TĂCEREA MIEILOR

0
Ce nu pot să pricep – de la Bruxelles și Strasbourg se iau tot felul de decizii pe care le considerăm stupide, împotriva naturii firii umane. Parcă anume date (impuse) pentru a ne bulversa existența. Nu înțeleg de unde atâta supușenie din partea celor care dețin puterea în țările membre (președinți, prim-miniștri, miniștri, lideri de partide aflate la putere). Exceptându-l pe Orban al Ungariei, toți devin „complici” la multele inepții induse și impuse în viața noastră, mai cu seamă în privința viitorului imediat.
Unu, la mână. Doi: nu văd opoziție reală, proteste, demonstrații severe, răzvrătiri, „răscoale” ale popoarelor împotriva celor care ne distrug valorile, conveniențele alese și acceptate de-a lungul atâtor secole. Se lucrează adânc la schimbarea firii naturii umane, la răsturnarea valorilor, la înlocuirea democrației cu dictatura. Și, nimic! Stăm, noi, popoarele, ca mielul la tăiere.
Nu regret adeziunea noastră la UE, integrarea, ci sunt stupefiat de absurditatea viitorului, chiar a viitorului proxim, care ni se prefigurează prin dictare. De aici și valul anti UE care crește pe continent. Ceva trebuie făcut, altfel praful se va alege de democrație, de viața noastră.
Tristan MIHUȚA

“Cupa de Paşti”, la fotbal în sală, la Săcal (Korosszakal), Ungaria

0

Vineri, 31 martie 2023, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la ediția din acest an a competiției de fotbal în sală, “Cupa de Paşti”, desfășurată în mod tradițional la Școala Generală şi Grădiniţa Bilingvă de Naţionalitate Română” din Săcal (Korosszakal), județul Bihorul Unguresc (Hajdu Bihar).

Șapte unități de învățământ, școli bilingve ale comunității românești din Ungaria, sau școli la care lb. română se predă ca obiect de studiu, au trimis echipele de fotbal în sală la această competiție: Chitighaz (Ketegyhaza), Aletea (Elek), Leucuşhaz (Lokoshaza) din județul Bekes; Pocei (Pocsaj), Săcal (Korosszakal), Apateu (Kororszegapati) și Bedeu (Bedo) din județul Hajdu-Bihar.

Competiţia a fost caștigată de echipa Şcolii din Leucuşhaz, care a învins în finală, echipa Şcolii din Săcal.  La eveniment au fost prezenți printre alţii, Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria; Palfi Tamas, primarul comunei Săcal; Zoltan Gyori, primarul localităţii Korosnagyharsany; Eva Bonţa, președintele Autoguvernării Românești din Săcal, etc. Competiţia a fost organizată şi finanţată de către Școala Generală şi Grădiniţa Bilingvă de Naţionalitate Română” din Săcal (Korosszakal), cu sprijinul Autoguvernării Româneşti din Săcal şi a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU).

De la Jeni (GENIN) citire. Azi despre „Ana Morodan”

0
Nu, dragilor, fata asta, Ana Morodan, pe care habar n-am cum de n-o știu, deși zice lumea că e din Arad, nu e proastă, așa cum v-aud zicând pe unii de pe (mai) toți pereții ăștia. O avea vicii, da, o fi iresponsabilă, iarăși da, dar să te repezi la beregata ei cum c-ar fi proastă, mi se pare de-o josnicie crasă. Cunosc atâția proști adevărați care n-au pus pic de băutură în gură de n-aveți idee! În lumea showbizz-ului însă, istoria a demonstrat că n-ai cum să nu cazi, într-un final, în patima alcoolului sau a ce-o (mai) fi pe-acolo la îndemână. Asta însă nu înseamnă că ești prost. Ești doar copleșit, poate mai slab ca alții sau incapabil să-ți gestionezi emoțiile, stările, trăirile, programul, viața haotică etc. Cunosc zeci (și am proprietatea termenilor) de artiști, fie cântăreți, fie actori, fie scriitori, care beau de sting. Asta însă nu-i face mai puțin artiști. Și în niciun caz, proști. Nichita, de pildă, n-ar fi scris la fel, zic, dacă ar fi fost treaz măcar cât timp a fost băut. Și atâția alții, care au lăsat lumii comori adevărate. Bine, fata asta n-o lăsa ea comori lumii, dar lucrează în showbizz, unde oamenii chiar mor de ciroze, de supradoze, de atâtea altele, survenite de pe urma viciilor. Aia e lumea lor. În aia se învârt. Așa că aș ruga proștii adevărați să se abțină de la a interveni pe-aici cum că bla-bla-bla și vaaai!!! cum țin eu partea bețivilor. Oh, nu, nu țin partea nicicui. Încerc să explic o realitate. Toți dependenții de alcool sau alte substanțe au nevoie nu de vorbele voastre acuzatoare, de arătătorul vostru îndreptat spre ei, ci de ajutor. Problema e însă că e greu să ajuți pe cineva care nu se lasă ajutat. Știți bancul ăla cu psihologii care se sfătuiau între ei cum să schimbe un bec! Ei bine, treaba s-ar fi putut realiza ușor, doar că becul acela trebuia să CONȘTIENTIZEZE că are o problemă și astfel, să VREA să se schimbe. Așa și cu artiștii…
Dar, să revin. Fata, cum zic, e doar într-o mare încurcătură. A avut noroc că n-a omorât pe cineva, conducând mangă, dar asta tot nu-i dă nicicui dreptul s-o facă proastă. Diferența dintre ăștia de-o fac proastă și proștii-proști e că fata asta, până la urmă, din beție își va reveni. Proștii-proști însă nu-și vor reveni în veci din prostie.
Vă spun toate astea pentru că tata, cândva, la un festival unde cânta un maaare interpret de muzică ușoară (odihnească-se în pace!), auzindu-i pe unii de alături spunând despre cântăreț că „e doar un bețiv notoriu”, s-a întors spre respectivii și le-a explicat: „băbăieți, cine cântă treaz, cântă rău! Cin’ să poată cânta treaz-trezuț? Cui i-ar veni?”
Mbun. Continuați!
Eugenia CRAINIC

ÎN SEMN DE PROTEST

0
Am constatat că statul român este bun cu mine. Generos. De pildă, mi-a eliberat Cartea de Identitate până la 134 de ani – cu posibilitatea de a o prelungi, desigur. Emoționat, i-am spus doamnei de la Evidența Populației că sper să o găsesc tot acolo, când voi reveni pentru preschimbarea CI.
Din păcate, Uniunea Europeană nu mă iubește – și nici pe voi, După ce a pus gând rău vehiculelor pe bază de combustibil fosili și poluării aferente, acum ia măsuri şi legate de producția de carne şi emisiile CO2 aferente. UE vrea să interzică automobilele pe benzină din 2035 și a anunțat că va reduce consumul de carne animală cu 71% până în 2030. Greenpace susţine de ceva vreme că producem prea multă carne şi nu toată e vândută sau consumată. Cantitatea reală de carne pe care o mănâncă europenii ar fi de sub 460 de grame pe săptămână, adică sub 3 burgeri. Iar noi, românii, va trebui să reducem consumul de carne cu 62% până în 2030 și cu 75% până în 2050, conform cerințelor UE.
Ce înțeleg eu? Că pentru a consuma viermii și insectele lor, trebuie să fim înfometați și lipsiți de surse – nu vom mai găsi carne, lapte, ouă … Nu vom mai avea nici bani cash. Dacă, prin absurd, dau să mă duc la vecina mea, Felicia, să cumpăr 10 ouă, n-am cash, ea nici nu ar primi cash pentru că nu ar avea ce face cu banii, nu ar putea plăti nimic, niciunde. Ar trebui să-i plătesc ouăle prin transfer bancar!
Dar, ce zic eu de bani, de mâncare, nimic nu va mai fi cum a fost, cum mai este încă rânduiala noastră astăzi, totul îmi va părea străin. Nu va mai fi lumea mea! Nu vreau o altă lume, nu vreau lumea LOR. Așa că mă voi duce la Evidența Populației să-mi dea buletin doar până la 100 de ani. Renunț la următorii 34 …
Tristan MIHUȚA

Ziua Francofoniei la Gyula

0
Miercuri, 29 martie 2023, la sediul  Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria din Gyula (UCRU), a avut loc o manifestare culturală multiplă, denumită  „Ziua Francofoniei la Gyula”, eveniment prin care Consulatul General al României la Gyula a marcat aniversarea a 30 de ani de când România a aderat ca membru cu drepturi depline la Organizația Internațională a Francofoniei. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV) și UCRU. Evenimentul a fost deschis prin discursul E.S. d-lui Florin Trandafir Vasiloni (foto), consulul general al României la Gyula. Acesta a punctat principalele valori ale francofoniei: pacea, democrația și drepturile omului. Francofonia reunește astăzi 88 de state și guverne și 321 de milioane de vorbitori de limbă franceză. La 30 de ani de la aderare, România este stat-far al Francofoniei, fiind un adevărat campion al promovării Francofoniei și a valorilor sale.  În contextul geopolitic actual, obiectivele Francofoniei sunt mai actuale ca niciodată. Au adresat cuvinte de salut partenerii reprezentanţei diplomatice româneşti de la Gyula în organizarea acestei manifestări: pr. Marius Maghiaru, preşedintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); Teodor Cilan, prorectorul  Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad şi Alina Pădurean, decanul Facultății de Științe Umaniste şi Sociale (FSUS), din cadrul UAV. Au adresat cuvinte de final Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării Românești pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) şi Speranţa Milancovici, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umane, Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (UVVG), iar mesajul d-lui Gheorghe Cârciu, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), a fost transmis de către Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula. Manifestarea culturală a început prin recitalul francofon al Corului „Pro Musica” din Gyula, dirijat de prof. Adrian Bughi, al cărui mentor este maestrul Ştefan Oroian. A urmat apoi un recital muzical cu participarea cadrelor didactice și a studenților FSUS – UAV,  coordonat de Veronica Laura Demenescu. Au interpretat piese în lb. franceză,  cadrele didactice  Daniel Zah şi  Angela Balici şi studenţii Alexandru Ticula şi Gabriela Damian. Din repertoriu, au făcut parte creaţii ale unor autori renumiţi: George Enescu, Georges Bizet;  Claude Debussy, ş.a. Evenimentul s-a bucurat de o prezenţă largă, printre care numeroase oficialități: Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării Românești pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); pr. Marius Maghiaru, preşedintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); Ştefan Oroian, Ioan Ruja, Cornelia Taga, Eva Iova-Şimon, membri ai prezidiului UCRU; reprezentanţi ai Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (pr. Florin Olteanu, protopop de Gyula și paroh la Chitighaz, pr. Sorin Mureşan, paroh la Apateu); Maria Gurzău-Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula; Andreea Cefan Santău şi Ana Radici Repinsky, directori adjuncţi ai LNB; Ioan Cozma, directorul Şcolii Bilingve de Naţionalitate Română din Săcal (Korosszakal), jud. Hajdu-Bihar; Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Bekescsaba, Iulia Pantea, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Szentendre; Beata Condoroş, vicepreședintele Autoguvernării Românești din Gyula; Eva Iova-Şimon, redactor-şef  la „Foaia Românească” şi cadru didactic la Catedra de lb. română a Universităţii din Szeged;  profesori și elevi ai LNB, ai Şcolii “Lucian Magdu” din Bătania (Battonya); Elena Gal-Condoroş, preşedintele Clubului Pensionarilor Români din Gyula; alţi reprezentanţi ai comunităţii istorice româneşti din Ungaria  ș.a. Au fost prezenți la Gyula reprezentanți de seamă ai mediului academic din România: Teodor Cilan, prorectorul  Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad; Alina Pădurean, decanul Facultății de Științe Umaniste şi Sociale (FSUS) din cadrul UAV; Speranţa Milancovici, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umane, Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (UVVG);  pr. Vasile Pop, vicepreşedintele Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş” din Arad, precum şi studenţi străini francofoni care studiază la Arad. Cu această ocazie, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a oferit tuturor oficialităţilor şi participanţilor o recepție.

