Toată lumea știe, la ziar e meserie! Pentru cine cunoaște, bineînțeles. Cine profită, și nu sunt puțini, înseamnă blasfemie, abuz de putere, trafic de influență etc. Din păcate, mai ales în ultima vreme, tot mai mulți dintre cei care „mânjesc” tastatura (că de stilou n-au auzit de când sunt) scriu sau își fac „afacerile” pe la tot feluri de site-uri și au pretenții de jurnaliști, jurmafliști – vorba regretatului Horia Medeleanu. Unul dintre aceste exemplare se pare că este și o anume Ioana COSTAȘ (cu litere mari, atenție), care încă mai zgârîe cu puța (vezi articolul din INCISIV de PRAHOVA.ro), pardon penitza, la site-ul aradon.ro (site respectabil în Arad, poate cel mai citit) și-și face mendrele propri și personale. Despre acest personaj lugrubru ați mai avut prilejul de a mai citi în Flacăra roșie. Însă, ceea ce face elementul respectiv în continuare aduce meseria de jurnalist, atâția câți mai suntem, la unul dintre cel mai jos nivel. Angajată la Informmedia Media, un trust media internațional care deține mai multe site-uri și ziare tipărite, printre care și Jurnalul arădean (fostul Adevărul de Arad), domnișoara în care face cam tot ce vrea. Autodenumita „justițiara” presei arădene, nu numai că face ce vrea ea, dar și profită de funcție, vorba vine, să să bage în seamă. Dar despre asta puteți citi și în ziarul INCISIV de Prahova.
Bunăoară, beneficiind de privigeliul, să-i zicem așa, de jurnalist, sau jurmaflist, în timpul serviciului s-a dus martor, ATENȚIE, MARTOR la un proces pe la Reșița, pe undeva. Fără nicio treabă cu meseria de jurnalist, ci ca răzbunare. Asta de curând, că despre alte fapte de „vitejie” ale Ioanei veți mai putea citi în Flacăra roșie (cu toate că ne-a amenințat cu avocați etc.). Și asta în timpul serviciului!!!! Probabil în „documentare”. Oare știu șefii de Informmedia cu ce și, mai ales CUM, își face acest personaj „justițiar” meseria (vorba vine)? Și mai ales pentru cine? Dacă tot e vorba să vorbim despre o parte a justițiabililor (avocați, în speță) haideți să vorbim.
Vom reveni, că de apartamentul din spatele Poștei nu am zis nimic. Încă!
BEȘ BAR
Dincolo de pastișa după Topârceanu, ASU Poli Timișoara vrea să promoveze în Liga I. Dar nu-i totuna să promovezi, ci și să joci efectiv. Iar Timișoara are un stadion vai prăpădeala lui, care nu prea face față exigențelor licențioase ale eșalonului întâi.
Dacă timișorenii nu primesc derogare, dacă o primesc și se demarează efectiv proiectul de construire a unui stadion nou, dacă… una din astea, atunci Poli e în aer și trebuie să-și găsească altă variantă.
Și au și găsit-o. Nu, Nu, nu săriți în sus de bucurie, nu-i Aradul. De altfel, la Arad ar fi jucat mai în deplasare decât la gazdele propriu-zise, odată cu revenirea publicului pe stadioane.
No, varianta de rezervă e tocmai la… Cluj (foto)! Pe arena celor de la CFR.
Lung e drumul Clujului. Dar ce mă hazardez eu în ipoteze, ca și Topârceanu? Deocamdată așii de la ASU sunt în plină consolidare a locului șase din play-off-ul ligii secunde!
P.S.Sincer, abia aștept un derby între ASU Poli Timișoara și o echipă din Arad. C-o fi Crișul, că Șoimii Lipova, mai vedem.
În urma declaraţiilor Primăriei Arad referitoare la Filarmonica Arad, Sindicatul Artiştior Interpreţi din Filarmonica Arad a mandatat conducerea sindicatului să remită presei următorul comunicat.
În declaraţiile făcute presei, primarul Aradului a făcut câteva observaţii la adresa Filarmonicii şi a angajaţilor din Filarmonică. Unele din aceste afirmaţii sunt eronate şi dorim să aducem rectificările necesare.
„..Filarmonica este costisitoare”.
După luni de zile în care consilierii locali au refuzat validarea raportului de evaluare a managerului filarmonicii, Primaria a hotărât să efectueze un audit pentru a verifica realitatea unor acuze aduse managementului.
Raportul constata – comparativ cu Timişoara şi Cluj – că la Filarmonica Arad este cel mai mic nivel de cost /angajat şi cel mai mic număr de angajaţi.
Dacă pe angajaţi se cheltuie cel mai puţin, în schimb la achiziţii Aradul depăşeşte de două ori instituţiile menţionate, care au un număr dublu de angajaţi.
Acelaşi raport mai constată că sunt angajaţi cu funcţii de decizie care desfăşoară procesul de achiziţii al instituţiei prin firmele rudelor.
Prin externalizarea unor servicii, există prestaţii sezoniere care sunt plătite cu retribuţie lunară, ceea ce face ca numărul angajaţilor să fie mărit artificial. Mai mult, au fost plătite lucrări neefectuate.
În asfel de condiţii într-adevăr se poate spune că „Filarmonica este costisitoare” atâta doar că nu din vina angajaţilor . Nu a mai contat nici faptul că Filarmonica a trebuit să plătească prejudiciul produs de manager prin plata unor daune morale pentru abuz în serviciu şi hărţuire şi plata unor cheltuieli de judecată de aproximativ 25.000 RON. Nimeni nu a început vreun proces pentru recuperarea prejudiciului. Cheltuielile făcute de instituţiile publice din subordinea CLM trebuie să fie avizate de ordonatorul de credite.
În faţa acestor realităţi Primăria nu a rămas pasivă. A secretizat acest raport pentru a feri de ochii cetăţenilor modul în care este administrat banul public. Ca o încununare a acestei acţiuni, managerului i-a fost reînnoit mandatul cu încă trei ani.
Ar mai fi de adăugat faptul că salariile de la Filarmonica sunt stabilite de legea salarizării şi sunt la nivelul celorlaţi angajati unde sunt obligatorii studiile superioare.
„Filarmonica nu a realizat venituri”
Veniturile se realizează prin buna organizare şi gestiune de către manager, nu de către angajaţi. Dacă în primul mandat nu a reuşit, înseamnă că se prelungeşte mandatul până reuşeşte. În caz de nerealizare tot artiştii sunt de vină „ cu sindicatul în faţă”.
