Noi, românii, avem o problemă uriașă, ce ne urmărește în istorie! Clasa, așa zis politică, e marea problemă a României. E mereu emanația ignoranței, conservatoare, complet nereformată, retrogradă, care funcționează după reguli mai degrabă de tip mafiot decât democrate. Ea este cea care blochează și frânează progresul economic și social al României și care, dintr-o posibilă Elveție a Estului Europei a transformat România într-un ghetou al sărăciei și corupției. Și asta în condițiile în care România are un potențial uman extraordinar și unele dintre cele mai importante și bogate resurse naturale din UE. Și, totuși, datorită imposturii și diletantismului clasei politice și, mai ales, a fricii acesteia că progresul economic (în special educația) ar putea s-o măture de la putere, suntem condamnați să fim săracii Europei și, culmea, să nu mai avem acces la propriile resurse naturale, care aparțin, de drept și de fapt, cetățenilor României.

Știe orice individ, cu un dram de educație reală, că secretul progresului, al dezvoltării și nivelului de trai atins de țările din Vest-ul Europei, are un singur numitor: economia de piață și concurența liberă în domeniul producției de bunuri și prestări de servicii. În istoria omenirii, cu excepția comercializării rezervelor de aur, pietre prețioase și petrol (deținute în exces), nici un alt mecanism economic nu a generat atâta profit, randament, eficiență, progres economic și bunăstare, precum economia de piață, adică concurența liberă și neîngrădită între producătorii de bunuri și servicii, obținute prin exploatarea inteligenței umane. Or, prima condiție a progresului economic și creșterii nivelului de trai, într-o economie, e asigurarea implementării și funcționării mecanismelor economiei de piață și a concurenței libere între producătorii de bunuri și servicii.

Pe de altă parte, economia de piață și concurența generează cea mai eficientă selecție de piață, atât în ceea ce privește raportul cost/calitate, în cazul bunurilor și serviciilor, cât și în ceea ce privește calitatea (randamentul) factorului uman. Câștigă, de regulă, cel care utilizează cel mai eficient materia primă, realizând cel mai calitativ și andurant produs sau serviciu. Iar acest lucru nu se poate realiza fără exploatarea eficientă a factorului uman, respectiv a calităților și calificării acestuia. În concluzie, nu poți realiza produse de calitate corespunzătoare, fiabile, la costuri competitive, fără a utiliza materii prime de calitate, tehnologie performantă și, mai ales, fără a utiliza personal calificat corespunzător. Numai că, aceste reguli, esențiale în procesul dezvoltării economice, nu pot fi aplicate în alt tip de economie decât economia de piață, în care concurența este liberă și neîngrădită prin legi dedicate sau reguli ce blochează aplicarea mecanismului economiei de piață liberă.

În România, din cauza unei clase politice conservatoare, născută din deșeurile generate de implozia comunismului, economia funcționează într-un sistem dual, păgubos, mai mult hoție decât producție de bunuri și servicii, rezultând, practic, un fel de melanj între economia centralizată, de tip comunist – reprezentată, în special, de sectorul de stat, neprivatizat și nereformat sau adaptat economiei de piață și economia de piață – reprezentată de companiile private, care aplică modelul occidental. O astfel de economie, nici etatizată nici piață liberă, nu poate produce bunăstare, nici progres economic și nici o selecție a valorii individuale, din contra, permite existența, perpetuarea și menținerea la putere a unei clase politice retrograde, care, nu numai că profită de lipsa regulilor economiei de piață, exploatând lipsa concurenței exclusiv în interesul lor sau a găștilor din care provin, ci chiar blochează aplicarea lor, conștienți că într-un proces concurențial ar pierde puterea și influența. Pentru clasa politică de azi din România, economia de piață e ceva inacceptabil, pentru că, fondul uman din care este compusă clasa politică, e incapabil să se adapteze unei astfel de economii concurențiale, datorită slabei calități morale și intelectuale și slabei pregătiri profesionale. Ei pozează în valori doar în mediile majoritare ignorante, nu și în medii concurențiale, educate, pe care le evită sistematic.

Treizeci de ani de pseudo-privatizare, adică de transfer fraudulos de proprietate, din publică, în privat, fără reguli de însușire a bunului public prin metode de tip mafiot, au creat o piață complet distorsionată, fără reguli, în care numai concurență n-a existat. A creat și un tip original de „om de afaceri”, al cărui „succes” în afaceri e mai degrabă de tip slavo-turc (luat cu japca) decât investiție eficientă, creatoare de plusvaloare. Iar efectul este catastrofal. Avem o piață distorsionată, în care concurența liberă a fost substituită cu monopolul corporatist, în care accentul în cazul factorului uman n-a mai fost pus pe valoare și randament în realizarea bunurilor și serviciilor, ci în manipularea pieței prin metode neortodoxe. Iar statul, în loc să intervină pentru reinstaurarea mecanismelor economiei de piață și a concurenței între producătorii și furnizorii de servicii, a asistat pasiv (ba chiar a și fost complice), la ofensiva corporațiilor în instaurarea monopolului de piață. De la energie (electrică, carburanți, gaz etc.) la alimente, de la servicii la bunuri de larg consum, de la comerț cu materii prime la comerț cu cereale, cu toată prezența organismelor anti-monopol (Consiliul Concurenței), totul a devenit un monopol! Asta pentru că, clasa politică, în loc să reglementeze piața, prin legi anti-monopol, a reglementat-o în favoarea monopolurilor, intervenind, legislativ, în favoarea creării monopolurilor, așa cum a făcut în cazul „OMV Petrom”, a distribuitorilor de energie electrică, a distribuitorilor de gaz, a exploatatorilor de masă lemnoasă pe picior („Schweighofer”), a exportatorilor de cereale, a comercianților en-gros și en-detail de produse alimentare și nealimentare, a producătorilor de preparate din carne, etc. Aproape în toate domeniile, cu concursul clasei politice aflate la putere (Guvern, Parlament, instituțiile publice), s-au creat monopoluri care au eliminat concurența. Efectul? Orice încercare de a realiza bunuri sau servicii, de către producătorii autohtoni, independent de monopolurile create, a fost înăbușită în fașă.

