Newsar.ro: PĂCAT! CS Universitatea Craiova – UTA: 2 – 1. Penalty NEACORDAT pentru arădeni (VIDEO)

0
UTA a pierdut în deplasare, la CS Universitatea Craiova, la capătul unei partide în care a avut parte de ghinion și de cel puțin o eroare de arbitraj care a privat-o de un penalty.
Faza s-a petrecut în prelungiri, când portarul gazdelor l-a faultat în fața porții pe Patrick Pașcalău, dar arbitrii au decis în defavoarea arădenilor în condițiile în care centralul nici măcar nu s-a dus să consulte imaginile VAR.
La Orange Sport faza incriminată nici măcar nu a fost inclusă în rezumatul partidei:
Iată ratarea uriașă a lui Otele:
Foto: Digi Sport 1

„Zilele Mărţişorului” la Săcal (Körösszakál) şi Săptămâna Culturii Române la Pocei (Pocsaj), în Ungaria

0
În zilele 6-7 martie 2023, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, s-a aflat în vizită oficială în localitatea Săcal (Körösszakál), jud. Hajdu-Bihar, pentru a participa la manifestări cuprinse sub sigla “Zilele Mărţişorului”, organizate la Școala Generală Bilingvă de Naționalitate Română din Săcal, cu sprijinul proiectului ”Călătorim păstrând tradiția”. În perioada 28 februarie-8 martie, la Pocei (Pocsaj), jud. Hajdu-Bihar, au avut loc manifestări cuprinse sub sigla “Săptămâna Culturii Române la Pocei”. La Săcal, au fost prezenţi la aceste programe Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Bertold Netea, vicepreşedintele AŢRU; Ioan Cozma, directorul Școlii Generală Bilingve de Naționalitate Română din Săcal; Palfi Tamas, primarul localității Săcal (Körösszakál), ş.a. În aceste zile, au participat la acest program şi o delegaţie de oficialităţi din judeţul Satu-Mare, formată din: Anișoara Boitor, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare; Robert Laszlo, managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare; Constantin Oneț, directorul Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu” Satu Mare, alături de alte cadre didactice din România. Cu sprijinul Consulatului general al României la Gyula, Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Casa Corpului Didactic Satu Mare, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în perioada octombrie 2022 – iunie 2023 desfășoară prima ediție a proiectului „Călătorim păstrând tradiția”, proiect educațional cu participare internaţională. În zilele  6-7 martie, la Săcal s-au desfășurat o serie de activități: expoziţie şi atelier de confecţionat mărţişoare, expoziția lucrărilor de desen premiate, vizitarea claselor cu predare în limba română, participarea la un program artistic în limba română susținută de către elevii şcolii și vizitarea unor obiective din localitate. S-a stabilit ca în primăvara acestui an, o delegație formată din cadrele didactice și elevii cu rezultate școlare deosebite la învățătură de la şcoala din Săcal să fie primită la Satu Mare, unde li se vor prezenta câteva obiective turistice, tradițiile și obiceiurile din județ. Proiectul ”Călătorim păstrând tradiția” își propune revigorarea trecutului, sensibilizarea pentru folclor, credință, sporind deprinderea copiilor prin modalități diverse de exprimare, a tot ce este uman în forme aparent neprețioase, și într-un limbaj accesibil căruia nu-i este necesar un cod special pentru a fi receptat. Prin activitățile educative ce se vor derula în cadrul acestui proiect, se urmărește să se pună accent în mod special pe educația conform aspirațiilor și aptitudinilor copiilor, pentru păstrarea și conservarea tradițiilor din diferite localități locuite de români, în diferite țări, dorind să-și pună în aplicarea atât inteligența lingvistică, cât și cea muzicală, interpersonală sau cea artistică. În perioada 28 februarie-8 martie, la Pocei (Pocsaj), jud. Hajdu-Bihar, au avut loc manifestări cuprinse sub sigla “Săptămâna Culturii Române la Pocei”. Manifestările desfăşurate în sala festivă a Şcolii Generale “Lorántffy Zsuzsanna”, au cuprins printre altele un atelier de confecţionat mărţişoare, un atelier de dans românesc, în cadrul căruia elevii au învăţat să danseze “hora românească”, precum şi prima ediţie a Concursului de recitare de poezie românească intitulat “Nuanţe de primăvară”, manifestare la care, în zilele de 28 februarie- 1 martie 2023 a participat şi consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni. La concurs au participat cca. 20 elevi de la şcoli din Ungaria la care limba română se predă ca obiect de studiu. Pe langa şcolile bilingve ale comunităţii istorice româneşti,  (Gyula; Micherechi; Bătania; Chitighaz, Săcal), în acest moment, limba română se predă ca obiect de studiu la şcolile din localităţile Pocei, Apateu, Furta (jud. Hajdu-Bihar); Cenadul Unguresc (jud. Csongrad). Gazdele acestei manifestări  au fost primarul localităţii, Szolossi Roland; Jenone Maszu, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Pocei și Gyori Adina, director adjunct al şcolii din localitate. La manifestare au participat  Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Bertold Netea, vicepreşedintele AŢRU; Delia Kovacs, directorul publicaţiei “Cronica”, care a fost şi conducător al juriului; reprezentantul KLIK Baretyoujfalu; ş.a. .Manifestările au cuprins un program cultural complex, dăruit de elevii şcolii locale.

NOSTALGII DE PRIMĂVARĂ

0
Pe cât urăsc iarna, pe atât de mult iubesc primăvara. E anotimpul reîntoarcerii la viață, seva urcă în pomi și arbori, sângele zvâcnește în oameni și în animale. Lucian Blaga se mira cu încântare de forța miraculoasă a mugurașului care răzbate prin scoarța pomului. E dumnezeiască, într-adevăr, această lucrare. Dar ce nu este dumnezeiesc primăvara?!
La mine, întâlnirea cu primăvara se petrece într-o zi – întotdeauna, încadrată în spațiu și în timp. Bunăoară. Era în 25 martie 1982. Veneam de la Combinatul chimic, unde mă documentasem despre noua fabrică de uree. Am coborât din tramvai la Polivalentă. Și în dreptul Uzinei electrice m-am întâlnit cu primăvara acelui an. Soarele încingea decent aerul și hainele deveniseră povară. Pomii de la casele oamenilor stăteau să dea în floare și, peste toate, două rândunici tăiau aerul cu viteza unei săgeți pornite dintr-un arc bine întins. Brusc, am tras adânc aer în piept și am simțit că viața are sens și chemare.
Sau. Era 26 februarie. Plecam în armată. Pentru șase luni, dar tot armată se chema. Căram singur, pe la ora 8 dimineața, o valiză grea. Era o dimineață moale și stropi de ploaie călduță parcă se temeau să se desprindă de nori. Tot brusc, mă trezesc plângându-mi soarta: e aici primăvara, lumea se bucură, doar eu mă duc la oaste și mi se fură o primăvară și o vară din viață.
Și aș putea memora multe alte impacturi emoționale, la întâlnirea cu primăvara. Minunata primăvară! Dar, nu știu cum se făcea, cum se întâmpla, în fiecare an venea însă o zi a dezamăgirii sau, mai curând, a regretului. Primăvara trecuse pe lângă mine pe furiș, iute, nelăsându-mi destul timp să mă împlinesc în bucuria că am trăit-o din plin. Vorba țiganului, la moartea lui ta-su: „Ieri stătea pe prispa cășii/ Azi s-a dus în p…a ma-si”… (nu spun mai departe, că …). Și totuși, iubesc primăvara enorm! De ce? Pentru că îmi dă senzația tonică de renaștere, de nou început. Așa că zic fii binevenită, din nou, primăvară! Te aștept, te așteptam mereu, mireasă tânără, frumoasă și atât de generoasă cu speranțele fiecăruia.
Tristan MIHUȚA

O doctoriță din Arad a renovat și modernizat din fonduri proprii un salon de la Matern

Un medic din Arad a renovat și modernizat din fonduri proprii un salon din cadrul Secției de Obstetrică – Ginecologie.
„De Ziua Mamei, colega noastră,  dr. Ioana Vornic, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, a oferit un cadou deosebit viitoarelor mame: a renovat și modernizat unul dintre saloanele cu două paturi din cadrul Secției Clinice Obstetrică- Ginecologie”, precizează conducerea Spitalului Clinic Județean Arad.
„Ne desfășuråm activitatea într-o clădire veche, revendicată de foștii proprietari. Eu mi-am dorit să ofer o mică bucurie, măcar pentru o parte dintre viitoarele mămici, care nasc aici. Mi-am propus și am reușit să modernizez unul dintre saloanele cu două paturi. Salonul este dotat cu grup sanitar propriu pentru a spori confortul pacientelor. Mă bucur că am reușit să finalizăm aceste lucrări chiar înainte de 8 Martie, Ziua Mamei”, a explicat dr. Ioana Vornic, medic specialist obstetrică-ginecologie.
Investiția s-a ridicat la 4.000 de euro, cheltuielile fiind suportate, integral, de către medicul Ioana Vornic.

