PROTOCOLUL MAMEI LOR!

0
Acum vreo trei săptămâni, poate și mai bine, m-am dus la farmacie, să iau ceva medicamente. După ce am cerut cele necesare, i-am spus tinerei de la ghișeu: Domnișoară, caz ipotetic – vine peste noi virusul ăsta nou,ce ar trebui să am acasă? Păi, aia, aia, aia … De tuse, de febră … Simt că nu prea e pregătită pentru noua boală, dar asta e. În spatele meu, foială și zâmbete. Un fel de „uite la ăsta, i-e frică de coronavirus, că vine și la noi”. Farmacista chiar mă întrebă: „Credeți că? …. ” . „Orice om cu minte ar trebui să își dea seama că va veni și la noi, zic. E ca un bulgăre de zăpadă care vine la vale, că doar trăim globalizarea, nu”? Cum să nu fii măcar prudent, cum să nu înțelegi că dacă a ajuns din China în Italia, că va ajunge și la noi? Să nu mai spun că Aradul e punct de frontieră. Zeci, sute de mii s-au vânturat pe aici, venind din Italia, Spania, Franța etc. Uite, din toți morții României (29 la această oră) vreo șase sunt din Arad. Cei mai mulți de aici provin. Ce nu înțeleg eu, ca profan (deși am și calificarea de asistent medical). De ce se fac teste, inclusiv în spitale, abia când pacientul manifestă simptome specifice acestei boli? Adică, după ce a infestat și medici și asistente și alți bolnavi. Cică se fac teste conform „protocolului”. Era să scap o înjurătură despre mama lor și despre protocoale. Dar săracă mama lor nu are nicio vină, că nu știa ce naște. Tristan MIHUȚA

Patru medici de la județean au fost depitați pozitiv. Se îngroașă gluma

0
Sursele noastre ne-au mai dat o veste deloc îmbucurătoare. Nu mai puțin de patru medici, dintre care și de la Secția Infecțioase a SJArad au fost depistați pozitiv la testul COVID -19. Adică, exact de la secția pe unde a trecut pastorul (Șerban) care a decedat de curând de Coronavirus? Dar, pe la secții din SJA nu a fot purtat, că la pilele lui, în frunte cu managerul Carmen Lucuța, totul a fost posibil. Chiar și cu riscul îmbolăvirii parsonalului medical și a pacienților. Vă mai spunem că unul dintre medicii care l-a consultat a fost dr. Mirandolina Prișcă, fost manager al SJArad. Pentru confirmarea sau eventuala infirmare a știrii așteptăm de la Biroul de presă al Spitalului, și de la alte organe competente, informații clare și complete! P.S. Totodată, un bărbat din Nădab, de 45 de ani, a fost confirmat, acesta acuzând, la început, senzația de sufocare. Vom reveni!

DAS amână un concurs

0
Direcţia de Asistenţă Socială Arad, cu sediul în Arad, Calea Radnei,  nr. 250, anunță amânarea concursului de recrutare pentru ocuparea a 8 posturi contractuale de infirmiere la creşele din cadrul instituției, cu proba scrisă programată inițial în data de 13.04.2020 ora 10:00. Amânarea concursului se realizează în conformitate cu prevederile art. 38-39 din HG nr.286/2011 . Termenul de depunere al dosarelor anunțat inițial se menține, respectiv 01.04.2020, iar probele concursului se vor desfășura după un calendar ce va fi comunicat ulterior, conform prevederile legale. Candidaţii ale căror dosare au fost înregistrate, vor fi anunțați despre modificările intervenit. Relaţii suplimentare se obţin la sediul instituţiei (Calea Radnei, nr. 250) – Compartimentul Resurse umane, telefon  0257/220212, pe site-ul instituției www.dasarad.ro sau pe adresa de e-mail resurse.umane@dasarad.ro Oana PÂRVULESCU, Director general

Falcă a fugit din spital!

1
Da! La propriu. Și cu tot cu Corona la el (vezi foto). Lăsând gluma la o parte, la începutul săptămânii trecute, Gherghe Falcă, groparul Aradului, a fost prezent la București, la Ședința conducerii PNL. Acesta a mai fost însoțit și de alți lideri ai organizației PNL Arad. Dacă vă mai aduceți aminte, la acea vreme presa a scris că senatorul PNL Vergil Chițac, prezent și el la ședința cu pricina, a fost depistat cu coronavirus. Așa cum era și normal, toți cei prezenți la ședință, până și premierul Orban, și-au făcut testele în vederea depistării unei eventuale infectări. Jitză și-a făcut, la foc automat – că doar are pile păduchele venit în „curul” gol în Arad, testul respectiv. Test care zice el că i-a ieșit negativ. A părăsit urgent spitalul, a tăiat-o urgent din Arad și s-a autoizolat la o cabană de vânătoare (din câte știm). Fără însă, ATENȚIE!, să-și mai facă și al doilea test! Cum sunt obligați să-l facă ceilalți muritori de rând, pentru a se confirma sau nu o eventuală îmbolnăvire! Pentru el nu e lege, el nu respectă legile nici acum, în plină pandemie! Că doar se crede buricul pământului, că el a pus coada la prună etc.. Și atunci vă dați seama ce a făcut în mandatele când a fost în fruntea Aradului, pe care la adus la stadiul de comună? Și când totul a fost la discreția lui. Inclusiv autoritățile din domeniul cercetării… penale. Beș BAR  P.S. Gheorghe Falcă, de ce nu puneți la dispoziția presei rezultatul sau, eventual, rezultatele testului/testelor COVID -19? Că așa ar proceda un politican, europarlamentar chiar, responsabil.   (p)    

NewsAr.ro: Situaţie DRAMATICĂ la Spitalul Judeţean: Alţi trei ARĂDENI infectaţi cu NOUL CORONAVIRUS au DECEDAT

0

Încă trei decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul total a ajuns la 29. Toate persoanele decedate sunt din județul Arad.

Deces 27: Este vorba despre o femeie de 71 ani din Arad, cunoscută cu diabet zaharat. Acesta a fost internată la Spitalul Județean, secția Boli Infecțioase prin Unitatea de Primiri Urgențe, în data de 25 martie. Din data de 27 martie a fost transferată în secția de ATI, unde a decedat în aceeaşi zi. La internare prezenta insuficienţă respiratorie acută. Ancheta epidemiologică este în curs, pentru identificarea expunerii.
Deces 28: Femeie de 74 ani din judeţul Arad internată în 18 martie în Clinica de Diabet şi Boli de Nutriţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Arad. În 25 martie i s-au recoltat probe pentru COVID-19.  Rezultat pozitiv în data de 27 martie. Din 26 martie a fost transferată la ATI, decedând în cursul aceleiaşi zile.
Deces 29: Femeie de 60 de ani din judeţul Arad, internată în Secția de Boli Infecțioase Arad din data de 25 martie, apoi transferată în ATI în aceeaşi zi. Testată pentru COVID-19 în data de 25 martie, rezultat pozitiv fiind confirmat pe data de 26 martie, decesul survenind în aceeaşi zi. Toate aceste decese au fost raportate către INSP din teritoriu în cursul nopții și în această dimineață.

„Coronavirusul”, agent electoral PSD?!

