Hai să devoalăm și aspirația asta cu play-off-ul!

0
Ca de obicei, mă bazez pe cifre și pe informații concrete.
În cele opt ediții de când avem play-out și play-off, au intrat în primele șase locuri nu mai puțin de 16 echipe: FCSB (, CFR Cluj (7), „U” Craiova (7), Farul/Viitorul (6), Astra (5), Sepsi (3), Botoșani (2), Dinamo (2), Pandurii (1), ASA Tg. Mureș (1), Poli. Iași (1), Gaz Metan (1), Clinceni (1), Voluntari (1), FC Argeș (1), Rapid (1).
Dintre acestea, Astra, Târgu Mureș, Gaz Metan și Clinceni nu mai există. Poate prin campionatele județene. Argeș și Pandurii (Viitorul) sunt în liga secundă. Poli Iași, Dinamo, Voluntari și Botoșani sunt la retrogradare. Cele șase care sunt fără griji financiare, fără emoții privind viitorul lor – FCSB, CFR Cluj, Rapid, Farul, „U” Craiova și Sepsi – sunt exact echipele care au fost anul trecut în play-off și care, cel mai probabil, vor fi în play-off și anul acesta.
UTA nu are anvergura celor șase, nici măcar forța financiară a Botoșaniului sau a celor de la Voluntari. Astfel încât, conform umilei mele păreri, de greenhorn în ale fotbalului, cred că obiectivul realist trebuie să fie locurile 7-11. De ce? Pentru că, ocupând unul dintre aceste locuri, în play-out vom juca 5 meciuri acasă!
Teofil G.

Te iubesc, nea Mircea, dar nu mai mult decât iubesc Aradul!

0
Ca antrenor la UTA cred cã are marele merit în agoniseala de pânã acum. Îi înțeleg pânã și activitatea de semimanager, în gestionarea lotului și chiar am argumente pro. Dar asta e o discuție mai largã… Asta o sã sune ca un fel de scrisoare deschisã! Dragã nea Mircea, începem cu ce sunt și eu parțial de acord, adicã mall-ul. E o jumate de mall, dar nici cã-mi pasã. Poveștile Aradului, nostalgia și parfumul unui oraș plin de istorie, nu le gãsești la mall. Ci pe la baruri, birturi, cafenele. Aș spune cã la Old Lady’ Pub, la Port Arthur, la Snack-ul de la Lebãda, la garã (la Burcã), la Țânțarul sau la Criptă. Dar spațiul e prea mic, chiar și pe on-line, pentru a depãna povești despre Arad. Despre Aradul fotbalistic, plin de microb probiotic. Cã dacã vorbim de Aradul cultural, istoric, locațiile se mutã înspre saloane, spre foaiere, cafenele literare, Casa pianului. Și iaca am ajuns la Culturã. Nea Mircea, pe la Filarmonica arãdeanã au trecut atâția oameni vestiți încât mi-e greu sã-i enumãr. Nu de ãștia, cu caterinca de Dâmbovița, ci oameni de culturã. Aici am avut primul Conservator din România (actualul teritoriu al României, sã fiu cât mai exact). Extind conceptul de Filarmonicã (deoarece istoria melomanã a Aradului a început înaintea construirii Palatului Cultural) și îți spun, nea Mircea, cã aici au concertat Liszt, Bartok, Strauss sau Enescu. Știu, nume care nu rezoneazã, dar poate n-au „jucat” pe partea matale. I-am enumerat doar pe cei cu prezența fizicã la Arad. De ceilalți compozitori ai lumii, ale cãror lucrãri au „gâdilat plãcut urechile” (un pic de Caragiale, dar ajungem și la Teatru), nici nu mai spun. Și încã ceva, ãla în negru, care dã din mâini, e dirijorul, nu arbitrul. Așa, pentru conformitate… Mã opresc cu Filarmonica deoarece, repet, și on-line-ul e prea mic pentru a scrie tot despre Filarmonicã. No, la Teatru altã daravelã, nea Mircea. Pãi, avem Teatru de când lumea. Am timpul scurt și spațiul mic, așa cã te îndemn, nea Mircea, sã întrebi de o piesã (din pãcate nu se mai joacã). Se numește Orașul nostru, adaptare dupã Thornton Wilder. Așa poate afli mai multe despre Aradul ãsta care n-are mai nimic. În rest, niște bagatele, Cehov, Gogol, Moliere, Mușatescu, Victor Ion Popa… De ãștia, fãrã contract, de pot fi aduși liber. Știu, n-au jucat pe partea matale… A, da, avem și teatru de marionete. Nu de pãpuși. Și nici marionete de alea, de ies în fațã la declarații… Marionete clasice, cu sfori, mânuite de actori, nu de sforari. Teatrul de marionete din Arad este, din câte știu, printre puținele care mai ființeazã în țara noastrã. Poate singurul. Mai zic una de teatru. E o piesã, „Zise el, zise ea”, unde Dragoș Muscalu se autointituleazã… antrenor, nu regizor! Cã și teatrul știe cu caterinca, da-i zice comedie! Și, nu, Kurbiko, Carrasco sau Batista nu sunt nici regizori, nici compozitori, nici dramaturgi. Da, nea Mircea, apreciez cã i-ai întâlnit pe cetãțenii ãștia pe la Tbilisi, Saint Etienne sau Napoli, dar Aradul e mai mult decât jumate de covrigãrie… Sã spunem și de bogații Aradului, nea Mircea. Poate unii nu au încredere în acest proiect, poate unora nu le place fotbalul, poate cã sunt prea arãdeni, iar la UTA sunt prea puțini arãdeni (fotbaliști, carevasãzicã) ca sã fie convinși acești bogați ai Aradului. Bogați au și alții. Videanu, de exemplu. Considerat cel mai bogat hunedorean într-o perioadã – anii 2000 – în care Corvinul (prima dragoste) nu avea echipã de seniori. Din lipsa banilor, desigur. Mã opresc, nea Mircea, te las sã pregãtești meciul cu Botoșani. Meci greu, mai ales cã Iftimie și-a manifestat dorința de a prelua PNL Botoșani. legãturile le pot face alții… P.S. 1 Trebuia sã mã adresez cu domnule Mircea Rednic, dar nea Mircea știe la caterincã. P.S. 2 Nu, n-am acreditare. Dacã vreau sã merg la meci, îmi iau bilet. Apropos, la Teatru sau Filarmonicã nu se dau acreditãri! Nici la mall…
                               