Vladimirescu a dat startul spectacolelor dedicate femeilor

„O seară minunată pentru doamnele și domnișoarele din Comuna Vladimirescu. Mi-a făcut deosebită plăcere să mă aflu la acest spectacol dedicat “Zilei femeii”. De fiecare dată când am venit la Vladimirescu am întâlnit o comunitate unită, oameni inimoși și frumoși!
Felicit pe domnul primar Mag Mihai și organizatorii acestui eveniment!
La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!” – a declarat Ionel BULBUC, vicepreședinte la Consiliul Județean Arad.

NewsAr.ro: Chiar și cu o echipă improvizată, UTA a „tamponat” rău FCSB! Bătrâna Doamnă a ÎNVINS cu 3 – 1 (VIDEO)

0
UTA a învins pe teren propriu, cu scorul de 3 -1, pe FCSB, într-o partidă în care s-a răzbunat pentru tot ghinionul și arbitrajele tendențioase de care a avut parte în actuala ediție de campionat.
Cu un portar în formă de zile mari și cu o apărare improvizată care s-a descurcat rezonabil, UTA a lovit mortal de trei ori, prin Otele (de fapt, autogol), Postolachi și Ubbink.
 

Pavel ROMAN – Nu, serios! Voi cu „ospățul” și eu cu „mătura”?

0
Din respect pentru cei ce nu-și murdăresc caracterul și nu se prostituează profesional, am evitat să „dau din casă”, adică să scriu, la concret (cu subiect și predicat), despre mizeria morală din ANAF. Nu merită cei ce-și fac treaba să fie arătați cu degetul, din cauza unor instrumente ale crimei organizate, pripășite prin ANAF. Despre ce înseamnă influența caracatiței politice (dirijată de crima organizată), în instituție și, mai ales, despre prostituția morală și lipsa totală de caracter a unor indivizi care sunt capabili de orice compromis pentru a-și securiza privilegiile (uneori îngrozitor de mărunte echivalându-le cu serviciile pe care le fac în contrapartida!), am scris în general, dar am evitat să mă refer, la concret. Mai mult, deși n-au meritat, pentru că n-au procedat la fel, buni sau răi, onești sau meschini, ipocriți sau cinstiți, am evitat să-mi caracterizez colegii, respectându-le alegerile, orientările, filiațiile și deciziile. Ba chiar, pentru a păstra relații normale, am făcut de multe ori compromisuri, jucând rolul de prost, lăsându-mă manipulat, atunci când interesele unora nu coincideau cu cele profesionale ori aveau fisuri morale. Am făcut-o ca să păstrez aparențele și să nu fiu mereu perceput ca non-conformist. Toate au însă o limită. Si pentru că dincolo de această limită înseamnă insuportabil – adică insultarea nivelului de percepție ce reprezintă sfidare la adresa capacității intelectuale -, din când în când, în viața, când s-a trecut dincolo de acceptabil și tolerabil (adică de linia roșie a suportabilului), atunci când adevărul a fost siluit dincolo de limite, am reacționat pe măsură. Și nu regret. OK! Înțeleg că unii, confundă șiretenia cu inteligența, toleranța cu prostia și lipsa de reacție cu naivitatea și că n-au nici o problemă în a manipula, pentru a-și atinge scopul meschin. Înțeleg că, în ecuația relațiilor, se face recurs și la frică sau la dependența financiară de locul de muncă. Sunt logice, într-o societate care a moștenit principiile subordonării de la comuniști. Însă nu e valabil și în cazul meu. După episodul șoc, Garda Financiară și experiența amară a recâștigării drepturilor legitime prin intermediul justiției (inclusiv al Curții Constituționale), care m-au obligat să devin, autodidact, specialist în drept și în ce drepturi am, am cerșit doar o perioadă de liniște. Nimic altceva! Am cerșit să fiu ocolit și să nu mai fiu angrenat în lupte cu crima organizată, pentru ca nu sunt nici înregimentat în vreo grupare normală ori paranormala și nici maleabil. Da, sunt absolut convins că la desființarea Gărzii Financiare, am fost unul dintre cei care au furnizat motivele de fapt ale dizolvării instituției în cel mai pur stil mafiot, prin activitatea prolifica și eficientă pe care am desfășurat-o, mai ales în domeniul prevenirii și combaterii fraudelor în domeniul comerțului cu produse petroliere, alcool, țigarete, masa lemnoasa și cereale. Și nu m-am lăsat învins, chiar dacă m-am luptat cu întregul ANAF și cu Guvernul României și nu oricum, ci cu toate mecanismele infernale de distrugere personală, ale unui sistem corupt, moștenit de la comuniști.
Întors în ANAF, cu un cazier (și la propriu și la figurat), în niciun caz pe placul celor care transformaseră administrațiile în „moșii private”, am fost monitorizat cu maximă atenție. Cei care erau și sunt consilierii crimei organizate, n-au știut cum să mă abordeze și mă priveau cu circumspecție, inventându-mi „stăpâni”, creându-mi-se o aură, conspirativă, de apartenență la anumite entități, care, chipurile, mi-au facilitat reîntoarcerea în ANAF (și dacă or fi, cu atât mai mult ar trebui să pună pe gânduri!).
Dar pentru ca ajunsesem la un grad de uzură morală și psihică extrem de periculos pentru sănătate, n-am reacționat și am decis să fac o pauză în ceea ce privește poziția de combatant în prima linie, în ceea ce privește frauda fiscală.
În acest sens – „reciproc avantajos” am considerat eu, date fiind circumstanțele -, am convenit cu șefii direcți (șefi de servicii, șefi adjuncți de administrație), ca la repartizarea lucrărilor „sensibile” (cu grad de încărcătură politică ori interese personale ale unor clanuri ce controlau și ANAF, prin tot felul de „parteneri”), să fiu evitat. Pentru binele tuturor. Pe principiul că nu fac parte din categoria cu care se poate negocia și nici a obedienților care își asumă riscuri. Cum n-am venit prin trafic de influență în ANAF sau prin mită, n-aveam nici o obligație față de nimeni, nici materială, nici morală, deci nici un motiv să mă prostituez profesional. De aceea am cerut să fiu ocolit de la chestiunile sensibile!
Un timp, mecanismul a funcționat. Până când a intervenit ori prostia celor care întocmeau programarea, ori decizia unui gură cască, neorientat (sau care m-a perceput naiv și nepregătit profesional) și mi-au repartizat o lucrare cu exploatarea forței de munca în străinătate. După ce-am analizat problema și mi-am format o opinie, a început „circoteca”. De la colegul de echipă și până la șeful administrației adjunct, mi-au contestat opinia și m-au acuzat de interpretarea tendențioasa a legii și chiar abuz. Cu greu am reușit să-mi conving colegul de echipa de bună credință și am încheiat raportul de inspecție cu o decizie de impunere de 17 milioane lei. Finalul? Opinia mea, ca și în cazul OUG 82/2013, declarată neconstituțională de Curtea Constituțională, a fost împărtășită și de Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia 3782/2022). O dovadă că nu întotdeauna când ți se spune că ești prost sau rău intenționat, e chiar așa. Iar o astfel de decizie îți securizeaza, definitiv, încrederea în posibilități, în pofida opiniei generale a celor care m-au catalogat ca naiv și ignorant. Revenind la logică. Chiar așa! Un prost poate convinge Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție? Mă îndoiesc!
După proba profesionala și morala cu Decizia 3782 și alte câteva de acest gen (în care s-a dovedit că stratagema contestării opiniei inspectorului, prin formula invocării „incompetenței”, e o cacealma de tip mafiot), unii n-au învățat nimic și, credincioși principiului că șiretenia e inteligență, iar funcția e suficientă pentru a-și impune voința, recidivează. Premeditat (sau din eroare de sistem), mi-a fost repartizat un caz, deosebit de sensibil, în care interesele personale și de grup, sunt net superioare celor publice. Un caz tip caracatiță, ale cărui tentacule au infestat tot: finanțe, poliție, justiție, politică. Simplu și extrem de complicat în același timp. Simplu pentru că mecanismul de operare nu e greu de descifrat. Complicat pentru ca interesele sunt uriașe și implică un întreg sistem de relații, creat, menținut și întreținut în timp (peste zece ani), care, devoalat, arată adevărata hidosenie a societății românești, respectiv frăția dintre lumea interlopă și crima organizată, cu administrația publică, de la funcționarul de execuție până la șeful instituției.
Și pentru ca știu că marea majoritate a colegilor mă monitorizează, fac o declarație publică către șireții ce se cred inteligenți: nu vă bazați pe faptul că am să cedez sau pe traficul de influență a celor pe care îi protejați, direct ori indirect, ori că sunteți atât de șmecheri încât mă veți convinge că abordez greșit problema. Am mai trecut prin asta și sunt antrenat, mai ceva decât soldații ucraineni în fața rușilor. Sunt obișnuit sa fiu singur împotriva tuturor (așa o fi, oare?). Nu scăpați din vedere că AMR-ul meu e de 365 de zile și sunt într-o situație nu disperată ci privilegiată. Adică nu risc nimic dacă îmi duc AMR-ul până la capăt și tratez ca pe o glumă sugestia de a mă pensiona! De aceea, cine crede că e atât de șiret încât e în stare să mă blocheze și crede că stratagema cu incompetența profesională, ori cu strecurarea unor constatări eronate, în actul de control, pentru a fi ușor contestate, va funcționa, ar trebui să se gândească de zece ori dacă e oportun și merită. De la colegii care patronează, indirect, afaceri dependente de cei vizați și până la șefii interimari care-și caută „stăpâni” pentru a-și securiza funcțiile, ar trebui să cântărească foarte atent și responsabil dacă merită riscul „consilierii” celor aflați în verificări. Mai mult, pe lângă „surprizele” legate de adevăratele motive ale non-combatului profesional și ale naivității profesionale pe care cei implicați le afișează, premeditat, promit că, de această dată, voi face public, totul, cu lux de amănunte, clar, pe înțelesul tuturor, pentru că, din când în când, mai trebuie resetata și șmecheria ce substituie inteligența. Că a cam ruginit. Și nu voi face rabat de la nimic, așa că fiți pe faza și pregătiți-vă pentru ce va urma, pentru că o să aflați, direct de la sursă, de ce și pentru cine bat clopotele în anumite instituții publice.
Da, recunosc că nu e frumos să ne spălăm rufele în afara familiei, dar când unii vin mereu cu rufe pătate cu „catran” și le vor pe cele nepătate, mimând că ei sunt îngerii și nu dracii, e chiar sănătos și indicată schimbarea spălătoriei. Altfel ne infestează pe toți!
A poza în incoruptibili, mimând doar buna credință, în timp ce acționezi invers, e ca și cum ai pretinde că ești sfânt în timp ce-ți ucizi aproapele. Cam în genul moralei lui Putin!
Apropo! Nu vă pierdeți timpul cu diversiunea! Ca să mă resemnez și să mă predau, ar trebui sa fiu șantajabil. Nu mizați pe „scheletele mele din dulap”, pentru că au fost autopsiate și scanate de multe ori, de toți specialiștii în materie și s-au dovedit a fi falsuri.
Pavel ROMAN

