Întrevederi ale consulului general Florin Vasiloni cu oficiali din Debrecen şi jud. Hajdu-Bihar. Vizita Președintelui României, Klaus Iohannis, la Budapesta

0
În zilele de 9-10 octombrie 2023, consulul general al Romaniei la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, aflat pe final de mandat, în perspectiva preluării mandatului de consul general al României la Szeged, a efectuat vizite de rămas bun la conducătorii autorităţilor locale din jud. (comitatul) Hajdu-Bihar, având de asemenea întrevederi cu reprezentanţi de seamă ai comunităţii istorice româneşti din Ungaria. Consulul general Florin Vasiloni a fost primit marţi, 10 octombrie 2023, de către domnul Laszlo Papp, primarul oraşului Debrecen, la sediul Primăriei Debrecen, al doilea cel mai mare oraş din Ungaria şi cel mai important pol economic al Ungariei, după capital Budapesta. În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au abordat subiecte ce ţin de dezvoltarea acestui oraş, care este centrul administrativ al judeţului Hajdu-Bihar, despre bunele relaţii ale administraţiei din Debrecen cu Oradea şi jud. Bihor, precum şi despre . Cei doi oficiali au discutat despre stadiul relaţiei bilaterale româno-ungare; situaţia comunităţii istorice româneşti din Ungaria; perspectiva dezvoltării infrastructurii între cele două ţări; oportunităţile de finanţare oferite de Programul Interreg Romania-Ungaria, şi alte elemente de interes comun. În ziua de 9 octombrie, la sediul Parchetului Judeţean Hajdu-Bihar, consulul general Florin Vasiloni a fost primit de către doamna dr. Edit Pocsai, prim-procuror. Cei doi oficiali au discutat aspecte legate de relaţiile între organele judiciare din România şi Ungaria, infracționalitatea transfrontalieră, precum şi alte chestiuni specifice. În aceeaşi perioadă, consulul general român a vizitat comunităţile româneşti din Jaca (Dzaka); Furta; Bedeu (Bedeu), unde e avut întrevederi cu reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, ai parohiilor ortodoxe şi greco-catolice, cu ai unor autoguvernări  româneşti locale,  cu cadre didactice de la şcolile la care învaţă copiii românilor, etc. În data de 11 octombrie 2023, miercuri, consulul general al Romaniei la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni a participat la momente din cadrul vizitei oficiale în Ungaria a Președintelui României, Klaus Iohannis, efectuată la invitația Președintelui Ungariei Katalin Novák. Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat, miercuri, 11 octombrie 2023, o vizită oficială în Ungaria, la invitația Președintelui Katalin Novák. La prânzul de lucru oferit cu această ocazie de către Președintele Ungariei Katalin Novák, au participat şi membri ai comunităţii istorice româneşti din Ungaria: Traian Cresta, purtător de cuvant al Românilor în Parlamentul Ungariei; Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); prof. Gheorghe Petruşan, fost şef al Catedrei de lb. română a Universităţii din Szeged şi Margareta Tat, primarul comunei Micherechi. Şeful statului român a depuns, în marja prezenţei la Budapesta,  o coroană de flori la Monumentul Ostașului Necunoscut situate în Piaţa Eroilor din Budapesta şi o coroană de flori la Monumentul Soldaţilor Români, aflat în Parcela 144 a Cimitirul Central “Rakoskeresztur” din Budapesta. Vizita Președintelui României, Klaus Iohannis, la Budapesta, a avut loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de Președintele Katalin Novák la București, în septembrie 2022, și participarea la cel de-al 8-lea Summit al Inițiativei celor Trei Mări, găzduit de Președintele Românei în septembrie 2023. Este prima vizită la nivel de șef de stat la Budapesta în ultimii 14 ani și a reprezintat o ocazie pentru a discuta, la acest nivel, despre stadiul relației de Parteneriat Strategic și despre perspectivele de dezvoltare a acestuia, precum și despre modalitățile concrete de aprofundare a dialogului bilateral. Relațiile bilaterale româno-ungare se desfășoară în baza Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară, semnat și intrat în vigoare în 1996, precum și a Declarației de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, semnată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002, de la adoptarea căreia s-au împlinit 20 de ani în 2022. Președintele Klaus Iohannis a arătat, la Budapesta, că Parteneriatul Strategic dintre cele două țări reprezintă un instrument fundamental, care a vizat structurarea cooperării bilaterale pe baze noi, moderne, pragmatice și de respect reciproc, în beneficiul tuturor cetățenilor români și ungari, indiferent de etnie. Cadrul oferit de acesta a condus, timp de peste 20 de ani, la rezultate importante în plan economic, prin creșterea și diversificarea schimburilor comerciale. Președintele României a reiterat interesul și deschiderea părții române pentru o cooperare constructivă, pragmatică și transparentă cu Ungaria, stat vecin membru UE și aliat NATO, în vederea dezvoltării de proiecte de interes comun și a obținerii de rezultate concrete, pe baza și în spiritul principiilor și valorilor incluse în documentele fundamentale care definesc parametrii relației bilaterale. Cei doi Președinți au analizat situația actuală la nivel regional, european și global, prin prisma războiului ilegal și neprovocat, declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, cu accent pe implicațiile securitare, energetice, alimentare și privind lanțurile de distribuție. În acest context, au fost abordate  și măsurile de sprijin pentru cei mai afectați parteneri din regiune, în special Republica Moldova. În ceea ce privește agenda europeană, Președinții României și Ungariei au discutat despre prioritățile Președinției Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deține în a doua parte a anului 2024. “Vizita mea de astăzi la Budapesta, la invitația doamnei Președinte Katalin Novák, este un semnal important privind dezvoltarea relației dintre România și Ungaria. În cadrul discuțiilor, am evidențiat că țara noastră promovează o abordare deschisă și bazată pe încredere reciprocă. Este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate și trebuie să existe, de ambele părți, hotărârea de a privi viitorul relațiilor noastre prin prisma elementelor care ne unesc și a intereselor similare, decât a celor care ne dezbină. În domeniul economic, susțin o cooperare structurată pe proiecte de interes comun, nediscriminatorii pe criterii de etnie, care să nu fie limitate la anumite părți ale României și care să fie finanțate cu respectarea legislației românești și europene, precum și cu acordul părții române. Suntem deschiși să sprijinim investițiile ungare pe tot teritoriul țării noastre și vom încuraja companiile românești să investească în continuare în Ungaria”, a spus Preşedintele României.

EGALI CU BELARUȘII

0
Fotbalul, sportul în general, este reflectarea fidelă, fotografică aș zice, a realității din țara respectivă – așadar, și a realității românești. Sportul a devenit INDUSTRIE. Se investesc bani mulți, se recurge la tehnologii performante și la știință. Noi, românii nu avem nici bani și nici nu am ținut pasul cu lumea în privința creșterii și educației generațiilor de sportivi.
Este adevărat, mai sclipim uneori, rar de tot, dar asta datorită unor persoane fanatice. Dar la sporturile de echipă suntem praf!

Simona Halep n-a fost sancționată, ci „executată” sub pretextul dopajului!