„ angajaţii sunt gălăgioşi” … „au cerut vouchere de vacanţă”
Voucherele de vacanţă se acordă prin lege. Doar la Arad se pare că legea se aplică opţional. Dacă ar fi aşa probabil şi arădenii care trebuie să platească taxe la bugetul local ar amâna plata acestora pentru vremurile când vor avea bani.
O altă confuzie se referă la posibilitatea concedierii unor persoane care „ mai lucrează şi în alte locuri la stat” şcoală, facultate. Aici se face , voit sau nu , confuzie între legea pensiilor şi legislaţia muncii. Îngrădirea dreptului la muncă este interzisă. În domeniul artistic există chiar acte normative care permit contracte simultane cu doi sau mai mulţi angajatori.
Hrănește și tu un suflet! Vino alături de asociația „Îngeri pentru suflete” și fă ca unul dintre miile de copii și bătrâni din medii defavorizate să aibă sărbători mai frumoase!
Asociația „Îngeri pentru suflete”, condusă de tânăra arădeancă Alexandra Timar, își continuă acțiunile caritabile și, așa cum ne-a obișnuit deja, își propune ca și de această dată să vină în sprijinul a mii de copii și bătrâni. Evident, vorbim despre persoane provenite din medii defavorizate și care se confruntă cu situații materiale precare.
Acțiunile asociației „Îngeri pentru suflete” sunt de notorietate deja, voluntarii încercând pe tot parcursul anului să vină în sprijinul familiilor defavorizate din mai multe județe ale țării. Însă, după cum bine știți, în perioada sărbătorilor intensitatea acestor acțiuni crește. Este și cazul de față, când „Îngeri pentru suflete” își propune, din nou, să aducă puțină bucurie pe chipurile câtorva mii de oameni.
Așadar, cum Sărbătorile Pascale ne bat la ușă, asociația „Îngeri pentru suflete” și-a propus ca, cu ajutorul nostru, al tuturor, să facă mai ușoare aceste sărbători pentru aproximativ 2.000 de copii și 3.000 de bătrâni din județele Arad, Timiș, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Neamț, Vaslui și Iași.
Campania „Hrănește un suflet” are menirea de a aduna pachete cu alimente neperisabile, dulciuri și produse de igienă pentru toți acei copii și bătrâni.
Astfel, cu toții putem da o mână de ajutor, iar metodele prin care putem face asta sunt multiple.
În primul rând, cei care doresc să-i ajute pe acești oameni, o pot face cumpărând alimente neperisabile, dulciuri și produse de igienă, pe care le pot face pachet. Aceste pachete pot fi predate personal la unul dintre centrele de colectare ale asociației „Îngeri pentru suflete”, din țară sau din străinătate. Lista acestor centre o puteți găsi accesând următoarea adresă: https://www.facebook.com/102151447882783/posts/473045894126668/.
Totodată, aceste pachete pot fi trimise prin poștă sau curier la sediul asociației, pe adresa: jud. Arad, loc. Vladimirescu, str. Drumul Combinatului FN, telefon 0744 683 191 – Alexandra Timar.
O altă metodă prin care puteți ajuta este să comandați acele produse direct online, iar la adresa de livrare să notați adresa asociației.
Încă o metodă, poate una chiar mai simplă, este ca, atunci când vă faceți cumpărăturile în magazinul Remarkt (din galeria Real situată la ieșirea din municipiul Arad către Vladimirescu), să cumpărați și câteva produse pentru campania „Hrănește un suflet” și să le lăsați în „cubul/coșul” campaniei, amplasat la ieșirea din magazin.
Totuși, dacă vă doriți să dați o mână de ajutor acestor oameni, dar nu aveți timp pentru a cumpăra respectivele produse, puteți alege varianta unei donații în conturile asociației:
Beneficiar: Asociația Îngeri pentru suflete;
Cont în lei: RO74BTRLRONCRT0521432301;
Cont în euro: RO24BTRLEURCRT0521432301;
PayPal: alexandra20m@yahoo.com;
Revolut: 0744 683 191.
Nu în ultimul rând, există și varianta donațiilor prin Facebook, pe care o găsiți la următoarea adresă: https://www.facebook.com/donate/110450724355720/.
Campania „Hrănește un suflet”, demarată de asociația „Îngeri pentru suflete” a fost demarată pe 18 martie și se va încheia pe 20 aprilie, tocmai pentru ca aceste pachete să poată ajunge la beneficiari înainte de Sfintele Paști.
Nu uita, ceea ce pentru tine poate fi un gest mic, pentru altcineva poate fi totul!
Rezultate foarte slabe la simularea Examenului Național de Bacalaureat la nivelul județului Arad, unde rata de promovare depășește cu puțin 35 de procente.
„În conformitate cu Ordinul Ministrului Educației nr. 3449 din 05.03.2021 în perioada 22-25 martie 2021 s-a desfășurat simularea probelor scrise la Examenul Național de Bacalaureat, astfel: 22 martie 2021: Ea)- Limba și literatura română; 23 martie 2021: Ec)- Proba obligatorie a profilului; 24 martie 2021: Ed)- Proba la alegere a profilului și specializării; 25 martie 2021: Eb)- Limba și literatura maternă. Simularea s- a desfășurat la nivelul fiecărei unități de învățământ de nivel liceal din județul Arad, cu respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS -CoV 2”, precizează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Arad.
Situația obținută pe probe de examen se prezintă astfel:
Proba E.a) – Limba și literatura română – (1.594 elevi cu note mai mari sau egale cu 5) procent de promovare 69,55%; 3 elevi au obținut nota 10.
Proba E.b) – Limba și literatura maternă – (86 note mai mari sau egale cu 5) cu un procent de promovare 81,90%;
Proba E.c) – Proba obligatorie a profilului -(1.014 note mai mari sau egale cu 5), procent de promovare 45,70% ; 13 elevi au obținut nota 10 dintre care 5 la disciplina matematică și 8 la istorie;
Proba E.d) – Proba la alegere a profilului – procent de promovare (1.526 note mai mari sau egale cu 5) procent de promovare 69,40%, la nivelul județului Arad; 15 elevi au obținut nota 10 din care 5 la informatică, 3 la biologie, 3 la geografie, 2 la chimie, 1 la educație fizică și 1 la sociologie.
