… că ROMÂNIA EDUCATĂ este un proiect de țară, sigur este un naiv (să nu zic prost). Unu, la mână, noi nu avem niciun proiect de țară. Nu știm încotro navigăm. Suntem într-o continuă derivă. Doi, la mână, țara asta se află într-o asemenea stare de decădere morală încât e greu să mai vorbim despre o ROMÂNIE EDUCATĂ. Am avea nevoie de o mulțime de Vlad Țepeș ca să ne educăm – prin frică de moarte, nu cu vorbă bună și conștiință. Aiurea! Țara asta are nevoie de o Dictatură, o dictatură a legii. Da, îmi poate zice un hâtru, dar de unde judecători „orbi”, onești până la sacrificiul de sine, ca LEGEA SĂ FIE LEGE sau, cum ziceau latinii, DURA LEX, SED LEX. Ei, aici mă împotmolesc. De unde, acei judecători?! – ca și corp judecătoresc, nu excepții stinghere și aproape inutile. DE UNDE?

Ciolacu și Guvernul PSD/PNL, prin acțiunile pompieristice pe care le fac, nu fac altceva decât să demonstreze că România e un stat acaparat de interlopi și crima organizata! Ce vor de fapt sub lozinca reducerii cheltuielilor bugetare prin reducerea numărului de personal bugetar, începând cu ANAF? Exact ce și-a dorit Guvernul Ponta, respectiv PSD/PNL în 2012! Vor un fisc cu atribuții de decor. Doar de colectare (nu și de control), obedient politic, care să verifice, selectiv doar activitatea celor care nu sunt sub protecție politică. Un concept, marca PSD-PNL, din vremea lui Năstase și Patriciu! Urmează, firesc (dacă lucrurile continua în aceasta direcție, respectiv scăderea veniturilor fiscale, raportat la PIB și creșterea evaziunii fiscale), întrarea României în incapacitate de plată și, bineînțeles, haosul, pe care crima organizată știe foarte bine să-l exploateze.

Pentru că este o utopie ca PSD și PNL, care sunt autorii fizici și morali ai dezastrului economic actual (scăderea veniturilor fiscale în PIB, de la 33,1% în 2013, la 26% în 2022 și creșterea evaziunii fiscale la peste 30% din PIB) să poată reforma statul și să rezolve problema creșterii gradului de încasare al veniturilor fiscale. Sub bagheta lor s-a ajuns la acest dezastru. Ei au sufocat instituțiile publice cu clientela politică și ei au practicat cel mai mizerabil și nociv nepotism posibil. Iar acum joacă rol de salvatori? Tot ce se spune și se face în acest moment e demagogie pură, proletcultistă. De fapt, Ciolacu și coaliția aflată la guvernare, nu fac altceva, prin campaniile de așa zisa reducere a cheltuielilor publice, decât să slăbească, definitiv, statul și, mai ales, capacitatea acestuia de a colecta impozitele și taxele.

Pentru că, toate intervențiile pompieristice din ultimii ani, în direcția reformării fiscului (începând cu desființarea Gărzii Financiare, restructurarea ANAF, modificările la Codul fiscal și de procedură fiscală, inventarea stupidului concept de conformare voluntara, digitalizarea etc.) au avut efect contrar față de cel declarat: slăbirea capacității de colectare a veniturilor fiscale și pierderea, totală, de către fisc a capacității de prevenție a evaziunii fiscale. Cum cifrele nu mint, dezastrul fiscal este evident și nu poate fi ascuns. După intervențiile pompieristice (toate având amprenta crimei organizate, care controlează PSD și PNL) ale guvernelor, gradul de colectare a veniturilor fiscale, raportate la PIB, a scăzut între 2013 și 2023, cu 7%, care înseamnă miliarde de euro anual.

Deci, dezastrul fiscal e opera acelorași politicieni și a aceleiași coaliții care vrea, azi, tot pompieristic și tot invocând aceleași marote (nu se mai vorbește de creșterea gradului de colectare, de reducerea evaziunii fiscale, pentru că ar deranja clientela politică, ci de reducerea cheltuielilor publice), să salveze economia, în stil demagogic, proletcultist. Cu un gen de propagandă deșănțată, asmuțind mass-media asupra instituțiilor statului, în frunte cu ANAF, pe care le prezintă ca „dușmani ai poporului”.

