ÎN ORAȘUL ÎNGERILOR

Flacara Rosie
-
0
ÎN ORAȘUL ÎNGERILOR
Reporter în lumea largă
Ajungem la Los Angeles după mai bine de patru ore de zbor. Se întunecase de-a binelea. La ieșirea din aeroport, trag aer în piept cu voluptate și arunc o privire lacomă în jur. Mare lucru nu văd. „Peste drum”, hoteluri. Și multe reclame, panouri luminoase cu „assurances” (asigurări). Găsim relativ repede un taximetru și îi explicăm șoferului unde vrem să ajungem — la Hotelul „Holiday Inn”. „Care dintre ele?”, întreabă șoferul. Așa e, uitasem că există un lanț de hoteluri cu acest nume. „În down town” (în traducere liberă ar veni „orașul de jos”, vatra orașului), rostim dintr-o suflare eu și Florin. Omul a priceput. Mergem vreo jumătate de oră, dacă nu mai mult, până oprim în fața unui hotel cu patru etaje, cochet. O curte îl despărțea de recepția care avea doar parter, iar înspre stradă un „perete” imens de sticlă, în loc de zid. Ni se înmânează cheile. Apoi, de la recepție ni se spune că autobuze speciale, destinate doar presei, pleacă, de dimineața până seara, la interval de 30 de minute, spre Centrul de presă. Circulau, după cum am constatat ulterior, cu precizie de ceas elvețian. Și plecau din fața hotelului chiar dacă aveau un singur călător, cum mi s-a întâmplat mie, într-una din zile.
Lăsăm bagajele în cameră și coborâm la bar, plasat la demisol. Luăm un sandviș, bem o bere și, după un duș care venea ca o binecuvântare dumnezeiască, ne abandonăm total în brațele lui Morfeu. Se sfârșea cea mai lungă zi din viața mea — 13 iunie 1994, care s-a „întins” de-a lungul a 34 de ore, din pricina fusului orar (între ora României și ora LA, diferența este de zece ore).
Marți, 14 iunie. Urcăm în autobuz la prima oră. Suntem vreo 20 de ziariști din toate colțurile lumii. Trecem pe la un alt „Holiday Inn”, luăm alți „confrați”, apoi, în câteva minute, ieșim pe Autostrada 101, după care intrăm pe Autostrada 110. Mergem așa cale de 11 mile, circa 18 kilometri și ajungem în Pasadena, la centrul de presă; în fapt, centrul de presă era un cort uriaș, dotat cu mese, calculatoare, imprimante, faxuri, telefoane pentru fiecare om, televizoare, tot ce putea fi util jurnaliștilor. Acest „cort” putea găzdui, simultan, peste 1.000 de ziariști. Nimic nefiresc, dacă avem în vedere că aici urma să se dispute și finala Campionatului Mondial. Într-un „buzunar” al Centrului de presă prezentăm acreditările, ni se fac poze și primim pass-cardul care va fi nelipsit de la pieptul nostru la meciuri, la accesul în Centrul de presă, la diferite evenimente — conferințe de presă, acces în zona mixtă, a interviurilor de după meci etc. De acum, puteam solicita un loc la masa presei la oricare dintre meciurile Turneului Final. Așa că am văzut, am consemnat despre toate meciurile care m-au interesat, inclusiv finala Brazilia – Italia. Mă simțeam ziarist în sensul plenar al noțiunii.
Ies afară din „Centru” și mă izbește un aer fierbinte. Nu era soare, cerul se arăta plumburiu, poate chiar ușor cețos, însă zăpușeala își făcea deja de cap. Or, era abia 10 dimineața! Cineva ne spune că pe acolo nu a plouat de câteva luni. N-a plouat nici în cele 36 de zile pe care le-am petrecut în State. Și, cu toate acestea, nu a fost necesar să-mi șterg pantofii de praf niciodată. În America am mai sesizat și alte „minuni” — nu am văzut țânțari, nici muște… Primele muște aveam să le reîntâlnesc la întoarcere, când am urcat în avionul Tarom, la Chicago. Fuseseră aduse de la București, probabil pentru a ne facilita o mai rapidă acomodare cu atmosfera de acasă.
Normal, fiind în Pasadena, am mers să vedem și Stadionul Rose Bowl. Se afla în imediata apropiere a Centrului de presă, la 100-150 de metri, cel mult. Stadionul era cu adevărat imens și putea găzdui peste 93.000 de mii de spectatori. Privindu-l, m-a șocat faptul că tribunele nu erau acoperite, pentru a proteja spectatorii de soarele agresiv care se revarsă peste stadion mai tot anul. Nu peste multe zile, aveam să simt pe propria piele ce înseamnă să te supui caznelor la niște temperaturi greu de suportat.
Rememorez, citând din cartea lui Mircea M. Ionescu, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o!”, cine au fost confrații români prezenți la „Word Cup ’94”. „Gazeta sporturilor”. Grup puternic: Ioan Chirilă, Laurențiu Dumitrescu, Gheorghe Nicolaescu, Constantin Alexe, de la revista „Fotbal”, și fotoreporterul Nicolae Profir. Plus „juniorul” Paul Zaharia… Octavian Știreanu de la „Azi”… Cristian Țopescu și Ionel Stoica, de la televiziune (a fost și Emil Grădinescu, cu soția, care aveau camera de hotel vizavi de a mea, nu știu cum de l-a omis Mircea M. Ionescu – n.a.), Dan Voicilă și Teoharie Coca Cosma (a fost și Dumitru Pelican, cu care am călătorit adesea spre Centrul de presă, în același autobuz – n.a.), de la Radio, Ovidiu Ioanițoaia, Mihai Ciucă și Andrei Vochin, de la „Sportul românesc”, Dan Pătrașcu, de la „Libertatea”, Marius Georgescu, de la „România liberă”, George Stanca, de la „VIP”, Florin Condurățeanu, de la „Jurnalul național”, Dan Dumitrescu, de la „Tineretul liber”, Răzvan Mitroi, de la „Adevărul”, Mihai Pâlșu și Gheorghe Voicu, de la „Evenimentul zilei”, Marian Vîlvoi, de la Cronica română”, Marcu Tudor și Ioan Mirescu de la „România Mare”, Tristan Mihuța, de la „Adevărul” din Arad, Florin Boeru, de la „Renașterea bănățeană” din Timișoara și alții, ale căror nume nu le-am reținut”…, consemnează Mircea M. Ionescu, în cartea amintită… Eu, în schimb, îmi mai amintesc de un reporter de la „Rompres”, Vlad Ionescu și un coleg de-al său, fotoreporter, Ioan Simion Mehno.
Zilnic făceam drumul Los Angeles-Pasadena. În prima zi, am descoperit că puteam să mă autoservesc, de la aparate, cu vreo șapte sortimente de sucuri produse de Coca Cola, sponsor oficial al competiției. Pe gratis, nelimitat! Cred că am golit vreo 7-8 pahare, în acea zi. A doua zi, vreo trei, după care au fost zile în care am băut doar cafea. Tot gratuit, firește. Într-una din zile, a venit și Snickers, cu coșuri mari, din nuiele, cum sunt coșurile pentru rufe pe la noi. Ne-am aprovizionat și cu ciocolată. Toate bune și frumoase, condiții excelente pentru documentare și scris. Pe lângă datele din computer, descoperisem că pe la 11 dimineața soseau „Gazzetta dello sport” și „Corriere della sera”, ziare proaspete, din ziua respectivă, cu ediții tipărite în SUA, care musteau de informații. Cum stăpânesc bine italiana, le frunzăream, rețineam ce mă interesa, îndeosebi despre adversarii „tricolorilor”, apoi i le dădeam lui Ovidiu Ioanițoaia, care, de regulă, venea ceva mai târziu la „Centru”. Apropos, de Ioanițoaia, mă șoca faptul că nu îi atenționa pe Andrei Vochin și pe Mihai Ciucă să nu mai vină în Centrul de presă ca la ștrand: în pantaloni scurți, șlapi și maiou!… Erau singurii într-o asemenea „ținută”, printre sutele de ziariști din lumea largă. Mă rog…
Transmiteam corespondență ziarului, prin fax, aproape zilnic, mai ales în prima parte a Mondialului, când evenimentele erau mai dense. Și, firește, așteptam cu nerăbdare debutul echipei noastre naționale, cel cu echipa Columbiei. Parcă simt și acum „fluturii” care mi se zbăteau în stomac, tot mai neliniștiți, pe măsură ce înaintam spre ziua cea mare.
Tristan MIHUȚA

Cum să nu fii corupt în România? E absurd!

Flacara Rosie
-
0
Cum să nu fii corupt în România? E absurd!
Suntem o țară distrusă, moral și economic, de corupție! Pare absurd, dar nu exagerez când afirm că 99,99% din populație e coruptă. O să spuneți că e imposibil și exagerez. Oare? Pentru a argumenta afirmația să plecăm de la definiția corupției. Ce este corupția? În sens lingvistic, e o „stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie”. În sens juridic, corupția reprezintă fapta de luare și dare de mită, traficul de influență, primirea de foloase necuvenite, respectiv activități ilicite desfășurate în scopul obținerii de avantaje materiale sau morale, a unor poziții sociale sau politice. Pentru ca o faptă să poată fi încadrată ca faptă de corupție, trebuie să existe două elemente active: corupătorul și coruptul, adică cel ce dă și cel ce primește, respectiv să existe și un al treilea element: avantajul material și moral.
Dacă despre corupția clasică, respectiv darea și primirea de bani, pentru obținerea unor avantaje materiale sau morale, nu există dubii privind definirea și perceperea acesteia ca și corupție, există un gen de corupție pe care aproape toată populația României îl practică, că și cum n-ar fi corupție și despre care se vorbește mai puțin sau deloc. Este vorba de corupția practicata pentru accesul la drepturile civile acordate prin Constituție și legi (trafic de influență). Un gen de corupție al cărei origine morală îl constituie clientelismul politic practicat de politicienii români. Avem constituție, legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru, etc., care definesc și garantează, clar și precis, setul de drepturi civile de care beneficiază cetățeanul. Din păcate, doi factori fac ca accesul la drepturi, să nu poată fi realizat, efectiv, decât prin corupție: primul constă în mulțimea instituțiilor publice înființate și al funcționarilor angrenați în punerea în aplicare a legii (de multe ori având aceleași atribuții sau similare), respectiv pentru încartiruirea clientelei politice, ce provoacă o uriașă și stupidă birocrație și, al doilea, e procentul uriaș al analfabetismului funcțional din instituții, ce provoacă stres și pierdere de timp pentru beneficiarul de servicii. Adică, mai plastic spus, birocrația și prostia sunt factorii care întrețin fenomenul corupției generalizate din România, pentru că forțează cetățeanul să apeleze la corupție pentru a scăpa de birocrație și prostie.
Începând de la certificatul de naștere, cartea de identitate, pașaport, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, certificatul medical, certificatul de handicap, acordul de mediu, autorizația de construire, avize pentru racordarea la apă, canal, energie sau gaz, înscrierea la grădiniță și la școli, pensionare și orice alte activități care presupun emiterea unui act administrativ sau alt gen de document, de către o instituție publică sau un acord pentru exercitarea unui drept legitim, ori a beneficia de un drept, presupune, în majoritatea cazurilor, corupție. Pentru că, e un paradox faptul că deși sistemul public are un număr uriaș de funcționari, comparativ cu alte state din UE, pentru a justifica numarul posturile și a salariilor acordate, instituțiile emit norme de aplicare a legilor și actelor normative, regulamente extrem de stufoase și enorm de multe proceduri absurde, care generează birocrație și care conduc, în foarte multe situații, la imposibilitatea aplicării legii și a exercitării drepturilor civile, pentru că ori adaugă la lege ori complică absurd aplicarea ei. Astfel, deși legile sunt clare, sunt situații în care, pentru a obține dreptul de a exercita un drept civil conferit de constituție sau legi, ori a beneficia de un drept, a devenit un coșmar greu de suportat și înțeles. Un coșmar generat de un sistem public de servicii, absurd de stufos, reprezentat de numărul mare de instituții ce trebuie „vizitate” și de multitudinea de documente, vize sau semnături solicitate pentru a obține dreptul de a-ți exercită dreptul și de tot mai prezenta lipsa de profesionalism a funcționarilor, analfabeți funcționali, angajați prin mecanismul clientelar. În plus, e o tristă, dar incontestabilă constatare, că, în instituțiile publice, mai mult de jumătate de angajați nu-și cunosc atribuțiile, sunt aroganți, nu cunosc legislația ce reglementează domeniul de activitate și, cel mai grav, nu știu ce trebuie să conțină un dosar, respectiv ce documente sunt necesare sau nu, pentru acordarea dreptului solicitat. În aceste condiții, birocrația generată de multitudinea instituțiilor angrenate în aplicarea legii, de normele și procedurile interne, la care se adaugă procentul uriaș de analfabetism funcțional din aceste instituții, sunt factori care determina practicarea unei corupții generalizate pentru obținerea dreptului de a-ți exercită un drept acordat prin constituție sau lege. Pentru că birocrația și analfabetismul funcțional generează cozi, nervi, frustrare, timp pierdut și chiar descurajează cetățenii în tentativa de a-și revendica accesul la exercitarea drepturilor legale. În aceste circumstanțe cetățeanul este forțat să apeleze la corupție ori să renunțe. Așa se menține un sistem al  corupției generalizate, practicat de aproape toți cetățenii României. În orice domeniu, pentru a scăpa de cozi, birocrație, nervi, stres, timp pierdut, incompetența funcționarilor, funcționează metoda: „cunoști pe cineva, acolo sau dincolo”! Și deși e imoral și simți că nu e corect și cinstit ceea ce faci, sistemul te obligă să procedezi altfel. N-o faci, plătești scump, pentru că riști, ori să nu ajungi să-ți exerciți dreptul, ori să ajungi la psihiatru sau să consumi kilograme de pilule pentru a-ți repara sănătatea distrusă în urma umilinței la care ești supus de analfabeții funcționali din instituții și de birocrație. Încercați să obțineți un certificat de încadrare în grad de handicap pentru o persoană care nu poate vorbi sau citi, decăzută din drepturi și-mi veți da dreptate. Dacă nu te înarmezi cu răbdare, magneziu, timp și „stomac” în stare să digere nesimțirea și tupeul celor plătiți din bani publici să rezolve problema, cel cu handicap riscă să rămână fără mijloacele de supraviețuire. Credeți că le pasă că lasă un cetățean cu handicap, fără mijloace de supraviețuire, fără dreptul legal? Sunt de un cinism vecin cu cretinismul! Se folosesc de proceduri, norme și tot felul de tertipuri, pentru a te umili și termina psihic. Asta ne oferă clasa politica actuală menținând birocrația și clientelismul politic, analfabet funcțional, în instituțiile publice.
Din păcate, aceasta este societatea în care trăim, creată de clasa politică actuală. Știe toată lumea ce se întâmplă, de la guvernanți la parlamentari, dar nimeni nu face nimic concret, doar promisiuni sau vorbe. Din contra, legile emise pentru simplificarea birocrației și programele de profesionalizare a personalului, au complicat și mai mult lucrurile. Pentru că nimeni n-a schimbat nimic concret. Procedurile stufoase, normele stupide (care blochează aplicarea legii) și personalul supranormativ, au rămas aceleași. De ce? Pentru că nimeni nu se atinge de clientela politică aflată în instituțiile statului. Și cum să-și justifice existența, această clientelă și dreptul de a primi un salariu dacă dispare birocrația, adică obiectul muncii? Dacă pe o solicitare, adeverință, certificat, decizie, autorizație, nu se mai impune viza a nu știu câți funcționari și șefi de birouri sau servicii și plimbarea cetățeanului prin mai multe birouri, or emiterea mai multor documente de către aceeași instituție, pe care cetățeanul trebuie să le dețină, la final, chiar dacă stau la baza obținerii unui document final, emis de aceeași instituție, cum și-ar mai justifica existența atâtea mii de funcționari publici? Vorbim de digitalizare, pentru care s-au alocat zeci de milioane de lei din bani publici, dar asta nu se vede în numărul funcționarilor publici și nici în reducerea birocrației. La „dosarele” cu șină se cer aceleași copii și aceleași formulare inutile, care pot fi accesate, informatic, din orice birou. Pot, dar nu se vrea, pentru că actuala clasă politică nu are nici voință nici curaj pentru a renunța la clientela politică, adică la nepotism. Și nici la profesionalizarea actualului personal. Efectul? Pe lângă salarii și pensii, care sunt o presiune pe bugetul public, suntem obligați să apelăm la corupție, ori bolnavi psihic, din cauza tratamentului la care suntem supuși, pentru a obține dreptul de a ne exercită sau a beneficia de drepturile civile garantate prin constituție și legi. Cine mai poate fi normal în această țară, în astfel de condiții? Apropo! Știți pe cineva la DGASPC, gaz, telefoane, Enel, urbanism, ISC, OPC, că la telefon, dacă ai norocul să-ți răspundă cineva, nu numai că nu obții nimic, ba mai ești și „muștruluit” că le-ai întrerupt pauza sau le-ai stricat siesta! Să nu-i dai dreptate celui care a spus: „Frumoasă țară avem, păcat că este locuită”?
Pavel ROMAN