Cine este „baroneasa” achizițiilor publice, ce îmbogățește clientela mafiotă politică? Nimeni alta decât Cornelia Nagy, numită în mandatul lui Dăncilă, Greblă și Teodorovici, indivizi ipocriți, care critică și înjură în draci Guvernul Orban, acuzându-l de atribuire preferențială de fonduri! Această doamnă, Cornelia Nagy, moștenire politică, numită pe criterii imorale de PSD la butoanele împărțirii banului public, reprezintă dovada incontestabilă că nici Costache, nici Orban și nici PNL (cum insinuează presa mercenară, pro-PSD, plătită din bani publici furați) nu se află, deocamdată, la butoanele mecanismului ce întreține corupția instituționalizată în Romania, ce cangrenează întreaga societate, ci tot PSD! Asta confirmă că ceea ce am scris în articolul „Tupeu de interlop” în care am afirmat că dezastrul actual, adică lipsa banilor, medicamentelor, echipamentelor sanitare, se datorează, în primul rând PSD, este 100% adevarat. PSD – încă peste tot la butoane unde se împart banii publici, deși, oficial, nu se află la guvernare, aplică tactica hoțului care arată spre alții, pentru a nu fi bănuit și a poza în cinstit! Nu observați ce se întâmplă? Cât timp Orban nu se atinge de oamenii instalați de PSD în funcțiile publice ce presupun administrarea banului public, sunt de acord cu toate măsurile propuse de cabinetul Orban. Când sunt amenințate funcțiile prin care sunt gestionați banii publici, ori privilegiile obținute fraudulos sau sunt înlocuiți cei instalați de ei, sar ca arși și pun în funcțiune mașina mafiotă de vot, din Parlament, cu ajutorul căreia își protejează atât oamenii plantați în funcții ce administrează banii publici, privilegiile, cât și actele normative ce favorizează furtul banilor publici, prin intermediul celor instalați în funcții. Deci, mafia PSD, face ceea ce a făcut de treizeci de ani: prin intermediul slugilor numite politic, căpușează bugetul public și direcționează banii publici către clientela politică. Faceți o statistică privind câți din cei aflați în funcții publice (ordonator de credite), instalați prin așa zise concursuri, care stabilesc cât și cine primește de la bugetul public, sunt membrii sau simpatizanți PSD. O să constatați că majoritatea. În aceste condiții, când banii publici sunt administrați și cămătuiți de PSD, cine conduce, în fapt, România? Dacă doar dirijezi banii publici, către cei care, în fapt, decid cum sunt cheltuiți și cine sunt cei care-i primesc, nu înseamnă că deții controlul, decât formal. Controlul și, implicit, puterea, în aceste condiții, este evident că aparține celui ce administrează și alocă, efectiv, către clientela politică, banii publici, adică ordonatorilor de credite, slugi ale PSD. Deci, cât timp administrează banii publici și se află la butoane, prin persoanele instalate și securizate în funcții (directori în ministere, șefi de agenții, ordonator de credite), PSD este doar formal în opoziție, iar tot ce se petrece azi (furt din bani publici, alocare clientelară de resurse, lipsuri de medicamente și aparatură din spitale, servicii execrabila, debandadă managerială la toate nivelele), se datorează, în primul rând, lăcomiei PSD și a clientelei sale politice, cinică și lipsită de scrupule, care nu pierde nici un prilej când e vorba de a căpușa bugetul public. În plus, pe lângă că deține și exercită în acest mod mascat, puterea reală, de treizeci de ani, aceasta tactică permite PSD să acuze PNL (sau orice alta grupare politică aflată la guvernare) de incompetență, rea voință sau nepăsare, pentru că PNL se află, doar formal, la putere, nu? N-au banii, n-au puterea! Acesta este și secretul menținerii PSD în frunte, în opțiunea de vot a electoratului, adică a unui partid filo-comunist, la treizeci de ani de la căderea comunismului: criticarea și acuzarea celui ce deține formal puterea, în condițiile în care deciziile proaste se iau tot de cei ce dețin puterea executivă, adică de oamenii PSD. Când deții mecanismele controlului și atribuirii banului public, cum poți acuza pe alții de proastă administrare, fără să fii ipocrit? Cum să afirmi că alții sunt de vină, când România este administrată, majoritar, de slugile tale politice (directori din ministere, directori de instituții, de agenții și alte autorități publice, primari, consilieri, președinți de consilii județene, etc.)? Când deții majoritatea ce decide și la nivel de administrație locală sau publică și la nivel de Parlament (bașca, mai ai și Curtea Constituțională, cu care rezolvi eventualele rateuri de tip mafiot), cum poți acuza pe cel ce deține formal puterea, că nu acționează în folosul cetățeanului? Cum altfel decât ipocrit și cinic? Pentru a decide, cu adevărat, în România, trebuie înlăturat mecanismul prin care PSD controlează România: armată de slugi prin care PSD administrează banul public. Or, până în prezent, nici o grupare politică n-a reușit să îndepărteze PSD de la controlul real al administrării banului public, adică de la puterea executivă. Cei ce au încercat (din varii motive, precum lăcomia sau din dorința de a rămâne la putere în orice condiții), doar au reușit să se compromită iremediabil, complăcându-se în jocul mizerabil al PSD, lăsându-se șantajați de PSD. Și au ieșit (mulți chiar definitiv, în decor), de pe scena politică, plătind cu existența, prostituția la care s-au dedat, lăsându-se antrenați în jocul PSD, pentru a se menține la putere. Pentru că, de fiecare dată când se aflau pe punctul de a se compromită iremediabil și a dispărea ca partid, PSD a aplicat tactica retragerii formale în opoziție, cedând, formal, puterea. Astfel au procedat și acum. Ajunși într-un punct critic, fără ieșire, au șters-o de la guvernare, lăsând PNL sa creadă că au preluat puterea și să se compromită, pentru că pesediștii știau că e imposibil să guvernezi eficient când nu deții puterea executivă (n-ai controlul banului public), legislativă (majoritatea în Parlament) și nici judecătorească (pe care o controlezi prin Curtea Constituțională, ISJ și Secția Specială de anchetă a magistraților). Dacă la acest capitol mai adaugăm și controlul media (cinci televiziuni de știri, controlate de mafia PSD), tabloul privind cine deține puterea reală în România este complet. În consecință, scenariul ce va urma e sumbru. Ne așteaptă una dintre cele mai negre și tragice perioade din istoria României, generată de hoția banului public și corupția instituțională instaurată de PSD, pe care o vor deconta PNL și cetățenii. Iar cea mai proastă glumă e că după ce a generat toată această mizerie, PSD va reveni la guvernare, ca alternativă la așa zisa „proasta guvernare” a PNL. Tragedia e că marea majoritate a cetățenilor, manipulați de media controlată de mafia PSD, nu înțelege că România se va elibera de comunism, când PSD va pierde efectiv puterea, adică atunci când va fi înlăturat, cu adevărat, de la controlul banului public. Până atunci vom trăi doar cu iluzia câștigării puterii de către opoziție, cu iluzia democrației și a existenței statului de drept. Și vom asista, mereu și mereu, la același circ ipocrit, în care cei ce dețin puterea reală (PSD) vor acuza de ineficiență și incompetență pe cei ce dețin formal puterea, cât timp ei, pesediștii, autoexilați într-o așa zisă opoziție, își refac imaginea șifonată prin prezența în prim planul guvernării. Eficientă schemă de control și menținere a puterii, nu? Pavel ROMAN

Terminați cu propaganda!