Nici un prim ministru întreg la minte, în această perioadă critică, nu ar slăbi capacitatea statului de a colecta impozitele și taxele, respectiv nu ar restructura fiscul, concediind specialiștii în colectare, pentru că asta înseamnă sinucidere economică. Din contra, ar întări aparatul fiscal, nu prin restructurare sau reorganizare (spre satisfacția crimei organizate, care profită de aceste brambureli politice, pentru a jefui și mai mult bugetul de stat), ci prin acordarea a mai multe atribuții în domeniul prevenirii evaziunii fiscale și a creșterii gradului de colectare. Nu exista surplus de personal în ANAF, din contra, este lipsa de personal.

Serviciile (în special cele de inspecție fiscală) au ajuns la patru – cinci persoane, nu pentru că a scăzut numărul de firme și fraudele fiscale, ci s-au depopulat din cauza imixtiunii politice și a presiunilor politice în actul de control. Inspectorii au plecat sătui de presiunile politicienilor PSD și PNL, pentru că nu-și mai puteau exercită atribuțiile de serviciu.

Acesta este adevărul! Deci, nu desființarea numărului serviciilor de inspecție fiscala, colectare, executare silită, din ANAF (care nu mai au zece persoane) rezolvă problema colectării și a reducerii evaziunii fiscale, ci întărirea acestor servicii cu personal și cu atribuții legislative.

Reducând numărul de posturi din ANAF, Guvernul Ciolacu reduce, în fapt, capacitatea de colectare a impozitelor și taxelor și a combaterii evaziunii fiscale, pe care o protejează politicienii. Reducând posturile din aparatul bugetar (în special ANAF), statul face o economie de câteva milioane de lei și pierde, prin scăderea gradului de colectare și a evaziunii fiscale, sute de milioane sau chiar miliarde de lei. Are sens? Credeți că, prin reducerea posturilor la ANAF, Ciolacu nu știe ce face? Nu știe că pierderea de personal de către ANAF înseamnă mai multă libertate de mișcare pentru crima organizata, adică mai puțină colectare și mai multă evaziune fiscală? Ba, stie, dar asta și urmărește, de fapt. Altfel nu și l-ar fi luat consilier pe Victor Ponta, cel care este autorul distrugerii ANAF (prin reorganizare), în 2013, cu efect al pierderii capacității de colectare cu peste 7% în zece ani. Ce facem acum? Mergem pe principiul, mai încercăm o dată, poate reușim? Și, în loc ca Ponta să răspundă, penal, pentru slăbirea capacității de colectare a ANAF, în urma reorganizării (prin desființarea Gărzii Financiare, a concedierii de personal) și creșterea evaziunii fiscale, în urma acestor decizii iresponsabile personajul este „reșapat” ca specialist în reorganizarea fiscului?

În acest caz, pentru cine naiba lucrați, domnilor guvernanți, că pentru statul roman nici vorbă, readucându-l pe Ponta ca specialist! Când, aplicând masurile lui Ponta, de reorganizare și reducere de personal, scazi gradul de colectare cu 7% din PIB, lucrezi pentru stat sau pentru crima organizata care a profitat și și-a mărit profiturile?