Conducerea „Bătrânei Doamne” AGITĂ APELE înainte de UTA – FCSB. Replica suporterilor

1

Conducerea clubului UTA a transmis un comunicat în care critică greșelile de arbitraj în urma căreia echipa din Arad a fost clar dezavantajată și a pierdut puncte prețioase în clasament. În plus, Alexandru Meszar, șeful clubului arădean, a declarat că suporterii îi cer să mute echipa în campionatul Ungariei.

Primesc zeci de mesaje în timpul fiecărui meci, după meci, să ne înscriem în campionatul Ungariei, că așa nu se mai poate. Ni se cere să ne dezafiliem, chiar și azi dimineață am primit un astfel de mesaj, să facem și noi ca și cei de la cum joacă cei de la hochei. Bineînțeles că astea sunt fabulații, UTA este totuși o fostă campioană a României, dar e clar că avem o responsabilitate foarte mare față de acest public minunat, care suferă după fiecare meci. Nu avem ce să spunem, nu avem arme decât să facem un memoriu pe care nu-l citește nimeni, facem și un comunicat și rămânem cu ele”, a declarat Alexandru Maeszar. Iată și comunicatul clubului, însoțit de un video cu faze controversate: Suntem una dintre echipele cu o tradiție importantă în fotbalul românesc având, în consecință, obligația intrinsecă de a proteja această moștenire, intervenim astăzi, semnalând maniera eronată de arbitraj, repetată împotriva echipei noastre in mod ostentativ, ignorându-se realitățile evidente, dar și baza profesionalismului în sport, echidistanța deontologică. Nu știm dacă este o problemă de vocație sau doar o lipsă de competențe tehnice necesare prestării acestei profesii(deși constatăm că există multe echipe, prea multe, care sunt dezavantajate de decizii greșite, în cadrul ultimelor etape), dar din păcate trebuie să intervenim și noi, trăgând un semnal de alarmă față de nivelul etalat, vis-a-vis de maniera terifiantă în care se interpretează aceleași faze, diferind însă, în funcție de arbitri și echipe, de nonșalanța cu care se ignoră recomandările venite de la colegii din camera VAR, dar și de lipsa consecvenței acestora în observarea și semnalarea(!) deciziilor corecte, evidente. Avem tehnologia VAR, cu toate acestea suma greselilor într-un meci de fotbal a devenit inadmisibilă, imposibil de acceptat. Aceste situații trebuie să înceteze. În acest context, reamintim că efectul deciziilor greșite care se iau pe parcursul unui joc nu se răsfrâng doar asupra unor statistici(cifre), ci și asupra mai multor destine umane, suporteri, jucători, antrenori și conducători de club, alterând aproape ireversibil, pe termen mediu si lung nivelul competiției, dar mai ales, credibilitatea acestui fenomen. Greșeli evidente ale arbitrilor doar în anul 2023: FC U Craiova 1948 – UTA (etapa 22, din 22.01.2023): Minutul 22, gol Baetan – poziție suspectă de offside. Chindia Târgoviște – UTA (etapa 24, din 03.02.2023): Minutul 45, gol anulat Milosevic pentru fault în atac; Minutul 49, penalty neacordat Milosevic.
CFR Cluj – UTA (etapa 28, din 02.03.2023): Minutul 24, penalty acordat pentru CFR; Minutul 72, intrare de cartonaș roșu Deac; Minutul 86, penalty neacordat UTA. Menționăm faptul că nu am beneficiat de asistența sistemului VAR în două meciuri (FC U Craiova 1948-UTA, etapa 22, din 22.01.2023 și Chindia Târgoviște-UTA, etapa 24, din 03.02.2023).
Declarația lui Alexandru Meszar legată de cererea suporterilor de a muta echipa în Ungaria a primit o replică din partea Suporter Club UTA, pe care o redăm în cele de mai jos: Asociația Suporter Club UTA (SCU) respinge vehement afirmațiile deplasate ale domnului Alexandru Meszar, potrivit cărora fanii îi cer acestuia să dezafilieze echipa de la Federația Română de Fotbal și să o mute în campionatul maghiar. Astfel, constatăm că ne aflăm în fața unui nou derapaj al celui care conduce UTA, fără a avea vreo funcție oficială în cadrul clubului. Da, suntem de acord cu ideea că UTA a fost dezavantajată destul de clar la anumite partide, chiar destul de grav la partida de la Cluj, însă în același timp trebuie să vedem și dincolo de „perdeaua de fum” lansată de Alexandru Meszar. Nu putem și nu trebuie să trecem cu vederea faptul că UTA se află în acest impas, stagnând de luni de zile pe o poziție direct retrogradabilă, tocmai din cauza deciziilor proaste luate de conducere, adică de Alexandru Meszar. Este greșit să punem situația clubului exclusiv pe seama arbitrajelor, când vedem cu toții că principalele cauze sunt legate de incompetență. De fapt, exact asta se încearcă acum, mutarea atenției de la problemele mult mai grave ce se petrec în interiorul clubului. O problemă cel puțin la fel de gravă o reprezintă însăși declarația lui Alexandru Meszar, potrivit căreia suporterii îi cer să înscrie echipa în campionatul Ungariei. Din capul locului spunem că, atât timp cât Suporter Club UTA este „paznicul” moștenirii lăsate de Baronul Francisc Neuman, acest lucru nu se va întâmpla. Mai mult decât atât, putem afirma cu certitudine că suporterii nu i-au cerut niciodată lui Alexandru Meszar astfel de lucruri. Totodată, este cel puțin dubios cum acesta afirmă că pleacă urechea la doleanțele suporterilor, câtă vreme marea majoritate a celor prezenți pe stadion și nu numai, îi cerem de aproape zece luni de zile să plece, dar acesta „nu aude”. În altă ordine de idei, în contextul acestor declarații cel puțin „nefericite”, dar și în contextul în care fotbalul în sine este umbrit pe alocuri de conflicte rasiste și/sau xenofobe, nu era și nu este nevoie de astfel de declarații. Cu atât mai mult, cu cât, la Arad, n-au existat niciodată probleme între suporteri, indiferent de etnia lor, iar o astfel de declarație riscă întocmai să creeze astfel de disensiuni. UTA este și va fi mereu a arădenilor, a suporterilor, nu a unor grupuri de interese! UTA este campioana României în șase rânduri, câștigătoare de două ori a Cupei României și va activa mereu în fotbalul românesc! Pentru noi doar UTA contează! UTA liberă! Suporter Club UTA  

