Şcoala românească după 1989 a ajuns să fie un teatru politic nefericit în care directorii de școli au ajuns să fie numiți doar pe criterii politice, fiind niște propagandiști electorali. Fiecare director de școală a ajuns, de fapt, un fel de agent electoral pentru partidul care se află la guvernare, iar în timpul campaniilor electorale aceștia participă activ pentru sprijinirea partidului, dar și întocmind liste cu susținători. Școala de astăzi este un instrument de propagandă al partidului, iar rolul școlii în gândirea acestor politicieni mediocri este acela de a crea cu orice scop doar cadre de partid. Este clar că am ajuns la nivelul în care învățământul românesc trebuie regândit în totalitate, de la școala primară până la nivelul universitar. Președintele Iohannis, prin proiectul ”România educată”, a reușit performanța notabilă de a mări organigramele inspectoratelor școlare prin racolarea celui de-al treilea inspector școlar general adjunct, cu toate că numărul copiilor și al dascălilor este într-o continuă scădere de la an la an. Iohannis ar fi putut demara, în schimb, proiectul ”Depolitizarea școlii românești” absolut o necesitate în aceste vremuri când școala românească trece prin cele mai grele momente din ultimul secol. În timp, s-a dovedit că deciziile lui Iohannis, un profesoraș fără viziune educațională, și proiectul ”România educată” au costat enorm România din toate punctele de vedere, mai ales că în perioada mandatului său a fost o adevărată conspirație împotriva educației și formării profesionale, care aveau ca scop împingerea tuturor tinerilor spre alte orizonturi, deoarece aceștis au început să nu mai cotizeze la fabricile de diplome ale universităților românești. Școala românească de altă dată nu mai are nimic de-a face cu cea de astăzi, deoarece în prezent școala scoate șomeri pe bandă rulantă sau, în cel mai fericit caz, forță de muncă pentru alte națiuni, fără a se întreba: oare de ce? În ultimii douăzeci de ani clasa politică a reușit performanța de a distruge școala profesională, iar indiferența la nevoile economiei naționale și mai ales la cerințele pieței muncii a viciat România de o clasă importantă în economia unei națiuni, aceea a meseriașilor. Deocamdată, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, este ocupat cu schimbarea organigramelor inspectoratelor școlare pentru a satisface dorința PSD de a avea un loc. Nimeni nu se întreabă cum ajung niște personaje sinistre în aceste funcții, acolo unde ar trebui să primeze valoarea, mai mult, nu le recomandă nimic decât carnetul de partid. Domnule Iohannis, cred că a venit momentul când ar trebui să vi se ceară să coborâți din acest tren al învățământului românesc cu tot cu proiectul ” România educată”, pe ușa din față, deoarece pentru această decizie nu este nevoie nici de geniu, dar nici de sfințenie. Dar așa cum am observat până acum, se pare că vă îndreptaţi cu pași repezi spre ușa din dos a istoriei acestei națiuni, deoarece să nu uitați că cea mai cruntă analiză a activității dumneavoastră o va face istoria și, deopotrivă, rezultatele dumneavoastră. Profesorul a ajuns astăzi să nu mai aibă niciun statut în societate deoarece a fost silit să-și piardă demnitatea de dascăl, iar salariile celor care au misiunea de a pregăti viitoarea generație sunt infime față de misiunea și responsabilitatea lor. După cum se știe, în ziua de astăzi meseriile respectate sunt cele care sunt cel mai bine plătite, deoarece cu cât o meserie oferă un câștig bănesc mai mare, cu atât sporește și respectul celui care o are în societate. Profesorii câștigă puțin, iar acest fapt este foarte bine cunoscut, de aceea există puțin respect