconstituțională, deși, atunci când a adoptat și emis OUG 82/2013, existau patru decizii ale Curții Constituționale care stabiliseră clar că Guvernul nu poate emite O.U.G. în domeniul funcției publice? Adică, atunci când prim-miniștrii, miniștrii și Guvernele au emis acte normative, ce încălcau evident Constituția (fiind declarate neconstituționale de Curtea Constituțională), Băsescu nu a făcut gălăgie și nu le-a cerut demisia, în condițiile în care, spre deosebire de ancheta DNA asupra OUG 13/2017, O.U.G emise au produs mari perturbări și au avut efecte grave asupra economiei și cetățenilor. In schimb, i-o cere lui Koveși, cu toate că așa zisa încălcare a Constituției de către DNA nu a produs nici o perturbare și nici un prejudiciu, ci doar a șifonat orgoliul mafiot al unor șmenari care vor să faulteze statul de drept. Când DNA, respectiv Daniel Morar și Codruța Koveși îi rețineau și solicitau mandate de arestare pentru Năstase, Constantinescu, Mazare, Remeș, Copos, Sereș, Voiculescu, Băsescu lăuda activitatea DNA, considerând că statul de drept funcționează. Când aceeași instituție a trecut la infractorii din familie, adică la Mircea Băsescu, la fiica și ginerele președintelui și la „favorita” Udrea, gata, s-a terminat cu statul de drept. Brusc, DNA a comis abuzuri, iar pentru că a anchetat modul fraudulos în care s-a emis OUG 13/20017, a încălcat, chipurile, Constituția. Și, în logica celor ce manageriază, în prezent, puterea, Koveși trebuie sa-și dea de urgență demisia sau să fie demisă. În această logică băsesciană, corect ar fi fost ca toate guvernele care au emis O.U.G. declarate neconstituționale, ce au produs efecte – efecte care, cu siguranță, au fost abuzuri grosolane asupra economiei și unor persoane -, trebuiau să-și dea demisia sau sa fie demiși. Pentru că dacă Curtea Constituțională decide că o măsură, o lege sau o ordonanță este neconstituțională, cum legea (decizia Curții) e valabilă pentru toți și toți sunt egali în fața legii, trebuiau demiși sau să-și dea demisia toți cei care au participat la emiterea acelor acte, În caz contrar a i se solicita demisia, doar lui Koveși, e curată ipocrizie politicianistă. Și asta tot Constituția o spune, pentru că nu poate fi discriminatorie o măsură! Dacă guvernele anterioare, au emis O.U.G., declarate neconstituționale și n-au pățit nimic (nici demisia nu și-au dat-o și nici n-au fost demise), deși unele ordonanțe au produs efecte catastrofale asupra economiei și administrației, în ce logică doar Koveși trebuie să-și dea demisia pentru o presupusă încălcare a Constituției (pe care încă n-a dovedit-o nimeni)? Numai într-o logică de tip mafiot, în care doar unii sunt obligați să respecte Constituția! În lipsa unor dovezi certe că DNA și-a depășit competențele (deocamdată nimeni n-a probat că DNA ar fi anchetat oportunitatea sau legalitatea emiterii OUG 13/2017) sau că a făcut alte cercetări decât cele privind la aspectele de natură penală, așa cum prevede legea și Decizia Curții Constituționale, de ce să-și dea demisia Koveși? Pentru că încurcă planurile lui Băsescu, Dragnea, Ponta, Voiculescu, Fenechiu și alți așa ziși politicieni care s-au crezut stăpânii României? Nu e penibilă, în aceste circumstanțe, revolta lui Băsescu și nu e evident că fostul președinte – cu scopul evident de a pune presiune pe DNA și justiție, pentru a se răzbuna pentru condamnarea fratelui, cercetarea fiicei și ginerului și, mai ales, pentru trimiterea în judecată a mimozei Udrea -, a trecut în tabăra mafiei politice și a lumii interlope ce conduce România, pe care, mai ieri, o condamna și-și construia imaginea luptând, chipurile, împotriva a ceea ce azi a ajuns sa îmbrățișeze? Nu-i iau apărarea lui Koveși, pentru că are și ea destule păcate săvârșite în urma acceptării controlului SRI asupra DNA și ca urmare a beției puterii, ce a condus la multe abuzuri și la măsuri neortodoxe. Însă Băsescu e ultimul îndreptățit moral și legal, să „arunce cu pietre” în Koveși, pentru că, atât timp cât DNA i-a cercetat și trimis în judecată fratele și „creația” imorală, Udrea, îi cercetează fiica și ginerele, nu poate fi nici obiectiv și nici credibil. Cum nu pot fi obiectivi și credibili toți cei care sunt cercetați, trimiși în judecată și condamnați pe baza instrumentării dosarelor de către DNA, chiar dacă s-au cazat în televiziunile lui Ghiță, Voiculescu, Păcuraru și alți infractori ce au jefuit România și se apără, subminand justiția, cu bani furați. E dreptul lor să se apere, dar asta trebuie acceptat doar în limitele decenței și legii, nu în stilul mafiot. Că se numesc Roșca Stănescu, Corneliu Dobrițoiu, Alina Bica, Elena Udrea, Liviu Dragnea, Viorel Ponta și alți infractori sau cercetați penal pentru comiterea unor fapte deosebit de grave – uniți prin interesul de a scăpa de pedeapsă -, ori angajații și lacheii lui Ghiță, Voiculescu, Păcuraru, etc., un lucru e cert: toată această adunătură pestriță – din punct de vedere a caracterului și apartenenței la grupările mafiote -, colcăie de imoralitate și reprezintă, în fapt, lumea politică interlopă și mafia fiscală care controlează România, care distruge România și care pun în pericol viitorul european al României. Pentru că acțiunile lor, deși se vor „legitime”, n-au nici o tangență cu adevărul și justiția și sunt un atentat clar la statul de drept. Prin acțiunile întreprinse ei nu se apără, prezentându-și public nevinovăția și probele ce-o dovedesc ci, cu tupeu de parveniți, orgolioși și aroganți, deși e evident că au comis faptele, nu numai că nu le neagă, din contra, vor să impună hoțiile ca fiind fapte legale și să instaureze statul mafiot, în care oricine nu acceptă hoții și interlopii în fruntea statului, critică activitatea ilicită a acestora și deciziile nelegale, trebuie să tacă, să se supună și integreze sau să plece. Oricât am fi de naivi, e logic că, în prezent, asistăm la un război total între mafia politică încuscrită cu lumea interlopă – ce au jefuit România și fac orice să-și păstreze averile dobândite ilicit sau afacerile prin care jefuiesc, în continuare, statul -, pe de o parte și instituțiile statului pe de altă parte. Iar Băsescu e mai mult decât evident, după modul în care se comportă, că s-a mutat în tabăra mafiei și a lumii interlope! Pavel Roman