De la Jeni (GENIN) citire. Astăzi despre: Enel

0
Pe zice trece mă simt tot mai loved and cherished. După ce că ăștia de la Enel m-au ținut pe la telefoane din septembrie și până azi de mi s-a făcut rău, pentru că mi s-a defectat contorul și am pretins să vină să-l schimbe, că doar n-oi avea unde citi lumina, să le trimit corect consumul și nici nu-s Rockhefeller, să plătesc pe câteva luni estimate de ei din burtă, ei bine, până la urmă, după cinci reclamații scrise și trei telefonice, contorul mi-a fost schimbat. Iar pentru că-s băieți tare finuți ăștia de la Enel, azi mi-au trimis o hârtie de doi bani, să-mi zică ceva de genul cum le e rușine că m-au ținut pe la telefon cu orele, preț de cinci luni, pradă deznădejdii și la discreția unei melodii imbecile, astfel că îmi acordă o compensație bănească, auzi aici, pentru nerealizarea indicatorului lor de performanță. Carevasăzică, ar fi fost performanți dacă NU m-ar fi ținut cinci luni fără contor și mi-ar fi răspuns, naibii, la telefon, încât să nu acumulez ore, dadada, ORE!!! de așteptat să vorbesc cu vreun jupân de pe-acolo. În fine, zic, ce fain, ia să văd câte sute de lei primesc eu acuma, drept compensație pentru că m-au batjocorit ei în fel și chip! Înfrigurată, deschid plicul, îl pun pe colonel să deschidă E-mag-ul pe calculator, să stric banii deîndată, că doar destul am suferit sunând în gol la Enel, dar, ce să vezi, cazna mea nu face decât un leu găurit cu tunul, ‘tu-le nația lor de monopoliști! Un leu și patruzeci de bani, măi! Un leu și, dadada, patruzeci de bani. Ce cretini, în viața vieții mele! Dar sunt cretini doar pentru că suntem noi neam de traistă și le permitem tuturor să ni se kace pe cap. Pfoai… Compensație, my ass! De ce să și scrieți o scrisoare pentru leul ăsta patruzeci, scursurilor? Fila-v-ar lampa să vă fileze! Eugenia CRAINIC 

Pe graniță

0
Orice am zice, Gheorghe Falcă are minte. Care e granița dintre mintos și șmecheraș? Un pas. Aș zice că Falcă stă pe graniță, e și mintos, e și șmecheraș. Se spune că a venit în Arad cu o pungă de plastic și cu blugii de pe el. O fi, n-o fi? Cert e că a venit fără avere și azi este bogat. A avut ambiție să devină. Gheorghe Falcă a sărit în față din Consiliul județean. A profitat de lentoarea și somnolența celor din jur, a ieșit la televiziune, s-a arătat populist, în problema parcărilor, promitea chiar intrare gratuită la Ștrand. Ajuns primar, de pe urma, populismului, a înțeles că unde se investește mult, se pot trage foloase mari. Și nu a ezitat să se implice. Apoi, a știut să folosească firma nevestei, care are astăzi câteva case, cu multe apartamente. A știut să-și schimbe mereu culoarea, asemenea cameleonului. Când portocaliu, când verde. Acum e galben. Liberal! Care e averea lui în momentul de față? Fiscul nu e preocupat. Oricum este imensă. Din salariul de primar, care a fost de 3000, 4000 de lei? Ce noroc pe el că s-a însurat bine și a avut naș de nădejde!! Și să nu mai vorbim de norocul de-a avea și o „spălătorie” penală, colea, la Alba Iulia! Tristan MIHUȚA

Cureci ca la Cluj

0
MÎNCĂRURI GI PA LA NOI. – scriere-n grai –   CURECI CA LA CLUJ Fi pasta tri suce gi ani felu’ ăsta gi mîncare să fașe la noi în Argeal șî-i mai spune șî „umplaturi împrașciece”. Unii socași spun că nu-i corect numile ăsta. Io tătușî susțîn că-i corect, pîntru că așă samănă. Pîntru prima dată o fost facut la Cluj, dupa cum îi spune șî numile gi alfel. La noi în șelegi s-o facut șî să fașe tă’ ges, pîntru că ne plașe mult. Îs mulce rațăpturi gi cureci gi ăsta. Io va spun rațăptu’ dupa care-l fașè baba șî mami șî cum îl fac șî io cu nevasta amu. Înt-o laboșă să pune la sfîrait cu o lingură gi unsoare gi porc, doauă șepe mai marișoare, taiece marunt. Baba zîșè că pîntru mîncarea asta nu să folosășce oloi, numa’ unsoare gi porc. Cînd șeapa s-o calit on pic adogăm o kilă gi carne mașinată gi porc gi pa șeafă, care-i mai grasă. Mestecăm bine, tă ges c-o lingură gi lemn. In altă laboșă punem la calit tăt cu unsoare gi porc, cam o kilă ș-on sfert gi cureci morat, taiet marunt, în care mai punem sare, ciuperi, șimbru ș-o linguriță gi ciuparcă gi rîntaș, pa cum șî cîceva frunză gi bombir.Sî aiși mestecăm bine. Înt-o oală punem la fert o sută șinzăși gi grame gi rișcaș cu sare. Cînd îs gata tăce le luăm gi pa șpor, unjem o tapsîie mai mare cu unsoare gi porc șî le așazăm pa tăce în tapsîie, în straturi. În primu’ strat punem cureci, dupa care carne șî rișcaș. Tăt așă pînă umplem tapsîia, avînd grijă ca ultimu’ strat să fie gi cureci. Giasupra punem smîntînă gi bibolă dacă avem, dacă nu, gi vacă, cît să șere să cupirim bine cureciu’. Alțîî pun smîntîna dupa șe-i gata cureciu, o în blid, cînd să sarveșce. Bagăm tapsîia în leru’ șporului, inge o țînem cam jiumatace gi șeas, la foc potrivit. Dupa jiumatace gi șeas controlăm tapsîia șî o mai țînem cîceva minuce în ler, dacă mai tribe. Să sarveșce așă caldă. Cui îi plașe poace pune giasupra morari șî petrinjăl taiece mînînțăl pa on fund gi lemn. POFTĂ BUNĂ! Pătru-Marius BRAȘAI pruncu’ lu’ Pătru lu’ Bubi, gi la Coșioba.

„Roșia Montană”, o altă escrocherie gen „PETROM”, cu complicitate politică! 