Vreți să știți adevărul? Reducerea cheltuielilor bugetare, este o farsă și o cacealma uriașă. Nu salariile celor ce vor fi disponibilizați destabilizează bugetul. Ci cheltuielile uriașe făcute de clientela politică, care profită de aceste reorganizări și concedieri, adică de slăbirea statului. Așa zisele mari investiții, din care până la 50% sunt furt de la buget și evaziune fiscală (preturi uriașe în raport cu prețul de piață, lucrări făcute fără respectarea normelor, furt de TVA etc.) sunt adevărata cauza a deficitului bugetar. Investițiile care „îngrașă” pe adevărații conducători ai României, clientela de partid, care se află în spatele marionetele numite, fals, politicieni. Ei sunt cei deranjați de numărul de bugetari și, în special, de ANAF (începând cu Inspecția fiscală). Bugetarii le creează stres și-i încurcă la furat și la evaziune fiscală. Alături de ei sunt corporațiile multinaționale care au aceeasi problema: existenta ANAF. Pentru asta l-a adus Ciolacu pe Ponta? Că este expert în dezorganizarea și distrugere ANAF în favoarea crimei organizate? Se pare că da! În numele marotei lansată, cu reducerea cheltuielilor bugetare, prin desființarea posturilor, comasarea unor instituții și reorganizarea altora, de fapt se urmărește slăbirea capacității statului de a reduce frauda fiscală pe care o comite clientela politică. Așa cum am mai spus-o, dacă voia să dea dovadă de bună credință și de intenții curate, Ciolacu trebuia să înceapă cu modificarea Codului fiscal și de procedură fiscală, cu o propunere legislativa de înlocuire a Legii 12/1990, cu atribuirea de prerogative reale, Direcției generale antifrauda fiscală, în domeniul exercitării controlului operativ și inopinat (nu cum este blocata azi, aceasta structura, prin anularea atributiei controlului fiscal operativ și inopinat, prin proceduri interne ce modifica legea, în sensul că, controlul operativ și inopinat se face cu avizul structurii centrale), eliminându-se din Codul fiscal și de procedură fiscală toate modificările operate la solicitarea crimei organizate, în ultimii douăzeci de ani, ce le-au permis sa jefuiască, nestingheriți, bugetul public. Să ajungi să sustragi TVA, colectandu-l în numele statului și să ți-l însușești, legal, substituindu-te statului, e o performanță unică pe mapamond, pe care crima organizata o reușește în România, sub protecția actualei puteri politice. Or, păstrând toate pârghiile prin care crima organizata se sustrage de la plata obligațiilor fiscale și sustragerii de la buget a taxelor și impozitelor deja colectate, reducerea cheltuielilor bugetare prin reducerea numărului de personal bugetar și a reorganizării instituțiilor, e o uriașă cacealma, demagigica (cu care manipulezi populația, în stil proletcultist) cât timp nu ei nici o măsură concretă și reală pentru creșterea gradului de colectare a veniturilor fiscale și reducerii evaziunii fiscale.

Începe cu aplicarea măsurii taxării inverse la TVA, cu impozitarea reală a profiturilor corporațiilor (blocând transferul profitului sub formă de cheltuieli cu servicii fictive) și după, dacă acestea nu au efect, purcezi la reorganizare. Altfel, concediind inspectorii fiscali, sub marota reducerii cheltuielilor, faci, premeditat, jocul crimei organizate, care va profita din plin de haosul creat și va jefui și mai mult, bugetul public.

Poate ați observat, poate nu, dar de o vreme nu am mai zăbovit asupra „stării națiunii”. Din fire sunt optimist, incurabil, cel puțin am crezut multă vreme. Dar, se pare, mi-am epuizat doza, rezerva.

Îmi amintesc cât de optimist și de entuziasmat eram după 1989. Așteptam o descătușare a energiilor acestui popor, credem într-un entuziasm creator în toate planurile. Pe ce te bazai, monșer? – ați putea să mă întrebați. Aveam dovada potențialului creativ al acestei nații care a explodat efectiv, la nivel de masă, între cele două războaie mondiale. Economia a înflorit. De cultură, ce să mai vorbim. Literatura, filosofia, artele plastice etc. au evoluat, în numai 20-25 de ani, cât în în sute de secole. Am dat lumii un Eugen Ionesco, inițiator de curent în teatrul european. L-am dat pe Mircea Eliade. Pe Emil Cioran, George Enescu, Constantin Brâncuși un alt inițiator de curent în sculptură, pe Nicolae Paulescu, apoi pe Coandă și George Palade … Dar câte valori nu am avut în cultura națională. Într-un cuvânt, ni s-a demonstrat că avem un generos fond genetic pentru a clădi.

Descătușați, liberi, deștepți! Credeam că putem deveni o a doua Japonie – pe atunci, etalonul meu de spiritualitate general și exemplar creatoare. Naivul de mine! Am ignorat un fapt esențial: educația! Noi nu aveam și nu avem sentimentul fundamental al datoriei și al onoarei, cultivat vreme de secole la japonezi – vezi exemplele kamikaze sau, și mai înainte, al samurailor care își cereau permisiunea să recurgă la seppuku, din onoare. Noi nu avem nici tenacitatea, „încăpățânarea” neamțului: Germania a fost ruine, după război, dar astăzi e prima putere în Europa. Secretul? A pierdut milioane de bărbați, dar au mai rămas „câțiva” nemți ca să …

Așadar, dragi prieteni, aici, la noi, nu e vorba că n-am avea minte, inteligență; NU AVEM EDUCAȚIE. Simțul devotamentului, al datoriei și al onoarei lipsesc la scară quasi-generală. De aici și vine și mizeria morală, o epidemie în expansiune continuă.