0
 Sportul adevărat înseamnă competiție loială! Nu să trișezi. Or, utilizând așa zisele „suplimente alimentare” sau „nutritive”, care îmbunătățesc performanța sportivă, adică cresc limitele normale ale organismului, indiferent cum le-am analiza, tot dopaj înseamnă. Că, componentele acestor „suplimente alimentare” ori „nutritive”, sunt sau nu pe lista substanțelor interzise de forurile sportive, asta nu înseamnă că, consumarea lor, nu e dopaj și nu e concurență neloială. Din acest punct de vedere, mai toți sportivii, care apelează pentru creșterea performantei sportive, la suplimente alimentare ori nutritive, sunt în culpă, adică se dopează.
În concluzie, degeaba se zbate Simona noastră, să demonstreze că nu s-a dopat. E evident că s-a dopat prin simplul fapt că a consumat suplimente alimentare si nutritive care i-au crescut performanța sportivă. Singura necunoscută (dacă se poate vorbi de o necunoscută, în condițiile în care a acceptat să consume astfel de suplimente, ceea ce înseamnă că a fost deliberat) e dacă – având în vedere substanțele descoperite în corpul său -, s-a dopat conștient, accidental sau a fost păcălită de staff-ul lui Mouratoglou. În lumina dezvăluirilor din ultimele zile și urmărind cum s-a derulat procesul de acuzare, eu inclin să cred că Simona Halep a fost dopata, conștient, de staff-ul lui Mouratoglou, fără ca ea să știe întregul adevăr. Acum, după dezvaluirile mass-media, sunt absolut convins că Simona a știut că i se administrează substanțe aflate pe lista de interzise FIS, dar a fost convinsă că procentul de substanță interzisă e nesemnificativ și nu va fi depistat la testele antidoping.
În aceste condiții, Simonei îi va fi greu (dacă nu imposibil), să schimbe verdictul de dopaj. Pentru că, indiferent dacă a știut sau nu ce conțin acele suplimente alimentare, faptul că le-a acceptat înseamnă dopaj. OK! Cum aproape toti tenismenii, pentru a-și îmbunătăți performanța sportivă, apelează la suplimente alimentare, înseamnă că toți care consuma suplimente alimentare se dopează? Dacă aceste suplimente alimentare cresc performanța sportivă, dincolo de normal, da. De aceea sportivii care consuma suplimente alimentare sunt foarte atenți că aceste suplimente să nu între în categoria celor care s-a dovedit că au influență directă privind îmbunătățirea performanței sportive. Asta înseamnă că cine le consuma își asumă un risc enorm.
În concluzie, dacă staff-ul lui Mouratoglou, este cel care i-a pus la dispoziție Simonei Halep suplimentele nutritive care au generat testul pozitiv antidoping, nu înseamnă că Simona e nevinovată. Nu trebuia să accepte să consume acele suplimente, fără a ști ce conțin. E ca și cum unui șofer i-ar oferi cineva un cocktail presupus non-alcolic, iar la test se dorește a fi alcoolic. Poate fi exonerat de răspundere pentru că a băut alcool fără a ști că e alcool? Nu! La fel e și cu Simona. Poate să se îndrepte (dacă poate face dovada că a fost înșelată/păcălita de staff-ul lui Mouratoglou), impotriva celor care au înșelat-o, ori a firmei producătoare care nu a respectat compoziția produsului. Dar nu poate anula răspunderea pentru că a jucat dopata.  Pentru că, exact ca în cazul în care conduci sub influența băuturilor alcoolice, faptul că le-ai ingurgitat conștient sau inconștient, nu anulează răspunderea pentru comiterea faptei. În aceste circumstanțe, opinia mea e ca Simona luptă doar pentru a-și salva blazonul și imaginea rău sifonata, nu pentru revenirea în circuit. E doar o chestie de onoare, deși nu cred că mai contează. Ce-a avut de demonstrat și de spus în tenis, a demonstrat și spus, așa că, indiferent cum se va termina aceasta „telenovelă” derulată dincolo de arena sportivă, nu-i va afecta prea mult cariera sportivă Simonei Halep (aflată, oricum, la final), ci doar pe cea morală. Din păcate, pentru Simona Halep, Patrick Mouratoglou, a fost și înger și demon. I-a adus și un trofeu (Toronto) după ce obtinuse și cel mai râvnit trofeu din tenis, la care putini au acces, „Wimbledon”, dar și un final de cariera stupid, nemeritat. Pe de altă parte, privind dincolo de fair-play-ul sportiv (în care orice crește performanța sportivă înseamnă dopaj), având în vedere procentul uriaș al celor din tenis care utilizează suplimente (peste 95%), putem spune că Simona a avut ghinion. Trecând peste ștacheta impusă – dacă luăm în considerare că forurile antidoping, cunosc acest lucru, dar îl tratează cu toleranță (a se analiza cazul Serenei Williams, căreia, sub pretexte medicale, i s-a permis, oficial, să se dopeze), atunci avem de-a face cu exces de zel în cazul Simonei și de mult subiectivism nu de obiectivitate, caz în care se pune problema unui tratament discriminatoriu, la care a fost supusa Simona Halep. Iar dacă e așa, lucrurile se complica și trecem în sfera mafiotismului, întrebându-ne (legitim, de altfel) dacă nu cumva cei care au sesizat forurile antidoping, nu cunoșteau exact (în calitate de foști clienți), ce conțineau suplimentele utilizate de staff-ul lui Mouratoglou și dacă nu cumva totul a fost un complot regizat, menit să blocheze cariera sportivă a lui Halep, pentru a nu se mai întâmpla accidente gen „Wimbledon” sau „Toronto”?
Pavel ROMAN
Foto: eurosport

Flacăra Roșie PODCAST | ep.20 | invitat Tinu Vereșezan | Începutul în muzică | Amintiri | Planuri

0
Ediția jubiliară cu numărul 20 ne aduce față în față cu îndrăgitul artist arădean Tinu Vereșezan. Cel care încântă de atâția ani lumea cu melodiile sale din toate genurile ne va povesti cum a intrat în lumea muzicală, întâmplări amuzante dar și planurile sale de viitor. Vizionare plăcută!    

A fost prins enigmaticul terorist, ce intenționase să detoneze o bombă lângă fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu la Arad

0
P(r)oza zilei: A fost prins enigmaticul terorist, ce intenționase să detoneze o bombă lângă fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu la Arad Prin eforturile conjugate ale Poliției, Jandarmeriei, ISU (pompierilor) și, normal, ale Poliției Locale, totul coordonat, așa cum se cuvine, din umbră de către SRI, în noaptea de marți spre miercuri a fost localizat și ulterior încătușat misteriosul individ care, poziționat la etajul al III-lea al unei case conspirative de pe strada Horia (pentru a avea tot câmpul tactic sub observație!), intenționase să declanșeze mecanismul unei bombe artizanale (făcută pe bază de azot îmbunătățit, șuruburi și cuie) și să arunce în aer fosta reședință a ”celui mai iubit fiu al poporului”, care, iată, umilire a neamului, ajunsese pe mâini străine. Insolitul personaj, cu o biografie demnă de un roman de aventuri, nu este altul decât Lucian A., proaspăt expulzat din Coreea de Nord, unde îndeplinise anumite misiuni speciale pe lângă tovarășul președinte Kim Jong-un, până în momentul în care a fost găsit la granița dintre cele două Corei cu valiza diplomat cicastită (burdușită) cu stick-uri de memorie în formă de Secera și Ciocanul, pe care se găsea copiat filmul sud – coreean ”Somnul Calamarului” și cu care Lucică al nostru făcea bani frumoși, vânzându-l pe sub mână la Phenian. Prins cu cioara vopsită de către temuta poliție politică nord – coreeană, se pare că ”Lucien”, cum îl alinta sora providențialului președinte, a reușit să scape de plutonul de execuție numai datorită povestei de dragoste cu tânăra femeie, ce era literalmente înnebunită de burta impozantă a concetățeanului nostru, pe care, în clipele lor de intimitate erotică, îl compara cu veneratul Buddha, altminteri un tip la fel de burduhănos. Ejectat din patria ”comunismului biruitor”, Lucien nu și-a plâns prea mult de milă, ci s-a angajat rapid ca muncitor necalificat la Centrul de Colectare și Reciclare a Hârtiei din Carierul Gai, unde, cât era el de ateu, i-a pus Dumnezeu mâna în cap, căci într-o bună zi s-a poment la centrul de colectare cu mai mulți saci de plastric, în care se găsea nici mai muilt, nici mai puțin, decât arhiva de cadre a Comitetului Județean PCR Arad. Atunci dolofanul nostrui personaj a atins o stare de iluminare aidoma avatarului său asiatic Buddha și l-a străfulgerat imediat ideea genială de a reface structura PCR din Județul Arad, sub forma unei organizații anarho – comuniste. Așa că, pătruns de noua lui misiune, din acel moment Lucien a bătut la pas toate orașele, comunele și satele arădene, cu tabelele foștilor membri PCR în buzunar și, colaborând rodnic cu asociațiile locale ale pensionarilor, a reușit să întemeieze peste tot celule anarho-comuniste, compuse din seniori, pardon, tovarăși nostalgici după tinereți de mult apuse … La momentul incidentului cu bomba de pe strada HoriaOrganizația Anarho – Comunistă era deja funcțională în tot Județul Arad și SRI-ul descoperise planuri și documente din care rezulta că biroul de conducere al organizației, în care diabolicul Lucian reușise să coopteze și doi pensionari matusalemici, ce fuseseră cândva colonei în armata română, elaborase un plan strategic, ce prevedea ca în seara de Crăciun nostalgicii anarho – comuniști să dea o lovitură la Primărie, apoi să cucerească Cetatea Aradului și odată instalați acolo, să preia frâiele conducerii județului. Din păcate pentru nostalgicii anarho – comuniști, s-a adeverit încă odată că Diavolul se ascunde în detalii, căci întreaga conspirație a căzut datorită faptului că artificierul ce construise dispozitivul exploziv, fiind la o vârstă înaintată, a uitat efectiv să pună baterii în telecomanda cu care Lucică ar fi trebuit să declanșeze bomba! P(r)ozeur: Vasile de Zărand

Vrem ca oligarhii ruși, dar sub umbrela NATO si UE! 