0
„Roșia Montană”, o altă escrocherie gen „PETROM”, cu complicitate politică!
Apropo de „Roșia Montană” și marea escrocherie prin care niște șmecheri au obținut, fără nici un ban, ceea ce nici Stalin n-a reușit: sa pună mâna pe rezerva de aur a României și să mai primeasca și un „premiu” de două miliarde de dolari pentru asta. Asta da, escrocherie! Da, stimați concetățeni ignoranți, care i-ați votat și adulat: asta a adus României clasa politică, în frunte cu Iliescu, Năstase, Tăriceanu, Băsescu, Ponta, Dragnea și restul protectorilor și complici ai escrocilor care au jefuit si jefuiesc resursele României. Au patronat escrocherii ptecum „PETROM”, „Roșia Montană”, demne de Guinness Book, de se crucește mapamondul de cât de proști suntem ca nație. Escrocherii care reușesc pentru că sunt însoțite de furturi uriașe din banii cetățenilor, prin sinecuri uriașe, nesimțite, de-a dreptul ofensatoare, cadouri pentru cei din justiție ce se fac că nu văd escrocheriile! Da, ați și am promovat, în functii publice, indivizi cu un IQ cât la primate, pentru că erau pe listele farsei numită social-democrație, religia naivilor. Hoți mărunți, șmecheri și lacomi, politicienii romani, fără educație ori cu educație făcută la „apelul bocancilor” (unii dintre ei nici n-au auzit de tabelul lui Mendeleev si cu atât mai puțin de valoarea resurselor minerale pe care le deține România), sub sloganul integrării în lumea civilizată, s-au lăsat păcăliți (contra unei mite reprezentând firimituri în comparație cu „potul”) de cei mai mari escroci de pe mapamond,  deghizați în „investitori”. Și ca escrocheriile să reușească, sfătuiți de escroci, au mituit, consecvent, agențiile guvernamentale cu atribuții în domeniul protecției resurselor, justiția și serviciile, cu salarii (fără indicatori de performanță) și cu pensii speciale (mai mari decat salariile), ca să tacă și să nu le cerceteze escrocheriile. Și, culmea, după ce ne-au lăsat fără aur, petrol, gaze, paduri, energie electrică, teren agricol, industrie, autostrăzi, etc. și ne lasă și fără  veniturile pentru supraviețuire – impozitând până și aerul ce-l respirăm, pentru a asigura sinecuri celor ce le sunt obedienți -, în loc să putrezească în inchisori pentru subminarea economiei și complicitate la aceste uriașe escrocherii prin care României i s-au furat toate resursele, acești derbedei, ipocriți și vicleni, așteaptă aplauze și recunoștință publică. Da, o fi frumoasă România, cu munți, ape, păduri, resurse, dar nu pentru români. Pentru că, cu așa politicieni, românii nu se mai pot bucura de nimic, fiindcă, în urma jafului practicat de escroci, în complicitate cu clasa politică, românii au ajuns – precum în epoca fanariotă și austro-ungară -, sclavii străinilor, în țara lor, pe pământurile lor, extrăgând din pământul lor, pentru străini, ceea ce a fost a lor. Și, de parcă suntem băștinașii africani când s-au întâlnit cu primii europeni, încă mai sunt destui tâmpiți care-i aplaudă și venerează pe cei ce-au vândut petrolul, aurul, cuprul, pădurile și au privatizat distribuția gazului și a energiei electrice, încât costul distribuției (prin magistralele aparținând statului român) e de trei sau patru ori mai mare decât costul producției. Halal administrare, de către clasa politică, a patrimoniului României  în folosul românilor! Să fii complice cu cei ce jefuiesc bogatiile si populatia României. Merită recunoștința noastră, nu?
Pavel ROMAN
 

M-am enervat în două momente la meciul de ieri!

1

M-am enervat în două momente (mă rog, trei) ale meciului.

1. Când mai era un minut din prima parte și noi am pierdut mingea ca Dorinel la Copenhaga și am luat gol de la Popa;

2-3. Când arbitrul a dat două lovituri libere din „căciula” careului nostru la niște contacte care se întâmplă la fiecare corner.

Precizare: La punctul 1 era să rup scaunul de la birou. Dar poate că golul luat a schimbat abordarea din a doua parte. Dacă aveam 2-0, mi-e că stăteam cu fundu’n poartă.

Și mai una, așa, pe repede-nainte, în timp ce iau prânzul. Când am spus, după primul meci oficial din acest an că mi-a plăcut cum echipa încearcă să iasă cu mingea la gleznă am fost miștocărit. Deh, a fost 0-4. Tot cu mingea la gleznă am încercat să jucăm și cu Sepsi, și cu „U” Cluj. În altă ordine de idei, s-a spus că DACĂ golul clujenilor era validat altfel ar fi decurs meciul. Păi, cam așa s-ar fi putut întâmpla DACĂ dădeam gol Stelei la 0-0 dar mingea s-a opintit în bară. Cam enervant acest Rudyard, cu DACĂ-ul lui. În principiu, atât meciul cu Sepsi, cât și cel cu „U” le-a câștigat Rednic! Cu Steaua a fost mai greu pentru că echipa lui Becali a avut și are o viteză în plus pe construcție! Unii ne și vedeau retrogradați! Alții ne văd în play-off. Eu sunt mai liniștit, mai realist: îmi doresc să ne clasăm pe locurile 7-11. De ce? Pentru că astfel, în play-out vom juca cinci meciuri (din nouă) acasă! Cât privește retrogradarea directă, cred că Dinamo e principala favorită, iar al doilea loc fatidic se dispută între Iași și Botoșani! Părerea mea. P.S. Pentru foto știu că mi-o iau de la dinamoviștii pur-sânge, dar îmi asum! Și încă una din tolba cu statistici: De la promovare, e primul campionat când UTA ia punct(e) de la toate echipele. Mă refer strict la sezonul regulat! E drept că nu avem în această ediție nicio dublă victorie, dar mai sunt speranțe cu Craiova lui Mititelu și/sau cu Dinamo. Tifi    

Campania „Nu te droga, în joc e viața ta” , un succes răsunător!

0
Într-un efort unitar și hotărât împotriva consumului de droguri în rândul liceenilor, Patronatul Național Roman filiala Arad, împreună cu partenerii săi  a organizat un eveniment de conștientizare si prevenție. Sub sloganul “Nu te droga, în joc e viața ta! aproximativ 500 de tineri din mai multe licee din județul Arad s-au implicat activ în această inițiativă menită să consolideze convingerile sănătoase și să educe asupra pericolelor consumului de substanțe interzise. De asemenea, Patronatul Național Roman filiala Arad, organizatorul acestui eveniment , împreună cu partenerii Consiliul Județean Arad, Consiliul Județean al Elevilor, Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Cultural Județean Arad,Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, OSTSM , Rotary Arad, Rotary Arad Cetate, Rotary Curtici și Clubul  Lions  au contribuit la amplificarea impactului evenimentului. Comunitatea s-a unit pentru a transmite un mesaj puternic împotriva consumului de droguri, evidențiind importanța susținerii tinerilor în luarea deciziilor sănătoase pentru viitorul lor. „Este de remarcat deschiderea de care au dat dovadă, pentru astfel de evenimente, autoritățile locale, județene și naționale precum și societatea civilă în județul Arad”, a declarant prof univ dr. Cătălin Țone. Evenimentul a inclus o prezentare în domeniul sănătății mintale și prevenției drogurilor susținută de dr. Dorina Onița, medic primar psihiatru,precum și activități interactive care au captivat atenția participanților, moderată de prof. univ. dr. Cătălin Țone ( fost șef Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, șef Brigada Antidrog). Sebi , un fost consumator de droguri și-a prezentat deschis toate experiențele sale și cum a reușit sa treacă peste acest obstacol din viața sa. „Acest eveniment remarcabil reprezintă doar începutul unei colaborări continue și a angajamentului nostru comun de a crea un mediu sigur și sănătos pentru tinerii din Arad. Împreună, putem construi un viitor în care alegerile responsabile și informate să prevaleze asupra tentațiilor negative.” au precizat  prim-vicepreședintele Patronatului Național Roman  Filiala Arad Marcel Măinescu  si cu Vicepreședintele Alin Ioan Stoia.