Rata de promovare generală este de 35,42%. Medii mai mari sau egale cu 6 au fost 735. Medii sub 5 au obținut 1.340 de levi din care 72 au avut medii cuprinse între 5 și 5,99.
Un total de 2.075 de candidaţi au participat la toate probele de examen. Nici un elev nu a obținut media 10.
Alegeri la Liga Studenților din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Noua echipă a fost votată de studenți, în ultima zi a lunii martie și e pregătită pentru noul mandat „Ce ne dorim pentru studenți și pentru universitate? Cu siguranță și în măsura în care situația epidemiologică ne permite, continuăm proiectele bune care au făcut să se vorbească despre Arad în întreaga țară și mă gândesc aici la Ghioroc, la Tuning Show și multe altele. Vrem, de asemenea, să oferim studenților traininguri, cursuri sau seminarii de formare care să-i ajute în ceea ce vor face pe viitor. Este important, ca indiferent de cariera profesională pe care o aleg să-și dezvolte abilități de lideri, să dețină acele calități care îi vor ajuta să facă față unor responsabilități sociale, să fie capabili să fie leaderi adevărați, nu doar șefi. Programul nostru este gândit pentru studenți, pentru comunitatea studențească a UAV, pentru o mai multă implicare în comunitatea locală și, bineînțeles, și pentru activități recreative” a declarat noul președinte al LSUAV, Șușca Nicoleta Elena.
Alături de ea e noua echipă: vicepreședinte interne: Lazăr Caius, vicepreședinte externe: Mihu Maria Cristina, secretar general: Badea Ioana-Mihaela, director logistică: Băieș Ioan-Liviu, director imagine: Ropotică Giulia Sorana, directori resurse umane: Șuca Rafaela și Miculan Vlad Alexandru, director social events: Ghele Eduard.
Cei care doresc să facă parte din LSUAV, pot contacta liga prin intermediul paginii de facebook.
Că în dorinţa lui de a implementa o mentalitate de „şi noi putem”, a dat de o impertinenţă în atitudine. Dragă Man (foto), nu faci un favor naţionalei că vii să joci, naţionala îţi oferă privilegiul de a juca pentru români…
Mă iau de Man că a fost cel mai neinspirat, dar Maxim a fost minim, Stanciu a jucat un nejoc, Toşca e departe de Tosca, Chiricheş alternează intervenţiile din talent cu repertorii din Edy Talent, mi-a plăcut bancu’ cu Bancu, deşi a dat, cică două pase de gol, Iar Răzvan Marin mi-a amintit de prietenul meu din liceu care era prins la mijloc de adversari şi se mira că nu primeşte pasă.
P.S. Nu prea ştiu la fotbal, dar măcar disting culorile. Văd culoarea echipamentului coechipierilor. Şi viceversa.
Iera pân Postu’ Sfincelor Pașci , gin anu’ o mie noauă suce șazăși șî tri , când io avem șapce ani . Atunși în anu șela marsăsăm pa clasa ‘ntia la școală , la Reveciș . Amu , când va povestăsc ieram în vacanța gi primavară . S-or samalit moșu Bubi , cu baba Marie să mai cumpere o vacuță , cu tăce că mai avem doauă vași cu lapce șî doauă iepe ,ceară dacă să facusă colectivu’ șî la noi la Reveciș .
Ișe moșu Bubi , câta mine să mărg șî io cu iel , la piaț’ la Halmaji , că mere cu coșia , să cumpere vacă . Io fusăi gi acord .
Așă că sâmbătă până-n zuă , ne trezârăm , pa la oara tri . Pusărăm șe ne tribe în coșie , meringea , apă gi baut , fân pântru cai șî moșu Bubi prinsă iepile la coșie , pa Tuți șî pa Rozi . Ierau doauă iepe sure , tare mândre . Doauă iepe șargașe , o bagat moșu Bubi în colectiv șî mai ave pa eșcea doauă .
Dupa șe ne pregacirăm , ne suirăm în coșie , ma învali moșu în bundă șî ma trâncii pa șerjile cailor , care erau pusă pasta fân . Dege moșu zbiși la iepe , șî ne îndalirăm la trap , câta Halmaji .
Pa când să facu bine zuă , ajiunsărăm la Halmaji în piaț’ . Ierau gistui oamini în piaț’ , cu marhă , uăi , capre , purșei șî bucace . Ne învârcirăm on pic pân piaț’ șî iuce gasî moșu Bubi , o vacuță care-i placu șî pa care o șî cumpară . Iera o vacuță gin rasa Mocanița , roșâie în păr șî cu o ștrafă albă pa frunce , cu coarne mândre șî cu unjeru plin gi lapce . Baură adalmașu , cu vânzătoriu’ , care iera gin Bogeșcii gi Halmaji , mâncarăm meringea gin straiță , legă moșu Bubi pa Sâmbaia , că așă o cema pa vacuță , la coșie , la șâregla gi ‘napoi , șî o pornirăm câta casă .
Când ieșârăm gin piaț’ , văzurăm on om care merje cu o vacă gi lanț . Îl întrebă moșu Bubi dacă o cumparat-o , cu cât șî inge me cu ie . Omu’ zâsă că nu-i a lui vaca , îi bâtaș șî tribe să o ducă până la Madrijășci , la șineva . Zâsă moșu Bubi câta om să leje vaca la coșie șî iel să să suie în coșie , că îl dușem până la Honț . La întrebarea ommului cât îl coastă , moșu Bubi îi spusă că nimic , doară șî așă merjem șî noi înclo . Să bucură omu șî ne rugă , tăt pa sânatace .
Când ajiunsărăm la Șiuși , omu ne invită să ne oprim la birt să ne șinstească cu șeva . Moșu Bubi cu bâtașu’ , baură câce on deț gi monopol , iară mie îmî cumpară biscuițî șî gi baut , on pahar gi sifon cu sirop . Continuarăm drumu’ câta casă șî io admiram peisajâle , mai ales Valea Tacașălilor , pânga care marsărăm , o bună bucată gi vreme șî gi drum .
Ajiunsărăm la Honț , omu să scoborî gin coșie , gizlegă vaca gi la șâreglă șî mai vru o dată să placească la moșu Bubi , binefașerea . Cum moșu Bubi , niși nu vru să audă gi așă șeva , omu să îndreptă câta Madrijășci , tăt mulțamind șî rugându-ne pa sânatace , iară noi pornirăm , câta Coșioba noastă .