Inaugurare monument Gyula. Serbări de rămas bun la şcolile elevilor români

Flacara Rosie
-
0
Inaugurare monument Gyula. Serbări de rămas bun la şcolile elevilor români

În data de  18 iunie 2023, cu ocazia sărbătorii „Sfinților Români” , a fost  comemorat la Gyula preotul  Iosif  Beșan, la împlinirea a 110 ani de la trecerea sa la cele veșnice. Acesta a slujit ca preot, timp de 40 de ani, la biserica românească din Gyula, care astăzi are rang de Catedrală Episcopală. La liturghia arhierească şi la manifestările legate de inaugurarea unui monument  în Cimitirul Românesc din Gyula,  a participat şi Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.

Slujbele religioase au fost celebrate de către Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu un sobor de preoţi din Ungaria şi România, de la Chişineu-Criş. La manifestări au participat credincioşi români din Gyula, numeroşi oaspeţi din România, Corul Parohiei Ortodoxe Române din Chişineu-Criş, precum şi  oficialităţi: Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AŢRU) și Flavius Chereji, primarul orașului Chișineu-Criș, jud. Arad. Alin Ciotea, cântărețul Catedralei din Gyula, a evocat personalitatea pr.  Iosif Beșan. Acesta s-a născut în anul 1847, în satul bihorean Peștere. Între anii 1870-1910 a activat ca preot la Gyula, fiind în perioada 1882-1884 şi protopop de Chişineu-Criş. În anul 1913 a decedat, fiind înmormântat la Gyula. https://youtu.be/QjTih_KPUfU

Pentru elevii români din clasele a VIII-a de la Şcolile Generale din Micherechi (Mehkerek); 13 elevi, (16 iunie 2023); Aletea (Elek), 10 elevi; Chitighaz (Ketegyhaza), 14 elevi;  şi din Gyula, 45 la număr (17 iunie 2023), clopoţelul a sunat pentru ultima dată în această etapă de învăţământ. Consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, însoţit de alţi membri ai misiunii,  a asistat la manifestările organizate în cinstea absolvenților. Dintre absolvenţi, vor continua studiile liceale la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula un număr de 10 elevi de la Micherechi, 1 elev de la Chitighaz şi 30 de elevi de la Gyula.

La serbarea de la Micherechi (Méhkerék), care a avut loc la Casa de Cultură „Gheorghe Dulău” din localitate, care a fost arhiplină şi cu această ocazie, au participat printre alţii PS Siluan, episcopul Episcopiei Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AȚRU), alte oficialităţi locale şi mulţi părinţi. Ca de fiecare dată, serbarea s-a încheiat cu înălţarea spre cer a unor baloane de către absolvenți.

Sâmbătă, 17 iunie, în sala “Centrului Cultural Românesc “, din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, a avut loc festivitatea de absolvire a elevilor din clasele a VIII-a a Şcolii Generale de aici.

La acest eveniment au fost prezenţi Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula; PS Siluan, episcopul Episcopiei Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria,  Gheorghe Cozma, preşedintele AȚRU; Maria Gurzău Czeglédi, directorul liceului, cadrele didactice de la şcoala generală şi liceu, elevii acestei instituţii de învăţământ, părinţii elevilor şi alţi invitaţi. O delegație a Fundației ”Pax” din Timișoara, condusă de prof. univ.dr. Ioan Petroman, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara, a oferit premii la trei profesori, pentru „păstrarea valorilor româneşti în Diaspora”, precum şi câte un premiu în valoare a 100 Euro pentru 12 elevi, cei mai buni din cele 12 clase ale liceului.

Serbările din toate localităţile menţionate, la care au asistat sute de persoane au cuprins câte un montaj literar-artistic prezentat bilingv de către absolvenți, precum și primirea simbolică a unor trăistuțe, din partea elevilor din clasele a VII-a de la cele patru școli în care învață copii ai românilor din Ungaria. https://youtu.be/ZHyn9lksSeM

DIN ARAD, PESTE OCEAN

Flacara Rosie
-
0
DIN ARAD, PESTE OCEAN
Reporter în lumea largă
Încă din seara calificării echipei noastre naționale (după victoria cu 2-1, de la Cardiff, obținută în fața Țării Galilor) la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal (World Cup ’94), care avea să fie organizat de SUA, se născuse în mine gândul de a încerca să obțin o acreditare de presă la acest mare eveniment. Să fii martor la un Turneu Final este visul oricărui ziarist, mai ales al unui ziarist împătimit de sport, de fotbal îndeosebi. Și am început să urmăresc desfășurarea lucrurilor. României îi fuseseră acordate 30 de acreditări, pentru redactori. Trebuia ca unul să fie al meu! Am început tatonările. Nu mi se dădeau speranțe, de la București. Mi se „argumenta”, lipsa de șansă, cu cererile numeroase de acreditare și cu faptul că prioritate la repartizarea acreditărilor vor avea ziarele cu răspândire națională. Un asemenea răspuns putea să te dezarmeze, dar nu am abandonat gândul dintâi, dimpotrivă. Am făcut o prezentare a cotidianului nostru, Adevărul, care avea un tiraj mai mare decât al unor ziare „centrale”, m-am dus la Federația Română de Fotbal, am intrat la Mircea Sandu, ajutat de arădeanul nostru Nicolae Pantea (debutase la UTA, apoi a jucat la Steaua, iar acum se ocupa de sectorul juniorilor, la FRF). Ca să mă „blindez”, am apelat și la sprijinul ministrului Tineretului și Sportului, Alexandru Mironov — firește, asigurându-mi intrarea la dumnealui (m-au ajutat Grigore Georgiu, fost coleg de clasă cu mine, la liceu, apoi coleg de facultate, care, în acea vreme, era la Cotroceni, consilier al lui Ion Iliescu, dar m-a ajutat și Avram Crăciun, prefectul Aradului). Ca să nu mă pierd în amănunte, am obținut acreditarea! Mi-a fost de folos și faptul că eram membru al Asociației Presei Sportive din România, dar și al International Sports Press Association.
Nu pot descrie, hic et nunc, ce stare de bucurie trăiam. Iar faptul că am reușit a fost cea mai bună lecție de viață. Atunci am înțeles încă o dată (după experiența cu tipografia ziarului) că dacă îți fixezi obiective, aspirații, că dacă lupți pentru ele cu convingerea că vei reuși, cu tenacitate și, nu în ultimul rând, cu entuziasm, va veni și satisfacția împlinirii a ceea ce ieri părea doar un vis. Cu acreditarea „în buzunar”, am început să adun banii necesari. Îmi propusesem să nu iau niciun leuț din banii ziarului, ci să adun eu suma necesară, cu ajutorul sponsorilor și aducând publicitate, ca formă de acoperire a „donației”, acolo unde nu se putea acorda direct sponsorizare. Am colindat Aradul, am bătut la ușa multor firme, a unor oameni de afaceri. Aveam o bună reputație, de ce nu aș spune?, arădenii sau, mai bine, cei mai mulți dintre ei, apreciau ce și cum scriam. Așa că am adunat repede suma necesară. În același timp, împreună cu Florin Boeru, de la cotidianul timișorean Renașterea bănățeană (noi doi aveam să fim singurii ziariști din „provincie” acreditați la World Cup ’94), am început să ne asigurăm cazările la hoteluri. FRF, mai exact Radu Timofte, ofițerul de presă al federației, ne trimisese un catalog impresionant, alcătuit de organizatorii americani, cu hotelurile, agreate și recomandate de ei, din orașele în care urma să se desfășoare meciuri ale Cupei Mondiale. Baza avea să ne fie la Los Angeles, unde România urma să dispute două meciuri — cu Columbia și cu SUA. Am optat și pentru Detroit, unde era programat al doilea meci al grupei noastre, cel cu Elveția. Mai departe, rămânea să vedem ce alegem, în funcție de modul în care se va comporta „naționala” noastră.
Aveam nevoie de viză pentru intrarea și șederea în SUA. Așa că m-am dus la Ambasadă. M-am înscris pentru a doua zi, pentru că la porțile ambasadei era o aglomerație teribilă. Dar chiar și așa, a doua zi am stat la rând, de pe la 7,30, până pe la ora 15. Am intrat. De la un ghișeu, o doamnă mai trecută, chestiona solicitanții de viză și avea, aproape invariabil, același răspuns: „Mai încercați, peste o vreme”. Deși aveam acreditarea ca argument rezonabil pentru o solicitare de viză, recunosc că am avut mari emoții. Dacă, cumva… Nu a fost cazul. Funcționara m-a chestionat cât m-a chestionat și a pus stampila pe pagina de pașaport. De acolo, am fugit la Tarom, pentru bilete, tot cu teama în suflet. Dacă nu mai sunt locuri? Mai erau. Am primit bilet pentru 13 iunie, pe ruta Timișoara-Amsterdam-Chicago. Dus-întors, biletul costa 530 de dolari, dacă nu greșesc. Și alte 560 de dolari am plătit pentru un bilet „stand-by” — cu care puteam călători nelimitat, în interiorul SUA, în toate direcțiile, vreme de 30 de zile.
Și a venit ziua cea mare. Pe 13 iunie 1994, dimineața, Boeru și cu mine, ne-am îmbarcat la Timișoara. De cum am urcat în avionul ce venea de la București, am constatat că acolo era mare veselie, iar damful de pălincă te izbea de cum ai vârât capul în incintă. Curând, aveam să-l descopăr printre pasageri pe Gheorghe Turda, solistul de muzică populară. Avea să devină animatorul grupului nostru, eterogen din toate punctele de vedere, ca orice grup constituit aleatoriu. La Amsterdam, am ajuns în două ore și un pic. Am făcut escală vreo două ore, timp în care m-am plimbat prin Aeroportul Schiphol, cel mai mare din Țările de Jos. Era primul aeroport din Occident pe care îl călcam, și aveam ce admira, dincolo de vitrinele magazinelor care se înlănțuiau pe o suprafață ce părea fără limite. Apoi, ne îmbarcăm din nou. Trecem peste Canalul Mânecii, peste Anglia, Groenlanda… Mă gândesc, asemenea unui copil, că despre toate acestea auzisem doar la lecțiile de geografie și acum, iată-mă, survolându-le! Monitoarele ne informau continuu… Viteza, de 990 km/h; înălțimea, de 33.000 de picioare (un feet este egal cu 0,305 metri), temperatura de la sol este de… După vreo nouă-zece ore de zbor, sub privirile mele se desfășurau Great Lakes, Marile Lacuri, și suprafețe imense de păduri. Fără să vreau, gândul îmi zboară la Fenimore Cooper și la cărțile copilăriei mele, Vânătorul de cerbi, Călăuza, Preria, Ultimul mohican… Visez cu ochii deschiși, dar visul, poveștile cu indieni îmi sunt frânte în mod brutal. „Peste 20 de minute aterizăm la Chicago. Vă rugăm să completați cu atenție formularele care vi se vor înmâna”, se aude, la difuzoare, vocea unei stewardese. Formularele erau destul de complicate, aproape ca și acelea necesare obținerii vizei. Aterizăm. Ca să intrăm în aeroport trebuie să trecem printr-un filtru foarte dur. Pașapoartele erau verificate minuțios, în vreme ce câinii, ciobănești germani și alte rase, ne adulmecau bagajele ca să descopere, eventual,droguri. Dar nu numai – cine luase cu sine mâncare, de acasă, rămâne fără ea, pentru că i se confisca.
În fine, scăpăm de punctul de control și, împreună cu Florin, ne grăbim să prindem prima cursă spre Los Angeles. Eram deja frânt de oboseală. Ni se spune că pentru plecările spre Los Angeles trebuie să mergem la „Gate five” (Poarta 5). Credeam, în naivitatea noastră, că e pe acolo, pe undeva, în apropiere. Aiurea! A trebuit să ieșim afară, să luăm un trenuleț, automat, fără mecanic, și să mergem mai bine de cinci minute. Ajungem și la punctul de îmbarcare. Scoatem biletul „stand-by” și îl prezentam. Cu un zâmbet mai potrivit pentru o veste bună, bărbatul din fața noastră își cere scuze pentru inconvenient: doar pentru mâine putem găsi loc spre L.A. Simt că mi se înmoaie picioarele și mă și văd trambalându-mă cu bagajele la un hotel, de acolo iar la aeroport… Dar, omul vine cu o soluție, costisitoare, e drept, dar soluție. Putem lua bilet la o cursă care va pleca peste o oră, numai că ne va costa 600 și mai bine de dolari, adică mai mult decât București-Chicago-București, Asta, pentru că așa se procedează când nu ai rezervare din timp. Oboseala ne-a determinat să băgăm mâna în buzunar și așa am pornit mai departe, spre ținta finală a călătoriei, Los Angeles, orașul îngerilor, dar și al tuturor păcatelor.
Tristan MIHUȚA

Începeți cu reducerea adaosurilor la contractele publice, D-le Ciolacu!

