Mai exact, are de ales între „Deutschland, Deutschland uber alles” și „America, America”. Vorba lui Labiș, Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, nu ași fi crezut vreodată, dar uite că MUTUL a prins grai și a încercat pe toate căile să-l impună pe Ciucă, favoritul americanilor, în funcția de premier. Dacă stau și mă gândesc bine, se vede treaba că bătaia pe umeri a lui Trump a prevalat față de ordinara replică a Angelei Merkel, rostită la o întâlnire Mutter- Iohannis: „Prima dată să vă achitați datoriile față de firmele germane și după aia mai discutăm”. Atenție, avertismentul a fost lansat exact în preajma alegerilor prezidențiale, când Julien Cioloș nici nu visa să ajungă șeful grupului parlamentar al lui Macron, ci potențial candidat la Președinția României, din partea PNL, adică PPE! În cele din urmă, a dobândit Iohannis, că a promis. Atunci, ce s-o fi petrecut între timp? Cum o fi ajuns Iohannis să susțină tabăra americană, înainte ca americanii să zică ceva? Uite că au zis acum, prin prin ambasador: „”America este cel mai bun prieten al României şi nimeni nu trebuie să uite asta. Nici oamenii din România, nici alţii din afara României”. Aoleu, mai clar de atât se poate ? Nu este clar că SUA au decis, împreună cu „alții din afara României” un armistițiu, așa că Guvernul României ne va ține în continuare între cele două forțe, cu obligația de a plăti tribut și unuia și altuia? Cam atât, acum, stimați tovarăși și pretini, data viitoare vom discuta despre ce înțeleg prin austeritate viitorii guvernanți, dar nu numai ei, ci și băgătorii de seamă, deghizați în jurnaliști! Muskamor

Laşul ameninţă doar dacă se simte protejat, spunea Goethe. Aceasta a fost şi abordarea prim-ministrului interimar, Nicolae Ciucă, pe care dacă l-am fi cunoscut după data de 7 decembrie 2020, am fi avut impresia că este vreun curajos militar gata oricând să plece cu pieptul dezgolit în faţa gloanţelor. Dincolo de alegerea aceasta hilară a lui Klaus Iohannis de a numi un militar în funcţia de premier interimar, alegere pe care doar dictaturile militare ar fi justificat-o, Nicolae Ciucă are mari probleme la capitolul comunicare, fie vorbeşte mult şi prost, cum a mai făcut-o şi cu alte ocazii, fie se pierde în umbra mediocrităţii şi a servilismului. Este lesne de înţeles că în actuala conjunctură politică şi economică şi pandemică orice persoană care ar accepta funcţia de prim-ministru este doar un kamikaze. Lista privind posibilii nominalizaţi pentru funcţia de prim-ministru (Helving, Ciucă, Bolojan şi Cîţu) este reflecţia faptului că România se îndreptă spre un drum de pe care nu se va mai putea întoarce. Ce i-a lipsit României pentru a avea un alt drum? Nu i-a lipsit nimic, ar trebui să vorbim despre ceea ce a avut, şi anume, o populaţie sau un număr de locuitori în loc de cetăţeni. La acest moment românii reprezintă doar un număr de locuitori, în continuă scădere, locuitori care sunt foarte utili  în perioada electorală şi sunt doar un paravan pentru manevrele politice ale unor personaje care nu au nimic de a face nici cu politica, nici cu profesionalismul şi, în niciun caz, cu cariera militară, aşa cum în ultimele zile ţine să ne reamintească Nicolae Ciucă. Prezent la întâlnirea cu ELCEN din 11.12.2020, Nicolae Ciucă ne-a prezentat o mostră a felului în care a înţeles să folosească experienţa din activitatea de militar în noua sa activitate, aceea de politician. “Ştiu exact ce faceţi şi dacă nu vă potoliţi va fi foarte rău pentru voi… Cum vă permiteţi să vă bateţi joc de un general al Armatei Române?” Acestea au fost replicile adresate de prim-ministrul interimar