Azi, în timp ce-o așteptam pe fiică-mea să iasă de la școală, m-au năpădit niște amintiri adânc îngropate prin beciurile bătrânului meu creier, mult prea obosit să-și amintească toate alea, fără vreun „trigger” care să determine scoaterea la suprafață a tot ce mai zace pe-acolo-șa. Și cum stăteam eu rezemată de gard, că ieșisem din mașină să arunc la coș un bilet vechi pe care-mi scrisesem ce mai am de luat de la Lidl, ascultam involuntar o discuție între o mamă și băiețelul ei de nici opt ani, că nu părea mai mare de clasa a doua…
– Așa că e vina ta că era să mă înec, i-a zis puștiul maică-sii, că nu m-ai dat la înot când am fost mic! (de parcă azi pe la două ar fi fost mare, hait (!)
– Păi, îi zice femeia, urnindu-l să pășească mai repede, eu te-am dat, dar plângeai mereu în bazinul ăla alături de toți necunoscuții, așa că am renunțat…
Cei doi s-au îndepărtat, așa că n-am auzit și restul conversației, însă ce-am auzit mi-a fost suficient încât să-mi amintesc cum m-a „dat” pe mine tata la înot. Practic, a legat de-un pom, cu o sârmă zdravănă, o cameră umflată de tractor, a aruncat-o în Canalul Morilor de la Seleuș, apoi m-a luat pe mine de-o mână și de-un picior și m-a aruncat în apă, spunându-mi că-i musai să dau din aripi să ajung fie la mal, fie la cameră, în caz că obosesc. Bine, tata, de pe dolmă, era cu ochii pe mine ca pe butelie (sorry, dar n-am timp să le explic milenialilor ce-i aia butelie și de ce trebuia să stai cu ochii pe ea în anumite circumstanțe), să nu care cumva să intru prea afund și să nu dau semne că aș mai putea ieși. Cum însă știam clar că tata e tipul ardeleanului care zice rar și răspicat o treabă DOAR O DATĂ, iar când e nevoit s-o repete e bai mare, m-am căznit să dau din toate membrele cât mai vârtos, să nu mă duc la fund și să-i dau tatei de lucru. O zi întreagă am fost aruncată în apă, din care eram nevoită să ies singură, pentru ca, la asfințit, să mă țin la suprafață ca nimeni alta, urmând ca, în zilele următoare, să învăț de la tata, în același Canal al Morilor, cum se înoată fără cusur. Ceee ore de înot plătite, ceee „nu mă dai la înot”, ceee pretenții?! Vezi de treabă! Dacă n-aș fi fost capabilă să stau la suprafața apei, lecțiile tatei s-ar fi oprit brusc și, așa cum îl știu dintotdeauna, ar fi răbufnit cum că el n-a „făcut prunci proști și împiedicați”.
Azi mi-au venit „lecțiile” tatei de înot în cap de parcă s-au petrecut ieri. Mă și întrebam ce-ar zice, oare, dacă i-aș reproșa că nu m-a „dat” la înot! Hahahaaa… Cred că l-ar pufni râsul. Mi-ar zice ce mi-a zis într-a șasea, când i-am spus, cu voce scăzută, că aș vrea să merg și eu la niște meditații la limba engleză, să învăț mai mult: „Draga tatei, de învățat, omul învață singur orice. De dat la școală te-am dat, așa că fă bine și învață «mai mult», așa cum zici, de una singură, că nimeni nu-ți bagă carte cu tolcerul în căpățână! Cin’ te ține să înveți «mai mult»?”
Pe voi „v-au dat” ai voștri la una, alta? Că la noi, la Pâncota… cam așa te „dădeau” la activități extracurriculare, cum v-am zis!
Eugenia CRAINIC
„Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că sunteţi aici alături de noi, atât celor veterani, cu experieţă în această meserie, cât şi colegilor mai tineri. Mă bucur că avem aici şi reprezentanţi ai firmelor, şi sudori, şi reprezentanţi ai statului. Noi vrem să atragem cât mai mulţi tineri. Avem un colectiv tânăr, cu idei, care ne străduim să ducem mai departe steagul. Individual toţi avem două mâini, două picioare, dar împreună vom reuşi”, a declarat Eduard Crişan.
Printre tinerii care au învățat o meserie la Arad se numără și Alex, născut în Ucraina. „Am venit din Ucraina de mult timp. Am fost prin mai multe ţări, am fost prin Polonia, Franţa, Cehia… Mă bucur că am căpătat o experienţă aşa de bună încât să fac şcoala aici, în România. Când am fost în Franţa, s-a cunoscut că am mers cu anumite capacităţi, cu anumite informaţii acolo. Nu m-am făcut de ruşine, ca să spun aşa. Pentru acest lucru ţin să-i mulţumesc domnului Crişan”, susţine tânărul.
Gabi Chiţescu a vorbit și el despre această meserie, mai ales că el a prins drag de ea pe când avea 14 ani, iar după zeci de ani în câmpul muncii acum îi învaţă pe alţi tainele sudurii.
Mesajul lui Marin Crişan, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Sudorilor din România, a fost:
„Sudura este un segment de care societatea are nevoie. În trecut s-au făcut greşeli, meseriaşii fiind daţi la o parte. A început o declasificare a muncitorilor. Rezultatul se vede foarte bine, că nu mai avem mână de lucru calificată. Ne-am constituit în asociaţie profesională pentru a lupta pentru drepturile celor care sunt aici. Avem o experienţă de opt ani cu şcoala, avem rezultate excelente, îi creştem pe sudori, îi educăm şi îi transmitem agenţilor economici, dar şi agenţii economici trebuie să aibă grijă de ei după ce îi angajează. S-au încercat cu paşi timizi să se aducă muncitori din India, din Vietnam. Vin, stau două-trei luni şi pleacă. Tot sudorii români rămân să ducă greul. Vrem să facem demersuri pe lângă Guvern să ne dea grupă şi să-i atragem pe meseriaşi, să mărim numărul şcolilor profesionale. Mă refer aici şi la meseriile înrudite. Vreau să menţionez că avem o relaţie bună, de foarte mult timp cu Universitatea Aurel Vlaicu. Elevii care sunt mai buni şi au Bac merg la facultate şi trag clasa după ei”.
Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și Marinel Henteş, directorul executiv al Agenţiei Judeţene petru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad: „În viaţă şi în natură nu-i nimic fără sudură. Foarte puţine lucruri pe care le vedem noi aici sunt făcute fără sudură. Mai mult decât atât, Aradul este cel care a deschis porţile şcolilor de acest gen, prima şcoală de sudură privată fiind în Arad. Peste 90% dintre absolvenţi s-au angajat în acestă meserie.
Andrei Panțiru a declarat:„ O zi specială în care am reîntalnit oameni minunați, colegi și foști colegi pensionari, reprezentanți de la diferite firme, profesori universitari, specialiști de înaltă clasă în domeniul sudurii, mentori! Tuturor le doresc la mulți și fericiți ani! Să fiți mândrii de meseria care ați ales o și sa o duceți la cea mai inaltă performanță! La mulți Ani!”.
Ca în fiecare an participanții au primit diplome din partea organizatorilor, iar pentru că a fost o sărbătoare nu a lipsit pita cu unsoare și ceapă și gulașul. 