Dom’ Primar, hai la nuntă!

2
  Într-un oraş ultramodern, aşa cum ne tot abureşte (încă) primarul Jiţă „miliardarul” Falcă, câinii e la ei acasă (adică pe uliţele din Alfa, unde am surprins instantaneul de faţă). Şi ăsta nu e un caz singular, bineînţeles. Nu ne mai răcim gura de pomană şi să întrebăm ce „face” acei indivizi de la ecarisaj, plătiţi din banii noştri, ai arădenilor – buni plătitori de taxe şi impozite locale, nu ca clanul Faclă – ci prezentăm o poză cu nouă bucăţi de negrii mititei, cu primarul zece! Dar, staţi strâmbi şi judecaţi drept, că ne-am interesat noi, la Spital (acăr care, fie judeţean sau municipal) e destule vaccine antirabice. Aşadar, chiar dacă veţi fi muşcaţi de câinii comunitari ai lui Jiţă Falcă, nu-i bai! Vă transformaţi curu’ poligon de tragere pentru injecţii şi nici un bai. Că banii pentru ecarisaj şi adăpostul de câini fără stăpân i-aţi plătit, stimaţi tovarăşi arădeni. Cât despre nunta câinescă, acolo unde toţi f.. şi nimeni nu plăteşte, în Aradul terminatorului Falcă nimeni nu scapă nef…. Pardon, taxat! Câinele cu tulei în p…ix

PSD Arad, Falcă şi balena albastră

0
  Sursele noastre, care nu sunt multe, dar nici puţine ne-au adus la cunoştinţă faptul că PSD Arad – una dintre cele mai slabe organizaţii ale acestui partid din ţară – sunt în căutare de copii şi adolescenţi inteligenţi. Concret, sunt vizaţi cei care ştiu să joace jocul „balena albastră”, un joc la modă în această perioadă şi care are efecte uimitoare. Unii dintre cei care accesează acest joc virtual şi îşi irosesc timpul în faţa calculatorului se pare că se decid să se sinucidă. Brusc, subit, instantaneu şi dintr-o dată! De ce caută PSD Arad jucătorii de la „balena albastră”? Simplu. Să îl înveţe şi pe Jiţă Falcă să joace acest joc. Poate că aşa va intra şi primarele nostru în galeria sinucigaşilor (la propriu) şi va lăsa loc liber la fotoliul de primar altcuiva. Poate de la PSD. Numai că, cel puţin până acum, rezerva de cadre a partidului condus la Arad de către Dorel Căprar nu are niciun nume care să viseze, măcar, la scaunul de viitor primar. Darmite să îl mai şi ocupe… ALDErama P.S. Altă poză mai reprezentativă nu am găsit. Mulţumim ARQ pentru ajutor

Nu se naşte niciun plod, făr-un electrod!