„Mărțișor cultural românesc la Aletea” (Elek), în Ungaria

Joi, 2 martie 2019, la Casa de Cultură a orașului Aletea (Elek), din Ungaria, Consulatul General al României la Gyula, a organizat o amplă manifestare, denumită „Mărțișor românesc la Aletea”, dedicată sosirii primăverii, dar și promovării culturii, valorilor, tradițiilor și identității naționale românești. Reprezentanţa românească de la Gyula a fost sprijinită în organizarea acestei manifestări de către Primăria oraşului Ineu (jud. Arad), Şcoala Generală Română din Aletea, Primăria şi Casa de Cultură „Reibel Mihaly” din Aletea. Manifestarea a fost deschisă prin cuvântul de salut al consulului general al României la Gyula, E.S. Florin Trandafir Vasiloni, care a subliniat importanţa simbolică a mărţişorului românesc, ca element reprezentativ al etosului român, recunoscut la nivel internaţional de către UNESCO, ca element de patrimoniu imaterial universal. Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 250 de persoane, între care s-au numărat cadre didactice şi elevi de la şcolile din Aletea, precum și multe oficialități, printre care Andreea Dogariu, directorul adjunct al Institutului Cultural Român de la Budapesta; Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AȚRU); Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu; Gyorgy Szeleszan, primarul orașului Aletea; Rakoczine Trion Emese, primarul localităţii Chitighaz (Ketegyhaza); pr. Florin Olteanu, protopop de Gyula şi reprezentant al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria; Alina Pădurean, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV);  Bertold Netea, vicepreşedintele AŢRU; Petru Sălăjan, directorul Școlii Generale Române din Aletea; Maria Novac, directorul Centrului de Documentare şi Informare al AŢRU; Tiberiu Iuhas, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Bekescsaba; Gheorghe Bágy, vicepreședintele Autoguvernării Românești din Aletea; Erika Haas, directorul Casei de Cultură din Aletea; Dana Nemes, directorul Colegiului “Mihai Viteazu” Ineu; Monica Pele, directorul Spitalului de Psihiatrie Mocrea; Delia Kovacs, redactor-şef al publicaţiei “Corinica”; Anita Laszlo, redactor la publicaţia “Foaia Româească”, ș.a. Au adresat cuvinte de bun venit și de salut primarii Gyorgy Szeleszan şi Călin Abrudan.  Alina Pădurean, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV), a prezentat un material amplu şi bine documentat despre Mărţişor. Evenimentul cultural de la Aletea a cuprins și multe momente artistice apreciate de public: dansuri populare tradiţionale româneşti prezentate de către elevi ai Școlii Generale Române din Aletea; renumitele dansuri românești din localitate, oferite de Ansamblul „Păstrătorii Tradițiilor din Aletea”, liderul căruia fiind Gheorghe Bágy, un venerabil artist al artei populare din Ungaria. Din Ineu, Arad, prin grija Primăriei şi Casei de Cultură, au evoluat în faţa publicului Ansamblul folcloric “Doina Crișului” Ineu; prof. Raluca Belean și Alexandra Madarasz, duet flaut; grupul “Ineuanii”; solistele Teodora Sîrbu și Sorina Măgurean. Tuturor copiilor și doamnelor le-au fost dăruite mărțișoare tradiționale românești, înmânate de către consulul general Florin Trandafir Vasiloni şi primarul Călin Abrudan. Cei prezenţi au putut viziona o expoziţie de costume populare reprezentative, aduse la Aletea prin grija Primăriei şi Casei de Cultură Ineu. Evenimentul a fost preluat și va fi mediatizat de către de către Studioul din Szeged în lb. română al TV naţionale ungare. La final, Consulatul General al României la Gyula a oferit tuturor participanţilor o recepție, iar cei prezenţi au putut degusta vinurile Cramei “Dradara”, din zona Mocrea-Ineu. Manifestarea culturală de la Aletea a fost un bun prilej de prezentare a valorilor și tradițiilor populare românești, dar și un mijloc de a întări coeziunea între participanți, identitatea lor românească și legăturile între românii din ţară şi cei din Ungaria. Oraşul Aletea, din judeţul Bekes, este situat în apropierea graniței cu România, aici trăind patru minorităţi etnice: români, germani, slovaci și romi, ce conviețuiesc dintotdeauna, în mod pașnic, împreună cu populaţia majoritară maghiară.

Degeaba!

0
La treizeci și doi de ani de la revolta din 1989, împotriva comunismului (cine o numește revoluție, e analfabet funcțional, pentru ca revoluție înseamnă cu totul altceva, nu numai o schimbare a puterii și a personajelor ce profită), spun și eu ca Tudor Gheorghe, într-o melodie devenita celebra: „degeaba”! Degeaba au murit cei care au ieșit în strada, la Timișoara, în 16 – 21 decembrie 1989 și cei ce-au construit baricadele în București, care n-au fost decât victime „de serviciu”, ce-au justificat preluarea puterii de către oportuniștii șireți, produsul unei societăți profund imorale setată pe lăcomie. N-ai cum să spui altceva când vezi că, cu excepția camarilei ce-l înconjura pe Ceaușescu și transferul proprietății publice în patrimoniul unor profitori, respectiv dreptul de a circula prin lume, nimic nu s-a schimbat. Am înlocuit proletcultismul cu impostura și pseudo-educația cu prostia (analfabetismul funcțional care a devenit o plagă cronică) . Avem aceleași instituții represive, cu aceeași funcționari psihopați – care trăiesc cu impresia că ei sunt baza societății și societatea trebuie să-i recompenseze și să-i trateze special – și cu aceleași metehne. Avem aceeași justiție, sufocată de personaje imorale, preocupate doar de propria bunăstare (pentru asigurarea căreia se prostituează profesional), nu de înfăptuirea justiției. Avem aceeași clasă politică, imorală, care insistă să impună autocrația și permanența în politică, adică să rămână pe viață în Parlament și în structurile puterii, cu statut de inamovibil în fața legii. Hoția și corupția, din cauza disoluției autorității publice, e mai prezentă decât în anii comunismului și nimic nu demonstrează că am lăsat în urmă demagogia sau formalismul fanariot. E aceeași încrâncenare pentru a crea caste privilegiate, subvenționate din banii contribuabililor, cărora nici o lege să nu le atingă sinecurile obținute. Toți se vor „vatafi” pe banii publici, fără nici o răspundere privind alocarea banului public către clientela politică ori personală.
Și dacă, oripilat și scârbit de ceea ce se întâmplă, de cloaca imorală în care se bălăcesc cei ce reprezintă poporul, te revolți și denunți mizeria în care ne zbatem, spui adevărul și combați minciuna și ipocrizia, nu numai ca nu ești apreciat, din contra, ești considerat ori neadaptat, ori prost, ori nebun, ori creștin. Și te ocolesc toți, inclusiv „prietenii”, de parcă ești ciumat. Ești tolerat și apreciat doar dacă trăiești în cocina lor imorală și te comporți ca o slugă imbecilă, dar credincioasă vicleanului parvenit. E culmea degradării morale și e o victorie incontestabila a marxismului care, prin proletcultism stupid, a generat „omul de tip nou”, materialist, egoist, cinic și vanitos, ce a monopolizat puterea politică și financiară. Avem cea mai nefericită structură a omului politic: o sinistră încrucișare dintre fanariot și comunist care a generat specimenul ce ne stresează și ne sufoca cu prezenta sa în toate domeniile posibile. Au distrus învățământul, administrația publică, justiția, sănătatea, pentru a putea instala prostia în locul competenței și impostura în locul valorii. Ca să se poată fura, la liber, ordonatorii de credite sunt numiți pe principiul: prost dar obedient total celui ce l-a numit. În aceste circumstanțe, ce-am câștigat? Nu e aiurea să mai avem pretenția, fără a fi ridicoli, că suntem un popor educat, civilizat și, mai ales, candidat moral la Schengen? Ce s-a ales din speranța libertății reale? Faceți bilanțul după treizeci și doi de ani. Nu s-a murit degeaba?
Pavel ROMAN