PNRR lovește și în artiști. Ministerul Culturii pritocește în ceață un organism ciudat de inventariere a actului cultural – partea II

Cultura este în esenţă, Mijlocul lor de existenţă. Dar de-i întrebi ce e cultura, Atunci, li-se-ncleştează gura. epigramă de Virgil Petcu
Încă de la începutul celei de a doua părți a anchetei, în ceea ce privește Ordonanța de Urgență, trebuie să precizăm că urgența trebuie să fie reprezentată de un fenomen care reprezintă pentru societate un eveniment neprevăzut și periculos, însă nu pot înțelege ce este neprevăzut și periculos pentru a adopta de urgență un act normativ când de foarte mulți ani statutul angajaților din cultură a fost reglementat. Nu neg necesitatea de a clarifica statutul acestor categorii sociale, și că trebuie  îmbunătățită înclusiv legislația din domeniu, care lasă mult de dorit, dar orice inițiativă pe repede înainte va aduce cu sine multe alte probleme. Așadar, nu înțeleg care este urgența în contextul în care inițiatorii acestei OUG, Bogdan Ștefan TrîmbaciuValentin Savu și fosta secretară de stat, Iulia Popovici știau că trebuie elaborat un nou cadru legislativ privind statutul lucrătorilor din sectorul cultural încă din anul 2021, odată cu depunerea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Din cele prezentate în prima parte se observă că aceștia, în mod intenționat, nu au demarat nicio inițiativă legislativă în timp util, pentru ca ulterior să invoce urgența.     Ordonanța de urgență este un act normativ emis de Guvern în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Acest tip de act normativ constituie o formă prin care puterii executive din România (guvernului) i se atribuie drept legislativ, în speță acelea de a da legi, pe care în mod normal doar parlamentul are dreptul sa le adopte. Caracteristici Ordonanța de urgență este definită de art. 115 din Constituție, capitolul „delegarea legislativă”. Ordonanța de urgență poate fi adoptată doar în situații „extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată”. Ordonanța de urgență are tradiție și în vechile constituții ale României („decret”, „decret-lege”) și este foarte controversată în cercurile discuțiilor teoretice despre separarea puterilor în stat. [1] Articolul 115 al Constituției (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. (2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe (3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței. (4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora. (5) Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgență. Ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1). (6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. (7) Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3). (8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței. Observăm că art. 115 din Constituția României definește urgențele drept situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. În practică, această ”urgență” este motivată prin tot felul de inițiative, care mai de care mai amuzante și care ocolesc litera legii. Cu prilejul mai multor sesizări, Curtea Constituțională a statuat că pentru a motiva urgența este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, potrivit Constituției, OUG intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera din Parlament competentă și imediat după publicarea ei în Monitorul Oficial. În data de 22.03.2023, la aproape doi ani de la aprobarea PNRR, Ministerul Culturii a convocat comisia de Dialog Social, condusă de secretarul de stat András István Demeter, care a recunoscut că a existat o lipsă de consultare a partenerilor sociali încă din faza de elaborare a proiectului de ordonanță privind statutul lucratorului cultural. Deși PNRR a fost aprobat încă din luna octombrie 2021, abia în aprilie 2022 Ministerul Culturii a făcut public pentru prima dată faptul că a început să elaboreze un proiect de act normativ cu privire la statul lucrătorului din cultură. András István Demeter a recunoscut că s-a omis această consultare prevăzută de lege, dar a încercat subtil și fără reușită să justifice lipsa consultării partenerilor sociali prin faptul că obiectul ordonanței nu i-ar viza, deși sindicatele au punctat că forma interferează cu aspecte din legislația muncii, a dialogului social și chiar încalcă tratate și pacte internaționale la care România a aderat. Observând că argumentele nu sunt convingătoare, András István Demeter, care nu înțelege rolul dialogului social, a declarat că s-au organizat consultări publice la Iași, București, Cluj-Napoca și Timișoara în februarie 2023, argumentând că a existat o formă de consultare. Ceea ce domnul András István Demeter numește consultări, de fapt, au fost doar niște prezentări pur formale destinate oricărui cetățean, în cadrul acestora neavând loc nicio discuție tehnică aplicată pe marginea OUG. Prin acest modus operandi, se dovedește că aceste personaje cred că ceea ce gândesc ele este just și că nu au nevoie de nicio expertiză tehnică avizată din partea unor specialiști. Mai trebuie precizat că tot în cadrul acestor discuții, András István Demeter a recunoscut că avea o altă variantă a OUG față de cea trimisă participanților. Oare cine mai poate să-i înțeleagă pe acești așa-ziși demnitari ai statului român care au impresia că ei pot să încalce legea așa cum doresc, fără să fie trași la răspundere? Până la urmă, trebuie să ne întrebăm care este, de fapt, motivul evitării acestei consultări publice, dar și lipsa ei de transparență? Cum poate fi convocată o comisie de dialog social fără a fi pusă la dispoziția participanților varianta actualizată a proiectului de act normativ? Conform participanților la dezbatere, poziția lui András István Demeter a părut contradictorie și lipsită de informații cu privire la posibilitatea de a mai aduce modificări actului normativ sau dacă vor mai fi posibile consultări publice până la adoptare pentru a putea compensa lipsa consultărilor în perioada de implementare. La ședință a fost prezent și un alt inițiator, Valentin Savu, care face parte și din echipa de implementare a proiectului și care a menționat că ei nu au intenționat să interfereze deloc cu formele de angajare prin contract de muncă și că acest statut urmărește doar un regim fiscal mai avantajos și o protecție socială a artiștilor independenți. Citind cu atenție Nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență  privind Statutul Lucrătorului Cultural Profesionist, la secțiunea 2, punctul B, observăm că de fapt lucrurile nu stau așa cum au fost prezentate de Valentin Savu: B. Descrierea contextului economic și instituțional al locului lucrătorului cultural profesionist pe piața muncii din România: În prezent, în România nu este există un cadru legal specific care să reglementeze condițiile de muncă ale lucrătorilor din domeniul culturiiLegislația muncii din România este structurată după modelele tradiționale de ocupare, care protejează în special lucrătorii care au contracte individuale de muncă. Categoriile lucrătorilor culturali independenți nu sunt protejate de către regimul de protecție socială aplicabil prin Codul Muncii. Conform evidențelor empirice existente, se constată faptul că majoritatea lucrătorilor culturali iși desfășoară activitatea în structuri de ocupare flexibilă, cu contracte de muncă extrem de fragmentate și precare, aceștia regăsindu-se în colaborări pe termen scurt și mediu în medii artistice și culturale, care angajează lucrători ca persoană fizică autorizată sau prin aranjamente de freelancing, îndeosebi contracte de cesionare a drepturilor de autor sau de prestări servicii prin firme SRL (Panteia study, 2021). Conform raportului UNESCO asupra condițiilor de muncă ale lucrătorilor culturali (2019) este nevoie de noi politici publice care să adreseze statutul lucrătorilor culturali, drepturile acestora la o remunerație corectă și drepturile la solidarizare colectivă și la protecție socială. Chiar dacă, aparent, România dispune de un cadrul legislativ cuprinzător, în urma unei analize aprofundate constatăm că, în fapt, avem de-a face cu o legislație lipsită de continuitate, fragmentată din punct de vedere al problematicii vizate și concentrată preponderent asupra legislației muncii, salarizării și finanțării pentru lucrătorii culturali din domeniul public. Până acum, activitatea normativă privind statutul artiștilor și lucrătorilor culturali s-a limitat la completări legislative irelevante, care nu vizau reglementarea condițiilor de muncă a acestor categorii profesionale. Prezenta ordonanță de urgență este menită să completeze cadrul legal al condițiilor de desfășurare a activității lucrătorilor culturi și să acopere golurile legislative prezente la nivelul reglementării activităților realizate de lucrătorii din domeniul cultural. Așadar, în acest caz, se observă că Ministerul Culturii duce lipsă acută de specialiști care să înțeleagă atât un act normativ, cât și faptul că uniformizarea statutului autorilor, artiștilor și profesioniștilor din sectoarele adiacente suport, dar și a lucrătorilor din sectoarele industriei creative nu a fost bine primită de majoritatea beneficiarilor din domeniul cultural. Conceptual, documentul este unul eronat deoarece statutul lucrătorului cultural induce ideea că nu există o calitate intelectuală și creativă în actul de cultură. Având în vedere că au fost atâtea puncte de vedere negative din partea sindicatelor, asociațiilor din domeniul cultural, inclusiv din partea organizației profesionale UNITER, s-a solicitat formarea unor grupuri de lucru în cadrul comisiei de dialog social cu specialiști din cultură, fiscalitate și legislația muncii în care actul normativ să fie elaborat în acord cu actorii sociali și cu legislația în vigoare. Inițiatorii acestui proiect, atât cei care s-au făcut cunoscuți, cât și cei care au rămas anonimi, nici măcar nu au înțeles proiectul de OUG, iar Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, ar trebui să se implice în această situație dezastruoasă creată la nivelul ministerului. Un punct de vedere pertinent este și cel al regizoarei Theo Herghelegiu, care îi pune la zid pe inițiatorii acestui demers, într-o scrisoare deschisă. ”Vreți să ajutați creatorii și artiștii din sectorul independent, căci despre ei e vorba!? Grozav. Considerați două lucruri extrem de importante: 1. Refaceți Legea Sponsorizării și Legea Mecenatului, astfel încât ele chiar să încurajeze instituții și oameni cu mulți bani să sprijine cultura (oferind avantaje fiscale reale); 2. Găsiti o cale prin care unitățile independente (teatrele în speță) să primească un minim sprijin financiar de la stat, ca să poată absorbi cât mai mult din numărul mare de actori care termină facultăți de profil în fiecare an și care nu au loc de muncă la stat. Și care, culmea!, sunt tot profesioniști și ei, cu toate că nu pot demonstra la autoritatea fiscală cei 3 ani de venituri, deoarece – exact! – de-abia au încheiat studiile universitare (acesta fiind o altă aberație din OUG în discuție). Ordonanța de Urgență are multe puncte nevralgice și lasă loc unui efect de domino în care corupția, abuzul, știrbirea demnității umane, marginalizarea și altele se pot insinua, iar totul pleacă de la această încadrare; de la această definire juridică a „lucrătorului cultural profesionist”. Evident, denumirea corectă este aceea de ”artist liber profesionist”, nu de ”lucrător cultural” – sintagmă ce sună stahanovist și pare că ne lasă fară această categorie profesională: în România nu mai sunt artiști; din foștii ”prestatori servicii culturale”, ei devin ”lucrători culturali”. Mi se pare uluitor cât de radical a eliminat OUG din corpul său acest termen. Oare de ce? Și permiteți-mi să mai ridic două întrebări: 1. Oare ce de în Art 17, unde sunt înșirate activitățile eligibile pentru finanțare nu se menționează nicăieri producțiile, ca atare? Adică nu se dau bani în urma concursurilor de proiecte pentru A PRODUCE spectacole, concerte etc, ci există doar un fond de mobilitate în valoare de 2.000.000 lei?  și – 2. Oare de ce acest dialog rămâne totuși ”închis” – noi va trimitem pe email niște formulare tipizate, completate, iar dumneavoastră le analizați cu ușile închise? De ce nu există reprezentanți ai sectorului independent la această discuție, pe viu, față-n față cu legiuitorii și cu experții dumneavoastră? Avem câteva precedente în acest sens, primul fiind sub mandatul d-lui Ministru Vlad Alexandrescu, ocazie cu care am crezut că normalizam situația și instaurăm dialogul deschis ca pe o regulă de bună funcționare administrativă. Ei, se pare că nu. Se aude o voce, așa, ca la metrou – ”Atenție, se-nchid ușile!” Redăm în cele ce urmează punctul de vedere al UNITER care pune în discuție punct cu punct ordonanța de urgență privind statutul lucrătorului cultural: Încă o dată, se observă cum, sub aparența legalității, funcționari și demnitari din Ministerul Culturii încearcă să impună acest OUG care conține reglementări neclare și care va aduce prejudicii majore tuturor actorilor implicați în actul de cultură cu scopul de a acapara o asociație profesională nou înființată prin care să poată controla absolut tot sectorul cultural. Ceea ce se întâmplă în prezent la Ministerul Culturii este exact ce spunea Georges Clemenceau ”Toată lumea poate face erori pe care să le impute altora: asta înseamnă să faci politică.”; așadar, așteptăm cu nerăbdare să vedem care sunt ”vinovații”. Ciprian DEMETER

 Pensiile speciale, „ciocoism” de tip fanariot!