1
Pe lângă că am fost lași și trădători, în panoplia istoriei noastre mai putem adauga și „jocul la două capete”, tradițional, care, pentru unii, asigură beneficii în orice circumstanțe sau cel puțin salvarea politică. La acest capitol, comuniștii au fost imbatabili și profesori. Cum România nu era o țară industrializata (ponderea aparținea moșierimii agrare), comunismul lui Marx și Engels era inaplicabil, pentru că lipsea piesa de bază, proletariatul. În 1928, când s-a înființat Partidul Comunist, procentul proletariatului, raportat la populația cu drept de vot, România fiind o țară preponderent agrară. Însă, leprele sociale (adică toți borfașii certați cu legea și normele de conduită socială, oportuniștii  și toți leneșii și bețivii României, invidioși pe succesul capitalist), pe modelul leninist au profitat de conjunctură și au revendicat puterea politică, în numele a ceea ce nu prea exista: proletariatul. S-au bazat nu pe structura societății, pe realitatea economică, pe sprijinul electoral, ci pe sprijin rusesc. Nu e un secret că, în România, comunismul a fost importat de la ruși, de unde am transferat propaganda cu tot cu propagandiști, ideologia cu tot cu ideologi și, mai ales, originalitatea comunistă de implementare, de tip rusesc, bazată pe impunerea comunismului prin forță și constrângere, nu pe liberul arbitru. Adică cel mai jegos stil de democrație, pur demagogică, formală, în care, în numele egalitarismului (utopic, bineînțeles), șmecherul îl exploatează și dirijează pe ignorant. Aceasta a fost trăsătura dominantă a comunismului de tip rusesc. Nu impunerea valorii rezultată din concurență (cel mai bun și mai onest), ci, în pur stil autocratic, impunerea șmecherilor, protejați de demagogia de tip proletar. Efectul? Patruzeci de ani Europa de Est a stagnat economic și social, pentru că cei care au condus și administrat țările, au fost niște diletanti, ce s-au auto-erijat in reprezentanți ai proletariatului. Au excelat doar la capitolul șiretenie, ascunsă în spatele unei ideologii stupide, utopice de implementat, pe care au vândut-o pe post de rai, fraierilor creduli. Au mai trecut treizeci de ani, de când utopia ideologică si „miracolul” socialist au sucombat, ucise de realitate. Și tot nu ne-am trezit, continuând să credem în utopia egalitarismului și să fim tributari doctrinei comuniste absurde. Nu cetățeanul, nu intelectualul educat care este motorul dezvoltarii societății, ci tot proletarul ignorant, este centrul atenției și azi, pentru că,  vorba olteanului „e mulți”. Iar în „democrația” autocrata comunistă (acționând în numele multimii ignorante, ușor și simplu de manipulat), doar numărul contează. Pentru că numai așa își pot justifica diletanții și șmecherii, lipsiți de valoare, prezența în fruntea societății. Și, în continuare, pe acelasi model, ei se erijează ca reprezentanți ai proletariatului ignorant, căruia, formal, le apară interesele. Efectul? După încă treizeci de ani, orbecaim prin bezna tranziției, fără a găsi ieșirea sau busola. Pentru că, să fim realiști, cu șmecherii care iubesc autocrația, n-ai cum să găsești ieșirea. Ei ne plimba, precum comuniștii, într-un cerc continuu, mereu ajungând în punctul de pornire, reluând mereu și mereu, ciclul prostelii generale, a vânzării promisiuni imposibil de realizat. Promisiuni în care proletarul crede chiar și când mai are puțin de trăit.
     Ieri, în Parlament, cu ocazia vizitei lui Zelenski în România, am avut senzația de redivivus comunist, în  1947, când comuniștii au preluat puterea, nu democratic, prin vot, ci prin gălăgie și isterie, adică prin propagandă deșănțată, de tip nazist, respectiv aplicând formula identificării și denunțării dușmanului de clasă. Zelenski avea programat și trebuia să țină un discurs în fața Parlamentului. Un discurs oportun și necesar – care ar fi arătat adevărata față a celor ce au exportat comunismul, rușii și care ne-ar fi trezit la realitate -, a fost blocat în stil comunist, 1947, de filo-rușii din Parlament. Nu de Șoșoacă și Simion. Ci de aceeași șireți și vicleni care se erijează în reprezentanții proletariatului ignorant, mimând că le apară interesele, ce se ascund sub umbrela PSD. De fapt ce s-a întâmplat? Speriați că Șoșoacă și AUR-ul lui Simion pot contabiliza procente semnificative în bătălia (imorală) electorală, pentru a câștiga câteva voturi din partea electoratului pro-rus din România (care e încă, influențat de propaganda putinistă), PSD și PNL s-au prostituat, devenind, în pofida justificarilor (absolut stupide), filo-ruși. Pentru câteva voturi, au devenit marionetele lui Putin în România, aliindu-se cu porta-vocea rusească, Șoșoacă. De fapt, ce-au făcut Șoșoacă, Simion și, mai ales, PSD și PNL, se numește trădarea interesului național, pentru că decizia de a nu-i permite lui Zelenski să țină un discurs în Parlamentul României, e o palmă dată NATO și UE. Citiți presa rusească cum jubilează și ce euforie e la Moscova după „isprava” PSD și PNL.
       Indiferent cum ar justifica și orice argumente ar prezenta, în opinia mea lucrurile sunt clare: puterea actuala, în relația cu UE, SUA și NATO, e ipocrită. Stau sub umbrela NATO și UE, de frica reacției populației (majoritar pro-UE și NATO) dar nu și-o doresc. Pentru că, exact ca în 1947, ei se erijează în reprezentanții proletariatului de tip sovietic, adică a ignoranților care sunt nostalgici după vremurile în care puterea politică (statul) le asigura supraviețuirea, fără muncă și fără efort intelectual. Analizați deciziile radicale ale actualei puteri, PSD-PNL și veți observa ca majoritatea sunt de tip demagog, având la bază ideologia protecției proletare. Există două categorii pentru care sunt preocupați: clientela politică (sinonimă cu aparatul comunist privilegiat, întreținută de putere, prin plasarea în agenții, institutii publice) și instituțiile de represiune (Poliție, Jandarmerie, Parchete, Tribunale), respectiv electoratul filo-comunist, format din pensionari și asistații social. Restul, adică privații, care duc greul economiei și asigură bunăstarea socială, sunt tratați ca niște tolerați. Culmea, din totalul procentelor pe care se bazează, electoral, PSD (bază constituind-o pensionarii din economia comunistă, pensionarii speciali, angajații din sistemul bugetar si primarii), peste 80%, deși n-o declara oficial, sunt filo-ruși în modul de manifestare și gândire, aplicând aceleasi practici retrograde, constând din exploatarea ignoranței de tip proletar. Or, PSD și PNL, când s-au opus discursului lui Zelenski în Parlament, au facut-o de teamă că Șoșoacă și Simion le vor fură o parte din electoratul de bază, prin utilizarea retoricii naționaliste, anti Zelenski, cu efect puternic asupra ignoratului care încă crede în valorile proletariatului.
OK! Șoșoacă se comportă astfel, pentru că e disperată să mai prindă un loc de parlamentar. Nu înțeleg și nu e nici o logică a comportamentului PSD-PNL. După o astfel de mizerie, cum cred cele două partide că vor fi privite când se vor așeza la masă cu cei din UE și NATO? Ca parteneri de încredere? Nu mai degrabă cu greață și scârbă, cum ne-au privit nemții în al doilea război mondial? Mai poate avea încredere NATO și UE în Guvernul Ciolacu după o astfel de „ispravă” putinista? Să joci, ca la ruletă pe par și impar (și cu NATO și cu rușii), credibilitatea României, nu e șmecherie ci meschinarie (dacă nu prostie). Așa vor rămâne în istorie Ciolacu, Simonis și ipocritul (fals pro-NATO) general, Ciucă.
Pavel ROMAN

P(r)oza zilei: Arădeanca Larisa tocmai a câștigat concursul de vrăjitorie desfășurat în Munții Hartz