1
Ieri a fost mai bine decât azi, mâine, însă, poate fi mai rău! Trăim vremuri neobișnuite, vremuri cu care trebuie să ne obișnuim și să le înțelegem repede astfel încât mâine să ne fie mai bine!!! Că avem oameni slabi în funcții de decizie nu mai mira pe nimeni, oameni care funcționează doar cu gândul la ei și imaginea lor publică, știm deja cu toții! De ce spun acest lucru? Vedem ieșiri publice ale oamenilor politici, managerilor de spitale (politic susținuți) care ne asigură că avem tot ceea ce ne trebuie în sistemul de sănătate și că totul va fi bine !!!! Că nu este așa, că este doar o propagandă meschină și perfidă, este demontată prin declarațiile celor din prima linie a sistemului de sănătate și, mai mult de atât, vedem de la o zi la alta numărul crescând al personalului medical căzut la datorie !!!! Terminați cu propaganda și, fie intrați în prima linie asumându-vă funcțiile ocupate, fie urmați exemplul “Costache”! C.T.I.

Noutăți de la Spitalul Județean

  1. Situația clădirii de pe strada Stephan Ludwig Roth
În clădirea în care funcționau secțiile Pneumologie I și II împreună cu compartimentele TBC din strada Stephan Ludwig Roth s-a mutat Secția de Boli Infecțioase Adulți, pentru izolarea pacienților suspecți sau confirmați cu Coronavirus – SARS CoV-2. În această clădire sunt amenajate 13 paturi de terapie intensivă, alte 83 de paturi pentru pacienții suspecți sau confirmați cu SARS CoV-2 și 19 paturi pentru boli infecțioase. Menționăm că această clădire respectă circuitele necesare. Au existat și încă există probleme referitoare la asigurarea oxigenului,  deoarece clădirea respectivă nu a fost prevăzută pentru amenajarea unei secții de Anestezie și Terapie Intensivă. Am primit asigurări că până mâine, 28 martie, instalația va fi complet funcțională. La ora actuală SCJU Arad are un total de 30 de ventilatoare.  
  1. La nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad s-au luat o serie de măsuri, printre care amintim:
  • sunt instalate trei Posturi Medicale Avansate – corturi de pretriaj la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad;
  • pretriajul epidemiologic pentru urgențe se efectuează la Postul Medical Avansat – cortul amplasat la intrarea în spital – clădirea centrală;
  • clădirea în care funcționează secțiile Pneumologie I și II împreună cu compartimentele TBC din strada Stephan Ludwig Roth s-a relocat pentru izolarea pacienților suspecți sau confirmați cu infecție SARS CoV-2; în această clădire sunt amenajate 13 paturi de terapie intensivă, 83 pentru pacienții suspecți sau confirmați cu SARS CoV-2 și 19 paturi pentru Boli Infecțioase Adulți;
  • gestionarea pacienților infectați cu TBC se face de către coordonatorul de program împreună cu șefii de secții. Cei care necesită continuarea spitalizării au fost redirecționați către spitalele TBC din județul Arad;
  • s-a amenajat spațiul dezafectat din Corpul A de pe strada Piața Mihai Viteazu nr. 7-8 (fosta Secție Recuperare Cardiologică) pentru preluarea eventualelor cazuri noi cu afecțiuni pneumologice;
  • spațiul alocat urgențelor minore din UPU s-a realocat pentru investigarea pacienților febrili triați;
  • garda de Pneumologie funcționează în clădirea din strada Stephan Ludwig Roth, pentru a asigura sprijin Secției Boli Infecțioase Adulți;
  • cazurile de urgență urologică vor fi gestionate de către Secția Clinică Chirurgie Generală I respectiv Blocul Operator I;
  • pacienții suspecți de infectare cu coronavirus, SARS-CoV-2 care prezintă forme ușoare sunt direcționați către Secția Boli Infecțioase din strada Ludwig Roth;
  • pacienții suspecți de infectare cu Coronavirus, SARS-CoV-2, care prezintă forme grave sunt direcționați către Secția ATI II;
  • pacienții confirmați cu Coronavirus SARS-CoV-2 au fost direcționați către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumofiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara până pe data de 25.03.2020, când ne-au anunțat că nu mai primesc pacienți din alte județe; de la această dată, vor fi direcționați către Secția Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad;
  • menționăm că în clădirea în care funcționează acum secția de Boli Infecțioase (strada Stephan Ludwig Roth) există circuite separate pentru pacienți suspecți, respectiv pacienți confirmați;
  • eventualele intervenții chirurgicale, în cazul pacienților confirmați cu coronavirus SARS-CoV-2 se realizează la Secția Clinică Chirurgie Generală II;
  • Menționăm că în prezent am primit, prin UNIFARM, un aparat PCR, pentru care așteaptăm accesoriile necesare pentru a fi instalat.
  • am primit fonduri de la Ministerul Sănătății pentru achiziționarea unui al doilea aparat complet de testare;
  • au fost demarate procedurile în vederea achiziționării de către Primăria Municipiului Arad de ventilatoare;
  • colaborăm cu mai multe organizații non-guvernamentale, care ne ajută să completăm necesarul de echipamente de protecție;
  • s-a solicitat UNIFARM o listă de produse/echipamente de protecție și dezinfectanți – o parte dintre ele au ajuns deja la SCJU Arad;
  • s-a solicitat Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România sprijin în vederea asigurării de echipamente și materiale de protecție;
  • societatea comercială care furnizează servicii de dezinfecție cu care Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad are încheiat contract asigură, în regim permanent, dezinfecția spațiilor din unitatea medicală;
  • dezinfecția spațiilor se realizează după fiecare caz suspect sau ori de câte ori este necesar;
  • Directorul de Îngrijiri împreună cu medicul epidemiolog au realizat sesiuni de instructaj, cu demonstrație practică, privind îmbrăcarea și dezbrăcarea echipamentului special de protecție;
  • urgențele gastroenterologice (HDS) vor fi investigate în salonul izolator din UPU, iar pacienții vor fi transferați către Secția Medicină Internă II;
  • începând cu 25.03.2020, ora 12 s-a suspendat activitatea la UPU – SMURD Sântana iar personalul s-a realocat sediului central al Unității de Primire Urgențe;

UPDATE: Bătania (Ungaria) – Grădiniță românească online

0
Încă din capul locului trebuie spun că deși site-ul on line al Grădiniței românești din Bătania a adunat în doar o săptămână peste 350 de membri! Echipa care se ocupă de TinoDino este formată dintr-o educatoare mentor și două debutante: Mihaela (foto1), Anita (foto3) și Anna (foto2), ajutate de dădaca Luci tanti. În fiecare zi, pe grupul de facebook TinoDino ele postează elemente care încearcă să respecte punctele principale din programul unei zile de grădiniță.
TinoDino dorește să vină în ajutorul părinților – pentru petrecerea cât mai plăcută a timpului alături de copiii lor – dar și educatoarelor (de la grădinițele românești, maghiare și bilingve).
Materialele sunt gratuite și pot fi utilizate de părinți, copii, educatoare.