0
Pensiile speciale sunt expresia feudalismului fanariot, medieval, inoculat în sutele de ani de supușenie, în care poporul român a supraviețuit cultivând, până la stupid, principiul „capul plecat sabia nu-l taie”. Dacă occidentul, încă din secolul XIX (1789) sub deviza „libertate, egalitate, fraternitate”, răsculându-se și plătind cu sânge sau sacrificiul suprem, a înlăturat privilegiile feudale, aristocratice și religioase – adică a desființat feudalismul, respectiv taxele, instanțele și privilegiile feudale, principiile vechi privind tradițiile și ierarhiile – , noi, românii, după 1989, am reinstaurat, pas cu pas, privilegiile feudale, aristocratice și religioase, care au ajuns la apogeu, aducând România în pragul falimentului economic. Profitând de mentalitatea deformată a românului asuprit, campion al lașității pentru a supraviețui în cea mai cruntă sărăcie posibilă, setat în sute de ani să-și atrofieze demnitatea și să-și piardă orice drept fără să se revolte, ajungând la statutul (ideal pentru fanarioți) de râmă, noii „ciocoi”, care au monopolizat puterea după 1990, au realizat ceea ce, în orice logică, era imposibil într-o societate normală: că e posibilă refeudalizarea României, prin reinventarea și reintroducerea privilegiilor feudale, ori aristocratice, medievale, conectând la bugetul public, creat din taxele contribuției tuturor, caste protejate, precum polițiștii, parlamentarii, inspectorii Curții de conturi, magistrații, lucrătorii din serviciile speciale (SRI, SIE) și primarii. Nu pe merit, ci pentru că așa au înțeles politicienii că funcționează statul. În aceste condiții, pentru români, conceptele de bază ale democrației, care reprezintă fundamentul, respectiv libertate, egalitate, fraternitate, sunt doar niște slogane eșuate în derizoriu, anihilate de o realitate sinistră, în care domină ipocrizia ce substituie orice tentativă de evadare din sistemul feudal reinstaurat de clasa politică. Astfel, timp de treizeci și doi de ani, în loc să fie eliminată discriminarea socială de tip feudal între cetățeni, (moștenită și de la comuniști), aceasta s-a accentuat. Nu sunt răsplătiți cei ce muncesc și produc, ci cei ce apară un sistem anacronic. Efectul? Azi, după treizeci și doi de ani de „tranziție” prin „bălăriile” și „molozul” post comunist, în loc ca împărțirea societății să nu mai fie de tipul șmecheri profitori oportuniști și restul – în care doar comuniștii și camarila lor beneficiau de drepturi reale -, societatea s-a divizat și mai puternic, între clasa politică, în tandem cu clientela politică și restul populației. În loc ca principiul de bază al democrației, egalitatea – inserat și în Constituție -, adică accesul fiecărui cetățean la fondurile și averea publică, să funcționeze, în realitate se întâmplă exact contrariul. Prin legi de tip feudal, emise de un Parlament și un Guvern fanariote, corupte și șantajabile, societatea a fost împărțită între privilegiați și neprivilegiați. Între cetățeni cu drepturi formale și o camarilă, protejata de puterea politică, beneficiind de superdrepturi, pe criterii absolut arbitrare în ce privește aportul la realizarea PIB și a bunăstării. Astfel, în ce privește pensiile, contrar principiului egalității în drepturi, promovat de Constituție, majorității populației i se aplică, prin lege, principiul contributivitatii, în funcție de perioada de cotizare, impunându-i-se dreptul de a beneficia de un procent de maximum 45% din salariul avut în întreaga perioada de activitate. În schimb, pe criterii absolut arbitrare, privilegiații puterii politice, prin încălcarea flagrantă a Constituției și principiului egalității, beneficiază, tot prin lege, de excepții de la regulă, procentul calculului pensiei fiind de 100% și chiar de peste 100% din salariul avut, cu drept de a-și alege șase luni sau ultima lună din perioada de activitate. O formula de calcul care eclipsează până și sistemul de calcul a rentelor feudale. Cât este de dreaptă și morală o astfel de lege? În plus, pentru că a asigura genul acesta de „rente” din bani publici, la o vârstă la care nu prea te mai poți bucura de viață (peste șaizeci și cinci de ani de muncă, în marea majoritate a cazurilor, organismul devine o „epava”), beneficiarii pensiilor speciale au mai fost „cadorisiți” cu un privilegiu: dreptul de a se pensiona după douăzeci și cinci de ani de activitate, adică „în floarea vârstei”, ca să se poată bucura de viață și să aibă și partea materială asigurată, nu? Și ca „tacâmul să fie complet” la „festinul” de tip feudal-fanariot, pensionarilor speciali, după ce li s-a asigurat o rentă substanțială (între două și șase salarii medii pe economie), li s-a asigurat și un bonus: posibilitatea de a ocupa, în continuare, o funcție bine plătită, în administrația publică, în care să se simtă ca în vacanță pe banii contribuabililor. Așa, ca privilegiul de tip feudal, să fie maximizat! Cum s-a ajuns la reinstaurarea acestor privilegii de tip feudal? Totul a început cu recuperarea, de către Ion Iliescu, a aparatului represiv, privilegiat, al comunismului, format din milițieni, securiști, magistrați. Astfel, în loc să fie „trecută în rezervă” și desființată, „armata” comunista care a umilit, torturat și ținut populația României „în genunchi”, a fost reformată și reintrodusă în serviciul public, cu aceleași drepturi inchiziționale, la dispoziția clasei politice. Iar primul instrument redobândit (care a fost cea mai mare eroare de strategie post decembrie 1989) a fost reintroducerea (nelegală și imorală, bineînțeles) avizului de moralitate (inventat de comuniști pentru întocmirea „dosarului de cadre” ), pe care Iliescu și camarila lui îl solicitau SRI, pentru orice accedere în Parlament, Guvern sau funcții în instituții publice. Ce-a fost, de fapt, asta? A fost reinventarea instrumentului perfid, comunist, la care a apelat Iliescu, care a redeschis balul dominațiilor instituțiilor de represiune comuniste și, mai ales, a obținerii privilegiilor de tip feudal. Când ai un astfel de instrument de selecție și șantaj, în „portofoliu”, doar nu ești prost să nu profiți, nu? Exact asta a făcut SRI, promovând, ani la rând, în Parlament și Guvern, indivizi cu „schelete în dulap”, șantajabili, cărora le-au furnizat, spre susținere și votare, proiecte de legi, prin care și-au asigurat privilegiile aberante pe care le au azi. Dacă li s-a oferit posibilitatea, cum să fi refuzat? Așa a făcut și Poliția, prin păstrarea cercetării penale în domeniul evaziunii fiscale, prin care au șantajat infractorii fiscali și i-au metamorfozat în sponsori politici, ori deputați și senatori, care le-au slujit interesele. De asta s-au opus polițiștii și cei din SRI ca evaziunea fiscală să treacă, acolo unde îi era locul, la ANAF (Garda Financiară ori Antifraudă) și să nu existe un statut al comisarului de gardă sau al inspectorului fiscal. Ar fi pierdut instrumentul coercitiv prin care pot manipula politicienii și, implicit, prin care au obținut și obțin privilegiile de tip feudal. Iar când gradul de risc a crescut, cei cu „schelete în dulap” și pedigree infracțional, au oferit, drept mită contra protecție penală, același tip de privilegii și Justiției, Curții de conturi, pe care le-au invitat să-și securizeze privilegii, prin propuneri legislative. Astfel, toate instituțiile de forță și represiune ale statului, respectiv SRI, Ministerul de Interne, Ministerul Public, Ministerul de Justiție, Curtea de Conturi, SIE, profitând de situația creată (frica politicienilor de „scheletele din dulap”), au substituit Parlamentul și Guvernul și și-au elaborat legi prin care și-au asigurat privilegii discreționare, de tip fanariot medieval, fără să le pese de restul populației României, redusă la statutul de „plătitor de taxe”. Cu „schelete în dulap” și șantajabili, parlamentarii și guvernanții au fost obligați să voteze ceea ce li s-a pus „sub nas”, neavând curajul să se opună. Așa am ajuns să avem cel mai absurd și inechitabil sistem de pensii din UE. Prinși cu „ocaua mică”, de către cei din USR (care au înțeles situația mizerabilă în care se află România) și CE, adică cu „schelete în dulap”, parlamentarii și guvernanții români, nici în cel de-al doisprezecelea ceas, chiar cu sabia lui Damocles deasupra capului (pierderea a miliarde de euro), se fac că nu înțeleg că egalitatea este un atribut al democrației, constituțional și că, în democrație nu există discriminare. Preferă să piardă miliarde de euro, dar să mențină privilegiile medievale, de tip fanariot, ale unor caste care și-au câștigat privilegiile prin șantaj ori non-combat în cazul politicienilor infractori. Întrebarea e: până unde vor merge cu aceasta mentalitate retrogradă, de tip medieval? Chiar nu înțeleg că încăpățânarea în a păstra, cu orice preț și indiferent de consecințe, poate atrage, nu numai refuzul admiterii în Schengen, ci și „ejectul” din UE? Înțeleg că un Ciolacu, susținând, în continuare, oportunitatea acordării discriminatorii a pensiilor speciale, își arată „recunoștința” pentru închiderea dosarului în care era acuzat pentru obținerea titlului fals de „revoluționar” și utilizează, complet fals, retorica depopulării instituțiilor (cine părăsește instituția cînd salariul mediu este cu cel puțin 30% mai mare decît în privat, iar munca e departe de ce e în privat?). Înțeleg că există încă mulți parlamentari și membrii ai guvernului, cu „schelete în dulap”, pe care SRI, Poliția și Justiția îi butoneaza și manipulează, după bunul plac. S-a văzut clar când a fost eliminat USR din Guvern și din coaliția aflată la putere, că egalitarismul și echitatea deranjează. Dar, acum sunt interesele naționale în joc. Ce facem? Sacrificăm România pentru a menține niște privilegii medievale, de tip fanariot, obținute neconstituțional, prin șantaj? Da, pentru că suntem un popor laș, dresat să nu ne revoltăm, astfel de măsuri discriminatorii nu produc reacție pe măsură, în societatea românească. Nici n-ar putea, la modul cum este mituită mass-media de către clasa politică. Dar, sunt convins, CE nu poate fi păcălit cu „jocul de glezne”, a la naționala de fotbal a României, prestat de Ciolacu și compania, că sistemul și mecanismul actual de acordare a pensiilor speciale e echitabil, sustenabil și respectă principiul constituțional și democratic al egalitarismului. Nu e decât o cacealma stupidă, marca Ciolacu&Co ce va atrage sancțiuni drastice, pe care le va suporta cetățeanul român. De ce? Pentru că n-are curajul pe care l-au avut francezii la 1879, când au înlăturat privilegiile feudale medievale și pe toți cei ce le susțineau. Suntem, încă, la treizeci și doi de ani de la revolta împotriva comunismului, la o răscruce fundamentală în ceea ce privește viitorul nostru și al copiilor noștri, care depinde, în primul rând, de noi. Suntem în situația, ori ei, ori noi, dacă nu vrem să redevenim iobagi medievali, fără niciun drept, obligați, prin lege, să plătim taxe tot mai mari, prin care asigurăm privilegiile unor caste de trântori, al căror contribuție la democratizarea României e aproape de zero.
Pavel ROMAN