De asta mă simt un optimist ratat și un pesimist a cărui condiție evoluează spre cronicizare.

Un descreierat (o pleava umană, din punct de vedere al pregătirii profesionale și morale), ajuns în această postură datorită iresponsabilității unor indivizi care nu știu ce înseamnă să fii părinte și să educi un copil, adică a unor parveniți (numiți aiurea părinți), sub influența drogurilor, curma viața unor nevinovați! Iar acum asistăm la ce înseamnă, cu adevărat – din punct de vedere moral -, societate românească. Respectiv, ce reprezintă banul, traficul de influență și cât de slab este statul în acest scenariu. În fața beizadismului. Iar când vorbim de stat, deosebit de grav e că fapta acestui specimen nu e o excepție, ci a devenit un fenomen în România. A început să devină o loterie șofatul pe străzile României, pentru că probabilitatea să te intersectezi cu un astfel de drogat sau imbecil (cu permis luat cu banii lui tata), e din ce în ce mai mare. Ce să mai vorbim despre răspunderea pentru faptele comise, în fata justiției, ca măsură de descurajare, în condițiile în care justiția a ajuns un instrument manevrat politic? Vi se pare că sancțiunile aplicate, în aceste cazuri (vorbind de precedente), descurajează comiterea de astfel de fapte antisociale? Realitatea demonstrează că nu. Din contra. Cu actualul stat de drept (acaparat de interlopi și crima organizată care controlează puterea politică) și actuala justiție, care se face în funcție de poziția socială a celui ce comite faptele antisociale, nu putem vorbi de descurajare, ci de incurajare. Egalitate în fața justiției, conform Constituției? E o marota pentru ignoranții care mai cred în justiție în Romania. Depinde al cui beizadea, e făptașul, nu? Dacă, ca funcționar al statului, ai ghinion să dai peste un asemenea specimen, în exercitarea profesiei (inspector, polițist, procuror etc.) și nu te „orientezi” (altă trăsătură imorală de caracter, ce a devenit regulă în Romania), pentru un astfel de rebut uman – cum la noi obediența a devenit trăsătură de caracter -, îți pereclitezi cariera. Se găsesc destui indivizi, aflați în funcții publice de decizie (al căror carieră este dependentă de factorul politic, căruia îi devine slugă) de care depinde cariera, care să te execute, invocând abateri de la moralitate și de la norme ori proceduri, atunci când ai deranjat o beizadea cu mare influență. De fapt, dincolo de eveniment și implicațiile sale, adevărata problemă, pe care nu știu cum o vom gestiona în viitor, e educația superficiala (ori, mai corect spus, lipsa de educație) a tineretului și, în special, a beizadelelor (mai ales a educației morale, ce se predă în primii ani, de către părinți) și lipsa de reacție, oportună, a autorității publice,  tot mai timorata de poziția socială a părinților beizadelelor. De ce lipsește educația primară? Nu pentru că instituțiile de învățământ n-o fac (deși și aici există uriașe carențe deontologice, pentru că, o parte dintre colegiile profesorale sunt și ele cu mari probleme de educație, mai ales la capitolul moralitate), ci pentru că avem, în primul rând, prea mulți părinți needucați, certați cu morala, adică dispuși la compromisuri, care fac bani din infracțiuni (mită, evaziune fiscală, înșelăciune, trafic de ființe umane, trafic de droguri, prostituție, cămătărie, șantaj, furt, etc.). Părinți cărora nu le pasă cum cresc, cum sunt educați și ce fac odraslele lor. De fapt, copiii sunt ceea ce cultivă părinții. Ce au „predat” în familie, asta au învățat odraslele de la ei: să se descurce apelând la orice metodă, indiferent de compromisuri. De unde moralitate dacă toată activitatea părinților se bazează pe imoralitate? Adică, te comporți țigănește în familie (pui accent doar pe situația materială, pe distracție și dezmăț, ignorând restul, etalând aroganță/grandomanie și sfidezi pe cei din jur, cu acumulările tale materiale), respectiv îți educi copiii, țigănește și te aștepți să nu reacționeze țigănește în societate? Promovezi, în familie și societate, tupeul, lipsa de scrupule, lipsa totală de respect pentru valoare și autoritatea publică, oportunismul; aplici principiul că banii sunt totul și rezolvă totul (mai ales când sunt obținuți fără muncă) și aștepți ca odraslele să aibă alt gen de comportament? În acest context, adevărata tragedie morală nu e că educația e cum e, ci că nu mai avem elite morale la care să ne raportăm, pentru că am dus în derizoriu tot ce e valoare, cinste, onoare, altruism! Cultivăm cinismul și egoismul și reacționam conform instinctului primar. O treapta mai sus de animale. Nimeni nu mai adoptă modelul cinstei, pentru că cinstea înseamnă sărăcie și toți vor să parvină. Deci, în aceste circumstanțe, să nu credeți că în categoria rataților sunt numai copii din familii de interlopi, evazioniști fiscali, crimă organizată ori familii dezorganizate, cu probleme financiare. Din contra, cei mai mulți (în ultima vreme), sunt copiii de intelectuali (medici, profesori, polițiști, ofițeri SRI, directori sau șefi de servicii în administrația publică), care ar trebui să fie în altă categorie, ori de investitori imobiliari și în alte domenii, pentru că, preocupați de cum să facă mai mulți bani, majoritatea uită că au și rol de părinți care trebuie să-și educe copiii și pierd aceasta oportunitate (și obligație morală) a vieții. În multe situații, la cauzele dezastrului educațional (generat de lipsă totală a principiilor morale) se adaugă vanitatea tipic românească, împrumutată (de tip țigănesc), acompaniata de orgoliul stupid al săracului procopsit (cel mai mare pericol), prin care se vrea să se arate celor din jur cine e cel mai, dintre toți. Acestea sunt elementele de bază ale educației în familiile celor pentru care contează doar banul și poziția socială. Nu societatea, ci părinții sunt cei care creează acești monștri umani, respectiv prototipul beizadelei actuale: plin de bani, vanitos, arogant, egoist, lipsit de empatie și fără educație. Individul care nu va înțelege niciodată ce înseamnă principiul moral, decență și limitele impuse de acestea, respectiv care sunt adevăratele valori umane și respectul pentru ele. Iar dacă la educația precară si caracterul infect al acestor indivizi, format de familie, mai adăugăm un „ingredient”, la fel de nociv, disoluția gravă și ireversibilă a autorității publice, din cauza influenței politicului în administrație, avem rețeta completă a catastrofei sociale în care ne situam din punct de vedere al tinerei generatii.