fostului şef al cancelariei prim-ministrului Orban, Ionel Dancă. Nu ştiu dacă întrebarea lui Ciucă era una retorică, dacă Ionel Dancă i-a dat vreun răspuns sau dacă Ciucă are proprietatea termenului de dialog. Ştim însă că “Generalul Armatei Române”, cum îi place să se recomande, Nicolae Ciucă este un personaj care a fost implicat într-un scandal, la sfârşitul anului 2018, între Ministerul Apărării şi Klaus Iohannis. Klaus Iohannis, pe 28 decembrie 2018, a semnat decretul de prelungire, cu un an, al mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, respingând în şedinţa CSAT propunerea făcută de către Ministerul Apărării pentru această funcţie. Ca urmare a interveţiei premierului, Viorica Dăncilă, şi a Ministrului Apărării de la acea vreme, Gabriel Leş, chestiunea aceasta a fost tranşată în instanţă, dând câştig de cauză Administraţiei Prezidenţiale. Înainte de acest episod, în anul 2017, lângă Galaţi s-a desfăşurat un exerciţiu militar comun româno-american, ocazie cu care a fost organizată o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a anunţat achiziţia de rachete Patriot, în valoare de 4 miliarde de euro, de către Ministerul Apărării Naţionale. Cel care a făcut acest anunţ a fost secretarul de stat în MApN, Florin Vlădică, iar informaţia a fost confirmată ulterior de către Nicolae Ciucă. Această declaraţie făcută la finalul unui exerciţiu militar a fost sancţionată public de către Liviu Dragnea şi de către Sorin Grindeanu, premierul în funcţie la acea dată, cu o dojană părintească. Poate unii, aşa cum era firesc, se aşteptau la o demisie, lucru care nu a venit din partea lui Nicolae Ciucă, cel căruia, mai mult, în decembrie 2018 i-a fost semnat decretul de prelungire a mandatului de şef al Statului Major al Apărării. A fost clar un troc cu preşedintele Iohannis care s-a simţit dator faţă de Nicolae Ciucă şi încă se mai simte. Dacă în 2017 Nicolae Ciucă a fost folosit să discrediteze PE-SE-DE şi să arunce în derizoriu politica partidului, în prezent Nicolae Ciucă îşi manifestă deprinderile cazone în faţa reprezentaţilor PNL care au fost aduşi la tăcere într-un mod demn de o dictatură militară. A contrazice un general al Armatei Române este o blasmefie în opinia lui Ciucă, iar respectul se impune, nu se câştigă, aşa cum de ceva vreme, se mai practică pe alocuri şi în politica românească. Comportamentul lui Ciucă îmi readuce în minte cuvintele lui George Orwell care spunea că puterea nu este un mijloc, ci un scop. Nu se instaurează o dictatură pentru a păzi o revoluţie, dimpotrivă, se fac revoluţii pentru a instaura o dictatură. Ceea ce încearcă Iohannis să facă la acest moment este să ne prezinte iluzia unei revoluţii a vieţii politice a României, sub auspiciile unui regim militar care capătă valenţele unei dictaturi. Ciprian DEMETER

De multă vreme n-am mai convocat soborul meu cu proşti. Din cauza crizei sanitare, vrând să evit contaminarea cu COVID sau cu vreo prostie. Că şi COVID-ul se fereşte de proşti. Dar, viaţa de după alegerile generale şi negocierile pentru noul guvern m-au obligat să îmi bag proştii din subordine în şedinţă. Ordinea de zi a fost greu de stabilit. Pentru că toţi proştii mi se întrebau de unde a apărut partidul ăsta de AUR. De la analişti care duceau filonul născării naţionaliste prin inventarea unor facţiuni legionare, moştenite şi transmise de Noica prin neuronii unor alde Pleşu şi Liiceanu, şi până la reprezentanţii partidelor care îşi motivau neputinţa prin infiltrarea serviciilor secrete ruse, care ar fi înfiinţat partidul ăsta. Cauzele apariţiei AUR sunt, însă, tocmai bârnele pe care nu şi le văd