„Filcău” pă ulița Ștefan Luchian

Să ezistă o ulită, în comuna Arad, care este prependirculară cu Calea Aurel Vlaicu și dă, cătă dreapta, aproape dă Temeteul dă la UTA. Locuitorii din zonă știu despre ce uliță vorba. Pă ulița în cauză, Ștefan Luchian, așa cum am mai zâș și în titlu, la numărul 14 să ezistă o clădire, faină, nu avem ce zâce, mai cătă portocaliu așa, unde scrie mare pă ușă „Coafură”. Dar nici voarbă dă așa ceva, dă așa activitate. Cel puțin așa nu spun cei care locuisc pe ulița respectivă, dar și cei din zonă Zâce-să că în clădirea cu pricina, mai ales câtă sară încolo și până târzâu în noapte să întâmplă lucruri nu tocmai curate. Să nu vă gândiți la morți, la ălea, ălea. Ci la faptul că clădirea este bântuită de foarte mulți masculi. Unii intră, alții ies. Nu fac nu știu ce mare larmă, dar tot se aude gălăgie (unii mai suduie etc.). Mai ales că ulița cu pricina e una liniștită. Din spusele vecinilor, la luntru la clădire să folosesc cărțile la greu. Mai ceva ca la biblioteca județeană din comuna Arad. Dar, stați așa, nu de cărți de citit e voarba. Ci de altu fel dă cărți dacă ne înțălejeți. Mai bine zis să-i înțălăjeți pe vecinii din zonă, că ei cam știu ce se întâmplă la lontru și ei ne-or spu. Că, cică mere șanta ca frasu, 21 (douăzăci și unu, pe înțelesul tuturor), careul, fulul, chinta, părechile etc. (adică, pocherașul). Bineînțeles că nu se joacă pe bani sau alte bunuri materiale (bănuim că știți de glumă), mai ales că unii dintre clienți sunt sau au fost oameni cu uniformă (albastră, cum altfel, care asigură perimetru, adicătelea paza și protecția, să dea onorul bag-sama, la clienți). Lăsând gluma la o parte, locutorii din zonă sunt nemulțumiți că strada, imobilul mai precis, s-a transformat într-un club ilegal. Club care nu prea este în vizorul organelor (poliție, poliție locală). Dimpotrivă, este protejat că alt fel cum și-ar putea desfășura activitatea. Ceea ce este un lucru grav, dacă este să fie cu adevărat așa. Și tot la fel de grav este faptul că activitatea ar fi coordonată chiar de un fost polițist. Sau, dacă vreți fost polițist. Poate le răspunde cineva și locuitorilor de acolo, plătitori de taxe și impozite atât locale, cât și la stat, ce se întâmplă în realitate și ia măsurile care se impun. Kăr ȚAȘU   Foto: One vecin (p)

Neînțelesul Mozambic

0
În după-amiaza în care am ajuns aici – era vineri, 23 martie -, la coborârea din mașină, nu știu ce-mi veni și îi zic Getei, vezi că avem WC-ul în curte. Năucită, îi spune Carmelei și Carmela exclamă cu vehemență în glas: „never, never nu stau aici o clipă, eu nu ies noaptea în curte, la WC”. Am râs cu poftă și doamnele s-au prins că le-am păcălit.
Mozambicul este greu de înțeles. Țara este întinsă și bogată. Are un potențial natural enorm și totuși mustește de sărăcie și subdezvoltare. Nu am văzut o gospodărie, cât am umblat, nu am văzut o curte cu orătănii, cu un porc, o văcuță. Tot ce am văzut era câte o căpriță, două, de talia unui maidanez, legate de câte un par, pe lângă o cocioabă. Mizerie mare, la așa-zisa piață. Ți-e și frică să cumperi ceva de acolo. Roșiile sunt ovale, ca o minge de rugby în miniatură, și nu au niciun gust. Mezeluri, carne de vită, pasăre, porc nu am văzut în stațiune. Noroc că am adus din Africa de Sud. Luni, am avut poftă de omletă și de ochiuri, după vrerea fiecăruia. Virgil și Geta s-au dus la cumpărături. Au găsit ouă la o benzinărie. Când am trecut la gătit, trei au fost clocite. Clo-ci-te!!! Mama ei de experiență de viață, că poți muri aici, la 5oo de km de tropice, trăind experiențe noi!
Îmi vine în minte Jose Ortega y Gasset, cu observațiile sale despre arta (pictura, mai ales) Sudului și a Nordului, despre diferența de tonuri, vii în Sud, sumbre, „grele” în Nord, despre superficialitatea Sudului și profunzimea Nordului … Prin extrapolare, Sudul e mai puțin dezvoltat decît Nordul mai puțin răsfățat de natură. Doar și în Statele Unite a fost război Nord contra Sud, în Italia Nordul lucrează, Centrul (Roma) mâncă și Sudul cântă … Mai glumim, dar cam asta e realitatea: o natură darnică aduce după sine lene; o natură austeră îndeamnă la trudă, la hărnicie.
Prin clisa timpului dilatat
Miercuri 27 martie. Imediat după șapte ies pe terasă. Un negru taie iarba cu maceta. Îmi beau repede cafeaua pentru că Geta trage de mine să mergem la plajă. Și când o femeie vrea ceva, insistă până îi faci pe plac. Coborâm la Ocean, unde Virgil era deja în apă. Ne bălăcim în apa caldă, apoi o luăm în lungul plajei, cât vedem cu ochii. Mă bucur că Geta umblă bine și mai simte dureri la tibia fracturată. După mai bine de o oră, ne întoarcem „acasă”. Facem o mămăliguță, cu brânză și smântână. Apoi, lenevim pe terasă. Mi se pare că a trecut o veșnicie, când întreb cât este ora. E 10,30 zice Carmela, singura cu telefon, cu facebook și cu conexiune la lumea vie. Am impresia că totul se mișcă precum într-o lume învăluită în smoală – și negrii cu lentoarea lor, și noi, și gândurile, și timpul. Așa o fi fost viața și în colonii, îmi zic, mai ales pentru englezi, care stăpâneau cam o jumătate de lume. Timpul trecea greu și din plictiseală, au inventat sporturi și jocuri.
Ca să învingem monotonia, mă duc cu Virgil să încărcăm telefonul Carmelei. Să-i punem DATA, cum zice ea. Cumpărăm un kg de roșii,patru pituțe. Nu e deschis la DATA. Văd un fel de chiosc cu un tinerel în față, jucându-se la telefon. Încercăm și … bingo! Încarcă și el. În cușca pătrată de 1,5/1,5 un tip tundea pe altul. Câte activități pe metru pătrat! Ca să fotografiez „magazinul Vodacom” îi propun o poză împreună, pe care ne-o face Virgil. Apoi, pe drumul spre casă fac poze pe gustul meu (sper să fie atașate la această postare).
Dorm circa o oră. Timpul pare că se dilată. E abia 14,30. Cobor cu Geta la baie, plajă, mișcare, plimbare. Revin și vreau un gin tonic, un fel de cerneală pentru creier ca să pot scrie cele de față, înainte de a mânca peștele cumpărat ieri.
O sută de ani
Le spun celor din careul nostru că joi, 27 martie, se împlinesc 100 de ani de când Sfatul Țării de la Chișinău a hotărât Unirea Basarabiei cu România. O zi mare pentru neamul românesc. Unul dintre artizanii Unirii, Pantelimon Halipa, ne-a lăsat scrierea „Testament pentru urmași”. Cartea există, sper să mai existe și urmași care să o citească! Doamne, ai grijă de noi!
Adio, Bilene, am trecut proba
Joi, la șapte, din nou pe plajă. Ziua se anunță frumoasă. Peste drum de „casa” noastră, e un deal. De trei zile, patru negrese dau cu sapa desțelenind. Sigur, locul are un stăpân alb – aici sud-africanii cumpără locuri și construiesc resorturi turistice cu 3-6 apartamente. Femeile dau cu sapa de când se luminează, până se lasă seara. Dau cu sapa și cântă. Un piticot de 6-7 ani dă și el cu o săpăligă, se mai ascunde la umbră și iar trece la treabă. Hm! Ce-o fi de el în viață? Poate are noroc să se deprindă cu munca și să facă ceva sau se va deprinde cu lenea și hoția.
Virgil cu doamnele se duc în „sat”, cum ar veni, să mai cumpere una-alta, pentru că, de necrezut, mâine plecăm de aici, coborând spre sudul extrem al Mozambicului, la Ponta d’Ouro. Am supraviețuit lentorii cu care timpul a trecut peste noi, pe lângă noi, nu mai contează și, mai mult ca sigur, cândva vom regreta aceste locuri. Două veverițe fac tărăboi pe acoperișul terasei de parcă ar vrea să le imortalizez și pe ele în Jurnalul meu. Uite că o fac! Vă spun pe curând, din Praia do Bilene!
Tristan MIHUȚA

Lansare de carte teologică

0
Joi, 30 martie, de la orele 19.00, va avea loc la Consiliul Județean Arad un eveniment editorial de excepție. Vor fi lansate două volume din colecția teologi arădeni: „Preotul profesor Teodor Botiș (1873-1940)- O viață în slujba bisericii, a învățământului teologic și a neamului românesc” scrisă de pr.prof.unv.dr Florin Dobrei și prof.dr. Sebastian Dragoș Bunghez și volumul „Lazăr Iacob și opera sa canonică juridică” semnat de pr. Dr. Tudor Budeanu. Colecția pune în valoare contribuțiile de excepție ale foștilor exponenți ai învățământului teologic din Arad. Vor prezenta pr. prof. dr. Constantin Rus, de la Școala doctorală a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și dr. Mircea Abrudan, cercetător în cadrul Institutului de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca.

De la Jeni (GENIN) citire. Astăzi despre: „Ziua Teatrului”

0
Îmi plăceau filmele românești. Mult. Atât de mult, încât mergeam, copilă fiind, chiar și de câte trei, patru ori pe săptămână la cinematograf, la Pâncota, unde vecina noastră, tanti Livia, ne reținea mereu bilete „pe interval”, adică pe rândul al șaptelea, cel mai râvnit de toată lumea, fiindcă puteai sta comod, cu picioarele întinse, iar dacă aveai nevoie să ieși urgent, fie la veceul din fundul curții, fie să-ți mai iei un „cojak” de la tanti Didina, care veșnic vindea dulciuri făcute în casă în fața cinematografului, nu deranjai pe nimeni. Am ajuns însă să urăsc să mai văd un film românesc. Ca să văd unul cât de cât răsărit, că vreo capodoperă n-am văzut de vreo 20 de ani, de când a apărut Filantropica, insist să frecventez cinematografele ca o disperată, doar-doar dau peste vreo producție digerabilă. Nici vorbă însă! Problemele dintotdeauna ale filmului românesc par să nu se mai termine. Veșnic sunet execrabil, joc actoricesc fals, nenatural, aceleași subiecte tăvălite în buclă, care pictează o societate românească sordidă și în mod cert îndepărtată de generalul care, nu-i așa, bate particularul, în fine, dezastru! Filmele de azi nu mai sunt în stare să spună o poveste simplă. O poveste care să nu se bălăcărească în mai multe conținuturi, să tindă mereu să spună o groază de lucruri (și niciunul), pierzându-se în ele laolaltă cu esențialul, ci care să păstreze o linie firească, să spună natural povestea unui om, a unei familii poate sau, haide, a unui grup oarecare… Iar când spun poveste, nu mă refer nici să iei o poveste-poveste și să i te „pishi” în cap, luând o actriță de 60 de ani cu prunc de șapte (grav accident de casting!), jucând un rol pervertit și lipsit de consistență, bașca un hăndrălău de 60+, în călduri (măcar de i-ar ședea bine!), întruchipat de un actor care chiar îmi plăcea spre deosebire de cumătra cu trei iezi, care nu mi-a plăcut nici măcar în rolul care a transpus-o odinioară alături de Mel Gibson și în care a tăcut gălăgios. Aș fi vrut să tacă magistral, dar școala românească de actori, pare-se, îi învață să-și ucidă pornirea naturală de a vorbi (sau tăcea) firesc, predându-le un soi grotesc de a declama în orice împrejurare, chiar și atunci când, nu-i așa, își îmbie pruncii cu mâncare sau bodogănesc în timp ce aruncă un lemn în sobă. Să nu vă mai aud cu „vai, cât suntem noi de grozavi!” S’tem pe naiba! Ne bat până și bulgarii. Am văzut recent un film, nu-i mai știu numele, cu o babă excepțională, jucată așa cum nu-mi închipui vreo actriță româncă jucând un rol similar. Naturală, măi, firească, o babă autentică, o Judi Dench în mare formă, doar că născută la Plovdiv. Capra cu trei iezi my ass! Cică și ăsta-i film! Am simțit că am luat un bocanc între ochi. Mi-a sângerat simțul artistic. Mi-a… În fine, n-are rost…
P.S. La mulți ani, de Ziua Teatrului! Că filmele…
Eugenia CRAINIC

