Recepţie finală pentru staţia de epurare din Şiria

0
În data de 22 decembrie a.c. a fost semnat Procesul Verbal de Recepţie Finală pentru lucrările executate prin contractul CL14 – Modernizare staţie de epurare Şiria, demarate în cadrul Proiectului CCI Nr. 2009RO161PR001/19314 – Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad şi încheiate în cadrul Proiectului Cod SMIS 2014+ 106974 Fazarea proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Arad. Lucrările au demarat în anul 2019, fiind finalizate în anul 2020. După semnarea Procesului Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor nr. 24912/16.12.2020, a urmat o perioadă de notificare a defectelor de 24 de luni, timp în care funcţionarea lucrărilor a fost corespunzătoare iar neconformităţile constatate au fost remediate. Contractul a vizat construirea unei staţii de epurare mecano-biologice proiectată pentru o capacitate 7.000 de persoane echivalente, la un debit maxim zilnic de 2.184 mc/zi iar lucrările executate nu au influenţat obiectivele existente în zonă, nu au modificat secţiunile de scurgere a apelor şi nu au prezentat surse de poluare. CL14 – Modernizare staţie de epurare Şiria este cel de-al doisprezecelea contract care beneficiază de recepţie finală şi a fost executat de antreprenorul desemnat prin licitaţie deschisă, ADISS Baia Mare S.A, iar valoarea investiţiei se ridică la 8.819.168,89 lei. Beneficiarul final al obiectivului este Primăria Şiria iar operatorul acestuia este Compania de Apă Arad S.A. Proiectele au fost cofinanţate de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Compania de Apă Arad S.A. a susţinut de asemenea o parte a finanţării. Oana HANȚIG

CÂTE UN PIC, PIC, PIC …

0
UTA „nouă” a fost din start concepută ca o vacă de muls până la a fi sleită. Or, unde nu este iubire, pasiune și cinstire a tradiției, nu se poate naște ceva sănătos. Că dovadă, ne târâm an de an prin Liga I, tremurăm, suferim. Sigur, vorbesc de noi, suporterii, că alții, cei cocoțați în fruntea clubului, n-au asemenea stări, asemenea trăiri.
Că așa, cu gând de (iertat să-mi fie!) a „ciordi” a fost pornit totul, ne arată nu doar afacerile care se învârtesc în jurul clubului, ci însăși încăpățânarea de a construi un stadion din banii arădenilor. De ce nu, precum în majoritatea cazurilor, prin Compania Națională de Investiții? Oare, pentru că în plan local se poate atribui lucrarea unei firme de casă; pentru că banii contribuabilului arădean se pot învârti altfel în spatele curții noastre – unde, dacă nu curge, măcar picură. Rezultatul? O fi curs, o fi picurat, dar, după ani de amânare, după suplimentări de fonduri, a ieșit o lucrare de mântuială. Ploile inundă spațiile de la și de sub tribune, gazonul este într-o stare mizerabilă, de râde de noi o țară întreagă, acoperișul nu corespunde proiectului inițial etc.
Deci, totul a fost gândit și făcut (și sau mai ales) spre folosul unora, puțini, dar „dăștepți”. că vorba aia, pic cu pic, până n-o mai rămânea nimic – sau spic cu spic, face snopul mic și stogul mare. Și iar este în regulă, nimănui nu i se pare nimic bătător la ochi, nimeni nu vede și nimeni nu aude. Știți cum se spune: nu există un orb mai mare decât acela care nu vrea să vadă. Totuși, sper că „ORBUL” va vedea într-o bună zi!
P.S. Nu pot încheia fără a mărturisi cea mai mare tristețe care îmi amărăște sufletul: anume, că n-am luat cele trei puncte în meciul cu Rapid. Erau cele mai meritate din tot anul 2022!
Tristan MIHUȚA

Nu da like dacă nu citești, că mă prind!

0
Îmi fac din ce în ce mai mulți prieteni. Nu de alta, dar sunt sociabilă, am mereu la mine un surâs de complezență pentru „complet-necunoscuți” și un râs cu toți dinții pentru „mai-bine-cunoscuți”, salut frumos, nu sunt cu nasul pe sus etc. etc., deci, nu-i de mirare că atrag. Așa și azi. Am început însă „împrieteneala” din online. Dar, să vă povestesc!
Să rezerv, zic, niște bilete pentru Avatarul ăsta nou, că nu-s în stare să țin cu nicio tabără pe-aici prin online: nici cu ăia de-l fac praf parțial (pe sistem că are subiect de kakao, dar ia notă mare, totuși, la efecte speciale), nici cu ăia de zic că-i de kakao pe toate părțile, oricum l-ai întoarce (că e clar făcătură globalistă pe sistem de protecția mediului, ce să zic, devenim Grete de cum se termină cele trei ore de vizionare) și nici cu ăia de zic că-i superbitatea-superbităților și filmul-filmelor, că ei așa blockbuster bun n-au văzut de când i-a adus barza. Dar, să revin, că m-am cam întins și iarăși sar ăia de zic că scriu lung. Mbun. Și fac eu ce se face pe sistem online, adică: intru pe site-ul ăstora de țin Cinema City-urile, dau pe numele filmului, dau pe data de mâine, aleg o oră care să mă asigure că la ieșirea din mall nu-i musai să stau un ceas până să cobor cu mașina de la parcarea de la etajul trei ca să ajung și eu în stradă, dau pe… hopaaa, ce să tot dau, că mi-a intrat ceață-n ochi! Am de făcut, brusc, niște alegeri, carevasăzică, de luat niște decizii. Grele, cum ne place nouă, dintr-o pleiadă de variante proaste, tot cum ne place (tot nouă). Și dau a defalca: 3D ADULT 28, 3D COPIL 18.5, 3D PENSIONAR 23, 3D STUDENT 23, ADULT+SERV 3D 32.5, COPIL+ SERVICE 3D PENSIONAR+ SERVICE 3D, STUDENT+SERVICE 3D, 3D ELEV 23, ELEV+SERV 3D 27.5… Buuun, să văd, deci, unde să bifez, după ce trag concluzia, doar pentru că-s deșteaptă, nu pentru că-s ăștia cu site-ul cine știe ce genii, că numerele alea de după fiecare substantiv or fi prețuri, că altceva… ce să fie! Deci, unde să bifez? Elimin, urgent, pensionarul, studentul, apoi pensionarul + service 3D și studentul + service 3D, lăsându-mi pe ecran doar 3D ADULT 28, 3D COPIL 18.5, ADULT+SERV 3D 32.5, COPIL+ SERVICE 3D, 3D ELEV 23 și ELEV+SERV 3D 27.5 (ce leneși, nici să scrie service peste tot n-au fost în stare!), gândindu-mă că eu cu bărbatu-meu sigur suntem adulți, însă fiică-mea, totuși, e și copil, dar, ce să vezi, e și elevă. Unde să tastez? Ca elevă, biletul ar fi fost mai scump. Copilă însă, m-ar fi costat mai ieftin. Ce să fac, ce să fac! Într-un minut, ca să nu risc nimic, tastez ELEV+SERV 3D 27.5, pe principiul că fiică-mea îmi tot zice de câțiva ani buni să n-o mai tratez ca pe-un copil (deși, la 12 ani… știu și eu ce să zic…). Aleg și pentru noi varianta ADULT+SERV 3D 32.5 x 2, plătesc online și primesc un mail în care sunt felicitată că am ales Cinema City și că voi fi nevoită să prezint la intrare codurile QR oferite în același e-mail. Să deschid, dară, codurile alea, să văd și io cum arată! Dar… nici poveste să se deschidă, vezi de treabă! Încerc cu niște programe speciale, fac pe dracu-n patru, încep să mă îngrijorez că mâine, în loc să intru la Avatar, mă voi certa cu ăia pe la poartă pe-acolo, pfoai… numai gânduri negre. Așa că, neagră spre neagră cu bulbuci, urc în mașină și plec la mall, să rezolv cazul. Acolo… dezastru. Un mall plin cum numai în coșmaruri poți vedea, dar n-am vreme acuma de psihologie colectivă si analiza freudiană a eului, să văd ce dreaku’ i-a dus pe toți ăia buluc la mall, îndreptându-mă ață spre casieriile cinematografului. Unde, iarăși, cozi interminabile. Nu stau la niciuna, intru direct în față și întreb abrupt unde pot să fac o plângere. O fătuță, fără să-și ridice ochii din calculator, îmi răspunde „la biroul managerului”, drept care mă și desprind de gloată și caut o ușă pe care să scrie chestia asta. O găsesc rapid, intru. La o masă, un tip de vârsta lui fiu-meu. „Managerul?” întreb. „Da”, îmi răspunde. Dau să iau loc, dar se ridică el în picioare, semn că n-are chef de stat la vorbe cu mine. Sau n-are chef de nimic, habar n-am, că nu-s sigură că știa neapărat regula aia de bune maniere conform căreia… în fine… rămân în picioare, îi turui situația, apoi aflu că „știți, e o problemă de IT, nu se văd QR-urile”. „Păi, măi băiete, cum adică nu se văd QR-urile, zic, că uite, pen’că nu se văd, am bătut cale lungă să vin să vă iau pe toți de gât, cu QR-uri cu tot, vreme în care puteam, de pildă, să mănânc niște bomboane de pom…” „Nu e vina mea, e a ălora de la IT”. „OK, ăia de la IT or fi de vină, zic (deși mă cam doare-n curmănescu cine e de vină, doar căutam soluții, nu vinovați, în fine…), dar dacă mătăluță ești manager, deci manageriezi, nu poți să faci ceva sesizare pe sistemul vostru intern și să anunți pe site-ul ăla cum că lumea va fi primită la film și (doar) dovedind cu mailul vostru de toată pleasna, respectiv fără codurile QR, că a rezervat și cumpărat bilete? „A, păi, oamenii pot veni aici, că le dăm noi biletele”. „DAR DE UNDE SĂ ȘTIE CHESTIA ASTA, NENICĂ??? insist eu, cerebrală și calmă la cap, cum mă știți. Și prietenoasă și sociabilă, tot cum știți. DE UNDE SĂ ȘTIE ASTA, măi, băiete??? Că oamenii știu doar că au plătit niște bilete și că n-au primit în schimb codurile vieții, astfel că, de teamă ca nu cumva înaintea filmului să fie ținuți pe la uși, sunt nevoiți, iaca, să tragă două drumuri la mall, nu unul, să se asigure că nu-s lăsați de izbeliște…” Geaba m-am străduit! Managerul mi-a replicat, pătruns de magia Christmas spiritului sau ceva, că „degeaba vă agitați, toată lumea știe că nu-s probleme dacă veniți fără codurile alea la film dacă aveți dovada plății, cel puțin tinerii știu, bătrânii însă rezervă mai rar bilete online, că li-i frică cu cardurile, cu astea, nu am ce să fac, nu e (din nou) vina mea, am tot făcut sesizări și degeaba, nu se schimbă nimic, asta e, nu e prea prietenos sistemul, da…” „Ăăăă… bătrânii? Ai zis cumva, mânca-ți-aș sufletul tău tânăr, că bătrânii rezervă mai rar bla-bla-bla? Tinere, te anunț că singurul motiv pentru care mai respiri acum e că mi-ai dat biletele astea, că între timp mi le-a printat, și că măta-i de vârsta mea, doar că, precis-precis, e destul de împiedicată de ai ajuns tu la concluzia că dacă ea n-o fi capabilă să-și rezerve bilete online, niciunii dintre (ceilalți) bătrâni n-om fi în stare. Horror, băiete, horror! Și dacă tot am stabilit că manageriezi mai nimic p-aici, mai fă tu o sugestie (tot degeaba) la IT-iștii ăia cărora nu le pasă că-i site-ul defect și zi-le că ar fi bine să precizeze, naibii, unde se termină copilul și începe elevul, că n-are lumea habar cum stă treaba nici acolo!” „Ă… păi, toată lumea știe că până la zece ani sunt copii, iar de la zece ani, elevi!” „Aha, zic, toată lumea, pe logică elementară, este? Toată lumea, mai puțin noi, bătrânii, pfoai… care…”
Dar… n-am mai avut energie. M-a părăsit ca Columbeanca pe Columbel sau cum era ăla, că am ales brusc să tac și să plec naibii de-acolo, lăsându-l pe managerul ploii să managerieze în gol ca până atunci, pierindu-mi inclusiv voia bună, deși, mă știți doar, sunt prietenoasă, sociabilă, râs de complezență, râs cu dinți, alea-alea, cum v-am zis de la-nceput. Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!
P.S. Ăsta a fost un urlet.
Eugenia CRAINIC

