O știre, aparent banală, caracterizează nivelul corupției, prostiei, dezinteresului și nepăsării administrației publice față de administrarea banilor publici!

Flacara Rosie
-
0
O știre, aparent banală, caracterizează nivelul corupției, prostiei, dezinteresului și nepăsării administrației publice față de administrarea banilor publici!

Curtea de Apel București a hotărât recent să admită acțiunea formulată de o corporație multinațională, aflată în primele zece companii ale lumii în domeniul comerțului cu ridicata al produselor farmaceutice, în procesul deschis contra ANAF. Judecătorii au decis astfel că să anuleze Decizia de soluţionare a contestaţiei, Decizia de impunere, Raportul de inspecţie fiscală, în ceea ce priveşte următoarele obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei: impozit pe profit suplimentar aferent cheltuielilor cu taxa clawback și impozit pe profit suplimentar aferent cheltuielilor cu taxa clawback cost-volum, considerate nedeductibile; impozit pe profit suplimentar aferent cheltuielilor cu participarea la congrese ştiinţifice, organizarea de congrese ştiinţifice, organizarea de mese rotunde/evenimente promoţionale, considerate nedeductibile; impozit pe profit suplimentar aferent cheltuielilor cu medicamentele distruse, considerate nedeductibile; TVA stabilită suplimentar aferentă cheltuielilor cu participarea la congrese ştiinţifice, organizarea de congrese ştiinţifice, organizarea de mese rotunde/evenimente promoţionale, pentru cre s-a refuzat dreptul de deducere a taxei și, de asemenea, să oblige pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de expert şi onorariu de avocat. Sumele menționate în soluția instanței depășesc 10 milioane de euro. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Ca o paranteză, din 2015 și până în 2019 firma aproape că și-a dublat cifra de afaceri, de la 470 milioane la aproape 880 milioane de lei (200 milioane de euro), în vreme ce profitul raportat a fost relativ constant, oscilând între cinci și opt milioane de lei, adică mai nimic!!??

Analizând hotărârea instanței, putem spune, fără a greși grav, că suntem o țară de mafioți, interlopi, hoți, leneși, mincinoși și, mai ales, proști! Profitând de un sistem legislativ, fiscal, construit special de o mafie fiscală (care n-are alt obiectiv decât furtul banului public), prin intermediul parlamentarilor și funcționarilor corupți din ministere și agenții; de slăbiciunile unui sistem de justiție (polițiști, procurori, judecători) care este plătit regește, din bani publici, fără nici o legătură cu performanța profesională (căruia nu-i mai pasă dacă statul nu încasează impozitele și taxele); de un Guvern preocupat doar să se mențină în funcție, pentru a deservi clientela politică și care, pentru a nu-și compromite prezența la putere, în loc să pună accent pe întărirea sistemului de colectare a impozitelor și taxelor, preferă să împrumute zeci de miliarde pentru întreținerea și funcționarea instituțiilor publice, marea mafie a corporațiilor multinaționale plătesc cât vor la statul român sau nu plătesc nimic, ridiculizând statul și Guvernul. Nu că n-ar datora impozitele și taxele pe care Guvernul își construiește bugetul anual – pentru că dacă judecăm corect și cinstit, e absurd să realizezi profit și, legal, să nu plătești taxe aferente profitului -, ci pentru că profită, atât de legislația permisivă (mai ales cea care se referă la aplicarea legii), cât și de lehamitea, lipsa de profesionalism, indolența, lipsa de motivație și corupția, care au devenit cronice în sistemul judiciar al României.

Profitând de faptul că mass-media este indiferentă sau coruptă, că restul administrației nu reacționează și tace complice, în ultima vreme, tot mai multe acte administrativ-fiscale, cu prejudicii mari – în care neplata impozitelor și taxelor e mai mult decât evidentă, pentru că banii nu au ajuns la bugetul public -, sunt câștigate în instanță de corporațiile multinaționale. Nu pe argumente corecte, justiție sau legalitate, ci pe șmecherii și trafic de influență, adică pe încălcarea de către funcționari a unor proceduri inventate sau, de regulă, pe interpretarea de către procurori și judecători a legilor, subiectiv, în favoarea celor care nu-și plătesc taxele. Oricât am fi de toleranți, adevărul este unul singur: lipsa de conștiință, de profesionalism și corupția din sistemul judiciar sunt cauza reală a pierderii de către stat a zeci de milioane de euro, reprezentând taxe și impozite constatate ca sustrase de la plată. Alte explicații nu există, oricât le-ar cosmetiza magistrații în motivarea deciziilor. Pentru că, plecând de la stilul american de abordare a fiscalității, respectiv „urma banului”, în absolut fiecare caz se constata, aproape fără excepții, același lucru: că banul nu a ajuns la buget. Și, atunci, cum naiba poate fi „legal” să realizezi profit și să nu plătești impozit? Numai justiția românească, profund deprofesionalizată, coruptă și imorală, poate ajunge la asemenea logică stupidă: că e legal să realizezi profit și să nu plătești impozit! E o demonstrație incontestabilă a faptului că „tăiatul crăcii de sub picioare” a devenit o practică curentă. Orice altă justificare, precum că legea e permisivă; că normele de aplicare a legii sunt interpretabile; că nu s-au respectat procedurile, este penibilă, pentru că, atât timp cât Codul fiscal – adică legea specială – stabilește că profitul, indiferent de surse, se impozitează și că profit înseamnă venit minus cheltuială reală, să vii, tu, instanță de judecată și să susții că legea poate fi interpretată (adică modificată, prin HG, norme, ordine sau proceduri), făcând trimitere la HG, ordine de ministru, norme de aplicare sau proceduri, e mai mult decât absurd. Păi, ce primează? Legea sau actele care adaugă la lege? Asta o spun în condițiile în care, judecătorii, dacă ar da dovadă de conștiință și de obiectivism, n-ar trebui să admită nici un argument, dacă acesta provine dintr-un act normativ, care, interpretat subiectiv, adaugă sau modifică legea specială. Or, citind motivarea deciziilor și hotărârilor instantelor, care anulează actele administrative întocmite de ANAF, puteți observa că majoritatea se întemeiază nu pe Codul fiscal și de procedură fiscală (adică pe legea specială), ci pe interpretări ale normelor de aplicare a Codului fiscal și de procedură fiscală, ori pe expertize subiective, bazate pe argumente extrase din norme sau proceduri, nesustinute de prevederi din Codul fiscal, ci din norme, ordine sau proceduri. De genul: s-a furat, s-a sustras de la plata obligațiilor, dar a respectat legea, iar ANAF a făcut abuz (nu avea competență sau a încălcat procedurile) când a constatat fapta. În aceste circumstanțe, concluzia este clară: suntem un stat eșuat din punct de vedere fiscal, fiindcă nu avem un Parlament și un Guvern capabil să organizeze colectarea impozitelor și taxelor, respectiv să elimine ambiguitatile din legislatia fiscală și o justiție incapabilă să aplice legea, în care guvernează corupția, lipsa de profesionalism și morală, ajungându-se să se legalizeze furtul taxelor și impozitelor. Or, un stat care funcționează anacronic, nu din taxarea profitului/venitului, ci din împrumuturi, obligat să amaneteaza toată averea publică și privată pentru a asigura resursele pentru funcționarea administrației, cu o economie îngropată în datorii și dobânzi uriașe, cât mai credeți poate că poate funcționa, în acest mod? La ce procent din PIB poate ajunge fraudă fiscală, pentru a nu sucomba economic statul? Până la ce nivel ne putem îndatora că să nu dispărem că stat și nație? Suntem, din punct de vedere economic, ori proștii Europei, ori inconștienți și iresponsabili crezând că putem avea viitor, continuând să substituim colectarea cu împrumuturi și nu urmează colapsul. Problema se pune, în aceste condiții, nu că nu urmează colapsul, ci cât mai avem până când va urma haosul economic, tip Grecia. Atenție! Cu amendamentul că noi nu avem independența economică a Greciei și un blocaj financiar este sinonim cu paralizia generală. La noi catastrofa va fi definitivă, fără șansă de revenire! Într-acolo ne duce justiția fiscală care se face că nu vede profitul/venitul real și nepăsarea guvernului față de acest gen de decizii în instanță, care golesc visteria națională și obliga guvernele la îndatorare. Întreb, ca un „chibiț” sportiv: oare chiar atât s-a degradat moralitatea în justiție, încât magistraților nu le mai pasă de faptul că salariile și pensiile lor (absurde, raportate la economie) ar putea depinde de genul acesta de decizii? Chiar nu le pasă că, dând astfel de sentințe, nu vor mai fi bani la buget pentru funcționarea statului? Nu realizează că genul acesta de abordare, e sabotaj al statului, din interior? Judecătorii, care pronunță astfel de sentințe, au impresia că România se va împrumuta, la infinit, pentru a le asigura salariile și pensiile și nu contează dacă statul nu mai colectează? Păi, dacă statul va dispărea (și sunt premise certe în acest sens), cine naiba și din ce le va mai asigura magistraților salariile și pensiile speciale? Sau și-or fi pus deoparte suficient pentru ce va urma și nu le mai pasă? Am impresia că suntem în Caraibe!