JURNAL MOZAMBICAN

0
Dar ce mai scriam exact acum cinci ani, la 27 martie 2018, din Mozambic? …
Nu vreau în Paradis!
Nu, televizor. Nu, internet. Nu, facebook. Nu, rebus, nici carte. Nu am luat cu noi un șah, rummy, o pereche de cărți. Da, e peisaj de Rai, verdeață, pomi, concert de triluri toată ziua, iarbă, plajă, mare. Dar ruperea de lume doare și odihna perpetuă obosește. Dacă ăsta e Paradisul, nu vreau în Paradis! A doua zi, mergem la plajă. Apă atât de caldă (curgătoare sau stătătoare) nu am mai întâlnit. Stăm o oră și ceva, nu mai mult că soarele este necruțător. La prânz temperatura ajunge la 34 de grade Celsius.
Virgil și Carmela au mai fost aici, cu ani în urmă și ne propune să mergem la Xai Xai. Mergem peste 100 de km. De-a lungul drumului, din loc în loc oameni cu fructe, dar mai ales cu caju, un fel de alune care cresc în pom. Văd și o cultură de porumb care îmi aduce aminte de un banc cu Radio Erevan:
– Un ascultător ne întreabă, este adevărat că în URSS porumbul crește ca stâlpii de telegraf? Răspundem, da. Uneori, chiar și mai rar!
Așa e și aici. Porumb de jumătate de metru, rar, uscat, fără rod. În rest, doar o turmă de vaci. Suprafețe imense, dăruite de Dumnezeu, nelucrate, neexploatate. Ajungem la Xai Xai. Un oraș mare. Pe cât de mare, pe atât de murdar. Mărfuri pe jos, pe pământ, gunoaie, aglomerație. Fotografiez. Un copil de 6-7 ani se chinuie cu o roabă. Până mă pregătesc să-l prind în poză, trecem de el. Sper să pot ilustra cu poze, așa că nu insist asupra mizeriei. Căutăm, întrebând, drumul spre Praia do Xai Xai. Găsim ce căutăm, dar nu mai e nimic din ceea ce știau ei, mai ales Virgil, care lucrase în Mozambic ca trimis al Uzinei de Vagoane din Arad.
Uneori, libertatea este pedeapsă
Mozambicul, fostă colonie portugheză, și-a câștigat independența, în 1975, dar a pierdut, tot atunci, șansa dezvoltării. Aici au venit la putere comuniștii și au plecat urgent, după naționalizare, portughezii, europenii. Ruine, urme ale bunăstării, nimic mai mult. Nu avem ce admira, așa că facem cale întoarsă. Ne oprim la un restaurant mai acătării, cu șapte, poate opt mese. Cum venim din cazan, transpirați aerul condiționat îmi taie respirația. Întrebăm de wi-fi. Tinerica și bărbatul de la bar se uită unul la celălalt de parcă am întrebat dacă nu știu unde este mormântul lui Attila ori unde sunt colegii de facultate ai Elenei Ceaușescu. E clar, n-au așa ceva și am cărat laptopul degeaba. Mâncăm o pizza cu aluat necopt și sos inedit. Bull-shit!, ar zice Virgil.
Seara vine aici pe la ora 18. Zăbovim cu Virgil până pe la 21, pomenind vii și morții din copilăria și tinerețea noastră, răscolind prin cenușa amintirilor. Apoi, mergem la culcare. Mă sperie ce noapte lungă am în față. Nu m-am culcat așa devreme de când eram la grădiniță – acasă, ora mea de culcare este după miezul nopții. Intru sub clopotul de tifon, „mosquito net” rugându-mă, invocând bunăvoința Creatorului: Doamne, ajută-mă să rezist șapte zile!
Supraviețuiesc nopții și ies pe terasă înainte de șase. Un negru vine și mi-se închină, cu șapca în mână: „Bom dia!”. „Bom dia!”, îi răspund. Pleacă. Sunt oamenii lui Greg, proprietarul. Umilința lor e și studiată, dar o au și în sânge. Acceptă cu bucurie resturi de la mesele noastre – nu le dăm coji sau oase, desigur. Iese soarele. Femei cu găleți pe cap vin și ne oferă fructe de mare, pești. Aici mai mult bărbații lucrează la menaj. Copiii întind peste o parte din lagună plase uriașe pe care seara le scot din Lagoa Azul. Nu e dată să nu scoată ceva, măcar pentru un prânz, o cină, dar de regulă scot și pentru vânzare. Am cumpărat și noi pește, cu 400 de meticas și l-am dat unei negrese să-l curețe. (…)
 Tristan MIHUȚA

PNRR lovește și în artiști. Ministerul Culturii pritocește în ceață un organism ciudat de inventariere a actului cultural

1
Cultura românească a ajuns după 1989 să fie un teatru politic nefericit în care diverși așa-ziși miniștri, dar și angajați ai ministerelor au ajuns să fie numiți doar pe criterii politice, fiind doar niște pioni în angrenajul partidelor politice care i-au numit.  Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este departe de a fi un proiect de țară, un eșec major, un program lipsit de realism și reforme reale, fără nicio corelare cu nevoile românilor și care nu ține cont de realitatea în care trăiesc românii. Unul dintre acești pioni este Crisitian Ghinea de la USR care a fost preocupat mai mult de interesele sale politice, dar și de ale grupurilor de interese din care face parte și care nu a făcut decât să promoveze propriile firme de consultanță pe care le-a angajat în proiect. Comisia Europeană a criticat PNRR, iar aceste critici se refereau la informații neclare, la costuri nejustificate, supraestimări, neconcordanțe între sume, lipsa metodologiilor de calcul, într-un cuvânt, acest PNRR a fost elaborat de niște amatori. Pe lângă toate acestea, PNRR are un deficit de substanță și de viziune și înțelegem de aici că nici chiar cei mai scumpi consultanți aduși pe filiera USR nu au reușit altceva decât să improvizeze și să lipească între ele documentele copiate de la alții, ceea ce denotă că acest plan a fost scris de corigenți, pe foarte mulți bani. R3. Reformarea sistemului de finanțare a sectorului cultural Reforma urmărește: crearea unui cadru juridic și administrativ mai stabil, predictibil și sustenabil pe termen lung pentru sectorul cultural non-public (privat/independent) și pentru lucrătorii culturali, crearea de instrumente de colectare de date care să permită, pe viitor, politici publice bazate pe aceste date și demararea unui proces care să contribuie la dezvoltarea socio-educațională și culturală a ruralului și urbanului mic, prin reducerea decalajelor față de urbanul mare. Un nou cadru legislativ privind statutul lucrătorilor din sectorul cultural va intra în vigoare, va include o gamă largă de politici și va propune măsuri concrete care să abordeze provocările specifice cu care se confruntă artiștii și care sunt menite să îi protejeze pe aceștia, cum ar fi: – o definiție clară a încadrării în „muncă artistică” și „muncă culturală”, astfel cum sunt definite în documentele statelor membre și în documentele UE; – standarde și cerințe minime în domeniul de aplicare al cadrelor legislative și de protecție socială (de exemplu, condițiile de muncă, impozitarea și accesul la securitate socială și la alte prestații, remunerație echitabilă); – dispoziții din sistemele de protecție socială care să le permită lucrătorilor din sectorul cultural să aibă acces la prestații, cum ar fi șomajul, protecția sănătății, împrumuturile bancare, finanțarea, pensiile; – instrumente pentru identificarea (juridică) a artistului cultural liber-profesionist (artiști și profesii conexe) și pentru crearea mecanismelor de includere în sistemul de protecție socială; – alte metode de îmbunătățire a statutului socioprofesional și a condițiilor lucrătorului din sectorul cultural. În documentul European se recomandă ca legislația referitoare la artiștii liber profesioniști să fie aliniată legislației interne, în urma consultării organizațiilor reprezentative din acest domeniu. În acest caz, se poate observa că autoritatea nu a ținut cont de recomandarea europeană și nici nu a efectuat consultările cu acele categorii de persoane asupra cărora se aplică prevederile OUG. De ce atunci când a fost elaborat acest PNRR pe componenta cultură nu a fost convocată nicio consultare publică la care să participe toți actorii din domeniul cultural și, mai mult decât atât, de ce Ministerul Culturii nu a inițiat nimic pentru a elabora acestă Ordonanță de Urgență de mai mult de doi ani? Cine a avut interesul sau indolența să o lase pe ultima sută de metri, modus operandi specific românesc? Trebuie menționat că în acest caz avem de-a face și cu o rea-intenție deoarece în data de 18 aprilie 2022 Unitatea de Management al Proiectului, o structură din cadrul Ministerului Culturii condus de unul dintre inițiatorii acestei OUG, Bogdan Ștefan Trîmbaciu, a postat pe facebook anunțul că Ministerul Culturii va beneficia de expertiză UNESCO pentru realizarea Statutului artistului, reformă prevăzută în PNRR. La data de 15 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Artei, UNESCO a anunțat că Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, se numără printre câștigătorii apelului de finanțare lansat în septembrie 2021, în cadrul Programului UNESCO – Aschberg, care s-a adresat exclusiv propunerilor de proiecte ce vizează sprijinirea statutului artiștilor. Ministerul Culturii va beneficia astfel de expertiză suplimentară în realizarea noului cadru legislativ privind statutul lucrătorilor din sectorul cultural din România. Noile reglementări vor include o gamă largă de politici și vor propune măsuri concrete care să abordeze provocările specifice cu care se confruntă artiștii în scopul protejării acestora. Măsura face parte din reforma prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 11 – Turism și cultură, Reforma 3 – Reformarea sistemului de finanțare a sectorului cultural – Jalonul 345. Proiectul de asistență tehnică va fi implementat de Unitatea de Management a Proiectului pe o perioadă de 12 luni, iar suma totală alocată prin programul UNESCO – Aschberg este de 50.000 USD. (sursa: Ministerul Culturii va beneficia de expertiză UNESCO pentru realizarea Statutului artistului, reformă prevăzută în PNRR | Unitatea de Management a Proiectului (umpcultura.ro)) Inițiatorii acestui OUG au fost Bogdan Ștefan Trîmbaciu, Valentin Savu și fosta secretară de stat, Iulia Popovici. Pe lângă aceștia, pe surse, am aflat că lista inițiatorilor continuă cu: secretarul de stat András István Demeter și Directorul General al Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, Carmen Croitoru. Cu toate că au beneficiat de o expertiză suplimentară din partea UNESCO în realizarea noului cadru legislativ privind statutul lucrătorilor din sectorul cultural din România, rezultă că acest OUG este doar o fițuică fără nicio consistență și care nu se va putea aplica niciodată. Mai mult, acești inițiatori nu au dorit decât să pună mâna pe o nouă asociație profesionistă, așa cum este formulată în art.27 din OUG. Art. 27 (1) În scopul apărării drepturilor și promovării intereselor lor profesionale, economice și sociale în relația cu beneficiarii activității lor remunerate lucrătorii culturali profesioniști au dreptul, fără nicio îngrădire, să constituie și/ sau să adere la asociații profesionale. (2) Asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști sunt independente față de autoritățile publice, de partidele politice și de organizațiile patronale. (3) Asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști nu pot desfășura activități cu caracter politic. Încă de la început, această propunere legislativă nu a reușit decât să creeze o mare confuzie de termeni. În proiect este denumit “lucrător cultural profesionist“ persoana care câștigă mai mult de 50% din venituri din activități culturale, iar în aceste condiții care este diferența dintre un artist care la angajare are nevoie de studii superioare cu licență și un om talentat care cântă la muzicuță? Ce mai definește termenul de profesionist?  Semnificația termenilor de la art. 1 comportă o definire prea vagă și asemănătoare cu reglementările din domeniul dialogului social în raporturile de muncă stabilite de Legea 367/2022 . Capitolul I. Obiectul reglementării. Definiții Art. 1 Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează regimul juridic aplicabil lucrătorilor culturali profesioniști și formele de organizare colectivă a acestora. Art. 2 (1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
  1. a) artist – autorul unei opere literare sau artistice ori al unui obiect protejat sau susceptibil de a fi protejat prin dreptul de autor, precum și artiștii interpreți și executanți, așa cum sunt ei definiți în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. b) lucrător cultural – artistul și/sau persoana fizică care exercită o profesie, practică o meserie culturală ori desfășoară o activitate de suport sau auxiliară producției culturale, dintre cele enumerate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă; 
  3. c) lucrător cultural profesionist – persoana fizică înregistrată care realizează, în cursul a trei ani fiscali, preponderent, în raport cu totalitatea veniturilor sale, venituri profesionale din activități culturale;
UNITER a adresat Ministerului Culturii observații și propuneri pentru proiectul acestei OUG privind statutul lucrătorului cultural:  Definiția „artistului”, astfel cum este formulată, comportă o serie de observații. OUG ”lucrătorului cultural profesionist” nu își propune să reglementeze statutul artiștilor!, așa cum am înțeles din discuțiile purtate în data de 06.03.2023 la Ministerul Culturii.  De exemplu:  – definiția face trimitere la Legea nr. 8/1996, excluzând operele originale din domeniul științific, dar fără a exclude „alte obiecte protejate”, conform art. 94-107 din Legea nr. 8/1996, deși, din discuțiile purtate, înțelegem că nu se urmărește, prin OUG ” lucrătorului cultural profesionist”, protejarea acestora (producătorii de înregistrări sonore și audiovizuale, pentru propriile înregistrări, organismele de radiodifuzare și de televiziune, pentru propriile emisiuni și servicii de programe, editorii de publicații de presă, pentru propriile  publicații de presă);  (ii) „Lucrătorul cultural” nu se regăsește în conținutul OUG ”lucrătorului cultural profesionist” decât în definiții. Sintagma „lucrător cultural” regăsită în art. 2 alin. (1) lit. b) din OUG , nu se coroborează cu definiția lucrătorului cultural profesionist (art. 2 lin. (1) lit. c) si nu se regăsește în aceasta. Definiția ”lucrătorului cultural profesionist” (art. 2 alin. (1) lit. c) nu face trimitere la definiția „lucrătorului cultural” (art 2(1) lit b), ci doar la „persoană fizică înregistrată”.  Or, dacă obiectul de reglementare a OUG nu constă în stabilirea noțiunii de „lucrător cultural” și definirea artiștilor, lato sensu, ca „lucrători culturali” sau în reglementarea statutului juridic al artistului ca „lucrător cultural”, apreciem că definiția astfel formulată nu se impune în textul OUG și nu face decât să „irite” prin minimizarea importanței actului de creație.  – Pe de altă parte, definind lucrătorul cultural, nu se definește și noțiunea de „meserie culturală”, regasită în conținutul definiției lucrătorului cultural. – OUG ”lucrătorului cultural profesionist”  nu definește nici conținutul noțiunilor: „activitate de suport sau auxiliară producției culturale”. – „Activitățile suport” sau „activitățile auxiliare” vizează doar: „producția culturală” nu „activitate a culturală”, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit .d) ? Se pare că termenul de ”profesionist” se referă doar la bani, în concepția inițiatorilor OUG, cu alte cuvinte, ești pe atât de profesionist, pe cât este de reprezentativ procentul din veniturile pe care le încasezi. Amestecând prevederile legii dreptului de autor cu alte prevederi existente, a rezultat un hibrid mai mult decât ciudat. Realizatorul de softuri ar putea fi încadrat în categoria de “lucrător cultural profesionist.” Fără îndoială că un soft presupune un efort de creație, este remunerat în baza legii 8/1996 și astfel, acest act devine unul de “cultură”. Deși PNRR a fost aprobat încă din octombrie 2021, Ministerul Culturii l-a făcut public pentru prima dată abia în luna aprilie, când pe site-ul Unității de management al Proiectelor a apărut faptul că a fost contractată o expertiză de la UNESCO pe marginea statutului lucrătorului din cultură. De ce nu s-a găsit timp pentru o mai aprofundată și mai largă consultare publică a tuturor actorilor din sectorul cultural. A trecut mai bine de un an de când se știa de necesitatea acestei OUG, mai ales în contextul în care se pot pierde foarte mulți bani alocați culturii, oare nu era destul timp pentru a elabora un OUG?  Singurele evenimente dedicate promovării statutului lucrătorului cultural profesionist organizate de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management al Proiectului, au fost organizate la București în 14 februarie 2023, Iași în 23 februarie 2023, Timișoara în 2 martie 2023 și Cluj-Napoca în 9 martie 2023. Trebuie precizat faptul că aceste evenimente nu sunt considerate dezbateri publice deoarece au fost pur formale, destinate oricărui cetățean, nefiind o discuție tehnică aplicată. În data de 23 martie 2023, la Ministerul Culturii s-a întrunit o comisie de dialog social unde sindicatele din cultură au acuzat faptul că rolul lor de partener social nu a fost respectat, iar reprezentanții ministerului, în special secretarul de stat András István Demeter a recunoscut că a omis consultarea prevăzută de lege, dar a încercat subtil să o justifice prin faptul că obiectul ordonanței nu i-ar viza, deși sindicatele au punctat că forma interferează cu aspecte din legislația muncii, codul fiscal, din sfera dialogului social și chiar încalcă tratate și pacte internaționale la care România a aderat.  Despre această ședință de dialog social vom vorbi în următorul articol, când vom dezbate și alte probleme ale acestei OUG. Care este în final motivul evitării acestei consultări și a lipsei de transparență? Menționez că federațiile sindicale din domeniu au transmis adrese cu critici ale acestui proiect de act normativ, inclusiv organizația profesională UNITER, cerând retragerea ei și discutarea în grupuri de lucru în cadrul dialogului social. ”Cultura poporului fără cărţi pentru dânsul, nu se poate. Şi fără cultura poporului, orice alcătuire economică, orice formă politică, n-au nicio valoare. O clădire frumoasă trebuie să aibă în ea cărămizi bune şi nu se poate mulţumi numai cu podoabe de marmură sau bronz, care vor cădea jos, în praf, dacă nu se vor sprijini pe un schelet tare de material obişnuit”, spunea marele nostru istoric, Nicolae Iorga.  Exact așa este și Ministerul Culturii, o clădire frumoasă, dar golită de conținut, cu personaje care doar o populează și care, fără să dețină cunoștințe și expertiză în domeniu, sunt plătite să rezolve probleme de specialitate.” Ciprian DEMETER