Flacara Rosie
-
0
Începeți cu reducerea adaosurilor la contractele publice, D-le Ciolacu!
Apropo de declarația lui Ciolacu din prima ședință a noului guvern. Ăsta nu e needucat, ci și ignorant sadea! „Schema de reducere a adaosurilor comerciale”, lansată ca „obiectiv” de Ciolacu, e o formula tipic comunistă, de „imbrobodire” a naivilor, copiată din „Manifestul comunist” al lui Engels. O formulă care funcționează pe o piață îngrădită , în care nu funcționează cererea și oferta, precum pe piața liberă! O astfel de schemă e tipică economiilor totalitare, care s-au dovedit falimentare, în bloc, din punct de vedere al economiei. Da, adaosurile comerciale mari și foarte mari pot fi reduse. Dar doar în două moduri, pe care PSD nu le va aplica niciodată: stimularea producției și eliminarea monopolurilor din piață. Asta înseamnă economie liberală și piață liberă! Primul pas în realizarea acestui deziderat presupune subvenționarea agriculturii și a industriei alimentare la nivelul celorlalte țări din UE (Ex: ca în Polonia, care a devenit unul din cei mai mari jucători de pe piața industriei alimentare din UE). Al doilea pas este spargerea monopului a unor corporații, precum OMV, EON, ENEL, pe piața energetică (petrol, gaz, energie electrică), pentru a elimina prețurile de monopol practicate, care falimentează puțina economie rentabilă ce mai produce în România. Același lucru trebuie făcut în toate domeniile în care corporațiile multinaționale, prin coruperea guvernelor, au instituit monopol pe piața românească și au modificat legislația în interesul lor. Al treilea pas este sprijinirea IMM-urilor, reală, nu formală, pentru a fi capabile să concureze, la bunuri și servicii, cu producătorii din UE. Știu, vin alegerile și (schemă verificată), pomenile electorale sunt cea mai simplă și eficientă metodă care asigură voturile și prezența la guvernare. Iar ceea ce vrea Ciolacu este exact acest lucru: intervenția executivului în piață, pentru a scădea profitul unor companii, chipurile în favoarea cetățenilor. Adică o metodă pur comunistă, care nu va avea nici un efect, pentru că nu poți îngrădi oferta dacă cererea depășește oferta și care va rămâne, ca de obicei, doar o mare cacealma servită fraierilor care mai cred în miracole.
Însă, dincolo de stilul: „vă spun ceea ce vreți să auziți și vă promit ceea ce vă lipsește”, dar nu fac nimic în fapt, marea problemă a lui Ciolacu – pe care n-are cum s-o rezolve, pentru că el este creația și produsul acestei probleme – este modul cum se atribuie și cheltuie banul public. Pentru că PSD, de treizeci și doi de ani – moștenire de la comuniști – asta face. A creat și implementat un mecanism infernal, extrem de eficient, aproape perfect, de furt al banilor publici, prin intermediul singurei „industrii” care nu falimentează în România, nu are pierderi și nu are amenințat profitul: activitatea clientelei politice abonata la efectuarea de lucrări decontate din bugetul de stat. Este „industria” care, după monopulul marilor corporații din domeniul energetic, exploatare de masă lemnoasă și comerțul cu produse alimentare (în special cereale, carne și legume și fructe), a înregistrat o ascensiune incredibilă, sub bagheta guvernării PSD. Iar numitorul comun al acestei industrii este corupția, adică obținerea de fonduri bugetare, nu prin profesionalism și eficiența investirii banilor publici, ci prin comisioanele asigurate ordonatorilor de credite (care atribuie fondurile) și trafic de influență. Din acest punct de vedere, Ciolacu se află „între ciocan și nicovală”, pentru că economia românească este într-o situație extrem de gravă. Mediul privat este în pragul colapsului (falimentului) sufocat de taxe și impozite și de concurența monopolistă (care tot datorita PSD, prin trafic de influență, au obținut facilități fiscale, adică „derogări” de la plata taxelor și impozitelor) și nu mai poate susține dezmățul „industriei” clientelei politice, care devalizeza, efectiv bugetul public. Or, cum Ciolacu a fost propulsat la guvernare, chiar de această „industrie”, lacomă, a „tocării” iresponsabile a banilor publici, presiunea pe Guvernul Ciolacu va fi uriașă și nu văd cum va reuși să „împace și capra și varza”, adică să dea și „pomeni electorale”, pentru a salva PSD de la dezastru electoral și să mărească și taxele și impozitele, pentru a asigura funcționarea „industriei” clientelei politice. Ciolacu, apelând la stilul „viclenie țigănească” crede că va rezolva problema, imbătând populația cu „apă de ploaie” servind cetățenilor flămânzi și împovărați de taxe și impozite, formule de tip Budăi: „avem grijă de bunicii și părinții noștri”, adică mărind pensiile cu zece lei și majorând taxele cu douăzeci de lei, plus inflația, care – expresia favorită a lui Dragnea -, chiar se va simți în buzunarul cetățeanului.
E prea mare presiunea asupra bugetului public (din cauza pensiilor speciale și a salariilor astronomice din agenții – la care PSD nu renunță nici dacă pierd alegerile și a funcționarii „industriei” clientelei politice „abonata” la devalizat bugetul public) pentru ca Guvernul Ciolacu să aibă și alte soluții. La acestea (pensiile speciale, salariile astronomice din agenții și banii consumați de clientela politică) o altă uriașă problemă cu care se confrunta Ciolacu este procentul de colectare a taxelor și impozitelor, mult sub ceea ce s-a anticipat. Și cum problema colectării nu se poate rezolva peste noapte, pentru că nu e generată de ineficiența ANAF (cum clamează PSD), ci de legislația fiscală „upgradata” de PSD, în urma presiunilor marilor monopoluri corporatiste (care se eschivează de la plata taxelor și impozitelor, prin modificările legislative operate de parlamentarii PSD), Ciolacu este într-un mare impas. Încă mizează că-l vor salva banii din PNRR (cei care au fost motivul „ejectarii” USR de la guvernare și „înfrățirii” cu PNL) și că deturnând banii din PNRR către „industria” clientei politice, va reduce presiunea acesteia pe bugetul public, pe care-l va putea folosi pentru pomeni electorale, cu care să-și salveze poziția și să nu erodeze PSD în preferințele electoratului. E o iluzie însă că va reuși! Pentru că, oricâtă șmecherie și viclenie ar poseda, Ciolacu nu va putea convinge UE că e oportun ca banii din PNRR să fie direcționați către clientela politică, așa, pe criterii subiective și pe proiecte superficiale, oportune sau chiar stupide, cum se procedează cu banii de la buget, prin metoda de furt legal, numită „Anghel Saligny”. Iar dacă abonarea clientelei politice la banii din PNRR, va fi stopată (ceea ce deja se întrevede, pentru că la Bruxelles sunt specialiști educați, cu scoli reale, nu gen Ciolacu, care „nu pun botul” la vrăjelile demagogice pesediste), presiunea pe bugetul public va crește, iar Ciolacu va trebui să gestioneze cea mai dură criză economică care va urma în România. O criză în care minciuna și demagogia nu cred că vor ține nici de foame, nici de frig, ci vor scoate lumea în stradă. Nu poți cu minciună și slogane demagogice să manipulezi la infinit. Nu poți ascunde la infinit că nu guvernezi pentru cetățeni, ci pentru clientela politică, care te-a propulsat unde ești. Iar Ciolacu, pentru că șiretenia nu este inteligență, va plăti, mai curând decât crede, prețul manipulării. Nu va trece prea mult timp până când mass-media (inclusiv cea mituita din bani publici) va începe să „sape” și să facă publice afacerile (cu bani publici ori asocieri dubioase) în care este implicat fiul premierului ori miniștrii din cabinetul său (în special Grindeanu, păstrat cu mare luptă, la șefia transporturilor, după cum spun cei de la „Realitea Plus”, pentru că a creat adevărate rețele de spălat banii publici, prin atribuirea clientelară de contracte, care deja au probleme de finalizare sau recepție, dar asigură „pușculița” PSD) și care vor devoala adevăratul interes al PSD de a fi la guvernare. Chiar dacă PSD o acunde, există o singură Românie, a tuturor, nu a noastră și a lor, cum au împărțit-o comuniștii și cum o împarte PSD de treizeci și doi de ani. Asta, ce practică Ciolacu și PSD, nu e nici democrație nici stat de drept, adică să existe o Românie a celor ce muncesc și supraviețuiesc din muncă și o Românie a celor ce profită, fără să participe la ceva, adică a clasei politice și a clientelei acesteia, care se lăfăie din banii publici.
Apropo, domnule Ciolacu! N-ați vrea Dvs. să dați dovadă de bună credință reală (nu de ipocrizie demagogică) și să instituți, prin lege, o procedură prin care toate firmele care participă la licitații sau li se atribuie lucrări decontate de la buget, să fie verificate (privind solvabilitatea și capacitatea tehnică de a efectua lucrările), în procedura de urgență, de către ANAF și Curtea de Conturi, înainte de încheierea contractelor? De asemenea, să eliminați, tot prin lege, posibilitatea „renegocierii” contractelor prin „acte adiționale” la contracte, prin care, în majoritatea cazurilor, se dublează, nejustificat, sumele acordate inițial? Mai adăugați la aceasta și instituirea, precum în Germania, a unor organisme neutre, care să recepționeze lucrările publice și atunci veți convinge că, chiar vreți să „reduceți adaosurile”. Știți care ar fi efectul la bugetul de stat? Pe lângă că ar dispărea firmele clientelare „de apartament”, fără personal și fără dotări tehnice (care cresc nejustificat adaosurile comerciale, ce asigură para-îndărătul politic) cel puțin 50% din banii publici atribuiti lucrărilor publice s-ar economisi. Da, stimate D-le Ciolacu! Cele mai mari adaosuri care sărăcesc populația și care pun presiune uriașă pe buget și falimentează economia, nu sunt cele din comerțul cu alimente, ci cele practicate de clientela politică în relația cu bugetul de stat. Opriți, în primul rând acest dezmăț și atunci putem vorbi de bună credință. Din păcate, sistemul clientelar de atribuire a banilor publici, este adevăratul scop al existentei PSD. Deconectarea clientelei politice de la banii publici ar însemna „decesul” PSD. Iar asta n-o s-o faceți niciodată. În schimb, cum face PSD de treizeci și doi de ani, veți servi, în continuare populației, minciună și demagogie. Că, se pare, în România, acestea țin încă de foame și frig. Cinism absolut!
Pavel ROMAN

Ep.2 – Invitat Ioan Batinaș – Flacăra Roșie Podcast (partea 2)

Flacara Rosie
-
0
Ep.2 – Invitat Ioan Batinaș – Flacăra Roșie Podcast (partea 2)
Așa cum v-am promis, revenim cu partea a doua a podcastului cu actorul Ioan Batinaș. Vizionare plăcută!    

Centrul de Zi Opal din subordinea DGASPC Arad își extinde serviciile acordate persoanelor cu dizabilități și va trece la consumul de energie verde

Flacara Rosie
-
0
Centrul de Zi Opal din subordinea DGASPC Arad își extinde serviciile acordate persoanelor cu dizabilități și va trece la consumul de energie verde
“Îmbunătățirea calității serviciilor în Centrul de Zi pentru Persoane cu Dizabilități Opal” este denumirea unui nou proiect în valoare de 685.169,87 lei câștigat de DGASPC Arad de data aceasta cu finanțare obținută în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență #UrmătoareaGenerațieUE : Fonduri pentru România modernă și reformată, în scopul creșterii calității vieții persoanelor cu dizabilități din județul Arad și prevenirea instituționalizării lor, prin susținerea dezvoltării centrului de zi ca serviciu alternativ de sprijin pentru o viață independentă și integrare în comunitate. Obiectivele  proiectului fixate încă de pe acum sunt: creșterea accesului la serviciile oferite de către Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Opal, prin furnizarea de servicii  și la domiciliul beneficiarilor prin dotarea cu un autoturism, precum și creșterea calității vieții beneficiarilor Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Opal prin extinderea și dezvoltarea terapiilor existente prin dotarea cu echipamente specializate și cu echipamente de producere și utilizare a energiei electrice regenerabile. „Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități OPAL” a fost înființat în aprilie 2021 cu finanțare de la Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, cofinanțat de Consiliul Județean Arad și implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad în cadrul Programului de Interes Naţional „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate.” Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat alături de specialiștii DGASPC Arad, parteneri și colaboratori, aparținătorii persoanelor cu dizabilități, la conferința de lansare a proiectului și a subliniat importanța extinderii rețelei de astfel de centre de zi: “Cele două finanțări, în paralel cu contribuția Județului Arad, prin Consiliul Județean Aard depășesc suma de 250 de mii de euro. Persoanele adulte cu dizabilități din județul Arad, cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața socială, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale pot beneficia de serviciile oferite de Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități Opal. Totodată, se continuă creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități din județul Arad și prevenirea instituționalizării lor, prin susținerea dezvoltării serviciului social dintr-un centru de zi cum este în prezent Centrul de Zi Opal în unul în care li se vor oferi diverse terapii de care acești oameni au atâta nevoie, la nivelul întregului județ.” declară Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. O componentă inovativă a proiectului constă în achiziționarea de dotări speciale care să sprijine creșterea gradului de abilitare și reabilitare a persoanelor cu diverse dizabilități: 1 sistem de stimulare și recuperare multisenzorială prin realitate virtuală, 1 set de dezvoltare a abilităților motorii, 1 mașină de scanat și tăiat materiale necesare abilitării/reabilitării beneficiarilor, 1 mașină de brodat și echipamente de birotică, 1 spalier kinetoterapie/ recuperare medical, precum și 2 laptop-uri. Erika Stark, director general al DGASPC Arad: „Pentru mine și echipa de la DGASPC Arad creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități reprezintă o prioritate în activitatea pe care o desfășurăm. De aceea implementarea acestor proiecte cu finanțări neramursabile în beneficiul persoanelor cu diverse dizabilități reprezintă o oportunitate de neratat și nu ezităm să accesăm aceste proiecte, cu sprijinul Consiliului Județean Arad. Dacă în urmă cu mai bine de doi ani deschideam acest centru de zi și îl redam comunității pentru a oferi un centru de zi la cele mai înalte standarde, în care atât persoanele cu dizabilități, cât și familiile acestora să găsească un sprijin real, astăzi prin specialiștii noștri ne asigurăm că oferim servicii și terapii care ajută aceste persoane să își dezvolte abilitățile pentru o viață independentă și să se integreze social”. Tot ca urmare a înființării Centrului de zi pentru persoane cu dizabilități Opal s-a deschis posibilitatea integrării/ reintegrării sociale  a persoanelor adulte cu dizabilități din județul Arad prin dezvoltarea gradului de autonomie personală, prin socializare, dezvoltarea abilităților lucrative, pregătirea pentru angajarea în muncă şi sprijin pentru menţinerea locului de muncă, integrare şi participare socială şi civică, astfel că 5 persoane cu dizabilități au fost deja angajate în cadrul unei unități protejate. Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități OPAL Arad este situat în cartierul Grădiște, pe strada Mierlei, nr.58. Erika STARK, Director general  

Ep.2 – Invitat Ioan Batinaș – Flacăra Roșie Podcast (partea 1)

Flacara Rosie
-
0
Ep.2 – Invitat Ioan Batinaș – Flacăra Roșie Podcast (partea 1)

Ciolacu, premier, ne mai lipsea și le avem pe toate!