„Încă mai sunteți aici?” Da.

0

Vineri, 2.02.2024, la Librăria Cărturești din Complexul AFI, scriitorul Andrei Mocuța s-a întâlnit cu cititorii. Moment prilejuit de apariția noului să roman, „Transfer”, apărut la Editura Humanitas, în 2023.

La eveniment a participat toată floarea cea vestită a scriitorilor arădeni. Alături de ei, au sosit admiratori de la Curtici și prieteni din județ: preoții Cristian Prună (Curtici) și Flavius Lazăr (Iratoșu), cu soția Ioana, profesori la Preparandia din Arad, colegii Monica Rău, Denisa Borșan, Florica Munteanu și Gabi Popescu. Liana Mocuța cu un grup de elevi din clasa a XII-a, prof. Valeria Mădărășan, înv. Graner Cornelia și mulți alți elevi, părinți, prieteni și cunoscuți din Curtici și Arad. Am remarcat-o, printre ei, pe Ana Vancu, profesoara de limba română a lui Gheorghe Mocuța. Dintre profesorii de limba română de astăzi, am zărit-o doar pe Maria Pașcalău. Ca de obicei, prezența acestora se lasă așteptată la întâlnirile cu scriitorii, literatura vie și cartea.

Într-un colț „înnegrit” i-am văzut pe Gheorghe Mocuța și pe prietenul lui, Francisc Vinganu. Coincidență sau nu, în aceeași zi, se împlineau 20 de ani de la dispariția celui din urmă. Doi poeți minunați care s-au mutat în raiul poeziei românești. Doi oameni de excepție pe care, dacă-i întâlneai, îți schimbau viața. Și noi, contemporani cu ei, am avut acest noroc.

Despre carte a vorbit poeta Lucia Cuciureanu, în ipostaza de critic literar. Punctând faptul că este a 11-a carte a lui Andrei Mocuța (a publicat, până acum, 4 de poezie și 6 de proză): „Un autor care se/ne respectă, pentru că s-a gândit ab initio la o „schemă”, pusă apoi în pagină cu dibăcie. Altfel n-ar fi rezultat o scriere postmodernă care inserează într-o proză realistă multe alte tipuri de narațiune (jurnal de călătorie, eseuri critice și de analiză, speculații pe teme literare și cinematografice, întâlniri definitorii cu oameni care schimbă vieți, epistole, jurnal de front etc). Indicii spațio-temporali se schimbă permanent, prezentul alternează cu planul rememorării/amintirilor, aceeași pendulare înregistrând și cadrele, ficționale și non-ficționale. Tot ce se întâmplă în această carte propune mai multe straturi de semnificații profunde, în esență „călătorii” culturale inițiatice în tainele vieții.”

A urmat un dialog între Andrei Mocuța și Lucia Cuciureanu. Întrebările care i-au fost adresate și răspunsurile au stârnit interesul celor prezenți care, la rândul lor, au vrut să știe mai multe despre geneza cărții, despre personaje și despre pasiunile autorului. Andrei Mocuța s-a descoperit astfel ca un scriitor dublat de un cititor avizat și de un împătimit cinefil. Un intelectual „tobă de carte”, un spirit proaspăt, deschis, spontan.

Sesiunea de autografe a încheiat cu brio întâlnirea. Autorul a scris, minute întregi, dedicații personalizate și a semnat cărțile venite de la editură. Semn că romanul lui va fi citit și poate recitit de toți cei îndrăgostiți de literatură.

Această lansare de carte mă determină să spun că autorii contemporani veritabili și cărțile lor încă mai „locuiesc” în librării și în sufletele noastre.

L.C.

„IANUARIE ROMÂNESC LA SEGHEDIN”

0

 Sub genericul „Ianuarie românesc la Seghedin”, Consulatul General al României la Szeged (Seghedin),  sub coordonarea consulului general Florin Vasiloni, a organizat miercuri, 31 ianuarie 2024, o manifestare de diplomaţie publică multiplă, dedicată mai multor evenimente importante pentru români: împlinirea a 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850); Ziua Culturii Naționale Române şi Unirea Principatelor Române, la 165 de ani de la realizarea ei (în 24 ianuarie 1859).

Manifestarea a fost organizată cu sprijinul Catedrei de Limba și Literatura Română a Facultății de Pedagogie “Juhász Gyula” din cadrul Universităţii din Szeged şi a  Liceului şi Şcolii Generale  „Nicolae Bălcescu” Gyula.

La manifestare au participat membri, reprezentanți și conducători ai comunității românești din Ungaria, oficialităţi ungare și oaspeți de seamă din România. Au fost prezenți Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU); Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); prof. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Limba și Literatura Română a Facultății de Pedagogie “Juhász Gyula” din cadrul Universităţii din Szeged; prof. Gheorghe Petruşan, fost şef al Catedrei, renumit eminescolog; Tiberiu Boca, şeful redacţiei în lb. română a Studioului Radio-TV din Szeged, membru al prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); Ştefan Crâsta, preşedintele Asociaţiei Culturale a Românilor din Seghedin; pr. Florin Olteanu, protopop ortodox de Gyula şi reprezentant al Casei Culturale şi Comunitare a Românilor din Ungaria; pr. Aurel Becan, protopop ortodox de Szeged; Beata Condoroş şi Gheorghe Pătcaş, deputaţi ai Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), alte cadre didactice, reprezentanţi ai mediului univesitar, ai mediului de Afaceri, etnici şi cetăţeni români care locuiesc la Szeged, Hodmezovasarhely, Asotthalom;  ş.a.

Au fost prezenţi Atilla Kokuti, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a comitatului Csongrad-Csanad; prof. Peter Zakar, prorectorul Universităţii din Szeged; Tibor Papp, directorul de protocol al Primăriei Szeged, ş.a.

Din România au participat printre alţii Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV); Alina Pădurean, decanul Facultății de Științe Umaniste și Sociale, din cadrul UAV; Speranţa Milancovici, decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Educație Fizică şi Sport, reprezentant al Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad (UVVG).

Cuvinte de salut au fost adresate din partea consulului general Florin Trandafir Vasiloni. Cu această ocazie, Ghorghe Cârciu, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a transmis un mesaj. Un cuvânt de binecuvântare și de felicitare a fost adresat de Preasfințitul Părinte Siluan, care a precizat că manifestările de acest fel ajută foarte mult la cunoașterea unor evenimente importante din istoria neamului nostru și la afirmarea și consolidarea identității naționale, spirituale și culturale româneşti, iar ele sunt apreciate nu doar de membri comunității românești din Ungaria, ci și de toți cei care iau parte la ele. De asemenea, Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) a felicitat organizatorii şi a transmis un mesaj de salut celor prezenţi.

Prof. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de lb. Română din Szeged a vorbit despre  Povestea „Horei Unirii”, de Vasile Alecsandri. Prof. Judith Călinescu, lector a Institutului Limbii Române şi profesor la Catedra de lb. Română din Szeged,  cu sprijinul prof. Beáta Kondoros Szöllősi, metodician și studentei Denisa Tămaș, au prezentat traduceri ale poeziei eminesciene în maghiară și în alte limbi, scoţând în evidenţă universalitatea geniului eminescian.