Pa vremea ujânii , ajiunsărăm șî noi cu Sâmbaia acasă .
Tare s-or mai bucurat baba Marie , baba Mariuță , mami Catița șî tati Pătru , când o vazură pa Sâmbaia . O șî fost bună gi lapce .
DUMNEZO SĂ VĂ ALDUIASCĂ ȘÎ SÂNATACE SĂ VA DARUIASCĂ !
ARAD , la 29 martie 2021
PĂTRU-MARIUS BRAȘAI , pruncu’ lu’ PĂTRU lu’ BUBI , gi la COȘIOBA .
Un proiect pentru utilizatorii de servicii în domeniul sănătății mintale se derulează la nivel național, prin Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. „Au fond qui décide ? L’Empowerement Citoyen en Santé Mentale: du laboratoire d’idées aux perspectives opérationnelles pour l’autodétermination des usagers”, pe scurt Empow’Them. Finanțat prin programul european Erasmus+, proiectul reunește, pe durata a 3 ani, 8 instituții din țările partenere: Franța, Grecia, Spania, Belgia, România și Elveția. Coordonat de Asociației Espoir 54, Nancy, France se înscrie în axa acțiunilor susținute de Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
La finele lunii martie, mai exact în 25 si 26 martie, partenerii din proiect au organizat cea de a doua reuniune transnațională, organizată de Asociația Trajets din Geneva. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a fost reprezentată prin prof.dr. Mihaela Gavrilă-Ardelean, director coordonator proiect UAV și expert prof.dr. Gabriela Kelemen, cercetător în pedagogie. „Dezbaterile s-au axat în jurul analizelor de interviu realizate în binomul beneficiari/profesioniști, privind practicile de teren în sprijinul autodeterminării persoanelor cu probleme de sănătate mintală și indentificarea temelor care pot duce la diferite module de instruire în domeniul facilitării incluziunii sociale, prin autodeterminare pentru persoanele din categoria vulnerabilă” a declarat coordonatorul din partea UAV, prof.dr. Mihaela Gavrilă Ardelean.
Câteodată, îmi revin în minte frânturi din cele 14 zile de spital, în care mi-am văzut moartea cu ochii, luptând cu un virus înfiorător, despre care nimeni nu știe mai nimic cu certitudine; un virus și o boală pe care unii au norocul, repet, doar NOROCUL, să o facă într-o formă aproape insesizabilă. Aceia însă care au ghinionul să o facă în forma care m-a doborât pe mine, privesc siderați la năvala fără măști de pe străzi, rugându-se ca niciunul dintre cei care mărșăluiesc să nu ajungă să-și (mai) dorească, cum mi-am dorit eu, doar un singur lucru în viață: să respire; să le ajungă aerul în plămâni. Nu le înțeleg curajul, nu le înțeleg inconștiența. Pur și simplu îi privesc, înmărmurită. Peste o săptămână pot fi în același pat în care am fost eu. Sau pot fi nefericiții ocupanți ai unui scaun, preț de ore nesfârșite, în Triajul Județeanului, așteptând să se elibereze undeva un pat și pentru ei. Și o butelie cu oxigen. Pentru că deja sunt ocupate aproape toate. Și paturile, și oxigenul. De ce să mărșăluiască, riscând atât? De ce? De ce consideră, oare, că lor nu li se poate întâmpla ce mi s-a întâmplat mie? De ce?
Eugenia CRAINIC (fb)
Sute de arădeni au protestat, azi noapte, în centrul municipiului, împotriva măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Tonul a fost dat de sportivi, de cei care frecventează sălile de fitness, care au început să protesteze încă de vineri și au continuat să o facă și sâmbătă.
Punctul culminant al protestelor a fost atins duminică noaptea, odată cu intrarea în vigoare a noilor restricții, când în stradă au ieșit câteva sute de persoane.
De remarcat, că organizatorii protestului se delimitează de orice asociere cu vreun partid politic sau cu instigatorii de profesie.
Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat noile restricții care sunt în vigoare începând de astăzi.
„Referitor la intervalul orar în care este permisă circulaţia – unde incidenţa este peste 4 la mie în ultimele 14 zile – în timpul weekend-ului (vineri, sâmbătă, duminică) circulaţia să fie permisă doar până la ora 20. La operatorii economici activitatea să fie redusă până la ora 18. Revenirea asupra acestor măsuri se face când se revine sub 3,5 la mie.
Dacă incidenţa depăşeşte 7,5 la mie, circulaţia va fi până la ora 20 pe toată durata săptămânii, iar operatorii economici funcţionează până la ora 18 pe toată durata săptămânii. Se revine asupra măsurii când rata scade sub 7 la mie.
Pentru noaptea de 27.03 și 28.03 măsura va fi limitată până la ora 22 pentru persoanele care se vor deplasa pentru sărbătoarea Pesah.
Pentru noaptea de 3 – 4 aprilie, se va permite circulația persoanelor în afara localității pentru deplasarea la slujbele religioase de Paștile Catolic până la ora 2. S-a discutat și de perioada Paștelui Ortodox. Și atunci vor fi stabilite ore de participare. Reglementarea va apărea în următoarea hotărâre de guvern”, a declarat Raed Arafat.
Secretarul de stat a mai spus că în zonele unde rata de infectare depăşeşte 4 la mia de locuitori se vor închide și sălile de fitness.
În ceea ce privește declarația pe proprie răspundere, Raed Arafat a precizat: „Declarația este numai după ora 20. Între 18 și 20 se circulă. Dacă este după ora 20 și vrei să te deplasezi undeva trebuie să ai declarația”.