0
Concursul european de vrăjitorie, ”Noaptea Valpurgiei” (Walpurgisnacht), care se organizează începând din Evul Mediu întunecat pe Vârful Borcken al Masivului Hartz din Germania în ziua de 1 Mai, datorită nenorocitului de coronavirus a fost amânat în acest an pentru data de 10.10. 20.20, adică pentru astăzi, când vrăjitorii, șamanii, iatromanții, astrologii și numerologii ce alcătuiesc juriul au susținut ferm că este obligatoriu să se țină, deoarece o așa aliniere a datei (10.10.20.20), în care numerele se dublează luciferic (or,. se știe bine că SATAN este patronul spiritual al festivalului, sărbătoarea fiind evocată până și de către Goethe în ”Doctor Faustus”) nu se va mai repeta în acest an de cumpănă pentru omenire. Ca atare, în crucea întoarsă, desigur, a amiezii, pe podiumul amenajat din trunchiuri de brad negeluite (bradul fiind cel mai bun conductor al energiilor negative), s-au aliniat 23 de vrăjitoare, de la babe cloanțe cotoroanțe, cu fețele smochinite de riduri, la tinere și suave femei nevinovate (îți venea a zice, până când le priveai ochii și realizai că sunt doi cărbuni de foc, ale căror corzi duc direct în fundul Iadului !!!), venite (pe cozi de mătură, cum cere regulamentul) din toate colțurile sulfuroase ale Europei, toate înarmate până-n dinți cu poțiuni magiceleacuri de dragoste și de urâtburuieni de legat și dezlegat iubirea, formule de indus virilitate ori de provocat impotență psihică (funcțională), cu descâtece de deochi și de ursită, cu păpuși de ceară în capetele cărora înfigi ace de gămălie, ca să orbească dușmancele și multe alte ”procedee” oculte, prin care se pot provoca beteșuguri trupului sau minții omenești și pe care e recomandabil și pentru mine să nu le divulg! După o luptă cu adevărat spectaculoasă de 9 ore, pe scenă a rămas româncuța noastră, Larisa și Măriuca, o rusoaică stranie, venită din Republica Moldova, și care a făcut senzatie în întreaga asistență cu pisica ei Sonia, cu blana neagră ca smoala și care scăpăra la mângâiere scântei electrice și cei trei ochi ai ei hipnotici, ce-ți făceau să se sperlească pielea ca de găină și, fără să vrei, să ți se ridice părul măciucă în cap. Arădeanca Larisa și-a adjudecat în cele din urmă trofeul, preparând o licoare vrăjită, din zeama ciupercii Amarita Muscaria, un burete roșu cu buline albe, necomestibil, desigur, și care crește doar în Munții Codru Moma și pe care l-a tot boscorodit, cât timp a amestecat în ceaun fiertura. Când au gustat din Elixirul Larisei, în care fata stinsese înainte de a-i servi și câțiva tăciuni aprinși, membrii juriului s-au poment instant călare  ei înșiși pe cozi de mătură și zburând cu viteza gândului înapoi în îndepărtata lor copilărie, unde au tot retrăit de câte ori au vrut (cu încetinitorul) cele mai fericite momente ale vieții lor. P(r)ozeurVasile de Zărand P.S. Contactată telefonic datorită ajutorului dat de  prim-ministrul landului Saxonia Inferioară (Niedersachsen), Herr K. Kugler, căruia îi mulțumesc și pe această cale, carismatica, dar sfioasa Larisa mi-a promis un amplu interviu pentru site-ul www.arq.ro imediat ce va sosi la Arad,  refuzând categoric să precizeze cu ce vehicul se va deplasa înapoi acasă, însă asigurându-mă ferm că mai are o sticluță cu băutura fermecată! P.S.S. Cred că e aproape inutil să mai precizez că, după terminarea ceremoniei de  încoronare a vrăjitoarei câștigătoare, acolo, pe Vârful Brocken din Munții Hartz s-a dezlănțuit Noaptea Valpurgiei (Walpurgisnacht), la care participă  ”vrăjitoarele și demonii, spiritele pământului și zânele”, iar petrecerera este condusă ce către Cel ce are coarne de țap și al cărui nume e bine să nu fie rostit … (Din ciclul ”Recepționier la Hotel POMENIREA)

Ariile protejate în dezbatere la UAV

0
Specialiști din Republica Moldova și România sunt prezenți la Arad pentru o întâlnire de lucru pe tema ariilor naturale protejate. Reprezentanți ai ariilor protejate din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Arad, la Universitatea „Aurel Vlaicu”, pentru un schimb de experiență în ceea ce privește administrarea parcurilor naturale situate în arii protejate. Timp de trei zile, reprezentanți ai ariilor naturale protejate din România (Parcul Natural Lunca Mureșului, Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Retezat, Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Parcul Natural Domogled-Cheile Nerei, Parcul Natural Semenic, Parcul Natural Cheile Carașului, Parcul Natural Porțile de Fier) și cei din Republica Moldova (Parcul Național Orhei, Rezervația Naturală Codrii, Rezervația Naturală Pădurea Domnească, Rezervația Naturală Plaiul Fagului, Rezervația Naturală Culturală Orheiul Vechi, Parcul Național Nistrul de Jos și Rezervația Biosferei Prutul de Jos) vor dezbate și analiza problemele specifice acestor arii. În program sunt incluse vizite la cele mai importante locații din Parcul Natural Lunca Mureșului, precum și activități la Centrul de Vizitare Ceala. „ Universitatea noastră este, din nou, spațiul de întâlnire între specialiștii din Republica Moldova și România. O întâlnire pe o temă de mare actualitate, ariile protejate, care devine din ce în ce mai importantă în raport cu discuțiile la nivel european despre protejarea mediului și încălzirea globală. Ne bucurăm că suntem prezenți, prin Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului, la aceste dezbateri și sperăm că fiecare participant va pleca cu mai multă informație, expertiză și, de ce nu, cu prieteni noi” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile. Partenerii evenimentului: R.N.P Romsilva, ANANP, UAV prin Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului, Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului.  

Proletcultiștii nu suportă educația!

0
De ce nu votează și nu vor vota românii, USR, cu toate că au confirmat, la guvernare, că fac ceea ce spun, adica vor dezvoltare economica si democratie, prin eliminarea hoției si corupției? Pentru că educația românilor e precară, fiind încurajată și promovată (inclusiv în școli) nu performanța si competența, ci lenea și comoditatea intelectuală. Nedispuși la efort intelectual, din păcate, românii, din punct de vedere al educației politice, sunt majoritar imbecili! Nu exagerez și nu sunt prea dur când afirm asta. Realitatea o demonstrează. Lenea (intelectuală și profesională), promovată in comunism si on cei treizeci și doi de ani de pesedism autocrat, i-a radicalizat și tâmpit pe români, în sens negativ și i-a făcut tributari unui sistem minimal în ceea ce privește participare la decizia socială, vizând problemele țării. Pentru că, lipsiti de educație, majoritatea românilor nu sunt capabili să gândească rațional, din contra, sunt în stare să te linșeze dacă încerci să-i trezești din anestezia pe care le-o administrează politicienii (în special PSD, care este modelul) de treizeci și doi de ani (a nu se uita mineriadele, expresie a manifestarii imbecilismului de turmă manipulată). Le e bine, așa: săraci, murdari și ignoranti, aflați în stare vegetativa, aproape în transa, fără efort intelectual (care, celor mai mulți, le provoacă repulsie). Efectul?
Majoritatea românilor, intoxicați cu demagogie proletcultistă, îi invidiază si urăsc pe cei ce performeaza material și intelectual (model în care nu se regăsesc, nici chiar când e vorba de copiii lor) și, stupid, aplaudă „descurcăreții” needucați, considerându-i ai lor, adică modelele de raportare. Pentru o astfel de gloată pseudo-educată, smecheria si descurcaleala reprezintă standardul social. USR (chiar dacă mulți îmi vor contesta afirmația și vor sustine că toți sunt la fel, nu cu argumente, ci pentru că așa le dictează crezul), intr-o astfel de lume pestriță, e o pata uni de culoare. E un partid al intelectualilor educati (Apropo! Avem si intelectuali needucați, cu doctorate la academii fantoma sau universitati rurale cu profesori analfabeți care îngroașă rândurile imbecililor politici), care au confirmat profesional si moral. Așa s-a născut USR. Ca revoltă a celor educați și competenți, sătui de minciună și impostura, hotarati să acționeze împotriva manipulării șmecherilor needucați. Dar, din păcate, bazinul de votanți al USR este limitat. E direct proporțional cu ponderea celor educați (minus cei educați, oportuniști, fără scrupule). E aproape imposibil să convingi un needucat, asistat social, evazionist fiscal, interlop sau pierde vară – care speră că prin politică schimbă destinul din ratat în valoare -, să voteze USR. Pentru ei, mesajul politic înseamnă cel proletcultist, promovat de propagandiștii puterii, gen Gâdea, Ciolacu, Alexandrescu, Ciuvică, Chireac si alte panarame, filo-comuniste, care trăiesc, foarte bine, pescuind în mocirla lipsei de educație, din taxele și impozitele celor ce muncesc ori din evaziune fiscală. Imbecilul nu gândește și nu înțelege asta, că e manipulat pe banii lui. I se vinde marota că poate oricând, orice, prin politica promovata de PSD&Co. Și, culmea, politica promovată de PSD&Co. chiar confirmă că needucații (hoții, ipocriții, evazioniștii, interlopii, crima organizată, traficanții de influență ori mituitorii), pot orice în România, în detrimentul celor educați și morali. Doar dacă intrăm în Schengen și românii capătă experiență prin exercitarea dreptului la muncă, oriunde în spațiul Schengen, văzând, cu ochii lor, ce înseamnă adevărata democrație occidentală (unde educația și valoarea morală contează), ce înseamnă muncă și performanță, USR ar deveni o alternativă viabilă la guvernare.
Altfel, ținuți în ignoranță (care este încurajată politic), condamnați să trăiască într-o societate pervertită (în care este promovată hoția, ipocrizia și corupția si descurajata munca) majoritatea românilor (cu excepția a câtorva orașe mai dezvoltate, precum Iași, Constanța, București și orașele din Ardeal și Banat) sunt pro PSD și AUR, dezvoltând comportament de turmă, în care alții gândesc si acționează pentru ei, majoritatea sperând că într-o zi, pe modelul parveniților prin politică, le va surâde și lor norocul și vor da lovitura (direct sau prin odrasle), fără efort intelectual ori profesional. Aceasta este mentalitatea votanților PSD/AUR, pe care USR n-o poate gestiona. Mentalitatea parvenitului, care a devenit un crez și un azimut pentru imbecilul politic.
Pavel ROMAN

DE CE NU-L AVEM PE „NU!”?