Despre IUBIRE și URĂ

0
Iisus Mântuitorul a propovăduit Iubirea. Este una dintre cele mai mari valori ale creștinismului și ar trebui să fie fundamentul familiei, al comunității, al societății, în general. Ar trebui …
La polul opus este Ura. O stare comună mai tuturor, măcar o dată în viață. Însumi am trăit-o și eu – rar, dar am păcătuit și cu starea aceasta de pornire sufletească. Însă nu am perseverat în ură. Nu am putut. Pe „făptași”, pe trădători, pe cei care mi-au făcut rău (pe cei mai mulți dintre ei) i-am primit la masa mea. I-am iertat. De ce? Pentru că perseverența urii te încarcă inevitabil cu energie negativă, te consumă, îți face numai rău. Nu am întins celălalt obraz – n-am vrut să-mi leg pietre la picioare. Dar fie că i-am iertat, cum am spus, fie că i-am șters din viața mea ca inexistenți, Pur și simplu, ca inexistenți pentru mine. Să fie pe umerii lor povara Urii.
Am ales mai bine să iubesc. Să-i iubesc pe ai mei, să-mi iubesc vecinii, colegii, prietenii, să iubesc comunitatea și să promovez empatia. Atât cât am putut și cât am crezut că nu arunc mărgăritare la … Matei 7:1-6 VDC: „Să nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă”.
Tristan MIHUȚA

Prăbușire și mocirlă morală

0
Aradul era printre puținele orașe din țara noastră cu Aeroport Internațional. Din păcate, nu mai este. Nu mai avem nici măcar curse interne regulate. Până după 1990 am avut. Ce îmi spune acest fapt? Că Aradul a decăzut mult și dramatic. Inexistența curselor regulate ilustrează perfect starea letargică a municipiului și a județului. Nu avem curse aeriene pentru că nu există mobilitate umană susținută. Nu există efervescență economică, nici oameni de afaceri ori din firava clasă de mijloc pe care să-i mâne interesele pentru a călători. Și nici nu atrage interesele altora, din țară, să vină spre Arad.
Aradul are o poziție favorabilă, benefică pe harta țării. Nod de cale ferată important, este o răscruce de drumuri naționale și internaționale. Asta l-a făcut, la un moment dat, să reprezinte un interes intern și extern mai mare decât Timișoara sau Oradea. Acum, nu mai atrage. Locul e de vină? Nu, omul! Omul care nu sfințește și nu onorează acest loc.
De ce a decăzut și decade bătrânul nostru Arad? – mă întreb și cred că mulți dintre voi vă întrebați. Pentru că n-a avut oameni cu minte și cu suflet pentru acest oraș. Este de ajuns să privim peste umăr, îîn urmă și să vedem calitatea umană a celor care „ne-au condus”. Dar și a celor care sunt acum la putere. Vedeți ce au fost ei înainte de a pune mâna pe ciolan. Și apoi, ce au ajuns azi. Nu pot spune că n-au făcut nimic. Au făcut! Numai că – în vreme ce au mimat că slujesc un interes public, că se străduiesc pentru Arad – au făcut „pe dracu-n patru”, cum se spune, pentru a agonisi spre binele personal. Sunt foști și actuali „conducători” de municipiu și de județ, care au averi extraordinare, de pe urma funcției publice. Conturi grase în bănci, case, apartamente, terenuri și … participațiuni, cotă parte la tot felul de investiții. Chiar nu știe nimeni? Ei, cum știu eu, cum știți unii dintre voi, știu și cine ar trebui să pună stavilă fărădelegii. Dar nu mișcă nimeni. Trăiesc toți în aceeași mocirlă (im)morală, spre disprețul arădenilor onești și deloc obsedați că Aradul devine un târg prăfuit de provincie, neinteresat și ignorat.
Tristan MIHUȚA