politicienii tradiţionali şi cei novatori. Unul dintre pilonii campaniilor electorale stupide ale partidelor s-a înfipt în denigrarea Bisericii Ortodoxe Române, atât ca instituţie, cât şi ca practici religioase. Credincioşii erau batjocoriţi doar pentru că îşi exprimau credinţa chiar prin pelerinajul la moaşte sfinte, ori pe la mănăstiri. Iar această batjocoră a dospit în umilinţă transmisă prin mai toate canalele media româneşti. Oare cât de prost să fii ca să nu înţelegi că foarte mulţi români din diaspora europeană, spre majoritate, îşi construiesc comunităţi tocmai în jurul bisericilor, ori chiar în baza credinţei creştine? Pasul pe care l-a făcut Biserica Ortodoxă spre sprijinirea unui partid care să o susţină a venit de la sine. Îmi vine greu să cred că premierul, ori preşedintele, nu au fost informaţi de creşterea în credibilitate a unei astfel de formaţiuni politice. Îmi vine şi mai greu să cred că la acel nivel nu se cunoaşte faptul că demonizarea unei credinţe religioase va conduce la propagarea ei, nu la dispariţia ei. Da’ chestia cu implicarea serviciilor secrete ruse în născarea partiduleţului, mi-a plăcut cel mai mult. Acuma, eu ştiu că serviciile secrete româneşti fac şi desfac politica românească după cum le mai trebuie câte o faţă de masă pentru negocierile pentru banii publici, dar chiar atât de neştiutoare să fie ele într-un astfel de amestec în alegerile din România? Eventual dacă ar lucra mână în mână cu serviciile secrete ruse, ceea ce e o asemenea tâmpenie încât nici soborul meu cu proşti nu ar lua-o în seamă. Pe de altă parte, în orice electorat european există acel filon de circa 7-8% de naţionalişti, care îşi aşteaptă doar liderul carismatic. Că de-aia sunt şi acum în dispută teritorii între ţările europene, ori între popoarele Europei care îşi caută în naţionalism originile pure. De la Vadim Tudor încoace, mulţi lideraşi sau lideruţi politici s-au jucat cu naţionalismul încercând să-l scoale, pardon, să-l trezească, din morţi. Nici George Simion nu are cine ştie ce carismă, dar a ştiut să profite de preocuparea celorlalte partide în a se acuza reciproc de corupţie, incompetenţă şi interese meschine. Chiar şi acum, după dobândirea celor aproape 10 procente în Parlament, AUR e luat în derâdere, în băşcălie. Reaşezarea curentului naţionalist la masa tratativelor politice româneşti e de caterincă, nu de analizat, ori, şi mai puţin, de îngrijorat. Pe scurt, nici o surpriză. Nici în ierarhia partidelor rezultată în urma alegerilor. Nici în prezenţa scăzută la vot. Fiindcă de ani de zile existenţa Parlamentului e luată în băşcălie tocmai de partidele care îl compun. Cu alte cuvinte, de ani de zile, politicienii români le inoculează alegătorilor că instituţia care garantează democraţia, Parlamentul adică, e ceva nociv, iar la alegerile parlamentare se miră că populaţia se prezintă în număr redus la vot. Și, pe cine să voteze alegătorul? Pe care dintre politicienii care strigă hoţii la ceilalţi politicieni? Aşa s-a ajuns ca alegătorii să se dispreţuiască între ei, în funcţie de afinităţile politice. De fapt, niciunul dintre partide nu are vreun program politic coerent, înafara celui de denigrare a altui partid politic. Ăsta ar fi un alt motiv pentru care anumiţi alegători să îşi dorească un perpetuu invocat Ţepeş. Care să-i tragă în ţeapă pe… parlamentari, normal! Ştacheta prostiei a fost ridicată atât de sus, încât inculţi sau semidocţi care nu l-au citit niciodată pe Eminescu, îl invocă acum în denigrarea clasei politice. E drept că textele jurnalistice eminesciene îi prind pe politicienii români într-o matriţă valabilă de mai mult de