Flacara Rosie
-
2
Ciolacu, premier, ne mai lipsea și le avem pe toate!
Avem ce merităm! Un popor de analfabeți funcționali, fără diplome reale, cu o clasă de intelectuali lașă și preocupată, în primul rând, să-și asigure venituri din surse imorale (meditații, taxe pentru examene, taxe școlare, taxe doctorale etc.), ne conduc șmecherii și viclenii, impostorii, care au profitat de toate „defectele” sistemului de educație și de corupția din sistem.
La ce să ne așteptăm, din punct de vedere al performanței manageriale și a deciziilor ce presupun inteligență și pregătire profesională, de la un individ incapabil să absolve un liceu? La ce să ne așteptăm de la acest gen de impostori, oportuniști, care și-au construit cariera prin cele mai imorale metode posibile? Ce model de intelectual pot fi acești oportuniști lipsiți de educație elementară? Astfel de indivizi, care nu știu nimic și nu sunt capabili să exprime o frază coerentă și inteligibila, fără un dezacord gramatical sau un pleonasm, pot sta la masă, la negocieri, cu rechini, gen OMV, care au racolat crema inteligenței în domeniul afacerilor? Sunt capabili să decidă ce e bine sau nu pentru România? Pe de altă parte, oare pe cine reprezintă Iohannis în aceasta schemă mizerabilă, de cocoțare a imposturii și diletantismului, la vârful statului? Cumva poporul român, care se simte furat, trădat și umilit?
Desigur, lui Iohannis nu-i mai pasă de cetățean nici „cât o ceapă degerata”! Și-a văzut „sacii în căruță” și, după el, se pare, „va urma potopul”, nu? El și-a securizat viitorul și restul nu mai contează. Culmea cinismului și egoismului uman, promovat de autocrație. Când a pătruns în politica mare (racolat de PNL), am fost prostiți de zâmbetul lui, pe care l-am perceput ca inteligent și mai moral decât eram obișnuiți. Am crezut că neamț fiind, de origine, va fi un al doilea Ferdinand ori Carol I, dar ne-am înșelat amarnic. Iohannis e mai român decât românii când e vorba de oportunism politic, adică mai fanariot decât fanarioții. De fapt, e un sas, nepotul celor racolați de Maria Tereza pentru a securiza granițele imperiului, care a „furat” mai mult decât era logic, din metehnele autohtone. Nu e, din păcate, nepotul lui Ferdinand sau Carol, care aveau în gena familiei patriotismul și dragostea față de neam. Și respectul față de semeni.
Deci, Iohannis, după cum s-a comportat, nu e decât un sas oportunist, parvenit, împins vertiginos, de liberali, pe culmile politichiei autohtone, care, în loc să-și impună bruma de cultură și civilizație pe care o posedă și morala protestanta pe care a moștenit-o, s-a lăsat corupt de sistemul fanariot practicat pe malurile Dâmboviței, devenind prizonierul acesteia. Amenințat cu destituirea din funcție, s-a speriat și a clacat, preferând funcția în detrimentul apărării democrației și statului de drept. Și a procedat în cel mai mizerabil mod posibil pentru a-și salva statutul și privilegiile. A readus, eliminând adevărații câștigători ai scrutinului electoral, în fruntea statului și la împărțirea banilor publici, cea mai imorală grupare politică pe care a avut-o, vreodată, România: PSD. Partidul oportuniștilor și impostorilor, compus din cei mai cinici și verosi indivizi pe care i-a avut și-i are România, care, în numele democrației și statului de drept, au instaurat autocarția șmecherilor, ce jefuiesc țara în numele interesului cetățeanului. Iar Iohannis, conștient că prin reducerea la putere a PSD, îndepărtează România de Europa de Vest și de lumea civilizata și morală, a procedat în cel mai cinic și imoral mod posibil, securizand PSD la guvernare, cu prețul sacrificării interesului național și al ingroparii speranțelor a peste jumătate din populația României, în frunte cu intelectualii. Iar „cireașa de pe tort” a pus-o prin numirea celui mai mare impostor al educației, în fruntea guvernului, dând o palmă întregului mediu academic al țării, naruind speranțele unei generații în viitorul democratic și în instaurarea statului de drept în România.
Numirea lui Ciolacu în fruntea guvernului, „pune cruce” speranței că România, în următoarea perioadă vom avea democrație și stat de drept. Cu indivizi a căror ascensiune politică s-a bazat pe imoralitate, ne putem aștepta la moralitate? Și fără moralitate, la ce viitor ne putem aștepta? Cum putem convinge copiii că educația reprezinta cheia succesului? Cu „modelul” Ciolacu?
Pavel ROMAN

Informații referitoare la consumul de ciuperci

Flacara Rosie
-
0
Informații referitoare la consumul de ciuperci
Având în vedere condițiile meteorologice din ultima perioadă, caracterizate prin ploi dese și abundente precum și umiditate crescută, favorabile apariției ciupercilor, Direcția de Sănătate Publică Arad dorește să ofere populației informații utile cu privire la consumul de ciuperci. Ciupercile sunt plante inferioare (Thalophytae – Fungi), unele dintre acestea (ciupercile comestibile) fiind folosite în alimentaţia umană datorită valorii lor nutritive. Acestea conţin vitamine (B1, B2, D, C şi caroten – provitamina A) dar și săruri minerale (potasiu, magneziu, calciu, sodiu, fosfor, fier). În ţara noastră sunt cunoscute peste 1600 specii de ciuperci superioare, ciuperci cu “pălărie”, al căror diametru este mai mare de 4 mm. Dintre acestea aproximativ 400 sunt comestibile şi peste 200 specii sunt sigur toxice. Mare atenţie trebuie acordată însă la alegerea lor, pentru că ciupercile necomestibile conţin toxine care pot fi fatale organismului, iar de cele mai multe ori, ciupercile necomestibile se pot confunda uşor cu cele comestibile. În ultimii ani, numărul intoxicaţiilor accidentale cu ciuperci este în continuă creştere. Recoltarea ciupercilor din pădure, în mod neorganizat, sau achiziţionarea de la culegătorii care le comercializează în pieţe implică riscuri importante asupra sănătăţii deoarece îşi pot face apariţia exemplarele din speciile de ciuperci otrăvitoare, care generează intoxicaţii acute la consumatori. Important de reținut este faptul ca toxicitatea ciupercilor otrăvitoare nu poate fi redusă prin fierbere, uscare sau macerare în oţet, iar îndepărtarea cuticulei nu diminuează toxicitatea. De asemenea, nu există nici un test simplu care să permită recunoaşterea imediată a unei specii toxice. Identificarea unei ciuperci otrăvitoare nu poate fi făcută decât de un specialist. Intoxicaţia cu ciuperci este cauzată de toxina propriu-zisă, caracteristică speciei, dar poate avea şi alte cauze. Astfel, se diferenţiază intoxicaţiile adevarate (micetismul) datorate toxinei specifice speciei de cele false datorate unor cauze multiple: 1. Consumul exagerat. Ciupercile fac parte dintre alimentele greu digerabile. Astfel că pentru persoanele sensibile, ciupercile pot genera tulburări digestive chiar la un consum minim şi moderat. 2. Consumul de ciuperci alterate. Ciupercile se alterează repede (1-2 zile) datorită conţinutului crescut de apă, unele putând deveni toxice. Ciupercile vechi, cele atacate de larvele unor viermi, cele recoltate pe vreme ploioasă, cele transportate neadecvat sau cele depozitate în spaţii necorespunzătoare, toate pot fi contaminate de diferite bacterii şi mucegaiuri. Aceste intoxicaţii, deloc neglijabile, se încadrează în categoria toxiinfecţiilor alimentare. 3. Consumul de ciuperci crude. Un număr mare de specii de ciuperci conţin toxine termolabile, care sunt distruse prin preparare termică. Consumul ciupercilor crude, chiar şi a celor cunoscute, este însă contraindicat. 4. Ciupercile şi alcoolul. Unele specii de ciuperci generează simptome de intoxicaţie în combinaţie cu alcoolul. În general, nu se recomandă consumarea ciupercilor cu cantităţi mari de băuturi alcoolice, deoarece alcoolul măreşte solubilitatea unor substanţe specific, favorizând absorbţia intestinală a acestora, ceea ce poate amplifica gravitatea efectelor apărute. Semnele intoxicaţiei diferă în funcţie de tipul de ciuperci consumate şi apar la minim 15 minute până la 12 ore sau chiar mai mult, de la ingestie, şi se manifestă prin greţuri, vărsături, tulburări intestinale, scăderea tensiunii arteriale, halucinaţii, tulburări nervoase, salivaţie abundentă, lăcrimare, micşorarea pupilei, dureri abdominale, scăderea pulsului, transpiraţii. De reținut! – Consumaţi doar ciuperci cunoscute sau achiziţionate din magazin! – Nu consumaţi ciuperci crude! – Nu consumaţi ciuperci împreună cu cantităţi mari de băuturi alcoolice! – Conservaţi ciupercile la frigider si consumaţi-le în maximum 2 zile după ce le-aţi cules sau cumpărat! – Simptomele apar în primele 12 ore după consum, iar starea se poate altera rapid, cu consecinţe grave: tulburări digestive severe, cu deshidratare, afectarea ficatului, afectarea rinichilor, tulburări neurologice sau chiar deces. – În caz că prezentaţi unul sau mai multe simptome (diaree, vărsături, greaţă, tremurături, ameţeli, tulburări de vedere) în urma consumului de ciuperci, adresaţi-vă medicului, apelând numărul de urgență – 112 – cât mai repede posibil. Dr. IRIMIE CECILIA GABRIELA – Director Executiv DSP Arad

Ep.1 – Invitat Lucian Dănilă – Flacăra Roșie Podcast

Flacara Rosie
-
0
Ep.1 – Invitat Lucian Dănilă – Flacăra Roșie Podcast

Joi, zi de un nou podcast Flacăra Roșie!

Flacara Rosie
-
0
Joi, zi de un nou podcast Flacăra Roșie!
Joi, 15 iunie revenim cu un nou episod al podcastului Flacăra Roșie. Vă invităm să vă abonați la canalul nostru de YouTube pentru a nu rata următoarele episoade. Și dacă nu-i prea mult și doriți să vedeți lucruri de calitate (ca și până acum, în cei 16 ani de Flacăra Roșie) vă sugerăm să și distribuiți podcastul, că (vorba unui cititor fidel) „e moca”.
Apropo, de astăzi ne puteți găsi și pe TikTok.
@flacararosiieMâine podcastul Flacăra Roșie ajunge la episodul 2 cu Ioan Batinaș. Vă așteptăm pe YouTube, link în bio. 
Redacția Flacăra Roșie

Festivalul „Floare din Câmpie”, în cadrul proiectului „Curtici 55”

Flacara Rosie
-
0
Festivalul „Floare din Câmpie”, în cadrul proiectului „Curtici 55”
Primăria orașului Curtici și Asociația Culturală MACAIA sunt încântate să vă prezinte programul concertelor incluse în proiectul „Curtici 55”. Aceste spectacole sunt menite să ofere comunității noastre oportunitatea de a se bucura de experiențe culturale unice și de a promova multiculturalismul și comunicarea interetnică.
În cadrul proiectului Curtici 55, ne bucurăm să anunțăm următoarele concerte ce vor avea loc:
Festivalul Floare din câmpie – Ansamblul Brădeana cu Maria Floaca, Ramona Oniciu, Alin Joldeș – 17 iunie: Vă invităm să participați la acest festival muzical dedicat valorilor tradiționale și interpretării autentice a folclorului românesc.
Concert – Taraf Flamenco (România-Argentina), Krstijan Azirovic Orchestra (Serbia) – 15 iulie: Bucurați-vă de o seară plină de ritmuri și sunete exotice. Taraf Flamenco și Krstijan Azirovic Orchestra vă vor purta într-o călătorie muzicală captivantă, aducând o combinație inedită de muzică românească, argentiniană și sârbă.
Concert Mădălina Pavăl Orchestra (România) – 5 august: Mădălina Pavăl și orchestra sa vă vor încânta cu un concert de excepție, oferindu-vă o varietate de stiluri muzicale și armonii captivante.
Aceste concerte sunt doar o parte din programul amplu de evenimente culturale oferit de proiectul „Curtici 55”. Ne dorim să vă oferim o experiență culturală de calitate și să promovăm diversitatea culturală în comunitatea noastră.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorului. Finanțatorul nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Casa de Cultură a orașului Curtici organizează cea de-a șaptea ediție a festivalului Floare din Câmpie, sunt așteptați soliști vocali, soliști instrumentiști și grupuri de dansatori cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani.
Încurajând copiii să-și exploreze rădăcinile culturale și să participe la astfel de evenimente, ne ne asigurăm că moștenirea noastră continuă să prospere și să evolueze pentru generațiile viitoare.
Festivalul va avea loc sâmbătă, 17 iunie în incinta Ștrandului Termal Curtici
Invitați speciali vor fi Robert Târnăveanu și Ansamblul Folcloric „Brădeana cu soliștii: Maria Floca, Oniciu Ramona și Alin Joldeș
Informații și înscrieri: online pe platforma festivalului fdc.primariacurtici.ro
Vă așteptăm cu drag!
Descoperă universul fermecat al tradițiilor și folclorului la Festivalul Floare din Câmpie – evenimentul perfect pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.
Într-o atmosferă plină de joc, culoare și bucurie, îi invităm pe cei mici să se alăture acestei călătorii în magia și frumusețea tradițiilor noastre.
La Festivalul Floare din Câmpie, copiii vor avea ocazia să descopere dansuri și cântece tradiționale. Este o oportunitate unică de a se conecta cu moștenirea culturală a țării noastre și de a se îmbogăți spiritual prin intermediul jocurilor și activităților interactive.
Vă invităm să îmbrățișăm împreună această călătorie captivantă și plină de aventură, la Festivalul Floare din Câmpie, locul unde copiii noștri își vor găsi vocea și vor trăi momente de neuitat.
Hai să le oferim copiilor noștri o experiență autentică și plină de bucurie la Festivalul Floare din Câmpie!
Descoperă magia tradițiilor și folclorului la Festivalul Floare din Câmpie, o călătorie fascinantă și plină de bucurie pentru copiii noștri de 6-14 ani, unde se întâlnesc jocul, dansurile autentice și poveștile care încântă inimile mici și mari!
Proiectul „Curtici 55” finanțat de Guvernul României prin Administrația Fondului Cultural Național si PNRR –  Apelul de finanțare I5 – 1 „Creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural”

Ramona Lile: „UAV vă invită la Ghioroc Summer Fest”

Flacara Rosie
-
0
Ramona Lile: „UAV vă invită la Ghioroc Summer Fest”
E oficial. Duminică, 18 iunie, la orele 15.00 se deschide cea de a 12-a ediție a festivalului „Ghioroc Summer Fest”. Spuma party, color party, Noaptea DJ-ilor, și multe alte surprize pregătite de organizatori în cele 12 weekend-uri animate de pe plaja Ghioroc. Organizatorii: Primăria Comunei Ghioroc, Liga Studenților din UAV, Consiliul Județean Arad promit o ediție de neuitat pentru cei care vor alege vara aceasta Litoralul Vestului.  „Acest festival este fără îndoială unul din cele mai populare evenimente organizate de Liga Studenților din UAV. Este un proiect de mare succes care nu ar fi avut loc fără sprijinul primarului comunei, Popi Corneliu Morodan, fără contribuția studenților noștri, fără suportul CJA Arad. Ne bucurăm că am reușit să promovăm nu doar imaginea UAV, dar și a județului Arad care a devenit celebru la nivel național prin ceea ce vară de vară oferă pe plaja Ghioroc celor dornici de distracție și relaxare” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile. Prezent la conferința de presă, primarul Ghiorocului, Popi Corneliu Morodan a făcut un periplu prin istoria celor 12 ani de Ghioroc Summer Fest, punctând ce mult înseamnă acest eveniment pentru comunitatea locală, pentru județul Arad. Inițiatorii proiectului, Cosmin Băhnean și Paul Boeriu, au trecut în revistă cele mai importante evenimente ale acestei ediții: 15 iulie-Noaptea DJ-ilor, Vibes by the lake – 19 august, iar reprezentanta Ligii, Lorena Kisz, a anunțat că vara aceasta sunt așteptați pe plajă 200 de studenți din întreaga țară care vor sărbători la Arad, Ziua Uniunii Studenților din România. Se anunță o vară fierbinte pe plaja Ghioroc.