TAIÈTU’ PORȘILOR GI CRAȘIUN

0
GIN PRUNȘIA MÈ ȘEI DRAGĂ
– scriere-n grai –
On lucru nelipsât gi la cășâle coșiobanilor mnei , iera taiètu’ porșilor gi Crașiun . Lucru ăsta șî amu să mai fașe , mai gata gi câta tățî care stau aclo .
Fiecare șelegi taiè câta unu’ , o doi porși . Care ierau mai mulțî în șelegi taièu câta tri , o ceară patru porși . Noi în tăt anu’ taièm câce doi porși , cam gi o majă șî jiumatace-doauă măjî unu’ , gi obișei o scroafă șî on mascure .
Pân anii ’60 porșii pa care îi îngrașăm noi pântru taièt ierau gin rasa Manguliță , o Bazna . Bună faită gi porși ierau!
Gin anii ’70 șî a mnei înșepură , ca tătă lumea , să țână porși gin rasa Marile Alb , o York . Buni ierau șî ășcia șî să fașeu mari , da’ nu iera așă gi gustoasă carnea , clisa șî unsoarea gi pa iei , ca gi pa Manguliță .
Porșii să taièu în luna decemvrie ‘mediat dupa Sf. Miculaie șî până pa la Inat , în doăzăși decemvrie .
La noi în șelegi nu să taièu porșii duminica , find zî nelucratoare șî Sfântă , o lunia , mnercuria șî vineria , când mami țâne cu sfințănie Postu’.
Taièm porșii jioia , da în șei mai mulțî ani în sâmbata gi pa la mneljocu’ lu’ decemvrie .
Cu câceva zâle gi lucru’ ăsta să fașeu pregacirile .
Să catau șî să spalau albiile , troașile , trocurile , plevurile gi unsoare , oalile șî lăboșîle șelea mari , pa cum șî alce șiuvaie folosâce la taiètu’ porșilor .
Să spalau bine caldările . Să ascuțău cuțâcile . Să taiéu cu firezu’ șî să crapau lemnile pàntru foc .
Cu o sară naince mami curață aiu’ , pregacè șî râjnè ciuperiu , cata ciuparca gi rântaș șî sarea .
Gi vinerea gimneața , nu să mai dagè nimic să mânșe la porși să nu să spargă mațâle , atunși când să scocèu gin iei .
La moșu’ Bubi îi iera mnilă gi iei șî le mai țâpa pa gi-ascuns câci-o brâncă gi boabe gi cucuruz .
În zua când să taièu porșii tătă lumea iera în pișioare gi la oara șasă gimneața .
Merjem șî ma suiem cu tati în podu’ grajgiului , io țânem lampașu’ , iară tati țâpa gin pod câceva furși bune gi paie gi grău o gi uărz să avem pântru pârlitu’ porșilor .
Dupa șeia fașèm focu’ la caldări șî umplèm caldările cu apă . Ierau doauă caldări , în una să punè la fert cărnurile pântru sânjirețî , maioș șî șfarclă , iară în una iera tăt timpu’ apă caldă .
Tati punè în focu’ gi la caldări câceva feră mai lace să să roșască , cu care pârlè păru’ gi pa porc , pa inge nu ajiunjè focu’ gi la paie .
Pa la oara șapce vineu văru’ Pascu Fișăr , văru’ Aurel Gomboș șî bași Oanea lu’ Vesalina , care ierau cemațî gi sara să vină să țână gi porși .
Merjem tățî la coșină , io țânem lampașu’ , tati să baga în coșină șî baga-n șiort la porc on belșiug gi capăt gi pcele sî dușè porcu’ până la ușă inge îl apucau șeilalțî barbațî gi ureci șî coadă șî-l îmburdau la pamânt , țânându-l fiecare dupa șeia gi câce on pișior .Tati iera henteșu’ , o misarășu’ șî ‘njiunjie porcu’ cu mesarie .
La fel fașèm șî cu șelalalt porc .
Dușèm dupa șeia porșii șî îi punèm pa nișce paie , punèm paie pasta iei șî apringèm paile .
Amu să ‘ncina cu iaga gi vinars șî fiecare beiè adalmașu’ .
Vreu să spun că în vreme șe să fașèu trebile eșcea , moșu’ Bubi să ascungè-n grajgi , findu-i mnilă gi bgețî porși , pa care iel în mare parce i-o haranit , crescut șî ‘ngrașăt .
Dupa șe să gata cu pârlitu’ , porșii să spalau bine gi tăt cu apă caldă . Io țâpam apă șî tati cu bași Oanea , care stacè să ajiuce la porși , îi spalau șî îi rageu cu nișce custuri gi cuțâce mai veci .
Dupa șe gatam șî cu spalatu’ porșilor , ne cema mami în coptorișce să prânzâm .
Gatam cu prânzâtu’ șî tati taiè capurile la porși , îi gispica șî scocè gin iei mațâle având grijă să nu le spargă . Le punè înt-o albie șî muierile merjeu cu iele la Parău să le gizgurzască șî să le spele bine .
Scocè dupa șeia , maiu’ gi pa care lua ferea , rarunțî , plomânii , inima șî splina , pa care le baga la fert la o laltă cu on cap dupa șe lua gin iel crerii șî uăcii .
Șelalalt cap , laolaltă cu pișioarile șî codzâle să puneu în sare pântru catariji .
Tati șiumantalè jiumatățâle gi porși luând faină șoanșile , clisâle , coastile , carmalădzâle , unturile , alejè carnea gi cârnațî șî clisa pântru jumări , pa care o taiè în darăburi mai lunji șî tă’ pa una să fie mândre jumările .
Dupa șe să rașeu șoanșile , clisâle șî o parce gin coaste să sarau șî să puneu în șiubăr inge să țâneu la sare vreme gi șasă saptamâni , dupa care să afumau bine .
Șeialaltă parce gi coaste să puneu oleacă la fum șî să frijeu la o laltă cu cârnaț afumat , dupa care să bagau în plevuri cu unsoare pântru vară .
Să mai punèu în unsoare pàntru vară și jumără .
Să puneu dupa șeia șî mașinau carnea pântru cârnațî șî framântau cârnațîî înt-o albie cu mult ai , cu sare , ciuperi șî ciuparcă gi rântaș dupa gust .
Să lasau on pic să hoginească cârnațîî bine framântațî șî să scoceu gi la fert cărnurile pântru sânjirețî , maioș șî șfarclă . Dupa șe să rașeu să pregacè fiecare fel . Mențâonez că amu , cui îi plașe mâncă carne feartă gi pa cap , care îi bună gi tăt .
Noi fașem gi obișei sânjirețî , sânjirețî cu rișcas șî șfarclă .
Să puneu jumările la topit șî să bagau cârnațîî pa mață .
Să mașina dupa șeia materialu’ pântru sânjirèțî șî maioș șî să taieu darăburile pântru șfarclă .
Pa o tapsăie să pune on darab gi clisă gi dupa cap șî barbie pa care să pune sare , ai , ciuperi șî ciuparcă gi rântaș .
Pântru sânjirețî să mașină o parce gin carnea șî clisa gi pa cap , sorișile ferce , plomânile , doi rarunțî , o inimă șî o splină . Să mai taie în coțche șî nișce clisă feartă șî să amestecă la olaltă tăt .Dupa șe să framântă cu sare , ciuperi , ienibahar șî nucșoară dupa gust să ‘mpărce-n jiumatace , iară o parce să mestecă cu rișcaș fert .Să bagă pa mațîle șelea groasă șî creță .
Tribe speșificat ași că la noi să zâșe sânjirețî la tățî , nu numa’ la șei cu sânje , gi care noi niși nu prè fașem .
Pântru maioș să mașină maiurile , clisă feartă , oleacă carne feartă .Să framântă cu ai șî ciuperi șî să bagă pa mațâle șelea groasă șî drepce .
Pântru șfarclă să taie în darăburi lunji , carne feartă , clisă feartă , o splină , doi rarunțî , o inimă șî sorișe . Să mestecă bine cu sare ai , ciuperi , ciuparcă gi rântaș șî cu zama în care or fert cărnurile șî să bagă în străițâle stomașelor care să coasă cu ață groasă .
Dupa șe s-or topit jumările , să pune unsoarea în plevuri șî să pun la fert sânjirețîî , maioșîî și șfărșile , dupa care să scot pa masă la rașit . Șfărșile să ferb mai bine oleacă , dupa care să pun pa o masă sî să pune pasta iele șeva mai greu să să lațască on pic .
La ‘mniaz să mânca , o tocană cu carne gin belșiug șî grumbe , o cureci cu carne , iară felu’ doi carne friptă cu acrituri șî la felu’ tri plașintă stoarză cu nucă șî mac .
Sara să fașe pomana porcului cu cârnațî fript șî tăce șelelalce bunatățuri , bunânțales cu vinars , crampă șî vin .
Dupa șeia să corinda , până dupa mnezu’ nopțî , când tățî merjeu să să hoginească find obosâțî , da mulțamițî că tăt o ieșât așă cum tribe .
A doaua zî gimneața tățî mâncam lapce acru gimicat cu pită să nu ne taie jâg .
Punem amu cârnațîî șî șfărșile în podu’ cășî la fum , iară sânjirețîî pa rudă în șpaiț .
Trag nigejge că nu v-am plictâsât cu povestirea mè cam lungă oleacă , iară dacă v-am plictâsât pa careva , îmî șer cuvinita iertare !
Pruncu’ lu’ Pătru lu’ Bubi , gi la Coșioba va doreșce , multă sanatace , on Crașiun ferișit , Sarbatori binecuvântace șî La mulțî șî ferișițî ani !!!
Marius BRASAI

SPORT ARAD. ro: VIITORUL ARAD ESTE ÎN „CAREUL DE AȘI” AL LIGII A IV-A ÎN ANUL PROMOVĂRII! CATANZARITI: „NU VREM SĂ PROMOVĂM ÎN ACEST SEZON, DAR VOM PUNE PROBLEME ȘI ÎN RETUR!”

0
Două sunt cluburile din Liga a 4-a ce și-au clădit strategia în jurul centrelor puternice de copii și juniori pe care le au în spate. ACB Ineu are ca vârf piramidal și echipa din eșalonul terț, iar la „satelitul” din Bocsig trimite doar ocazional tineri, iar cea doua este Viitorul Arad. Gruparea lui Giovanni Catanzariti a promovat în această vară în primul eșalon județean, unde a lansat deja câțiva juniori interesanți, precum Bulboacă, Rotar. P. Pavel sau Al. Catanzariti, însă din primăvară intenționează să arunce în luptă și fotbaliști de 14-15 ani. Catanzariti: „Un tur bun spre foarte bun, nu avem ca obiectiv promovarea” Până una alta, Viitorul e patra forță a Ligii a 4-a, cu 25 de puncte acumulate, cu 8 mai puțin decât liderul din Sântana și la trei în spatele Felnacului, echipa de pe locul 3. „Am făcut un tur de campionat bun spre foarte bun. Avem ceva regrete legate de ultimele două etape, când am făcut doar un punct din 6, dar, vă spun sincer, una peste alta, sunt foarte mulțumit. Acasă, cu Zăbraniul (n.a. scor 1-1) a fost – practic – un accident. Am condus cu 1-0, am ratat o grămadă de ocazii și am primit gol pe o degajare. La Păuliș, am pierdut cu 2-1 la ultima fază, dar, repet, nu e nicio problemă. Și așa nu ne-am propus promovarea în acest sezon, poate la anul. Sigur, vrem să punem probleme și în retur, cred că suntem singura echipă ce nu a pierdut nici cu Sântana, nici cu Socodor și care a bătut fără drept de apel și la Curtici. La Felnac am cedat pe merit în etapa a doua, dar în retur vrem să-i batem. Suntem în grafic cu tot ceea ne-am propus, iar din această iarnă facem următorul pas. O să întinerim echipa, avem 4-5 copii de 2008 pe care, probabil, îi vom debuta, urmând să ne despărțim de alți 4-5 jucători mai experimentați, ca să le spunem așa. Nu avem nimic cu ei, dimpotrivă, nu avem ce să le reproșăm, doar că vrem o mai mare seriozitate în pregătire. Copiii trebuie să aibă exemple și ast înseamnă prezența la antrenamente aproape de 100%, iar unii dintre jucătorii mai experimentați nu pot face asta din cauza serviciului, e de înțeles. Marți seara avem o cină cu antrenorii și vom decide ce mutări vom face la nivel de lot, e clar că va mai veni cineva, pe lângă juniorii pe care îi vom promova la prima echipă. Dar antrenorii Flavius Pavel, Flavius Moisă și Cristi Irimia vor avea ultimul cuvânt, eu am totală încredere în ei”, ne-a mărturisit Catanzariti. Are oferte pentru Bulboacă și Rotar: „Ne gândim bine dacă le dăm drumul” Acesta se mândrește și cu produsele aproape finite ale Viitorului, „cărți de vizită” importante pentru gruparea arădeană. „Todoran este la CFR Cluj, Melniciuc, la Craiova, Blickling, la Dumbrăvița, Pop și Deak, la Corvinul și mai sunt și alții prin Liga 3-a, în total vreo 14-15 copii crescuți de noi, care au confirmat sau încep să confirme. Deja avem oferte și pentru Bulboacă și Rotar, care au avut prestașii excelente în Liga 4-a, ne gândim bine împreună cu antrenorii dacă le vom da drumul încă din această iarnă. Flavius Bulboacă e chiar golgheterul echipei, cu 12 reușite, ar fi o pierdere importantă pentru noi și trebuie să vedem cu cine îl vom înlocui. Dar, și mai important este ca băiatul să joace acolo unde merge și să progreseze”, mai spune președintele formației „roș-albe”. Colaborarea cu Academia Illes produce primele efecte: „Trei copii vor merge după Sărbători în Ungaria” Clubul Viitorul este bine structurat la nivel de copii și juniori, în special la grupele formate din jucători născuți din 2008 și până la 2015-2016. Totodată, în anul 2022 a fost bătut în cuie parteneriatul cu Academia Illes, din din Zsombately (Ungaria). „La 2006 și 2007 nu stăm foarte bine, așa că strategia noastră e centrată pe grupele 2008, 2009, 2010. Acesta e nucleul pe care-l pregătim pentru sezoanele ce vin, când, sperăm noi, prima echipă să ajungă și să se mențină în Liga 3-a. Eu zic că în sezonul viitor vom ataca deja promovarea, acum o prezență în primele 5-6 echipe este suficientă. În paralel, vom ține strânsă relația cu Academia Illes, chiar recent au fost 8 copii de-ai noștri acolo, iar trei dintre au fost rechemați după Sărbători în Ungaria. Avem destui fotbaliști monitorizați de partenerii noștri și asta pentru că au demonstrat că sunt bine pregătiți atât din punct de vedere mental, cât și fizic și tehnic. Academia Illes oferă condiții excelente de performanță, iar copiii noștri simt că acolo pot crește și mai mult, iar noi îi vom sprijini în acest sens. Fiecare copil și grupă e importantă pentru noi, suntem în plină perioadă în care oferim câte o masă și cadouri de Crăciun pentru jucătorii noștri”, mai punctează Giovanni Catanzariti, care a condus-o și pe UTA între anii 2008 și 2013, în Liga 2-a. Solicită sprijinul primarului Iosif Bimbo pentru lărgirea bazei sportive din Sânleani Recent, clubul Viitorul a încheiat un nou parteneriat important și are planuri cu privire la extinderea bazei sportive de la Sânleani. „Am bătut palma cu un nou sponsor tehnic. Este vorba despre Puma, care în privința echipamentelor sportive rivalizează cu Adidas și Nike, iar noi am devenit reprezentanții firmei în județul Arad. Mai trebuie să ne extindem și ca bază sportivă. Am și discutat cu domnul primar din Livada, Iosif Bimbo, pentru a cumpăra un teren din vecinătatea celui pe care jucăm noi, în Liga 4-a, echipa din Livada, în Liga 5-a, dar se mai antrenează și destule echipe de copii și juniori. E prea solicitată suprafața de joc, am mai vrea să mai facem una-două lângă”, a încheiat Catanzariti.
Pentru Viitorul returul Ligii a IV-a Arad începe cu o deplasare la Pâncota și un posibil meci de podium, cu Victoria Felnac, pe teren propriu. În anul ce se încheie, pe lângă promovarea în din Liga a 5-a, formația „roș-albă” a fost și finalistă în Cupa României, pierzând trofeul în ultimele 8 minute ale confruntării cu Felnac.