În tot acest „scenariu” (dureros de degradat moral de către genul acesta de tragedii), ce caracterizează societatea de azi, pe lângă lipsa de educație și disoluția autorității, nu trebuie omis factorul cel mai important, adevărata cauza a dezastrului social: rolul clasei politice. Pentru că, influența acestora e covârșitoare în ceea ce se întâmplă, fiind pricipala cauză a dezastrului societății, ce se reflectă direct în nivelul de degradare morală a societății. Avem o astfel de societate, în care beizadeaua destabilizează statul, pentru că cei mai mulți politicieni, în loc să fie elite morale, sunt niște impostori, cu comportament de interlopi și de romi needucați. Sunt oportuniști, cu grave carențe de educație (în primul rând morală), care au apelat la tot ce este mai imoral în societate (mită, șantaj, trafic de influență, furt din averea publică), pentru a promova politic și a se capătui financiar. N-au pardon și nici scrupule. Și în spiritul acesta își educă și odraslele: să fie oportuniști, cinici și egoiști, eliminând orice principiu moral din arsenalul caracterului. Din păcate, vor sau nu vor, politicienii și copiii lor, sunt etalonul, adică modelele la care se raportează tineretul de azi. Caracterul lor infect, generat de lipsă de scrupule (principalul factor ce a determinat disoluția totală a autorității), este principala cauză a degradării societății și a tragediilor ce se petrec. Pentru că autorii tragediilor, copiii (beizadelelor), sunt reflecția și creația părinților. Creați după chipul, modelul de comportanent și incurajarea părinților, ei, beizadelele celor care ar fi trebuit să fie etalonul moralei, au dat și dau tonul nesupunerii față de autorității publice, pe care le sfidează, bazându-si nesupunere civică pe tupeu și pe influența părinților (care fac orice pentru a-i salva, indiferent de gravitatea faptelor comise). Ce stat de drept, ce justiție, adică ce egalitate în fata legii sunt promovate în societate, când instituția scăpării de răspundere, prin intervenția prescripției, utilizata de justiția coruptă și vasalizata,  funcționează atât de eficient? Și de ce n-ar fi un instrument de salvare, când se poate evita, legal, răspunderea?