M-am obișnuit să fac cumpărături dimineața, înainte de serviciu, să am cât mai puțină lume prin preajmă. Pe scurt, basculat infanta la școală la 7.30, la 7.35 pătruns în forță în Kaufland Micălaca, lume destul de rară (spre deloc), atmosferă generală de aranjat marfă pe rafturi, ambient: radio nu știu care, cu o melodie imposibil de ținut minte. În șapte minute iau țintit ce am de luat, alerg la casă. Ce să vezi, toate casele… închise. Sunt îndrumată însă de o angajată, apărută ca de nicăieri, spre casele cu auto-scanare, chit că jupâneasa s-a exprimat „mergeți la casele cu self-scan”, că așa a învățat ea la vreun „training”, pesemne. Și mă duc, chit că, deși în magazin fuseseră maximum opt persoane, iar casele cu „self-scan” tot atâtea, în loc ca acestea să fi fost ieșite de mult din incintă (dacă ar fi funcționat la foc automat casele obișnuite), erau adunate „pe rit încruntat și blestemat” în fața caselor de care vă ziceam mai sus. Fiindcă, nu-i așa, dacă oricare din noi am fi vrut să ne facem în viață casieri la Kaufland, ei bine, fix asta ne făceam. Și dă-i și scanează, drace, că fix ieri, când s-a petrecut acțiunea, m-a somat fiică-mea să-i iau 20 de caiete „fără linii sau pătrățele”, bașca am vârât în coș, neștiind ce scanare a naibii mă așteaptă, 30 de plicuri cu „treat” pentru mâță. Și dă-i și scanează rapid, că vremea tace și trece, plic după plic, caiet după caiet, până când, brusc, ecranul din fața mea se albește ca ochiul drept al unui unchi de-al meu, care de copil a căzut într-o suveică și a rămas orb pe viață; îngrozită, întrucât scanasem jumătate din plicuri, caiete și ce mai aveam eu acolo, am dat să chem o vânzătoare să mă „depaneze”. Vezi de treabă! Respectiva se căznea cu alții cărora li se albiseră ecranele; iar de chemat, n-am chemat-o eu prima, că mai erau unii tot în „mod așteptare” în fața nenorocitelor de case de auto-scanat, astfel că, pentru o minimă stare de bine, am sunat la serviciu cum că întârzii, să se știe. Dar să vă descriu tabloul general. Lumea – furioasă și grăbită; vânzătoarea desemnată să ajute neajutorații – depășită de situație; jumătate din cei de la casele cu self-scan – bătrâni (unde s-or duce la șapte jumate dimineața?) neajutorați, stând să ajungă și la ei depanatoarea; femeia asta, vânzătoarea de care vă zic, era transpirată deja, alerga de la un om la altul de nebună, scăpa marfă pe jos, o ridica, o trântea înapoi prin coșuri, se atingea de toată lumea, în fața aparatelor de self-scan stătea efectiv lipită de persoana care avea probleme cu scanarea, ce mai!, haosul era general și, mai ales, matinal și anti-pandemic.
Incredibil de proastă alegere, măi, Kauflande, mai ales pe vreme de Covid. Pe mine m-ai pierdut de clientă, fiindcă nu pot să mă lipesc, zilele astea, de nimeni, cu atât mai puțin de o vânzătoare pusă să scaneze pentru mine și pentru alții (că proasta funcționare a aparatelor nu i-o pot pune în cârcă), lipită când de unul, când de altul. Nu tu respectare de distanță impusă de pandemie, nu tu nimic. Oare n-ar fi bine, Kauflande dragă, să te aduni un pic și să-ți dai seama ce vremuri tulburi trăiești și să-ți deschizi self-scanerele alea doar când or veni vremuri mai limpezi? Prost management, proastă organizare de șantier! Mai proastă, nici că se poate. Haidi pa și adio lapte K!
P.S. – Când eram mică, am avut un moment în care voiam să mă fac vânzătoare. Mai am încă vreme să mă fac, dar, ce să vezi, m-am cam răzgândit!
„Industria textilă este viabilă și are șanse de dezvoltare”a declarat ieri, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, unul din cei mai importanți antreprenori din domeniul textilelor, dr.ing. Filip Ioan, care deține grupul TAPARO. În perioada pandemiei, fabrica de textile Techtex, din cadrul grupului a devenit unul din cei mai mari furnizori de măști după instalarea unei linii de producție dedicate acestui produs. Senatul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, prin prorectorul prof.univ.dr. Alexadru Popa i-a înmânat Diploma de Excelență pentru merite deosebite în lupta Anti Covid 19.
Vizita delegației de la compania din Maramureș la Facultatea de Inginerie din cadrul UAV a avut drept scop stabilirea unor oportunități pentru dezvoltarea unui proiect amplu pentru reciclarea deșeurilor textile. Proiectul implică mai multe universități din România care vor să ofere soluții pentru reciclarea ecologică a deșeurilor textile într-o economie circulară. „ Am simțiti aici, la Arad, o energie foarte bună, am văzut o bază materială excepțională și cred că vom avea o bună colaborare în viitor” a punctat Filip Ioan.
Un proiect ambițios din care va face parte și UAV, prin Facultatea de Inginerie, domeniul Inginerie Textilă și care deschide oportunități de dezvoltare în cadrul acestei industrii. „Cred că industria textilă are o șansă să se repozitioneze pe alte direcții de dezvoltare, respectiv pe dezvoltarea textilelor tehnice, dezvoltarea textilelor medicale, soluții de reciclare a deșeurilor textile” a mai subliniat Filip Ioan.
„Suntem bucuroși să facem parte din acest proiect, credem că viitorul industriei textile îl reprezintă adaptabilitatea la noile cerințe, la noile tipuri de materiale, la soluții ecologice care să protejeze natura și societatea în care trăim. Grupul TAPARO este unul din cele mai mari grupuri în acest domeniu și o dovadă că industria textilă reprezintă o oportunitate în domeniul afacerilor” a menționat prof.univ.dr Ionel Barbu de la Facultatea de Inginerie.
Mai mult, Universitatea a încheiat un parteneriat cu grupul TAPARO pentru colaborarea în domeniul cercetării, al practicii studențești.
Avocatul arădean Mihai Pașca a fost numit oficial secretar de stat în ministerul Justiției condus de Stelian Ion. Postul de secretar de stat la Justiție pentru Mihai Pașca a fost negociat de către PNL Arad. Pașca este cunoscut ca un apropiat al baronului Gheorghe Falcă de la Arad și a fost introdus la minister pentru ai proteja interesele. Decizia a fost semnată de premierul Florin Cîțu.
Avocatul Mihai Pașca a candidat pe lista pentru Consiliul Local Municipal în alegerile din toamna lui 2020, obținând un post de consilier local. De asemenea, Pașca a fost și pe lista pentru Senat, dar și în discuțiile privind poziția de viceprimar respectiv prefect.