Mulți îmi spun că exagerez, că nu poate fi culpabilizat întreg sistemul și că nu toți judecătorii sunt la fel. OK! As vrea să le dau dreptate și să-mi fac „mea culpa”, dar, din păcate, în ultima vreme, deciziile instanțelor nu-mi permit. Da, sunt și excepții! Dar, uu devenit excepții cazurile în care judecătorii pronunța sentințe favorabile ANAF! Nu culpabilizez în bloc, dar, repet, din păcate există un curent anti-stat sau anti ANAF (cum vreți să-l percepeți), vizibil la toate instanțele, dacă faceți o statistică la nivel de ANAF. Și, vorbesc la concret, „nu bat câmpii”, pentru că ultimele dosare, aflate pe rolul Curții de Apel Timișoara sau ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au soldat cu admiterea contestațiilor petenților care s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale, motivarea fiind de un ridicol și un penibil care ar descalifica profesional orice magistrat, într-o țară normală. Efectiv dezarmează și demoralizeaza „fisc-ul” și-l pune în situația de a se întreba dacă mai are rost să întocmească acte administrativ-fiscale, sau să aplice principiul „lucrului judecat” și să abandoneze lupta. Pentru că este frustrant și demoralizator ce se întâmplă! Când judecătorii susțin că este deductibilă o cheltuială probată (de inspectori și organele de cercetare penală) ca fiind fictivă (facturi emise de societăți fantomă, conținând operațiuni inexistente), cu care a fost modificata baza de impunere (diminuată obligația și dedus TVA), ce mai poți spune despre justiție? Și nu e un caz, ci sunt frecvente acest gen de cazuri, în care, deși s-au utilizat operațiuni fictive pentru diminuarea bazei de impozitare, judecătorii fac pe „tâmpiții” (premeditat), ca și cum ar fi în postura de a nu înțelege fenomenul. Or, dacă aceste lucruri simple, de abecedar pentru înțelegerea mecanismelor de fraudă, se prefac (cu siguranță) că nu le înțeleg, la ce ne putem aștepta când e vorba de servicii fictive de consultanță, IT, know-how ori prețuri de transfer, pe care corporațiile multinaționale (și firmele autohtone) le practică? Pentru că, dacă nu suntem ipocriți, de la inspectorul fiscal și până la primul-ministru, toată lumea este conștientă de faptul că formula prin care corporațiile multinaționale diminuează artificial baza de impozitare a impozitului pe profit o constituie achiziția de servicii, greu de cuantificat, precum consultanță, IT, know-how, ori prin practicarea unor prețuri diferite de cele de pe piață, cu societăți afiliate (direct sau indirect). În final, profitul real este diminuat artificial și transferat în paradisuri fiscale, pentru că mare parte din servicii nu sunt efectuate, ceea ce presupune că operațiunile sunt fictive. Într-adevăr, e greu de demonstrat (dar nu și imposibil), dacă unele servicii au fost efectuate sau nu. Dar, dacă magistrații nu sunt de acord cu constatările ANAF, de ce nu apelează, la experți neutri, ci doar la cei plătiți de contestatori? Sunt obiectivi în acest caz? Nu vi se pare că se preferă, prea lejer sau prea ușor, să se dea dreptate celor care utilizează acest gen de metode de diminuare a profitului/venitului, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, decât să se insiste pe aflarea adevărului, adică să se solicite expertize neutre? Cum poți accepta ca fiind obiectivă o expertiză plătită de contestator, când există suspiciunea, întemeiată, că e subiectivă și favorabilă petentului? Așa se stăruie în aflarea adevărului?

 Așa cum spun cei de la IRS-ul american, cum nu există crimă perfectă, nici fraudă fiscală perfectă nu există. Totul este să stărui să afli adevărul și atunci rezolvi cu siguranță dilema. Dacă vrei, bineînțeles! Întrebarea e: se vrea? S-o știm și noi, actorii principali, care avem impresia că suntem într-un teatru absurd, în care doar noi, cei din ANAF, ne-am luat rolurile în serios și devenim nu numai ridicoli, ci și victimele acestui sistem para-ipocrit!

Pavel ROMAN

Amatorii de soare și distracție sunt așteptați pe „LITORALUL VESTULUI”. Atmosferă EXOTICĂ, cu palmieri și leandri – NewsAr.ro

Flacara Rosie
-
0
Amatorii de soare și distracție sunt așteptați pe „LITORALUL VESTULUI”. Atmosferă EXOTICĂ, cu palmieri și leandri – NewsAr.ro

Plaja de la Ghioroc, cunoscută ca și „Litoralul Vestului”, îi așteaptă pe amatorii de soare și distracție imediat ce vremea o va permite.

„Vă așteptăm cu nisip nou și palmieri pe Plaja Ghioroc”, anunță primăria comunei arădene, care a efectuat în ultima vreme ample lucrări de reamenajare a locului. Astfel, plaja își va întâmpina vizitatorii cu nisip nou, palmieri și leandri, dar și cu un parc de distracții pentru copii. De remarcat, că „Litoralul Vestului” a reușit să stragă în sezonul de dinaintea pandemiei peste 130.000 de vizitatori. În 2020, localitatea arădeană a primit statutul de stațiune de interes local, după o muncă intensă a echipei de la primărie, coordonată de primarul Corneliu Popi Morodan. NEWSAR.ro

NewsAr.ro: Începe școala. SCENARIILE DE FUNCȚIONARE pe localități

Flacara Rosie
-
0
NewsAr.ro: Începe școala. SCENARIILE DE FUNCȚIONARE pe localități
Școlile se redeschid începând de miercuri. CJSU Arad a aprobat scenariile de funcționare a unităților de învățământ pentru săptămâna în curs.
Potrivit Hotărârii 93, care aprobă scenariile de funcționare a școlilor pentru săptămâna în curs, scenariul 1 va fi valabil pentru localitățile cu o incidență sub 1/1000 locuitori și în această situație toți elevii și preșcolarii merg la școală normal. Scenariul  2 este valabil la o incidență peste 1 care presupune participarea în mod  fizic la cursuri a preșcolarilor, elevilor din ciclul primar, clasele terminale și învățământul special. În cazul scenariului 2, ceilalți elevi vor avea cursuri on-line.
„Scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitățile/instituțiile de învățământ din județul Arad, astfel cum au fost aprobate prin prezenta hotărâre, se aplică începând cu data de 05.05.2021. În toate unitățile/instituțiile de învățământ din județul Arad activitățile se vor desfășura cu respectarea prevederilor Ordinului comun al ministrului educației și al ministrului sănătății nr.3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în Hotărârea 93.
Scenarii-de-functionare-scoli-4-maiDescarcă

Libertatea presei, între starea de spirit și starea de fapt

Flacara Rosie
-
0
Libertatea presei, între starea de spirit și starea de fapt

“Eu nu sunt un duşman al libertăţii presei, dar am suspendat-o atunci când mi-a blocat drumul”, spunea Napoleon Bonaparte.

Nu este un secret că presa, prin specificul activităţii sale, reuşeşte să nemulţumească clasa politică şi guvernanţii. Cauza acestor nemulţumiri ar trebui căutată, în primul rând, la cei care au atribuţii în adoptarea legilor căci, ca o consecinţă a existenţei unui sistem legislativ defectuos, impredictibil şi interpretabil, insecuritatea socială capătă o dimensiune apocaliptică. Pentru orice Guvern de la un moment dat, presa reprezintă o ameninţare, dând în permanenţă semnalul de alarmă asupra inconsecvenţelor executivului generate fie de incompetenţă, fie de rea-credinţă, fie de corupţie. Societatea contemporană are nevoie de o reglementare legislativă în toate domeniile vieţii sale, iar legislativului îi revine revine acest rol. Cum se poate observa, de cele mai multe ori, organele legiuitoare nu ţin cont de nişte obligaţii etice în activitatea pe care o desfăşoară. În acest fel se ajunge la situaţii ca cele pe care Napoleon le amintea. Niciun om politic sau demnitar al statului nu se declară un adversar al libertăţii presei, dar, atât timp cât constituie un obstacol în realizarea demersurilor şi intereselor sale, ia în calcul suprimarea sau suspendarea acesteia.