PARALELE

0
Doamne, cum s-a schimbat lumea în numai câteva decenii!! Nu mai vorbesc de televizoare, faxuri, tablete, telefoane smart și tot ce mai apare prin casă … Le știm, deja sunt chestiuni uzuale comune, parcă ar exista de când lumea. Deci, nu despre tehnologie vreau să vorbesc, ci despre evoluția sportului, respectiv a fotbalului …
Ieri, pe când ITA (UTA, Flamura roșie, UTA) domina net fotbalul românesc. Echipa se deplasa la un meci cu Ciocanul București cu un camion cu prelată. Ajunși pe Valea Prahovei, jucătorii coboară, se dezmorțesc la o miuță și frig slănină la un foc improvizat. Apoi, merg mai departe, ajung la București și ITA câștigă la scor(3-1). Astăzi, autocare, avioane, alimentație riguros supravegheată, refacere, medicație …
Ieri, fotbaliștii aveau buzunar și în buzunar o batistă. Azi, își suflă nasul și scuipă.
Ieri, fotbaliștii erau gentlemani, tunși, frezați. Ca un amănunt picant, marele Bonihady (cel care are și azi recordul de 49 de goluri, într-o singură ediție de campionat) nu intra pe teren fără un covrig din care mai ronțăia din când în când. Astăzi, fotbalistul are atâtea tatuaje de zici că e născut fără piele; mai nou se poartă freze turbate și bărbi – dacă nu ai măcar una din fițele astea, se cheamă că ești țăran prost, nu fotbalist.
Ieri, un meci de fotbal era un poem romantic, se juca de plăcere, nu se trucau rezultatele, nu era mafia pariurilor. Astăzi, fotbalul este o industrie și, ca orice industrie, urmărește doar rezultatul, profitul. Mafia pariurilor căpușează onoarea fotbalului, meciurile sunt „aranjate”, se stabilește cine câștigă, la ce scor, în ce parte a meciului se dau golurile și chiar cine marchează.
Ieri, era, cum spuneam, romantism, azi e mercantilism. Contează rezultatul, nu estetica jocului. Și totuși, văd țări în care stadioanele gem de lume. De ce, oare? Pentru că și oamenii s-au adaptat, au fost adaptați la noile realități. Chiar și noi nu mai suntem aceiași. O fi bine, o fi rău?!
Tristan MIHUȚA

NEWS AR. RO: Momente PENIBILE pe arena Francisc Neuman. Pe cine deranjează bannerul „Hoția se pedepsește, sclavia se moștenește“?

0
Partida dintre UTA și Rapid s-a lăsat cu scandal la tribuna a II-a, unde oamenii de ordine au încercat să îndepărteze un banner pe care scria „Hoția se pedepsește, sclavia se moștenește“.
Agenții de securitate nu au reușit să îndepărteze bannerul deoarece zeci de suporteri furioși au sărit în sprijinul celor care l-au afișat. Agenții au cerut ajutorul jandarmilor, însă lucrurile nu au degenerat, poate și datorită faptului că un polițist a intervenit și a spus că afișarea bannerului nu încalcă nici o lege.
Bannerul a rămas în posesia suporterilor și a fost afișat în continuare la tribuna a II-a, în ciuda celor care au comandat îndepărtarea sa.

Semnalul dat de tinerii jucători ai Aradului

0
Tot mai pregnant devine semnalul trimis de către jucătorii arădeni de 17, 18 , 19 ani către stafful tehnic al lui Gyuszi Balint.
Cu efecte pozitive. Miculescu, Rareș Pop, Damian Isac, Negoescu etc. Stau în block- starturi pentru a țâșni în Superligă.
Din surse apropiate, antrenorul Gyuszi Balint a fost prezent, vineri,pe Motorul , la un meci al tinerilor din grupele mari ale UTA-ei .
Scopul? Găsirea unor prospături pentru lotul actual al seniorilor. Cea mai dureroasă poziție din actuala echipă ar fi lipsa unui vârf de atac autentic, un număr 9 de careu.
După câte știm în lotul lui Sandu Gaica se află un asemenea vârf. Este vorba despre Ekmekci Ahmet Ercan, jucător care , din păcate a avut parte de o afecțiune a genunchilor , dar în acest moment este sănătos , iar evoluțiile sale sunt apreciate nu numai de antrenor , ci și de cei care urmăresc meciurile acestei grupe.
Să salutăm, deocamdată, curiozitatea lui Balint privind jucătorii arădeni de perspectivă.
Ioan HAMZA

Durere ”MAXIMă” în sufletele jucătorilor și , mai ales, ale suporterilor arădeni

0
UTA putea să încheie această parte a sezonului 2022-2023 cât de cât în liniște . O liniște bine venită și energizantă pentru echipă și staful tehnic în încercarea lor de a forma cât de cât un grup competitiv.
Ieri, UTA a demonstrat, poate, cea mai bună evoluție a ei din ultima vreme. Sunt sigur că nimeni, sau cel puțin un procent minim de arădeni, nu s-au așteptat ca elevii lui Gyuszi Baint să-i domine timp de 90 +1 minute pe mult lăudații și mult prezenții în toate știrile sportive ale canalelor de televiziune , mediatizații fotbaliști giuleșteni.
Puștiul de 17 ani, Rareș Pop, jucătorul fără splină Philip Otele, ”stăpânul” Alex Benga, alt puști ( câte de cât) Isac , Iacob și ceilalți au reușit să țină banca giuleșteană a lui MUTU în muțenie.
Au reușit să încălzească și trupurile și sufletele miilor de ” nebuni ” care au umplut stadionul pe această vreme de decembrie și aproape la concurență cu finala CM din Qatar.
Au dorit, au promis, și-au epuizat toată energia nu numai ca să mulțumească audienței, dar mai ales să se depărteze de zona din clasament care o îngropa sub gheața acestei ierni.
Totul părea că funcționa perfect. A venit însă momentul în care, Maxim, intrat în teren spre finalul partidei să comită o MAXIMă greșeală și tot ” castelul” ridicat cu trudă , al colegilor săi să se prăbușească.
Nu-l condamnă nimeni, am mai văzut în viața mea sportivă asemenea excese de dorință , asemenea scăpări de luciditate și concentrare , la jucătorii tineri.
Poate va trebui să învețe și Gyuszi din taina schimbărilor la final de meciuri , împotriva echipelor mai cu experiență și mai șirete. Trebuie să-ți cunoști jucătorii cu personalitate, trebuie să cunoști tainele interioare ale juturor jucătorilor tăi.
Ca spectator la acest meci nu știi ce să faci : să te bucuri , să te spânzuri sau să te tai?
Eu cred că prima variantă e de ales, iar celelalte două lasă-le –n gând deocamdată.
Haide UTA!
Ioan HAMZA

Eșecul Schengen, o mare manipulare marca PSD/PNL?