Frații Pașca, Mihai și Florin sunt strâns legați de afacerile imobiliare cu iz penal ale fostului edil, actual euparlamentar Gheorghe Falcă. Surse politice susțin pentru 60M.Ro că cei doi frați au fost folosiți ca interfață în afacerile imobiliare ale baronului Gheorghe Falcă, acesta fiind posesorul unui imperiu financiar demn de renumele de baron local al Vestului.
Raport Curtea de Conturi Ilovepdf Compressed by FreePress on Scribd
Tunul cu terenul de la Polivalentă
În anul 2007, Consiliul Județean Arad participă la înființarea unei societăți comerciale. Vorbim de societatea SC Continental Vest Arad SA. În societate, CJ Arad își aduce un aport în natură, fiind vorba de un teren de 4924 mp, situat pe Calea Iuliu Maniu nr. 90-94 (reprezentând 25 la sută din capitalul societății). Restul, de 75 la sută, reprezintă participarea SC Continental Hotels SA (74,9997 %) și alte trei persoane fizice, fiecare cu 0,0001 la sută. Valoarea de aport, la data constituirii societății comerciale, a fost de 1.782.100 lei (însă nu este identificat niciun raport de evaluare care să certifice prețul de 104,15 euro/mp). SC Continental Vest Arad a fost creată cu obiect principal de activitate… edificator: „edificarea de construcții destinate a asigura prestarea de servicii hoteliere și turistice” (un hotel al sporturilor – nota red.). Foarte important e să spunem că în actul constitutiv al societății Continental Vest Arad era prevăzut (incredibil, dar adevărat!) că:
„În cazul în care județul Arad nu subscrie noi aporturi la capitalul social, nu se va putea opune majorării capitalului societății și nici nu va putea ceda dreptul de subscriere unui terț, persoană fizică sau juridică din afara societății”.
În 2013, Curtea de Conturi Arad nota, într-un raport, următoarele: „Auditorii publici externi constată că aproape toată suma aportată de SC Continental Hotels SA, de 5.346.270 lei a fost cheltuită de societate (puteți observa în galerie cum…)”; „SC Continental Hotels SA – acționarul majoritar – a facturat servicii către societate (Continental Vest Arad) în valoare de 1.680.672 lei (fără TVA)”.
În fine, nici nu are rost să continuăm cu aceste date statistice, doar să subliniem și să reținem un aspect deosebit de important: SC Continental Vest Arad a plătit două proiecte pentru același obiectiv, Hotelul Sporturilor, proiecte care au costat aproximativ la fel, adică 2.000.000 de lei. Deci 2x 2.000.000 de lei! Unul, plătit către SC Proiect Arad SA, celălalt către SC MZ Proiect SRL din București. În privința celor două proiecte, auditorii Curții de Conturi și-au exprimat rezervele „cu privire la realitatea serviciilor prestate și facturate de asociatul majoritar”. Nici la această oră nu se știe de ce au fost comandate două proiecte pentru același obiectiv, însă mulți ar putea opina că aceste cheltuieli au fost făcute pentru „dărâmarea” societății.
Că deși pe terenul în cauză s-a aprobat printr-o hotărâre a CLM Arad Planul Urbanistic de Detaliu pentru contruirea unui complex hotelier, ulterior nu s-a solicitat și nu s-a emis nicio autorizație de construire… așa că Hotelul Sporturilor nu a fost realizat niciodată, dându-ne senzația că societatea a fost făcută doar pentru a fi valorificat terenul, altfel decât pentru construirea hotelului. Doar că în 2017 Tribunalul București a respins cererea CJ Arad ca participația sa în natură la constituirea societății să-i fie restituită.
HOTARARI de CONSILIU Ilovepdf Compressed 1 by FreePress on Scribd
Ulterior, tot CJ Arad a solicitat instanței dizolvarea societății, lucru care a fost decis de judecători
Fiind acționar majoritar, S.C. Continental Hotels decide, fără ca CJ să se poată implica (deși reprezentantul CJ-ului, consilierul județean Ioan Plaveți a făcut tot ceea ce legal se putea face pentru a reprezenta interesele statului), un lichidator judiciar – bineînțeles, din București – și un evaluator al terenului – evident, tot din București – ca să poată să vândă terenul de aproape 5000 de metri pătrați de la zona Polivalentei (ce hotel?!, terenul era miza reală).
Evaluatorul, Mitu Insolvency Ipurl, stabilește valoarea celor aproximativ 5000 de metri pătrați: 310.200 euro. Publică anunțul (doar) în paginile Jurnalului Național (ziar național, adevărat, dar cu un tiraj…confidențial, ca să nu zicem altfel), în niciun cotidian din Arad (de parcă arădenii nu ar fi trebuit să știe despre asta!), și, după câteva „termene” la care nu se prezintă nimeni, în 26 martie 2018, apare cumpărătorul „binecuvântat”. Ca din întâmplare, nu?, tocmai în persoana lui Florin Pașca, fostul vecin al primarului Gheorghe Falcă, invitat la ziua primarului în iarnă, care cică a „aflat și citit” anunțul din Jurnalul Național (Ha! Ha! Ha!), a cumpărat terenul cu nemaipomenita sumă de 977.270 lei, adică nici mai mult nici mai puțin de 217.171 euro. Deci: aproximativ 45 de euro/mp! Asta în condițiile în care, discutând cu mai mulți investitori imobiliari, prețul de „piață” în zonă este de 250-350 euro/mp. Pentru noi, jurnaliștii, apărea legătura cu noua șefă de la „Spații Verzi” din Primăria Arad, Daciana Pașca, terenul în cauză incluzând și spațiu verde.