Din păcate, în prea multe cazuri justiția, a devenit „un colac de salvare” pentru beizadele, ce, în loc să descurajeze, încurajezeaza acțiunile iresponsabile ale acestora. Or, când criminali notorii (gen fiul lui Iorgulescu), au la dispoziție mecanisme (deja consacrate) pentru a scăpa de răspundere, mai putem spera că justiția e un factor descurajant? Când închisorile au devenit locuri de recreere și odihnă (cum au fost în cazul lui Năstase, Miron Mitrea, Voiculescu, Dragnea și, mai ales, în cazul lui Remus Truica, care a transformat pușcăria în stațiune turistică), mai poate crede cineva că justiția e factor descurajant? În asemenea circumstanțe, când pedeapsa e o farsă, ce poate descuraja beizadeaua să nu se desfășoare cum dorește, fără să-i pese că pot exista victime umane urmare a comportamentului său iresponsabil? Dacă e educat să fie cinic și lipsit de empatie, de ce i-ar păsa? Pentru ei (cu excepția celor din anturaj), nici o viață de om și nici o persoană nu contează. Or, când legea nu poate fi aplicată (pentru că traficul de influență blochează aplicarea ei), iar în lipsa educației morale, mustrări de conștiință nu există, ce poate stopa acțiunile și manifestările hoardelor de beizadele ale României, care au devenit o problemă de siguranță națională?

Da, avem o uriașă problemă, imposibilă de rezolvat, în contextul actual, cu actuala clasă politică și mentalitatea ei, cu actualul „mediu de afaceri”, setat pe fraudă fiscală și cu actuala administrație vasalizata politic (implicit crimei organizate). Acestea sunt adevărata cauză a proliferării fenomenului, iar efectul e beizadeaua care produce tragediile și amenință existenta statului de drept, sfidând justiția sau ducând-o în derizoriu. Deci, nu băgând la pușcărie o beizadea, rezolvi problema. Pentru că beizadismului a devenit fenomen.  Ca să elimini fenomenul (și efectele sale), respectiv pericolul ce-l reprezintă beizadeaua în peisajul societății românești, trebuie să elimini cauza. Iar cauza e politicianul impostor, oportunist și parvenit, „omul de afaceri”, îmbogățit prin fraudă fiscală, înșelăciune sau alte metode practicate de crima organizata și obediența politică a administrației față de impostura politică, combinată cu crima organizată. Soluția (ca să nu mi se mai reproșeze că numai critic)? E simplă dar imposibil de realizat de actuala clasă politică: reinstaurarea autorității publice, redându-i funcționarului public demnitatea și cadrul legal pentru exercitarea neîngrădită a autorității publice, pentru că el reprezintă factorul fescurajator. Pentru că prezența politicului în administrație, e sinonim cu corupția (apropo! La cât sunt de aroganți și scrupulosi polițiștii când e vorba de control în trafic, sunt 100% convins că l-au făcut scăpat pe criminal, nu pentru că IPJ Constanța n-a avut în dotare un drogtest, ci pentru că s-a traficat influență. Individul era drogat și o știau și polițiștii, dar nu trebuia să se constate, oficial asta. Eu cu asta aș fi început. Cu decriptarea tuturor convorbirilor telefonice ale celor implicați. Ale familiei și polițiștilor, care ar fi probat traficul de influență). Iar dacă disoluția autorității e cauza dezastrului din administrație, cum se poate realiza stoparea disoluției autorității publice, ce are ca efect proliferarea beizadidmului? Simplu: eliminând, total, imixtiunea politicului în administrația publică și în controlul mass-media. Fără influență politică în administrația publică, beizadeaua produsă de mediul politic, va dispare. De asemenea, fără influența factorului politic în administrația publică, nici cei ce comit fraude fiscale nu vor mai beneficia de protecție și, astfel, vor dispărea ambii factori ce întrețin acest gen de beizadele, care viruseaza societatea și au devenit pericolul public numărul unu în România. Știu că nu convine și că afirmația mea pare deplasată. Dar acesta este adevărul incontestabil: acțiunile iresponsabile ale beizadelelor ce se bazează pe situația materiala și traficul de influență al părinților, au devenit un fenomen și un pericol public ce destabilizează statul (administrația publică și justiția, adică statul de drept). Iar dacă nu eliminăm cauza (protecția beizadelismului, prin influența politicului în administrația publică) efectul (acțiunile iresponsabile ale beizadelelor), va fi din ce în ce mai grav și mai devastator (destabilizator) pentru societatea românească. Degeaba ies politicienii „la rampă” și cer măsuri ferme, ori condamnă public acest gen de fapte grave și promit rezolvare. O administrație timorată și obediendizată politic nu are cum să reacționeze eficient și nici să rezolve problema. Pentru că, ei, politicienii, sunt factorul care protejează beizadismul și toți văd, în criminalul de la mare, propriul fiu. Și de aceea nu vor să creeze un precedent. Ei, politicienii, prin prezența lor (directă sau indirectă, în administrația publică, soldată cu degradarea nivelului de autoritate publică) sunt principala cauză a proliferării acestui fenomen, beizadismul, ce destabilizează administrația publică și statul, pentru că, creează acest gen de insecuritate publică generală pentru cetățeni. Iar fenomenul, în pofida campaniei demagogice ce ni se oferă, nu va dispărea decât atunci când va dispărea influența politică din administrația publică.