0
În viață, sunt împrejurări în care trebuie să spui și „Nu!”. Asta, dacă ai minte, coloană vertebrală, demnitate, moralitate și toate cele ce țin de diferența specifică a OMULUI. Să n-o lungesc. De atâția ani suntem la buza Spațiului Schengen și suntem ținuți acolo. Îndeplinim condițiile tehnice, de asigurare a spațiului respectiv, dar stăm acolo, marginalizați de niște țări care știu să-și apere interesele, inclusiv cu mijloace și reacții cinice, ba chiar și folosind șantajul. Și zic NU! Și dacă deciziile se iau cu unanimitate, e destul să zică o țară „NU” și să ne plângem în barbă spunându-ne: „Poate, data viitoare”… Măi frate, dacă așa merge, cu interese proprii și șantaj, noi nu avem niciun interes? De ce stăm mereu ipostaza slugii? De ce președintele nostru și Guvernull României sunt doar niște „yesmeni”amărâți? De ce România nu știe să spună „NU!”, din când în când, fie și pentru a atrage atenția că și ea este ACOLO, în UE, că și ea are cuvânt și că poate folosi și ea șantajul și poate să-i lase fără unanimitate? Dacă, la masa la care te-ai așezat, unii trișează, nu stai ca blegul să te prăduiască! Tare aș vrea să văd și eu o dată, o singură dată măcar, că avem și noi cohones și că l-am preluat pe „NU!”, precum alții. Uite-așa, de-al dreacu’.
Tristan MIHUȚA

P(r)oza zilei:  Dragostea din t(r)ei… sau blestemul Sfântului Nepomuk

0
Dragostea dintre cei trei boschetari CodaminOanea și Olanda funcționa asemenea mai tuturor menajelor din lumea asta, când cu bune, când cu rele, când cu zile însorite, când cu zile mai ploioase. Numai că pentru cei trei, în calitatea lor de oameni fără adăpost, starea vremii avea o importanță mai mult decât metaforică. Dar, har Domnului, fiind ei obișnuiți să ceară puțin de la viață, își plimbau existența mulțumiți pe străzile orașului, unde nu era zi în care să nu fie miluiți de către generoșii trecători. Ba, de la o vreme, Oanea și Codamin băgaseră de seamă că, în zilele ploioase, în care intrau ei în Biserica Catolică din centrul Aradului, să se mai încălzească și să-și usuce hainele, lipindu-se de calorifer și se rugau și la Sfântul Nepomuk din apropiere – cel care știa ce-i umezeala, că doară fusese aruncat de viu în râul Vltava și acum îi privea de la înălțimea statuii, staturii și experienței sale – ei bine, în acele zile arădenii se arătau parcă mult mai darnici cu cei trei oameni ai străzii, ca și cum sfântul i-ar proteja cumva de sus. Așa că până la urmă își făcuseră un obicei din a veni în fiecare dimineață și a rosti o rugăciune la picioarele statuii sfântului protector. Olanda însă, protestantă ferventă, ca mulți din Țările de Jos, nu a vrut nici în ruptul capului să pășească vreodată în lăcașul de cult romano-catolic, ci-i aștepta, tăcută ca de obicei, în gangul de la magazinul PROFI. Normal, cei doi prieteni nu s-au supărat pentru atâta lucru pe ea, ci au etichetat-o scurt, atunci când mi-au povestit întâmplarea: – Ce vreți, minte de muiere?! Însă, ce folos că treaba cu cerșitul începea să meargă ca unsă toată ziua, dacă seara aducea Satana un zdrahon de boschetar din Micălacaun spân cu părul roșu și piercing în limbă și care, fără a sta prea mult la tocmeală cu ei, le lua toată agoniseala, amenințându-i că, dacă nu-i dau lui toți banii, o să le-o răpească pe biata Olanda ?! Așa că, după două, trei săptămâni de teroare, în care au fost devalizați sistematic de către căpcăun, Oanea și Codamin s-au dus mânioși la Catedrală și, în fața Sfântului Nepomuk, au început să-l blesteme pe agresor si să-l roage pe sfânt să-l omoare pe spânul cel hrăpăreț. Numai că, în timp ce proferau ei anatemele, mi-a mărturisit, cu gura lui, Codamin, a simțit cum pielea de pe piciorul stâng începe să-i crape, așa cum plesnește în toate direcțiile o oglindă lovită cu piatra, iar lui Oanea o mâncărime insuportabilă a început să-i ardă mâinile. Și, în scurt timp piciorul lui Codamin s-a umplut tot de eczeme iar Oanea nu mai putea să își țină mâinile decât cu degetele răsfirare, atât de tare îl usturau, atunci când atingea un deget de altul. Așa că din ziua aceea nu au mai pus piciorul în Catedrala Catolică, ci s-au dus direct la ”concurență”, adică la bisericuța ortodoxă  a carismaticului părinte Ștefan, din curtea Academiei Teologice și i-au povestit cele întâmplate. Impozantul preot i-a spovedit, după canonul ortodox, pe amândoi odată sub patrafir, apoi a făcut pe ei trei cruci mari, de dezlegare a vrăjilor papistășești, sau, mă rog, dacă doriți, de tăiere a corzilor energetice negative induse de blestem și, ca un curcan ocrotitor, i-a luat imediat sub aripa lui iubitoare pe cei doi fii risipitori și i-a trimis, însoțiți de o măicuță, la cabinetul dermatologic al doctorului Dan Stoica din Aradul Nou, să îi vindece. După investigațiile obișnuite de laborator medicul, luând o postură teatrală, de actor patetic, deprins să fie cât mai expresiv, după cum îi cereau rolurile în filmele melodramatice ale lui Dan Merișca, i-a declamat solemn lui Oanea, că o să-l poată face sănătos, scăpându-l de psoriazis, dacă acesta îi jură pe Olanda, că de acum înainte o să se lepede pentru totdeauna de (MA)MONA … ceea ce Oanea, prins în corzile sorții, a fost nevoit să încuviințeze, dând din cap și înghițând noduri seci! Cât despre Codamin, doctorul a ridicat tragic din umeri, mărturisind cu mâna pe inimă (și privirea spre Cer!) că încă nu a întâlnit o asemenea boală, nici în filme și nici în lunga lui carieră medicală. Și, într-adevăr, peste câteva săptămâni piciorul lui Codamin s-a cangrenat cu totul și bietul om a fost împins cu căruciorul de către Oanea (care se vindecase în mod miraculos, de când nu mai consuma spirtul sanitar MONA) și de către Olanda până la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad. Aici preaîncercatul nostru Codamin a fost consultat de către un tânăr medic de gardă, care i-a spus franc în față că va trebui să i se amputeze a doua zi piciorul stâng, așa că ar face bine să-și anunțe aparținătorii. Atunci Codamin a mormăit ceva neinteligibil în barbă și, sprijinindu-se în cârje, a ieșit mai mult târându-se prin poarta din spate a spitalului și a rugat un trecător să-i comande un taxi, care să-l ducă până la Podul Traian. Pe pod a mai fumat o ultimă țigară, lipit de balustradă, apoi și-a făcut cruce, borborosind rapid un ”Doamne, iartă-mă!” și s-a aruncat în Mureș. Rămași numai ei doi, Oanea și Olanda au alergat din nou, speriați, la părintele Ștefan, carele i-a blagoslovit prompt cu o garsonieră, pe undeva pe lângă Piața Obor. În sfârșit lucrurile păreau să-și fi intrat în matcă, cei doi își trăiau povestea lor de dragoste târzie și cerșeau dimineața la Obor și munceau ziua prin grădinile din Cartierul Pârneava, până ce într-o bună zi (care numai bună n-a fost !!!) s-au pomenit peste ei cu spânul cel cu părul roșu (și piercing în limbă!) și care, nemulțumit că Oanea nu mai plătise de atâta vreme birul (sau taxa de protecție, dacă vă place mai mult) a luat-o de la el pe Olanda. Atunci Oanea a văzut, din nou, roșu înaintea ochilor, s-a dus direct la magazinul Non-Stop de peste drum de Catedrala Catolică, și-a cumpărat o sticlă de MONAsingura femeie din lumea asta ce nu l-a părăsit pe el niciodată, și a adunat apoi toate păpușile Olandei și le-a pus pe pat și a dat foc garsonieriei. P(r)ozeur: Vasile de Zarand UPDATE: A doua zi Biroul de Presă al Poliției Arad dădea un comunicat, din care reieșea că se pare că un om al străzii ar fi fost găsit înecat în lac la Pădurice, ținând strâns în brațe o sticlă de MONA ! (Povestire din ciclul ”Recepționier la Hotel POMENIREA”)

COMEMORARE ŞI LANSARE DE CARTE ÎN AMINTIREA LUI GHEORGHE POMUŢ, LA JULA

0
Biblioteca Orăşenească „Mogyoróssy János” din Jula, în colaborare cu Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, Liceul „N. Bălcescu” din Jula şi Asociaţia Culturală „Arany János” din Jula a organizat în ziua de vineri, 6 octombrie, două evenimente dedicate revoluţionarului român originar din Jula, Gheorghe Pomuţ, de la a cărui moarte pe 12 octombrie se vor împlini 141 de ani.
Manifestarea a început la bustul lui Pomuţ, aflat în Piaţa Pomuţ din cartierul Oraşul Mare Românesc, unde a ţinut o cuvântare Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. Apoi, în sala-cupolă a Centrului Cultural Român din Jula a avut loc lansarea cărţii „Értől az óceánig. Egy szabadságharcos hős életének krónikája” (De la pârâu până la ocean. Cronica vieţii unui eroi revoluţionar) de Hermann Sándor. Cartea a fost prezentată de dr. Dávid Péter, preşedintele Asociaţiei Culturale „Arany János” din Jula.
Articol primit de la Ioan TEUDAN

CINE MĂ LUMINEAZĂ?