Elevii de la Școala Generală și Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula au prezentat un moment cultural apreciat de public (Dramatizarea unui fragment din  poemul „Muşat şi ursitorile”, de Mihai Eminescu şi melodii pe versuri eminesciene prezentate de elevul Hunor Szabo).

Pe acordurile „Horei Unirii”, cei prezenți au participat la o recepție, oferită de Consulatul General al României la Szeged, la care cei prezenţi au putut degusta vinuri româneşti. https://youtu.be/X2YAJEQD2JM?si=NvuuMfTl18HC6ev9

FEREASTRA LUI DUMNEZEU

0
De când sunt în Africa de Sud – și au trecut deja patru săptămâni – mai că nu mă recunosc. Acasă, eram pasăre de noapte. Mă culcam mult după miezul nopții, din cauza televizorului,
și mă trezeam pe la ora 8, ba și la 9, uneori. Eram consumator pătimaș de talk-show-uri, de meciuri și de filme. Aici, pe continentul negru, mă culc devreme și mă trezesc de cum se face ziuă, de parcă aș fi în întrecere cu Soarele. De regulă, îl întrec, fac ochi înaintea lui. Apoi, credeam că nu pot trăi fără televizor. Aiurea! În 30 de zile, am văzut doar două meciuri – de-ale lui Internazionale Milano, echipă cu care țin din fragedă pruncie, adică de pe vremea lui Helenio Hererra – și spiciul lui Donal Trump, din ziua în care s-a mutat la Casa Albă, ca vremelnic „chiriaș”. O singură dată am intrat pe ziare.com, să văd ce mai e pe acasă. Ei bine, m-am îngrețoșat, după numai câteva minute. Aveam să regăsesc acolo înverșunarea, dezbinarea, geniul urii contraproductive, toate atât de dăunătoare neamului românesc, prin consumul inutil, risipitor de energii. Cum nu am bătut atâta drum ca să rămân fixat în înverșunarea de acasă, îmi zic: „Risipiți-vă, dragi compatrioți, dar nu și cu mine, în niciun caz nu acum, nu de aici. Am descoperit că se poate trăi și altfel, că există altă scară de valori pentru care merită să deschizi ochii, dimineața”. Am (re)descoperit sensul deplin al iubirii, al biblicului „dacă dragoste nu e, nimic nu e”, cu care Marin Preda încheia „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Cam asta gândeam în dimineața aceea, la Crystal Springs, pe când soarele începea să mângâie, ca într-o binecuvântare, culmea, de un verde crud, a muntelui care se înălța, departe, în fața sa. Stăteam pe terasă și nu mă săturam de ceea ce vedeam cu ochii, cu mintea și, mai ales, cu sufletul. Descopăr, la nici 50 de metri de mine, niște babuini. Curând, aveam să îmi dau seama că sunt zeci. Maturi și „copii”. Îi las cu lumea lor și privesc hăul „mobilat” cu stânci de toate formele. Hăul se adâncește într-o căldare, de fapt o poiană. Urc muntele cu privirea.
Soarele și norii desfășurau pe pajiște un spectacol de lumini și umbre. Geta mi se alătură cu o cafea. Apar Virgil și Carmela. Ne facem repede programul pentru ziua aceea. De fapt, Carmela este programatorul. Improvizăm un mic dejun și pornim să atacăm prima țintă. Pilgrim’s Rest. Localitate se împarte în două – orașul de jos și orașul de sus. Acolo, cu multă vreme în urmă, se înființase prima mină de aur. Acum este doar o țintă turistică. Carmela caută un studio foto. Nu înțeleg de ce. Intrăm. Nici nu mă dezmeticesc bine că și sunt îmbrăcat cu un costum de pușcăriaș. Virgil, aidoma. Ni se dă o pușcă, dar și o bilă la picioare. Aha, deci am evadat! Se ivesc Geta și Carmela, care se echipaseră în altă cabină. Le admirăm, noi, bărbații, așa costumate, precum în revistele de can-can , de la începuturile Moulin Rouge-ului. Matroana și „fata”! Ne prăpădim de râs, dar intrăm în roluri, instruiți de regizor (o tânără care mânuia aparatul foto).
Îm întinde un telefon de epocă, la care, fără să-mi spună ceva, strig: „I’ll kill you!”. Facem vreo 10 poze, în ipostaze diferite, dar alegem numai trei, din cauza prețului piperat. Le ridicăm peste 30 de minute – Carmela și Virgil, înrămate, noi, din cauza bagajelor, a avionului, adunate sul, într-un tub.
De la cabaret, ajungem la cimitir! La vechiul cimitir. Acolo și-au găsit sfârșitul, copii și vârstnici. Citim pe pietrele funerare. Cea mai veche inscripție era din 1705! Constatăm că unele morminte sunt așezate oblic. Un panou, ne lămurește. Criminalii, tâlharii aveau parte de morminte orientate oblic – după cum își trăiseră viața cei de acolo, unii drept, alții nedrept, abătuți de la legile morale și sociale.
Plecăm. Mergem spre God’s Window. Urcăm pe munte, pe trepte de piatră. efort plăcut, după zile de stat în mașină. Ajungând sus, mi-am dat seama de ce locului i se spune
„Fereastra lui Dumnezeu”. Doar Dumnezeu putea să dăruiască omului o asemenea priveliște. Munți împăduriți cu o vegetație tropicală, jos, între munți, un lac uriaș, își mângâia, în valuri abia văzute, apa de un albastru închis. Vizitatorii au trei locuri cu perspectivă spre acel RAI. Le-am onorat pe toate. Nici nu se putea altfel! Înnobilați cu asemenea avere, urcăm la Rain Forest, o junglă în care, din cauza umidității ridicate, vegetația scapă spre pământ stropi de ploaie. Îmi spun că sunt „lacrimi”. Lacrimi de bucurie ale unei vegetații luxuriante. Este bucuria de a exista. Dar nu văsuserăm încă totul. Ne oprim și la Potholes. Alt spectacol al dumnezeirii! Printre munți, apa unui râu coboară în cascade, de parcă vrea să acumuleze elan și forță, pare că se risipeste ca ulterior să se adune și să intre vijelioasă printre stânci de culoarea cafelei cu lapte. Mii, poate zeci de mii de ani, a trudit apa ca să sculpteze canioanele în forme geometrice de neimaginat, în absența ochiului martor.
Încheiem ziua dăruită de Dumnezeu, dar și de pământenii, prietenii noștri, Virgil și Carmela, cu o plimbare prin Crystal Springs, locul minunat și o baie binevenită la piscină.
Tristan MIHUȚA

Oare?