238 de ani de la martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan, simboluri ale luptei pentru eliberare socială şi naţională

0
„Noi știm că pasul nostru va fi puternic dezaprobat, dar noi ne mângâiem că va fi un îndemn să fie examinată purtarea acelora care ne-au înșelat atât de crud. Oricum, noi preferăm moartea unei vieți pe care o îndurăm. Vom muri fericiți…” Așa a grăit Cloșca, patriotul român, care a reușit, împreună cu Horea și Crișan să ridice țărănimea transilvăneană asuprită și care au fost osândiți la moarte pentru idealurile naționale. Pe 28 februarie s-au împlinit 238 de ani de când conducătorii răscoalei țărănești de la 1784 – 1785, Horea, Cloșca și Crișan, au fost executați cu cruzime, prin tragerea pe roată, la Alba Iulia, pentru acțiunile lor prin care au încercat să îi scape pe țărani de situația extrem de grea în care trăiau. Chinurile cumplite la care au fost supuși pentru a fi uciși au încă puterea de a-i cutremura pe aceia dintre noi care, pentru a le cinsti memoria celor trei patrioți care s-au revoltat împotriva constrângerilor, își doresc să reconstituie, cel puțin mental, acele momente. Condițiile foarte grele de trai ale țăranilor transilvăneni, obligați să muncească pentru nobilii care dețineau monopolul pe pășuni, păduri, pescuit, crâșme și pe tot ceea ce ar fi putut asigura un venit, supraviețuind cu greu doar cu puținul pe care îl aveau în propria gospodărie, au dus la revolta celor trei martiri. Trebuie precizat că numele baronului Samuel von Brukenthal a fost legat de reprimarea violentă a rebeliunii lui Horea, Cloșca și Crișan din anul 1784, într-un moment în care nivelul de sărăcie și dependență al țăranilor iobagi de nobilii transilvăneni atingea cote alarmante. Conflictele imperiului necesitau bani, nobilii maghiari și sași aveau nevoie de sume importante pentru a-și potoli toate capriciile, iar sursa pentru toate acestea era țăranul român.
În acest context, Horea a mers la Viena, cu scopul de a aduce la cunoștința împăratului, prin petiții și memorii, situația dificilă a țăranilor din Transilvania. Ultima vizită a lui Horea la Viena a avut loc în toamna anului 1783, deoarece imediat după aceasta a izbucnit răscoala. Lui Horea i s-a atribuit de către presa europeană, faptul că dorea să refacă Dacia, fiind chiar numit “Rex Daciae”.
Revolta a început în data de 28 octombrie, la un târg la Brad, iar ulterior a avut  loc o adunare la Mesteacăn, în judeţul Hunedoara, în data de 31 octombrie. Țăranii transilvăneni s-au revoltat împotriva nobilimii maghiare, ei ajungând şi în zona Sibiului, Aradului și Maramureşului. Horea a dat un ordin ca din fiecare casă să vină cel puțin un om înarmat. Revendicările țăranilor au fost făcute publice pe 5 noiembrie când aceștia au atacat Deva și au dat un ultimatum nobililor din cetate. „Nobilul comitat, împreună cu toţi stăpânii de moşii şi cu toată seminţia lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moşii să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nemeşeşti. Şi ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele şi nobilii stăpâni de moşii se vor învoi la aceasta, ţăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile oraşului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului, iar în 30 ianuarie 1785 a fost prins şi Crişan. Au fost duși Alba Iulia unde a fost constituită o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic. Sentința a prevăzut cea mai aspră pedeapsă, tragerea pe roată, pentru a nu-i scuti de chinuri. Locul de execuție a fost ales la Alba Iulia unde au fost aduși cu forța 7.000 de țărani care să privească modul în care erau pedepsiți pentru revoltă, iar nobilii prezenți au asistat la eveniment ca la o sărbătoare. Potrivit sentinţei, celor doi trebuia să li se frângă cu roata toate membrele, iar corpurile să le fie tăiate în patru. “Capul şi părţile corpului să le fie duse să se pună pe roate pe lângă diferite drumuri, anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate, iar inimile şi intestinele lor să fie îngropate la locul supliciului”. Pe blogul Septem Castra a fost publicată o traducere a textului cu titlul „O relatare despre insurgenţii din Transilvania”: „Aceşti oameni sunt valahi (Wallachians), coborâtori la origine din coloniştii romani care au fost aşezaţi în Dacia. Cei mai mulţi ţin de Biserica Grecească, iar populaţia ţării pe care o locuiesc este crezută să fie de 670.000 de suflete. Sunt de constituţie puternică, înalţi şi bine făcuţi; deşi sunt supuşi celui mai împovărător jug al guvernării feudale, ei nu îşi dezmint originea romană. Reduşi la cel mai abject statut de sclavi, nu li se îngăduia să se bucure de niciuni fel de drept de proprietate, fiind la mila stăpânilor lor, care nu puteau accepta că aceşti chinuiţi vasali ai lor ar putea gândi că ar avea nişte drepturi de revendicat. Deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni, ei erau obligaţi să îşi pună până şi soţiile la muncă în câmp, să cultive pământul, ca să poată fi capabili să satisfacă birurile absurde puse de stăpânii lor. Această stare de servitute nu mai putea fi tolerată, iar ei urmăreau cu consecvenţă un moment favorabil să se elibereze de ea. De ceva timp era uşor de observat că inimile clocotesc în piepturile acestor oameni; după ceva vreme  au izbucnit şi au refuzat să îndeplinească îndatoririle feudale care le erau cerute; au transmis o listă cu plângerile lor Împăratului (austriac – n.r.); dar deşi doleanţele erau îndreptăţite, şi susţinute de cele mai clare principii ale dreptului natural, acestea au fost nesocotite: nu era în interesul unor persoane puternice ca Împăratul să vadă aceste plângeri în adevărata lor lumină; ei au reuşit să se impună în faţa domnului lor şi nicio reparaţie nu a fost acordată acestei naţiuni oprimate. Au văzut că nu au nimic la ce să se aştepte de la conducătorii lor; au simţit că trebuie să îşi ia soarta mâini; au aşteptat aşadar doar un moment propice pentru a scutura jugul împovărător al sclaviei. Această oportunitate le-a fost oferită în scurt timp. Perspectivele unui război cu Olanda a făcut necesară recrutarea de armate imperiale; ofiţeri cu ordine de recrutare au fost trimişi în Transilvania ca şi în alte provincii. Valahii s-au mobilizat în număr mare şi s-au înrolat: le-au fost puse bineînţeles la dispoziţie arme şi echipament militar din arsenalele imperiale. Procurându-şi astfel armele prin propria lor isteţime, au intrat imediat în război cu opresorii lor. Au ales un desperado îndrăzneţ să le fie căpetenie; se numeşte Hora sau Horiah, care a fost de mai multe ori condamnat la moarte pentru crime cumplite. Acestea sunt cauzele adevărate ale insurecţiei, care va fi de aceea mai greu de stins în timp scurt, deoarece insurgenţii se tem să se încreadă în promisiunile care li se fac, cu condiţia de a preda armele şi a se întoarce la îndatoririle lor”. Comemorarea răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan este un prilej pentru a ne simţi puternici, pentru a da unităţii rolul pe care îl merită și care stă în puterea noastră ca naţiune. Horea, Cloșca și Crișan au fost cei care s-au ridicat pentru norod şi au pierit de trădare. Astăzi, neamul românesc râvneşte după niște patrioți ca Horea, Cloșca și Crișan care să anime spiritul dreptăţii şi să trezească poporul român din amorțeala de care a fost cuprins de mai bine de 33 de ani. Ciprian DEMETER  

O zi „altfel” la UAV

Au simțit puțin atmosfera  vieții de studenți. Elevi de la Liceul Național de Informatică și Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad  și-au petrecut o zi altfel la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Însoțiți de prof. Alina Costea și Daniela Lazăr de la LNI și de prof. Diana și Ovidiu Bodrogean de la „Moise Nicoară” , liceeni au participat la un curs de criptografie susținut de un profesor de la Facultatea de Științe Exacte și au vizitat laboratoarele moderne ale Institutului de Cercetare, Dezvoltare, Inovare în Știinţe Tehnice şi Naturale, precum cele ale Facultății de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului. A fost o zi specială în care ne-am bucurat de acești elevi minunați. Universitatea noastră are mereu porțile deschise pentru toți cei care vor să cunoască oferta noastră educațională, pentru cei care vor să colaboreze în derularea unor activități sau proiecte” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

S-a dat liber la furat!?

