E un adevăr mizerabil, dar incontestabil, faptul că marea privatizare a activelor industriale și a proprietății publice s-a realizat netransparent și a fost orchestrată de o adevărată mafie, apărută în urma răsturnării dictaturii comuniste – formată, în general, din foștii profitori ai epocii comuniste, ofițeri de securitate, milițieni, foști șefi de întreprinderi, agenții și instituții, printre care s-au strecurat și oportuniștii de conjunctură care au speculat ocaziile. Legile privatizării, prost și păgubos concepute pentru stat și cetățean, complet netransparente, au fost redactate și emise cu dedicație, fiind emanate la presiunea crimei organizate, în forma și conținutul dorit de aceasta. Astfel, a apărut oligarhia de tip nou, a României, cea care a preluat, de facto, puterea în România: însușindu-și, fraudulos, averea publică. Controlând, financiar, România, marii îmbogățiți din furtul mascat al averii publice, pentru a-și consolida și securiza furtul, au creat și un mecanism prin care au preluat, de facto și puterea politică. Nu direct, ci indirect, implicându-se în selecția și promovarea candidaților pentru Parlament. De asemenea, pentru că interesele lor depindeau, direct, de deciziile executivului, crima organizată ce controlează financiar România, și-a cantonat influența, în special, în numirile din guverne și instituțiile publice, exploatând un mecanism diabolic, creat în acest sens. Atrăgând și controlând serviciile (SRI, SIE, DGIPI) și instituțiile publice din România (la care s-au implicat în numirile conducerilor), crima organizată a creat un uriaș mecanism paralel cu cel legal prin care controlează întreaga putere politică și administrativă în România. În consecință, ca efect, votul popular nu se reflectă, niciodată, în configurația guvernelor sau în numirile din fruntea instituțiilor publice, fiind un atribut, exclusiv, al sposorilor politici, adică al crimei organizate. Or, ce putere politică și ce democrație poate fi aceasta, când funcțiile de demnitate publică, precum ministru, secretar de stat, șefi de agenții, reprezentanții statului în consiliile de administrație, șefii de instituții publice, adică cele care reprezintă chintesența democrației, respectiv administrarea averii publice, n-au nici o legătură cu votul cetățeanului ci doar cu interesele crimei organizate? Nu e un adevăr incontestabil că aproape fiecare parlamentar și, toți, fără excepție, demnitari și șefi de instituții publice, sunt efectul „investițiilor” crimei organizate? Ajunge, cineva, ministru, secretar de stat, șef de agenție ori instituție publică, director ori șef de serviciu, fără sprijinul „baronilor” și „elitei” fiscale care controlează mediul politic? E o iluzie că cineva, prin propria valoare sau carisma ajunge parlamentar, ministru, secretar de stat sau șef în vreo instituție publică fără sprijinul financiar sau „binecuvântarea” crimei organizate. Iar dacă se întâmplă, acestea sunt accidente, care se remediază pe parcurs, prin izolarea sau ejectarea „intrusului”. „Accidentele” n-au ce căuta în sistem!
În concluzie, toate numirile din Guvern, ministere, agenții, administrație publică, care, formal, sunt hotărâte de partide (fără vreo legătură cu scrutinul electoral, fiindcă, în general, numirile nu sunt din rândul celor emanați de scrutinul electoral), în fapt sunt numiri operate la solicitarea crimei organizate, adică, direct sau indirect, sunt pionii crimei organizate. Doar aparent partidul numește! În realitate, ațacum rezultă din practică, numirile se fac de către oligarhia financiară, care dictează partidului, pe cine și unde să fie pus. Nimic nu e efectul vreunui concurs real, netrucat sau al valorii individuale. Acesta este mecanismul prin care este deturnată voința populară și este sfidat votul popular. Așa ajung în funcții publice, de ministru, secretar de stat, directori, șefi de agenții, șefi de instituții, membrii în consilii de administrație, șefi de servicii și birouri etc., tot felul de indivizi cu pedigree infracțional, dubios, care, dacă ar participa la un scrutin electoral, nominal, n-ar avea nicio șansă să fie selectați și așa deturnează crima organizată rezultatul votului democratic.
De fapt, numirile în funcții publice sunt plata contribuției crimei organizate la campania electorală, rolul celor ce le ocupă fiind facilitarea recuperării „investițiilor ” (plus profitul adecvat). În aceste circumstanțe operează instituțiile publice în lupta cu crima organizată. Cu șefi numiți de crima organizată. Realizați paradoxul? În aceste circumstanțe, vă imaginați ce presiune există pe funcționarii care trebuie să-și exercite atribuțiile împotriva crimei organizate, când șefii sunt numiți de crima organizată? Când șeful, indirect, prin subordonare, face parte din crima organizată, cum poți lua decizii împotriva crimei organizate?
Mereu ne luăm după „fentă” și nu vedem realitatea. Ne lăsăm vrăjiți de vorbăria goală și promisiunile demagogice, utopice sau mincinoase ale politicienilor, fără să pricepem că decizia nu le aparține și că materializarea promisiunilor ține de voința celor ce-i controlează. Ei n-au fost și nu sunt factorul de decizie. Sunt interfața unui sistem perfid, cinic, care funcționează după modelul: întindem coarda până aproape se rupe, după care sacrificăm interfața (politicienii și funcționarii ce se compromit) și reluăm ciclul, cu fețe și minciuni noi. Așa funcționează mecanismul manipulării populației sau „sistemul”, cum l-au botezat unii. Sunt aceeași păpușari, care utilizează același mecanism, pe care doar îl upgradează. În morișca aceasta, mereu în mișcare, sunt produse exemplare noi ale politicii și sunt sacrificate nume grele, care, la un moment dat, păreau să dețină controlul întregului sistem.