Gheorghe Falcă
Mihai Pașca
Familia Pașca dă lovitura
În aceeași zi în care a cumpărat, omul de afaceri Florin Pașca a vândut jumătate din teren, practic demonstrându-ne că totul era stabilit înainte, pașii tranzacției fiind bine cunoscuți cu mult timp înainte! (În paranteză fie spus, acest model al vânzării de terenuri în ziua cumpărării la preț de chilipir, a fost brevetat în celebrul caz „fabrica de zahăr”, atât de cunoscut primarului Gheorghe Falcă!) Știți deja cine este „fericitul” cumpărător (rețineți, nu ne hazardăm să spunem proprietar!) al celeilalte jumătăți: avocatul Mihai Pașca, cel care l-a reprezentat pe Gheorghe Falcă în procesul cu Special Arad. Prețul: aproximativ 500.000 de lei! Într-adevăr, avocatul poate reprezenta (și) pe altcineva, înafara lui Gheorghe Falcă, cineva pentru care ar fi cumpărat acest teren. Dar… E ciudat, nu e ciudat? – vă lăsăm pe dumneavoastră să stabiliți. Iar organele de cercetare penală (există dosarul la Poliția Economică, iar în CF este notată acțiunea polițiștilor), dacă doresc și se autosesizează, ar putea verifica cum au fost achitați banii, din ce conturi, plus alte detalii din acestea, mai specifice. Noi nu am putut… deși am fi dorit să știm dacă la mijloc nu e vorba de o posibilă spălare de bani, de o posibilă mită mascată sau de posibile alte aranjamente cu iz penal. Da, presa este liberă, dar nu este organ de cercetare penală. Noi doar semnalăm că este posibil ca în anumite cazuri să se fi comis ilegalități. Unele chiar mari! Tocmai de aceea ne bucurăm când polițiștii sau procurorii iau în considerare semnalele noastre și continuă anchetele cu seriozitate și cu forța pe care le-o conferă autoritatea acordată prin lege. Așteptăm, așadar, rezultatul anchetei începută de organele statului.
HOTARARI de CONSILIU Ilovepdf Compressed by FreePress on Scribd
Vila baronului Gheorghe Falcă și conexiunile cu Frații Pașca
Jurnalul Național a prezentat imagini din interiorul luxoasei vile a primarului Aradului, Gheorghe Falcă. Conform specialiștilor în amenajări interioare, mobilă de lemn nobil, candelabrele de cristal dar mai ales baia, marmură și vitraliile pictate manual, marca Bisazza, aduse toate din Italia, valorează undeva între 800 de mii și un milion de euro.
Ironia este că Falcă a declarat în direct pe Antena 3 că nu știe nici cât a costat vila și nici câte camere are, pentru că de construcție s-a ocupat soția să, Ela Falcă, prin firma pe care o deține, SC Pro Arhitectură SRL. Istoria vilei, un duplex, este cunoscută. Numele societății Confort SĂ, prin diverse firme precum Conar, Magellan, Izometal, sau chiar compania mama, toate aparțînând cuplului de afaceriști Georgică Cornu și Lucian Caraiman, este o constanța în privința câștigătorilor lucrărilor realizate de Primăria Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad. Colaborarea Confort SĂ cu cele două instituții publice arădene are legături strânse cu primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, prin intermediul căruia Cornu a și ajuns în relații de amiciție cu Nicolae Ioțcu. Intermediarul acestor relații este omul de afaceri Florin Pască, vecin de duplex cu primarul Gheorghe Falcă, în casă de pe stradă C.D. Loga din Arad. În anul 2009, Pască și Falcă își construiesc împreună duplexul pe malul Mureșului Florin Pască este, începând cu dată de 1 iunie 2011, manager al SC Confort SĂ, încheind un contract de management pe județul Arad prin firma să, SC Univro SRL Arad.
Lux exorbitant
Mobilă din lemn nobil a fost comandată direct din Italia. Biroul lui Falcă, după prețul de catalog costă în jur de 15.000 de euro, iar piesele de mobilier, între 1.000 și 5.000 de euro bucată. Nici candelabrele de cristal nu au prețuri mai mici de 5.000 de euro fiecare. Piesă de rezistență este baia multifuncțională, cu pardoseală încălzită și tablouri din marmură pictate manual. Acestea, precum și vitraliile pictate tot manual sunt produse de către firma italiană Bisazza, care produce marmură doar pentru amenajări de lux. Cele mai ieftine produse ale firmai italiene, plăcute de marmură de 2 pe 2 centimetri, costă 39 de dolari bucată, fără a mai adaugă transportul. Prețurile sunt de pe site-ul oficial al firmei. Toate acestea, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, le-a realizat că un bun gospodar dintr-un salariu lunar de la primărie de 7.000 de lei. Specialiștii în amenajări interioare care au văzut fotografiile și planurile casei estimează valoarea amenajărilor interioare la un preț între 800.000 și un milion de euro.
Cum să îți ascunzi averea
Actele de construcție ale vilei lui Falcă nu apar pe numele familiei sale, documentele fiind întocmite pe vecinul de duplex, afaceristul Florin Pască, managerul local al afacerilor lui Georgică Cornu. Interesante sunt explicațiile date de un fost inspector de finanțe și de către unul dintre lucrătorii Inspectoratul în Construcții Arad, care a avut că sarcina să monitorizeze această afacere și ulterior a fost trecut pe linie moartă. „Vecinul a construit casă primarului, cea unde locuiește acum. Adică, la «roșu», casă a fost construită de către domnul Pască. Pro Arhitectură, societatea ce deține proprietatea imobilului nu are nici un document care să ateste că a efectuat lucrări «la roșu» pentru imobil. Din câte știu achiziția a fost făcută tot de Pască. Lipsa acestor docmente creează indicii temeinice cu privire la o remunerare din parte domnului Pască pentru primar, folosind că interpunere de persoană Pro Arhitectură”, ne-a declarat angajatul Inspectoratului în Construcții.
„Din punct de vedere fiscal, societatea (SC Pro Arhitectură – n.r.) a efectuat o investiție de amenajare într-un imobil ce nu-i aparține pentru că nu poate dovedi fiscal achiziția materialelor, eludând plata TVA și impozitul pe profit, iar imobilul nu deservește scopului comercial al societății, ci interesului privat al acționarului”, a spus fostul inspector de finanțe arădean. „Mai mult, proprietarul imobilului, adică Pro Arhitectură, are un chiriaș care nu plătește chirie, chiar primarul Aradului, în condițiile în care societatea are 47 de contracte cu Primăria, din care peste 10 sunt la inițiativa personală a primarului, trecute în ordinea de zi a consiliului local. Eu văd un conflict de interese, fapta penală pentru care ministrul Botis a demisionat. Tot din punct de vedere fiscal, toate cheltuielile Pro Arhitectură în privința imobilului, inclusiv cele curente, de utilități, sunt nedeductibile fiscal și au că unic scop diminuarea bazei de impozitare pentru impozitele datorate bugetului și așa auster al statului. Adică așa anunță ANI și fiscul central pentru a trimite o echipa care să efectueze o verificare temeinică a Pro Arhitectură, din 2009 până astăzi”.