0
Performanța la care a ajuns mafia fiscală în România e de neegalat și bate orice închipuire și orice record în materie de impotență a statului! E de noaptea minții din punct de vedere al politicii fiscale ale unui stat normal! După desființarea Gărzii Financiare (care stresa prea tare pe cei ce jefuiau bugetul public și, din banii furați, sponsorizau emanații politici), printr-o frază, strecurata abil în modificările recente la legile fiscale, mafia fiscală a eliminat și stresul cauzat de controlul fiscal (adică de inspecția fiscala și antifrauda fiscală). Cum? Extrem de simplu! Dacă e prins în flagrant, cel ce face evaziune nu mai poate fi sancționat sau tras la raspundere, decât după ce i s-a comunicat că a fost prins, a fost rugat să declare și să înregistreze furtul, dar nu s-a conformat. Astfel, ca în filmele de comedie, fiscului, „parcat forțat începând cu 2023, în birouri, ca să nu vadă ce se întâmplă în piață”, i se interzice, prin lege, să mai constate și să sancționeze vreo fraudă, înainte de a-l „atenționa” (prin notificare) pe infractor, că a fost depistat și este rugat (notificat) să declare și să achite la bugetul de stat ce-a sustras de la impozitare. Abia după ce se constată că infractorul nu se conformează „rugăminții” (având termen treizeci de zile), se pot lua măsuri asupra lui. Cu alte cuvinte, timp de treizeci de zile (la care se mai adaugă patruzeci si cinci, perioadă în care poste să-si rectifice erorile de inregistrare si declarare) infractorii beneficiază de imunitate fiscală.Tradus, în termeni nefiscali, asta înseamnă: vezi că te-am văzut (prins) „cu ocaua mică”! Dacă nu pui înapoi ce-ai furat, o încurci! Ca și cum cel ce a subtilizat un portofel, pe stradă, e rugat, amical, să-l returneze păgubașului, fără a fi sancționat. Așa se face, mai nou, descurajarea evaziunii fiscale în România! Asa o vede Guvernul si Parlamentul României, la „sugestia” mediului de afaceri. Prost ar fi, în astfel de condiții, orice contribuabil, să mai plătească ceva la bugetul de stat. Dacă e prins, i se dă treizeci de zile (plus patruzeci și cinci) să se conformeze (adică să-și înregistreze în evidența contabilă ce-a sustras de la plată, caz în care fapta penală, recte evaziunea fiscală, nu mai există). Dacă nu e prins (cum se întâmplă în majoritatea cazurilor), e „negustor cinstit”, nu? Ce altă și mai tentantă invitație la evaziune fiscală poate exista? Suntem unici în lume! Cum să nu-și mute toată mafia din UE afacerile în România? Am pregătit „terenul” pentru „spălat” banii din PNRR, nu? Să vină! Apropo! Nu era mai simplu, pe modelul Blanculescu, să desființați inspecția fiscală și antifrauda, după care, în lipsa constatărilor, statistic, puteați raporta ca evaziunea fiscală a fost eradicata în România? De ce să mai plătiți vreo șase mii de inspectori, dacă tot le-ați anulat atribuțiile? Doar electoral, pentru susținere?
Pavel ROMAN

Recomandări pentru populație în caz de inundații

 Ca urmare a fenomenelor meteorologice actuale, Direcția de Sănătate Publică Arad dorește să ofere populației informații utile cu privire la prevenirea îmbolnăvilor asociate cu inundații. În timpul unei inundații, calitatea apei poate fi compromisă. Apa poate fi contaminată cu microorganisme (bacterii, virusuri, protozoare etc.), substanțe chimice provenite din diverse surse (ex. substanțele folosite în agricultură). Apele de inundație și apele stagnante postinundație prezintă diverse riscuri pentru sănătatea umană: boli infecțioase, pericole chimice, răni, înec. Unele boli infecțioase pot apărea după inundații datorită scăderii sanitației sau supraaglomerării în cazul persoanelor care au fost evacuate și cazate în adăposturi temporare. Consumul de apă sau alimente contaminate de apă din inundații poate duce la apariția de boli diareice. Există anumite grupuri de populație sau indivizi care sunt expuse unui risc deosebit de suferință ca urmare a impactului inundațiilor asupra stării de sănătate. Grupurile vulnerabile includ: copiii, femeile însărcinate, persoanele cu boli cronice, vârstnicii, oamenii fără adăpost, persoanele cu tulburări fizice, senzoriale și cognitive, oameni care au nevoie de îngrijiri la domiciliu. Reguli de utilizare a apei în cursul unei inundații: Pentru mai multă siguranţă, apa din reţea se poate consuma fiartă şi răcită – apa trebuie lăsată să se răcească singură, fără adăugarea de gheaţă În zonele rurale unde apa se consideră nepotabilă, consumaţi apă îmbuteliată sau apă potabilă asigurată de către reprezentanţii autorităţilor publice -Spălaţi-vă în permanenţă mâinile şi spălaţi ustensilele de bucătărie -Separaţi alimentele neprocesate de cele gătite -Preparaţi alimentele corespunzător din punct de vedere termic În perioada post inundație: -Îndepărtaţi apa stagnantă şi materialele ude! -Aveţi grijă la instalaţiile electrice şi de gaz! -Informaţi-vă dacă apa esta potabilă! -Nu mâncaţi alimente care au venit în contact cu apa viiturilor! -Evitați expunerea la ape de inundaţii dacă aveţi o rană deschisă! -Păstraţi plăgile deschise cât mai curat posibil! -Apa din fântană va fi consumată numai dupa ce au fost efectuate analize fizico-chimice si bacteriologice care confirma potabilitatea acesteia! Direcția de Sănătate Publică Arad a informat o parte din primăriile din județ care prezintă un risc mai crescut de inundații în această perioadă despre reglementările actuale privind calitatea apei potabile. DIRECTOR EXECUTIV – DR. IRIMIE CECILIA GABRIELA Foto: contrapunct news

Live Arad: Medalii și pentru „tricolore”, în ringul mondial de la Arad! Dubla campioană europeană Amalia Niță s-a impus la tineret

0
Dracula Open Arad 2023, cel mai mare turneu de box amator organizat în Europa (361 de sportivi din 26 de țări de pe trei continente), s-a încheiat aseară cu finalele categoriei tineret, la fete. După ce ieri v-am prezentat rezultatele complete ale pugiliștilor români, cu prezențe pe podium la ambele categorii de vârstă, astăzi revenim cu performanțele fetelor, care s-au remarcat și ele în ringul de la sala UAV-Mihai Botez în cursul zilei de luni, ultima a competiției. La junioare am avut prezențe tricolore la fiecare categorie de greutate, iar la tineret remarcăm în special victoria Amaliei Niță (foto) la 70 de kilograme, dublă campioană europeană de junioare, încă neînvinsă în carieră și aflată în primul an de tineret. Amalia este o mare speranță a boxului feminin românesc, fiind considerată de conducerea Federației o potențială medaliată la Jocurile Olimpice din 2028. Româncele au luat medalii la toate categoriile de greutate, la junioare! În toamna anului trecut, pugilista în vârstă de doar 16 ani (născută în comuna Lumina, județul Constanța) de la CS Danubiu Tulcea devenea campioană europeană de junioare în Italia (unde a fost desemnată și cea mai bună sportivă a Europenelor), în limitele categoriei 66 de kilograme, apărându-și practic titlul continental cucerit în 2021, în Georgia. Mai jos aveți tabloul complet al medaliilor obținute de pugilistele din România la Dracula Open Arad 2023: Categoria junioare 46 de kilograme Ana Maria Dinu și Federica Ceravolo, ambele bronz 48 de kilograme Nadia Cojocariu, bronz 50 de kilograme Rebeca Muller, aur Marina Apetroae, bronz 52 de kilograme Maria Chiricheș și Beatrice Caldarariu, ambele bronz 54 de kilograme Bucur Trigos, aur Natalia Semeniuc, bronz 57 de kilograme Carla Broncea și Maria Bănică ambele bronz 60 de kilograme Carla Grancea, argint Mariana Moisă, bronz 63 de kilograme Amalia Țugui, aur Loredana Ionescu, argint 66 de kilograme Eliza Sopterean și Alisa Bușe, ambele bronz 70 de kilograme Andreea Dumitru, aur Maria Vicica, argint Ecaterina Ene, bronz 75 de kilograme Laura Robescu, bronz. Categoria tineret 48 de kilograme Brianna Ioniță și Mihalea Bădescu, ambele bronz 50 de kilograme Luciana Petrache, bronz 52 de kilograme Carmen Cocoș, bronz 57 de kilograme Miria Andor, argint 63 de kilograme Andreea Borșa, bronz 70 de kilograme Amalia Niță, aur 81 de kilograme Maria Cimpoeru, argint +81 de kilograme Georgiana Bercea, bronz.