Ramona Lile „Biblioteca vie- un eveniment dedicat asistenței sociale”

0
Au sărbătorit „Zilele asistenței sociale” prin evenimentul “Biblioteca vie- Vulnerabilități în asistența socială” care i-a adus laolaltă pe toți cei care lucrează în acest domeniu atât de necesar societății. Organizatorul evenimentului, prof.univ.dr. Alina Breaz, alături de Laura Andreș, ambele în fruntea unor asociații foarte active în sfera asistenței sociale, au oferit participanților oportunitatea de a afla despre activitatea instituțiilor din domeniu, de a a asculta „poveștile vii” ale celor care lucrează direct cu cei care au nevoie de serviciile sociale. Rectorul UAV, dr.Ramona Lile, a punctat importanța acestui serviciu pentru comunitatea locală și rolul asistentului social „Suntem bucuroși să fim parteneri ai acestui eveniment care reflectă activitatea asistenților sociali. Pentru studenții noștri din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială considerăm că întâlnirea cu cei care activează în acest domeniu este mai mult decât benefică. Relatările bazate pe experiență ale invitaților îi ajută să înțeleagă mai bine importanța asistentului social în comunitatea locală, necesitatea implicării și dăruirii acestuia în munca pe care o face zi de zi. Felicit organizatorii pentru ideea acestui eveniment”. La  deschiderea oficială au participat reprezentanți ai Directiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Timiș, Direcției de Asistență Socială Arad,  Consiliul Județean Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad,  Centrul Județean de Resurse și  Asistență Educațională, Penitenciarul Arad, Serviciul de Probațiune, Agenția Județeană pentru plăți și inspecție socială, Colegiul Asistenților Sociali, studenți și cadre didactice. Poveștile celor care lucrează în acest domeniu au fost spuse în cadrul workshop-urilor care au deschis dezbaterea pe teme precum: rețeaua de medicină școlară, asistența socială în penitenciar, serviciul de probațiune și profesia de consilier de probațiune, provocări în munca cu tinerii care beneficiază de măsuri de protecție speciale etc . „Pentru noi, cei care am organizat acest eveniment, a fost un omagiu adus profesiei de asistent social. Mulțumim pentru sprijinul oferit de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, tuturor celor care s-au implicat și au fost prezenți alături de noi. Sperăm ca studenții care au participat și care vor practica această profesie să înțeleagă că dincolo de pregătirea profesională, e nevoie de mult suflet și umanitate pentru a fi cu adevărat de folos semenilor noștri” a precizat prof.univ.dr Alina Breaz, organizatorul evenimentului. Prezentator și moderator a fost Cătălin Brie, student al UAV.

Concursul de vinuri din Podgoria Miniș-Măderat ediția a V-a, 25 martie 2023

0
„Am organizat acest concurs de vinuri cu dorința de a vedea calitatea vinurilor din podgoria noastră dar și pentru ca dumneavoastră să vă puteți face o mai ușoară alegere a unui vin că tot vin sărbătorile și de ce nu să fie și un mijloc de promovare a producătorilor de vinuri și a Podgoriei Miniș-Măderat.
În anul 2016 am început aceste concursuri și ca trăsătură constantă, cu bucurie vă pot spune că în fiecare ediție, a crescut calitatea probelor de vin din concurs. Dacă, la prima ediție aveam mai puține vinuri cu medalie de aur, acum suntem undeva la 40% cu medalii de aur și îi felicităm pe producătorii noștrii pentru acest salt calitativ.
A fost decernat campionul concursului, cinci mari medalii de aur, 14 medalii de aur și 23 de medalii de argint. Președintele comisiei de concurs domnul Balla Geza, precizează că la un concurs pe reguli internaționale se decernează medalii maxim 30% din câte probe sunt.
Mulțumesc domnului Magocs Eugen și domnului Balla Geza pentru sprijinul oferit în organizarea acestei ediții la Wine Princess din Păuliș. Vreau să mulțumesc producătorilor care au participat și îndemn și pe ceilalți să participe la edițiile viitoare.
Domnul președinte al Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, ne-a promis finanțare pentru un concurs internațional cu juriu din afara țării în luna noiembrie a acestui an și aș vrea să vă pregătiți și să fie toți producătorii prezenți!
Mulțumesc juriului pentru evaluarea probelor și pentru consultanța acordată. Juriul a fost compus din Heizer Mirela, Cosmin Reaboi și Dragoș Torge.
Concursul de acum a fost în contul anului 2022 iar în noiembrie îl vom face pe cel de anul acesta.
În continuare vă prezint rezultatele concursului:
Campionul concursului – Cabernet Sauvignon 2021 – Șeran Pure Wine 96 pct
Marea medalie de aur:
Fetească Neagră 2022-Crama Rab Wine 95,33 pct
Pinot Noir 2018 – Dorvena 95 pct
Fetească Neagră 2019 – Dorvena 95 pct
Burgund 2020 – Șeran Pure Wine 95 pct
Sauvignon Blanc 2022 – Maximarc 95 pct
Medalie de Aur:
Merlot 2022 – Crama Rab Wine 94 pct
Merlot 2021 – Șeran Pure Wine 93,66 pct
Pinot Noir 2022 – Pivnițele Birăuaș 92,66 pct
Merlot & Fetească Neagră 2021 – Strategix 92 pct
Pinot Noir 2021 – Podrumar Teodor 92 pct
Cabernet Sauvignon Roze 2022 – Mairovitz 91,66p
Cabernet Sauvignon + Merlot 2022 Sarvici Nicolae 90 pct
Pinot Noir 2022 – Pal Norbert 90 pct
Cabernet Sauvignon Reserva 2021- Pivnițele Birăuaș 90 pct
Pinot Noir 2019 – Aron Alexandru 90 pct
Fetească Regală 2022 – Maximarc 89,66 pct
Riesling Italian 2022 – Vino Viticola Veritas 88 pct
Medalie de argint:
Rose Cabernet Sauvignon 2022 – Aron Alexandru 85,66 pct
Mustoasă de Măderat 2021 – Florescu Leontin 85,33 pct
Sauvignon Blanc 2022 – Mairovitz 85 pct
Riesling Italian 2022 – Pal Norbert 82,66 pct
Muscat Ottonel 2022 – Sarvici Nicolae 80 pct
Cabernet Sauvignon 2021 Magocs Eugen 80 pct
Cabernet Sauvignon 4/54 MN 2018 – S.C.D.V.V. Miniș 80 pct
Fetească Regală 2020 – Dorvena 79,66 pct
Burgund 2021 – Vin de la Colna lu’ Ștef 77,66 pct
Pinot Noir 2018 – Pal Norbert 77,66 pct
Cabernet Sauvignon 2022 – Pal Norbert 77,33 pct
Merlot 2022 – Cuc Ionel 77,33 pct
Burgund mare Reserva 2022 – Pivnițele Birăuaș 76,66 pct
Rose Pinot Noir 2022 – Magocs Eugen 76,66 pct
Cuve roșu Merlot & Cabernet Sauvignon 2018 – Crama Milo 76,66 pct
Pinot Gris 2020 – Dorvena 76,33 pct
Muscat Ottonel 2022 – Crama Rab Wine 76,33 pct
Cupaj alb 2022 – Mitrache Petrișor 76,33 pct
Cabernet Sauvignon 2022 – Mairovitz 76 pct
Fetească Albă 2022 – Fechete Ioan 76 pct
Pinot Noir 2022 – Fechete Ioan 76 pct
Muscat Ottonel 2020 – Crama Milo 76 pct”
Cu aleasă considerație,
Ec. Popi-Morodan Corneliu