0
(O întrebare care mă obsedează)
Fraților, sunt în mare dilemă, și nu de azi, de ieri. Înainte de 1989 se muncea în draci. Ceaușescu inventase săptămâna de 8 zile – da, pentru cine nu știe, pentru cei care au uitat, „duminică” era tot a opta zi. De ce? Ca să meargă mărfurile la export! Nu mai spun că se lucra, mai peste tot, în trei schimburi. Mormanul acela de fier vechi, cum l-a numit Petre Roman, INDUSTRIA, producea. Din Arad, bunăoară, plecau mărfuri pe toate continentele. Vagoane, din Egipt, Mozambic până în Brazilia, din Venezuela până în Thailanda sau India. De la UTA se aproviziona tot Orientul Mijlociu și nu numai. Nu mai vorbesc de mobilă – de la CPL cumpăra tot Occidentul. Așa cum erau ele, ceasurile de la Victoria se vindeau și în SUA. Cu 3 dolari, dar se vindeau. Și pot continua, cu păpușile, cu tricotajele, cu strungurile și cu multe altele. Așadar, să fie clar: NU TRĂIAM DOAR DE PE PIEȚELE CAER-ului! Ce nu pricep eu? Cum mama dracului am pierdut piețele a doua zi după „REVOLUȚIE”? Cum de a doua zi mărfurile noastre, produse de „mormanul de fier vechi”, nu mai aveau căutare? – ceea ce avea să ducă la lichidarea majorității întreprinderilor arădene! Acuma, nu că nu m-ar duce mintea, dar vă provoc pe cei care aveți bunul obicei de a gândi!
Tristan MIHUȚA

NewsAr.ro: Rednic e nemulțumit de Meszar! UTA de azi plătește tribut incapacității manageriale a conducerii (VIDEO)

0

Mircea Rednic a transmis, astăzi, într-o conferință de presă, că este nemulțumit de modul în care Alexandru Meszar a condus campania de achiziții la UTA, în urma căreia la echipa arădeană nu au mai ajuns jucătorii doriți de antrenor, ci… ce s-a mai găsit pe piață în limita unui buget de avarie.

Chiar și așa, Rednic și-a asumat misiunea grea de a construi o echipă competitivă la Arad și are încredere în jucători (deși nu sunt cei doriți inițial de el)! Antrenorul „Bătrânei Doamne” a rememorat, între altele, cum au decurs lucrurile la UTA în pregătirea noului sezon: „Am început pregătirea cu toată Academia, aveam la un moment dat 15 sau 16 jucători, în meciurile de pregătire, în repriza a doua erau numai tineri. A fost și un lucru bun, dar ceea ce îmi reproșez și mie și celor cu care am colaborat a fost faptul că doar unul decidea. Acum am acceptat să participe toată lumea, să adune cu toții ofertele de jucători, le analizăm și toți își dau acordul. Iar când s-a întâmplat asta, atunci s-a făcut transferul. E adevărat că la început era un buget și ne-am încăpățânat, sau s-au încăpățânat (n.r. – conducerea clubului), să rămână același și din cauza asta jucătorii nu au venit la timp. Au venit pe rând, încă și acum două săptămâni a mai venit un jucător și o să mai vină. Toți care au venit nu erau la punct cu pregătirea fizică, mulți nu erau în lista mea, dar și eu i-am văzut, i-am verificat și mi-au plăcut. Cei care erau în lista mea și i-am propus, aveau alte pretenții și nu am reușit să-i mutăm la Arad. Apoi, domnul Meszar a văzut că e greu să găsești unii jucătorii pe un anume salar, păcat că prea târziu(!), și cei cu care noi am discutat și-au găsit echipe. Cu Conte am tot insistat și ne-am blocat la el. Până la urmă tot la noi a ajuns, dar a ajuns târziu. A acceptat o sumă foarte mică până se pune la punct cu pregătirea, dar pe noi nu ne încălzește. Dar, chiar și așa, totuși, echipa asta slabă a bătut echipa de pe primul loc. E singura înfrângere pe care o au. Deci echipa are potențial, dar e clar că echipa nu are cum să fie constantă nici în evoluții, nici în joc, la cum s-a făcut pregătirea fizică, în etape. Acum pot să spun că sunt mulțumit, am avut la antrenamente toată săptămâna 24-25 de jucători. Într-adevăr și antrenamentele se desfășoară altfel, noi trei – patru etape nu am putut să punem 20 pe foaia de joc, iar în startul sezonului am avut cinci – șase jucători de la echipa a doua”. Tradus, discursul lui Mircea Rednic e o scuză pentru rezultatele proaste ale echipei și, în același timp, un reproș la adresa șefului de facto al UTA-ei, Alexandru Meszar, din cauza căruia în lotul „Bătrânei Doamne” nu au ajuns jucătorii pe care antrenorul și i-a dorit. Vedeți, mai jos, integral, ceea ce a spus Mircea Rednic în conferința de presă:  

Societatea generează valorile care o definesc! Avem ce „cultivăm”!

0
Ce justiție, din punct de vedere moral, o fi practicat cultivatorul de canabis?
Are, D-l fost procuror, de la Panciu – ce-și „rotunjește” veniturile, cultivând „ingrediente pentru patiserie”, adică canabis -, pensie specială? Are! Rămâne cu ea? Păi, dacă au rămas toți securiștii și milițienii, care au fost instrumentul opresiunii comuniste (pe care puterea politică și i-a fidelizat astfel, speculând că oportunismul, generat de lipsa de scrupule si de morală, e o calitate ce trebuie exploatată), cu pensiile speciale, de ce n-ar rămâne și D-l fost procuror? Sinecurile nu se pierd, rămân „pe viață”, orice s-ar întâmpla, pentru că bugetul public (format din taxele și impozitele cetățenilor și firmelor) e tratat pe principul: are balta pește? Are! Atunci, hai să pescuim toți, cât timp o păzim, nu? Asta ne-au lăsat comuniștii lui Iliescu, care au confiscat Revoluția, moștenire.
Sinecura pentru cei fideli puterii politice. Așa sunt fidelizați și obligați la recunoștință, sinecuriștii. În aceste circumstanțe, cu asemenea precedent, așteptați moralitate de la magistrați, într-o țară unde puterea dă tonul la hoție, grobianism social și corupție? Doar dacă e vreun accident, mai întâlnim câte-o manifestare de conștiință. Sau manifestarea vreunui defect de orgoliu, ori a unui ordin de la „stăpânul” ce asigură sinecurile! Altfel, într-un asemenea mediu social – pervertit de „valorile” materialist comuniste -, cum să funcționeze concurența valorilor morale? N-ar fi o blasfemie pentru inventatorii sistemului fidelizarii prin sinecuri? Desigur, societate fără concurență nu există. Doar că, la noi, singura concurență care funcționează e concurența la devalizat bugetul public. E „azimutul” tuturor. Când oportuniștii că poate fi devalizat bugetul public, sunt, mereu, în bloc-starturi, cu limba scoasă, ca și câinii în soare, la patruzeci de grade celsius. E ca un concurs de baroniadă națională, în care fiecare vrea să-și asigure și securizeze sinecuri la care nici fanarioții n-au visat că e cu putință. Bugetul, în conceptul lor, e sacul fără fund, iar opulența lor e obligație cetățenească, în care nesupunere e pedepsită exemplar.
Ce se întâmplă azi în Romania e o lecție de încurajare pentru toata mafia planetară, că se poate reveni, sub protecția unui soi de democrație fetișizat, la feudalism. Pentru că numai în feudalism a existat o astfel conjurație totală a hoției bugetare, între putere și instrumentele de exercitare a puterii, ce funcționează pe principiul: voi (politicienii – de fapt crima organizată ajunsă la putere) furați cât puteți, că noi, magistrații, polițiștii, serviciile, avem instrumentul prescripției și protectia inamovibilității, ca să vă protejăm hoțiile. În schimb, voi nu ne contestați sinecurile ce ni le auto-acordăm. E ca o frăție totală între hoți și vardiști! E justă și principală (din punct de vedere interlop ori mafiot), frăția, nu? Și dacă e justă, sinonim (gândind în registrul interlop), nu e justiție? Iar dacă e justiție și e în ton cu „evoluția” societății, impusă de puterea politică, de ce n-ar fi oportunismul și lipsa de scrupule, instrumente de top și în justiție? A! Nu e moral? Dar ce e moralitatea, în afară de un atribut creștinesc? E bun material, într-o lume în care doar asta contează? Când e vorba de interes, moralitatea, pentru majoritatea (inclusiv magistrați) e un moft, dacă nu un handicap. Cine mai face recurs, azi, la ea? Numai naivii care mai cred că se poate trăi, în societate românească, în adevăr, cinste, valoare, altruism, concurență loială. E un etalon ideal, dar stupid! Și cum moralitatea e un moft în societatea românească, implicit, nu există nici un jalon moral și nici o limită a bunului simț. Funcționează, la liber, principiul: oricât se poate nu e mult! Nu contează că lăcomia (fără limite), are repercusiuni grave asupra economiei, infrastructurii rutiere, educației, sănătății, culturii. Că, implicit, condamnă populația la sărăcie și pe mulți la moarte. Ce empatie? Ce demnitate? Ce altruism? Ce echitate? Se poate? Atunci de ce nu, dacă, sub masca respectării principiilor democrației (invocate, ipocrit, de Curtea Constituțională, care, de fapt, legitimează jaful bugetar), nimeni nu poate opri sinecurismul deșănțat? Cum să-l oprească un guvern de hoți, fără să riște pușcăria? Vă dați seama ce ar însemna, pentru politicieni și clientela lor, instituirea practicii celerității, adică a blocării prescriptiei în justiție? Așa că, de comun acord, robinetul bugetar nu se va închide pentru speciali, ci va continua să curgă până la colaps. Și ce dacă va urma dezastrul pentru cei mulți sau pentru țară? Unii (mă refer la „speciali”),.vor supraviețui în orice condiții, speculând faptul că fără justiție si autoritate publică nu există stat! Iar justiția e unica instituție cu statut peren în societatea românească! Restul, care plătesc mereu erorile politicianiste de acest gen, înglodați în datorii (de-au ajuns să ia credite pentru a plăti impozitele și taxele care asigură îmbuibarea unor caste), sunt, prin manipulare, dezbinați și tratați ca o masă care nu contează, adică perdanți cronici care sunt condamnați la întreținerea castelor.
Apropo, ca să nu mai existe cârteli: dacă nu vă convine, de ce n-ați învățat, să deveniți, toți, magistrați, polițiști, sereiști, ori demnitari? Ați fi fost protejați de sistem si n-ați mai fi fost geloși pe statutul altora. Invidioșilor (pe cultura de ingrediente de patiserie)!
Pavel ROMAN