0
E mare deranj la OMV, ori se coace ceva urat mirositor, dacă s-a apelat la „fosila” Năstase, scoasă de la naftalină și reactivată pe post de manipulator. E foarte curioasă această apariție exact când există intenția de a se repune in discuție dubioasa „privatizare” a PETROM și, mai ales, renegocierea contractului de exploatare a resurselor de petrol și gaze a României, având ca beneficiar OMV. Acum, la optsprezece ani de la marele șmen, numit mincinos „privatizarea” PETROM – în realitate cea mai mare escrocherie de după 1989, când România a fost deposedata, fraudulos, de principala avere națională, prin complicitatea ticăloasa între șeful OMV Austria și Guvernul României -, ni se reamintește, oficial (oare, întâmplător?), motivul, chipurile real, al „privatizării” PETROM: faptul că PETROM înregistra pierderi (în moneda actuală) de cca. 700.000.000 Euro, în 2014. La fel ca și în cazul ROMPETROL, justificarea cedării PETROM o reprezintă „invenția” PNL-istului Patriciu, „datoria istorică” (calculată până la Burebista).
Ce omite, deliberat și pervers, Năstase, e să spună cauza înregistrării de către PETROM a pierderii a 30.000 de miliarde de lei de către PETROM și, mai ales, ce a făcut statul român în ceea ce privește recuperarea acestor pierderi. Ce se știe clar e faptul că pierderile la PETROM, din perioada 2000-2014 au fost generate, în principal, de neplata de către firmele clientelei politice, a produselor achiziționate de la PETROM. Începând de la rafinăriile VEGA, ASTRA, STEAUA ROMANA, ARPECHIM, SUPLACU DE BARCĂU și până la ARPECHIM Pitești, toate se aprovizionau cu țiței de la PETROM. Țiței care, beneficiind de protecție politică, au „uitat” să-l mai plătească.
De asemenea, sute de societăți comerciale, aflate sub „umbrela” politică, angrosiști și distribuitori, au „uitat”, de asemenea, să plătească produsele achiziționate. În loc să procedeze la executarea silită a datornicilor, Guvernul Nastase a găsit soluția: să ascundă hoțiile în spatele privatizării PETROM, prin cedarea pachetului majoritar de acțiuni, (peste 51%), către OMV Austria. În urma negocierii dintre OMV și Guvernul lui Năstase, OMV a acceptat să preia PETROM (cu tot cu hoții), plătind sub 600 mil. USD, adică mai puțin decât datoria pe care o înregistrau clienții PETROM din 2004 și de aproximativ de trei ori mai puțin decât valora PETROM dacă ar fi fost listată la bursă. Intrând în acest aranjament murdar, de tip mafiot, pentru a prelua PETROM, cu tot cu creanțele neîncasate (hoții), OMV a pus o condiție: să-i fie cedată, contra unei redevențe simbolice (practic pe gratis), pentru o perioadă de zece ani (2004 – 2024) și exploatarea petrolului românesc, împreună cu gazele de sondă aferente. Trocul a fost acceptat de guvernanții români, care, astfel, ascundeau hoțiile prin ștergerea, a doua oară, a datoriilor de peste 800.000.000 de euro, acumulate de clientela politică, la PETROM. Astfel, clienții PETROM de înainte de 2004, au rămas cu banii ce trebuiau sa-i achite PETROM, platindu-si serviciul prin „sponsorizări” politice. Și cum Năstase reușise repolitizarea tuturor instituțiilor statului, „încălecând” si justiția (prin numirea Rodicăi Stănoiu, unul din beneficiarii tranzacțiilor cu PETROM, ministru al Justitiei, a lui Amărie, la DNA și a altor personaje obediente, în fruntea tuturor instituțiilor statului), nici o instituție publică nu s-a arătat interesată să verifice modul fraudulos în care a fost privatizat PETROM și, mai ales, modul în care au fost „iertați” de datorii clienții politici ai PETROM. Așa a început hegemonia OMV în industria petrolului din România și controlul total al acestei corporații asupra Guvernului României.
Pe de altă parte, dacă e adevărat (și nu e doar bârfă) ceea ce susținea Corneliu Vadim Tudor în 2004-2005 – respectiv că „din „tunul” bursier, dat cu ocazia convertirii datoriei așa zis istorice a ROMPETROL la bugetul de stat, în acțiuni, Patriciu ar fi împărțit 300 mil. USD, între el, Năstase și Dan Ioan Popescu, iar câteva milioane ar fi ajuns și la Roșca Stănescu, Verestoy Attila și alți funcționari, banii fiind investiți în acțiuni la purtător în OMV” -, înțeleg perfect lobby-ul lui Năstase, vis-a-vis de OMV. Îi scad „dividendele”, nu? Iar în 2014, când juniorul racolat de Năstase, în PSD, Ponta – instalat de Năstase și „garda veche”, în fruntea Guvernului PSD -, a prelungit (prin act adițional, fără acordul Parlamentului), contractul cu OMV, menținând redevența din 2004 (deși între timp redevența se majorase prin lege), cine oare l-a consiliat pentru a lua această decizie? Cine altcineva decât Năstase?
De ce-a ieșit Năstase, acum, să ne convingă că privatizarea PETROM a fost un lucru bun pentru România? Din cauza Schengen? Nu fiți naivi! Pe „rusofilul” declarat, Năstase, îl interesează intrarea României în Schengen, cum mă interesează pe mine, acum, să emigrez în Afganistan ori Siria! E o glumă! Năstase a ieșit pentru că i s-a cerut.
Mai e un an și câteva luni până se expira valabilitatea actului adițional încheiat de Guvernul Ponta cu OMV (2014 – 2024). Iar renegocierea, conform legii, se face cu un an înainte. Vă mai mirați acum de ce Austria „ne-a arătat pisica”, brusc, cu câteva zile înainte de JAI? Nu e clar? Vor redevența din 2004, în continuare, la exploatarea petrolului românesc și a gazelor de sondă (care reprezinta peste 50% din volumul de gaze exploatat în România). De asemenea, vor redevențe „speciale”, la exploatarea gazelor din Marea Neagră. Iar Năstase a ieșit, public, pentru a manipula. Adică „pregătește terenul” pentru o nouă mega escrocherie, marca „privatizarea PETROM”, pusă în operă de OMV/PNL/PSD (Ruttensdorfer, Patriciu, Năstase, Tăriceanu), în care România va fi, încă o dată, jefuită, „la masa verde” , de resursele ei principale: petrolul și gazul, în timp ce adevăratului proprietar, poporul roman, i se va arunca „osul” Schengen, adică va fi liber să hoinărească prin UE (flămând și fără bani, bineînțeles, că banii vor fi la OMV și politicienii corupți). Realizați ce înseamnă, azi, petrolul și gazul românesc pentru Austria și OMV? Ce tentant este să primești gratis, azi, petrol și gaze, când alții fac războaie pentru asta și când ești dependent 100% de import, la costuri ce pot prăbuși economia?
Că ceva „pute” a corupție și că se pregătește încă un „jaf al secolului”, pentru România, o demonstrează lipsa de transparență și de sinceritate a Guvernului și Președintelui României. Tac și nu spun nimic despre renegocierea contractului cu OMV, din contra, îndeamnă la „întoarcerea obrazului”. De ce atâta secretomanie și acest comportament slugarnic față de Austria? Ce înțelegeri „pe sub pult” s-au făcut? De ce proprietarul de drept al resurselor, poporul român, nu are dreptul să știe adevărul? Circulă, doar pe surse, informația că OMV a cerut deja renegocierea contractului de exploatare, în continuare, a petrolului și gazului românesc, la redevența din 2004 și că au existat întâlniri și discuții în acest sens. Circulă, de asemenea, tot pe surse, informația ca reprezentanții României vor să introducă, în contract, redevențele stabilite prin lege și că, votul negativ dat pentru Schengen, e de fapt reacția OMV și a Austriei care au propus menținerea aceeași redevențe că în 2004. Dar, mai circulă și zvonul că tot scandalul cu Schengen e o făcătură a politicienilor, un show pregătit de guvernanții români, in colaborare cu cei de la OMV, și că, în final, vor fi acceptate (nu pe gratis, desigur!), pretențiile OMV și ale Austriei, privind redevența, în schimbul votului Austriei pentru Schengen. Așa se vor apăra și se vor justifica guvernanții români în fața mass-media, a organelor de cercetare penală și a societății civile, pentru ticăloșia lor, respectiv pentru un alt „tun” dat României și resurselor sale de aur și cetățenilor români. Pentru că, dacă n-am fi avut și dacă n-am avea guvernați atât de lacomi, corupți, ticăloși și proști, România ar avea foarte mult de câștigat, economic și financiar, din administrarea, în folosul țării, a resurselor energetice pe care le deține. Chiar dacă ni se ascunde, oficial, adevărul, România, la această dată, alături de Norvegia și Marea Britanie, este privilegiată în acest sens, resursele ei fiind o comoară certă și incontestabilă. Iar genul de indivizi, precum Năstase, care predică și fac apologia prostiei și incapacității României de a-și administra resursele, încercând să ne convingă că multinaționale sunt soluția, sunt niște ticăloși, corupți și lacomi, care au protejat devalizarea Petrom de catre clientela politică. Administrate eficient și exploatate în interesul României (așa cum a fost „Hidroelectrica”, deprazitată de clientela politică), în câțiva ani resursele de petrol și gaze ale României ar putea face ca PIB-ul României să explodeze, întrecând țări precum Ungaria și Austria.
Cine nu vrea asta și vrea, în continuare, să le cedeze pe nimic sau contra unor șpăgi, înseamnă că e ticălos, lacom, corupt și prost și face jocul celor care se bat să fure averea națională a României: petrolul și gazul! Adevărul? Nivelul redevenței la care vor fi exploatate petrolul românesc și gazele, după 2024, vor fi dovada dacă scandalul cu intrarea în Schengen a fost un circ premeditat și dacă avem un guvern de ticăloși, corupți și proști! Pentru că, contabil, în orice variantă am analiza și calcula, Schengen nu va putea, economic și financiar, contracara pierderea generată de exploatarea petrolului și gazului românesc contra redevențelor din 2004, stabilite de coruptul Guvern Nastase. Eu unul, prefer în afara Schengen, dar proprietar pe petrolul și gazele pe care le deținem! Nu merită trocul!
 Pavel ROMAN

Cionca, Falcă și războiul rozelor

1
În politică, principiul pâlniei e determinant. Așa se petrece și acum, la PNLArad, filiala unui partid în picaj și unde din cele 10 funcții, la nivel local, vor mai rămâne maxim șase, hai șapte. Deci, minim trei indivizi vor pupa drapelul, partea din dos. Plus cei care încă nu-s, dar vor să fie, că mai e vreme până la alegeri. No? Cine pică din sistem? Doru Sinaps, de la prefe? Bibi Bibarț de la butoanele municpiului? Lazăr Faur (amic cu ziaristica, că până la prietenie mai e mul), tot din zonă? Gladelino sau Neluțu, actualii parlamentari? Parte din tripla Consiliului Județean: Cionca, Cadar și Bulbuc? Sau însuși Zeus, ditamaiul europarlamentarul, care se pricepe la toate și la NIMIC, elementul care a reușit să facă din Arad o simplă comună între  Oradea și Timișoara? Grea dilemă… Dragilor, ceea vă spunem noi, comuniștii de la Flacăra roșie, este că în curând va începe shihadul. Deja se ascut săbiile și se va lăsa cu decapitări. Nicidecum sepukku, că foamea-i mare. Vom reveni! Komunistul penelist  

Cum m-am măritat cu ziaristica

0
Ajung și la episodul cu prima beție. Mă rog, eu sunt elegant. Îi spun prima socializare. Eram de ceva vreme la ziar, dar n-aveam capacitatea de a sta la masă, cot la cot, cu ziariștii versați, gen Mihuța, Balint etc. Dar, la un moment dat, ne-am intersectat, unde altundeva decât la „birtu’ lu’ Romi”, adică la Black and white, vizavi de Lido. Romi, o gazdă prin excelență, ne primea pe fiecare, dar eu nu-mi permiteam să stau la aceeași masă cu greii presei de care aminteam. Asta, până n-am ajuns șef de secție, eram rar prezent la masa lor. O chestie de respect. Apoi, m-am obișnuit, astfel încât uneori ne prindea ziarul din urmă, adică venea ediția de la tipografie și o savuram olfactiv. Ca o paranteză, una dintre savorile de ziarist (mă refer la ziarul tipărit) era să mirosim tiparul, cerneala, printul proaspăt. Revin cu descrierea unei tipografii, într-un  parcurs ulterior. Deci, ca să rezum trăirea, a sta la beute era nu doar o plăcere, ci mai ales un privilegiu. Uneori, ziarul de a doua zi se croia acolo, la un șpriț sau o bere. Și, ca să deapăn amintiri frumoase, vă spun că fără ieșirile astea, fie la Romi, fie la nea Petre Burcă (patronul de la restaurantul Bucegi, bingo de la gară ), parcă nici imaginația și entuziasmul de a crea ceva nu erau într-atât de profunde. Închei cu o întâmplare veselă, care a cuprins mai mulți dintre noi, dar doi în special. Dani Berar, Berilă pentru cunoscători, era și este fan Steaua! La Steaua juca atunci un portar, Hotoboc! Și, la birt, în timp ce Berilă era la toaletă, în loc de numărul înregistrat al lui Seba Șicolovan, am „retipărit” Hotoboc. Faza faină a fost că Seba i-a trimis un bip, pe sub masă, pe ecran a apărut Hotoboc, iar Berilă nu înțelegea cum de are Hotoboc numărul lui! N-avea nici o treabă cum că avea el numărul – repet, fals, retranscris – ci cum de i-a scris Hotoboc. Cum spun, întâmplări surâzătoare, care merită evocate!