Adrian CIMPOI – 60m.RO (fb)
Dacă tot a scăpat Călin Bibarţ porumbelul pe gură şi anunţat restructurări la Primăria Municipiului Arad şi direcţiile subordonate, hai să mergem puţin mai departe pe temă.
Potrivit informaţiilor noastre, Bibarţ începe să-şi facă curat în propria ogradă. Şi cum altfel ar putea să o facă decât prin „executarea” persoanelor care nu-i sunt fidele? Adică, oamenii lăsaţi moştenire, în diferite funcţii, de regimul Falcă – Pistru (Geanina) și care, nu de puține ori, taie frunze la câini pe banii contribuabililor.
Așa se face că deja unora le tremură fundul, atât în Primăria Municipiului Arad, cât și la Poliția Locală, Centrul Municipal de Cultură, Direcția de Asistență Socială etc. Dar nu numai lor, informațiile noastre dând ca posibilă o asemenea „curățenie” și în cadrul societăților la care Consiliul Local Municipal e acționar (RECONS, SC TOP SA, CET, Compania de Transport Public etc.).
De remarcat, că în proiectul de buget al municipalităţii pe 2021 este prevăzută o diminuare a cheltuielilor de salarizare cu 10 milioane de lei, în consecinţă schema de personal a Primăriei Municipiului Arad va fi redusă.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a anunțat că în timpul acestei săptămâni urmează să fie aprobate restricții suplimentare anti-Coronavirus.
Potrivit secretarului de stat este vizată și introducerea unei carantine prelungite, măsură menită să reducă contactul și mobilitatea, care determină răspândirea virusului. El a dat exemplul unor alte state, în care restricțiile de circulație încep de la ora 18 sau 21. „Este o măsură importantă care poate să reducă contactul și mobilitatea care duc la răspândirea virusului”,a spus șeful DSU.
Raed Arafat a respins ideea unui lockdown total la sfârșit de săptămână, dar a afirmat că „în cursul acestei săptămâni urmează să se vină cu anumite aspecte care să fie aplicate probabil în timpul weekendului”.
Mai țineți minte când, din cauza mea (sau „datorită” mie și „din cauza lor”, mă rog!), o cunoscută firmă de curierat din Arad a luat 15.000 de lei amendă de la Protecția Consumatorului, pentru prestația ei execrabilă? Ei bine, sunt la un pas de a repeta figura, de data asta însă „din cauza” prestației de doi bani găuriți cu tunul a „retailerului” pe nume… Dar mai bine, NU. Nu-i zic numele. Încă. După ce mi-a pocnit o venă-n cap explicându-i responsabilei de magazin că atunci când vinzi o marfă despre care spui că o ai pe stoc, ar fi bine chiar să o ai pe stoc, le-am dat termen până mâine să presteze frumos și să aducă marfa de unde-or ști. Că de plătit, am plătit-o. Eeeeei!
Ce-mi mai place chestia asta cu Protecția Consumatorului! Te mai simți și tu, consumator de rând, cât de cât răzbunat. A fost însă fain modul în care responsabila magazinului s-a rugat de mine să nu scriu/spun nimic rău despre firma cu pricina: „Doamnă, mi-a zis, să nu scrieți nimic rău de firma noastră pe facebook, că nimic nu ne sperie mai tare ca ziarele și influensării.” Bine, recunosc, i-am „amenințat” că scriu de ei pe feisbuc dacă nu se pun la punct. Vă dați seama? Parcă le-aș fi pus Kalașnikovul la tâmplă.
Oare ce spune despre noi faptul că numai oprobriul public ne mai determină să ne mișcăm cât de cât corect? Hm?
Analiza execuțiilor bugetare ne arată că salariile aparatului executiv din Primăria Arad ne costă acum de aproape 3 ori mai mult decât cu 5 ani în urmă.
Concret, sumele alocate pentru plata angajaților din Primărie au sporit de la 14,6 milioane de lei în 2016 la 42,4 milioane în 2020. Este vorba de o creștere la 290%, adică de aproape 3 ori. În aceeași perioadă, salariul mediu brut a crescut în România de numai două ori.
Așadar, Primăria Arad a cheltuit bani pentru salarii peste ritmul de creștere al veniturilor salariale la nivel național. Dacă s-ar fi aliniat acestui ritm, numai pentru 2020 s-ar fi realizat o economie de 12,9 milioane de lei, cu care s-ar fi putut realiza, din punctul de vedere a celor care au realizat analiza, USR-PLUS Arad:
– o școală;
– o policlinică;
– mai multe grădinițe sau dispensare;
– o parcare subterană cu 150-200 de locuri;
– unul sau două parcuri mari (inclusiv achiziția terenului).
La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Cu aceste cuvinte își începe Apostolul Ioan Evanghelia lui .
Nu intenționez să fac un eseu, nici un excurs asupra sensului pe care Ioan îl acordă CUVÂNTULUI. Dimpotrivă, spun un adevăr comun, știut: cuvântul forțează realul. Trimis în univers cuvântul primește rezonanță, vibrează și se reîntoarce în lumea noastră ca faptă. Asta, simplist spus.
Cu ani în urmă, o doamnă abia aștepta dimineața să îmi citească „Accentele”, din ziar. Nu mă cunoștea decât din scris, eu nici nu știam că există, O colegă de-a ei de serviciu îi dădea ziarul, zi de zi, zicându-i: „poftim, citește ce-a mai scris iubitul tău”!
Acum vreo șase ani, într-o împrejurare anume, cineva a zis că acea doamnă este iubita mea. Spera, astfel, să-i facă doamnei un bine, o favoare, într-un anume context.. Am râs când, întâmplător, am aflat. Nici măcar nu o/ne știam.
Cu vreo cinci ani în urmă, mă întreceam cu vecinul meu, Moise Gabor și cu soția lui, Geta, la lucrările de primăvară prin grădină. Luase ceva avans iar eu am zis: „ei, voi sunteți doi, eu nu am o GETA”!
Astăzi, femeia aceea care mă citea zilnic, cea despre care s-a spus că ar fi iubita mea, cea care îmi lipsea când vorbeam cu vecinul este soția mea. Cuvintele aruncate în Univers – „citește ce scrie iubitul tău”, „este iubita lui Tristan”, „eu nu am o Geta” – au „încolțit” la întoarcerea lor pe Pământ. Și, culmea, e chiar GETA!
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații de pe dispozitiv. Consimțirea la aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțirea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistics
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.