ovidiubalint.ro: Ordonanţă de Urgenţă prin care băncile devin cămătari oficiali

0
Bănuiam că situaţia de urgenţă va fi ca o plapumă sub care se vor face ghiduşii financiare, pe care guvernanţilor le-ar fi fost ruşine să le facă la vedere. Totuşi, nu m-aş fi aşteptat să se mişte plapuma atât de vizibil, încât ai avea impresia că peste 9 luni va ieşi un monstru prin acuplarea benevolă, dar incestă, între Guvern şi Banca Naţională. Da, este vorba despre  Ordonanţa de Urgenţă privitoare la suspendarea plăţilor ratelor împrumuturilor bancare şi nebancare pentru o perioadă de 9 luni! Oricum, aseară mă culcasem năuc. Fiindcă am văzut cum un consilier al premierului Orban confirma în direct, la o televiziune, întrebat fiind de un jurnalist, că Guvernul României a cumpărat echipamente de protecţie, pentru medici, din Coreea de Sud, la un preţ mai mare cu patru dolari pe bucată decât preţul pe care îl plătise, pentru aceleaşi tipuri de echipamente de protecţie pentru medici, instituţia aflată în subordinea guvernului, UNIFARM! Patru dolari diferenţă, în plus, la fiecare bucată de echipament! Faţă de preţul plătit de o altă instituţie a statului, UNIFARM! La un calcul simplu, s-au plătit în plus circa 800.000 de dolari! Iar afacerea a fost supervizată direct, la sosirea echipamentelor pe aeroport, chiar de către premierul Ludovic Orban! Consilierul premierului spunea, la televiziune, că s-a început o anchetă, dar nu poate confirma încă nimic. Însă, directorul UNIFARM spunea că el ştia deja de această diferenţă de preţ pe care a plătit-o guvernul direct, nu prin UNIFARM! Incredibil! De simplu, vreau să zic! Cum se poate face o afacere dintr-o mâzgălitură de pix! Dimineaţă, na, defectul dobândit profesional mă urcă pe net să văd ştirile. Mai să scap cana de cafea din mână. Citesc pe AGERPRES un comunicat al Asociaţiilor Consumatorilor din România, care atrage atenţia că Ordonanţa de Urgenţă privitoare la suspendarea plăţii ratelor la împrumuturi bancare şi nebancare va favoriza, de fapt, băncile şi instituţiile nebancare! Cum aşa? Şi se explică foarte clar în comunicat că băncile şi instituţiile bancare vor putea aplica dobândă la dobândă, pentru ratele care vor începe să fie plătite după această perioadă de 9 luni! Păi, asta e cămătărie pe faţă, domnilor, îmi zic eu în barbă! Nu se poate! Ori ăştia de la Asociaţiile de consumatori s-au tâmpit, ori AGERPRES  dă o ştire falsă! Aşa că, ascult de îndemnul celui mai înalt oficial pe care îl cunosc de la televizor, preşedintele României, şi mă duc la sursa de bază, adică însuşi Ordonanţa. Şi citesc: „Art. 4. Dobânda datorată de debitori corespunzatoare sumelor scadente a căror plată este suspendata potrivit art. 2 se capitalizeaza la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plătește esalonat pe durata ramasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare, cu excepția creditelor ipotecare pentru care se plătește esalonat până la maximum 5 ani” ! Am rămas mut. Cu alte cuvinte, scrie negru pe alb, că, de azi înainte, pe perioada a 9 luni de zile, instituţiile bancare şi nebancare din România sunt cămătari cu acte în regulă! Asociaţiile de consumatori mai atrag atenţia că acum Ordonanţa de Urgenţă permite  acestor instituţii care au acordat creditele să treacă la executări silite în voie! În plus, se spune în comunicatul citat de AGERPRES, Ordonanţa de Urgenţă permite instituţiilor bancare şi nebancare să modifice contractele existente, pentru împrumuturi, după bunul plac, urmând doar să comunice debitorilor modificările effectuate, fără o negociere prelabilă. Ei, nu, că pe această ordonanţă de urgenţă ar fi invidios orice cămătar din România! Nu cred că în contractele lor sunt prevederi atât de clare şi de executorii! Abia acum înţeleg mesajul pe care îl afişează mai mulţi reprezentanţi ai unor instituţii ale statului (şi nu mă refer aici la spitale, ori la medici): Noi mergem la muncă pentru voi! Voi staţi acasă pentru noi! Pentru conformitate : https://www.agerpres.ro/economic-intern/2020/03/27/masurile-cu-privire-la-aminarea-ratelor-nu-sprijina-in-mod-real-debitorii-acorda-beneficii-substantiale-bancilor-asociatii-de-consumatori–475224 Tot pentru conformitate: camătă sf [At: CORESI, EV. 7/15 / Pl: ~mete / E: vsl камата] Dobândă (excesivă) pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut. sursa: MDA2 (2010) CÁMĂTĂ, camete, s. f. Dobândă (excesivă) încasată de cămătar pentru       sumele date cu împrumut. – Din sl. kamata. sursa: DEX ’09 (2009)  Ovidiu BALINT

De Jeni (Genin) citire: Azi despre ce ne explică Lili, jurist de excepție!

0
Deci: Iese Cîțu (foto) acu câteva zile și ne spune că n-a putut dormi de grija românilor așa că a pregătit o OUG că să se amâne/suspende ratele TUTUROR celor care au credite la bănci. Bun, uraaa, trăiască Guvernul. Apare ordonanța: 1. Se amână doar celor afectați direct sau indirect de criză coronavirus. 2. Nu ne spune cum dovedești directul sau indirectul dar tu trebuie să dovedești cumva asta iar băncile vor aproba sau nu vor aproba cererea. M-am lămurit, e pentru toți măsura iar băncile se vor buluci să aprobe toate cererile. 3. În perioada asta de 9 luni se calculează dobânda la ratele amânate. Asta e firesc. Nefiresc este că această dobândă se adaugă la creditul rămas de achitat și ea va produce la rândul ei dobândă. Cămătărie pe timp de vivid. 3. Ordonanța nu se aplică celor care înregistrau datorii la data publicării ei în MOF. Să vezi cum îți găsește bancă că ai plătit mai puțin cu un leu acu trei luni. 4. Mai sunt inepții dar astea de sus dovedesc marea minciună a grijii lui Cățu față de români. De fapt, singura chestie e că astea 9 luni bancă nu te poate scoate în executare, atât. De parcă pe vremea covidului e coadă la cumpărări de imobile sau ai tu jde sute de mii de euro în bănci că să-ți fie frică că ți le poprește banca. Mai știți ce le-am urat politicienilor când au stricat sute de teste pe curul lor? Repet urarea. Eugenia CRAINIC

Anchete Online: CORONAVIRUSUL POLITIC DE LA ARAD. CUM FUNCȚIONEAZĂ SPITALUL JUDEȚEAN SUB ADMINISTRAȚIA FALCĂ

De data aceasta nu iarna ne-a găsit nepregătiți, ci coronavirusul. Mai deunăzi premierul Orban dădea vina pe fostul guvern de lipsa de echipament medical existent în spitale. Așa vroia să ascundă, sub preș, mizeria existentă în unele spitale administrate de consiliile județene, conduse, de ani de zile, de liberali. După cazul Spitalului Județean Suceva, unde mai toți medicii au fost infestați cu coronavirusul din cauza indolenței directorului, prieten al liberalului Gheorghe Flutur, putem reține și situația de la Arad. La Spitalul Județean Arad, administrat de 14 ani de zile de regimul Falcă, tronează incompetența, tocmai din cauza politizării excesive a actului medical.

