Să intri în politică, cu două camere și o rablă și să ajungi milionar în euro, ăsta da succes „profesional”! Acest gen de indivizi, precum Adrian Miuțescu, alături de toți ceilalți care s-au făcut stăpâni pe averea și banii publici, prin șmecheria numită politică, sunt răspunsul la intrebarea: De ce nu avem instituții puternice și eficiente împotriva corupției și a fraudei fiscale? Tocmai pentru că naivitatea, toleranța la imoralitate și lipsa de reacție a societății, permite existența unor astfel de specimene, mediocre profesional, dar șirete și fără scrupule, ajunse, pe căi oculte, în Parlamentul României și în funcții publice de ordonatori de credite bugetare. Oportuniști de carieră, lipsiți total de conștiință morală, acest gen de indivizi – ce caracterizează, din păcate, politica românească -, au avut ca preocupare principală, după accederea în funcțiile publice, schimbarea tuturor prevederilor legale ce-i obligau pe politicieni să-și justifice averea, ori privind deturnarea fondurilor publice și, mai ales, a celor prevederi care le atrăgeau răspunderea penală pentru veniturile obținute nelegal. De unde sunt banii lor? Evident că sunt din redistribuirea „profiturilor” obținute prin materializarea așa ziselor investiții realizate din bani publici, adică, pe scurt, din bugetul de stat sau, mai corect spus, din banii contribuabililor, destinați dezvoltării și funcționarii statului și economiei. Da, cei care Miuțescu, Oprișan, Cosma etc. (pun pariu că în viitorul apropiat li se vor alătură Alexe și alții ca el) sunt marii profitori ai mizeriei denumită, aiurea, democrație post-comunistă. Ei, nu cetățenii creduli sunt beneficiarii struțo-cămilei născută din barbotarea comunismului cu un gen primitiv de capitalism, restrâns la jaful patrimoniului public, numită, fals, privatizare. Pentru că, în fapt, ei nu sunt decât niște tâlhari moderni, care au creat un sistem de legi și un mecanism care le permite să fure banii publici, fără să le atragă răspunderea. În asta se rezumă tot (originea averii): în spălarea banilor proveniți din infracțiunile cu fondurile publice, de către crima organizată, din care, o parte, revine celui ce a împărțit fondurile pe care le-a avut la dispoziție, profitând de impotența autorității publice în materie de stoparea corupției. Aici e răspunsul corect la întrebarea: de unde provin averile bugetarilor? Desigur, nu ei, politicienii, fac treburile murdare, respectiv: umflarea prețurilor prin acte adiționale, lucrări de proastă calitate, evaziune fiscală (cheltuieli fictive, servicii fictive) pentru a fura fondurile alocate. Ei doar primesc „comisionul” pentru „lobby”, adică mită pentru că dirijează banii publici către crima organizată, ale cărei interese le protejează. Asta e preocuparea majorității politicienilor și scopul accederii la putere: contra mitei primite de la crima organizată, ei asigură modificarea legislației în favoarea celor ce fură, asigură banii de investiții și asigură protecția celor implicați direct (societăți comerciale, agenții, structuri guvernamentale, etc.) în furtul banului public. V-o spune „Stan Pățitul”, care, timp de douăzeci și cinci de ani a avut multe, multe, ocazii să facă cunoștință cu stăpânii de la capătul lanțului cu care erau legate javrele ce spoliau banul public. Și, v-o spun „cu mâna pe inimă”, că n-am întâlnit nici o situație în care să nu se fi „jonglat”. Analizați-le, individual, comportamentul și o să vă convingeți. În timp ce latră zgomotos că vor democrație, stat de drept, adică justiție, politicienii fac tocmai contrariul: siluesc democrația, creând un stat de drept formal (în care instituțiile sunt doar pur decorative, fără legi clare și drepte, fără competențe reale și fără autoritate reală) și au subordonat justiția, manipulând-o politic. În fața electoratului clamează necesitatea existenței democrației, a statului de drept și a justiției. În realitate totul e o farsă! Tot ceea ce fac politicienii, e să pună explozibil la fundamentul democrației, detonând statul de drept prin amendarea/înlăturarea legislației care nu permite furtul banului public și prin subordonarea politică a justiției și administrației, adică prin subminarea componentelor esențiale ale democrației. Analizați individual, în ceea ce privește proveniența averilor, toți cei aflați în fruntea Consiliilor județene, a primăriilor sau entităților bugetare, ordonatori de credite, sfidează orice logică elementară privind originea averii. Toți au în comun sindromul „Mătușa Tamara”, care, în cazul politicienilor veroși, a devenit un simbol național al justificării averii. Un simbol care nu face altceva decât să confirme faptul că autoritatea publică, în cazul politicienilor, nu mai există, respectiv că au devenit o castă privilegiată, in cazul căreia statul de drept nu mai funcționează. ANAF, Curtea de Conturi, DNA, Direcția de investigare a fraudelor din cadrul IGP, ANI, ONCSB, OLAF, pentru clasa politică și grupările de crimă organizată protejată de aceasta, nu există, decât formal. Aceste instituții există doar pentru naivi, fraieri sau cei întrați în disgrație, care nu beneficiază de protecție. Pentru restul, adică baronii ce împart banii publici, aceste instituții sunt doar firme de protecție. Altfel, cum se explică faptul că întregul sistem ce constituie autoritatea publică, nu este capabilă să demonstreze că „mătușa Tamara” e o ficțiune și că adevărata sursă a averii bugetarilor e mita, primită pentru atribuirea preferențială a fondurilor publice? Credeți ca sunt chiar atât de incompetenți? Și dacă așa ar fi, asta nu e o scuză! Pavel ROMAN