0
  Ajuns la cea de a XXII-a ediţie Concursul „Tineretul sudează”, în care tineri care  practică meseria de sudor se întrec în a-şi demonstra măiestria în faţa profesorilor şi arbitrilor, s-a bucurat şi în acest an de un real succes. Desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la sediul  Şcolii de Sudură care funcţionează sub egida Fililei Arad a Confederţiei Patronatului Român în colaborare cu Asociaţia de Sudură din România, faza judeţeană a concursul a reunit un număr de nouă sudori  cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, reprezentând firme de prestigiu din Arad: Astra Rail Arad, PAB România Arad, Group Crișan Arad și Autogroup Arad. Concurenţii au avut de trecut prin două probe de „foc”, una teoretică şi una practică. Proba practică a constat în efectuarea a trei procedee de sudură, respectiv SE-111 (sudură cu arc electric electrod învelit), MIG-MAG-135 (sudare cu electrod fuzibil în mediul de gaz protector), TIG-WIG -141 (sudare cu arc electric cu electrod nefuzibil în mediu de gaz protector). Comisia de examinare (din care au făcut parte dr. ing. Francisc Tusz, preşedintele Asociaţiei de Sudură din Arad, președintele comisiei, ing.Moldovan Gheorghe și ing. Iosif Simion) nu a avut o misiune tocmai uşoară, însă după verificări minuţioase a fost stabilit următorul clasament: Sudură SE-111(sudură cu arc electric electrod învelit) Locul I – Ţugui Florin – Astra Rail Locul II – Catarig Grigore Claudiu – Astra Rail Locul III – Iedean Florin – Autogroup Sudură MIG-MAG-135 (sudare cu electrod fuzibil în mediul de gaz protector) Locul I – Uncilac Cristi – Astra Rail Locul II – Nedelcu Răzvan –Astra Rail Locul III – Sandu Benjamin – PAB România Sudură TIG-WIG -141 (sudare cu arc electric cu electrod nefuzibil în mediu de gaz protector) Locul I – Kovacs Robert – Astra Rail Locul II – Trif Ciprian – Astra Rail Locul III – Mihuț Cristian Gabriel – Group Crișan Iată ce a declarat  ing. Ioan Marin Crişan, directorul şcolii de sudură arădene, preşedintele Filialei Arad a Confederaţiei Patronatului Român, organizatorul şi sufletul acestei manifestări: „Mă bucur că şi în acest an concursul „Tineretul sudează”, ajuns la ediția XXII, s-a bucurat de interesul tinerilor care practică această meserie, una nu tocmai uşoară. Câştigătorii au primit premii în bani, iar cei clasaţi pe primul loc vor reprezenta judeţul Arad la faza naţională. Înfiinţarea şcolii de sudură care are elevi nu doar din Arad, ci şi din judeţele Alba, Gorj, Harghita, Hunedoara, și în special din oraşul Petroșani, este încă o dovadă că tinerii încep să se reîntoarcă la meserii care, de ce să nu recunoaştem, sunt bine plătite atât în ţară, cât şi în străinătate. În urmă cu paisprezece ani am început să patronez acestă acţiune destinată tinerilor sudori, dar nu singur, ci având alături oameni dedicaţi acestei meserii dar şi repezentanţii presei arădene care m-au ajuta în promovarea acestei acţiuni. Aş vrea să îi amintesc aici pe dr. ing. Francisc Tusz, ing. Doina Moldovan, ing. Cristian Popa, ing. Ovidiu Buda, ing.Spiru Neaţă, ing. Petru Burcă, iar celor pe care nu i-am amintit aici le cer scuze. Toţi aceşti oameni de suflet m-au sprijinit atât moral, intelectual dar şi material. De asemena îi mulţumesc în mod deosebit lui Dani Dascălu care a promovat brand-ul „Nu se naşte nici un plod fără un electrod”, care  a fost apoi preluat de ziariştii  Romulus Dubăţ, Călin Bibe, Lucian Şerban, Orlando Toader, Kristin Varjasi şi toată presa arădeană care m-a încurajat în „jocul” cu focul, şi carora le mulţumesc”. De menţionat că anul acesta, faza naţională a concursului se va desfăşura la începutil lunii aprilie la Iași, iar Aradul va fi repezentat în acest an de câştigătorii locului I la fiecare dintre cele trei procedee de sudură. Le dorim mult succes.   Patronatul Român, filiala Arad    

Autorităţile au confiscat peste o tonă de alcool (posibil metilic!), la Cintei.

0

Nu este prima abatere de acest gen

Autorităţile au confiscat peste o tonă de alcool (posibil metilic!), la Cintei. Cazul, petrecut în urmă cu câteva zile, este de o gravitate extremă dacă într-adevăr este vorba despre alcool metilic (tehnic) care ar fi putut fi destinat consumului uman. „Poliţiştii Postului de Poliţie Zărand împreună cu cei ai oraşului Chişineu-Criş au efectuat 3 percheziţii domiciliare pe raza localităţii Cintei. Percheziţiile s-au desfăşurat la locuinţele a doi bărbaţi, de 44, respectiv 76 de ani, ambii din Cintei, şi la sediul unei societăţi comerciale din aceeaşi localitate. În urma activităţilor desfăşurate, au fost depistate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor cantităţile: 1.760 grame de tutun şi 1.150 de litri lichid cu miros specific de alcool. În continuare se efectuează cercetări pentru deţinere de către orice persoană în afară antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării sau marcate necorespunzător”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Potrivit informaţiilor noastre, unul dintre cei doi bărbaţi ar mai fi avut asemenea probleme şi în trecut, când ar fi fost amendat cu aproximativ 700.000 de lei vechi. Acesta deţine unităţi de alimentaţie publică în localitate, de unde şi suspiciunea că alcoolul era destinat consumului. Surse: Flacăra Roşie, NewsAr.ro  