Mi-e dor de tot ce a fost frumos în viața mea. Mi-e dor de copilărie, de zilele fără griji, de joaca pe stradă – de dimineața până seara. Mi-e dor de pita cu unsoare pe care, din grabă pentru a pleca pe stradă, o luam cu mine. Niciodată cartofii noi, fripți, nu or să mai aibă gustul de atunci. Nici salamul italian pe care îl mâncam gol, atât de bun era. Mi-e dor de zilele când învățam să merg cu bicicleta tatei pe sub rudă, că eram mititel încă. Mi-e dor de jocurile de fotbal de pe câmpul Micălăcii, de mingile „adevărate” de fotbal pe care mi le cumpăra tata la fiecare an școlar, drept mulțumire că luasem premiu.. Mi-e dor de trăirile din ziua în care am fost făcut pionier – am plecat la joacă, în naivitatea mea, cu cravata la gât, sperând că mă vor admira vecinii. Mi-e dor de tovarășii de joacă, de prietenii mei – mulți nu mai fac umbră pământului, alții viețuiesc te miri unde, pe Terra. Mi-e dor de ziua în care le-am spus alor mei că am intrat la liceu, mai apoi că am intrat la facultate. Mi-e dor de franzeluța de 1, 25 lei, de cornurile de 25 de bani, de laptele bătut, de sana pe care le găseam lângă Burza, la primul lacto-bar din Arad. Mi-e dor de copilăria mea!

Mi-e dor de anii în care copiii mei s-au născut, de perioada în care erau mici și îi purtam cu mine peste tot, în vacanțe la mare, în Deltă, la Moneasa, la Buteni, mai exact la Zugău, unde din Crișul Alb se separa Canalul morilor – mergeam acolo în multe, multe weekenduri. Pe atunci, copiilor nu le dădeam teme în vacanțe, îi lăsam liberi, așa cum mă lăsaseră ai mei.. Mi-e dor de ziua în care s-au căsătorit, de trăirile zile în care s-au născut cei doi nepoți ai mei, Alexandru și Rareș Andrei.

Mi-e dor de bunicii și de părinții mei. Niciunul, niciodată nu mi-a spus „te iubesc” dar mă iubeau, făceau totul pentru mine, cât au trăit și au trăit cu mine și bucurii și zile triste, că viața nu e doar roz.

Pe scurt. MI-E DOR de tot ce am trăit frumos, cu bucurie și cu mulțumire în sufletul meu.