Cum s-a ajuns la supremația monopolurilor în România, care au eliminat concurența și au generat falimentul industriei autohtone? Simplu. Prin corupție și prostia celor aflați la guvernare! Corupție la cel mai înalt nivel, adică la factorii de decizie, Guvern și Parlament. Sub masca acordării unor facilități fiscale unor investitori așa ziși „strategici”, în realitate, contra unor șpăgi consistente, s-au elaborat și emis legi care au facilitat instaurarea monopolului și eliminarea concurenței. De asemenea, tot prin legi emise, cu dedicație, de clasa politică aflată la putere, au fost acordate facilități incorecte unor corporații, care au permis acestora să elimine firmele românești sau concurența, instaurând monopolul pe piața românească. Rezultatul? Aproape toate bunurile de consum și serviciile sunt mai scumpe decât în occident, pentru că monopolurile create pe piața românească, protejate politic, nu permit concurența și sunt protejate prin legi emise de clasa politică. În aceste condiții, cu sprijinul clasei politice corupte și diletante, piața românească a bunurilor și serviciilor (cetățenii români) a devenit o victimă a lăcomiei politicianiste și a rapacității corporatiste, fără vreo șansă să revină la normalitate, adică la o economie de piață, bazată pe concurența liberă.

În paralel cu o pseudo-piață liberă, și factorul uman s-a adaptat noului tip de piață. Cu excepția industriei IT și a producătorilor de bunuri care exploatează, strict, forța de muncă din România, secretul succesului în România este „descurcăreala”. Prin orice mijloace posibile și fără scrupule. În lipsa concurenței loiale, ce selectează valorile, excelăm la un singur capitol: imoralitatea și lipsa de performanță reală. Orice e permis pentru parvenire. Nu există limite.

Modelul uman al prezentului nu e cel educat, performant profesional, moral, civilizat, ci modelul parvenitului prin minciună, înșelăciune, furt, fals intelectual, corupție. Clasa politică a transformat complet societatea. Nu pozitiv, ci negativ. A creat ceea ce nici comunismul n-a fost în stare să creeze. Individul superficial, spoit cu educație, refractar la civilizație, avid de bani, fără scrupule în a-i obține, capabil de orice pentru a obține o funcție. Iar acest lucru e tot mai evident în instituțiile publice, adică în administrația publică și domeniul privat al statului, unde acționează peste 1,2 milioane persoane, peste 25% din forța activă a societății. O clasă politică mediocră profesional, imorală și coruptă, a creat o administrație pe măsură, supradimensionată, mediocră și coruptă, care a devenit un balast uriaș, ce frânează dezvoltarea economică a României și integrarea în zona civilizată și performantă economic a Europei. Nu valoarea generată de concurență, nu performanța profesională, ci nepotismul, narcisismul și obediența sunt cele care caracterizează administrația publică. Și nu sunt cazuri izolate, ci generalizate. Or, această piatră de moară, creată de clasa politică imorală, numită administrație publică, la rândul ei imorală și neprofesionistă, subordonată mizeriei politice, legată de gâtul economiei românești ca un balast, la ce poate duce în afara falimentului societății? Împrumutăm, împrumutăm, împrumutăm la nesfârșit, amanetând totul (și trecutul și prezentul și viitorul), pentru a menține o camarilă uriașă, care la rândul ei întreține (prin vot și obediență) o clasă politică imorală, cinică și neprofesionistă. Unde poate sfârși acest experiment iresponsabil (dacă nu sinistru), care consumă toate resursele prezente și viitoare ale copiilor și nepoților noștri? Unde poate sfârși această lașitate, acceptând, la infinit, dominația mediocrității, generată de lipsa de concurență? Copiilor și nepoților noștri ce le mai lăsăm în urma desfășurării acestui experiment al promovării non-valorilor, întreținerii monopolurilor corporatiste și eliminării pieței libere și concurenței? Un model de individ docil, care acceptă orice pentru a supraviețui? Asta înseamnă libertate și democrație? Supunere oarbă și necondiționată minciunii, hoției și imposturii? Unde poate duce o societate în care educația, morala, valoarea sunt substituite cu surogate de tip manelist? Unde altundeva decât pe post de sclavi ai corporațiilor monopoliste încurajate și protejate de clasa politică actuală, care a amanetat și vândut dreptul generațiilor viitoare la educație, la sănătate și asupra resurselor naturale, contra prezentului lor material?