Adunarea Generală a ONU a hotârât în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.10.1991, să stabilească data de 3 mai ca fiind Ziua mondială a libertăţii presei, iar „Declaraţia de la Windhoek” (Africa de Sud), sublinia că “o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”

Organizația Reporteri fără frontiere, care evaluează anual libertatea presei în fiecare țară, și-a publicat raportul cu privire la libertatea presei pentru anul 2021, cuprinzând evaluarea din 180 de ţări şi teritorii. România se află pe locul 48, iar locurile fruntașe din clasament sunt ocupate de mulţi ani la rând de ţările nordice, Norvegia, Finlanda şi Suedia.

Rolul presei din România a fost considerabil reconfigurat în ultimii ani şi, de aceea, pentru toată presa care se declară şi se consideră liberă în România a fost trasată o importantă sarcină, mai ales în vremuri de pandemie, aceea de a obişnui cetăţeanul să gândească, să înveţe să reflecteze asupra lucrurilor şi să nu îşi însuşească opiniile unor publicaţii care prin tradiţie şi prin faptul că ani de-a rândul şi-au câştigat renumele de “publicaţie naţională” au dovedit, de cele mai multe ori, că nu se bucură nici de profesionalismul, nici de etica şi nici de deontologia care le incumbă.

La mulţi ani tuturor celor care au înţeles rolul şi responsabilitatea unei prese libere, autonome şi profesioniste!

“Libertatea presei este pentru maşina de stat ceea ce este supapa de siguranţă pentru maşina cu aburi; căci prin ea orice nemulţumire îşi face drum îndată prin cuvinte, ba chiar, dacă nu are foarte mult material, se va epuiza în ele”, spunea Arthur Schopenhauer.

Să așteptăm cu interes funcţionarea ”supapei de siguranţă” pe baza unui “material” de bună calitate, dobândit în împrejurări care nu exced eticii şi moralei!

Ciprian DEMETER

ovidiubalint.ro: Când prostituatele pun contră presei

Flacara Rosie
-
1
ovidiubalint.ro: Când prostituatele pun contră presei
Clipele cotidiene ale unui cotidian sfidează de cele mai multe ori ziariştii, oscilând cu nonşalanţă intenţionată între o rutină plictisitoare, surprize neplăcute, informaţii spectaculoase, întâmplări hazlii, întâlniri obositoare sau tensionate şi discuţii interesante. Pentru că Tristan Mihuţa a scormonit în cuibul de viespi al amintirilor din perioada „Observatorului arădean”, am să încerc să ordonez roiul acestora măcar spre una dintre ele. Una dintre cele mai haioase. Nu mai ştiu din ce motive Tristan (directorul ziarului) era plecat din oraş, Notaros (redactorul şef) era şi el plecat pentru vreo două zile, Dubăţ (pe atunci, directorul de marketing) lipsea şi el. Fără vreo delegare specială, eram cam singurul responsabil de viaţa cotidianului pentru vreo două zile. Mi-am început ziua ca oricare alta. Ca redactor şef adjunct aveam ca primă sarcină să mă ocup de paginile de ştiri interne şi de ştiri externe. Aşa că am deschis site-urile agenţiilor de ştiri. Pe atunci, prin 1998, nu prea erau portale şi aveam acces direct la baza de date a agenţiilor de presă cu care aveam contract. Pe la ora zece sună telefonul de interior. „Ovi, nu a ajuns hârtia!” Ce hârtie?, era să-mi scape mie întrebarea stupidă. „Stai, că mă interesez!”, îmi acord eu un timp de organizare şi informare. Aflu de la Dubăţ că ar fi trebuit să ajungă un tir cu hârtie de tipar şi să mai aştept până pe la ora 12,00. Sun la tipografie să-i liniştesc pe băieţi. În redacţie calm, tipografia se lăfăia în liniştea cernelii nefolosite, tipografii aşteptau tirul, eu liniştit. La etajul cinci al „Casei albe” de la Uzina de vagoane soarele îşi căuta parcă loc cu razele printre jaluzele. Ora12,30. „Ovi, nu a venit nici acum hârtia”. Calm, pun mâna pe telefon şi sun la Bacău. Letea Bacău, singurul producător de hârtie de ziar din ţară, pe atunci. „A, păi, nu ajunge astăzi tirul. S-a defectat pe drum”, zice unul simplu, ca şi cum ar fi uitat să aprindă lumina pe o terasă, în plină zi. Piciorul scaunului rotativ mi s-a înmuiat dintr-odată. Sun la tipografie să aflu câte hârtie aveam în stoc. „Nici cât să tipărim o etichetă”, am aflat. Sun la Oradea la o firmă care aducea hârtie din import. „Nici o problemă, avem hârtie, dar nu avem mijloc de transport”. Asta-i problema?, mă îmbărbătez eu râzând de uşurinţa cu care se pot rezolva toate. „Alo, Sorine, ai un camion disponibil, de vreo 20 de tone?”.”Am camion, dar e fără prelată şi nu pot să îţi dau şofer”. Aveam noi şofer. Şi încă ce şofer!? Profesionist! „Păi, merge doar până la Oradea!” Vine camionul, şoferul îşi ia un amic cu el, îi dau banii pentru hârtie (vreo 30 de milioane) şi pleacă. Răsuflu uşurat. Era ora 14,00. Cel târziu la ora 22,00 trebuia să fie în Arad, iar ziarul intra la tipar abia pe la ora 01,00. Hă, hă, hăăă! Tot timpul din lume. În redacţie se auzeau doar tastele calculatoarelor, la tipografie se curăţau utilajele, agenţiile de ştiri dădeau informaţii plictisitoare, până şi soarele îmi lăsase în pace jaluzelele. Ziua s-a întâlnit cu noaptea în mod firesc, devorându-şi liniştite seara. Nici nu ştiu cum s-a făcut ora 22,00. Nici un semn de la şofer. În telefon îmi răspundea o tipă care îmi spunea că abonatul nu e disponibil. Sun la firmă la Oradea. Nu ajunsese camionul nostru. Disperarea a şi împins în faţă panica, să scape de responsabilitate, iar cu panica m-am şi trezit în suflet. Ora 24,00. Nimic. Ce dracu’ să fac? Camionul nu ajunsese nici la ora aia la Oradea, iar şoferul nu răspundea. Am început să sun pe la tipografii din Timişoara. Era prea târziu. Singura soluţie venea spre mine tiptil, târându-se şerpeşte. Nu aveam încotro, trebuia să apelez la ajutorul concurenţei, ziarul „Adevărul de Arad”. Tristan se porcăia în comentarii cu Zăvoianu, directorul cotidianului concurent. Nici măcar nu se mai salutau. Ora 02,00. „Alo, familia Zăvoianu? Cu domnul Zăvoianu, vă rog”. Îl trezisem din somn. „Du-te şi ia trei suluri de la noi de la tipografie şi mi le dai mâine înapoi”, îmi zice morocănos şi închide. Cu motostivuitorul le-am transportat între cele două tipografii. Ediţia putea să apară. Dimineaţa citeam ziarul fericit, mulţumit şi mirat de disponibilitatea concurenţei. Sau pe asta să se bazeze concurenţa, pe respect, nu pe eliminare? În fine, se face ora 14,00. Primesc un apel telefonic de la şofer. „Abia acum am ajuns la Oradea, am rămas defecţi”. Înjurăturile stăteau aliniate în blocstartul gurii, dar le-am repliat după o mângâiere înţelegătoare. Era destul timp până noaptea târziu, iar hârtia trebuia să ajungă şi de la Bacău. Totul era din nou sub controlul liniştii. Mai ales că primesc şi confirmarea că hârtia fusese încărcată deja. Ora 20,00 şi ceva. N-a trăznit, n-a fulgerat, dar a pornit ca din găleată. O ploaie care arăta ca un zid de apă. Hârtia noastră era într-un camion descoperit. Nici nu ştiam cum să-mi descriu starea. Şi panica se ghemuia de frica nervozităţii mele. Şoferul nu răspundea la telefon, din nou. Apare Sorin. „Dă-mi o maşină cu un şofer, că am băut. Mă duc să caut camionul. Unde poate fi? Numai pe drumul dinspre Oradea!”. El a plecat spre Oradea, eu m-am refugiat la Burcă, la „Bucegi”, la un vin. Mi-era frică să nu mă răzbun pe altcineva decât ar fi trebuit. Ora 22,00 şi ceva. Privirea mi se bălăcea într-un vid incomensurabil. Uşa barului se deschide brusc şi apare Sorin în patru labe, râzând. Se târăşte până la mine, râzând cu lacrimile care nu îl lăsau să scoată un sunet. Nu putea vorbi din cauză că râsul îl sufoca. „Ştii unde am găsit camionul cu şoferii?”, îngaimă el cumva. Şi începe să râdă din nou. „Erau în parcare la Şimand, cu două curve în cabină”, reuşeşte într-un târziu. Mă simţeam de parcă aş fi mâncat var nestins. Camionul ne aştepta în faţa redacţiei. Habar n-am ce privire aveam, dar şoferul nu vroia să coboare din cabina camionului. L-am chemat pe Dubăţ de acasă, fiindcă era singurul care avea carnet de şofer profesionist. Norocul nostru a fost în producătorii de hârtie, care înveliseră sulurile în carton cu ceară. Bineînţeles că a doua zi a venit şi hârtia de la Bacău. Dar, ce mai conta? Ziarul apărea. Pe la ora 05,00 dimineaţa am început şi eu să râd. Ovidiu BALINT