E groasă sau Compact… ă

0
Ştirea e mai veche. Cică unul dintre acţionarii de la „Moara cu Noroc” a dorit să vândă. Cel puţin partea lui, aşa că s-a repezit şi a dat un interviu. numai că asta nu le-a căzut bine celorlalţi acţionari. Mai ales lui Nicu Ioţcu, cel care – prin nevastă-sa – e acţionar majoritar. Nu de alta, dar Ioţcu n-ar vinde. E în plin proces şi să nu se interpreteze. Mulţi au zis că nu mai are bani pentru avocaţi! Păi, cam are, din moment ce a chemat la Moară o grămadă de artişti. Numa’ săptămâna trecută a fost Compactu’ la Ineu, au mai fost şi alţi hartişti, dar cică vrea să o aducă şi pe Lepa Brena. Şi-atunci, cum să spui că e scăpătat. De-aia i s-a umflat rânza lui Ioţcu când a citit că Moara e de vânzare.

Nemulţumiri la Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”

0
În data de 9 martie 2017 a avut loc la liceul Tehnologic Iuliu Moldovan o conferință de presă cu titlul Meserii tradiționale pentru viitor, ca o reacție la discreditarea  dirijată din ultimii 9 ani de către ISJ Arad și autoritățile implicate în stabilirea rețelei școlare, a specializărilor oferite de acest liceu. Partizani în promovarea imaginii școlii au fost dl senator Mihai Fifor, dl deputat Adrian Todor și dna consilier Anca Stoenescu, care s-au erijat evident în apărători ai specializărilor deosebite ale acestei instituții de învățământ, împreună cu agenții economici de la SC. Cota, SC Vlaș, SC. Lidar, SC. MaxStil, MGA, Lunca Mureșului. Marii absenți de la eveniment au fost dl inspector școlar general Claudius Mladin și dl primar Gheorghe Falcă, a căror absență a fost amendată vebal de domnii invitați, care au relevat dezinteresul factorilor de decizie în problemele existențiale ale unor instituții de învățământ, în defavoarea altor unități școlare. Dl senator Fifor a subliniat că va susține în parlament amendamentele la legislația învățământului profesional dual, care are o mare influență în revigorarea meseriilor și va milita pentru o rețea școlară echitabilă în Arad, care să nu defavorizeze liceele tehnologice, element de bază pentru economie. În aceeași manieră s-a exprimat și dna consilier Anca Stoenescu, care a afirmat că este mândră să fie titulară la un liceu tehnologic, unde există o resursă umană extraordinară, care merită o rețea școlară echitabilă pentru toți beneficiarii educației, nu un plan de școalrizare cu 34 clase la liceele teoretice și doar 19 la tehnologice, în oraș. „Vom porni noi (n.r. – alături de Adrian Todor) o campanie de promovare a Liceului Forestier, dacă din altă parte nu vine susținere. O campanie voluntară, alături de copiii noștri – vom lua la pas satele din județ, pentru a vedea dacă tinerii de acolo sunt interesați să urmeze cursurile unui liceu tehnologic în Arad.”, a adăugat acesta. Dna moderator Oana Olariu a arătat că Politica ISJ Arad a fost de ani buni, una care a defavorizat școala, intenţia fiind de a muta în sediul de pe strada Timișoarei nr. 29-31, Liceul Teoretic”Adam Müller Guttenbrunn”, care funcționează și are sediu suficient pe str. Posada nr. 19, pe str. Timişoarei nr. 67 şi pe str. Popa Șapcă (grădinița). În 2011, ca o sfidare la adresa Liceului Tehnologic Iuliu Moldovan , Liceul AMG  și-a inaugurat sediul ilegal, (clasele ridicate cu fondurile pentru atelierele Forestierului, la adresa Forestierului), cu mare fast, în prezența președintelui FDGR!!! (oare ce legătură are, oare, organizația respectivă???), în curtea Liceului Tehnologic Iuliu Moldovan . Interesul uriaș pentru clădirea Liceului Iuliu Moldovan (Forestier) a condus la aplicarea unui plan de diminuare sistematică a numărului de clase de profil, inoculându-se beneficiarilor educației, de către cei care ar fi trebuit să sprijine planul de școlarizare, motivul fals că nu se mai solicită profilul sau că școala se desființează, descurajând prin toate procedeele posibile părinții și absolvenții claselor a VIII-a, să se mai înscrie la acest profil. Dl deputat Adrian Todor a augmentat intenția abuzivă a Liceului AMG, care nu mai are de fapt etnici germani, dar se numește totuși…german, nejustificându-și numărul uriaș de clase de care beneficiază. Dl director Florinel Boja a solicitat ca ISJ Arad să sprijine realizarea planului de școlarizare, conform obligațiilor legale,  în baza solicitărilor agenților economici care solicită muncitori școlarizați prin instituția pe care o conduce. Agenții economici de profil contrazic afirmațiile din presă, prin solicitările lor anuale de a școlariza elevi prin Liceul Tehnologic Iuliu Moldovan. Agenţii economici confirmă faptul că au nevoie urgentă de muncitori şcolarizaţi prin acest liceu, perfect dotat şi utilat pentru ca elevii, în momentul când ajung să intre direct pe fluxul tehnologic la firmele dumnealor, să fie deja instruiţi în atelierul-fabrică al liceului, pentru a se evita accidentele de muncă. S-a mizat la comenduire pe comasarea Forestierului cu Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului, unde nu este loc şi nici aviz de la Mediu  pentru mutarea microfabricii între blocuri, care ar însemna desfiinţarea profilurilor legate de prelucrarea lemnului, în realitate. Aceste demersuri sunt în sprijinul beneficiarilor educației și al agenților economici care sprijină prin sponsorizare învățământul profesional de profil. Este inadmisibil ca meseria de tâmplar, tradiţională pentru judeţ şi cea de silvicultor să dispară datorită unor interese obscure pentru clădiri.