0
Apropo de tabăra în care au migrat „fețele” bisericești (de parcă ar fi o noutate, nu?)! E în trend, monșer! Cu ceea ce se întâmplă în societate! Când ai „caste”, de genul sinecuriștilor răsplătiți pentru „devotament și „non-combat”, cu salarii fără muncă sau randament și pensii speciale mai mari decât salariile (sfidare totală a societății), de ce n-ar profita și „fețele” bisericești? Nu sunt tot o castă de parveniți ce profită de ignoranță și toleranța ignoranților? Nu stau la „intersectiile” unde se despart drumurile, spre iad și rai și ne îndrumă spre iad, pentru că primesc „comision” de la „stăpânul” lumii? Știm, dar facem pe ignoranții, sperând că ignoranța e invizibilă.
Oare?
Pavel ROMAN

Zonele turistice din județul Arad prind viață. Centru SPA și pistă de bob de vară la Ineu, aqua park la Pecica

0
Zonele turistice din județul Arad prind viață, cel puțin pe hârtie, administrațiile locale manifestându-și interesul de a depune proiecte pentru finanțare prin ADR Vest.
Centru SPA și pistă de bob de vară la Ineu, aqua park la Pecica, dezvoltarea promenadei plajei Ghioroc, dar și dezvoltarea zonei edilitare – alei de acces, extinderea rețelei de apă și a celei de canalizare – sunt proiectele pe care primarii stațiunilor turistice intenționează să le depună pentru finanțare prin ADR Vest.
Consiliul Județean Arad a găzduit joi o întâlnire privind finanțarea prin ADR Vest a investițiilor în domeniul turismului pentru stațiunile turistice din județul Arad. La întâlnirea cu directorul ADR Vest, Sorin Maxim, și cu președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, au participat primarii stațiunilor de interes local Pecica, Ineu și Ghioroc, respectiv viceprimarul singurei stațiuni de interes național din județul Arad, Moneasa.
Singura stațiune turistică din județ care nu a fost reprezentată la întâlnire este Lipova.
„Valoarea maximă nerambursabilă per proiect este de 5 milioane de euro, bani prin care se urmărește dezvoltarea și punerea în valoare a stațiunii, ceea ce va duce la creșterea numărului de turiști și, implicit, la dezvoltarea economică a județului. Îi felicit pe primarii care muncesc și scriu proiecte pentru atragerea acestor bani destinați exclusiv stațiunilor turistice. La rândul nostru, Consiliul Județean, le suntem parteneri în ceea ce privește cofinanțarea investițiilor. De asemenea, mulțumesc echipei ADR Vest pentru colaborarea excelentă”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Centru SPA și pistă de bob de vară la Ineu, aqua park la Pecica, dezvoltarea promenadei plajei Ghioroc, dar și dezvoltarea zonei edilitare – alei de acces, extinderea rețelei de apă și a celei de canalizare – sunt proiectele pe care primarii stațiunilor turistice intenționează să le depună pentru finanțare prin ADR Vest.
„Ne bucurăm de această întâlnire cu ADR Vest pentru că am primit informații care ne ajută să scriem cât mai bine proiectele. Noi ne dorim, ca oraș, să dezvoltăm două zone turistice. Una în fostul poligon de la poalele Dealului Viilor, unde ne-am dori să construim o pistă de bob de vară, desigur, alături de alte jocuri pentru copii în acea zonă, și în fostul Păhui, depozitul de armament, unde ne dorim să facem o zonă SPA, pe care să o dezvoltăm în timp și să devină un centru SPA atractiv pentru turiști, care să rămână cât mai mult în Ineu”, a precizat Călin Abrudan, primarul orașului Ineu. „Pecica este o stațiune de interes local și datorită acestei atestări putem accesa fonduri europene pentru dezvoltarea componentei de turism. Avem un proiect ambițios, de circa șase milioane de euro, din care 5 milioane fonduri nerambursabile, prin care dorim să înființăm un aqua park în Pecica, să valorificăm apa termală pe care o avem și să atragem, astfel, turiști nu doar din județul Arad, ci și din Timiș sau Ungaria. În cadrul proiectului este prevăzut și drumul de acces dotat cu pistă de biciclete, dar și un hotel, pentru a putea caza turiștii care doresc să rămână mai multe zile. Acest obiectiv turistic, aqua park-ul, se adaugă celorlalte obiective pe care Pecica le are sau pe care le vom înființa în viitor”, a declarat primarul Petru Antal. „Continuăm dezvoltarea stațiunii Ghioroc și profităm de oportunitatea de a depune un nou proiect, cu finanțare europeană. Prin acest proiect, de aproximativ 5 milioane de euro, urmează să dezvoltăm atât zona edilitară – alei de acces, extinderea rețelei de apă și a celei de canalizare – dar și promenada plajei Ghioroc. Cred că prin aceste investiții am depășit de mult sfera unei stațiuni de interes local și suntem deja cunoscuți ca un obiectiv turistic de interes regional, chiar național”, a menționat Corneliu Popi-Morodan, primarul comunei Ghioroc. NEWSAR.RO

Un arădean celebru s-a trezit cu un sutien pe mașină. Cine e admiratoarea secretă?

0
Un arădean celebru, este vorba despre Dani Dascălu (om de televiziune, fost purtător de cuvânt al Prefecturii), cunoscut în oraș (și nu numai!) pentru apetitul său în ceea ce privește … sânii, s-a trezit cu un sutien pe mașină.
S-a întâmplat astăzi, în parcarea unui hotel de pe malul Mureșului, în timp ce Dani Dascălu își bea liniștit cafeaua în restaurant.
Acum, toată lumea – dar mai ales Dani Dascălu – se întreabă ale cui forme le-a îmbrăcat piesa vestimentară înainte să ajungă la el pe mașină? Cine e admiratoarea secretă și ce mesaj a dorit să-i transmită? Sunt întrebări cât se poate de firești, preocupante, la care inclusiv cititorii noștri ne pot ajuta să găsim un răspuns!
NEWSAR.RO  

Lansare de carte la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

0
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi Marți, 30 ianuarie, Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felean” alături de Liceul Teologic Ortodox din Arad sărbătorește  Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, cei trei protectori ai școlilor teologice în Patriarhia Română. Sărbătoarea va debuta cu oficierea Sfintei Liturghii arhierești în Catedrala Veche „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” iar, după încheierea slujbei, la orele 12.00 va avea loc lansarea volumului omagial „In Honorem” dedicat Pr. Prof. Constantin Rus.