UAV în clasamentul SCImago Institution Ranking 2021

Flacara Rosie
-
0
UAV în clasamentul SCImago Institution Ranking 2021
Topul internațional cuprinde universitățile ierarhizate pe baza criteriului publicațiilor științifice. Clasamentul realizat de SCImago Institutions Rankins (SIR) plasează Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad pe locul 149  între cele 414 universități din Estul Europei. Ierarhia cuprinde doar acele universități care îndeplinesc criteriile minimale privind numărul de lucrări științifice publicate. Criteriile de evaluare SIR sunt bazate pe următorii indicatori:  Cercetare (50%), Inovare (30%) și Impact Social (20%), conform metodologie afișată pe  site-ul https://www.scimagoir.com/ În clasamentul dedicat capitolului Cercetare, Universitatea arădeană de stat urcă pe locul 126, iar la capitolul  Computer Science, pe locul 123 depășind Universitatea de Vest din Timișoara,  Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu sau Universitatea din Oradea. „Acest clasament indică importanța pe care componenta cercetării o reprezintă în cadrul învățământului universitar. Faptul că Universitata „Aurel Vlaicu” din Arad este inclusă în această ierarhie ne motivează să continuăm să aplicăm strategia de susținere a cercetării la nivelul universității noastre, rezultatele muncii de cercetare fiind un propulsor real al instituției noastre de învățământ superior în clasamentele internaționale și, implicit,  va crește gradul de vizibilitate pe plan național și internațional”, a menționat rectorul UAV. Ramona Lile.      

GIN PRUNȘIA ME , ȘEI DRAGĂ. PAȘCILE PRUNȘII MNELE !

Flacara Rosie
-
0
GIN PRUNȘIA ME , ȘEI DRAGĂ. PAȘCILE PRUNȘII MNELE !
Când ieram prunc , da mai cu samă pruncuț mic p-aclo pa la Coșioba noastă , tăce Praznișile aveu mândreața lor . Sfincile Pașci ierau șeva mai giosăbice , ierau mai alfel .
Cum îi amu în Saptamâna Mare , o Saptamâna Pacimilor , tătă lumea să pregace gi Marile Praznic al ÎNVIERII MÂNTUITORIULUI NOST IISUS CRISTOS .
În Jioia Mare să bagau Pașcile în Beserică . Prunșii șî feșiorii apringeu on foc în taleciu Beserișii , foc șe nu să lasa să să stângă până la Duminica Tomii . Dușem fiecare lemne , tulei , gume gi mașână o gi tractori , să punem pa foc . În fieșe sară ierau slujbe la Beserică , iară sâmbăta noapcea la oara doisprazășe iera SFÂNTA ÎNVIERE .
Merjem în tătă sara la Beserică . Doamne mândru mai iera ! Cum merjem gi la Coșioba , la Beserică la Reveciș să auză pa la Geluț , privighetoarea cântând , iară gi pa Izglaz șî gin Cânipișci să auzău broșcișeii .
Noi tânaretu’ pușcam cu carbid , pa lânga foc , carbid pa care îl punem în plevuri gi feșcic cu on pic gi apă . Punem capacu’ la plev , iară la fund plev îi fașem o hudră mică inge îi dagem foc cu bricheta , o cu mașâni aprinsă pa ceaca în care ierau mașânile .
În Vinerea Mare , mami țâne post negru , nu beie niși apă până șe nu vine gi la Beserică , gi la Prohodu’ Domnului . Nu să lucra alșeva în Vinerea Mare , în afară gi feșcitu’ șî împristitu’ uauălor . Zâșeu mami șî baba că dacă feșcei șî împristei uauă în Vinerea Mare țâneu șî nu să strâcau tăt anu’ .
Sâmbăta să coșe pită șî plașintă stoarză în cuptori , să ferbeu umplaturile în uală gi pamânt șî să fașeu șelelalce mâncări șî plașince pântru Sfincile Pașci .
On lucru care nu îmî plașe niși mie niși la moșu Bubi , iera taietu’ mneluțului o a ieduțului , gi care ne iera mnilă , gi aproape plânjem . Lucru ăsta agică taietu’ , îl fașe tati , iară baba n-e sfage pa mine șî pa moșu , zăcând că nu fim barbațî . Tăt așelașî lucru să întâmpla șî gi Crașiun , când să taieu porșii . Moșu Bubi îi raspunge la baba că , gicât să omoare bgecile animale , mai bine rabdă gi foame . Până la urmă ne treșe gi mnilă șî în zua gi Pașci mâncam șî noi carne gi mnel o gi ied friptă cu uou , cu grumbe pai șî șalată verge .
În tăt anu la Pașci , cu tăce neajunsurile care ierau după vinirea colectivului , a mnei îmî cumparau haine șî încalțămuri noi , cu care merjem la Beserică .
După șe vinem gi la ÎNVIERE , șiomnem cu a mnei oauă roșâi , pa care le mâncam cu șoancă fiartă șî cu șiapă verge .
În prima șî a doaua zî gi Pașci , după șe vinem gi la Beserică șî mâncam gi amniaz , merjem în taleciu Beserișii , o la camin , inge șiomnem uauă , dagem cu ban gi fer la uou , o ne jucam gia banii tăt cu monege gi fer . Ierau mai mulce feluri gi jiocuri , gispre care oi vorbi altădată !
Faină ierau așele vremuri , gi care îmî aduc amince cu drag .
DUMNEZO SĂ VĂ BINECUVINCEZĂ , ALĂTUREA GI ȘEI DRAJI A VOȘCI !
Marius BRASAI

Cu Iohannis la logoped – Partea I

Flacara Rosie
-
0
Cu Iohannis la logoped – Partea I
Anul trecut, pe vremea aceasta, când incertitudinea evoluţiei pandemiei şi repercusiunile ei ne anulaseră Sărbătorile de Paşte, planurile pentru viitor şi multe dintre obişnuiţele de zi cu zi,  exista un individ care apărea cu regularitate, la ore de maximă audienţă pentru a ne preda lecţia de dicţie…. Ceea ce este frapant este că profesorul nostru nu a reuşit să treacă de lecţia PE-SE-DE timp de un an de zile, iar acum nici măcar nu ştim ce s-a întamplat cu el. În felul acesta s-a scurs anul 2020 pentru noi, ca o consecinţă a deciziei luate de către un profesor de provincie care ne-a predat o lecţie dragă multora dintre noi atunci când nu aveam soluţii şi nici măcar habar despre ceea ce ar trebui să facem, să dăm vina pe cel care a fost înaintea noastră. Nu ştiu dacă aţi avut vreodată genul acesta de experienţe când mergeţi la medic şi vi se spune că starea de sănătate este destul de afectată tocmai pentru că înainte aţi mers la un medic care v-a prescris un tratament inutil, când chemaţi instalatorul care vă spune că nu vă poate ajuta prea mult tocmai din cauza unei lucrări proaste făcute de cel de dinaintea sa, când mergeţi la frizer şi vă spune că nu poate face prea mult pentru părul dumneavoastră pentru că înainte v-a tuns un diletant. Genul acesta de abordare l-au avut PNL şi USR, acompaniaţi de profesorul de dicţie pentru care PE-SE-DE a fost începtul şi sfârşitul. Programul de guvernare a început cu câteva silabe… M_ _ _ PE-SE-DE  şi tot la asta s-a rezumat. PE-SE-DE a dispărut, a rămas doar prima parte a programului pe care Guwernerul îl aplică cu stoicism. „Agenția de rating Fitch a publicat în data de 23 aprilie 2021 anunțul de reconfirmare a rating-ului aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, precum și a perspectivei negative. Decizia de a reconfirma poziția României în categoria ţărilor cu risc scăzut pentru investiţii (investment grade) este susținută atât de nivelul moderat al datoriei publice, cât și de evoluția pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor și a indicatorilor de guvernanță și dezvoltare umană, care se situează la niveluri superioare față de țările comparabile. În evaluarea realizată, Fitch menționează atenuarea riscurilor pe termen scurt prin inițiativele guvernului referitoare la salarizarea personalului din sectorul public și la modificarea legii pensiilor și recunoaște eforturile de consolidare fiscală și planurile guvernului de implementare a reformelor. Totodată, apreciază că România se bucură de un management solid al datoriei publice. Principalii factori care ar putea conduce individual sau colectiv la îmbunătățirea ratingului de țară sunt stabilizarea ponderii datoriei publice în PIB pe termen mediu, ca urmare a implementării eficiente a unor reforme în domeniul cheltuielilor publice și a unor planuri credibile de creștere a veniturilor, precum și îmbunătățirea susținută a nivelului datoriei externe”, se arată în comunicatul Ministerului Finanţelor,  în data de 23.04.2021. Concluziile agenţiei de rating vin la o săptămână după ce Florin Cîţu ne prezentase raportarea “cincinală” de realizări şi progrese ale unui guvern care funcţionează purtat de vânt şi de avântul orgoliului de a fi la butoane. Iată cum, pentru România, alternativa unui rău mai mic în detrimentul unui rău mai mare este încă cea care dă tonul în politica românească şi singurul pilon pe care se construieşte programul de guvernare al partidelor politice aflate la putere. Până una-alta, singura constantă din viaţa politică din România este nevoia acută a unui logoped de la Palatul Cotroceni. Situaţia actuală a României necesită o reconfigurare a priorităţilor de ordin administrativ, social şi legislativ, însă avem un preşedinte inexistent, preocupat de lupte imaginare cu adversarii politici, preocupat de eliminarea competiţiei şi de recompensarea unor partide subjugate. Unde or fi dispărut IO-HA-NNIS şi GU-VER-NUL MEU? (Va urma) Ciprian DEMETER