REPORTER ÎN LUMEA LARGĂ (13): PE URMELE LUI CRISTOFOR COLUMB

Flacara Rosie
-
0
REPORTER ÎN LUMEA LARGĂ (13): PE URMELE LUI CRISTOFOR COLUMB
Jurnal sud-american
15 noiembrie. Ne trezim la ora 3, dimineața. La ora 4, vine autocarul și plecăm spre aeroport. La ghișeul la care trebuia să completăm formalitățile de îmbarcare, nu e nimeni. Suntem somnoroși, după o noapte atât de scurtă, și abia așteptăm să ne vedem în avion. Nu zburăm direct la Caracas. Vom face escală la Cuzco, iar la Lima vom schimba avionul. În sfârșit, suntem chemați la „checking tickets”. Omul de la ghișeu încă nu s-a trezit bine. E confuz de-a binelea. Nu știu ce are, dar mereu scrie „Lima” pe bagaje. Eu am două geamantane, unul mai mare, plin cu hainele folosite, și un geamantan mai mic, cu cele nefolosite. Îi atrag atenția: Caracas!! Dă din cap. Decolăm la 6,30. Mă usturau ochii de nesomn, parcă aveam nisip sub pleoape, și speram să ațipesc un pic, dar n-am reușit. După vreo două ore și jumătate, ne pregătim de aterizare la Cuzco, fosta capitală a imperiului incaș. Avionul se strecoară printre piscurile înalte ale Anzilor, aidoma unei păsări răpitoare sau, mai bine, aidoma unui condor, că tot suntem în zonă, care planează cercetând solul, în căutarea prăzii. Coboară unii, urcă alții. Decolăm iar și în 20 de minute suntem la Lima. Aici, coborâm și pierdem vreo oră prin una dintre sălile de așteptare ale aeroportului J. Chavez. Decolăm (în acest turneu, cred că am decolat de vreo 15 ori și, mulțumesc lui Dumnezeu, am și aterizat, tot de atâtea ori. Până la Caracas facem aproape cinci ore. Mai ațipesc, mai mă trezesc, aș vrea să se sfârșească odată, să calc pe pământ și să mă înviorez.
Mă voi înviora mai repede și mai abitir decât mi-am putut închipui! Stăteam să vină bagajele pe bandă. Vine cel mare. Brusc, mă străbate un gând negru. Să vezi, îmi spun în gând, că zăpăcitul acela de la aeroport mi-a trimis al doilea bagaj la Lima. Așa a fost! Degeaba am tot stat la bandă, că al doilea bagaj n-a mai venit. Eram speriat. Sau disperat. Un consilier de la ambasadă vine cu mine, la un ghișeu unde se reclamau încurcăturile de tot felul. Dau cotorul cu numărul bagajului, completez un formular și plecăm în trombă. Nici azi nu știu de ce, am mers pe jos, mai mult alergând, abia cărând bagajul foarte greu, pe o căldură înfiorătoare, la o altă poartă a aeroportului Simon Bolivar. Am mers așa vreo 700 de metri, să prindem avionul care ne ducea în Insula Margarita. Aveam un sacou pe mine, mă topeam de căldură, cămașa era leoarcă, o puteam stoarce, ieșise toată cervezza din mine și încă ceva pe deasupra. Și hainele mele curate plângeau după mine, tocmai la Lima! Pe aeroport, mă duc la un shop și dau 15 dolari pe un tricou alb, din bumbac (scump al dracu’, dar ce să fi făcut?!), care avea pe piept imaginea unui papagal, sub care scria „Venezuela”. De acum, mă mai împăcasem cu situația și nu-mi rămânea decât să sper că, la revenirea la Caracas, o să găsesc bagajul, ceea ce s-a și întâmplat.
Insula Margarita este la 475 de kilometri de Caracas, distanță pe care o parcurgem în circa 35-40 de minute. O descoperise Columb, cu exact 500 de ani în urmă. Pe atunci, în 1998, populația acestei insule, scăldate de apele Mării Caraibilor, era de circa 300.000 de locuitori. Până am ajuns, cu autocarul, de la aeroport la hotel, se întunecase. Totuși, mi s-a părut acceptabil totul, am cinat ceva, am mai stat pe terasă, sub cupola cerului înstelat, la un șpriț, la o bere, dar oboseala ne-a doborât repede.
A doua zi, după micul dejun, ne urcăm în autocar și plecăm. Unde? Nimeni nu știa exact, în afară de șofer. După vreo jumătate de oră de mers, ajungem la o plajă. Prevăzător, îmi luasem slipul cu mine, doar eram pe o insulă, nu?! Nisipul fin, aproape alb, marea cristalină. Ne oprim lângă niște căsuțe, sub palmieri, mă dezbrac la repezeală și ață în apă. M-am bălăcit vreo jumătate de oră, într-o apă călduță, „ca de pită”, vorba bunicii mele, și n-aș mai fi ieșit. A fost, cred, cea mai plăcută baie din viața mea, mai faină decât aceea de la Malibu sau decât aceea din Marea Chinei de Sud. Plecăm totuși, ducând cu mine gândul că am să mai revin cândva în zona Mării Caraibilor. N-am revenit, dar parcă poți ști!… De la scăldat, mergem în oraș. Magazine multe, nici nu știi la ce să te uiți, ce să cumperi. Tot uitându-mă la una, la alta, tot intrând dintr-un magazin în altul, mă pierd de ceilalți. Un fior mă străbate din creștet până în călcâie. Cum am ajuns pe întuneric, seara, obosit, nici nu știam cum se numește hotelul, nici unde mă aflu, nici unde ne-a lăsat de curând autocarul. Alerg de ici-colo și după vreo zece minute dau de câțiva din grup. N-am fost singura „oaie rătăcită”, vreo doi-trei au rămas în oraș și numai ei știu cum au ajuns la hotel, cu un taxi.
Hotelul avea o piscină, iar apa era excelentă. Șeful de la hotel nu știa ce să ne mai facă pentru ca să ne simțim bine. Avea însă un cusur: nu știa să facă mujdei! Iar noi voiam mujdei la friptură! Îl învățăm arta preparării mujdeiului — asta, după ce mai cumpără o legătură de usturoi, că nu avea la restaurant decât o căpățână. Ce să spun, a fost un sejur minunat, cu de toate!…
Ne-am rezervat o zi și pentru Caracas, capitala Venezuelei, care număra, în 1998, vreo patru milioane de locuitori. Caracasul este situat îi apropiere de Coastă, la o altitudine de 800 de metri, la poalele Muntelui Avila (2.600 m înălțime). Capitala este renumită pentru mâncărurile care se gătesc aici, cu specialități din toată lumea, pentru bijuteriile și pantofii care te îmbie din vitrine, dar și pentru frumusețea femeilor (a nu se uita că cele mai multe Miss World au fost venezuelence!). Oamenii de aici, ne spunea ghidul, nu au văzut zăpadă niciodată, așa că, la un Crăciun, primarul orașului le-a făcut o surpriză, cu zăpadă… artificială.
Seara, autocarul ne-a dus sus pe o înălțime de la ieșirea din oraș. Era locul unde se întâlneau îndrăgostiții, unde se făceau cereri în căsătorie, ori doar cereri de accept pentru a face amor. Erau, acolo, pe acel deal, zeci, poate sute de mașini cu îndrăgostiți. Mi s-a părut „pitorească” această alegere pentru o clipă de refugiu în mirajul dragostei.
Am umblat pe străzi. Am cumpărat maiouri, tricouri și o curea din piele-piele, groasă, pe care o folosesc și azi. Toate, la preț de nimic. La o prăvălioară, patronul era un italian, om mai în vârstă. Ne-am bucurat amândoi să vorbim în limba lui Dante Alighieri, mai ales că era pe acolo de mai bine de 45 de ani. Ce-mi mai amintesc? (Nu am notițe de acolo, iar numărul din 9 decembrie al ziarului Observator arădean, în care am scris al XIII-lea episod din „Jurnal sud-american”, dedicat Venezuelei, lipsește din colecția Bibliotecii județene). Nu am uitat că discrepanțele sunt evidente în ce privește nivelul de trai. Se „citește” asta după cum arată casele, după cum sunt îmbrăcați oamenii pe stradă, după starea mașinilor — am văzut multe autoturisme răblăgite, cu găuri în caroserie, pricinuite de rugină, ba chiar și fără câte o ușă!
Era vremea când colonelul Hugo Chavez ieșise din pușcărie, unde fusese ținut trei ani de zile, pentru o tentativă de lovitură de stat. Era campanie electorală și Chavez, candidat la președinție, zâmbea optimist din afișele răspândite cât e orașul de mare. Optimism care avea să fie validat de votul venezuelenilor, care apoi l-au suportat, unii l-au idolatrizat, din 1999 până în 2013, vreme de 14 ani.
De ce Venezuela? Pentru că la venirea primilor exploratori, multe case erau ridicate deasupra apei, pe piloni din lemn, ceea ce le-a amintit europenilor de Veneția — Venezuela, în spaniolă, înseamnă „Mica Veneție”.
Am plecat din Caracas, spre Amsterdam, și de acolo, la Budapesta, la 18 noiembrie, după 19 zile de zăbavă pe tărâm sud-american. Au fost zile pline, interesante, instructive. Desigur, nu s-a încheiat niciun acord comercial, nu s-a născut nicio relație comercială în urma acestei preumblări sud-americane. De ce? Unele răspunsuri le puteți intui. Altele, mi-e greu să le expun. Dar pot spune că unii dintre membrii delegației noastre n-au știut să-și vândă marfa, alții nu aveau ce vinde, iar unii au luat deplasarea ca pe o excursie. Câtă vreme era vorba de oameni de afaceri cu societăți private, care și-au plătit excursia, nicio problemă. Dacă ar fi fost vorba de vreo problemă, atunci ea se găsea în sfera celor care reprezentau fabrici, societăți și instituții de stat. Dar să nu fim cârcotași! — doar așa învață omul, umblând și văzând…
Eu? Cred că mi-am justificat deplasarea. Am muncit, m-am documentat, am scris. Sper că a meritat efortul și că am adus în fața arădenilor, a cititorilor ziarului Observator, relatări care să le fi stârnit curiozitatea și atenția. Și, să mai spun?, am trăit zile deosebite și m-am bucurat de ceea ce am trăit!
Tristan MIHUȚA

defapt.ro: Autoritățile locale din România cumpără autobuze vechi de 17 ani din Olanda. Intermediarul din Urziceni le laudă: Au Euro 4 și 5, mai pot circula minimum zece ani

Flacara Rosie
-
0
defapt.ro: Autoritățile locale din România cumpără autobuze vechi de 17 ani din Olanda. Intermediarul din Urziceni le laudă: Au Euro 4 și 5, mai pot circula minimum zece ani
România, „cimitirul” autobuzelor vechi din Europa. Aradul tocmai a cumpărat autobuze second-hand olandeze. Compania de Transport Public Arad, deținută de Primăria și Consiliul Județean Arad, a cumpărat un nou lot de zece autobuze second-hand, vechi de aproape 17 de ani, de la o firmă specializată în lucrări de construcții din Urziceni. Firma Riviera Install, patronată de familia Vlădărău, este abonată la contractele publice ale administrațiilor locale cărora le vinde autobuze second-hand exploatate în Olanda.

Zece autobuze, 1,24 milioane lei

România și-a asumat reducerea poluării aerului pentru a combate efectele schimbărilor climatice. Autoritățile locale din Arad, însă, au altă viziune asupra problemei: vor să transforme orașul într-un „cimitir” al autobuzelor. Compania de Transport Public Local, deținută de Consiliul Local Arad și Consiliul Județean Arad, și-a făcut un obicei din a cumpăra autobuze second-hand pentru a asigura transportul local. La data de 7 iunie 2023, Compania de Transport Public Arad a anunțat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice că a cumpărat zece autobuze second-hand pentru a asigura transportul public local. Conform anunțului de atribuire, au fost achiziționate cinci autobuze urbane tip standard și cinci autobuze articulate de capacitate mare. Pentru prima categorie de autobuze s-a plătit 545.000 lei. Celelalte cinci autobuze au costat 695.000 lei. În total 1,24 milioane lei.

Intermediarul: Să dea 300.000 de euro pe un autobuz

Toate cele zece autobuze second-hand au fost cumpărate de la firma Riviera Install, o firmă specializată în construcții din Urziceni. Datele de la Registrul Comerțului arată că societate este deținută în mod egal de Raul Florian Vlădărău și Ecaterina Vlădărău. La solicitarea Defapt.ro, Raul Florian Vlădărău a declarat că „autobuzele sunt aduse din Olanda. Au fost în exploatare în mare parte acolo, în Olanda. Sunt din anul 2006. Au normă de poluare Euro 4 și Euro 5. Mai pot fi folosite minim zece ani”. Întrebat dacă nu i se pare ciudat faptul că se cumpără autobuze second-hand, Raul Florian Vlădărău a spus: „Atunci, să dea 300.000 de euro pe un autobuz nou și s-a rezolvat problema.”. Am încercat să obținem un punct de vedere de la primarul municipiului Arad, liberalul Călin Bibarț (foto), dar acesta a refuzat să răspundă. În schimb, viceprimarul pesedist Ilie Cheșa a spus că se va interesa despre acest contract și va reveni cu un punct de vedere. Nu a revenit.