Oameni buni, e mare bătaie de joc!!

0
E incalificabil ce s-a intamplat. Un pulițist local, plătit și echipat din banii noștri ca să ne apere, ne-a omorât în bătaie un concetățan!
În orașul primarit de Bibart, cu o pulitie locala condusa de un pensionar sinecurist care n-are și nici n-a avut niciodată nimic cu ordinea publică, un om a fost omorât în bătaie!!
Ce facem? Așteptăm să ne omoare si sa ne sancționeze abuziv pentru că parcam cum putem, neexistând parcări?
Oameni buni, e mare bătaie de joc!! Îi mai rabdam să ne dea omor până la alegeri ? Și sa ne mai omoare ani de zile după aia?
Pe mine nu ma vor omorâ fraților!!! Mor cu ei de gat daca nu se iau imediat toate masurile lege împotriva criminalilor si a întregului lanț de comandă vinovat!!!
Libertate!
Pentru libertate merita sa mori, nu sa fii omorât de un incalificabil caraliu de pulitie locală!
Teo PARASCA

Flacăra Roșie PODCAST | ep.19 | invitat Constantin Igaș | Întoarcere în politică? |

0
Avem plăcerea să îl avem ca și invitat în a 19-a ediție a podcastului nostru pe Constantin Traian Igaș. Cel care a ocupat funcția de Ministru al Administrației și Internelor ne-a dezvăluit amintirile sale din aceea perioadă, ce a avut de câștigat financiar din funcțiile avute, cum e viața sa acum fără politică, cum se înțelege cu Gheorghe Falcă dar și dacă are de gând să reintre în viața politică din România. De asemenea, veți afla și cum a ajuns Pita de Pecica în biroul lui Nicolae Ceaușescu atât înainte de 1989 dar și după! Vizionare plăcută!    

NewsAr.ro: Dezolanta poveste a gazonului de pe stadionul UTA. De la dăruirea în caserole ștanțate, la pământ împărțit cu camioanele

0
„Gazonul de la UTA a fost distribuit cu succes asociațiilor de proprietari şi celor care ne-au solicitat sprijinul, înscriindu-se la numărul de telefon pus la dispoziția cetățenilor în acest scop”, anunță reprezentanții Primăriei Arad.
Nu știm ce ar putea avea în comun povestea gazonului schimbat în urmă cu câțiva ani cu succesul, cunoscând câte probleme a pus jucătorilor.
Dacă vechiul gazon de pe Stadionul „Francisc Neuman”, cel care a fost de-a lungul vremii „martor”  al succeselor celei mai titrate echipe din Provincie, a fost dăruit în 2016 în caserole de plastic (100.000 de bucăți la număr) ștanțate de Primăria Arad, gazonul cu care acesta a fost înlocuit a ajuns să fie împărțit, zilele acestea, de autorități cu camioanele celor care au dorit să-l ia.
Primăria anunță printr-un comunicat de presă că 24 maşini de pământ cu gazon au fost distribuite de Gospodăria Comunală Arad asociațiilor de proprietari şi celor care nu au putut asigura transportul. Alte 44 de maşini cu gazon au fost relocate de către persoane fizice din municipiul Arad. Trei camioane au fost transportate la CSS Gloria, două camioane la Ştrandul Neptun, o maşină cu gazon a fost distribuită celor de la Suporter Club UTA. Iar alte 35 de maşini cu gazon au fost ridicate de către diferite asociații de proprietari.
„Reinterăm faptul că, cel târziu în luna ianuarie a anului viitor, vom finaliza lucrările de schimbare a gazonului. Detaliem exact şi etapizat în ce constă lucrările demarate la Stadionul «Francisc Neuman»: refacerea sistemului de drenaj, a sistemului de irigații respectiv cel de degivrare, așternerea substratului, îmbunătățirea substratului de înrădăcinare, instalarea gazonului hibrid #mixto, furnizarea și instalarea sistemului de lumini de fotosinteza și a sistemului de ventilație a gazonului”, mai anunță reprezentanții Primăriei Arad.
Sursa foto: Primăria Arad

„Gaura bugetară” e o uriașă minciună, pentru a se ascunde hoția și sinecurile!