NewsAr.ro: Război TOTAL! Gașca de oportuniști care a pus mâna pe UTA ajunge în instanță

2
Suporter Club UTA a reacționat, într-o conferință de presă, după ultima manevră a grupării Meszar care și-a sporit puterea în Adunarea Generală a AFC UTA prin includerea, printre membri, a soției lui Alexandru (Meszar), a lui Călin Costea și a lui Dorin Stana.
Pe lângă faptul că vechii membri ai Adunării Generale, domnii Alexandru Meszar și Florian Voinea și doamna Alexandra Lucaci, nu au dorit să dea ochii cu mine, în calitate de reprezentant al SCU, delegându-l pe avocatul Dan Ione Lanevschi, am aflat cu stupoare că s-a mai stabilit cooptarea a trei membri în structura de conducere a clubului. Este vorba despre doamna Gabriela Meszar, chiar soția conducătorului totum factum de la UTA, Călin Costea, acel domn oportunist, vânător de mărci false și Dorin Stana, care era deja în organigrama clubului, dar nu și în Adunarea Generală. Fiindcă din partea tuturor era prezent doar avocatul Lanevschi, am apelat și noi la avocatul Radu Buda, care ne acordă sprijin de ani buni de zile, reprezentându-l – printre alții – în trecut și pe regretatul Nicolae Bara și, împreună cu dânsul, am stabilit să acționăm pe cale legală împotriva acestei manevre de consolidare a poziției în cadrul asociației din partea domnului Alexandru Meszar. De obicei, în astfel de cazuri, structura Adunării Generale se mărește pentru a primi investitori, cum ar fi trebuit să fie cazul oamenilor de afaceri arădeni din proiectul Next Gen, dar nu e cazul aici. Așadar, am atacat această decizie în instanță, unde – de asemenea – am cerut ca tot domnul Meszar și cei din jurul său să ne pună la dispoziție toată situația financiară consolidată a clubului din ultimii trei ani și nu doar bilanțul simplist ce poate fi găsit și online. Prin notificarea de pre-audit din luna februarie am solicitat oficial aceste date financiare și nu le-am primit, așa că vom face tot posibilul să le obținem în urma unei decizii judecătorești. Ne pare rău că s-a ajuns aici, ca suporteri ai UTA-ei nu-ți dorești să te îndrepți împotriva clubului, dar nu am avut de ales. Vrem să știm exact ce s-a întâmplat în ultimii trei ani la club și avem tot dreptul conform statutului de membri ai Adunării Genarale sau Consiliului Director”, a declarat Claudiu Negru, președintele asociației Suporter Club UTA.
Uluitor! Costea a mai încercat o manevră!
Tirul la adresa oportuniștilor care au pus mâna pe UTA a fost continuată de Sebastian Bulumac, vicepreședinte al Suporter Club UTA: „De la bun început, vă spunem că marca UTA, înregistrată la OSIM și cedată către noi de regretatul Nicolae Bara, o deține doar Suporter Club UTA. Restul, adică încercările oportunistului domn Costea, de a veni cu niște mărci ale licenței, simple înșiruiri de litere fără nicio valoare, vor fi și ele obiectul unor procese. 5047 și 5408 sunt numerele de dosare de la Tribunalul București, unde se judecă cazul. Suporter Club UTA este reprezentată de Casa de Avocatură Simion și Baciu, care se va ocupa ca aceste mărci să fie anulate în instanță, iar de acum înainte orice încercare de acest gen la OSIM va fi contestată imediat de noi. De altel, am aflat cu surprindere că soția domnului Costea a încercat să înregistreze o marcă UTA la Biroul de Integrritatea Intelectuală din cadrul Uninii Europene, dar aceasta a fost deja contestată de noi. În fine, am notificat Facebook și Instagram cu privire la faptul că se promovează și vând online produse cu marca UTA, după ce noi am retras dreptul de folosință a acestei mărci clubului UTA și implicit firmei Afront Mediatech, iar pagina de facebook a sitului 1945.ro a fost închisă. În tot acest timp, am avansat cu proiectului noului Fan Shop, de unde suporterii își pot achiziționa produsele oficiale undeva începând din luna mai. Avem bătută în cuie locația noului magazin, dar vom mai participa și la licitația Reconsului pentru spațiul vechiului FanShop din incinta stadionului Francisc Neuman. Totodată, aplicația UTA Official App. va fi lansată oficial pe 18 aprilie, de ziua clubului UTA. Aici se va deschide și un magazin virtual, cu produse originale ale UTA-ei, iar câștigurile vor merge, transparent, către grupele de copii și juniori ale Academiei UTA.”
Meszar, mai rău ca Marțian
„Știam că UTA nu este condusă de o figură precum cea a lui Angelo Gandolfi sau Nicolae Bara, dar nici nu ne gândeam că vom ajunge să-l punem pe domnul Meszar pe aceeași treaptă cu Adrian Marțian. Personal, îl consider chiar mai rău decât acesta. Nu văd cum se poate merge mai departe cu domnul Meszar în club, nu credem că cineva se va mai asocia cu dânsul și mă refer la grupul Next Gen sau alți investitori. Or clubul UTA are mare nevoie de bani privați, de surse de câștiguri, căci, după calculele noastre, datoriile însumate la finalul acestui sezon merg undeva spre 4 milioane de euro. Am văzut ce s-a întâmplat la Dinamo și unde a ajuns echipa acum și vorbim tot despre un club de tradiție ce a trăit mult din contribuțiile fanilor. Clubul nu are active, gen stadion sau alte bunuri de preț, precum CFR Cluj, să spunem, iar atunci colapsul este aproape. Probabil, acțiunile noastre din instanță vor avea și repercursiuni penale și atunci nu vedem cum clubul UTA va mai putea continua cu domnul Meszar la conducere”, a mai adăugat Sebastian Bulumac.
Famiglia vs. speranța suporterilor
Deși e greu de crezut că în actuala formulă, de famiglie, UTA va mai avea un viitor, Suporter Club UTA încă mai speră. „Atâta timp cât acest club mai poate fi salvat nu vom renunța la luptă. Descoperim și noi tot mai multe nereguli, dar nu vrem să avem două echipe în oraș, ca și la Craiova, de exemplu. Asta cu toate că trăim un sentiment de jenă, de stânjenire la felul cum e condus și administrat acest club, care an de an încasează tot mai mult, dar care a ajuns să se bată la retrogradare în loc să sperăm la un loc în cupele europene”, a transmis Claudiu Negru, președintele Suporter Club UTA.

Ziua porților deschise la UAV

0
Peste 1000 de elevi au fost prezenți la evenimentul organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în complexul M: „ Ziua porților deschise”. Este o  tradiție pentru comunitatea UAV prin care își prezintă oferta educațională pentru anul universitar 2023-2024, viitorilor absolvenți de liceu. „Mulțumim elevilor de liceu, profesorilor pentru participarea la evenimentul nostru. O ocazie bună pentru fiecare elev de a analiza oferta noastră, pentru a sta de vorbă cu cadrele didactice, cu studenții noștri, pentru a vizita laboratoarele din cadrul facultăților și, sperăm noi, pentru a decide să-și continue studiile în una din cele 9 facultăți ale universității noastre” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile. Înscrierile la UAV se vor desfășura în perioada 3 -23 iulie și  1-12 septembrie 2023.

„Martie negru” sau cruntele conflicte interetnice din Transilvania

0
Se împlinesc 33 de ani de la evenimentele din 19-21 martie de la Târgu Mureș, când manipularea și intoxicarea mediatică inițiate și propagate de serviciile maghiare de informații au degenerat într-un conflict interetnic, cunoscut mai târziu drept „Martie negru”. Modul în care a fost instrumentat conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu Mureș, ce, de ce și cum s-a întâmplat este imposibil de înțeles fără o scurtă digresiune teoretică despre mecanismele psihice care stau la baza operațiunilor de subversiune și a conceptelor de război psihologic și de imagine. În acele vremuri de martie 1990, la foarte puțin timp de la Revoluția din decembrie 1989, serviciile maghiare, ajutate de cele rusești și austriece, au încercat destabilizarea României cu scopul de a rupe Transilvania de România. Acțiuni ale serviciului maghiar de informații pe teritoriul românesc au avut loc și înainte de 1989, serviciu care a rămas până astăzi subordonat serviciilor de informaţii ruseşti, şefii serviciilor maghiare fiind şcoliţi la Moscova. Încă de la începutul revoluției române din 1989, la data de 20 decembrie 1989, a fost creat UDMR, în casa lui Domokos Geza din București, ulterior acesta devenind și primul președinte al uniunii. În gara de Vest din Budapesta, pe zidul nord-vestic al gării este încastrată o placă memorială pe care se poate citi: Béla Puczi (1948-2009) împreună cu alții a apărat demonstranții maghiari de masele pregătite de linșaj. Târgu Mureș 1990. „Maghiari, nu vă temeți, sunt aici țiganii!”. Acest rom de etnie maghiară, Béla Puczi, împreună cu un grup de romi, a intrat voluntar în luptele violente dintre maghiarii din localitate și români. Potrivit relatărilor, sloganul „Maghiari, nu vă temeți..” a fost strigătul de încurajare folosit de grupurile de romi pentru maghiarii care se aflau în piața centrală. Trebuie precizat încă de la început faptul că pentru a-i recompensa pe cei care au luat parte la revolta maghiarilor din martie de la Târgu-Mureș, U.D.M.R a împărțit neoficial anumite sume de bani unor cetățeni de etnie romă implicați în acțiunile de 20 martie 1990 alături de maghiari cu scopul de a induce teroarea în rândul românilor. După aceste evenimente au fost condamnate peste 20 de persoane din rândul romilor pentru violență și furt. Mai mult decât atât, este demn de menționat faptul că există o legătură între 15 decembrie 1989, când a început Revoluția română, nu întâmplător acea scânteie a fost aprinsă la parohia episcopului reformat Laslo Tokes a cărui evacuare era programată pentru acea zi și evenimentele din 19-21 martie 1990 de la Târgu Mureș. În fapt, cele două sunt legate de planul ”Aurora Zorilor” pus la cale de Budapesta și care consta într-o epurare etnică atât a românilor, cât și a evreilor din Transilvania. În data de 7 ianuarie 1990, la un post radio în limba maghiară din New York, s-a difuzat următoarea știre: ”maghiarii din Transilvania trebuie să fie liberi, iar Transilvania alipită Ungariei. În acest caz, trebuie să încercăm întâi rezolvarea pe cale paşnică. Sunt trei posibilităţi: Un verdict internaţional; o Transilvanie independentă, de tipul Elveţiei; Transilvania trebuie să treacă la Ungaria chiar cu folosirea forței”. Încă din ianuarie, în Târgu Mureș exista o tensiune etnică, după ce comunitatea maghiară a revendicat liceul „Bolyai Farkas” cu predare în limba maghiară. Tensiunile au escaladat în momentul în care conducerea maghiară a liceului local a interzis accesul elevilor români, în tentativa de a grăbi instituirea maghiarei drept limbă de predare. Pe fondul acestor tensiuni etnice între români și maghiari, în care românii s-au simțit abandonați, aceștia au înființat în data de 7 februarie 1990, la Târgu Mureș, Uniunea Vatra Românească, formată din  intelectuali români, ca organizație de autoapărare, în replică la apariţia organizaţiei iredentiste maghiare UDMR. Uniunea Vatra Românească a fost de fapt o replică românească la avântul udemerist și destabilizator prin care se voia alipirea Transilvaniei la Ungaria. Mai târziu, în data de 10 februarie, la Târgu Mureș a avut loc un marș cu lumânări și cărți condus de scriitorul comunist András Sütö, marș care avea drept scop intimidarea românilor. Pe data de 18 februarie a început o grevă a studenților și profesorilor maghiari de la IMF, Institutul de Medicină și Farmacie, care s-a manifestat prin ocuparea spațiilor publice ale institutului. Această grevă a fost intens mediatizată de jurnaliștii olandezi de origine maghiară care au fost ”întâmplător” prezenți la acțiune. Totul a culminat cu evenimentele din 15 martie când maghiarii care sărbătoreau „Ziua maghiarilor de Pretutindeni” au vandalizat statuia lui Avram Iancu din Târgu Mureș și statuia lui Nicolae Bălcescu din Sovata. Mai mult, maghiarii fluturau steaguri ungurești, ceea ce a fost perceput ca un un sacrilegiu. Pe 16 martie, un maghiar a intrat în forță cu mașina într-o coloană de demonstranți români pașnici, rănind peste 10 persoane, patru dintre ele fiind în stare gravă.  Tot pe 16 martie, câtorva români li s-a interzis accesul într-o farmacie din Târgu Mureș, fapt care a generat un protest. Pe 19 martie, un grup de săteni din localitățile de pe valea Gurghiului au atacat clădirea sediului partidelor politice în care se găsea și un sediu al UDMR. Autoritățile au susținut că „persoane rămase neidentificate” au aruncat cu diverse obiecte de la etajul clădirii în grupul de săteni care se deplasa spre studioul de radio Târgu Mureș pentru a protesta împotriva unui discurs jignitor la adresa românilor. Clădirea a fost asaltată timp de câteva ore, poliția fiind depășită numeric, dar când totuși s-a reușit evacuarea persoanelor, scriitorul András Sütö a fost molestat. Situaţia s-a deteriorat, iar peste doar o zi, pe 20 martie a izbucnit un conflict violent între români și maghiari din cauza numărului restrâns de polițiști trimiși. Numărul românilor a fost de aproximativ câteva mii, iar numărul maghiarilor de circa 16.000. Rezultatul luptelor a fost 5 morți și aproximativ 200 de răniți. Trebuie să aducem în discuție faptul că fără concursul unor trădători români, elementele destabilizatoare din Ungaria nu ar fi reușit în mod constat, în ultimii 33 de ani, să aducă prejudicii de imagine României și le aduc aminte acestor tradători art. 394 din Noul Cod Penal: Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin: a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine; b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului; c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină; d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Suntem singurul popor european care trăieşte acolo unde a luat ființă, atunci când alţii nici nu existau ca popor și nu știu dacă astăzi contează această trecere a timpului. Ceea ce este dureros este faptul că în această Uniune Europeană care susține înțelegerea, cooperarea și promovarea valorilor noi, cei care încă stăm drepți în spațiul în care și strămșii noștri au stat dârji suntem umiliți, jigniți și devalorizați. De-a lungul veacurilor am fost atât de uniți încât nimeni nu a reușit să ne supună. Și atunci, de ce să ne lăsăm astăzi dezbinați, de ce să îi lăsăm să ne învrăjbească? Cred, totuși, că aceste ofense nu sunt aduse doar poporului român, dar și celui maghiar și tuturor celorlalte popoare care au conviețuit în acest spațiu al toreranței numit Transilvania și în care noi toți am avut și încă mai avem un destin și un viitor împreună. Ciprian DEMETER

