Reporter în lumea largă
În China, ucenicul vrăjitor a dezlănțuit forțele naturii. Iar cea mai puternică „forță a naturii” este inteligența umană. Cine este ucenicul? Nimeni altul decât omul deschiderilor — Deng Xiaoping, cel care, învățând la școala lui Mao Țze-dun, și-a depășit (de fapt, și-a negat) profesorul și a ajuns un „rebel”. El a oferit Chinei comuniste o șansă iar azi politica sa începe să dea roade. Că este așa, ne-am convins și aici, în Provincia Hainan.
Înainte de orice însă, câteva informații despre această insulă. Suprafața Provinciei Hainan este de 33.920 de kilometri pătrați (o treime din teritoriul Ungariei sau, și mai sugestiv, cât Belgia) și dispune de cea mai mare arie marină din China, administrând două milioane de kilometri pătrați din apele Oceanului Pacific. Are 68 de porturi, mai mari sau mai mici, iar coasta se întinde de-a lungul a 1.582 de kilometri. Din totalul suprafeței terestre, 99,8 la sută este folosibilă. Și totuși, zeci de mii de hectare rămân neutilizate, fiind disponibile, zic chinezii, pentru dezvoltare. Populația trece de șapte milioane de locuitori. Insula este foarte bogată în resurse agricole, minerale, marine și turistice. Pentru a nu plictisi cititorul, voi renunța la alte date. Trebuie însă menționat că, începând din 1988, Hainan a devenit provincie și a fost trecută în rândul „zonelor speciale”. Cum au folosit cei din insulă această șansă? Asta am și încercat să aflu. Prima impresie a străinului care ajunge aici este una care intrigă, fiindcă ai în față o lume a contrastelor. Mulți oameni locuiesc în condiții mizere. Își trag sufletul în „case” care, iertată-mi fie comparația, sunt sub cotețele sau colnele din curtea țăranilor de la noi. În fața acestor locuințe primitive, sute de kilograme de gunoaie. Îmbrăcămintea, evident, vorbește încă despre „succesul” comunismului în China lui Mao.
A doua impresie este că, peste tot, lucrurile au început să se miște. Se construiește la tot pasul (nu locuințe!) iar dintre colibele insularilor zvâcnesc clădiri impunătoare, foarte moderne. Sunt hoteluri, bănci, sedii ale unor companii. Sute de asemenea clădiri găsești în toate orașele mai mari — și am avut șansa să vedem insula de la nord la sud.
La Haikou și Sanya, orașe cu peste 300.000 de locuitori, fără a socoti suburbiile, am fost primiți de primari, de conducerile politice locale (activiști), un bun prilej de a despica firul în patru cu ei, cu alți oameni cu putere de decizie, cu oameni de afaceri. Ce fac? Cum fac de se dezvoltă în asemenea ritm? De unde bani? Cine sunt investitorii și ce facilități au? (…)
Să luăm cazul orașului Sanya — până în 1987, o comună. Azi, oraș, cu o suprafață de 1878 de kilometri pătrați. Mai este numit, de către chinezi, „pământul de la capătul lumii”, ceea ce corespunde impresiei pe care ți-o lasă drumul lung din China continentală și până aici, în sudul Hainanului. După deschiderea din 1988, când Hainan a primit statutul de „zonă specială”, aici s-a format un „mic guvern”, care a dus la simplificarea greoaielor structuri comuniste și la eficientizarea administrației. Au fost adoptate peste 150 de legi, decrete și „reguli”, zic ei, pentru investițiile străine. Fiindcă, trebuie spus, oamenii au înțeles că singuri, cu puținele lor forțe, nu vor putea face nimic. Așa că totul se bazează, azi și aici, pe atragerea investitorilor, a capitalului și a tehnologiilor de vârf din străinătate. Și cine credeți că sunt, în ordine, principalii cinci investitori? Hong Kong, Taiwan, Japonia, SUA și Singapore. De ce vin cei de acolo să investească aici? În primul rând, li se aplică un impozit pe profit de numai 15%, în timp ce în alte zone ale Chinei acest impozit este de 20%. Cum obțin străinii terenurile? Pământul se concesionează pe 70 de ani. Dacă, să zicem, un investitor care a concesionat teren nu este mulțumit cu ce a putut scoate din afacerea pe care a pornit-o, el poate subînchiria terenul altcuiva, pe perioada de timp rămasă până la împlinirea celor 70 de ani. Investitorul străin nu plătește impozit în primii trei ani, socotiți din momentul în care începe să obțină profit. După acești trei ani, vin alți trei ani în care investitorul plătește doar 7,5 la sută impozit pe profit. Așadar, abia în al șaptelea an va plăti impozitul integral pe profit, de 15%. Referitor la terenul concesionat: 666 de metri pătrați costă 5.000 de yuani (1 dolar USA= 8,27 yuani) iar banii trebuie puși jos la încheierea contractului, ulterior nemaiplătindu-se nimic pentru teren.