0
De ce deficitul bugetar, considerat pierdere, e o mare minciună? Pentru că, analizând execuția bugetară anuală constatăm că nu veniturile bugetare (gradul de colectare) au scăzut, ci cheltuielile au crescut, pentru a alimenta lacomia clientelei politice. Când veniturile bugetare, în 2022, au reprezentat 32,2% din PIB, iar veniturile fiscale 16,1% din PIB, față de 31,9 și 15,6% în 2021, este evident că nu colectarea e problema, ci cheltuiala iresponsabilă a banului public, având ca beneficiar principal clientela politică. Mai ales că PIB a crescut de la 1.190.300 mil. lei în 2021, la 1.427.300 mil. lei în 2022 Deci, când realizezi venituri totale de 460.065,5 mil. lei, în 2022, față de 379.612,9 lei în 2021, adică cu 17,5% mai mari, cum poți susține că ai pierderi? Pierderi de unde și din ce, când ai colectat cu 17,5% mai mult? În 2023, statisticile arată idem. La luna august, veniturile totale sunt aproape egale cu întreg anul 2021. 330.469,9 mil. lei. Adică în grafic, în condițiile în care acestea reprezintă deja 20,8% din PIB.
În concluzie, raportându-ne la media anilor 2015-2021, veniturile au crescut, în procent și în sume, raportate la PIB. Deci nu există pierdere din colectare, ci din cheltuială. În 2017, cheltuielile statului reprezentau 32% din PIB. În 2018, 34% din PIB. În 2019, 35,5% din PIB. În 2020, s-a înregistrat recordul de 40,8% din PIB. În 2021, 38,6% din PIB, iar în 2022, 37,9% din PIB. Deci, în timp ce veniturile au crescut de la 29,5% din PIB în 2017 la 32,2% din PIB în 2022 (înregistrând o creștere medie de 2,5%), cheltuielile au înregistrat o creștere de 6,5% din PIB. Păi, cum naiba să nu înregistrezi o „gaură” bugetară, cand cheltui mai mult decât colectezi? Toate guvernele, din 2016 și până în prezent au aplicat politica „mână largă”, iresponsabilă, dând liber la risipa banilor publici și acum lansează și susțin marota că există o „gaură” bugetară? Nu există nici o gaură, ci există cheltuieli nesăbuite, care au împovărat bugetul public. Cheltuieli stupide, nesustenabile, pentru că baza de impozitare a fost aceeași și nu permitea acest dezmăț. Vreți adevărul despre „gaura” bugetară? Îl aflați tot în execuția bugetară (bugetul general consolidat), analizând cheltuielile bugetare pe capitole. O să constatați că și cheltuielile de personal (atât de des invocate de mass-media mercenara) sunt o marotă, adică un bluf. În 2019, cheltuielile de personal au reprezentat 9,8% din PIB.
În 2022, acestea au reprezentat 8,2% din PIB, adică au scăzut. Deci nu „bugetarii” sunt problema și nici soluția. E o cacealma populistă. În 2019, cheltuielile cu bunuri și servicii, reprezentau 5,1% din PIB. În 2022, acestea reprezentau tot 5,1 din PIB. Deci, nici cheltuielile cu bunuri și servicii nu reprezintă motivul „găurii” bugetare. Adevăratul motiv al „găurii” bugetare îl aflăm tot din bugetul general consolidat. Cheltuielile cu asistența socială (care includ, în primul rând, pensiile speciale). De la 10,8% din PIB, în 2016 s-a ajuns la 12,2 % în 2022. Un alt motiv îl reprezintă împrumuturile bancare iresponsabile ale puterii politice, pentru echilibrarea balanței de plăți (cheltuieli). De la 1,2% din PIB în 2019 s-a ajuns la 2% din PIB în 2022. Ce mai găsim la capitolul „cheltuieli”? Creșteri uriașe la capitolul „proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile”, care au ajuns, de la 0,1% în 2017 la 3,5% din PIB în 2022. Ce sunt, în fapt, aceste proiecte? Contractele și finanțarea asigurate clientelei politice. În concluzie, bugetul de stat n-a fost destabilizat de gradul de colectare (avem aceeași bază de impozitare și același procent de încasări raportat la PIB) de cheltuielile cu bugetarii, de cheltuielile cu bunurile și serviciile, adică de costurile cu funcționarea instituțiilor publice. Acestea se înscriu în aceeași parametrii cu cei anteriori. Problema e asistența socială (adică costurile cu protecția lenei și cu sinecurile create de guverne și Parlament, unor caste), împrumuturile bancare la dobânzi uriașe și finanțarea clientelei politice. Aceste trei capitole bugetare (asistența socială, împrumuturile externe și finanțarea clientelei politice) au dezechilibrat și continuă să dezechilibreze bugetul de stat.
Ce face guvernul acum? În loc să reducă cheltuielile cu asistența socială (în primul rând cu pensiile speciale și pensionarea prematură a unor categorii sociale), să renunțe la împrumuturile bancare și să reducă jaful bugetar practicat de clientela politică, păstrează aceste capitole bugetare neschimbate (procentul lor rămâne același în PIB), asigurând sursele de finanțare pentru pensii speciale, rambursarea creditelor și dobânzilor, respectiv fondurile pentru clientela politică, prin creșterea și largirea bazei de impozitare (majorarea impozitelor și taxele locale, eliminarea facilităților asigurate industriei autohtone), selectiv, mutând povoara fiscală pe umerii populației și IMM-urilor. Anacronic, Guvernul obligă cetățenii și economia privată să suporte dezmățul din banii publici, lansând și întreținând marota existenței unei „găuri” bugetare generată de ineficiența colectării veniturilor.
Implicit se găsesc și vinovați „de serviciu”, precum ANAF sau alte instituții bugetare. Așa, pentru a arunca ignoranților „oase de ros” ori motive să fie întreținută dezbinarea. În acest timp, clientela politică care întreține și dirijează puterea politică, își continua liniștită jaful bugetar, protejată de cruciada stupidă lansată de Guvern împotriva instituțiilor publice, pe care le transformă în „țap ispășitor” pentru așa zisa „gaură bugetară” provocată de lăcomia clientelei politice și de sistemul de sinecuri protejat de puterea politică.
Pavel ROMAN

BUCUREȘTIUL TINEREȚII MELE

0
Prima oară am fost în București în 1959, la meciul pentru calificarea la J.O. de la Roma, România –URSS. Îmi amintesc cum Tata îmi explica, de la fereastra deschisă a vagonului, pe unde trecem, îmi spunea câte ceva despre fiecare loc. Atunci, copilul din mine a văzut pentru prima oară Dunărea – știam de pe urma „lecțiilor deschise” pe care tata mi le preda, că Dunărea intră în țară pe la Baziaș. Acum o și vedeam. Apoi, insula Ada-Kaleh, fortăreața turcă, cu legendele ei și cu taina cafelei turcești făcută la nisip.
Ajungem la București și facem un tur al orașului cu autocarul. M-au impresionat blocurile, dar și clădirile vechi. După-amiază, meciul. Sovieticii aveau două extreme iuți ca săgeata, Urin și Metreveli. Noi îl aveam în atac pe Ion Alexandrescu, pe care spectatorii îl ironizau pentru ratările din situații favorabile. S-a terminat 0-0.
Am revenit în București peste 12 ani, pentru a da examen de admitere la facultate. Primul lucru pe care l-am observat era acela că se însera cu vreo 20 de minute mai devreme decât la Arad. Apoi, mulțimea care umplea străzile. Dau să cunosc împrejurimile. În spatele căminelor studențești din Grozăvești, o bodegă cu un simulacru de terasă. Lume multă, gălăgie, tonuri ridicate. Mă opresc. La un moment dat, ceartă în toată regula și mă gândesc că ăștia se vor tăia curând. Îmi crește pulsul. Dar nu avea să se întâmple nimic. În timp, am înțeles că așa e bucureșteanul, se aprinde ușor și se stinge repede. Alt temperament.
Pe holurile facultății, așteptăm să intrăm la oral. Candidați agitați, care recitau lecțiile învățate pe de rost. Mai și dialogau între ei: „ măi, știi aia, dar cu aia cum e …”. se vedea că se cunoșteau între ei, erau bucureșteni. Aveau o logoree care mă înspăimânta și un gând m-a străfulgerat: „Mamă, ce caut eu aici, arădean, micălăcean sadea, între ăștia tobă de carte. S-au dat rezultatele – eram al șaptelea între cei 20 admiși (din 386 de candidați) și cei gălăgioși, pe care îi credeam atotștiutori rămaseră pe dinafară. Încetul cu încetul am învățat că așa e bucureșteanul: vorbește mult, vorbește mai repede ca ardeleanul ori ca bănățeanul. Arde altfel la cuptorul vieții.
Bucureștiul mi-a intrat repede în suflet. M-am obișnuit cu aglomerația, cu efervescența cotidianului. Aveam teatre (preferatul meu era Bulandra, actori mari, regizori la fel de mari), opera, meciurile de fotbal, de handbal (încă mai aveam și handbal!). N-am pierdut niciun meci, iar când venea UTA era sărbătoare! Zilnic, colindam librăriile și anticariatele, ca un maniac. Mă împrietenisem cu librarii, cu anticarii. Îmi plăcea Bucureștiul atât de mult, încât abia așteptam să revin acolo, după vacanțe. Mă simțeam acasă.
Bucureșteanul, cel de rând, este simpatic, vorbăreț, chiar palavragiu, dar are umor. Un umor cu destulă calitate, ceea ce dovedește o oarecare istețime. De pildă, după ani de zile, revenind din Deltă și de la Mare, cu o familie prietenă din Arad, vecini de apartamente la bloc, ne oprim la restaurantul Berlin. Nu mai era același pe care îl știam, din anii 1971-1975. În fine, ieșim din restaurant și o luăm în sus, pe Calea Victorie. Prin față la Teatrul de revistă Constantin Tănase, pe vecina mea o lovește o serie de strănuturi zdravene, la care un tip de pe margine comentează: „Ce-i, mami, ai scos pisicul la soare?!”. Am râs toți, nu s-a supărat nimeni. Altădată eram pe stadion, în Giulești. Tribuna I. Spectatorii începuseră să-l apostrofeze pe un tușier. Cum ar veni, tușierul le devenise client. După o apostrofare, tușierul se întoarce spre spectatori și privește de parcă îl căuta pe cel care grăise. Mare greșeală! Imediat primi sentința: „Ce te uiți, bă, ca boul în țeavă?”. Am râs și mai râd și azi, când îmi amintesc. Îmi imaginam boul, cu ochiul său mare, rece, ușor tulbure, privind într-o țeavă fără a pricepe nimic.
Bucureștiul e viu. La fiecare colț de stradă dai peste caragielescul Mitică, purtător de replici savuroase și gata să pălăvrăgească. Dar Bucureștiul are si cremă și spumă, are și elite. A fost bucuria tinereții mele, locul de unde nu aș mai fi plecat.
Tristan MIHUȚA