UTA, a doua casă a copilăriei mele

1
Pot spune că mare parte din copilăria mea am petrecut-o în curte la UTA. Am ajuns acolo urmându-i pe Ghița Bodea și pe Lia Pecican, colegi de clasă la Generală 14, din Micălaca. Ei erau deja acolo, când eu m-am prezentat la o selecție. Veniseră vreo 80 de copii. Sida baci, bun antrenor, cu ochi de specialist, striga: „Cine vrea să joace portar, fundaș dreapta, stoper etc. Eu, mai puțin înfipt din fire, nu am prins primele două echipe care s-au alcătuit acolo, pe loc. Voiam atacant, cum jucam și în echipa școlii. La a treia echipă ce s-a încropit, când Sida baci a zis cine vrea stoper, am țâșnit în față: „EU”! Au fost suficiente 20 de minute ca să fiu selecționat. Aveam vreo 12 ani. Pe atunci, UTA avea mai multe grupe de copii, cu nume de secții din fabrică. Noi eram Filatura, alții Țesătorie, Vopsitorie, Bobinaj …
Am început cu tricouri și șorturi cu care jucaseră Băcuț II, Floruț, Kapas, Neamțu, Metcas … Echipamentul pentru echipa mare și pentru Juniori I se făcea și fabrica, la UTA, apoi, când se uza, era dat moștenire echipelor de juniori II și III, dar și de pitici.
Ne antrenam pe terenul din fabrică, pe cel de zgură, din spatele tribunei a II-a și chiar pe terenul de handbal din spatele porții dinspre Gară (CPL nu exista încă, acolo fusese cazarmă a Regimentului de roșiori, dacă nu greșesc). Meciurile de campionat, când jucam „acasă”, le jucam, obligatoriu pe terenul „Mare”, de cele mai multe ori, în deschidere la UTA seniori, la meciurile de Divizia A. Așa era bunul obicei pe atunci – erau meciuri de deschidere, fie cu juniorii mari, fie cu echipa de pitici. Așa se facee că suporterii îi cunoșteau pe cei care erau viitorii fotbaliști încă de la juniori.
După antrenamentele noastre, ale copiilor, rămâneam la antrenamentele primei echipe. Marțea era antrenamentul fizic. Îmi amintesc de acele antrenamente, de parcă ar fi fost ieri. Parcă îl văd, la probele de rezistență pe Mircea Axente, care era aproape cu un tur de pistă înaintea și spre supărarea celorlalți. La sprinturi, nimeni nu-l bătea pe Igna. Bun era și Czako II.
Îmi amintesc bine de soții Dulcsan, care se ocupau de echipament. Călcat, spălat, se îngrijeau de bocancii jucătorilor de la echipa mare – curățat, lustruit, pus crampoane etc. Soții Dulcsan aveau trei copii, doi băieți și două fete. Și noi, copiii, aveam magazioner. Nu mi-l mai amintesc pe primul, dar după el a venit Kiss baci, cu soția lui (parcă fusese adus de la echipa CFR Arad). Când am ajuns să jucăm cu ghete, luându-mă după Dan Ghirlea, îi dădeam lui Kiss baci 5, apoi 10 lei ca să ne facă crampoane bune – se făceau din piele și erau prinse cu cuițe; cu timpul se uzau, firește.
Când UTA juvenilă devenise Centru de copii și juniori, alături de alte șapte centre din țară, lucrurile s-au schimbat mult. Am primit de la FRF aparatură pentru antrenamente, mingi, echipament, în ultimul an de juniorat venise și un lot de ghete Adidas, prilej cu care am văzut și noi crampoane de aluminiu, cu filet! Unde mai pui că dacă, până atunci, primeam după antrenament o ciocolată, o eugenia, iar în pauza meciurilor ni se dădea câte o felie de lămâie cu zahăr pe ea, de acum aveam masă gratuită, zilnic, la Cantina fabricii, în clădirea nouă. Părinții noștri nu dădeau pe atunci bani să ni se cumpere echipament și mingi, nu dădeau nici bani pentru deplasări și nici nu plăteau antrenorii ca să jucăm ori ca să ne trimită la loturi naționale. Era un fotbal mult mai sănătos din toate punctele de vedere – inclusiv din punct de vedere moral, etic. Nu întâmplător, echipele românești au început să ridice capul în Europa.
P.S. Încă de pe atunci, 1967-1968 începuse să vină pe la stadion, cu treburi, trimis de fabrică, un tânăr subțirel, necunoscut nouă, dar apoi cunoscut de tot natul „utist” – era Teodor Gherle.
Tristan MIHUȚA

O seară magică la Palatul Cultural din Arad

0
Concertul tradițional de colinde al UAV a adus bucuria Crăciunului și vestea Nașterii Mântuitorului în sala Palatului Cultural. Au colindat cu bucurie arădenilor prezenți la evenimentul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea”din cadrul UAV: corul mixt „Sf. Maxim Mărturisitorul”, dirijor Bogdan Mureșan și corul bărbătesc „Atanasie Lipovan”, dirijor Tiberiu Ardelean”. Mesajul sărbătorii a fost adus de Mitropolitul Banatului care a prezentat rolul colindelor în spiritualitatea românească. Au fost prezenți la eveniment: Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, rectorul UAV, Ramona Lile împreună cu conducerea universității, reprezentanți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș”, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, conducerea Facultății de Teologie, cadre universitare, studenți . A fost o ediție specială în memoria celui care, în urmă cu 30 de ani, a creat tradiția acestui concert de colinde, profesorul Gheorghe Buta. Un moment emoționant a fost decernarea Medaliei și Diplomei aniversare Bicentenarul Teologiei arădene, mamei regretatului profesor, invitată de onoare a concertului. La finalul evenimentului, Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad i-a fost conferită Diploma de excelență și Placheta comemorativă, din partea Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de învățământ teologic ortodox la Arad, de către Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, împreună cu Ioan Radu, președintele Senatului. Concertul de anul acesta a fost prezentat de pr. prof. univ. dr. Vasile Vlad.  

Programul de sărbători de la Tribunalul Arad

0
În perioada săptămânilor aferente sărbătorilor de iarnă, respectiv, perioada 19 decembrie 2022 – 06 ianuarie 2023, compartimentele Tribunalului Arad şi Judecătoriei Arad care desfăşoară activităţi cu publicul, respectiv, Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice, vor avea program cu publicul, de luni până vineri, între orele 08:30 – 10:30. În aceeaşi perioadă, 19 decembrie 2022 – 06 ianuarie 2023, preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua de luni până vineri, la camera 38, parter, în intervalul orar 08:30 – 10:30. Începând cu data de 09 ianuarie 2023, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal.

O nouă serie de absolvenți a Școlii de Sudură Crișan a trecut examenul final cu note foarte mari

2
O generație nouă de sudori a absolvit cursurile teoretice și practice ale Școlii de Sudură Crișan, obținând note finale de 9 și 10. Şcoala de Sudură Crişan funcţionează de mai bine de nouă ani sub egida Asociaţiei Profesionale a Sudorilor din România „Sunt bucuros să vă spun că după greutăţile inerente începutului, până am reuşit să constituimaceastă şcoală, anul viitor, în august vom avea zece ani. Şcoala funcţionează deosebit de bine acum, avem elevi din toată ţară care vin la noi să înveţe meserie. Am avut peste 20 de promoţii până acum. În jur de 30-35% dintre cursanți ajung să lucreze în străinătate, pe salarii foarte bune. În Arad nu există firmă din domeniu să nu aibă doi-trei absolvenţi de-ai noştri. În plus, mă mândresc că avem un parteneriat foarte bun cu Universitatea Aurel Vlaicu, în urma căruia cei mai buni elevi ai şcolii îşi continuă studiile acolo, la Inginerie. În anul IV avem patru foşti elevi, care au terminat la noi şi sparg normele, în anul III avem doi, în anul I avem unul. Avem o colaborare foarte bună cu doamna rector Ramana Lile”, ne-a declarat Marin Crişan. În viitorul apropiat, Marin Crişan intenţionează să pună bazele unei Academii de Sudură care să aibă cursuri care se întind pe durata a doi ani cu participarea celor mai buni sudori care vor putea învăța din tainele sudurii sub apă și din multe alte tehnici mai sofisticate ale acestei meserii. „În încheiere, doresc să le spun «La mulţi ani» tuturor sudorilor şi meseriaşilor din România. Şi să nu uităm sloganul, „În viaţă şi în natură nu-i nimic fără sudură”, a conchis Marin Crişan. Dan C.