atât din partea societății, dar și din partea elevilor sau chiar din partea superiorilor ierarhici, prin desconsiderare. Am ajuns în acele vremuri în care elevul are numai drepturi, iar profesorii numai obligații. Elevii au dreptul să nu învețe nimic, dar cu toate acestea trebuie să promoveze. De ce? Pentru că învăţământul românesc se finanțează în funcție de numărul de elevi sau studenți, nicidecum în funcție de performanță. De curând a apărut Noul Regulament – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, ROFUIP, din cadrul proiectulului lui Iohannis ”ROMÂNIA NEEDUCATĂ”, în legătură cu care aducem câteva precizări: – Noul ROFUIP legalizează corupția prin exprimări neclare, lacunare, interpretabile, atacabile, care conduc la interpretări subiective sau chiar intenționat abuzive. Oare cu ce scop? – Neclaritățile ”strecurate intenționat” în ROFUIP vor genera dispute permanente între elevi, profesori și părinți, dar și între profesori și directori. Acest lucru nu va însemna convocarea a tot felul de comisii cronofage care, în fapt, nu vor rezolva nimic,  întrucât nu pot fi folosite ca precedent pentru cazuri asemănătoare?­!?! – O practică de mascare, pe repede înainte, în spatele ușilor închise – tactica de a lansa documente esențiale pentru sistemul de educație în vacanță, când nu pot fi dezbătute, studiate și cunoscute temeinic, pare să aibă un anume efect, poate chiar scontat, și anume, instaurarea haosului generalizat la început de an școlar. De aceea domnule ministru, Câmpeanu Sorin, apucați-vă să gândiți o reformă reală a învățământului românesc, de a aduce în sălile de clasă performanța și bucuria de a învăța, deoarece învățământul românesc nu duce lipsă de reformă administrativă.  Prioritatea oricărei guvernări este de a nu eșua în această misiune nobilă de a îndrepta ceea ce se mai poate în învățământul românesc, tocmai pentru că, așa cum spunea Eminescu, ”Cine ar mai vrea să trăiască când i s-ar spune de mic încă, în loc de poveşti, faptul că nu se minte în şcoală, în biserică, în stat, că intrăm într-o lume de dreptate, de iubire, de sfinţenie, pentru a vedea când murim c-a fost o lume de nedreptate, de ură.” Ciprian DEMETER  

Ca orice femeie „inteligentă, intelectuală și stăpână pe corpul ei”, mie mi-au spus că sunt gravidă, la treij’destuldemulțianicătrepatruzeci, homeopatul și gastroenterologul, că aveam tot felul de simptome, numai de sarcină nu. Când am auzit, din nou ca orice femeie „inteligentă, intelectuală și stăpână pe corpul ei”, am izbucnit într-un râs isteric, că doar mai aveam prunci de crescut și numai cadou de-ăsta-ți mai trebuia la senectute. Totuși, la un moment dat, m-am oprit brusc din hăhăit – sub ochii îngrijorați ai celor doi specialiști, care tocmai se căutau de pixuri să-mi facă trimitere la unii mai specializați decât ei pe râs nejustificat în hohote – și m-am uitat eu mai de-aproape și mai cu atenție la monitorul ăla în care se vedea Sofiuca mea și singurul lucru pe care îmi amintesc că l-am zis, a fost: „Hm… ăla-i nasul? Vaaai, ce copil cu naaas piiis…” (Pentru cine nu știe că la noi în Ardeal nasul pis e nasul cârn, iaca, fac precizarea!) Și uite-așa, m-am ales cu copila cu cel mai pis năsuc de pe Pământ, care crește ca din apă, e cumsecade și bună la inimă, mucalită și iubitoare, de-mi vine s-o mănânc în fiecare zi de drag. Mi-e balsam și sprijin, sursă de liniște și pace, mândrie și iubire. Clar, n-aveam cum să trăiesc fără ea pe lumea asta! Să-ți fie viața frumoasă cum ne-o faci tu nouă, Sofia mea! La mulți, mulți, mulți și glorioși ani, de care sper să mă bucur cât mai îndelungat, că râs ca împreună cu tine n-am cu nime’! Love you!!! Eugenia CRAINIC