Prof. Corina P.

Lansare de carte la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad

0
„Volumul I Tu – carte deschisă“, semnat de 18 autori din Arad şi din ţară, activând pe piaţa culturală de 4 ani şi jumătate sub denumirea Grupul literar „Tu – carte deschisă“ îşi va avea lansarea peste câteva zile. Astfel, sunteţi invitaţi duminică, 26 martie 2017, ora 15, să luaţi parte la o frumoasă prezentare de carte într-un eveniment cultural-artistic cu o expoziţie, dar şi cu invitaţi de seamă. Un eveniment de excepţie care „stă în picioare” în faţa tuturor categoriilor de vârstă şi tuturor domeniilor de activitate. Se spune că aceia care se aseamănă se adună, cartea „Tu – carte deschisă volumul I“ fiind un proiect original ce doreşte a aduce un suflu nou mediului cultural-artistic. Eveniment creat de Grupul literar „Tu – carte deschisă“, gazda evenimentului cultural fiind NATALIA MICALONA, invitaţi fiind: Alexandru Ioan Ardelean (Baci Ghiuri a lu’ Hamfău), Aneta Beatrice Filip (expoziţie), Daniel Ioan Ţole, Gheorghe Budiu (expoziţie), Cristian Lucian Mladin, Livia Ciupav, Marcel Ionescu, Marius Socaci, Mirela Minuţa Alexa, Radu Dunu, Rely Tarniceri, Rodica Lolea, Tatiana Moş, Victor Cociuba şi alţi invitaţi surpriză. Parteneri media: mass-media arădene. Marcel IONESCU

Barfe sport

0

Din Codru citire

Directorul general al clubului este un personaj fascinant de-a dreptul, care nu lasă să treacă nici o conferinţă de presă fără a spune lucruri memorabile. Aşa cum s-a trezit acum ceva timp să declare că clubul pentru care prestează zi de zi a devenit al doilea cel mai titrat din România după problemele echipei patronate de Gigi Becali. Că treaba cu Steaua este încă mai complicată, nu are rost să povestim noi. Dar să te trezeşti tu, ditamai directorul general al unei echipe care în actele oficiale există de patru ani, care are o promovare din liga a patra, una din liga a treia şi acum se află la al doilea sezon cosecutiv în al doilea eşalon competiţional din România pare deja ştire de Radio Erevan. Oare din cauza asta acum nu mai are voie să apară pe la conferinţe?  

Părinte al tuturor sau?

Pe când se povestea că UTA ar putea să joace meciurile oficiale pe Arena Gloria pentru că na, nimeni nu a făcut nimic la Motorul, a ieşit ditamai scandalul cu atleţii care fac acolo antrenamente şi mai au ceva competiţii oficiale. Că ei erau nemulţumiţi, că nu se poate aşa ceva, că se strică, că bla bla. Nu asta contează. Ei au cerut un punct de vedere lămuritor din partea directorului Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Arad. Care este Alexandru Meszar. Care nu a spus nimic. Care a apărut la conferinţa de presă susţinută de Călin Bibarţ din postura de părinte al proiectului UTA Bătrâna Doamnă. Care a vorbit despre planuri pentru echipa de fotbal. Care nu are nicio funcţie oficială acolo. Care este plătit pentru ce face (ce face?) la DJST Arad. Care tot nu spune nimic din aceea funcţie. Care e părinte doar pentru ce vrea. Care este caterincă şi mişto la cel mai înalt nivel. Care e bine!  

Sebişul cucereşte Ineul!

Noi v-am tot spus că ce se întâmplă la echipele de fotbal din cele două oraşe arădene e de domeniul ştiinţifico-fantastic. Că Sebişul se tot chinuie de ceva ani să ajungă în liga a doua, dar când e aproape să o facă, se strică totul. La Ineu s-a povestit că se vor face mult şi multe, Academie de Copii cu piramidă la echipa de seniori, după care s-a stricat şi acolo povestea. Acum, cei de la Sebiş spun că dacă vor promova, vor lua grupele de juniori de la Ineu. Care sunt foarte mulţumiţi de acest lucru şi spun că în sfârşit proiectul lor are finalitate. Na, facem pariu că nu o fi nimic de aici şi că în vară se strică totul?