Directorul spitalului este numit politic de conducerea CJ, iar contractele de achiziții sunt preluate de căpușele de partid, care se îmbogățesc, pe spatele sănătății arădenilor. Acum, în plină criză de coronavirus funcționează legea omertei, nimeni neștiind care este soarta medicilor și asistentelor de aici, deoarece conducerea refuză să prezinte situația reală. Anul trecut, Spitalul Județean Arad se afla în faliment, având datorii istorice de 18 milioane de lei. Conducerea unității salariale nu era în stare decât să achite salariile medicilor și personalului medical, fiind în imposbilitate de a investi în modernizarea și utilarea spitalului. Spitalul, o vacă de muls Mai mult, spitalul este căpușat de ani de zile de clientele locală, un exemplu în acest sens fiind clinica Cardiolife, care funcționează în sediul spitalului, spațiu oferit acestei unități sanitare, în urma unei decizii luate de consilierii județeni ai PNL. Astfel, în 2017, procurorii deschideau un dosar penal pentru deconturi ilegale făcute Spitalul Județean Arad, beneficiari fiind medicii de la Cardiolife (condusă de dr. Dina – foto mijloc). Mulți doctori lucrau, în același timp  și la Cadiolife și la Spitalul Județean. Polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au audiat, în 2017, sute de arădeni care au ajuns, la un moment dat, să se trateze sau să se opereze la clinica privată Cardiolife. Anchetatorii vizau diferite intervenţii chirurgicale care ar fi fost decontate atât de Casa de Asigurări de Sănătate, dar ar fi fost plătite şi de pacienți, cu sume de 12.000-13.000 de lei pentru operaţiile pe cord deschis. Un alt capitol vizat de anchetatori se referea la îngrijirile medicale post-operatorii.Arădenii care ajungeau la Cardiolife erau operaţi acolo, dar imediat după intervenţia chirurgicală erau trimişi pe secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean Arad. Practic, deşi se operau la privat, erau îngrijiţi de spitalul de stat până la externare. Lucru care ar fi creat se pare prejudicii Casei de Asigurări de Sănătate. Dosarul penal se află încă în lucru. Un băiat deștept în sistemul de sănătate O căpușă a Spitalului Județean Arad a fost, ani de zile, un ”specialist” în sănătate, pe nume Horea Timiș, fost șef al Direcției de Sănătate Publică Arad, care s-a zbătut mult să ocupe funcția de manager la acest spital. După ce și-a făcut de cap la Alba Iulia, susținut fiind de baronul local, Mircea Hava, medical Timiș a fost preluat de Gheorghe Falcă, la Arad.. Horea Timiș este un tânăr medic, care a ajuns rapid în fruntea  spitalului orășenesc din Zlatna, apoi  la conducerea  Direcției de Sănătate Alba, având susținerea liderilor PNL Alba, Mircea Hava și Ion Dumitrel. O trecut o perioadă prin funcția de consilier al ministrului Sănătății, prin 2014,  ca apoi să-și deschidă o afacere privată, prin care să asigure consultanță  spitalelor de stat. Mai exact, folosindu-se de feed back-ul asigurat de funcția de conducere la nivelul Direcției de Sănătate din județul Alba, medicul Timiș, s-a retras în sectorul privat, obținînd  finanțare de la bugetul de stat, pentru studii de impact privind îmbunătățirea calității actului medical. O evidentă stare de conflict de interese! Mai mult, grație relațiilor speciale în zona PNL, Horia Timiș a trecut granițele județului Alba, ajungând în  Arad, unde a fost primit cu brațele deschise de prietenul de partid al lui Hava, Gheorghe Falcă. Din calitatea de patron de firmă de consultanță în sănătate, HB Group, Timiș a obținut  contracte grase de la Spitalul Județean Arad, pentru  studii privind calitatea actului medical de la această instituție de sănătate. Bani mulți, din bugetul județul Arad,  pentru a ajunge la o concluzie hilară, potrivit presei locale: spitalul județean Arad trebuie desființat, pe motiv că nimic nu merge aici. Firma lui Timiș a întocmit studii peste studii, analize peste analize, care au stabilit că singura salvare a spitalui este …închiderea sa. Binențeles că a fost vorba despre bani aruncați pe fereastră, din bugetul Consiliului Județean Arad (mai exact, în buzunarele băiatului deștept din sănătate, Horea Timiș), pentru că nici nu se putea pune în discuție să se pună obloanele pe ușa spitalul județean, care deservea întreaga populație din județul Arad și nu numai. Ca apoi, după numai un an de la un celebru studiu de impact al firmei HB Group, Horea Timiș  avea să se înscrie la concursul pentru postul de manager al spitalului județean ( în 2019), spital pe care a vrut să-l desființeze. Binențeles, cu sprijinul  tutorelului său, Gheorghe  Falcă. Mai să aibe toate șansele să-și atingă obiectivul! A avut o singură scăpare: nu deținea toate studiile necesare pentru a ocupa acest post. Adică, un curs de management pentru conducerea unui spital. Cum putea oare  Horea Timiș, din posibila sa  calitate de manager al Spitalului Județean să pună în aplicare strategia de dezvoltare a spitalului, realizată de el însuși, dar  în calitate de director al HB Group? Cazul nu ar fi fost de competența DNA? Doctor în 5 funcții, deodată Un alt caz halucinant care ilustrează perfect modul în care a fost condus Spitalul Județean Arad, este cel al numirii în funcția de director medical a doamnei doctor Maria Daniela Loț. Asta se întâmpla, în 2017, de 1 aprilie, parcă fiind o glumă bună. Aceasta reușea să doboare ori record de la Cartea Recordurilor, ea ocupând, în același timp, 5 funcții decidente, la stat: director interimar de ingrijiri la Spitalul Clinic Județean, medic rezident la Spitalul Județean Timișoara, coordonator la Programului de Transplant Arad, vicepreședinte al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, și doctorand și maistru la Școala Postliceală Sanitară Arad. Deci, și medic și asistent, și sef și coordonator , dar și doctorand si maistru. Oare având atâtea funcții, poziții și responsabilități, când mai poate doamna doctor să-și facă, totuși,  meseria? La această întrebare ar fi trebuit să răspundă președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, personajul care a numit-o pe dr. Maria Mot, în a ”neșpea” functie. Acestea sunt doar câteva exemple ale modului în care a funcționat și funcționează, în continuare Spitalul Județean Arad. De aceea, nu ne este mare mirarea să constatăm modul defectuos în care conducerea spitalului fuctionează  în acestă perioadă criză. Din păcate, medicii, cu mâinile goale,  sunt expuși în fața acestui război nevăzut, tocmai din cauza incompetenței conducerii Spitalului Județean.  

Bătania (Ungaria) – Grădiniță românească online

0
„Grădinița românească online” este inițiativa educatoarelor de la Bătania (Ungaria) și atrage admiratori de o parte și alta a graniței! Coordonator este Mihaela Birescu, o bucureșteancă cu priză la copii, indiferent de naționalitate. Nu vă mai rămâne decât să accesați: https://www.facebook.com/groups/2566075223639867/

NewsAr.ro: CORONAVIRUS. Situația de la Arad ÎNGRIJOREAZĂ la cel mai înalt nivel

0
Modul în care au înțeles să-și facă treaba cei care gestionează criza generată de coronavirus la Arad dă fiori noului ministru al Sănătății.
Acesta se teme ca nu cumva Aradul să devină un nou caz Suceava, după ce în Spitalul Județean au început să apară primele confirmări de îmbolnăvire a cadrelor medicale – din cauza faptului că primele cazuri cu coronavirus ajunse în spital au fost tratate greșit (exemplu: CORONAVIRUS. La Spitalul Județean e jale. Cazul HALUCINANT al pacientului care a murit de COVID-19 și apelul DISPERAT al medicilor către arădeni: STAȚI ACASĂ! Este SINGURA șansă pe care o aveți).
Provenit din echipa fostului ministru Costache, actualul ministru al Sănătății a atras un semnal de alarmă legat de Arad chiar în dechiderea ședinței de Guvern de ieri.
„Mulţumesc de încredere, este un moment greu (…) şi contez pe ajutorul dumneavoastră al tuturor, mulţumesc şi domnului ministru Costache că am fost în echipa lui şi am putut participa la toate acţiunile pe care le-am îndeplinit, este un moment şi o provocare pentru tot ce înseamnă România în acest moment. Mă întorc de la Constanţa, în care am putut să văd un pic altceva decât vedeam în toată ţara, mă întorc de la Suceava şi văd iar, la fel, acelaşi lucru pe care pot să-l văd, mă întorc de la Arad unde sunt semne, la fel, că avem o situaţie care trebuie controlată, dar, din toate acestea, Suceava rămâne deosebită. Pentru a limita ce este acolo şi pentru a nu avea o altă Suceavă, contez pe ajutorul dumneavoastră”, a declarat Nelu Tătaru în şedinţa de Guvern.
De remarcat, că între timp – aseară – au fost confirmate alte două îmbolnări în cazul unor cadre medicale. Este vorba despre un medic și o asistentă de la Ineu. Situația este cu atât mai gravă cu cât în eventualitatea în care s-ar lua decizia închiderii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, spitalul din Ineu era vizat pentru a fi transformat în „spital județean”, după modelul celui de la Rădăuți (Suceava).