Firma din Urziceni a mai vândut autobuze Aradului

Compania de Transport Public Arad, condusă în prezent de juristul Claudiu Petru Godja, nu este la prima achiziție de autobuze second-hand. Culmea, chiar de la aceeași firmă din Urziceni. De exemplu, la data de 17 septembrie 2021, au fost cumpărate patru autobuze de tip urban cu suma de 325.000 lei. Tot atunci au mai fost cumpărate două autobuze articulate de capacitate mare în valoare de 200.000 lei. Valoarea cumulată a contractului a fost 525.000 lei. În octombrie 2022, au mai fost cumpărate alte două autobuze de tip urban cu suma de 199.800 lei. Plus patru autobuze articulate cu 480.000 lei. Contractul a fost atribuit în urma unei licitații cu un singur ofertant firmei Riviera Install.

România, „cimitirul” autobuzelor vechi din Europa

Firma lui Vlădărău a mai vândut autobuze second-hand autorităților locale din Oradea, Slobozia, Buzău și Târgu Jiu. Sport Club Municipal Buzău a cumpărat două autobuze second-hand cu aproape 700.000 de lei în urma unei licitații cu un singur ofertant. Serviciul Public de Transport Local Slobozia a achiziționat, tot în urma unei licitații cu un singur ofertant, cinci autobuze urbane cu podea joasă pentru care a plătit 485.000 lei. Oradea Transport Local, condusă în prezent de Adrian Revnic, a cumpărat două autobuze second hand de capacitate mare cu puțin peste 353.000 lei. Contractul a fost atribuit în februarie 2020. Ulterior, în decembrie 2020, au mai fost cumpărate alte trei trei autobuze second-hand cu o sumă totală de 99.000 de euro. La Târgu Jiu, la fel ca și în celelalte localități, a fost organizată o licitație pentru achiziția a zece autobuze second-hand. Condițiile impuse în caietul de sarcini prevedeau ca autobuzele să nu fie mai vechi de 2002, normă de poluare minim Euro 3, rulaj maxim 800.000 km și o capacitate de 85 de locuri. Într-un final, au fost cumpărate doar opt autobuze second-hand cu suma de 400.000 lei. Contractul a fost atribuit firmei Womy Equipment Supply România, deținută de Mobilift International B.V. (75%) și Raul Florian Vlădărău (25%). Întrebat despre această achiziție, Vlădărău a spus că autobuzele second-hand sunt din 2006 și au normă de poluare euro 4. Petru ZOLTAN  România, „cimitirul” autobuzelor vechi din Europa (sursa: ebihoreanul.ro)    

REPORTER ÎN LUMEA LARGĂ (12): CHILE CEA ADEVĂRATĂ

Flacara Rosie
-
0
REPORTER ÎN LUMEA LARGĂ (12): CHILE CEA ADEVĂRATĂ
Jurnal sud-american
La 16 ani după Allende
Coborând de pe San Cristobal și străbătând străzile acestui Santiago care ne voalase imaginile false și ne obligase să ne lepădăm de prejudecățile născute dintr-o informare superficială sau chiar din necunoaștere, suntem fascinați de ceea ce vedem. Sigur, deocamdată suntem doar în capitală, țara, în ansamblu, putând arăta altfel. Ajungem în Piața Constituției. O piață mare, așa cum poți întâlni în multe orașe din Spania, închisă într-un patrulater de clădirile vechi din jur, un monument, o fântână arteziană și, pe una dintre laturi, Palatul Prezidențial. Se numește Piața Constituției întru cinstirea anului 1833, când Chile adopta prima sa Constituție. La Palatul Prezidențial, garda se schimbă din două în două zile, după un ritual vechi, cu pedeștri și călăreți, cu fanfară, cu mașini, dar și cu acorduri de samba și rumba. N-am prins acest moment, însă am profitat că sunt acolo și m-am fotografiat împreună cu garda postată la intrarea în palat. Cei din gardă au fost amabili, au acceptat imediat, deși erau zile pline de neliniște, cu demonstrații „pro Pinochet”, atât în fața palatului cât și în fața ambasadelor Marii Britanii și Spaniei. O mulțime de polițiști patrula prin piață, iar în colțurile „patrulaterului” erau pregătite grilajele metalice care puteau fi asamblate rapid, pentru a stăvili furia unei mulțimi indignate de reținerea lui Pinochet la Londra.
În timp ce așteptam, încadrat de doi vlăjgani din Garda Prezidențială, declanșarea aparatului de fotografiat, un fior de emoție mi-a „alergat” de-a lungul șirei spinării. Mă aflam într-un loc ce gemea încă, deși neauzit, de istorie. Aici, în 1973, a fost asasinat președintele Salvador Allende. După spusele unora, îl împușcase însuși generalul Augusto Pinochet, cel care a condus lovitura de stat. Allende, un marxist ortodox, a ajuns la putere în 1970, în urma unor alegeri pe care „dreapta” avea să le considere nu tocmai corecte. Cert este că Allende a ajuns președinte și a adresat întregii lumi o proclamație de solidaritate cu regimul său și a invitat pe toți „luptătorii pentru libertate” să vină la Santiago, unde vor fi primiți cu brațele deschise. Și s-au găsit sute, mii de comuniști din Spania, Argentina, Italia, Germania, ba chiar și din neutra Elveție. Agitând steaguri roșii, agitând pumnul stâng, Allende și susținătorii săi au trecut la înfăptuirea dezideratelor comuniste: au ocupat fabrici, au confiscat bunuri „burgheze”, au expropriat deținătorii de terenuri agricole, luau de la bogați și dădeau la săraci. Având în vedere situația de nesiguranță, mii de chilieni au fugit peste hotare. Industria a intrat curând în sincopă, comerțul s-a prăbușit, iar inflația a urcat la 1.000%. Să nu mai vorbim de lichidarea fizică a adversarilor noului regim. Într-un asemenea moment a intervenit, în 1973, generalul Pinochet. Militar aspru, nedispus la compromisuri, Augusto Pinochet a dat ordin, vorba cuiva, să fie eliminați din „noul Ierusalim al lui Allende” toți aceia care vor fi surprinși cu armele în mână. Au fost lichidați peste 3.000 de oameni „subversivi”, într-o represiune în care CIA a fost implicată în măsură considerabilă.
Cât de mare e vina lui Pinochet?
Așa a ajuns Augusto Pinochet la putere, omorând circa 3.000 de oameni, unii dintre ei fiind cetățeni străini. Din momentul în care a pus mâna pe putere, generalul a dizolvat partidele politice și a cerut elaborarea unor programe de redresare economică. Rezultatele au apărut curând și se văd și astăzi, sau mai ales astăzi, când avem în față o țară care a renăscut și vine puternic și constant din urmă. În 1989, generalul a considerat că țara este stabilă și i-a chemat pe chilieni la un referendum, prin care aceștia să-și exprime voința: îl mai vor pe el, sau doresc reînființarea partidelor și alegeri democratice. Chilienii au optat pentru democrație. În fața situației pe care singur a creat-o, Augusto Pinochet a pus câteva condiții, dintre care, aici, aș reține două: va da un decret de amnistie generală, în care să fie inclusă și persoana sa; va deveni senator pe viață. Condițiile i-au fost acceptate și, din 1990, în Chile s-a reinstaurat democrația.
Astăzi, însă, Pinochet este acuzat de genocid, chiar dacă termenul este impropriu, fiindcă „genocidul” presupune stârpirea prin violență a unei etnii (cum au făcut Hitler cu evreii și cu țiganii, Stalin cu unele popoare din imperiul sovietic, inclusiv cu românii din Basarabia, și chiar Kissinger, după unii, care a ordonat anihilarea a două sau trei etnii din Vietnam…). Fie însă și „nuanțate”, crimele rămân crime. Ele nu ar trebui comise. Dar, paradoxal, asta e istoria! — aceste jertfe fără voie au adus Chile pe drumul firesc al evoluției sale istorice. Da, firește, legea trebuie să apere ființa și să condamne crima, dar acolo, în fața Palatului Prezidențial și, mai apoi, în tot drumul nostru prin Chile, nu puteam să fiu habotnic și nici ipocrit, adică să nu văd cât bine a făcut Pinochet pentru Chile. Nu întâmplător, peste tot erau înscrisuri de genul „Pinochet este nevinovat”, „Libertate pentru Pinochet”, „Trăiască Pinochet” și nici măcar un înscris contra, deși sunt și în Chile destui oameni, cu vederi de stânga, care îl condamnă. Tema aceasta a justificării clădirii democrației pe sânge și pe moarte rămâne pe cât de actuală, pe atât de controversată. Dar, la urma urmei, democrația SUA nu e construită pe crimă și chiar pe genocid? Cine își mai amintește însă, astăzi, de indienii masacrați, exterminați cu o cruzime și mai mare decât cea promovată de Pinochet? Nimeni. Azi, SUA sunt „exportator” de democrație!… Așa-i că încurcate-s căile Domnului?
Prin țară
Lăsăm în urmă Santiago, cu istoria sa controversată, cu oamenii săi bine îmbrăcați, după moda europeană, cu femeile sale frumoase, cu mulțimea de mașini japoneze (peste 30 la sută din comerțul țării se face cu Japonia, cu Asia în general), americane, nemțești, și ne îndreptăm spre Valparaiso și Vina del Mar, orașe-stațiuni la Pacific. Peste tot se construiește „în draci”, ca să folosesc un termen nu prea ortodox, dar sugestiv. Înainte de a părăsi Santiago, în dreapta și în stânga șoselei, zeci — da, ați citit bine! —, zeci de terenuri de fotbal. Și de tenis de câmp. Toate pline, ocupate de tineri și mai puțin tineri. Uite, mă gândesc, „autoritățile locale” pot avea preocupări ce țin de sănătatea populației, pot acorda terenuri, pot construi baze sportive. La noi, e invers — se vânează, cu o lăcomie cinică, iresponsabilă, mai toate terenurile, bazele sportive și stadioanele, li se schimbă destinația, și nu se face mai nimic pentru sport.
Pământul nu este prea generos cu chilienii. Munții sunt foarte înalți și sterpi. Chile este și țara stâncilor și a zăpezilor veșnice care troienesc piscurile. La șes, zeci de kilometri din drumul nostru ne aduc înaintea ochilor un pământ sărăcăcios, un semideșert, în care cresc doar spini și cactuși, așa cum văzusem în Nevada, pe când mergeam dinspre Los Angeles spre Las Vegas. Abia după vreo oră de drum, la ieșirea dintr-un tunel care „tăia” Anzii, lung de 3.000 de metri, dăm cu ochii de o vale care parcă ținea să ne dezvăluie că în Chile, totuși, există și teren fertil. Este Valea Curacavi, cu întinsele sale plantații de kiwi, tomate, cartofi etc. Într-un cuvânt, plantații extrem de variate, cu legume și fructe, pe care cultivatorii le vând la margine de șosea, unde sunt expuse în plase și în lăzi, sau le oferă la export.
Lângă mine, rămasă o clipă fără meserie, fiindcă rolul de ghid îl preluase din nou Constantin Teodorescu, consilierul economic al Ambasadei României, stă doamna Monica Ciangarotti. Este profesoară de germană, dar a renunțat la catedră în favoarea turismului, deși salariul este același: echivalentul a 350 de dolari. A lucrat la un colegiu de stat — dacă ar fi lucrat la un colegiu particular, salariul ar fi fost de trei ori mai mare. Fiul dumneaei, care e un tânăr ofițer de poliție, câștigă cam tot 350-400 de dolari pe lună. Cum prețurile sunt comparabile cu ale noastre, transform salariile în lei și constat că e vorba, totuși, de 3,5-4 milioane de lei. Ceea ce (vorbim de 1998 – n.a.) nu era prea mult, dar nici puțin nu era. Un salariu peste medie, la noi.
Valea Paradisului
Era ora prânzului când am intrat în Valparaiso, care în traducere înseamnă „Valea Paradisului”. Orașul nu are o dată de naștere. Se știe însă că spaniolul Juan de Savedra (1536) a trecut pe aici. Avea sarcină să vină pe mare ca să aducă provizii armatei spaniole, care se afla mai înspre nord. A greșit însă drumul, s-a rătăcit și a rămas aici, așezându-se cu preoții și corăbierii care îl însoțeau pe culmile cele mai înalte, ca să aibă vedere spre Pacific. Până la deschiderea Canalului Panama, Valparaiso avea să fie portul cel mai însemnat de pe Coastă, în care nu se plăteau taxe vamale. Astăzi, este un port oarecare.
Intrăm pe Avenida Argentina. În stânga, ni se înfățișează Monumentul fraternității chiliene — patru „spire”, ce pornesc din puncte diferite, se împletesc pe la un metru deasupra postamentului, pentru a se ridica îngemănate spre cer. Valparaiso este al doilea oraș al Republicii Chile. Aici își are sediul și Congresul, adică parlamentul bicameral, găzduit de o clădire modernă, ridicată în 1985. Mai în glumă, mai în serios, se spune că aceia care ar avea intenția de a protesta în fața parlamentului, cum se întâmplă peste tot în lume, renunță la gândul că ar trebui să vină până aici, în Valparaiso, ca să-și exprime nemulțumirile.
Clădiri noi, clădiri vechi, în stil victorian, construite de prin 1870 încoace. La un moment dat, vedem o replică a Lupoaicei, cu Romulus și Remus, care are rostul de a sublinia mândria de a aparține latinității. De altfel, orașul are un adevărat cult pentru monumente. Unele au fost ridicate aici, altele au fost aduse, ca pradă de război și ca simbol al biruinței, din Peru — chilienii au ajuns, în timpul „Războiului Pacificului”, până la Lima.
Mâncăm în port, la un restaurant cu vedere spre golf. Restaurantul, „Bote Salvavidas” (Barca de salvare) nu este unul deosebit. În schimb, e curat și o armată de chilieni se învârt în jurul nostru. Încă de când ne-am așezat la masă, ni s-a atras atenția că trebuie să le dăm bacșiș, cam 60 de cenți de căciulă. De altfel, bacșișul este obligatoriu în toate restaurantele din Chile.
Final, la Vina del Mar
Legat de Valparaiso, Vina del Mar, orașul-stațiune, este o perlă a Pacificului. Aici trăiesc 350.000 de locuitori, dar în timpul sezonului estival se adună peste două milioane de suflete. Un ceas imens, așezat pe pământ, printre flori viu colorate, îmi amintește de cunoscutul „ceas cu flori” din Timișoara. Numai că acest ceas din Vina del Mar este unul elvețian, pe care „Țara cantoanelor” l-a făcut cadou orașului, în 1962, cu prilejul organizării de către Chile a Campionatului Mondial de Fotbal. De la consilierul Teodorescu, aflu că aici sunt puternice comunități de palestinieni și libieni. De-ale vieții, conform anticului „Ubi bene, ibi patria”. Bulevardul San Martin, care străbate orașul în apropierea coastei, are ceva din vestitul Miami. Totul pare nou, aici. Blocuri înalte ascund apartamentele confortabile ale unor oameni cu stare, din alte țări, care vin aici în vacanțe, în restul timpului oferindu-și locuințele rudelor și prietenilor. În fața blocurilor, Pacificul, cu renumitele plaje ale stațiunii. Apele oceanului sunt aduse însă, prin conducte, pe sub șosea, și în piscinele aflate între blocuri și hoteluri. Acum, nefiind perioadă de sezon estival, apa este încă rece. Am constatat asta întrând în ea cu picioarele, ca să putem spune că am testat și noi Pacificul. Câțiva temerari se avântă totuși în valuri, dar cei mai mulți preferă baia de soare. Pe stâncile uriașe care ies din apă, ici-colo, se lăfăie la soare zeci de foci. Ca soarele să poată bucura pe toată lumea, cele mai noi hoteluri și blocuri sunt construite în trepte, stil amfiteatru, care urcă dinspre ocean spre culmea munților. Până și ascensoarele, dată fiind această particularitate, urcă în plan înclinat, precum gondolele de pe pârtiile de schi.
… A fost cândva, în mintea mea, un Chile prăpădit. Plec de aici, într-o zi de noiembrie, ducând cu mine imaginea unui Chile surprinzător, dinamic, generos cu turistul și cu cetățenii săi, deopotrivă. Aș mai fi zăbovit, dar ne aștepta Venezuela, o altă necunoscută.
(Jurnal sud-american, XII — Chile cea adevărată, reportaj apărut în Observator arădean, marți, 8 decembrie 1998)
Tristan MIHUȚA

Turneul abonaților – ediția 1

Flacara Rosie
-
0
Turneul abonaților – ediția 1
Sâmbăta trecută, de la ora 10.00, la Complexul Sportiv „Vecchia Signora” a fost organizată prima editie a turneului abonatilor la tenis cu piciorul. La această ediție inaugurală au participat 12 echipe, alcătuite fiecare din câte trei jucători, competiția desfășurându-se într-o atmosferă relaxantă dominată de fair-play.
Nu intrăm în amănunte tehnice, ci vă spunem doar că după terminarea meciurilor, sportivii au fosti invitați să guste o tocană făcută la ceaun. Tocană foarte gustoasă care a fost oferită de către organizatori.
În final organizatorii doresc să multumească tuturor participanților și să felicite în mod special echipa câștigătoare, team alcătuit din Neluțu Ardelean, Dinu Dobândă și Ionuț Rednic.
R.O.