Semnificaţia întâmplării de la Cotroceni

  În demonstraţia de forţă a protestatarilor de la Cotroceni s-a desprins un tânăr din grupul din Teleorman, care l-a scuipat pe Preşedintele României, apostrofându-l: „Iohannis, nu uita, asta nu-i România ta!“ Nu, zău! Tânărul şi, în mod sigur, nici „camarazii“ lui nu au habar de istoria noastră. Cu multe sute de ani în urmă, strămoşii Preşedintelui au clădit cetăţi şi oraşe care au denumit această provincie „Siebenburgen“ (Cele şapte cetăţi). Să le menţionăm: Bistriţa (Bistritz), Braşov (Kronstadt), Cluj (Klausenburg), Mediaş (Mediasch), Orăştie (Broos), Sighişoara (Sehburg) şi Sibiu (Hermanstadt). Sibiul, oraşul Preşedintelui şi al strămoşilor săi, este pomenit în documente, în anul 1223, sub numele de „Villa Hermani“ (în latină, oraşul lui Herman). În 1366 a apărut, însă, cu denumirea germană Hermanstadt, care are acelaşi înţeles.   Tânărul teleormănean şi ortacii lui voiau să-l expedieze pe Preşedinte în Germania, nu ştiau că îi împiedică mormintele strămoşilor acestuia. Semnificativ este însă altceva, provincia de unde proveneau aceşti vehemenţi protestatari: Teleorman, „fieful“ (în Evul Mediu, domeniul feudal) domnului Dragnea. Un simplu exerciţiu de logică ne face să înţelegem cine a „instruit“ aceşti tineri protestatari care s-au manifestat ca nişte huligani şi în interesul cui au săvârşit un act abominabil. Clar, Liviu Dragnea este ahtiat de putere, o putere absolută, întrecând pe Iliescu şi nu risc afirmând că şi pe Ceauşescu. L-am privit de multe ori la Tv., pare dăltuit în piatră, având o expresie fixă care nu te lasă să „citeşti“ ce se întâmplă dincolo de ea, în interiorul acestui om. Poţi bănui doar o energie puternică, dornică să se impună. (Din păcate, cu orice mijloace). Cred, însă, în români. În prim planul vieţii publice se află tinerii din decembrie ’89, azi bărbaţi „în toată firea“. Ei nu pot fi ademeniţi cu vorbe goale. Desigur, se spune că politica nu este „morală“. Politicienii actuali se comportă potrivit acestui „principiu“. În faţa urnei de vot românii sunt liberi să sancţioneze acest „principiu“. Rămâne să avem încredere în capacitatea de discernământ a românilor care vor impune triumful valorilor morale în viaţa publică a ţării.

”Mărţişor cultural la Gyula”. Brâncuşi la românii din Ungaria

0
Cu ocazia zilei de 1 martie, Consulatul General al României la Gyula a organizat o multiplă manifestare cultural-artistică, intitulată ”Mărţişor Cultural la Gyula”. Manifestarea a fost găzduită de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU) şi a beneficiat de sprijinul Direcţiei pentru Cultură a jud. Bihor. Manifestarea a început cu salutul consulului general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, sub patronajul căruia s-a desfăşurat acest moment, dedicat românilor din comunitatea istorică românească din Ungaria. Dl. Lucian Silaghi, directorul Direcţiei pentru Cultură a jud. Bihor, a vernisat şi prezentat expoziţia personală de fotografie ”90 de paşi cu Brâncuşi pe Calea Eroilor”. Criticul de artă Ramona Novicov (Oradea), a vorbit despre creaţia şi universalitatea lui Brâncuşi, care a fost sărbătorit de către români în data de 19 februarie. Eva Iova Şimon, redactorul-şef al săptămânalului ”Foaia Românească” din Gyula, a vorbit despre tradiţiile de mărţişor şi dragobete la români, iar PS Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), a transmis un mesaj în cadrul acestei manifestări. Momentul artistic al serii a fost oferit de către artista Oana Lianu din Oradea, care a oferit un program de melodii populare româneşti, vocal, dar şi instrumental, la mai multe instrumente (nai, fluier, ocarină, tilincă). La această manifestare au participat reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria, de la Gyula, Micherechi, Chiitighaz, Bekescsaba, Medgyesegyhaza, printre care Rita Pătcaş, vicepreşedintele UCRU, Bertold Netea, viceprimarul din Micherechi, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Bekescsaba, dar şi oaspeţi de la Oradea, Sarad şi Timişoara.  La finalul manifestării a avut loc o recepţie, oferită de către Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, care a imparţit marţişoare şi felicitări tuturor participantelor, mărţiţoarele fiind confecţionate de către elevii Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Oradea. În data de 1 martie, consulul general a oferit mărţişoare şi felicitări doamnelor care lucrează la Primăria Micherechi, precum şi doamnlor şi domişoarelor educatoare şi profesori de la şcoala, grădiniţa şi biblioteca din această localitate. În zilele precedente, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a fost alături de comunităţile româneşti din Bătania, Aletea, Chitighaz şi Medgyesegyhaza, la tradiţionalele ”Baluri româneşti”, specifice acestei perioade, participând de asemenea la Budapesta, în data de 27 februarie, la întâlnirea ministrului de externe român Teodor Meleşcanu, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria.