Interviu imposibil cu domnul Schengen

0
Priveam pe furiş, pe ecranul laptop-ului, să nu scape nici o rază albastră către ochiul veşnic prezent al doamnei mele, care să trădeze bucile şi ţâţele ce îmi năvăleau în priviri din ţarcul reţelelor de socializare. Când, nişte lătrături ca la urs m-au făcut să fug la poartă. M-am împiedicat în papuci, afară ploua rece şi mărunt, câinii puţeau a umezeală de păr, ziua îşi trăgea lumina sub plapumă. Ce mai, apocalipsă locală! Aprind becul din curte şi, printre boturile câinilor care mârâiau, deschid poarta. Afară, pe trotuar, un ins voluminos, înmuiat în ploaie, de parcă şi pălăria i se lipise de gulerul ridicat al unui costum albăstrui, parcă. Nu puteam să-l invit în tindă, fiindcă în spatele meu erau cei trei câini. El, în ploaie, eu, sub cele câteva ţigle care dădeau spre stradă. Fiind în Ungaria, nu ştiam cum să-l salut, în ungureşte sau în româneşte. -Salut!, îmi zice, în timp ce i se scurgeau în gură picăturile căzute de pe borul pălăriei. -Bună seara! Ce doriţi?, întreb eu după ce văd că are sub un braţ nişte hârtii umezite bine de ploaie. -Mă numesc Schengen, îmi întinde el o mână rece, deşi ţinută în buzunar. Mergeam spre România, dar coada la vamă e până aici, în Bătania. -Dom’le, pe ploaia asta ai timp de glume? Schengen e oraş! Ce vrei?, întreb cu gândul că am lăsat deschis ecranul laptop-ului şi vede până şi mâţa la ce mă uitam pe net. -Eşti român? -În ce limbă vorbim? -Ce legătură are? -Păi, dacă vorbesc cu dumneata în română sunt român! -Nu e sigur!, mi-o trânteşte ca o lovitură de as în acest ping-pong verbal. Nici nu ştiam cum să-l contrazic! -Vezi, te-am derutat!, îmi zice. Aşa e şi cu intrarea! -Ce intrare, dom’le? Că nu te-am invitat niciunde să intrii! -Atunci, tu de ce vrei să intrii? -Unde să intru, dom’le? -În spaţiul meu! Nu-mi luasem nimic pe spate, că ieşisem ca la urs, iar umezeala mă strângea de umeri. -Dom’le eşti tâmpit? Ce spaţiu? Unde e spaţiul tău? -De exemplu şi aici, în Ungaria! -Aşa, şi? -Cum ai intrat?, mă întreabă! Câinii mârâiau din ce în ce mai tare, de dincolo de poartă. O clipă mi-a trecut prin cap ideea să scap poarta deschisă. Dar, imediat mi-am amintit că va urma o luptă pe viaţă şi pe moarte între câini, care e şeful în curte. De ce dracu’ nu i-am castrat? Ca să mă apere de hoţi, îmi răspund tot eu. -Dom’le, ce vrei, de fapt? -Facem un sondaj de opinie. Vrei să intre România în spaţiul meu, Schengen adică? -Sigur că vreau! răspund peste el. Dacă România era în Schengen nu era coada la vamă cât zici că e. -Nu asta te-am întrebat! Coadă au şi câinii tăi, bănuiesc. -Ce legătură au câinii? Pleacă dracului de-aici, idiotul naibii! I-am întors spatele, am deschis poarta, am intrat printre boturile rânjite ale câinilor şi i-am trântit poarta, de s-au lipit şi stropii de ploaie de ea. -Voiam să negociem nişte răspunsuri pentru sondaj! E important!, îmi strigă el de dincolo de poartă. Tu-ţi negocierea mă-tii!, mi-a scăpat printre dinţii rânjiţi de frig. Intru în casă. Tipul bate în fereastră. Câinii urlă ca la stână. Fug să închid laptop-ul. -Cine e?, mă întreabă doamna mea. -Un dobitoc, cu ceva sondaj, îngaim eu în drum spre fereastră, să o deschid. -De Austria ai auzit?, strigă individul de pe stradă. -Ce să aud, mă? Îmi tremurau mâinile de nervi, încercând să găsesc mânerul ferestrei. -Ce părere ai de Austria? -Pleacă în mă-ta, de-aici!, i-am urlat fără să mai deschid fereastra. Brusc s-a lăsat o linişte de ploaie măruntă. Câinii se scuturau de apă. Dar nu plecau de la poartă. Printr-o fantă a perdelei îl vedeam pe ins, adăpostit sub streaşina casei noastre. Îl ploua puţin pe burta cămăşii, dar hârtiile le ţinea strâns sub braţ. N-a mai zis nimic. Nici eu. Ovidiu BALINT Foto: DW

Nu Austria ne-a „barat drumul” spre Schengen, ci „OMV” și politicienii români lacomi, proști și corupți!

0

Ca balcanici, să nu ne dezmintem, în urma lecției imorale administrată de nostalgica Austrie după imperiul pierdut, am acționat impulsiv! Prin mutarea câtorva conturi de la „Erste Bank” sau „Raiffeisen Bank”, prin nealimentare de la stațiile de carburanți, „OMV” sau prin nelivrarea de masă lemnoasă la „Schweighofer”, dăm Austriei, eventual, o palmă, ale cărei efecte vor dispărea în scurt timp. De ce nu contează prea mult? Pentru că dependența României de corporațiile austriece, în special de „OMV”, a devenit una extrem de periculoasă și nocivă, atât pentru democrație, pentru independența economică, cât și pentru statul de drept. Dacă măsurile impulsive (mutarea conturilor, retragerea depozitelor, nealimentarea firmelor din grupul „Schweighofer” cu masă lemnoasă), pot cauza probleme grave unor entități economice, precum „Erste Bank” , „Raiffeisen Bank” sau grupului de firme „Schweighofer”, nu același lucru se poate întâmpla cu principala companie austriacă din România, care, se pare, este adevărata cauză a refuzului Austriei de a accepta intrarea României în Schengen, „OMV”. Analizând istoricul, necosmetizat, al apariției și ascensiunii „OMV” în România, putem spune că modul cum a  sosit (prin interemediul „ROMPETROL”), crescut și cum s-a dezvoltat „OMV” în România, este o lecție despre cum a performat crima organizată în România, ce înseamnă pericolul instalării monopolului într-o economie de piață și cum a reușit să îngenuncheze, o companie monopolistă, statul român. Nu faptul că n-am intrat în Schengen sau că Austria s-a opus, invocând migrația, este adevărata problemă cu care se confruntă România, azi, ci existența unei companii străine, care, operând prin mecanisme specifice crimei organizate, a reușit să îngenuncheze statul și să obțină maxim din ceea ce se putea obține: monopol asupra exploatării petrolului și gazelor, respectiv asupra distribuției de carburanți în România, făcând din România un stat captiv.

Aceasta este adevărata problemă care rămâne nerezolvată, nu Schengen! Am ajuns în ingrata situație în care dacă „OMV” închide „robinetul” la carburanți, gaz și energie electrică, pentru o perioadă, România intră în colaps economic. De ce și cum am ajuns în această situație? Permițând unei companii să se extindă periculos, să elimine orice tip de concurență, adică să controleze piață energetică și să dicteze prețul în piață. Ca să ajungă în aceasta postură, „OMV” a trebuit să „controleze”, în primul rând, Guvernul și Parlamentul României, prin corupție, pe bază de lecție „copiată” de la mentorul Patriciu (pe vremea când „OMV” era partener cu „ROMPETROL”, prin intermediul „OMV MINERAL OIL ROMANIA” SRL și învățau cum să facă profit din vânzarea de produse petroliere contrafăcute sau din cumpărarea politicienilor prin manipularea pieței de capital). Și au făcut-o, se pare, prin metode neortodoxe, extrem de eficiente, bazate, cu siguranță (având în vedere răspunsul politicienilor la cererile aparent absurde ale „OMV”) pe mită și trafic de influență la cel mai înalt nivel posibil. Putem spune azi, după optsprezece ani de exploatare a petrolului și gazelor și de distribuire a carburanților, energiei electrice și comercializarii gazelor, că „OMV”, contabilizând profiturile realizate, este etalonul parvenirii prin exploatarea lăcomiei, corupției și prostiei, din Europa de Est. Este un postulat, incontestabil, că nimeni și nimic nu mișcă în România fără „binecuvântarea” „OMV” și, mai grav, că instituțiile statului din România n-au nici o putere asupra „OMV”, când e vorba de analiza respectării legilor. De la șefi de instituții publice (ANAF, ANRE, ANPC) si până la demnitari (miniștri energiei, economiei sau primul ministru), tot ce are legătură cu activitatea „OMV” în România, respectiv cei numiți în funcții, sunt numiți, se pare, doar cu „avizul” sau la propunerea „OMV”. Efectul? „OMV” a „defilat” și „defilează” în România, chiar dacă „a pus pe butuci” (cu mici excepții, precum „Romgaz”, unde politica „OMV” nu este totală, ci conjuncturală), toată industria românească legată de exploatarea petrolului și gazelor, respectiv industria chimică (Petrochimia). „Spectacolul distrugerii” economiei românești a început cu închiderea rafinăriilor din „portofoliul Petrom” (cu excepția „Petrobrazi”, a cărei modernizare efectuată de statul român înainte de privatizare a însemnat aprox. 30% din prețul privatizării „PETROM”), pentru a elimina concurența internă. A continuat cu marile lovituri date industriei chimice, prin inchiderea rafinăriei „Arpechim” Pitești (ce furniza materie primă celui mai mare combinat chimic din Estul Europei, „Oltchim” și a altor firme ce aveau ca furnizor „Arpechim”). Prin închiderea „Arpechim” și a rafinăriei „Suplacu de Barcău”, infrastructura rutieră a României a primit cea mai mare lovitură financiară, firmele de construcții autostrăzi și drumuri fiind obligate să se aprovizioneze cu bitum din Polonia, Austria sau alte țări producătoare, la prețuri ce grevează mult costurile totale. Ce-au făcut guvernanții în acest timp? Cum a fost posibil ca statul român să permită ca „OMV”, în baza unui contract de privatizare a distribuției de carburanți, la care au adăugat, iresponsabil, pe gratis și exploatarea petrolului românesc, să distrugă aproape o întreagă ramură a economiei românești, industria chimică, iar statul să nu reacționeze? Cum altfel decât imoral, permitând celor de la „OMV” să exploateze lăcomia, corupția și prostia? A fost posibil pentru că, o dată cu privatizarea distribuției de carburanți („PETROM”), la pachet, Parlamentul României, corupt și iresponsabil, a făcut efectiv cadou, „OMV” și un contract de exploatare a petrolului românesc, pe o perioadă de zece ani, contra unei redevențe stupid de mică (cre nu acoperă nici costurile pentru refacerea mediului). De ce-a făcut asta Parlamentul României, majoritar PSD, la privatizarea „PETROM”? Pentru că, consiliat de Dinu Patriciu, Wolfgang Ruttenstorfer (fost administrator al „OMV Mineral Oil România” SRL, perioadă în care a studiat și s-a „specializat” în exploatarea corupției din România, în parteneriat cu Patriciu și Sebastian Ghiță), ajuns între timp (ca recompensă pentru modul în care a gestionat interesele grupului „OMV”, în România) președintele CA al „OMV” SA Austria, a acceptat propunerea leaderilor PSD, în frunte cu Adrian Năstase, de preluare a debitelor înregistrate de firmele clientelei politice, la „PETROM”, care depășeau un miliard de dolari (petrol cumpărat de rafinăriile Steaua Română, Rafo Onești, Vega Ploiești, Astra Ploiești și carburanți achiziționați de stațiile de carburanți ori firmele clientelei politice, pe care nu l-au plătit niciodată, generând primii milionari ai României, în frunte cu Patriciu, Manoiu sau Sebastian Ghiță și mulți alți foști ofițeri de Securitate ori SRI, ce au monopolizat afacerile neoneroase cu produse petroliere).