NewsAr.ro: Florian Coldea, INTERNAT în spital la Viena

Flacara Rosie
-
1
NewsAr.ro: Florian Coldea, INTERNAT în spital la Viena
Florian Coldea, fostul director adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), se tratează la un spital din Viena, a dezvăluit, marți seara, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu în emisiunea „Jocuri de Putere” de la Realitatea PLUS.
Potrivit lui Stănescu, fostul șef al SRI suferă de Parkinson, boală gravă care atacă sistemul nervos.
„În urmă cu câțiva ani, presa a descoperit această afecțiune gravă de care suferea domul Coldea și a prezentat imagini de la o întâlnire oficială în care tremura, nu își mai putea controla tremuratul capului, mimica, mâinile. Este o boală gravă”, a spus Sorin Roșca Stănescu, care a criticat faptul că Florian Coldea a fost lăsat „să taie și să spânzure” în România deși suferea de Parkinson.
Jurnalistul a mai spus că „statul paralel” va merge mai departe și fără Florian Coldea.
Orlando T.

DOUĂ FAZE

Flacara Rosie
-
0
DOUĂ FAZE
Au fost și ani grei, în viața mea. Țin minte că primul șnițel l-am mâncat la ziua unei colege. Vecină. Mi-a plăcut și i-am spus mamei. Din ziua aceea, am mâncat șnițel și acasă. Nu eram orbeți, veneau patru salarii în casă, dar nici ușor nu era. Apoi, era o regulă, mâncam carne joia și duminica, în rest, multe paste, ca italienii. Bunica era maestră în paste. Țin minte o zi. Cred că eram în a treia. Am scris asta în ziar, în Adevărul. N-am ajuns bine la școală, generală nr. 12, din Micălaca, era puțin trecut de ora opt – vedeți ce elegant am fentat cacofonia? –, că ni s-a spus că urmează o excursie la Timișoara, la Catedrală, plus o cursă pe Bega, cu vaporașul. Atunci am auzit prima oară de Beba Veche. Mi s-a părut ceva fantastic. Am fugit acasă. Ni s-a dat voie, ca să luam ceva de mâncare. Acasă, ce să găsesc? Mama, la lucru, la Tricoul roșu, doar bunica. Îi spun și se fâstâcește. Na, ce să mănânce copilul, nepotul? O văd că o ia spre cuibar, adună câteva ouă (vara, aveam peste o sută de pui) și îmi face o „pită cu ou”. A fost cea mai bună „pită cu ou” din viața mea! Am mâncat-o pe iarba din jurul Catedralei Mitropolitane.
Au mai trecut ani. Ani buni, nu cum zic unii care au trăit doar finalul anilor `80. Au fost vreo 15 ani buni, dar prin 1980 s-a cam stricat treaba. Eram corespondentul „Scânteii” pentru județul Arad, dar angajat la Comitetul Județean Arad al PCR. O oroare! Cum scriam ceva negativ, cum mă chema Pavel Aron la raport. Amenințări etc. , doar cojile de nuci și colțul pedepsei mai lipseau. Fază. Aveam un vecin, pâinea lui Dumnezeu. Relații excelente. Noi la ei, ei la noi, ei doi băieți, noi doi băieți. Mergeam peste tot în județ, sâmbăta după-amiază, ca atunci weekendul era 50%. Era șeful revizorilor contabili la TAPL. Birturi, restaurante, cofetării …Și mergem în Deltă, apoi la Mare. Delta era treaba mea, Marea, treaba lui. La Neptun, ospătarii, toți arădeni. Băiatul meu mai mic, întârzie într-o seară. Mă duc după el, la prieteni. Ne culcăm. Aud că respiră greu și sar din pat. „Ce e, ce ai”? „Nimic, zice el, am primit o felie de Salam de Sibiu, de pe platoul care li s-a adus în cameră Z …. lor (nu spun numele, erau totuși oameni cumsecade, dar, na, funcția!) și îmi miros degetele: Așa fain miroase salamul de Sibiu!…”! Și asta am mai scris-o odată. În seara aceea am PLÂNS. Un bătrân activist a zis că sunt mincinos. Cum să nu știe copiii mei ce e salamul de Sibiu? Ei, bine, nu știau! Nu frecventam Hotelul Partidului, nici Restaurantul de acolo. Ai mei nu mâncau căpșuni de Crăciun. Și nu cunoscuseră salamul de Sibiu. Îmi aduc aminte o vorbă a lui Axente Țolea, șeful Secției de propagandă, la partid, om deosebit și, mai apoi, prieten: „Măi, Tristane, ție îți mâncă, virgulă, câinii din traistă”! Așa era! Venea unul de la Scânteia, barosan, și îl rugam pe Axente să mă ajute, să plece ăla cu de-ale gurii la București (la Arad se mai găsea câte-ceva)! Nu sunt atât de nesimțit, de mincinos, să nu recunosc că mai intram prin dos la casa de comenzi, la o alimentara, pentru un cotlet cu os, la 37,50 lei kilogramul. Dar cine nu știa atunci pe cineva la o Alimentara?
P.S. Ce vreau să zic: eu am descoperit șnițelul vienez la 11 ani; fiul meu a descoperit salamul de Sibiu, la 14 ani. E totuși o evoluție, Nu?!
Tristan MIHUȚA

Studenții UAV în direct cu angajatorii

Flacara Rosie
-
0
Studenții UAV în direct cu angajatorii
Povestea unei cariere de succes poate începe, încă din studenție, cu un loc de muncă oferit de companiile arădene studenților UAV. O vizită la una dintre aceste companii, un interviu la fața locului și oferta de muncă în domeniul studiat poate veni mai repede decât te aștepți. Studenții pot beneficia de aceste oportunități prin  programul derulat prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră  din cadrul UAV.  Una dintre companiile care a primit, recent, studenții UAV de la Facultatea de Inginerie este „Hai Extrusion” din Chișineu Criș. Procesul de producție, locurile de muncă din cadrul firmei au fost țintele acestei vizite. O parte dintre studenți au participat chiar și la interviuri pentru angajare, urmând să-și înceapă cariera în cadrul acestei companii. ,,Astfel de vizite sunt deosebit de importante pentru studenții universității noastre și asigură contactul direct dintre mediul universitar și cel economic. Le mulțumim companiilor care sunt alături de noi și care sprijină programele noastre pentru studenți” a declarat rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Ramona Lile.

ovidiubalint.ro: Festivalul Underground. Începutul. Întâlnirea.