De douăzeci și șapte de ani fac parte din acest sistem. O rotiță minusculă și – speram doar că aparent – insignifiantă în marele mecanism exploatat de crimă organizată, a administrației publice. Făcând un bilanț general, ce-am remarcat în acești ani? Că legea se aplică discreționar, doar în cazul celor care nu fac parte din marile grupări de crimă organizată, care nu beneficiază de protecție politică și care nu sunt protejați instituțional. Dacă, întâmplător, ai ghinionul să te ocupi de vreun caz unde interesele sunt protejate, cu siguranță dai de dracu. Activezi un mecanism infernal de blocaj al acțiunilor, ce se declanșează în cascadă, încât, până la final, ori renunți și schimbi „macazul” ori ieși atât de șifonat, încât te întrebi, de zece ori, dacă merită să mai repeți o astfel de experiență. Atât de bine funcționează mecanismul descurajarii și timorarii, când e vorba de acțiuni împotriva crimei organizate, încât s-a ajuns până acolo ca majoritatea instituțiilor cu atribuții de control din România, prefera non-combatul, ca unică alternativă în a-și conserva funcția publică. Așa controlează crima organizată administrația publică: șantajând-o sau mituind-o, după caz, cu stabilitatea în funcția publică și avantajele oferite de funcția publică.
Ce se întâmplă, după scrutinuri electorale? Schimbarea puterii aduce, de regulă, la pachet și schimbarea garniturilor de șefi în administrația publică, pentru că se schimbă stăpânii și, implicit, interesele. Și cum funcțiile publice, aparent, se scot la „mezat”, oportuniștii se orientează, declanșând, precum în perioada de „mercato”, acțiunea de accesare a funcțiilor, utilizând întreg bagajul imoral (mită, trafic de influență, șantaj, promisiuni de obediență totală, etc.) pentru a convinge. Iar principalii „beneficiari” ai „ofertelor” sunt leaderii crimei organizate, care operează direct sau prin intermediul leaderilor politici. Acesta este motivul perpetuării interimatului în administrația publică și evitării promovării competenței: așa îți asigură crima organizată controlul!
Or, după instalare, logic, noii șefi iau deciziile numai după consultări cu cei ce i-au numit, chiar dacă, în practică, se străduie să convingă că au fost numiți pe bază de competență și că sunt imparțiali. Totul e un teatru absurd, în care funcționarul moral este o victimă sigură. Dacă vrei să nu fii mereu în stres și să nu trăiești sub presiune și amenințări, trebuie să te adaptezi unui asemenea stil mizerabil și imoral de lucru. Altfel, ai un singur drept: să pleci!
În concluzie! Profitând de haos democratic, de toleranță și lipsă de reacție a societății civile, încet, dar sigur, deasupra funcției publice, cu ajutorul clientelei politice obediente, crima organizată a întins un fel de ceață, cu efect devastator, cu care influențează orice decizie. E atât de densă și opacă, încât, din exterior, nu se vede nimic și nu pătrunde nimic, iar în interior nu permite opoziție. Accidentele, de la un anumit nivel (instituție), sunt corectate urgent, la alt nivel (parchete, instanțe de judecată). Iar „încăpățânările” și stăruințele în a finaliza ceea ce nu e pe placul crimei organizate, se soldează cu expulzării din sistem, însoțite de un întreg arsenal de compromitere și desființare profesională ori morală, pe principiul: te pui cu sistemul, suporți consecințele!
Astfel, timp de treizeci de ani, mecanismul subordonații administrației publice, de către crima organizată, prin intermediul componentei politice, s-a perfecționat atât de eficient încât mai există foarte puține cazuri în care se manifesta opoziții. Iar dacă apar, acestea au parte de o discreditare totală, pentru a se descuraja apariția unui fenomen periculos pentru crima organizată: aplicarea nediscriminatorie a legii.
În aceste circumstanțe, cum mai poate fi eficientă administrația publică? Ce funcționar, când știe că șeful e numit politic și dispune de toate instrumentele pentru a-l desființa, profesional și moral, mai poate fi imparțial? Cum mai poate un funcționar să se opună acțiunilor crimei organizate, când aceasta dispune de un asemenea mecanism diabolic de control al statului? Ce funcționar din administrație, adică din agenții, poliție, parchet sau justiție, riscă să-și piardă salariul și pensia, dacă aplicarea legii i-ar pereclita stabilitatea în funcția publică? Când sistemul a creat un mecanism prin care este sancționat ori desființat, cel ce aplică legea, nu cel ce n-o aplică (căruia i-a anulat orice răspundere), cine mai alege varianta aplicării, nediscriminatorie, a legii? Din păcate, după treizeci de ani de control al crimei organizate asupra clasei politice, aici s-a ajuns: la descurajarea totală a aplicării legii de către instituțiile publice. Iar legea se aplică doar la comandă, selectiv!
Credeți că cei din UE nu văd că democrația și statul de drept în România sunt o farsă sinistră, regizată de crima organizată, când ne refuză accesul în Schengen? N-au destulă corupție, la ei, ca s-o mai preia și pe cea românească?
Pavel ROMAN