COVID – 19 face pe nebunul și în Bătania. Popa ortodox român a tăiat-o spre România

Se cunoaște faptul că mulți concetățeni de-ai noștri și-au cumpărat în ultimii 13 ani case la Bătania, în Ungaria. La 20 de km de Arad, prin vama Turnu. Se mai știe, cei care știu, că avem o mare comunitate de români acolo. S-au născut, au crescut și trăiesc în orășelul de graniță respectiv. Orășel în care creștinii ortodocși români au și o biserică, la fel ca și creștinii ortodocși sârbi, de altfel. În urmă cu câțiva ani buni de zile, în urma unei furtuni a căzut crucea de pe turla clădirii bisericii ortodoxe românești din Bătania. A trebuit să treacă mai mulți ani ca să se facă lucrările de rigoare pentru repunerea Sfintei Cruci. Cu toate că, pe atunci, viceprimar era Traian Cresta, cel care are acum o funcție în Parlamentul Ungariei, ca reprezentant al comunității românești din Ungaria. Krsta este numele său real, să fim bine înțeleși. Cu câteva zile în urmă, preotul ortodox de la Parohia din Bătania, care aparține de Episcopia Ortodoxă Română din Jula (Gyula), înființată în anul 1946, și-a făcut bagajele și a tăiat-o, creștinește, în Arad. Împreună cu familia. Și asta, se zice, cu aprobarea P.F. Siluan, episcopul de Gyula. Și-a părăsit Biserica, credincioșii și a fugit ca și bandiții. Asta da credință. Acum, când românii băștinași din Bătania, precum și aceia care și-au cumpărat case acolo, dintre care mulți dintre ei locuiesc acolo au nevoie mai mult decât oricând de Biserică, de o rugăciune etc. Ne este silă de aceste specimene de popi care nu au niciun Dumnezeu, doar banul să iasă! Păi, dacă păstorul turmei părăsește turma… Rușine Bisericii Ortodoxe Române din Gyula. Rușine episcopului din Jula, Siluan (nu-i mai adăugăm titulatura de Prea Sfințitul, că nu merită), că i-a dat voie celui de la Bătania (nu-i mai spunem preot, că și-a făcut de râs profesia) să fugă, să-și părăsească enoriașii care în acesta momente chiar AU NEVOIE de Biserică! Să vedem ce măsuri se vor lua. Până atunci însă, ortodocșii români din Bătania nu au decât să meargă la Biserica Ortodoxă sârbă, la cea catolică, reformată sau să treacă la neoprotestanți! Allomas utca, tizen nyolț   Explicație foto: Biserica din Bătania în vremurile bune

Ministrul Costache și-a dat demisia! De ce numai el?