UTA la Şiria şi cerul albastru!

0
Scriam aici acum ceva timp că am impresia că Aradul a intrat într-un univers paralel. Nu se întâmplă nimic concret, palpabil, dar dacă asculţi discursurile primarului şi a acoliţilor săi, oraşul nostru este cel mai cel dintre cel mai cel. Se fac de toate, avem de toate şi nu ne mai trebuie nimic. Teoria era una, practica era cu totul alta. Aceeaşi senzaţie o am şi acum, o dată cu oficializarea uneia dintre cele mai grave întâmplări – din punctul meu de vedere – din istoria acestui oraş. Pentru prima dată clubul de fotbal care se numeşte UTA şi care reprezintă oraşul nostru în competiţiile organizate de Federaţia Română de Fotbal a fost mutat din Arad! Echipa îşi desfăşoară partidele oficiale la Şiria (Şiria! cu tot respectul pentru cei de acolo, UTA joacă la Şiria!!!) şi nimeni nu spune nimic. Sigur, nu mai are rost să aducem aminte de incompetenţa celor de la Primărie care nu sunt în stare să asigure un stadion oficial pentru această echipă cu un gazon cât de cât acceptabil. Singura lor acţiune, făcută împreună cu cei din conducerea acestui club, a fost să mute echipa din oraş. Şi să nu aibă parte de reacţii adverse, din contră, lumea să fie foarte mulţumită. Serios acum, pentru prima dată în istoria ei (fie că vorbim de UTA adevărată, fie de acest club) echipa de fotbal a fost scoasă din oraş! Ştiu, mă repet, dar mi se pare incredibil ce se întâmplă. Şi mi se pare incredibilă lipsa de reacţie a noastră, a tuturor. Gheorghe Falcă ne-a mai dat o palmă şi noi ce facem? Ne urcăm în maşini, mergem pe drumul prost spre Şiria, stăm în tribune, aplaudăm şi lăudăm condiţiile de la Şiria! Repet, Şiria!!!! Cei din conducerea clubului afirmau sus şi tare în toamnă că nu există nicio şansă ca echipa să se mute în afara oraşului, că sigur se vor găsi soluţii, că partenerul cel mai de încredere şi anume Primăria Arad va face totul ca acest lucru să se întâmple. Şi cum nu s-a întâmplat acest lucru, ce fac cei din conducere? Oferă sfaturi despre rutele cele mai bune spre Şiria! În ritmul acesta nu m-ar mira ca în vară, dacă nu se obţine promovarea, conducerea clubului împreună cu Gheorghe Falcă să anunţe că echipa se mută la Timişoara undeva va fuziona cu una din cele două echipe din oraşul de pe Bega, iar noi cu toţii să aplaudăm această decizie şi să ne urcăm pe autostradă spre acest oraş pentru a vedea meciurile de fotbal. Că na, ce are, dacă alte soluţii nu sunt, acceptăm şi asta. Lipsa aceasta de reacţie poate să fie un precedent extrem de periculos pentru viitorul fotbalului în acest oraş. Ni s-a dovedit, încă o dată, că totul se întâmplă doar cum vrea Gheorghe Falcă. Că datorită fricii avute de unii oameni faţă de acest om, el poate să facă orice vrea cu echipa de fotbal şi nimeni nu va spune câr. Sunt sigur că sunt multe persoane, chiar din interiorul clubului, care nu sunt de acord cu această decizie. Dar care nu spun nimic oficial deoarece se tem de repercursiuni, având în vedere că acest proiect este în continuare girat de primarul Aradului. Aşadar, UTA s-a mutat la Şiria intră în categoria ştirilor de genul cerul este albastru, primăvară păsările cântă, vaca dă lapte şi găinile fac ouă. Hei, hei, hai UTA!