De la Jeni (GENIN) citire. Astăzi despre: „Poștă și cardul de curent”

0
În Poștă era cald. Un cald nefiresc de martie, apropiat de caldul unui sfârșit de iunie mai degrabă, încât oamenii, toți bătrâni, transpirau în jurul gurilor încrețite, ștergându-și sudoarea cu mânecile paltoanelor din care n-apucaseră să iasă. Vociferau încet, apăsați de ani și oboseală, stând la coada nefirească pentru secolul de azi, coadă ce le tăia pe frunți câteva cute adânci în plus, însăilate de ceva cunoscut, ceva familiar, ceva… ceva pentru care acum 32 de ani, când erau ei în floarea vârstei, ieșiseră în stradă să urle că și-ar dori să dispară. Coada însă, în imanența ei, nu s-a dat dusă. A reapărut, șerpuitoare și hâdă, odată cu milostenia statului eșuat în care mai au să-și ducă o vreme zilele și care le-a azvârlit prin gard, ca pe-o ciozvârtă, un card complicat de energie, a cărui utilizare s-a dovedit a-i slei tocmai de ultima brumă de… energie, de putere, de vigoare…
„Bată-i Dumnezo!” exclamă moșneagul ajuns la ghișeu, când oficianta cu păr mov și contur negru, strident, în jurul ochilor, îi explică, pe un ton zeflemitor, că avea nevoie, pentru a-i putea încasa utilitățile, de copiile fiecărei facturi în parte (avea două, a câte trei pagini fiecare), de o copie după buletin, de o copie după cuponul de pensie și de o copie după – urgia urgiilor! – ÎNSUȘI CARDUL căpătat pentru reducerea de costuri a serviciilor, în cazul în care pensia dumisale nu depășea suma de 2000 de lei. „Nu blestemați, că-i degeaba, îi spuse oficianta, așa am primit indicații, așa facem! Următorul!” Întors cu fața spre mulțimea înmărmurită pentru ce-o aștepta, bătrânul începu să plângă, strângând la piept o pungă albastră de nailon și cardul nenorocit pentru care i se ceruseră hârtii cât să ticsească un dosar cu șină. Ieși în stradă cu pași mici, căutându-și cu înfrigurare telefonul mobil, să-și sune familia, să-l ajute. „Cum, de ce, cum să ni se ceară atâtea hârtii, atâtea copii după acte care oricum se află în fișetele statului, că doar n-am primit cardurile astea fără toate dovezile posibile, doar…” Lumea, agitată, vocifera în pustiu. Oficiantele hotărâră să cheme în față pe cine avea copii după toate hârțoagele, iar cei care nu le aveau, să poftească să le aducă. Bătrânei din scaunul cu rotile, împins de-o vecină binevoitoare, i se făcu rău. Vecina scoase dintr-o plasă o sticlă cu apă și îi turnă pe gât câteva înghițituri, cu grijă, încetul cu încetul, să n-o înece. Nici ele n-aveau copii după toate facturile și actele. Aveau doar cardul. Că doar de-aia-l primiseră, să le ușureze viața. Doar că viața, pișicheră, avea chef de șagă. Și cardul avea chef de râs. Împrumutase din nerușinarea ălora de l-au inventat, drept care nu era de folos de unul singur, ci doar însoțit de munți de hârtii, de copii după orice, fiindcă el, cardul, când fusese zămislit, fusese zămislit de niște nesimțiți sadea, cărora nu le trecuse deloc prin minte că un bătrân, după o viață de umilințe, poate măcar umilința asta, ultimă, ar fi avut dreptul să n-o îndure. Umilința plânsului în Poștă, cu cardul de energie – inutil de unul singur – în mână. Aleșii nației, legiuitorii aleși chiar și de ei, de bătrânii ăștia călcați în picioare cu nerușinare, au dat din nou o lege șchioapă, ca mai toate, o lege care-i azvârle pe cei neputincioși în toate cele patru zări, după copii și copii, zeci de copii… hârțoage interminabile, doar pentru că sistemul este inept, incapabil să lege oficiile poștale de-un program cu codurile de clienți ale bieților oameni care au dreptul la cardul acela nenorocit. Incredibilă găselniță și greoaie, cumplită indiferență a ocârmuitorilor de duzină ajunși la butoanele legilor! Cum să procedeze bătrânii din vârf de munte? Cum să procedeze bătrânii din cătune? Cum să procedeze bătrânii care n-au copii pe care să-i sune, să le sară în ajutor? Cum?
„De i-ar trăzni mâine, pe toți, n-aș vărsa o lacrimă!” se dezlipi de ușa Poștei o bătrână cu batic albastru închis, legat cu nod sub bărbie. „O lacrimă n-aș vărsa!”
„Cuuum? Nu există o aplicație prin care să se poată folosi aceste carduri fără să fie ținuți bătrânii la cozile astea interminabile și fără să li se ceară zeci de copii după facturi și acte?” se auzi din fața Poștei vocea unei femei trecute de 50 de ani, fiica moșneagului care își găsi până la urmă telefonul și își sună fata, cerându-i ajutorul. „Incredibil, își lămuri femeia tatăl, ăștia de la call center îmi spun că așa au fost instruiți, să ceară copii după buletin, după cupon, după facturi și chiar și după card. Cardul, auzi aici, nu e valabil fără o copie după… el însuși! Poți să mori, cu CARDUL în mână! Dumnezeule, spre ce naiba se îndreaptă țara asta?”
În Poștă mirosea greu. Bătrânii se îmbulzeau spre ieșire, lovindu-se unii de alții. Nu aveau copiatoare la ei. Cum să aibă? Iar oficiantele nu le copiau actele. Nu fuseseră „instruite” s-o facă.
Aerul deveni greu. Mirosea a haine ponosite, a boală, a jale, a bani puțini și a batjocură.
Mai jos: indicații despre cum s-ar putea plăti online factura la gaz, cu cardul de energie. Halucinant! Mă întreb unde sunt indicațiile despre cum ar putea să facă chestia asta un bătrân neputincios. I-re-al! Mai ales punctul zece. Care cere copiile după toate documentele posibile. Iar așa cer, probabil, toate site-urile furnizorilor de servicii.
Eugenia CRAINIC

„Ziua Mondială a Asistenței Sociale 2023”- Respectarea diversității prin acțiuni sociale comune

0
Ziua Mondială a Asistenței Sociale este sărbătorită în a treia marți din luna martie. Este ziua în care asistenții sociali din întreaga lume se unesc pentru a promova un mesaj comun. „Un rol fundamental în sănătatea fiecărei societăţi îl au cu siguranță asistenții sociali, cei care stabilesc și construiesc relaţii profesionale cu persoanele care au nevoie de ajutor. În acest an ne bucurăm că i-am avut ca și parteneri pentru a sărbători împreună: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad – reprezentată de domnul președinte Gheorghe Seculici, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România – Sucursala Județeană Arad – reprezentat de doamna președinte Laura Andres și Universitatea ”Aurel Vlaicu” Arad – reprezentată de doamna rector Ramona Lile și doamna decan Alina Roman. Astăzi este momentul să transmitem respectul pentru toți oamenii minunați care își desfășoară activitatea în domeniul asistenței sociale. Felicitări pentru tot ceea ce faceți, pentru implicarea, perseverența, rezistența și inspirația de care dați dovadă în fiecare zi pentru susținerea, dezvoltarea serviciilor sociale pe care le oferim la nivel local. ”La mulți ani, dragi colegi!”, a declarat Oana Pârvulescu, director general al Direcției de Asistență Socială Arad. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru festiv, în pavilionul B din incinta EXPO Arad, sală pusă la dispoziție de către Camera de Comerț Industrie și Agricultură Arad. „Mulțumim gazdelor noastre ce au făcut posibilă realizarea acestui eveniment inedit, domnului președinte al Camerei de Comerț Arad, Gheorghe Seculici. Camera de Comerț Arad a devenit un partener strategic, care – prin acțiunile sale -, susține, sprijină mediul de afaceri, dar, în același timp, acordă atenție întregii comunități arădene. Nu pot să nu aduc mulțumiri, în această zi specială, domnului viceprimar Lazăr Faur și  Consiliului Local al Municipiului Arad pentru sprijinul necondiționat de care ne bucurăm de fiecare dată când îl solicităm ” a conchis directorul general al Direcției de Asistență Socială Arad. De-a lungul ultimilor ani, Direcția de Asistență Socială Arad a trebuit să răspundă prompt, rapid, decisiv, neavând timp de adaptare sau organizare strategică pe termen lung. Angajații acestei instituții s-au regrupat rapid, pentru ca necesitatea oferirii serviciilor sociale să nu sufere amânare. A fost perioada pandemiei, când a fost înființat temporar un nou centru adăpost de noapte, un centru de consiliere – prin telefon verde – pentru suport psihologic, emoțional, dar și practic pentru toate categoriile de persoane ale comunității arădene. Apoi a început cruntul război. Familii întregi au trecut pragul frontierelor, moment în care mobilizarea a fost scurtă și rapidă, împreună cu societatea civilă, pentru întrajutorarea refugiaților loviți crunt de acest război. În cadrul evenimentului de astăzi a avut loc și o expoziție inedită, unde expozanți au fost instituții ale statului, ONG-uri și asociații de profil din municipiul Arad. De asemenea, au fost înmânate diplome de excelență asistenților sociali, pentru implicare și devotament.