Flacara Rosie
-
0
ovidiubalint.ro: Festivalul Underground. Începutul. Întâlnirea.
Sute de întâlniri, discuţii despre idei şi idei despre discuţii, priviri în ochi pentru înţelegerea voinţei celuilalt, vizionări de spectacole şi filme, căutări interioare, căutări printre întrebări… toate mi se prăvălesc în memorie când îmi amintesc despre debutul Festivalului de Teatru şi Film Underground de la Arad. Mai ales întâlnirea. În ea a fost secretul acestui festival. Iar ideea acestei construcţii, în jurul întâlnirii, a venit de la actorul Nicu Mihoc. Cel care avea să devină directorul artistic al Festivalului Underground. În anul 2001, aveam, deja, la Casa de Cultură a municipiului Arad, în Teatrul Vechi, câteva producţii teatrale. Nu încerc aici o cronologie precisă a unei naşteri, ci încerc să îmi amintesc, mai degrabă, povestea de dragoste de dinaintea ei şi de după ea. Poate că totul a fost un plan divin. În anul 2000, Mihai Popovici, fostul director al Casei de Cultură a municipiului Arad, a intrat în mormânt, îngropându-mi, parcă, şi bucuria unei prietenii cu care nu mă voi mai întâlni vreodată. Florin Didilescu (Papa Didi, care înfiinţase o mişcare spectaculoasă de teatru amator de limbă franceză, la Arad) a fost cel care m-a oprit pe stradă, pur şi simplu, şi mi-a spus: tu trebuie să continui proiectele lui Mihai! Florin îmi tradusese în franceză poemele cu care am debutat în Franţa, la Aix-en-Provence, în 1990. Ştiam cum a reuşit Mihai să readucă la viaţă unul dintre cele mai importante obiective culturale din Arad şi din România: Teatrul Vechi şi Casa Hirschl, adică. Scrisesem despre proiectele lui în ziar. Întâlnirea cu Florin se petrecea pe când eram redactor şef-adjunct al cotidianului „Observator arădean” şi mă pregăteam să încep un alt proiect, cu Lajos Notaros, tot ca redactor şef-adjunct, al cotidianului „Agenda zilei de Arad”, care făcea parte din Trustul de presă Agenda. Nu mă gândeam eu la vreo funcţie de directorat în cultură. Nicu Mihoc (Foto: Cristina Ganj)
Mihai Popovici
Florin Didilescu (Papa Didi)
Cred că Mihai mi-a dictat proiectul pentru concurs. De undeva din interiorul meu. Cu memoria lui, care îmi invada conştiinţa cu asumări. Tot dintr-o prietenie greu măsurabilă pentru Mihai, s-a mai prezentat la concurs şi actorul Călin Stanciu, iar al treilea concurent a fost actorul Dan Covrig. Eram amic cu ambii, fiindcă le fusesem regizor tehnic vreme de 5 ani. Pe hol, am mai schimbat idei. Voiam ca întâlnirea noastră să nască un proiect bun pentru cultura arădeană. Fiecare dintre noi voia să se întâmple altceva în cultură. Mihai deschisese uşa pentru alte întâlniri. Cred că unul dintre primele spectacole pe care le-am preluat a fost „Pe muchie de şuriu!”, în care jucau Călin Stanciu şi Doru Nica. Apoi au urmat altele. Actorii arădeni îşi doreau alte întâlniri. Cu alţi regizori în alte spaţii, cu alte texte, cu alte libertăţi. M-am bucurat să le ofer locul acestor întâlniri tocmai în Teatrul Vechi. Am mers la conducerea Teatrului devenit Clasic şi „Ioan Slavici” şi le-am propus, la o întâlnire, ca producţiile Casei de Cultură să fie prezentate în cadrul Festivalului de Teatru Clasic, ca nişte producţii din off. Ca o alternativă. Directorul de atunci al Teatrului, Ion Văran, mi-a spus că Festivalul de Teatru Clasic are o altă structură şi că nu se potrivesc astfel de spectacole incluse în selecţie. „De ce nu faceţi dumneavoastră un alt festival?”, m-a întrebat.  A fost, de fapt, întâlnirea care a dus la naşterea Festivalului de Teatru şi Film Underground. Ion Văran
Călin Stanciu
Doru Nica
La început s-a numit Festivalul de Teatru de Cameră şi Underground. Fiindcă produceam spectacole în orice cameră pe care o găseam liberă prin Casa Hirschl şi prin Teatrul Vechi. Primul afiş al Festivalului, pe care nu-l mai am, a fost făcut dintr-o fotografie a artistului fotograf  Nicolae (Tubi) Eberlein. Imaginea de bază era un profil al actorului Ovidiu Ghiniţă suflând într-un balon. A fost o altă întâlnire artistică dintre cei doi. Balonul ăla nu s-a dezumflat nici acum. Pluteşte liber. Aşteptând să fie prins la o altă întâlnire. Din dragoste pentru arta actorului. Şi, mai ales, pentru o întâlnire a artei lui cu publicul. Nicolae (Tubi) Eberlein
Ovidiu Ghiniță
underground
Actorul Nicu Mihoc mi-a dat reţeta Festivalului Underground: întâlnirea. În primele clipe nu am ştiut ce vrea să îmi transmită. Am înţeles, însă, repede, că totul îi datoram întâlnirii. Ovidiu BALINT

ovidiubalint.ro: N-ar ști nimeni că m-am dus, Numa’ m-or vedea că nu-s

Flacara Rosie
-
0
ovidiubalint.ro: N-ar ști nimeni că m-am dus, Numa’ m-or vedea că nu-s
Am căutat câţiva ani acest text, pe care l-am scris chiar în dimineaţa în care actorul Ovidiu Ghiniţă l-a găsit pe Mihai Popovici decedat în propria casă. Textul mi-l păstrase ziaristul Petre Don, cel care se face vinovat pentru debutul meu jurnalistic, dimpreună cu Mihai Popovici. Textul a apărut în cotidianul „Observator arădean”, al cărui redactor şef-adjunct eram la vremea respectivă şi va face parte din viitoarea carte în care voi evoca personalitatea lui Mihai Popovici. Ca o avancronică a cărţii, pot să vă divulg că vor semna multe nume ale culturii şi presei din Timişoara şi Arad.  Astăzi a murit ziaristul Mihai Popovici. Sau, poate ieri. Nici el nu mai știe de când a văzut crucea într-un cimitir din Brașov pe care scria Mihai Popovici. M-a întrebat de mai multe ori: ți-ai văzut crucea vreodată? Fie și numai pentru această întâmplare ne-a fost superior întotdeauna. Pentru cei care nu l-au cunoscut, Mihai Popovici a fost unul dintre cei mai mari ziariști pe care i-a avut Aradul vreodată. A fost unul dintre rarii boemi ai orașului nostru. A știut să-și trăiască viața atunci când a trebuit și a știut, la fel de bine, să-i facă pe alții să ardă pentru viață atunci când simțeau că nu mai au pentru ce să-și continue viețuirea! Să vă spun cine a fost? Născut în comuna Hălmagiu, în zodia Rac (întotdeauna făcea pasul înapoi pentru a lăsa pe alții să iasă în față), a absolvit liceul la Brad și, apoi, Facultatea de litere din Timișoara. La scurt timp după aceea devine redactor la cotidianul „Contemporanul”, fiind coleg prin anii ‘70 cu Laurențiu Ulici, Valentin Silvestru, Ștefan Augustin Doinaș ș.a.m.d. Putea să facă acolo carieră, dar a revenit în județul Arad, ca profesor de limba română și de limba franceză la liceul din Gurahonț, apoi a fost director la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, iar după aceea a fost angajat al RomâniaFilm. Prin anii ‘80 inițiază în Arad cinemateca. De aici, dar nu numai, s-a ales cu mari prietenii cu „alde”  Ștefan Iordache, Adrian Pintea și alții de „teapa” lor. De exemplu, premiera la filmul „Pădureanca” s-a desfășurat la Arad. A avut și alți prieteni, cum ar fi membrii formației „Phoenix”. În ianuarie 1990 înființează primul ziar particular al Aradului, „Litera de tipar”. După aceea este redactor la cotidianul „Tribuna Aradului”, pentru ca în 1991 să înființeze al doilea ziar în Arad, „Opinia”. Din 1992 este redactor la ziarul „Timișoara”, din 1994, la ziarul „Realitatea bănățeană”, corespondent la „Ziua”, „România liberă”, televiziunea „Intersat”, revista de cultură „Arca”, „Aradul cultural”, „România literară”, „Academia Cațavencu”, conduce în 1996 un alt cotidian „Reporter în Arad”. În ultimii ani a fost secretar literar la Teatrul de Stat din Arad și director al Casei de cultură a municipiului. A fost cel care a redat viață Casei de Cultură, găsindu-i un sediu, aproape cu forța, împotriva autorităților locale, acolo unde îi era locul, adică la Teatrul Vechi. Inițiază în Arad festivalul „Ilariada”, unic în România, și are ideea, de boem, de a deschide o Stagiune teatrală în Teatrul (devenit între timp ruină) unde a călcat și Eminescu, după aproape 100 de ani de liniște între zidurile uitate de administrațiile locale. Ca o ironie a sorții, acum patru săptămâni reînființează cinemateca în Arad, primul film pe care îl pune să ruleze fiind „Moarte la Veneția”. În 1997 a luat premiul „Ion Monoran” al Asociației Presei din Timișoara. E destul? El m-ar înjura dacă ar ști câte v-am spus despre activitatea lui. De fapt, eu nici nu vă pot spune prea multe. A murit brusc, fără să mai apuce să ne spună „la revedere”. De fapt, el nici nu vroia să se despartă de noi. El s-a rupt de lumea de la care așteaptă să-l înțeleagă în „Țarina de la Abrud” și în versurile cântecului formației „Phoenix”: „te întreb pe tine Soare/ dragostea murit-a oare?” Pot să scriu eu verzi și uscate. Nu-l veți cunoaște pe Mihai Popovici decât prin cuvintele lui. Iată ce scria prin 1981 „Să-ți povestesc o durere. Durerea mea, cea de toate zilele: melancolia-stare fără cauză; durerea de a nu putea fi în centru. Condiția de cititor al unor gânduri, scrise de alții, ce puteau să-mi aparțină. Simt cum mă desfac și mă pierd prin lume”. Ieri, parcă știind ce va urma, a scris câteva versuri în franceză, ca un fel de ironie la adresa celor ce vor încerca să le descifreze: „Iată-mă căzut/ în robia acestui surâs/ al călătoriei/ și i-am spus Lui/  Ia-mă”. Adio, Mihai! Ne-ai făcut-o! Ne-ai lăsat să descoperim cum este să mori singur, Dumnezeu să te odihnească în pace! Nici tu nu ai știut cât te-am iubit, noi cei care te-am cunoscut, dar nici noi nu am știut să îți arătăm trăirea față de tine.
(joi, 15 ianuarie 2000, Ovidiu Balint) P.S. În memoria lui, melodia lui preferată:

Sergiu Bâlcea: Victimele violenței domestice vor fi protejate prin dispozitive electronice de monitorizare

Flacara Rosie
-
0
Sergiu Bâlcea: Victimele violenței domestice vor fi protejate prin dispozitive electronice de monitorizare
Am votat o lege care modernizează sistemul de monitorizare a persoanelor, cu utilizare în domeniul justiției, în cazul celor aflați sub control judiciar, celor aflați în arest la domiciliu, pentru aplicarea ordinului provizoriu de protecție și a ordinului de protecție, monitorizarea executării pedepselor pentru cei aflați în exteriorul penitenciarului. Legea permite monitorizarea respectării măsurilor dispuse în cadrul procedurilor judiciare. De exemplu, pot fi protejate mai eficient persoanele supuse unor violențe domestice, prin monitorizarea agresorilor, bineînțeles prin respectarea dreptului oricărui om la viață privată. Este o aplicație binevenită, care ajută instituțiile responsabile să apere mai eficient persoane vulnerabile social. Legea propune utilizarea infrastructurii deja existente, în special a Sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112, de la care se va pleca pentru a construi un Sistem informatic de monitorizare electronică, care se va realiza automat, fără intervenție umană. Ofițerii de caz nu vor putea avea acces la date cu privire la persoane, sistemul va genera automat o alertă în cazul încălcării măsurilor dispuse de instanțe.

Migrația. Grecia. România.

Flacara Rosie
-
0
Migrația. Grecia. România.
Numărul tot mai mare al imigranților intrați în Europa, unii fiind, cu adevărat, refugiați de război, alții, doar în căutarea altei vieți, este îngrijorător. Grecia, ce avea în 2015, câteva sute de mii, fiind speriată de unele dintre acțiunile lor, are acum deja două milioane, la o populație de peste 10 milioane de locuitori. Interesant este faptul că cei sosiți din Africa încearcă să rămână în superba Elada, muncind în diferite domenii, mai ales în cele pentru care nu se cer studii superioare. Cei din Orientul Mijlociu încearcă încă să ajungă în Europa Occidentală, chiar dacă la începutul pandemiei, chiar Angela Merkel, cerându-și iertare propriului popor, a anunțat că ”Germania nu mai poate primi imigranți”. Zilele trecute, la Atena, a avut loc a tragedie, generată de un afgan, într-un spital. Acesta era internat pentru tratarea Coronavirus 19, la ATI, iar în salon era încă un pacient grec. Afganul, nervos că aparatele din Terapia Intensivă fac ”prea mult zgomot”, montate pe sărmanul bolnav grec, pur și simplu a scos din priză aparatele. Grecul a murit. Imigranții, fără asigurări, susținuți de statul grec, îngrijiți în spitalele de stat, au aceste comportamente compulsive? Pot să ucidă cu sânge rece? Desigur, nu toți ar face asta, cum nu toți scot cuțitele pe străzile Timișoarei. Grupurile de imigranți din Timișoara sunt, în majoritatea lor, decise să plece mai departe: Franța, Germania. Din cei peste 500, sosiți în ultima vreme, doar 44 doresc azil politic. Adică, sub zece la sută dintre ei ar rămâne în Timișoara. Asta ar însemna că nu suntem ”atractivi” pentru ei, dar nu se știe ce rezervă viitorul. Diferențele culturale, lipsa unei bune comunicări, agresivitatea vizibilă, aspectul unui vagabondaj care-i sperie pe oameni, micile furturi (în Grecia au devenit furturi mari), multe experiențe neplăcute din spațiul european, toate acestea au darul să îngrijoreze lumea. Nu toate persoanele pot fi descrise într-un context negativ. În cazul sirienilor, mulți dintre cei care au luat drumul Europei sunt ingineri în sistemul industrial deja, lucrează, se străduiesc să se integreze, deși nu este ușor. Când cineva pleacă dintr-o lume cu o educație, cultură, religie diferite, ajunând în alta, ar fi necesare generații întregi până s-ar face, cu adevărat, acomodarea profundă, psihică, mentală, când oamenii se vor înțelege în sensul acceptării indubitabile. În Franța, știm bine, o parte din autorii atentatelor teroriste au fost din generațiile născute acolo, din părinți imigranți, ei fiind nativi și, teoretic, francezi! Aici, la noi, în Timișoara, numărul plângerilor cetățenilor împotriva imigranților este în creștere: ocuparea de spații în case vechi, violențe verbale, furturi, acostarea femeilor, expunerea unei lipse crase de igienă. Cine ne protejează? Autoritățile, ele sunt cele responsabile cu asta, oamenii cer asta! Cum? Cei aleși să găsească soluții, pentru asta există legi, norme, reguli, axiome. Să nu ajungem ca grecii, care suferă enorm din cauza problemelor nerezolvate încă! Lucia Lia EPURE – ziuadevest.ro

Mareșalul BIBI vrea să defrișeze Primăria Arad! (episodul 2)

Flacara Rosie
-
0
Mareșalul BIBI vrea să defrișeze Primăria Arad! (episodul 2)
Înscăunat primar al Aradului, micuțului Mareșal i s-a urcat la cap, așa cum a făcut-o de fiecare dată cănd a evoluat în plan profesional. A început să sfideze regulile, cele impuse de partid, numind șeful Aradului pe Cioca Loca, în ciuda partidului.  Dar asta nu e nimic, a început o campanie de tăiat capete în Primărie și în instituțiile subordonate( Filarmonică, Teatru, Poliția Locală, DAS Arad, Cantina Săracilor… etc.) spre disperarea angajaților, că doar nu vor pica managerii sau directorii. După cum afirma ar cam vrea să dea afară cam 200 de oameni. Cică, el îl are ca exemplu pe Bolojan de la Oradea. Mareșale, Bolojan e deștept…! Cum mama dracului să dai oamenii afară acum în plină pandemie? Sunt soți sau soții care lucrează în privat cu un venit de 75% din venitul minim, adică 900 de lei. Dacă dai afară un membru din cei amintiți mai sus, cum va trăi acea familie cu 900 de lei pe lună? Mareșale cum ar fi să faci restructurări și la Zona Liberă? Acolo unde doamna Mareșal conduce cu mâna ei de fier destinele instituției trecută de la județ la municipiu. Oare?, întrebăm și noi că nu ne pricepem, nu e un mic conflict de interese când tu îi faci bugetul doamnei Mareșal? Dacă Generalul zice că e ok, atunci e ok! (că doar nu s-o autosesiza DNA-ul) Așteptăm cu nerăbdare să vedem dacă doamna Mareșal va fi „restructurată” și împreună cu Mareșalul să trăiască măcar două luni cu 900 de lei pe lună, așa că dacă e marți să fie anunțat și un astfel de experiment. Oare la instituția pe care o conduce doamna Mareșal, 10 contabili (9+un șef contabil) sunt suficienți sau ar mai trebui angajați, 6 la serviciul juridic( 5+ un șef) ajung? Mai sunt exemple, dar pentru mai multe amănunte studiați organigrama Zonei Libere, este publică. Așa că taie capete Mareșale, cică pentru a economisi bani pentru investiții (din nou ha,ha,ha) dar cu multă chibzuință că dușmanul veghează, DNA-ul nu s-a închis încă, Generalul e în pensie, în curând nu va mai conta așa de mult… În rest să auzim numai de bine! P.S. Despre cum arată orașul de când e Mareșalul pe tron, vom reveni în curând, chiar și cu imagini. Cât despre bărbile cu donatori oficiali de lalele, iepurași, Valentine Day,s… etc, vom urmări cu ce vor fi recompensate pe viitor firmele donatoare… No așa! Beș BAR