Corectă, morală și decentă decizie! A fost depășit de situație, mai ales că mafia fiscală dicta ce și cum trebuie să se facă! El era ținut, de decor, pentru că era nevoie de imaginea lui de profesionist integru. Or, când banii se alocă pe criterii clientelare și cadrele medicale sunt sacrificate, aiurea, din lăcomie și interese private, era previzibilă demisia. Și eu aș fi procedat la fel. Din păcate, în România, datorită imoralității ce a cangrenat întreaga societate, miniștrii reali nu sunt cei aflați în funcție, ci cei care împart banii și hotărăsc unde ajung banii și care sunt prioritățile. Ei conduc România! Adică șefii de carteluri care se ocupa de achiziția și vânzarea medicamentelor și a materialelor sanitare sau care monopolizează tot ceea ce este lucrare publică și atribuirea banilor publici. Nu uitați că ministrul sănătății este și a fost un profesionist, practicant, nu un politruc guraliv, cățărat în funcție pe bază de interese de tip mafiot. Iar dacă a plecat, înseamnă că s-a sătura să execute ordine imbecile, venite de la politruci, preocupați de procente electorale, nu de pandemie! Pesemne că nu a fost de acord cu politica iresponsabilă a alocării banului public și, mai ales, cu modul catastrofal în care Arafat și Vela au manageriat situația, ajungându-se la tragica și stupida situație în care sunt atâtea cadre medicale deja infectate, încât este pus în pericol întreg sistemul sanitar. Mă așteptam, încă de marți, ca cei care-și dau demisia (sau să fie demiși de premier), să fie, în bloc: Vela, Arafat și ministrul sănătății, Costache. Iar toți managerii de spitale, unde s-au constatat cazuri de infectare a cadrelor medicale cu coronavirus, să fie demiși fără nici o altă verificare și trimiși la parchete. De asemenea, toți cei care se ocupă de achiziția de materiale sanitare, care n-au înaintat comenzi sau le-au înaintat unor firme obscure, protejate politic, să fie demiși și să li se facă plângere la parchete. Acestea erau măsuri care arătau buna credință a celor care, se pare, doar mimează lupta cu coronavirusul. Nu conferințe de presă, cu promisiuni și laude la adresa celor ce n-au făcut nimic! Prioritatea Guvernului și a celor ce coordonează lupta împotriva coronavirusului, era să asigure materiale și echipamente, în primul rând de securitate și protecție, personalului sanitar. Nu contează cum și de unde. Dacă ai valoare și vrei, poți! Prin reconversia activității unor societăți comerciale, achiziții, punerea în funcțiune a unor unități aflate în conservare, redeschiderea unor fabrici de medicamente, etc. Erau și sunt infinite posibilități care puteau fi valorificate. În acest sector trebuiau dirijate, cu prioritate, fondurile. Dar nu s-a făcut nimic. Spitalele sunt în avarie, economia blocată și trăim din rezerve și la mila lui Dumnezeu. Apropo! Știți care este cel mai mare pericol ce ne paște? Știți de ce se va muri, cu zile, în curând? Din lipsa medicamentelor necesare tratării celor afectați de coronavirus (la această oră este o penurie mondială de kaletra/lopinavir/ritonavir, de hidroxiclorochinină, redemsivir, amoxicilină, doxiciclină, paracetamol, etc.), din lipsa echipamentelor de protecție pentru cadre medicale, polițiști, jandarmi, militari și alte categorii de funcționari ce sunt angrenați în această grea bătălie cu virusul (de ce nu se solicită, rapid, firmelor care au utilaje, să producă echipamente și substanțe?), din lipsă de paturi, insuficiente dacă numărul celor cu o formă gravă va depăși 2000 (de ce nu se rechiziționează cămine de studenți sau licee, pentru a fi transformate în spitale de campanie și dotate urgent?), din lipsă de ventilatoare mecanice (de ce nu se solicită unităților de profil, capabile să le producă rapid, înaintându-se comenzi?) și, mai ales, din lipsa de dezinfectanți profesionali (când avem atâtea firme care i-ar putea produce). Ce-a făcut Orban și miniștrii săi, în perioada de la declanșarea stării de urgență? Italia era avertismentul ce trebuia să ne convingă că trebuie să ne pregătim. Italia a ajuns în situația în care, din lipsă de echipament medical, decide, precum la cea mai funestă loterie, cine trăiește și cine moare. Toți știau că asta va urma, dar nimeni n-a luat măsuri în acest sens. Ce se așteapta? Să intervină Dumnezeu? Ce-au făcut și ce fac miniștrii României care ar trebui să ia decizii în acest sens? S-au izolat și au mimat că iau măsuri, din carantină? Ce-au făcut concret, în afară de a lansa comenzi către tot felul de furnizori dubioși, care au promis că aprovizionează, la prețuri astronomice? S-au asigurat că pot trata un număr mare de bolnavi, în cazul în care aceasta depășește capacitatea actuală? Chiar ministrul sănătății ne-a furnizat grafice în care se ia în calcul o astfel de ipoteză. Ce-au făcut pentru a preîntâmpina dezastrul? În loc să stimuleze, au blocat economia, lansând, prostește, operațiunea șomaj tehnic, în loc să asigure, întâi, necesarul de paturi, de  echipament sanitar și de medicamente, înainte de a asigura șomajul tehnic? Cu ce se laudă la conferințele de presă? Cu o Ordonanță imbecilă, dată fără consultarea specialiștilor, prin care 70% din obligațiile bugetare datorate anterior declarării stării de necesitate (TVA aferent lunii februarie și impozit pe profit aferent trim. IV – 2019), nu se mai colectează la buget? Pe cine au favorizat prin această Ordonanță? Pe cei ce vor rămâne, la voia sorții, fără venituri? Sau exact pe cei ce n-au fost afectați cu nimic de coronavirus, adică marile retailuri și corporațiile multinaționale care și-au oprit, benevol, activitatea, anticipând că nu vor mai avea comenzi. Astfel, cei ce colectează TVA de la populație, marile retailuri, nu au mai achitat la buget TVA aferent lunii februarie și nici impozitul pe profit aferent trim. IV – 2019. Vi se pare corect? Le-au crescut încasările, cu peste 25%, dar ei se comportă ca victime ale epidemiei. Ce-au avut în cap guvernanții când au dat această ordonanță, prin care s-a permis amânarea la plată, fără penalități și dobânzi, a obligațiilor anterioare? Din ce bani vor susține cheltuielile generate de epidemie? Din împrumuturi, la dobânzi uriașe? De ce n-au procedat precum grecii, să ofere stimulente celor care-și pot plăti obligațiile la termen? Din păcate, măsurile timide și bâlbâite ale guvernanților, luate până acum, se vor transforma în tragedii, cât de curând. Pentru că, de această dată, problemele nu se mai pot rezolva natural, din inerție, cu incompetenți în posturi de decizie și cu imbecili în posturi de execuție. Incompetența, nepotismul, clientelismul politic, slugărismul mafiei fiscale, vor genera, de această dată, ceea ce este logic: moarte, respectiv haos social și economic. Pentru că, continuând să bâjbâie și să amâne luarea unor măsuri concrete și radicale, de teamă să nu supere marii oligarhi financiari ce controlează clasa politică și pe cei care nu renunță la devalizarea bugetului, nici o clipă, Guvernul va claca în curând, când se va vedea depășit de situația creată chiar de el. Iar cazul Suceava (care va fi urmat, în curând, de Arad, București, Iași și alte unități sanitare, deja în dificultate), este un avertisment ce arată crasa incompetență la nivel decizional și diletantismul  profesional al celor ce coordonează acțiunile în cazul COVID-19. În aceste circumstanțe, „cu mortul băgat în casă” (multi, pseudo-„specialstul” Arafat) și zgândăriți mereu „cu bățul prin gard” de Tăriceanu și Ponta, să nu vă mirați că în toamnă, pesedeii se vor întoarce triumfali, să-și reia marșul spre dictatură, cu Iordache, Nicolicea, Ștefănescu în frunte, reabilitându-l pe Dragnea. Acesta va fi efectul slujirii intereselor de tip mafiot, de către Guvern, ale oligarhiei financiare a României, în dauna interesului general. Iar istoria nu iartă!
Pavel ROMAN

Panică la „Goldiş”!

14
Stimați tovarăși și pretini, cititori ai foii noastre, Flacăra roșie pe rit nou, câți dintre dumneavoastră știați că Spitalul Județean și-a umflat denumirea? De o bună bucată de vreme nu mai e simplu Spitalul Județean Arad, ci Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Iar cei de la Banca Ardelean alias universitatea privată Vasile Goldiș l-au „făcut” (cu acceptul Consiliului Județean Arad, Spital Clinic Universitar. Asta pentru a putea ca Facultatea de Medicină să-și reînoiască acreditarea de la Ministerul Educației și să mai mulgă bani de la cei ai căror părinți au vrut și încă mai vor să-și vadă odraslele mari medici, somități chiar, în domeniul medical. Haideți să fim serioși! De la privata din Arad? Ei bine, de când cu izbucnirea pandemiei (la vremea pe care o știau doar cei indrituiți, că pulimea a aflat mult mai târziu) șefa de la Goldiș, moștenitoarea băncii Ardelean, madama Coralia Ardelean (foto) nu s-a sinchisit să-și retragă studenții de la Medicină care făceau practică la Ișpitalul „universitar” din Arad. Ci i-a lăsat expuși la o eventuală, acum dovedită, infectare, Doamne Ferește!, cu COVID – 19. Mai mult, odată cu închiderea activității educative a băncii Ardelean, madama Coralia a trimis acasă toți studenții, inclusiv pe cei de la medicină! Care sunt din Arad, care de prin alte părți de unde au venit să-și facă studiile pe bani mulți la privata din Arad. Nici nu vrem să ne gândim la faptul că vreunul dintre studenții care și-au făcut practica la SJU Clinic universitar, bla, bla din Arad, ar fi putut contracta boala. Și că dus-o și în rândul familiei. Cert este faptul că, după cum susțin sursele noastre, mai mulți studenți de la Medicină s-au revoltat și au acuzat conducerea băncii Ardelean, în frunte cu Coralia Ardelean, că i-au expus virusului, neacordându-le minim de protecție. Este vorba despre mănuși, măști, halate de unică folosiță etc.. Asta cu toate că taxa anuală de la Medicina din Arad este imensă și crește gradual, odată cu avansarea în ani. Pentru anul unu se plătește o taxă de circa 250 de milioane de lei vechi, dacă informațiile noastre sunt veridice, și sunt!, iar în anii terminali crește exponențial (așa a hotărât Senatul universității, ni s-a spus). Că vorba aia, dacă ești prost, nu generalizăm, să fii prost până la capăt. Că dacă ai plătit doi, trei ani de studii ar fi culmea să te îneci ca țiganul mal și să nu mai plătești pentru anii terminali. Că râde vecinii, sau tot satul de tine. Că după aia nu ai loc de muncă, puțini, și doar cei buni și/sau cu pile, ajung să fie angajați rezidenți, nu-i bai! Are pruncu diploamă de doftor? Are! Nu mai zicem nimic, că atâta vreme cât peste 95 la sută dintre nulitățile care ne conduc și/sau sunt cocoțate în funcții publice, administrative etc. și-au „desăvârșit” studiile la „Goldiș” și filialele sale (Sebiș etc.) că vorbim degeaba. Ne merităm soarta. Vorba aia, nu e prost cine cere, e prost acela care plătește! Oare cât va mai dura păcăleala? R.D.S.  Foto: site UVVG (O, tempora! O mores!, zicem noi)

Tupeu de interlop!