Primare, e bai mare! Lacul de la Tauț stă pe un butoi de pulbere

Flacara Rosie
-
2
Primare, e bai mare! Lacul de la Tauț stă pe un butoi de pulbere
Tovarăși primari stați, stați că este vorba numai de unul. Am căpătat la redacție nește docomente despre ediluș șăf de la Tauț, Florin Lela, nu contează de la ce partid este că tot de-a lui Falcă este. Cum vorba multă este sărăcia omului, era să scriem Falcă… haideți să trecem la documente. Cum există plângeri penale, cu dosarul este pe rol, nu ne hazardăm în alre comentarii și nici pronosticuri. Deci, docomentele vorbește: „DOMNULE PRIM PROCUROR, Subsemnatul, BADOIU GEORGE VICHENTE, având CNP 1831018420092, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Lipova, str. B.P. Hasdeu nr. 32, jud. Arad, reprezentat prin av. Adrian Scridon, e-mail: adrian_scridon@yahoo.com , mobil 0722313277, în temeiul dispoziţiilor art. 289 Cod proc.pen., formulez şi depun prezenta PLÂNGERE împotriva numiţilor: – MICULIT EVA, domiciliată în Arad str. Bujor nr. 5, jud. Arad, pentru săvârşirea împotriva mea a infracţiunii de înșelăciune, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 244 alin. 1 Cod penal; – LELA FLORIN, având funcția de Primar al com. Tauț, jud. Arad și BOROS LAURA, având funcțiade agent fiscal la Primăria com. Tauț, jud. Arad, pentru săvârșirea împotriva mea a infracțiunilor de: – instigare la comiterea infracţiunii de înșelăciune, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 47 Cod penal, raportate la prevederile art. 244 alin. 1 Cod penal; – abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 297 alin. 2 teza I – a Cod penal; – fals intelectual, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 321 alin. 1 Cod penal. Totodată, pentru prejudiciul pe care numiții menționați mi l – au creat în mod direct și nemijlocit, subsemnatul mă constitui parte civilă cu suma totală de 155.000 RON, reprezentând 55.000 RON contravaloarea parcelei 689/ 6, Tarla 94, în suprafață de 27.200 m2 , cumpărate de mine de la MICULIT EVA și 100.000 RON daune pentru imposibilitatea notării de către mine a posesiei asupra suprafeței de 123, 55 ha teren cumpărat de mine din anul 2014. MOTIVE: 1. În fapt, subsemnatul sunt din data de 06.07.2015 proprietarul parcelei 689/ 6, Tarla 94, în suprafață de 27.200 m 2 , înscrisă inițial în Titlul de proprietate nr. 161696/ 17.03.2017, iar în prezent în CF nr. 307878 Tauț, pe care am cumpărat – o cu prețul de 700 Euro/ ha de la numitele MICULIT EVA și Omota Anghelina (decedată la data de 25.03.2016), moștenitoarele de drept ale defunctului Omota Adam, fiind încheiat cu această ocazie Actul Notarial reprezentat de Procura Specială autentificată sub nr. 1314/ 06.07.2015 de BIN Savin Năstase. Precizez că la fila 2 alin. 2 din această Procură specială, vânzătoarele MICULIT EVA și Omota Anghelina declară în mod expres că: ”…………Totodată în baza acestui mandat, mandatarul nostru va vinde suprafața de mai sus, chiar și în beneficiul propriu, cu mențiunea că noi am încasat întreg prețul vânzării, agreat de către noi și corespunzător cotelor noastre de proprietate, reprezentând suma de 700 (șaptesute) Euro/ha, UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA – BAROUL BUCUREŞTI Cabinet Individual de Avocatură – ADRIAN SCRIDON – Sediul secundar Arad, Piaţa Catedralei nr. 1, ap. 12, cod 310090; mobil: + 40722313277; e – mail: adrian_scridon@yahoo.com noi nemaiavând nicio pretenție de nicio natură, nici prezentă sau viitoare în ceea ce privește terenul de mai sus …………………………………………………………………………………………………………………………………”. Din 2015 până în prezent, subsemnatul stăpânesc în mod continuu, public și netulburat parcela menționată mai sus, sub nume de proprietar, achitând anual și impozit pe teren pentru această parcelă la Primăria com. Tauț, întrucât imediat dupa cumpărare, la aproximativ o săptămână, am declarat acest teren la Primărie și s – a înscris în Registrul agricol și Registrul fiscal. Ulterior cumpărării acestei parcele, am angajat un topometrist care a identificat parcela și a efectuat măsurătorile necesare finalizării demersurilor necesare pentru a obține titlul de proprietate asupra terenului cumpărat de mine, demers finalizat prin emiterea Titlului de Proprietate nr. 161696/ 17.03.2017, susținere pe care o probez atât cu schițele și măsurătorile efectuate de topograful plătit de mine, Sorin Gheorghe, cât și cu confirmarea măsurătorilor și schițelor de către Primăria și Consiliul local Tauț. După ce, în baza Procurii Speciale autentificate sub nr. 1314/ 06.07.2015 de BIN Savin Năstase, am intrat în posesia Titlului de Proprietate al acestui teren, am înștiințat Primăria com. Tauț prin Adresa înregistrată sub nr. 1091/ 28.03.2018 despre emiterea Titlului de Proprietate, pe care l-am depus în copie la Primărie. Drept urmare, subsemnatul plătesc anual impozitul la Primărie pentru toate parcelele cumpărate de mine, inclusiv pentru parcela 689/ 6, Tarla 94, în suprafață de 27.200 m 2 incepând din 06.07.2015, stare de fapt pe care o probez cu Chitanța nr. 228/ 01.02.2021 în valoare de 58 lei, plătită pentru Parcela lui Omota Adam: 689/6, Tarla 94, în suprafață de 27200 m 2, cumpărată de la mine de la soția acestuia, defuncta Omota Anghelina și de la fiica sa, numita MICULIT EVA. Mai mult decât atât, prin cererea nr. 3031/ 21.07.2021, am solicitat în mod expres Primăriei com. Tauș, eliberarea înscrisurilor necesare pentru notarea posesiei mele în Cartea Funciară, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 7/ 1996 republicată, modificată și completată. Primarul LELA FLORIN a eliberat înscrisurile necesare pentru notarea posesiei mele pentru 32 de parcele în suprafață de 11, 92 ha, teren cumpărat în totalitate de mine începând cu anul 2014, fiind lucrat și posedat de mine sub nume de proprietar, dar a dat de înțeles că dorește bani sau alte beneficii pentru îndeplinirea acestei obligații legale, spunând în gura mare prin Primărie, martori fiind toți angajații Primăriei că, citez: „vreți să vă întabulați gratis “. Neabordându – l, acesta pur și simplu a oprit acordarea posesiei și a început să instige vânzătorii de la care am cumpărat terenuri, inclusiv pe numita MICULIT EVA, în schimbul unor beneficii, să – și întabuleze pe numele lor dreptul de proprietate în Cartea Funciară asupra terenurilor cumpărate de mine de la acești vânzători, „ pentru a nu se pierde “ dreptul de proprietate al persoanelor care l-au vândut. Prin refuzul abuziv și complet nejustificat de eliberare a Adeverințelor și actelor necesare înscrierii posesiei mele în Cartea Funciară, în condițiile în care eu am avut aceleași acte identice și pentru restul de 123, 55 ha, ca și pentru suprafața de 11, 92 ha, ( 135, 47 ha – 11, 92 ha ), respectiv Procuri speciale autentice de vânzare începând cu anul 2014, ignorând totodată cererea mea nr. 3031/ 21.07.2021 împreună cu documentele depuse la Primăria com. Tauț, numitul LELA FLORIN a comis infracțiunea de abuz în serviciu, faptă ce m – a prejudiciat în mod grav, împiedicându-mă să îmi înscriu posesia asupra acestor terenuri în Cartea Funciară în baza Legii nr. 7/ 1996, așa încât pentru acest refuz de a respecta legea și a elibera documentele necesare notării posesiei în CF, subsemnatul mă constitui parte civila cu suma de 100.000 RON ( o sută mii lei ), anexând în dovedirea susținerilor mele un număr de 32 de extrase de Carte Funciară, aferente suprafeței de 11, 9299 ha, pentru care a fost notată posesia mea, precum și cererea nr. 3031/ 21.07.2021. La data de 01.03.2023, prin Notificarea nr. 601, numiții LELA FLORIN, Primarul com. Tauț și BOROS LAURA, agent fiscal la Primăria com. Tauț, fără a avea calitatea de mandatari ai numitei MICULIT EVA, deoarece pe de o parte nu au prezentat absolut nici o Procură specială din partea acesteia, iar pe de altă parte, sunt funcționari publici ce prin natura funcției acestora reprezintă strict interesele Unității Administrativ Teritoriale Comuna Tauț, îmi aduc la cunoștiință fără să aibă nici un drept, în mod abuziv, nelegal și discreționar că ”…potrivit art. 2035, pct(1) din Legea 287/2009- Cod civil- Procura specială cu nr. 1314/ 06.07.2015 încheiată la Biroul Individual Notarial SAVIN NĂSTASE și-a încetat valabilitatea. Mandanta OMOTA ANGHELINA , CNP: 2330307020029 a decedat la data de 25.03.2016. În data de 27.02.2023 s-a solicitat de către BIN Batea ARAD, eliberarea unui certificat de atestare fiscală pentru defunctul OMOTA ADAM ”. Raportat la conținutul acestei notificări, precizez faptul că acesta nu corespunde realității, întrucât chiar dacă numita Omota Anghelina a decedat, în lipsa unei Revocări exprese autentice făcute de numita MICULIT EVA cu privire la mandatul ce mi – a fost încredințat de aceasta prin Procura Specială autentificată sub nr. 1314/ 06.07.2015 de BIN Savin Năstase, acest mandat își produce depline efecte până la data de 05.07.2025, potrivit prevederilor alin. penultim din această Procură specială, în care mandantele au precizat în mod expres că: ”………. Mandatul este gratuit și transmisibil, valabil până la îndeplinirea sarcinilor, dar nu mai mult de 10 (zece)ani …………………………………………………………………………………………………………………………”. Constatând abuzul în serviciu săvârșit de semnatarii Notificării nr. 601/ 01.03.2023, ce pe de o parte au acționat fără absolut nici un drept în calitate de mandatari ai numitei MICULIT EVA, iar pe de altă parte, au denaturat grav și flagrant realitatea, declarând încetată o Procură specială autentică, înregistrată în RNNEPR, ce nu a fost revocată de mandanta MICULIT EVA și care își mai produce efecte încă mai mult de doi ani, respectiv până în ziua de 05.07.2025, imediat după primirea acestei notificări, în data de 12.03.2023, am răspuns prin e – mail Primarului com. Tauț, numitul LELA FLORIN, punându-i în vedere că parcela 689/ 6, Tarla 94, în suprafață de 27.200 m 2, este cumpărată, utilizată și declarată pe numele meu la Primăria com. Tauț, jud. Arad, încă din data de 06.07.2015, respectiv din momentul în care am plătit prețul acestui teren defunctei Omota Anghelina și numitei MICULIT EVA, urmând a – mi întabula în Cartea Funciară dreptul de proprietate. Ignorând cu rea – credință susținerile mele din e – mail, numiții LELA FLORIN și BOROS LAURA au eliberat totuși certificatul fiscal pe numele defunctului Omota Adampentru această parcelă, permițând numitei MICULIT EVA să devină moștenitoare pe terenul vândut de aceasta încă din anul 2015 și să – și întabuleze dreptul de proprietate în CF nr. 307878 Tauț. Față de această împrejurare, am contactat – o telefonic pe numita MICULIT EVA, convorbire începuta la ora 17:16 în ziua de 29.04.2023, tel: 0040357404859, Total: 22:24 min. Aceasta mi – a comunicat că, citez: „ Primarul LELA FLORIN m – a anunțat că pierd terenul dacă nu îmi fac moștenirea după Omota Adam, la fel mi – a spus și agentul fiscal, BOROS LAURA “. La întrebarea mea dacă i – au cerut bani pentru această informare și favoare, numita MICULIT EVA mi – a răspuns, citez: „ îl cunosc de mult pe d-nul. Primar și la alegeri este suficient să votez cu el, atât eu, cât și familia mea “. Astfel în schimbul mai multor voturi, Primarul LELA FLORIN comite cu intenție directă infracțiunea de abuz în serviciu și instigare la infracțiunea de înșelăciune, în scopul de a obține voturi. În acest context, invederez că la întrebarea cum a primit certificatul fiscal pentru a-l prezenta notarului public pentru a efectua succesiunea, numita MICULIT EVA mi-a răspuns, citez: „ pur și simplu a fost înscris Omota Adam în registrul fiscal de către agentul fiscal BOROS LAURA, fără a plăti din urmă cu 5 ani impozitul pe numele lui Omota Adam și i-a fost eliberat certificatul fiscal “. Față de această împrejurare, Primarul LELA FLORIN, prin ștergerea mea abuzivă din evidențele Primăriei com. Tauț privind impozitul pe teren, pentru a înscrie în schimb o altă persoană, precum și prin semnarea Certificatului fiscal pe numele lui Omota Adam ( eliberat abuziv numitei MICULIT EVA, în condițiile în care nici ea și nici antecesorul său nu au plătit impozit pe parcela 689/ 6, Tarla 94, în suparafață de 27.200 m 2 ) și a Notificării adresate subsemnatului, știind că parcela respectivă a fost vândută de MICULIT EVA și Omota Anghelina de aproximativ 8 ani subsemnatului, fiind în posesia mea din anul 2015 ( eu depunând toate actele doveditoare în repetate rânduri la Primăria com. Tauț, jud. Arad ), a comis atât infracțiunea de abuz în serviciu, cât și infracțiunea de fals intelectual. Numita BOROS LAURA, cu funcția de agent fiscal la Primăria com. Tauț, a comis infracțiunea de fals intelectual, deoarece a semnat la rândul său Certificatul fiscal pe numele lui Omota Adam și Notificarea adresată subsemnatului, cunoscând la fel ca și Primarul LELA FLORIN, că parcela 689/ 6, Tarla 94, în suprafață de 27.200 m 2 , a fost vândută subsemnatului de către MICULIT EVA și Omota Anghelina, ce au încasat suma de 700 EURO/ ha, fiind în posesia și folosința mea din anul 2015, actele doveditoare fiind depuse de mine la Primăria com. Tauț. Numita MICULIT EVA a săvârșit infracțiunea de înșelăciune împotriva mea, fiind instigată de Primarul LELA FLORIN și de agentul fiscal BOROS LAURA, care i – au spus, citez: „ că voi pierde terenul, dacă nu îmi fac moștenirea după Omota Adam “, deoarece a acceptat și a dezbătut moștenirea antecesorului său Omota Adam asupra unui teren pe care știa că l-a vândut împreună cu mama sa Omota Anghelina în fața notarului public prin Procura Specială autentificată sub nr. 1314/ 06.07.2015 de BIN Savin Năstase pentru suma de 700 EURO/ ha, declarând în mod expres că ”………… Totodată în baza acestui mandat, mandatarul nostru va vinde suprafața de mai sus, chiar și în beneficiul propriu, cu mențiunea că noi am încasat întreg prețul vânzării, agreat de către noi și corespunzător cotelor noastre de proprietate, reprezentând suma de 700 (șaptesute) Euro/ha, noi nemaiavând nicio pretenție de nicio natură, nici prezentă sau viitoare în ceea ce privește terenul de mai sus …………………………………………………………………………………………………………………………………”. În concluzie, consider că prin motivele şi argumentele invocate în prezenta plângere, am demonstrat fără putinţă de tăgadă că numita MICULIT EVA, a săvârșit împotriva mea infracţiunea de înșelăciune, iar numiții LELA FLORIN şi BOROS LAURA au săvârşit cu intenţie directă calificată prin scop, infracţiunile de instigare la comiterea infracţiunii de înșelăciune, abuz în serviciu şi fals intelectual, drept pentru care solicit punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de aceştia şi tragerea lor la răspundere penală. Totodată, pentru prejudiciul pe care numiții menționați mi l-au creat în mod direct și nemijlocit, subsemnatul mă constitui parte civilă cu suma totală de 155.000 RON, reprezentând 55.000 RON contravaloarea parcelei 689/ 6, Tarla 94, în suprafață de 27.200 m 2 , cumpărate de mine de la MICULIT EVA și 100.000 RON daune pentru imposibilitatea notării de către mine a posesiei asupra suprafeței de 123, 55 ha teren cumpărat de mine din anul 2014. Dovada prezentei plângeri penale înţeleg să o fac prin proba cu înscrisurile anexate în copie certificată şi cu depozițiile martorilor: – Miculit Viorel, domiciliat în Minișu de Sus nr. 182, com. Tauț, jud. Arad; – Bratu Gheorghe și Pantea Elena, domiciliați în Minișu de Sus nr. 334, com. Tauț, jud. Arad, tel: 0743036695, 0745061657, care toți cunosc modul în care familia numitei MICULIT EVA s-a înțeles cu numiții LELA FLORIN și BOROS LAURA să primească Certificatul fiscal pentru parcela deja vândută de circa 8 ani, de ea si de mama ei Omota Anghelina, subsemnatului; – Balint Steluța, tel. 0040752141813, mama subsemnatului, persoana care a plătit anual impozitul și care cunoaște faptul că numiții LELA FLORIN și BOROS LAURA cunosc foarte bine împrejurarea că eu am cumpărat parcela menționată mai sus de la MICULIT EVA, precum și faptul că cei doi au scos împreună de la impozit terenul meu, după ce s – au înteles cu numita MICULIT EVA să îi elibereze acesteia un certificat fiscal pentru a – și face moștenirea, în scopul de a mă prejudicia. În drept, îmi întemeiez prezenta plângere pe dispoziţiile art. 295 Cod proc.pen., art. 47, art. 244 alin. 1, art. 297 alin. 2 teza I – a, art. 321 alin. 1 Cod penal și ale Legii nr. 7/ 1996. Anexez prezentei în copie certificată, Procura Specială nr. 1314/ 06.07.2015 de BIN Savin Nastase, Titlul de Proprietate nr. 161696/ 17.03.2017, Adresa nr. 1091/ 28.03.2018, Notificarea din data de 01.03.2023, răspunsul meu din data de 12.03.2023 la această notificare, CF înscriere MICULIT EVA prin act notarial nr. 19/ 08.03.23, Chitanța nr. 228/ 01.02.2021, schițe, măsurători ale parcelei 689/6, Tarla 94, Cererea nr. 3031/ 21.07.2021, CF – uri pentru 32 de parcele în suprafață totală de 11, 92 ha, pentru care a fost înscrisă posesia mea în baza înscrisurilor eliberate de Primăria com. Tauț, jud. Arad. Cu deosebit respect, ********** Badoiu George Vichente, prin avocat Adrian Scridon” BĂDOIU George Foto: ARADON Probatiune Miculit Lela Boros 20 Pg.