WEEKEND LA JOHANNESBURG

0
Însemnări din Africa de Sud
Sunt momente de trăire și sunt locuri pe lumea asta pe care, dacă s-ar putea, le-ai lua cu tine. Dar condiția umană (uite cum am ajuns să-mi amintesc de André Malraux , fără să vreau!) de trecător prin viață și prin lume ne refuză egoismul și pornirile egocentrice – OMULE, ai trăit ceva, undeva, ia trăirile cu tine, dar lasă acel tărâm, acel spațiu la locul său. Să trăiască, să se bucure (uneori să plângă ori să se întristeze) și alții. Așa că, obligat de rânduielile riguroase al dumnezeirii, am luat cu mine, cu noi, doar trăirile. Să recunoaștem că este una din puținele averi de care nu putem fi deposedați decât de căderea cortinei.
Lăsăm, așadar, Sedgefieldul cu plajele sale, una mai frumoasă ca alta, acolo unde l-a pus Dumnezeu și unde l-a înnobilat robul său, OMUL. Ne sculăm cu noaptea în cap, la trei dimineața, pentru că ne aștepta un drum lung, de peste 1.200 de kilometri. La 3,45, pornim. De cu seară, îmi notasem în carnețel kilometrii parcurși de Virgil ca să vedem ce n-am mai văzut, lumea din sudul continentului negru. Se adunaseră 3.032 de kilometri. Pentru a ajunge la Johannesburg, trebuia să trecem prin George, apoi să o luăm pe N 12 și, de la Bloemfontein, pe N 1. Curând, după ieșirea din George, apar munții. Înalți, pleșuvi, care se leagă între ei prin nevăzute „mâini” subterane, de parcă ar fi siamezi. În dreapta muntele coboară până la marginea drumului. În stânga, ceva ce aduce a râpă bolovănoasă – probabil, loc pentru trecerea torenților pe vreme de ploaie – apoi, muntele. Ai impresia că natura a lăsat doar atâta loc cât să poată trece numai două mașini, una pe lângă alta. Verdele, pădurile rămân și ele la Sedgefield și totul se colorează în gri. Prindem un camion din urmă. Pas să-l poți depăși. Din 50 în 50 de metri, apar curbe care ascund neprevăzutul. Mergem așa, în curul camionului, vreo 30 de minute de exasperare, după care scăpăm. Apoi, evadăm și din munți și dăm cu ochii de semideșert. Se luminase de ziuă și turme după turme de oi ne sugerează că harnicele ovine se treziseră cel puțin odată cu noi. Sau, nu or fi dormit? Mă mir cu voce tare ce ar putea mânca printre tufe cu spini, bolovani și cactuși. Carmela și Virgil îmi spun că de acolo pornește spre țară ori la export cea mai gustoasă carne de oaie. Dacă nu cred, vom proba. Prefer să-i cred și-i rog ca mie să nu-mi pomenească de carne de oaie – nu vreau nici s-o văd, darmite s-o mai și mănânc! Apoi, turmele de oi alternează cu vitele și, printre ele, struți, crescuți de asemenea de fermieri.
Pe la ora 12, ajungem la Bloemfontein, de unde, până la Johannesburg, mai avem de parcurs 410 kilometri. Vreo trei ore și ceva, mă asigură Carmela. Peisajul e altul. Zona e grânarul Africii de Sud. Porumbul, compact, omogen, urmează linii perfect drepte, de parcă ar fi fost trasate de un bun desenator tehnic. Ne oprim la un control al poliției. Și nu orice control, ci unul la care participau vreo 30 de polițiști. Se uită și în portbagaj! Cu un aparat special, citesc, verifică licența lui Virgil, actele mașinii, vigneta. „Probabil au o informație despre droguri sau ceva de genul acesta”, mă lămurește Virgil. Oricare o fi fost rostul filtrului, polițiștii erau amabili, glumeau, ceea ce m-a dus cu gândul la polițiștii de la noi, gravi, încruntați, prea importanți de misiunea lor. Suzuky, rulează mai departe, printre jaloane și printre zecile de mașini, utilaje angajate la lucrările de lărgire a autostrăzii cu încă două benzi, la pasaje aeriene peste autostradă. Și asta, de-a lungul a circa 100 de kilometri! Cum îl simt pe Virgil obosit, un pic ori mai mult, îi propun să ne oprim la o țigară. Am avut ideea bună. Țigara și red bull-ul l-au înviorat și am ajuns cu bine acasă, pe o ploaie binevenită după căldurile care ne-au încins pe drum. Mă uit la kilometraj: 4.253 de kilometri, ceea ce înseamnă că am parcurs fix 1221 de kilometri, în mai puțin de 12 ore, și cu vreo patru-cinci opriri. În fața porții îl aplaudam pe Virgil, așa cum sunt aplaudați aviatorii, după o aterizare foarte reușită. Fain ficior, prietenul meu, Virgil!
A doua zi, sâmbătă, program de vizite. Începem cu Egina, fiica lui Virgil, și cu Toma și Luca, băieții ei minunați, prietenoși, afectuoși, politicoși, bine-crescuți. Apoi, le lăsăm pe Carmela și pe Geta la Josefa, fiica lui Carmela, și noi, bărbații mergem să-l vedem pe Adelin, fiul lui Virgil. Pe Adelin nu-l mai văzusem de pe când avea nouă ani și copilărea cu băieții mei, Răzvan și Cosmin. În locul copilului blond, cu părul inele, inele, am găsit un bărbat de 44 de ani, bine înfipt aici. I-am dăruit cartea mea, „Adevărul, gol-goluț”, spunându-i că părerile au fost împărțite – unii spuneau că nu mai știe să citească românește, alții, Virgil mai ales, că știe. Adelin a deschis cartea la întâmplare și mi-a citit, relativ cursiv, câteva rânduri. Știa, mai știa după atâta amar de vreme!
Adelin Pop lucrează în sistemul bancar, pentru cunoscuta bancă engleză Barklays, având, la un moment dat, și responsabilități pentru Orientul Mijlociu și Asia. M-a cucerit. Franc, cu mintea bine mobilată. Cu o casă superbă și alte două în faza de finisare – pe o suprafață de 5.000 mp. Am mâncat bine, am povestit de acasă, din vremurile de demult, dar și despre lumea de azi. Din prima, m-a întrebat dacă mă tem de câini. Am zis nuuu!, dar când m-am trezit în față cu trei dulăi, de peste 80 de kilograme fiecare, mi-au tremurat ușor picioarele – nu prea tare, ca să nu simtă „firavele” ființe canine că am teama în mine (de îmi simțeau frica, mă haleau de viu!). Ne-am despărțit neștiind dacă ne vom mai revedea vreodată.
Urmează Eugen Miculiță, prietenul din pruncie, care locuia peste drum de casa mea. Îi amintesc cum, prin clasa a XI – a, am chiulit de la școală. Ieșisem pe ușă, am trecut drumul și am stat la el până a venit vremea reîntoarcerii de la liceu, pe la ora 14, 30. Citisem toată noaptea ”Invitațe la vals”, a lui Mihail Drumeș, o carte care m-a fascinat, pe mine, cel abia ieșit din adolescență, și numai de cursuri nu-mi ardea. Povestim, cu Eugen și cu Virgil, rememorăm trăiri și plecăm, nu fără promisiunea că ne vom mai vedea înainte de a mă reîntoarce în țară.
La Josefa, fiica Carmelei. Primire minunată, din partea ei, a soțului și a celor doi copii – o fată și un băiat de 18 ani. De cum am intrat pe poartă, fetele au încins grătarul. Sefy, cum o răsfață Carmela, o rupe binișor pe românește. Chiar bine. Ca să fim mulțumiți de primire, aleargă de colo-colo, aduce frigărui de pasăre, fleici de vită, groase de peste trei centimetri. Îi spunem că e mult, că am mai adus și noi. Dar ține să folosim tot. Încă simțeam în stomac „plinul” făcut la Adelin, dar, deh!, politețea obliga. La urmă am pus pe grătar micii, făcuți de mine, acasă la Virgil. Au fost consumați primii, într-o apreciere unanimă cu privire la gust, la calitate. M-am simțit important că mă pricep și eu la ceva, dar și produsele lor au fost delicioase. Ne-am despărțit cu drag. Era a patra despărțire, după a patra vizită – într-o singură zi. Ce minunat e să te preumbli printre OAMENI!
Tristan MIHUȚA