Primarul Ineului în vizită la Consulatul General al României la Gyula

0
În data de 28 februarie 2023, Călin Abrudan, primarul orașului arădean Ineu, s-a aflat în vizită la Consulatul General al României la Gyula. ES Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, l-a primit la sediul reprezentanței diplomatice românești de la Gyula pe edilul arădean.
Primarul Abrudan dorește să identifice parteneri în Ungaria, autorități publice ungare, în vederea accesării de proiecte transfrontaliere prin programul Interreg VI-A România-Ungaria 2021-2027.
Diplomatul român și edilul arădean au vizitat Primăria comunei Tarhos, jud. Bekes, unde s-au întâlnit cu administrația locală, condusă de primarul Kurti Sandor. Prin programul transfrontalier amintit, se dorește ca în orașul Ineu să se construiască un parc de aventură, precum și alte obiective, care să crească atractivitatea turistică a localității.

LiveArad: Am fost capitala boxului mondial juvenil! „Dracula Open – un succes total, Aradul o gazdă perfectă!” (FOTO)

0
Aradul a fost timp de aproape o săptămână capitala boxului mondial juvenil, cu dueluri demne de marile competiții internaționale. Dracula Open Arad 2023, cel mai important turneu de box juvenil organizat vreodată în Arad şi în ţara noastră şi al doilea din lume ca număr de participanţi, a reunit 361 de sportivi (printre ei și câțiva arădeni pentru care și participarea a fost o reușită) din 26 de ţări de pe trei continente! O competiție de o anvergură deosebită, onorată de mari campioni și medaliați de juniori (15-16 ani) și tineret (17-18 ani) la nivel european și chiar mondial. Conducerea Federației, în frunte cu președintele Vasile Cîtea și vicepreședintele Silviu Mureșan, a avut invitați de onoare, personalități din lumea boxului internațional, în frunte cu Ioannis Filippatos, președinte al Confederației Europene, prezent încă de miercuri la Arad, dar și al celui românesc, printre care îi amintim pe Francisc Vaștag și Dorel Simion, antrenori ai lotului național de tineret. Pe cele două ringuri de la sala Universității Aurel Vlaicu au fost șase zile de regal internațional, cu finalele masculine programate duminică, pe tot parcursul zilei. Pugiliștii români au obținut o serie de clasări pe podium, după cum urmează: Categoria juniori 46 de kilograme: Nicolas Antonio Chivu și Samuel Cioabă, medaliați cu bronz; 48 de kilograme: Nicolae Boncu, argint și Marian Radu și Cristian Șerban, bronz; 50 de kilograme: Petrea Edwin, aur, Andrei Jgheban, argint; 52 de kilograme: Fabian Stroe, aur, Marian Petreache, medaliat cu argint; 54 de kilograme: Mario Gheraliu, medalie de argint; 57 de kilograme: Andrei Iordan, argint și Mario Iofciu, bronz; 60 de kilograme: Daniel Grigorie, argint; 63 de kilograme: Yusi Neacșa și Alexandru Magdalin, ambii bronz; 70 de kilograme: Radu Simion, medaliat cu aur și Robert Dima, bronz; 75 de kilograme: Aaron Măcăilă și Georgian Militaru, ambii bronz; 80 de kilograme: Matei Nastasiuc, aur și Adrian Csakany, bronz; +80 de kilograme: Alexandru Butoi, aur și Robert Giurgiu, bronz; Categoria tineret 51 de kilograme: Daniel Irofte, bronz; 63,5 kilograme: Arun Tudoriu, aur; 75 de kilograme: Eduard Mușet, bronz; 86 de kilograme: Dragoș Badea și Raul Strungariu, ambii bronz; 92 de kilograme: Florin Ioniță, medaliat cu aur, Ștefan Loboda, bronz; +92 de kilograme: Radu Măgureanu, bronz. Salbă de medalii pentru juniorii tricolori, Florin Ioniță a câștigat la tineret! „Sportivi din Uzbekistan, Azerbaijan, Ucraina, Franța, Italia, Armenia și nu numai, au făcut ca turneul desfășurat la Arad să fie unul extrem de puternic. Lotul național de juniori al României, condus de Radu Zarif, Anghel Valentin, Anghel Georgian si Bodilcu Ionuț, a avut parte de primul test din acest an, unul extrem de util în perspectiva participării la Campionatul European. La sfârșitul acestei competiții, după șapte finale disputate, echipa națională a României (foto principal) a reușit să câștige 2 medalii de aur, 5 de argint și una de bronz. Un număr de 8 medalii cucerite cu muncă și dorință, dar și un început de drum în formarea unei echipe puternice și competitive, care să reușească mari performanțe la nivel european și mondial”, scriu cei de la Academia de Box, pe facebook. Finalele feminine, la categoriile junioare și tineret, sunt programate astăzi și se vor încheia în cursul serii, cu rezultate complete urmând să revenim mâine. Florin Ioniță, triplu medaliat la tineret anul trecut, argint la CE, bronz la CM și argint la Universiadă și Amalia Niță, neînvinsă în ringul de box, dublă campioană europeană și declarată cea mai bună sportivă a CE juniori Italia 2022, sunt cei mai titrați și valoroși pugiliști tricolori prezenți la Arad. Oraş cu tradiţie în nobila artă, Aradul revine așadar în circuitul pugilistic mondial, asta grație în primul rând implicării viceprimarului Ilie Cheşa, un mare împătimit al boxului, care alături de președintele Federației, Vasile Cîtea, au fost principalii promotori ai poate celui mai important eveniment sportiv organizat în acest an în Arad. Autoritățile și Universitatea Aurel Vlaicu, parteneri în promovarea Aradului Autoritățile locale, în speță Primăria și Consiliul Județean, care au alocat și bani pentru competiție și nu în ultimul rând gazda Universitatea Aurel Vlaicu, care a pus la dispoziție sala, dar și spații de cazare și masă, au fost parteneri de nădejde și au pus umărul la promovarea imaginii Aradului la nivel mondial, competiția putând fi urmărită prin intermediul internetului în toată lumea. Iubitorii boxului arădean și nu numai au fost răsfățați aproape o săptămână cu o gală de mare succes, cum a caracterizat-o chiar Vasile Cîtea, președinte al FR Box. De menționat că intrarea a fost liberă pe tot parcursul întrecerii. În total au fost peste 500 de delegați, iar la final s-au acordat premii în bani, dar și cupe, medalii și diplome. Iată ce au declarat principalii doi oameni din conducerea Federației, la finalul Dracula Open: Vasile Cîtea, președintele Federației: „Competiția a fost la nivelul cel mai înalt” „Competiția a fost la nivelul cel mai înalt, de nota 10 din toate punctele de vedere. Un turneu de acest gen nu a mai fost organizat nici în Europa și cred că nici în lume. L-am avut aici, printre noi, pe numărul 1, președintele Confederației Europene, prezent la Arad de câteva zile, președinte Federației Ucrainene dar și membri din boardul Federației Internaționale. Vreau să mulțumesc în primul rând pentru deschidere și colaborare celor din Arad, partenerii noștri, care au contribuit și ei extraordinar la reușita competiției, care a avut un real succes. Feedbackul a fost foarte bun, oaspeții noștri ne-au mulțumit pentru găzduire, condiții și nivelul ridicat al competiției, pentru că la Arad am avut echipe foarte puternice și care și-au atins scopul. Vor urma Europene și Mondiale de juniori și tineret, iar această super gală a fost o repetiție excelentă. Dintre boxerii români, siguri că i-aș remarca în primul rând pe Florin Ioniță, cel mai bun boxer din 2022 dar și Amalia Niță, dublă campioană europeană de junioare, ea fiind acum în primul an de tineret, este neînvinsă până acum în carieră! Ne punem mari speranțe la Olimpiada din 2028, când în mod sigur vom bifa măcar o medalie cu acești copii. În ceea ce privește Aradul, avem promisiunea și încrederea că se vor redeschide porțile spre marea performanță, există sprijinul autorităților, aveți aici foști boxeri și antrenori buni și i-aș aminti pe Florin Delamarian, decis să renască boxul din orașul dumneavoastră dar și Stoia Ruben, care face o treabă bună și împreună pot reuși să readucă Aradul la un nivel foarte bun, cum ne dorim și noi”, ne-a declarat președintele Federației Române de Box, Vasile Cîtea. Silviu Mureșan, vicepreședintele Federației: „Cel mai mare open din Europa!” „Suntem în al doilea an cu această competiție, în 2022 am organizat-o la Brașov dar aici, la Arad, a fost o participare mult mai bună și mai numeroasă, practic este cel mare open din Europa și poate chiar din lume la nivel de juniori și tineret. Am avut mulți sportivi români pe podium la toate categoriile, atât la băieți cât și astăzi, la fete și pot spune că suntem în grafic ca nivel de pregătire, pentru că urmează competiții importante, cum ar fi Europenele. Aradul a fost o gazdă foarte bună, am avut o colaborare extraordinară cu domnul viceprimar Ilie Cheșa, cel căruia i se datorează în mare măsură organizarea Dracula Open, cu doamna Rector a Universității Aurel Vlaicu, Ramona Lile, alături de noi și la premieri și care ne-a pus la dispoziție tot ce am avut nevoie. În ceea ce privește boxul arădean, sunteți pe un trend ascendent, pentru că după acea perioadă fastă, de mare tradiție, cu maeștrii Barna și Szekely, vin acum antrenori tineri din urmă, dornici să repună Aradul în top, pentru a avea oameni în loturile naționale și în marile competiții”, ne-a declarat Silviu Mureșan, vicepreședinte al Federației Române de Box. Foto: facebook (Federația Română de Box – Șerban Tunde, Academia de Box), Sorin Haut