REPORTER ÎN LUMEA LARGĂ (11): AMBASADA ȘI-A DAT ÎN PETIC

Flacara Rosie
-
0
REPORTER ÎN LUMEA LARGĂ (11): AMBASADA ȘI-A DAT ÎN PETIC
Jurnal sud-american
Lipsa de entuziasm cu care am petrecut primele ore în Montevideo avea să se transforme, a doua zi, în indignare. Dar, de data aceasta, nu din cauza orașului, ci din pricina proastei organizări a întâlnirii multașteptate cu oameni de afaceri uruguayeni. Până la Balsa de Comercio (Camera de Comerț), suntem purtați pe străzi, în marș forțat, ca niște întârziați care se grăbesc să nu piardă trenul. Dacă am fi știut că avem atâta de mers, pe o temperatură deja ridicată, am fi plătit un taxi ori un microbuz, cum procedaserăm și până atunci. Așa, am ajuns la întâlnire lac de sudoare. Acolo, mai bine de o oră, nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem un pahar cu apă chioară ori o cafea reconfortantă. Abia într-un târziu, când cineva a întrebat unde se poate bea apă, „gazdele” au adus câteva sticle cu apă minerală și cafele. Cât despre întâlnirea propriu-zisă, ce să mai zic!? Spre deosebire de Brazilia și Argentina, unde oamenii ambasadelor erau prezenți in corpore, la întâlnirea de afaceri din Montevideo era prezent doar consilierul economic, Emilian Moscu Popescu, care se dovedea dezorientat, depășit de situație. Și cum oamenii de afaceri întâlniți aici (mai puțin cei interesați de vagoane) cunoșteau doar limba lor, spaniola, am fost în situația celui din anecdotă, care stăpânea o mulțime de limbi străine, dar nu-i folosise la nimic, pentru că a dat peste doi milițieni tâmpi. Se „înțelegeau”, ai noștrii cu ai lor, într-o babilonească născută ad-hoc și îmbogățită pe parcurs cu gesturi ale mâinilor și expresii ale feței care sugerau mai curând disperarea, decât să comunice ceva. Stăteam lângă directorul adjunct de la Aris (Strungul), Nistor, și îmi era milă de el. Arăta poze cu strunguri, cu mașini cu comandă numerică, punea degetul pe ele, spunea în românește ce sunt, rotea mâinile sugerând o funcție a mașinii, apropia degetele strânse ale celor două mâini, sugerând o îmbinare, o pătrundere, recurgea la interjecții și spaniolii răspundeau cu interjecții, uitându-se la mașinile din pliante ca mâța în calendar. M-a pufnit râsul la un moment dat și am plecat de acolo — parcă eram într-o comedie mută, de la începuturile cinematografiei. E drept, Moscu Popescu mai trecea, din când în când, pe la unii, pe la alții, dar era singur și neputincios, iar lui Lucian Palcău, care o rupea binișor (și) în spaniolă, i-au programat, la aceeași oră, o întâlnire cu reprezentanți ai Camerei de Comerț din Montevideo.
În ce mă privește, am ratat, aici, posibilitatea de a aprofunda unele informații despre Uruguay. Nu ni s-a oferit niciun documentar. Mai mult, același consilier, Moscu Popescu, n-a fost capabil să-mi spună măcar două-trei lucruri despre care aveam nelămuriri. „Sunt aici doar de patru luni!”, repeta el ca o placă de patefon defectă. Mărturisesc că rar și greu mă scoate cineva din sărite și că îmi stătea pe limbă să-i spun că lucrurile generale, care mă interesau, trebuia să le știe încă dinainte de a sosi la Montevideo, respectiv chiar din ziua în care a aflat că va fi trimis aici, în misiune, că nu este admisibil să fii atât de ignorant după patru luni de stat acolo. Dar așa suntem noi, ardelenii, ne e rușine de rușinea altora, ne este greu să „supărăm” pe cineva, chiar și pe un ignorat cum era acel trimis al României, ca să o reprezinte.
Una peste alta, întâlnirea a fost, dacă nu în totalitate ratată, în bună parte compromisă. Și de către cine? De către o Ambasadă care nici măcar nu ne-a deschis ușa, nu ne-a primit la ea, adică „la noi, acasă”, și de către niște „reprezentanți” ai noștri, acolo, care nu au dovedit că ar fi interesați să ridice punți între România și Uruguay. Și cum ziaristul nu se poate prezenta în fața cititorului cu scuza că nu s-a putut documenta din cauza incompetenței unuia sau altuia, am luat totul pe cont propriu.
Ieri, „Elveția”, azi o șansă pentru fiecare
Actualul teritoriu al Uruguayului a fost descoperit de europeni prin spaniolul Juan Diaz de Solis, care, în 1516, a intrat în estuarul fluviului Rio del Plata. Dar rezistența amerindienilor charrnas, chanas, yaros și absența metalelor prețioase fac ca acest teritoriu să nu reprezinte un mare interes pentru Spania. Așa se explică de ce Montevideo este mai tânăr decât celelalte capitale sud-americane — a fost întemeiat abia în 1726. Teritoriul Uruguayului avea să intre, în 1776, sub denumirea de „Banda Oriental”, în componența Viceregatului Rio de la Plata. După izbucnirea războiului de eliberare de sub dominația spaniolă (1811) și în urma succeselor înregistrate de generalul Jose Gervasio Artigas, Uruguay devine obiect de dispută între Brazilia și Argentina. Vine însă și ziua independenței, la 25 august 1825. Până astăzi, Ziua Națională a Uruguayului a rămas 25 august.
Țară cu un relief omogen și relativ monoton, Uruguayul nu are înălțimi de peste 500 de metri. Relieful său face tranziția între platourile braziliene și pampasul argentinian. Vegetația arborescentă însoțește mai ales cursurile râurilor. În rest, domină pășunile. Nu întâmplător, Uruguayul deține 10 milioane de vite, ceea ce înseamnă circa trei vite la un locuitor, și 30 de milioane de oi, adică 10 oi de locuitor. Și tot neîntâmplător, principalele produse oferite la export sunt carnea și lâna. Agricultura modernă, o adevărată politică de stat, nu antrenează însă mai mult de a zecea parte din populația țării. În schimb, agricultura asigură 12-13 la sută din Produsul Intern Brut.
Pe lângă o industrie alimentară dezvoltată, aici se produc autovehicule de toate tipurile — motociclete, camioane, tractoare, autoturisme —, se rafinează țițeiul, se produc îngrășăminte chimice, ciment etc. Oricum, se produce mult, pentru cele numai trei milioane de locuitori, care doar dacă sunt leneși ori neajutorați mintal nu-și pot face un rost.
Un colț de Paradis
Neavând orașe mari — niciunul, cu excepția capitalei, nu adună 100.000 de suflete —, Uruguayul atrage mai mult prin Montevideo și prin plajele sale ce se întind de-a lungul coastei de est. Am avut șansa, contra sumei de 20 de dolari, de căciulă, să vedem salba de stațiuni de pe coastă, stațiuni situate, în parte, în gura estuarului deschis de fluviul Rio de la Plata (ce se întinde pe vreo 130 de kilometri), și, în parte, la Atlantic. După acest raid, am înțeles de ce turismul asigură o treime din intrările de valută în Uruguay. La capătul traseului nostru, la 200 și ceva de kilometri de Montevideo, ni s-a înfățișat Paradisul: Punta del Este. Mii de vile se ascund printre arbori și flori, una mai frumoasă ca alta, niciodată două la fel. Proprietarii lor sunt oameni foarte avuți din Brazilia, Argentina, Chile, de pe întregul continent, dar și din SUA, Europa sau Asia.
În cea mai mare parte a anului, vilele sunt nelocuite de către proprietari. Rămâne doar câte un angajat care le poartă de grijă. Dar Punta del Este are și numeroase hoteluri, care arată de parcă atunci stau să fie inaugurate, să intre în circuitul turistic. N-am putut intra în apa Atlanticului fiindcă era ca gheața și sufla cu îndărătnicie un vânt tare rece. Ne-am fotografiat însă acolo, în chiar punctul cel mai estic al Uruguayului, ne-am plimbat pe străzi, am trecut prin fața magazinelor ce afișau prețuri prohibitive pentru noi, cei veniți tocmai din România (erau prețuri de stațiune de lux), iar în final am intrat într-un cazinou uriaș, nou, arătos de parcă ar fi un palat al culturii și nu un așezământ pentru pierderea timpului și, mai ales, pentru tocarea banilor. Am văzut acolo, martori îmi sunt arădenii din delegație, oameni plângând pentru că și-au dat și ultimii bani pe iluzia unui câștig fabulos.
Sigur, să cunoști o țară, în ceva mai puțin de 48 de ore, este imposibil. O fi bine acolo, or fi fiind locuri frumoase și tentații suficiente, dar am plecat din Uruguay cu ceea ce am sugerat din primele rânduri — inima n-a tresăltat de prea multe ori. Și n-a fost doar o impresie personală.
Tristan MIHUȚA
1...272829...259Pagina 28 din 259