Să recunoaștem că, în asemenea condiții, să tot investești. (…) Dar ce am spus mai sus nu e totul: pentru mașinile, utilajele, aparatura electronică etc., ce se aduc din străinătate, nu se plătește nici măcar un yuan taxa vamală. De exemplu, Hotelul „Orient”, unde am locuit noi la Sanya, a fost construit de hongkongezi. De la lifturile japoneze Mitsubishi, la inoxurile din baie, de la calculatoare la mobilier, totul a intrat în Hainan fără nicio taxă vamală. Înșiși investitorii, când vin în Hainan, nu au nevoie de viză prealabilă, o pot lua direct de la aeroport.
Fără să vrei, gândul te duce la politica noastră de „atragere” a investitorilor străini — pentru că, orice s-ar zice, nici noi nu avem suficient capital autohton pentru o dezvoltare rapidă și la nivel înalt (…). (După vizita în China, în naivitatea mea, am putut crede că noi, românii, prin puterea pedeseristă de atunci, am fi dispuși să învățăm ceva din „lecția chinezească”. Am făcut rost, de la ambasada Chinei la București, de documente despre „zonele speciale” și, cu aportul unor parlamentari arădeni, am încercat să promovăm și în politica noastră economică unele lucruri din experiența chinezească. Aiurea! N-a interesat pe nimeni, încât demersul nostru a fost total ignorat n.a.).
Bucurându-se de un peisaj pitoresc, cu atâta litoral — de fapt, este numit de străini al doilea Hawai — Hainanul a înțeles să investească foarte mult în turism. Și nu doar pentru că turismul aduce profit. Gândul lor, pragmatic și inteligent, a mers mai departe. Investiția în turism înseamnă crearea unei infrastructuri excelente pentru dezvoltarea economică. Iar infrastructură înseamnă rețele de apă și canalizare, de curent electric, de telecomunicații etc. (…) Într-un cuvânt, turismul nu este doar scop în sine, ci și crearea ambientului necesar dezvoltării celorlalte ramuri ale economiei, plus numeroase locuri de muncă. Ca o curiozitate, americanii investesc aici mai ales în crearea acestor infrastructuri, plus în centrale electrice și rafinării de petrol, iar hongkongezii în turism. Cât au investit străinii, în ultimii ani, în Sanya sau în întregul Hainan? Interlocutorii noștri nu au știut să răspundă. „Este treaba străinilor. Important este să construiască și să dea de lucru populației”. Numai în Sanya, în ultimii ani, s-au creat peste 120.000 locuri de muncă. E ceva, nu?
Dezarmant și năucitor acest pragmatism al chinezilor din Hainan. În timp ce noi „nu ne vindem țara” și regresăm, ei aleargă după capital și tehnologie la vârf (fiindcă au dezvoltat și industria — electronica, textilele, industria alimentară, a cauciucului și a mașinilor, transporturile, telecomunicațiile etc.). Diferență de optică, diferență de rezultate și, mai ales, pentru noi, pierderea repetată a startului, cu fiecare zi, cu fiecare an ce trec.
Una știind despre China comunistă, la plecarea de acasă, și alta întâlnind aici, m-a frământat mereu o întrebare: bine-bine, și cum se împacă politica de la Beijing cu economia de piață din aceste „zone speciale”? Mai există organizații de partid în societățile mixte ori în cele străine, de pe teritoriul Hainanului? „Mai există”, ni s-a răspuns, iar la nedumerirea noastră ni s-a precizat că „ele se mărginesc însă să mobilizeze oamenii, să-i îndemne să lucreze bine, fără greșeală, să întărească disciplina (iată că limbajul de lemn al comunismului s-a universalizat! – n.a.), nicidecum să conducă. Investitorii străini sunt chiar bucuroși de un asemenea sprijin din partea organizației de partid”. De aici, logic, am făcut pasul următor: cum rămâne cu rolul conducător al clasei muncitoare, al proletariatului? Interlocutorii noștri, deși oameni ai puterii politice, nu s-au sfiit să recunoască: în „zonele speciale” de dezvoltare, clasa muncitoare a pierdut acest rol (dacă l-a avut vreodată! – n.a.) pe care ideologia comunistă a bătut monedă decenii în șir. În schimb, în celelalte provincii („nespeciale”) din China, rolul partidului și al clasei muncitoare a rămas și se exercită. Până când? Am recurs la o întrebare „prin învăluire”, la un șiretlic, dacă vreți: „Se va extinde, oare, la nivelul întregii Chine, deschiderea din „zonele speciale?”. „Da, ni s-a răspuns. Aceste trei-patru „zone” de până acum au fost experimentale, iar practica a dovedit că este un experiment reușit”. Este, cred, limpede că în ziua în care economia de piață va stăpâni peste China, Partidul Comunist va rămâne și el „o experiență”. Una, însă, nereușită.
Iată de ce spuneam, la începutul corespondenței de față, că ucenicul vrăjitor a dezlănțuit forțele naturii. Acum, de acum înainte, el nu le mai poate stăpâni. China a pornit la drum și gândul mă duce la Biblie — rasa galbenă va domina… Așa să fie?
(Apărut în Adevărul, sâmbătă, 11 martie 1995)
Tristan MIHUȚA