Preluarea Şcolii din oraşul Bătania, Ungaria

Flacara Rosie
-
0
Preluarea Şcolii din oraşul Bătania, Ungaria
În data de 22 aprilie 2021, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la ceremonia de preluare în proprietate a imobilelor ce adăpostesc Şcoala generală şi grădiniţa „Lucian Magdu” din oraşul Bătania (Battonya), de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), de la Primăria Bătania. Din partea AŢRU, documentul de preluare a fost semnat de către Gheorghe Cozma, preşedintele acestui for, iar din partea Primăriei Bătania, de către Boros Csaba, primar şi Istvan Varga, secretar. La manifestarea desfăşurată la sediul primăriei, a participat şi Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor din Ungaria în Parlamentul acestei ţări. În anul 2010, instituţia care acum se numeşte Şcoala generală şi grădiniţa „Lucian Magdu” din oraşul Bătania, a fost preluată de către AŢRU, fiind prima şcoală a comunităţii româneşti din Ungaria care a fost cuprinsă în portofoliul acestei instituţii. În urma modificării cadrului legislativ din Ungaria, instituţiile care patronează instituţii şcolare pot deveni proprietare ale imobilelor care le adăpostesc. Oficialii prezenţi au vizitat şi instituţia şcolară amintită, la care învaţă copiii românilor din Bătania, fiind primiţi de către directorul acestei instituţii, Suto Ibolia. La această instituţie şcolară învaţă în prezent 126 de elevi şi 46 de preşcolari, sub îndrumarea a 19 cadre didactice. Primarul Boros Csaba a spus cu această ocazie că în localitatea Bătania, situată în apropierea oraşului Arad, lângă frontiera româno-ungară, pe lângă membri comunităţii istorice româneşti, după anul 1990, circa 500 de familii de români au cumpărat imobile în localitate, dintre care jumătate locuiesc aici, adică peste 500 de români, mulţi dintre aceştia făcând naveta zilnic în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei cu regim permanent Battonya-Turnu.

Mareșalul BIBI vrea să defrișeze Primăria Arad!

Flacara Rosie
-
0
Mareșalul BIBI vrea să defrișeze Primăria Arad!
Da! afirm cu tărie, nu cu spirtoase, ci cu spiritul că Aradul nu e pădure, ci oraș, chiar dacă fostul împărat de la Didești l-a făcut să arate cam ca o pădure, din păcate uscăturile a uitat să le ia cu el la Bruxelles. A preferat să le lase acasă, chiar urmaș la tron. Cred că v-ați dat seama că e vorba despre mareșalul BIBI (păi, dacă Nașul e general, atunci BIBI fiind nașul său, nu e mareșal?) Noi nu avem nimic cu mareșalul BIBI, nici nu am vrea acest lucru, că doar SRI-ul și comuniștii s-au înțeles din totdeauna, dar avem unele curiozități pe care nimeni nu vrea să ni le explice. Derulăm puțin timpul înapoi și? Întrebare întrebătoare, oare cum de a putut avea acest mic mareșal o accensiune așa de fulminantă în așa scurt timp? V-ați întrebat vreodată? Cum a putut evolua un micuț șef de ocol din județul Arad să acceadă direct în funcția de prefect, nimic mai mult decât reprezentantul Guvernului în teritoriu, iar după ce s-a plictisit de Prefectură, să fie angajat (prin concurs: ha, ha ,ha) directorul de comunicare pe țară al silvicultorilor. Chiar și de acest post unde nu avea prea mari abilități s-a plictisit repede. Vroia mult mai mult și dacă generalul era pe funcție a vrut mai sus. Facă-se voia ta, Mareșale! Iar, mai apoi a ajuns mare director general al Regiei Naționale a Pădurilor din România! Iată că a venit și anul 2020, și așa cum îl cunoaștem pe acest micuț Mareșal, unde îl pui, el vrea tot mai sus. A călcat pe cap șeful șefilor din PNL, domnul de la Didești, care a avut îndrăzneala să se opună candidaturii lui Bibarț la tronul încă cald lăsat de împăratul de Didești, că normal din viceprimar, acum vroia primar cu drepturi depline. Micuțul Mareșal nu a făcut altceva decât a sunat Generalul și l-a pârât pe Șeful Șefilor din Didești, acesta din urmă deschizând doar un pic, un centimetru, sertarul unde se află ceva schelete a celui pârât (n.r împăratul de Didești). Din acel moment, Sergiulică a fost tras pe linie moartă (nu de tot că, Contesa de Hășmaș nu doarme) fiind aprobată în unanimitate candidatura micuțului Mareșal. VA URMA! Beș BAR Foto: fb (T)

TIFISME: Că-i promiteam lui Claudiu de picanterii pseudofotbalistice

Flacara Rosie
-
0
TIFISME: Că-i promiteam lui Claudiu de picanterii pseudofotbalistice
Inaugurarea nocturnei de la Pâncota. Venim şi noi cu o echipă, eu mai mult prieten cu cumnaţii fotbaliştilor. La noi, vreo trei vână, în frunte cu entrajeros Cristi Irimia. Adversarii, tauri, parcă doreau să întregească şeptelul zootehniei arădene. Cum eu sunt mai sedentar şi plantigrad, m-am pus singurul atacant. Mă rog, era şi Gheorghe, care era ca şi Maradona, fără sarcini. Aproape ca şi Maradona, că don Diego avea talent.
Şi jucăm. Gazdele, vreo trei lăsaţi la vatra atunci, cică old boys, jucau la limita amicalului. Când ajunea mingea în atac, adică la mine, adică undeva pe la mijlocul terenului, simţeam emoţia ligii judeţene. O simţeam, ba în coaste, ba în glezne. N-am fost aşa lovit nici în tramvai, în zilele de navetă.
Mă rog, omologul meu, Gheorghe, n-avea nicio treabă. Zâmbea, se întreţinea cu spectatorii, mai făcea nişte mişcări cu pretenţii de fotbal. Şi-atât.
deschidem scorul. Un prieten frumos combină cu alt prieten frumos, Vasilică şi cu Varga, că nu mi-e teamă de nume, fac să conducem. Ghiontuirle în trupşorul meu se înmulţesc.
şi-atunci, se lansează uraganul. Ia Falcă mingea, preia lung, Fundaşul, atent la poştaş (deh, zi de pensie), ratează intercepţia. Mingea rămâne la piciorul lui Gheorghe. Fundaşul de la dublaj din nou intervine târziu, un nou ricoşeu, mingea la „my man”. Iese portarul, tot aşa, ca marinarul din tavernă. Şi Ghiţă intră cu mingea în poartă. 2-0. Se trage cortina, aplauze, ovaţii, fanfară.
Eu, umil, geaba arătam că am dus tot greul, eram un fel de şniţel încă netrecut prin ou. Geaba, cum spuneam.
Istoria e a învingătorilor.
Teofil GRĂDINARU (fb)

Bucurie mare!

Flacara Rosie
-
2
Bucurie mare!
Victorie cu Dinamo, la București! Mi-o doream. Aș vrea să o văd pe Dinamo în afara fotbalului. Echipa Ministerului de Interne a furat mult. Vă mai amintiți ce făcea Dinamo lui Lucescu? Victorii cu câte 7-0, ca să înscrie Cămătaru, Mateuț …, spre rușinea României în Europa … Da, vreau pe Dinamo în Liga a II-a și mai jos! Și sper ca UTA să-i fi fost gropar!
Altfel, mă bucur pentru UTA, pentru cele trei puncte. Statistica și clasamentele doar rezultatul îl consemnează. În altă ordine de idei, mi-e dor de Isac și, măcar în deplasare, nu aș juca fără Buhăcianu – da, ratează, dar și are meritul că ajunge în situație de a marca (precum Fl. Voinea, odinioară, la Steaua, pentru cine își mai amintește).
Ca să n-o mai lungesc, bravo, UTA, bravo, băieți!! Ați bucurat Aradul și pe mine, alături de el!
Tristan MIHUȚA
1...777879...259Pagina 78 din 259