MÂNCĂTORI DE MEDICAMENTE

0
După 1990, ieșind „afară”, eram uimit de două lucruri. BENZINĂRIE, LÂNGĂ BENZINĂRIE, ȘI BANCĂ LÂNGĂ BANCĂ. Acuma, și la noi sunt. Numai că noi mai avem ceva: FARMACIE LÂNGĂ FARMACIE! Se pare că farmaciile sunt cea mai rentabilă afacere. Farmaceutica este o industrie agresivă, ticăloșită. Dacă privești reclamele la televizor, o să înțelegi că suntem o națiune bolnavă. Toți suntem bolnavi, toți avem nevoie de ceva de la farmacii. Și dacă nu suntem bolnavi, măcar un gerovital pentru întreținere trebuie să luăm. Mă duc la o farmacie, să iau medicamente pentru cineva. Un bărbat, mai înaintat în vârstă, cere Voltaren unguent. Zic: „Ați văzut la televizor că e bun!”. „Da” zice el. Suntem manipulați prin reclame. Suntem îndemnați să „mâncăm” medicamente, în loc de fructe și legume, de carne roșie și slănină, chit că, după cum pun spun specialiștii necorupți, carnea roșie și slănina sunt chiar sănătoase, benefice. Sau să luăm zilnic o ștamplă de țuică. Mulți medici sunt în cârdășie cu farmaciile ( și cu anumite laboratoare de analize!). Prescriu rețete ticsite de medicamente. E drept și omul are mentalitate stranie. Se prezintă la medic și, dacă acesta nu-i prescrie o pungă de medicamente, zice „dă-l naibii, ăsta nu e doctor!”. Românul mănâncă medicamente în neștire, fiindcă așa vede la tv că e bine. Chiar dacă nu ai nimic, ia medicamente ca să PREVII, te îndeamnă reclamele. Nimeni nu se gândește că și medicamentele ucid. Asta nu se spune la televizor, pentru că industria farmaceutică se interesează doar să vândă, e preocupată doar de profit. Și are profituri imense, omorând oamenii cu zile. De la cea mai fragedă vârstă.
Tristan MIHUȚA
Foto: economedia

Șahiști români la Concursul Internaţional de şah “Foaia Românească” la Gyula

0
Sâmbătă, 25 februarie 2023, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, la Gyula, s-a desfăşurat a XIV-a ediţie a Concursului Internaţional de şah „Foaia Românească”.  Consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a participat la această manifestare, iar în momentul decernării premiilor, a salutat în cuvântul său organizatorii şi participanţii.
Consulatul General al României la Gyula a sprijinit organizarea acestei competiţii, care a devenit o manifestare tradiţională în calendarul comunităţii româneşti din Ungaria. La competiţie au participat în jur de 60 de sportivi și pasionați ai șahului din România şi Ungaria, dintre care 27 de concurenţi, la diverse categorii de vârstă. La manifestare au participat şi membri marcanţi ai comunității, dar și oficialități: Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU); Alina Pădurean, decanul Facultății de Științe Umaniste și Sociale din cadrul Universității “Aurel Vlaicu” Arad (UAV); Dumitru Cozma, reprezentantul Palatui Copiilor Arad, ș.a.  Din România au participat mai mulți şahişti, în special sportivi care se pregătesc la Palatul Copiilor din Arad, dar şi alţi concurenți. Organizatorii evenimentului au fost Asociaţia Şahiştilor Români din Ungaria; Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria şi publicaţia „Foaia Românească”, cu spijinul altor entități reprezentative ale mediului asociativ românesc din Ungaria. Promotorul acestei manifestări este Ioan Cozma, etnic român din Gyula, președintele Asociaţiei de Șah a Românilor din Ungaria (profesor, şahist, membru al coralei „Pro Musica” şi director al Școlii Bilingve de Naționalitate Română din Săcal, jud. Haidu-Bihar). Concurenții au fost răsplătiţi cu diplome şi medalii, iar învingătorii categoriilor aflate în concurs au primit trofee, cadouri şi premii.

Șiria: Atletism cu peste 400 de participanți

0
Dragi prieteni!
Ieri, Șiria a fost gazda celui mai important eveniment sportiv din ultimii ani. Peste 400 de sportivi, unii dintre ei de talie mondială, au fost prezenți sâmbătă la Șiria Winer Trail, un eveniment destinat atât sportivilor amatori cât și profesioniști. Organizat de Asociația Turistică ,,În Amonte”, în parteneriat cu Primăria Comunei Șiria, Primăria Pâncota și Serviciul Județean de Salvamont Arad, Siria Winter Trail are ca scop promovarea alergării montate pe distanță scurtă și medie, pe un traseu marcat.
Competiția a avut 3 probe: cursa de 6,8 km cu o diferență de nivel de 200 de metri, o cursă de 15 km cu diferență de nivel de 730 de metri și 24 de km cu diferența de nivel de 1100 de metri. Chiar dacă nu am avut parte de cele mai bune condiții meteo, toti alergătorii au trecut linia de sosire în siguranță și cu zâmbetul pe buze.
La Șiria au fost nume importante din atletismul românesc, cum ar fi Liliana Dragomir, Nicolae Bălan, Răzvan Farcaș, Alina Preda, dar și alergători cu performanțe deosebite din județul Arad cum ar fi Raluca Burtea și Otilia Mot. De asemenea, au fost prezenți alergători din 7 țări din Europa. Printre concurenți s-au aflat peste 20 de militari fracezi, cantonați la Baza NATO de la Cincu din județul Brașov, care au ales să vină și să alerge în cadrul acestui eveniment.
Concursul s-a încheiat cu o festivitate de premiere, dar și cu o masă tradițională oferită de organizatori și parteneri, care în acest fel au pus în valoare produsele și producătorii locali din comuna Șiria, dar și din împrejurimi. Masa a fost pregătită de Asociația Caritabilă „Gătim împreună pentru o lume mai bună”.
Administrația Comunei Șiria a dat dovadă de ospitalitate și i-a invitat pe concurenți, dar și pe sustinătorii acestora să viziteze obiectivele locale cum ar fi: Muzeul Satului și Muzeul Ioan Slavici din Șiria!
Felicitări tuturor participanților la acest minunat eveniment!
Valentin BOT, primarul comunei Șiria