Covor verde de mătase

0
Frumos joacă UTA-acasă
Luni de zile , problemele gazonului de pe Stadionul ”Francisc Neuman” au fost prezentate, analizate și comentate în majoritatea articolelor, emisiunilor tv și discuțiilor pe rețelele de socializare.
Și, pe bună dreptate. Nu s-a luat în considerare că și adversarii jucau pe aceeași suprafață, ci doar speranța că echipa noastră dragă ar fi cea mai avantajată punându-i-se la dispoziție un teren ” masă de biliard”.
Pusă sub presiune de aceste numeroase articole critice, atât din presa arădeană, cât și cea națională, administrația locală, cea care deține drepturile stadionului arădean și-a dat seama că e o adevărată rușine ca una dintre cele mai titrate echipe de fotbal din România să se plimbe ca ”șătrarii”,de colo- colo, chinuindu-se prin ”arăturile” altor stadioane din țară.
S-au făcut eforturi financiare și ieri au pus la dispoziția roș-albilor un covor de iarbă nou –nouț, gândind : ”Noa, poftiți, să vedem ce motive mai găsiți!”
Chiar dacă a plouat cu o noapte înainte, darul oferit clubului s-a comportat exemplar, el fiind, câteva minute de la debutul meciului, ” controlat” cu grijă de crampoanele jucătorilor, după care, UTA a prezentat o poftă de joc nemaipomenită în această ediție de campionat.
La ultima conferiță de presă ținută la sediul clubului, joi , Mircea Rednic a răspuns șugubăț la o întrebare pusă de mine, demonstrând că mi-a citit articolul cu ” Zacusca arădeană”
În glumă l-am întrebat dacă în meciul de sâmbătă îl va folosi pe Micovschi tot fundaș lateral?
” Sâmbătă nu voi mai fi Masterchef de zacuscă, ci voi face o ciorbă”, a răspuns Rednic.
Și s-a ținut de cuvânt. Lui Micovschi îi s-au dat sarcini ofensive, și a fost , unul dintre cei mai buni jucători ai UTA-ei, sâmbătă
În ”ciorba ” lui, Rednic a mai plasat două trei frunze de leuștean cu mare putere energizantă, Benga, Conte și surpriza Kucher, un cățel de usturoi , fundașul lateral Diogo Rodriguez, iar pe la linia de mijloc, puțină smântână (atât cât trebuie la o ciorbă), reprezentată perfect, atât cât a putut juca, de Mihai Cristian.
În rest, Căpușă și-a ” cerut iertare” pentru meciul cu FCSB, evoluând mult mai atent. Fabry ne-a adus aminte că are un stâng de clasă, iar Lukassen a fost în multe momente , ” ardeiul iute”, un ” partener” de neînlocuit într- ciorbă.
Concluzia finală: UTA ne-a oferit o după-amiază de neuitat, iar meciul a fost de un spectacol rar. Faze emoționante la poarta fiecărei echipe, implicare în joc, răsturnări dese ale găleților cu VAR, un public de milioane, soare, chiar dacă a fost cu dinți, o despărțire emoționantă de fostul căpitan al echipei de aur a UTA-ei, Iosif Lereter….
Și toate aceste lucruri unde ?
Pe ”Covor verde de mătasă, mulțumim gazdă de casă”
Haide UTA!
Ioan HAMZA

Bărbat accidentat mortal pe Autostrada Timișoara – Nădlac

0
În dimineața zilei de Duminică, 28 Ianuarie, în jurul orei 04,30, un bărbat cu cetățenie spaniolă, în vârstă de aproximativ 30 de ani și care mergea în Ungaria, la km 579 al autostrăzii s-a izbit violent cu autoturismul Kia de un parapet din apropierea Vămii Nădlac.
În urma impactului deosebit de violent șoferul, care era singur în mașină, a murit pe loc. Voi reveni cu amănunte! Vasile ZĂRĂNDAN

Totala disponibilitate la dialog social a premierului generează soluții!

0
„După discuțiile cu liderii Sanitas, s-au convenit deja măsuri care ar trebui să stingă nemulțumirile și să anuleze anunțata grevă generală. Astfel:
Se vor debloca și alte posturi în Sănătate (distinct de cele 7600 deja aprobate prin memorandum), NUMAI în urma unei evaluări a necesarului de personal, preponderent în spitalele universitare și în centrele spitalicești județene cele mai aglomerate.
Săptămâna viitoare va fi o nouă întâlnire în acest sens la care sunt așteptați manageri de mari spitale, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și reprezentanți al ministerelor
S-a convenit o creștere a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar, majorare care ar urma să fie aplicată în prima jumătate a acestui an.” – a declarat Marius SULINCEAN, subprefectul județului Arad.

LA UN PAS DE MOARTE …

0
Era o dimineață frumoasă de august. Mai axact, era în 28 august 1988. Cu o zi înainte, Nicolae Ceaușescu sosise la Arad. Acum, în dimineața aceasta, trebuia să-l întâlnească pe Grósz Károly (secretar general al Partidului Muncitoresc Socialist Maghiar și prim-ministrul Republicii Populare Ungare). Știind natura relațiilor româno-maghiare, eram tare curios să văd cum își primește Ceaușescu oaspetele. Am ales o fereastră de la etajul Comitetului județean de partid, azi sediul Primăriei municipiului. Nu știu unde plecaseră toți, că nu mai era nimeni prin zonă. Adică, eram singur, în spatele unei perdele și a geamului larg deschis. Priveam curios, probabil mă și mișcam, îmi căutam unghiuri … Deodată, ușa se trântește de perete și năvălește în încăpere un ins cu un aparat emisie-recepție, agitat și transpirat: „Aici este, l-am găsit, e ok”! Apoi, gâfâind, către mine: „Domnule ești nebun? Era cât pe-aci să te împuște lunetiștii!”. M-a scos afară și a înnchis geamul. Eu râdeam, nu mă dezmeticisem încă și nu-i înțelegeam agitația. Abia mai târziu am realizat că mă aflasem, ca suspect, în bătaia lunetiștilor de peste drum – de la fostul CEC ori de la sediul de astăzi al PSD Arad. Îngerul meu protector m-a ferit de întâlnirea cu glonțul rece și doar așa am ajuns să povestesc întâmplarea. Mulțumesc, Doamne!
Tristan MIHUȚA