OMV, reprezentat de Wolfgang Ruttenstorfer, a acceptat trocul propus de administrația Năstase și a preluat „hoțiile” clientelei politice, contra preluării unei companii (valorând, dacă era listată la bursă, peste 2,5 miliarde de dolari), cu 450 mil. dolari și, bonus, exploatarea aproape gratuită a rezervei de petrol românesc și a gazelor aferente exploatării petroliere, pe zece ani, care a adus un profit de peste un miliard de euro, anual. Asta da, afacere, nu?

Ca pe timpul lui Cristofor Columb, când se făcea barter cu mărgele de sticlă contra aur! Și „OMV”, cu șeful Ruttenstorfer școlit la școla Patriciu și Sebastian Ghiță, cu Năstase, Dan Ioan Popescu și alți politicieni ca și „consultanți”,  nu s-a mulțumit cu atât. În baza preluării „hoțiilor” clientelei politice, „OMV” a șantajat Guvernul și Parlamentul României, preluând, prin investiții fantomă, pachetul majoritar la „PETROM”, ulterior statul român mai fiind reprezentat doar formal în compania „OMV/PETROM”. Așa s-a ajuns că timp de optsprezece ani, „OMV”, cu acordul tacit al Guvernului și Parlamentului, a subordonat, preluat și controlat, de facto, întreaga industrie petrolieră românească, având, inclusiv decizia. Iar când cineva din fruntea statului (președinte, prim-ministru, ministru, ori vreun jurnalist mai curios) și-a manifestat intenția de a reanaliza contractul de privatizare al „PETROM” (în ce privește îndeplinirea clauzelor legate de investitii, menținerea în funcțiune a activelor și mediu) și, mai ales, baza legală, respectiv veniturile statului și ale cetățeanului român în urma exploatării petrolului și gazelor în România, „OMV” a purces la șantaj, amenințând cu desecretizarea contractului de privatizare a „PETROM”, respectiv cu numele datornicilor la „PETROM”, înainte de privatizare, ori cu împărțirea, între politicieni, a acțiunilor „ROMPETROL” după vânzarea de către „OMV Mineral Oil România” SRL a participațiilor la „Rompetrol”. Dacă nici așa nu s-a rezolvat și șantajul cu desecretizarea contractului n-a ținut, „OMV” a procedat în pur stil balcanic, adică la corupție. Cum? Oferind funcții și locuri de muncă în cadrul companiei „OMV/PETROM”, clientelei politice, posturi extrem de bine plătite și contracte de prestări servicii de întreținere, achiziții, mentenanță, etc., care asigurau profituri generoase, ori contracte de consultanță pentru mulți politicieni ori familiilor acestora. Astfel, profitând de lăcomia și imoralitatea clasei politice, prin coruperea acesteia, „OMV” și-a asigurat protecția întregului spectru politic românesc. Așa a reușit ca timp de optsprezece ani, nu numai să încalce legea, construind un imperiu, pe baza monopolului creat în industria petrolului, ci să și exploateze petrolul românesc și gazele românești, aproape pe gratis, realizând profituri uriașe pe care le-a transferat la Viena (unde se lăfăie, făcându-se că nu știe că PIB-ul Austriei conține și profitul obținut de „OMV” din România, cancelarul ce a respins dreptul României de a fi membru Schengen). În acest timp, „OMV” a fost efectiv intangibil, nici un politician, indiferent de funcție și nici o instituție a statului neavând curajul să verifice activitatea acestei companii. Nici Băsescu, nici Boc, nici Mihai Ungureanu, nici Ponta, nici Dragnea, nici Iohannis, nici Câțu, nici Ciolacu, nici Ciucă, deși cunosc foarte bine faptul că „OMV”, prin corupție (mită mascată în funcții și locuri de muncă sau contracte de prestări servicii la concernul „OMV/PETROM”) a ajuns să nu mai fie sub controlul statului român, n-au avut curajul să denunțe comportamentul imoral și incorect din punct de vedere al economiei de piață, al acestei corporații, decât în campaniile electorale. Ulterior, după ce s-au instalat la putere, ca prin farmec, „OMV” a redevenit frecventabilă, reluându-și, de fiecare dată, rolul de jucător principal în economia României, impunându-și, în continuare, marionetele în Guvern și în instituțiile statului, cu care-și asigură protecția afacerilor. Cine crede că azi, nealimentând de la stațiile „OMV”, se răzbună pe cancelarul și ministrul de interne al Austriei (sau pe „OMV”, care a decis, în fapt, votul cancelarului austriac) se înșeală. Pentru că „OMV” (alături de „ROMPETROL”), este principalul furnizor de produse petroliere din România, deținând cea mai mare cotă de piață și la distribuție. De fapt, este furnizorul en-gros, principal, atât pentru stațiile proprii, „OMV” sau „PETROMV” și „PETROM”, cât și pentru „LUKOIL”, „GAZPROM”, „MOL” și alte companii mai puțin semnificative. Cumpărând de la ”LUKOIL”, „MOL”, „PETROM”, „GAZPROM” sau alți distribuitori, cumpărați, de fapt, tot de la „OMV” (mai precis de la rafinăria „PETROBRAZI”, unica rafinărie care prelucrează țiței românesc). Deci, „embargoul” pe stațiile de carburanți „OMV”, este o cacealma. N-o să mai încaseze „OMV Distribuție”, ci „OMV Rafinare”.

Singura reacție concretă și „dureroasă” în cazul „OMV” și a Austriei, o poate da Guvernul și Parlamentul României, prin renunțarea la contractul de exploatare a petrolului și gazelor de sondă, încheiat cu „OMV”. Pentru că este un contract profund imoral, păgubos încheiat de o clasă politică ticăloasă și coruptă, în detrimentul statului român și, mai ales, al cetățenilor români, generator și întreținător de corupție, dar extrem de profitabil pentru „OMV” și statul austriac.

Un contract prelungit, nelegal, în 2014 (când s-au împlinit cei zece ani de la privatizarea „PETROM”) prin act adițional, fără a se tine seama de legea redevențelor, de către Guvernul Ponta, același Ponta, creația lui Năstase, care se rățoiește azi la guvernanți pentru eșecul Schengen și ne dă lecții de morală la televiziune, când el ar trebui să fie anchetat pentru subminarea economiei naționale.

Din păcate, la cât este de penetrat și corupt Guvernul României de către OMV (prin miniștri, secretari de stat, demnitari și șefi de instituții, care derulează afaceri, prin intermediari, cu „OMV” sau se lasă „cumpărați” cu locuri de muncă la „OMV/PETROM”, extrem de bine plătite, ori cu contracte de mentenanță, consultanță, etc., mă îndoiesc că România se poate scutura de plaga „OMV” și de tutela austriacă, care o jefuiește de resurse de peste optsprezece ani și care-i barează drumul spre Schengen, prin șantaj. N-am intrat în Schengen din cauza lăcomiei, corupției și prostiei clasei politice (exploatată la maxim de „OMV”), și suntem, se pare, condamnați să suportăm șantajul imoral al unei corporații, fără a putea reacționa așa cum se impune într-o astfel de situație. Pentru că dincolo de aparențe și justificări inventate în ultima clipă, adevărul despre votul negativ al cancelarului Austriei, înseamnă interesul „OMV”, care, șantajând statul român, urmărește să-și asigure, în continuare, o poziție privilegiată în domeniul exploatării resurselor energetice ale României, mai corect spus, să exploateze, după bunul plac, resursele energetice ale României. Or, rezistența la șantaj înseamnă, de fapt, rezistența la corupție și exploatarea resurselor energetice în interesul cetățeanului român. Dacă România și-ar gestiona și administra singură resursele (așa cum o fac Marea Britanie sau Norvegia) și nu s-ar lăsa șantajată de „OMV” și alte corporații monopoliste, ar fi o forță economică de invidiat în UE. N-ar sta în genunchi la ușa Schengen, prostituându-se în fața Austriei și a Olandei, ci ar sta, pe post de „amfitrioni”, la masa bogaților care decid. Pentru că, la nivelul resurselor energetice pe care le are România azi, e bogată și tentantă, dar are acest statut de „păcăliți cronic”, din cauza lăcomiei, corupției și prostiei guvernanților, care vând hrana și căldura românului, contra dreptului la liberă calculație, crezând că așa vor fi apreciați. Mi-e teamă însă, având în vedere precedentele (Năstase, Băsescu, Ungureanu, Tăriceanu, etc., care ori sunt acționari la „OMV”, se presupune, ori au beneficiat de „atențiile” „OMV”, cu ocazia tratamentelor medicale din Austria), ca scandalul Schengen să nu fie, de fapt, o făcătură menită să adoarmă vigilența cârcotașilor și a cetățeanului nemanipulabil, în fapt o „renegociere” a mitei, pentru exploatarea resurselor petroliere și a gazelor românești, de către cei aflați la putere. Concluzia? Dacă vom pierde, încă o dată, exploatarea petrolului și gazelor naturale, prelungind contractul cu „OMV”, contra unei redevențe stabilită în 2004, iar Austria își va schimba, rapid, votul, în JAI, înseamnă că, încă o dată, crima organizată se impune prin corupție și am avut dreptate că politicienilor români nu le pasă de Schengen, ci de ce câștigă în urma renegocierii contractului cu „OMV”. Vom contabiliza (a cât-a?) o nouă trădare a interesului național și a interesului cetățeanului român?

Pavel ROMAN