”Omule, nu te mândri cu superioritatea faţă de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreţia ta, pângăreşti pământul prin existenţa ta şi îţi laşi urmele prostiei după tine – aceasta, e adevărată pentru aproape fiecare dintre noi!” – Feodor Mihailovici Dostoievski Urmele prostiei şi ale măreţiei oamenilor s-au văzut din plin de-a lungul istoriei, căci refuzăm cu orice preţ să evoluăm, deoarece într-un mod paradoxal, pacea, confortul, luxul, tehnologia, accesul la informaţie, au dăunat evoluţiei speciei umane, pentru simplul fapt că evoluţia omului este indisolubil legată de evoluţia conştiinţei sale. Nu putem vorbi despre o evoluţie a conştiinţei în mod natural, inconștient şi fără un efort susţinut, iar oamenirea a evoluat de fiecare dată pe măsură ce existenţa sa a fost din ce în ce mai grea şi lucrurile au mers într-o direcţie greşită. Orice dezechilibru aduce cu sine o evoluţie şi o restabilire a unor valori şi norme ignorate în mod voit. „Sărăcia nu e un viciu. Dar nici beţia nu e o virtute. Însă mizeria, stimate domn, mizeria e un viciu”, spunea acelaşi Dostoievski pe care îl citez cu o râvnă pe care  mi-o doresc contagioasă, mai ales pentru cei care îmi spun că „s-au plictisit stând în casă”.  „Mizeria” în sensul figurat al cuvântului, dar stând să judec după felul în care arătă străzile şi câmpurile României nu aş greşi deloc dacă ar căpăta şi un sens propriu, a devenit cu adevărat un viciu pentru omenire, la fel ca laşitatea şi ignoranţa. În ciuda accesului facil la informaţie, trăim într-o societate buimacă şi incapabilă să arunce vălul ignoranţei şi al barbarismului. Până şi goana aceast a tuturor oamenilor de ştiinţă de a găsi un antidot pentru un blestemat de virus mi se pare suspectă şi de neînţeles. Milioane de experţi, de cercetători, o tehnologie care face să pălească şi cele mai futuriste scenarii de la Hollywood, toate acestea nu pot stârpi un bezmetic de virus care poate fi ţinut în frâu cu minime reguli de igienă. Dincolo de infinitele controverse privind existenţa, modul în care a apărut, cum se răspândeşte şi alte teorii conspiraţioniste, lumea întreagă se află într-o criză, poate cea mai mare criză din întreaga existenţă a omenirii şi cel mai des aud că „Lumea nu va mai fi la fel!” Doamne ajută! Căci nici nu-mi doresc să mai fie la fel! O lume în care scopul  existenţei sale era doar de a rămâne vie, fără a găsi o raţiune, fără valori şi fără idealuri, chiar nu mi-aş mai dori să fie la fel! În urmă cu 5 ani vorbeam în articolul „Să păstrăm viu sentimentul de unitate…. prin constrângeri şi şantaj” că Uniunea Europeană este un proiect eşuat, născut dintr-un plan măreţ şi nobil, dar eşuat …. eşuat datorită unor politruci care au găsit în această construcţie doar un mod de a sluji anumitor interese, chiar cu preţul unor vieţi. „Viitorul este sumbru, iar ce ne-a mai rămas este fie să ne facem bagajele şi să mai vizităm pentru ultima oară bătrânul continent pentru a păstra vie amintirea de acum, fie să însufleţim spiritul rebeliunii în inimile europenilor pentru a nu asista neputincioşi la genocidul care se petrece sub ochii noştri…..”, spuneam în urmă cu 5 ani şi constat că acel spirit al rebeliunii a fost mai slab conturat decât spiritul unei elucubrante şi nefaste political correctness. Epidemiile au schimbat societăţi şi civilizaţii şi au generat totodată un nou mod de raportare a oamenilor la anumite valori. Acesta este momentul în care şi pentru România, căreia i s-a azvârlit prin gard mărunţisul de un miliard de euro să se descurce cum o putea cu toată criza ce va să fie, iar Italia a fost aruncată precum un cadavru care pute peste bordul unei nave. Scapă cine poate! Cu o clasă politică incoerentă şi incompetentă, aleasă pe sprânceană după pofta Inaltei Porţi, cu magistraţi obedienţi şi slab pregătiţi, cu funcţionari recrutaţi prin nepotisme, cu medici care stabilesc mercurialul şpăgii pentru viaţa unui om, găsiţi voi o portiţă de scăpare! Dacă barba albă ne-ar face înţelepţi, toate caprele ar fi înţelepte, spunea William James. Tot aşa, dacă multiplele dezamăgiri ale istoriei, ne-ar fi dat mai multă vehemenţă în reacţii, nu ar mai exista eterna jelanie românească şi proverbiala resemnare mioritică. Dacă îi mai pasă cuiva de măsurile preventive precum arestul la domiciliu şi controlul judiciar, luate pentru campania de PR de către magistraţii români în demersul lor „măreţ” de distruge mediul de afaceri naţional, de a oferi exemple unor oameni politici incomozi şi naţionalişti, le pot spune că pentru toţi arestul la domiciliu şi controlul judiciar va fi în curând un mod de viaţă, căci aşa cum spunea Niccolo Machiavelli „prima lege după care se conduce orice vieţuitoare este să se păstreze şi să trăiască. Voi semănaţi cucută şi vreţi să culegeţi spice”. Ciprian DEMETER

Ce e mai rău, abia va veni. E logic să fie așa, dacă urmărim evenimentele. Neliniștea noastră, a arădenilor, ar trebui să fie și mai mare, după ce administrație avem. Dacă n-ar fi fost Suceava, Aradul era „în față”, cum ar zice Falcă. Dar și așa este. Locul doi pe țară la decese! Și un dezastru managerial în spatele acestor morți. Secretomanie cât cuprinde. Medicii se plâng, nimeni nu-i ascultă, nimeni nu-i apără. Unde s-au ascuns prefectul, Cionca, Bâlcea et co.? Suntem singuri sub amenințarea pandemiei și nădejdea e doar la Dumnezeu, nicidecum la cei care ar trebui să păstorească municipiul, județul. Feriți-vă și rugați-vă, dragi arădeni, că nenorocirea va fi mare. Negândit de mare! Tristan MIHUȚA