Gheorghe, balaurul şi prorocirea

0
În situaţia de faţă, Gheorghe – clar la cine mă refer – duce aceeaşi luptă biblică cu balaurul. Doar că, de această dată, balaurul e chiar partidul care l-a creat pe Falcă – da, la el mă refeream, ca să eliminăm orice dubii – iar Gheorghe al nostru tot taie pe capete. a început cu socrul său, Gheorghe Seculici, a continuat cu Ioţcu, apoi cu Igaş, ca să mă refer doar la numele mai mari şi mai deranjante. Ar mai fi şi alte nume, cu funcţii administrative sau politice. Citez aleatoriu, din memorie: Cipri Luca, Bruno Biringer, Ovidiu Bonca, Teodor Gligor, Ionel Costin, Dan Cancel şi mă opresc, pentru că am demonstrat ceea ce vroiam să demonstrez. Balaurul, adică partidul, continuă însă să producă. Oricând se poate găsi câte un contracandidat la Falcă. Şi chiar s-a găsit. Prin urbe umblă vorba că ar fi mai mulţi. Se vorbeşte de Pistru, de Cionca, chiar şi de Igaş. Bursa zvonurilor fluctuează, dar singura certitudine pare Călin Abrudan, primarul Ineului, care şi-a anunţat public, şi în interiorul partidului, şi în mediul jurnalistic, intenţia de a candida. Călin şi Ilie, ca să amintesc şi al doilea prenume. Total diferit de pilda religioasă, tocmai un Ilie vine să prorocească pieirea lui Gheorghe şi preluarea balaurului nimut PNL. Mergând mai departe cu raţionamentul, ca o părere strict personală, cred că preşedinţia filialei locale ar trebui să revină unui reprezentant al vechiului PNL. Argumente am suficiente. În primul rând, însuşi calculul simplu: PNL a primit doar două funcţii importante, un vicepreşedinte de consiliu judeţean, respectiv un senator. Atenţie, din opt funcţii, partidul deţinând în total un primar de municipiu, un preşedinte de CJ, un viceprimar, doi vicepreşedinţi şi trei parlamentari. Despre primarii din judeţ e inutil să vorbim, indiferent dacă provin din PNL-ul vechi sau din PDL. Nu pentru că nu-şi merită funcţia, ci tocmai pentru că şi-o merită: şi-au câştigat – în proporţie aproape maximă – mandatul prin meritul propriu. Revenind la raţionament, Călin Abrudan pare îndreptăţit, ca exponent al vechilor liberali, să preia filiala locală a PNL. Poate nu cel mai îndreptăţit, dar e greu de găsit un alt candidat viabil. Senatorul Cristina nici nu prea vrea, dar nici nu e indicat să ai un preşedinte mai mereu plecat, în condiţiile în care e nevoie de o reformă internă. Sergiu Bîlcea, vice la judeţ, are de lucru pe administraţie, iar alţi primari PNL nu-şi prea doresc nici ei. Rezumând, nu-s proroc, dar cred că alternanţa PDL-PNL ar ajuta noul partid să-şi elimine animozităţile acumulate în urma fuziunii forţate. Poate nu Abrudan e cea mai bună soluţie, dar pare cea mai bună soluţie practică. Restul e can-can, ca să citez din alt primar liberal. Vechi liberal…

Deschidere de frontieră și sfințire de clopot, la Săcal (Ungaria)

0
În data de 18 februarie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la festivitatea prilejuită de deschiderea cu caracter temporar a Punctului de Control al Trecerii Frontierei (PCTF) Elek-Grăniceri (jud. Arad). În zilele de 18-19 februarie, alte nouă puncte au fost deschide, de asemenea, cu caracter temporar, pe frontiera româno-ungară: Dénesmajor – Iermata Neagră, Dombegyháza – Variașu Mic, Csanádpalota – Nădlac, Ömböly – Horea, Körösnagyharsány – Cheresig, Pocsaj – Roșiori, Bagamér – Voievozi, Zajta – Peleș și Garbolc –Bercu. La deschiderea punctului de frontieră Aletea–Grăniceri au luat parte oficialități din România şi Ungaria, între care PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, primarii celor două localități: Pluhár László, de la Aletea și Petru Claudiu Bătrânuț, de la Grăniceri, Kovács József, deputat de Gyula în Parlamentul de la Budapesta, Kalapáti Magdolna, reprezentant al guvernului ungar pentru programul HU-RO, Mária Kalcsó, primarul Chitighazului, Gheorghe Bagy, președintele Autoguvernării Românești din Aletea, alți oficiali români și ungari. Au participat, de asemenea, ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră români și ungari, numeroși oaspeți, dar și oameni în vârstă, de cele două părți, care au asistat la evenimentul închiderii frontierei din 1948, precum Petru Sabău din Aletea și Petru Gros din Grăniceri, ambii născuți în anul 1935. Cel de-al doilea a prezentat și un permis de trecere, valabil înaintea anului 1948. PS Siluan a rostit o rugăciune de binecuvântare pentru reușita acestui eveniment. Vameși români și maghiari au deschis în mod simbolic, bariera care marchează granița, iar oficialitățile au tăiat panglici în culorile drapelelor celor două țări. Participanţii au  luat parte la o recepție comună, oferită din partea primarului Petru Claudiu Bătrânuț, la Școala Generală din Grăniceri.  În data de 19 februarie 2017, Florin Vasiloni,  consulul general al României la Gyula a participat la ceremonia religioasă ocazionată de sfinţirea unui clopot la Biserica Ortodoxă Română din Săcal (Korossakal), jud. Hajdu-Bihar. Programul de la Săcal a început cu celebrarea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi în frunte cu Preasfinţitul Siluan, episcopul Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria, urmată de ceremonia sfinţirii clopotului, în greutate de 325 de kg. El înlocuiește un clopot mai vechi, din anul 1926, care s-a deteriorat datorită utilizării și trecerii timpului și care ulterior va fi pus în valoare printr-un monument reprezentativ pentru această parohie. La slujbă, alături de românii din Săcal, au participat și credincioși din Oradea,  Micherechi, Biharugra şi Komádi. La programul religios de la parohia ortodoxă română din Săcal a mai luat parte Tamas Palfi, primarul localităţii, Eva Boncza, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Săcal,  respectiv Istvan Repasi, pastorul reformat din localitate. În seara zilei de 19 februarie 2017, consulul general Florin Vasiloni a fost prezent la programul de rugăciune, organizat la Biserica Penticostală românească „Betel” din Micherechi. https://www.youtube.com/watch? v=JMMdpJpUFc8