Ce gunoi ordinar, moral, poate fi acest produs al pseudo-culturii și educației românești, numit Ciolacu! Auziți ce spune: că „ne-am trimis medicii cu mâinile goale să aibă grijă de pacienți”! Dar cine a căpușat și continuă să căpușeze sănătatea, D-le Ciolacu, de n-au medicii echipamente de protecție? PNL și Guvrenul actual al României? Nu e logic, că nu prea au avut timp și nici mijloace la îndemână. Cine a furat, până acum, banii de la sănătate și continuă să-i fure? Nu mafia voastră, a medicamentelor și aparaturii medicale, pe care o patronați de treizeci de ani? Ia verificați cu ce se ocupă foștrii miniștrii ai sănătății și foștii secretari de stat pesediști? Ia vedeți câte firme, ce se ocupă de comerț cu medicamente, dezinfectanți și aparatură medicală,dețin și în câte sunt acționari sau au interese? Faceți un invetar câți șefi de spitale, șefi de secții, unități sanitare, DSP, agenții, sunt pesediști și o să aveți imaginea reală a amprentei voastre asupra sistemului sanitar.
Dacă  nu voi, care ați administrat sistemul sanitar peste treizeci de ani, cine naiba a lăsat spitalele fără echipamente de protecție, aparatură medicală, medicamente și dezinfectanți? Nu voi ați instalat și coordonați, în continuare, managerii din spitale, care execută ordinele mafiei pe care o întrețineți? Oprescu, Beuran, Brânzan, Brădișteanu, Burnei, Lucan, nu erau numiți de voi în funcții? Ale cui sunt firmele care căpușează sănătatea, ale căror contracte, ce trebuie respectate, blochează tot sistemul sanitar și-l fac vasal mafiei politice? Aproape toți patronii de firme care aprovizionează spitalele și depozitele de medicamente din România, sunt pro-pesediști sau protejații voștri! Și au contracte, cu clauze „beton”, care trebuie onorate de oamenii plantați de voi în fruntea sistemului sanitar.
Deci, voi trebuia să aprovizionați spitalele, cu ceea ce lipsește azi, nu cei care au venit. Pentru că au găsit mafia voastră, securizată, la butoane.
Voi vorbiți? Uitați-vă în curte să vedeți câți din parlamentarii PSD sunt implicați – direct sau indirect, prin soții, copii, rude sau prieteni -, în afaceri cu medicamente și echipamente medicale și nu mai săriți, ca arși, când un manager este schimbat, pentru corupție, cum ați făcut în cazul lui Beuran. Jefuiți, prin intermediul firmelor căpușă, sute de milioane de euro anual, din bugetul sănătății, prin practicarea unor adaosuri uriașe și prin parandărătul perceput pentru contracte și voi vorbiți? Ați creat unul dintre cele mai perfide mecanisme de jefuire a bugetului sănătății, implementând unul dintre cele mai mari monopoluri din lume pe piața medicamentelor, în România, după ce ați eliminat concurența firmelor românești (Antibiotice Iași, Cantacuzino, Terapia Cluj), ridicând prețul medicamentelor banale, de la un leu la 10 lei, sau de la 5 lei la 50 de lei (antinevralgic, piramidon, tetraciclină, ampicilină etc.) și acum vorbiți de lipsă de echipamente de protecție sau de medicamente în spitale ori farmacii? Dar cine trebuia să le asigure? Nu mafia controlată de voi? De ce nu chemi la raport parlamentarii pesediști, implicați în comerțul cu medicamente și alte materiale sanitare, să le spui să nu mai jefuiască bugetul sănătății? Nu acesta ar fi un semn de bună credință? Chiar dacă nu te bagă în seamă, măcar încearcă? Sau ți-e teamă că te vor ejecta din politică, dacă te ieie de afacerile lor, dubioase, cu bugetul sănătății?
Dacă fac un bilanț, în fiecare județ, cu firmele ce aprovizionează spitalele sau prestează servicii în domeniul sanitar, din punct de vedere al apartenenței politice sau o retrospectivă a marilor dosare de corupție, prin care ați distrus sistemul sanitar, instrumentate de autorități, în care sunteți implicați voi îmi trebuie vreun an de zile să tot scriu nume de pesediști. Iar voi ce faceți acum? Cinici și fără scrupule (ca de obicei) profitați că sunt prea mulți analfabeți în România, ce n-au citit despre mecanismul vostru de căpușare al sistemului sanitar și de faptul că cei mai mulți n-au memorie?
Nu întindeți coarda, că se rupe, D-le Ciolacu! Nu mai mințiți, că minciuna e prea evidentă și nu sunteți Ponta! Avem sistemul sanitar creat de voi, PSD! Nu de PNL și nu de alții. Voi ați gestionat sistemul sanitar al României, pe care-l avem în prezent. Voi l-ați politizat și căpușat, până la asfixiere! Ceea ce vedem e rezultatul a ceea ce ați făcut voi în treizeci de ani de guvernare: un sistem sanitar distrus, în faliment, incapabil să reacționeze la o astfel de epidemie. Și acum dați vina pe alții și le cereți socoteală că nu pot pune în funcțiune sistemul pe care voi l-ați „gripat”?
Câtă mârșăvie!
Pavel ROMAN

Pecica nu are bolnavi de COVID19!

0
Stimați cetățeni, vin cu o informare asupra virusului COVID-19. În orașul Pecica și satele aparținătoare, NU avem nici un cetățean infectat cu acest virus! Avem în schimb, 25 de persoane care se află în izolare la domiciliu. Aceste persoane NU sunt bolnave. Stau în izolare la domiciliu pentru că au venit din țările cu zone ”roșii” sau ”galbene”! Dacă au simptome, sunt preluați de echipajele medicale de specialitate! După cum prea bine știți, conform ordonanței militare nr. 3 din 24.03.2020, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței / gospodăriei , cu unele excepții. Vă rog să țineți cont de aceste reglementări și cât se poate de mult să stați acasă! Mai jos aveți linkul spre ordonanța militară nr.3! https://www.mai.gov.ro/ordonanta-militara-nr-3-din-24-03-2…/ Petru Antal, primar Pecica

NewsAr.ro: Măsuri STRICTE la ÎNMORMÂNTĂRI

0

Potrivit Ordonanței militare nr.2 din 21 martie 2020, privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 , prevede măsuri stricte pentru organizarea nunților, botezurilor sau înmormântărilor.

Prin urmare, slujbele de înhumare din cimitirul Pomenirea, Eternitatea, Mureșel și Gai pot fi oficiate de preoți doar dacă la ele participă cel mult 8 persoane, informează Gospodărirea Comunală Arad.
  • Pentru plăți și informații suplimentare, clienții se vor adresa telefonic la nr. de telefon afișate
  • 0257-272.117 Cimitir Eternitatea,
  • 0257-281.161 Cimitir Pomenirea,
  • sau e-mail: office@gcarad.ro
  • Plățiile se vor efectua on-line în contul B.R.D RO28BRDE020SV02213990220 și se va trimite dovada plății pe adresa de mail office@gcarad.ro sau whatsapp la nr. 0752 022 226.
Cei care participă la slujbele de înmormântări sunt sfătuiți să nu mai aducă coroane de flori și  să  păstreze o distanță de 1,5 m față  de celelalte persoane din jur. Au fost luate astfel de măsuri, menite să stopeze răspândirea virusului.