un centenar, însă citatele sunt preluate ca o mare victorie în lipsa unor argumente, sau în lipsa unor iniţiative cetăţeneşti, ori politice. Trosc un citat şi i-am înfierat cu mânie proletară! Peste acest tort otrăvit a crescut cireaşa preşedintelui ţării ale căror încălcări flagrante ale legii sunt observate doar de organisme străine. Iar preşedintele, firesc, huleşte Parlamentul. Deşi îşi doreşte o majoritate parlamentară avantajoasă lui, din care să se nască un guvern ca un Făt Frumos al poveştilor despre politica românescă plină de zmei. Chiar în timpul în care scriu, ce se negociază între partidele care îşi caută o majoritate parlamentară? Funcţii! Nu programe, ci funcţii în viitorul guvern! Adică influenţă şi acces la banul public, dar şi avantaje pentru partidul cutare sau cutare. Ba, l-am auzit pe unul de la USR că partidul lui nu negociază funcţii, ci principii. Şi eu, ca prostul, care credeam că orice negociere, mai ales politică se poartă în baza unor principii deja asumate, ori măcar existente şi recunoscute. De pildă, toate partidele îşi doresc funcţii în ministerele Justiţiei şi al Finanţelor. Păi, cum? Influenţă şi bani, nu? Nimeni nu se înghesuie la Educaţie, ori la Muncă, ori la Sănătate. Acuma, pe criza asta, să gestionezi Sănătatea, ori Educaţia? Căci munca e oricum un cuvânt relativ nou în limba română, preluat de la alte naţionalităţi care s-au stabilit pe-aici. Două zile de fotografii am văzut de la negocierile pentru viitorul guvern. Nici un rezultat. E ca la o petrecere la care toată lumea se îmbată, iar a doua zi laudă reuşita distracţiei din memoria fotografiilor. De unde programe politice, dacă doctrinele partidelor sunt construite pe acuze la adresa altui partid politic? Iar când se termină acuzele se invocă amestecul serviciilor secrete. Fiindcă ăsta e oricum greu de dovedit, dar foarte credibil dacă nimeni nu îl contrazice. Aşa e şi cu prostia. În momentul în care ea ar fi recunoscută, n-am mai avea de-a face cu proşti. Însă atunci aş rămâne şi eu fără soborul meu şi n-aş mai avea ce scrie. Şi m-aş plictisi. Eu, cel puţin. De-aia nu m-am înscris eu în nici un partid, pen’că nu înţeleg cum să strig „Jos Parlamentul!”, dar eu să candidez şi să îmi doresc funcţii în guvern. La mine în sobor e simplu: noi ştim că suntem proşti! Ovidiu BALINT

Stimați tovarăși și (t)ovarășe, ați fi crezut vreodată că Klaus (ah, cât de rău îmi pare că nu este cacafonie, ca să pot preciza că este intenționată!) va ajunge să fie tratat cu flit de către cel care nu a fost altceva decât o imprimantă pe care se scoteau poruncile de la Cotroceni, adică Ludovic Orban ? Cum, adică, a cutezat Mandolină să refuze desemnarea generalului (Mă)Ciucă drept premier, când EL însuși, singurul IQ din România, Klaus von Merkel l-a desemnat? Cum, adică, să-l propună Orban premier pe Câțu, ăla care a dat bir cu fugiții cu jumătate de oră înainte de a fi votat în Parlament? Vă vine să credeți că EL a rămas MUT în fața revoltei liberalo-pedeliștilor dar și a USR-iștilor și UDMR-iștilor? Nouă, comuniștilor, fini cunoscători ai manevrelor de culise, nu! De aia vă spunem: Câțu este exact ca și vaca dusă la târg doar ca să fie făcută de râs, ori va fi respins de către Parlament, inclusiv prin votul liberalilor, ori va fi lăsat câteva luni, după care va fi schimbat cu altcineva, gen Siegfrid Mureșan, la propunerea lui… KWJ, adică a lui Merkel. Dacă USR-iștii nu vor fi de acord, nicio problemă, îl vor vota cei de la Peee Seee, Deee! Iar cei din Sistem se vor distra, înregistrând video și audio un chef. Unde anume și cu cine, vă spune MUSKAMOR mâine! Klausstrofobul de serviciu