Învățământul de stat arădean sprijină Spitalele arădene

0
Campania ,,Învățământul arădean donează! Donează și tu!” inițiată de Colegiul Director al Asociației Directorilor din Invățământul Preuniversitar la care s-a alăturat imediat și Asociația pentru Management și Cercetare în Științe Socio-Umane din cadrul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad a avut succes. Din donații s-a reușit să se achiziționeze șapte concentratoare de oxigen care au ajuns la Spitalul Județean din Arad (secția de tratare a bolnavilor de COVID-19, din cadrul Spitalului Municipal Arad). Învățământul de stat arădean a făcut front comun pentru a susține sistemul medical arădean în lupta împotriva COVID -19.  „Este un efort comun al profesorilor din sistemul arădean de învățământ care împreună pot ajuta sistemul sanitar arădean în mod eficient. Universitatea de stat din Arad, prin Asociația pentru Management și Cercetare în Științe Socio Umane, grație fondurilor donate de către colegii noștri și de către arădenii dornici să ajute a achiziționat 3 concentratoare de oxigen pe care le-a donat spitalului împreună că 100 de litri de dezinfectant pentru mâini, preparat în laboratoarele UAV. Sperăm ca prin acțiunile noastre să oferim ajutorul de care este nevoie pentru a învinge această epidemie”  a declarat rectorul UAV, prof. univ. dr Ramona Lile. Asociația Directorilor din Învățămtul Preuniversitar din donațiile pe care le-a primit în cadrul campaniei ,,Învățământul arădean donează! Donează și tu!” a achiziționat patru concentratoare de oxigen și măști de tip Ffp2 și Ffp3 pentru spitalul arădean. „Colegiul director al asociației a decis să demareze această campanie acum aproximativ 10 zile, pentru a ajuta sistemul sanitar arădean. În aceste 10 zile au intrat în contul asociației peste 30.000 de lei din care 21.000 lei au fost folosiți pentru achiziționarea a 4 concentratoare de oxigen și a kiturilor necesare pentru utilizarea pe o perioadă de 3 luni, iar restul banilor au fost folosiți pentru achiziționarea măștilor de protecție. Mulțumim celor care ne-au fost alături, cei care au înțelesc că toți, împreună putem ajuta” a declarat inspectorul școlar general, prof.  Marius Gondor, președintele asociației. Cât de importante sunt aceste concentratoare de oxigen pentru  secția de tratare a bolnavilor de COVID-19, din cadrul Spitalului Municipal Arad, ne-a declarat dr. Dana Olaru, șeful secției Pneumologie 2: „Prin această donație avem, acum,  pentru toate cele 16 paturi din secția COVID concentratoare de oxigen. Sunt foarte importante în tratamentul bolnavilor . Mulțumim celor care s-au implicat, celor două asociații din cadrul sistemului de învățământ arădean,  mulțumim celor care au donat și au făcut posibilă această achiziție  pentru sistemul sanitar arădean. E nevoie de efortul tuturor pentru a trece cu bine prin această pandemie”. Cei care doresc să doneze bani celor două asociații,  pentru a fi folosiți la sprijinirea spitalelor din  Arad, o pot face în continuare în cele două conturi: Asociația Directorilor din Învățământul Preuniversitar Contul: RO79 BACX 0000 0017 8381 9001 Asociația pentru Management și Cercetare în Științe Socio-Umane Contul: RO05BTRLRONCRT0P17803501

De la Jeni (Genin) cetire: Azi, despre Trump și alți câțiva

0
Scenariu film american, despre pandemia Covid19-2020. Un el și o ea, ca în toate filmele americane, doi copii și un câine. Ea vine dintr-o delegație și aduce coronavirusul, el îl ia și zace în spital, ea e asimptomatică, cei doi copii sunt adolescenți și fac prostii; ea n-are voie în spital, dar se îndrăgostește prin geam de medicul care a luat și el virusul și e asimptimatic și îl tratează cu juma’ de gură pe bărba-su lu asta; îl băgăm și pe Trump, el e simptomatic rău și cere tratament la domiciliu, pentru că Melania e frumoasă; ea n-a luat virusul, că nu a intrat în contact cu el cam de când a zămislit urmașul; asta, eroina principală, asimptomatică fiind, fuge cu doctorul care avea grijă de barba-su în nush ce bază bio-chimică de făurit virusuri pe cale nenaturală, dau acolo peste un fel de Zweistein care se juca de-a virusurile, doctorul îl leagă de un scaun pe ăsta și oprește producția de carcalaci pe căi neînțelese de telespectator, ea, eroina, se sfârșește de emoție privindu-l pe dom’ doctor la lucru, în timp ce-l ține pe Zweistein pironit de scaun, că au avut prea puțin scotch și se teme că se dezleagă idiotul; după ce virusăreala e omorâtă în fașă ea sună la FBI, până vin ăia ăștia fac dragoste pe un pat ginecologic, ilogic plasat de producători în incinta Institutului bio-chimic, când ea zice un ultim „Oh, my God” ajunge și FBI-ul, îl înșfacă pe Zweistein care râde diavolește, dând semne că mai poate urma o serie, că avea dosită pe undeva formula mamă de făurit virusuri în laborator și telespectatorul știe asta pentru că el tocmai se uita insistent la o gură de aerisire în timp ce FBI-ul îl trăgea cu scaunul spre dubă. Eroii principali se duc la spitalul de unde-au venit, bărba-su moare, spre necazul ei fake gen, că avea boli asociate, doctorul o consolează și o mângâie pe cap, ea sună acasă și vorbește cu pruncii, ăștia vor, fără nicio logică, să-i crească babă-sa, că are curte și da’ dacă mai vine vreo pandemie și tre’ să stea în casă luni întregi! Câinele latră. La televizorul de pe holul spitalului îl arată pe Trump cu mască pe figură, cu părul legat în vârful capului, conectat la aparate de respirat, cu perfuzii în mână și pe Mela în livingul conjugal, declarând că Donald e tare, că doar de tare l-a luat. Kaneț filma. Pardon. The end. Acuma! Pe cine vedeți în rolurile: ei, al lui, al doctorului, al lui Zweistein, al lui Trump și al Melei? Hm? Eugenia CRAINIC Foto: internet

GÂNDURI DIN AREST

1
Pandemia asta ne-a dat peste cap viața. Nimic nu mai e din ce-a fost. Am învățat până și ce e arestul la domiciliu. Cuplurile, familiile sunt supuse testului de sănătate psihică. Doar natura trece nepăsătoare peste încercările noastre. Mugurii, cât sunt de firavi, au țâșnit prin scoarță, deschizând un nou ciclu –flori, frunze, fructe, oxigen pentru Planetă. Dar și aici, peste colțul de natură, se abate RĂUL. Înghețul. La început au fost omorâte florile de cais. Acum, se anunță, pentru miercuri – 2 grade Celsius. Pericol pentru cireși, vișini, meri, peri … Poate că n-ați sesizat. Trecem printr-o secetă pedologică severă. În toamnă, nu prea a plouat; iarna a fost fără zăpadă; în primăvară, mai știe cineva când a plouat? Se anunță o firavă scuturare de nori noaptea care vine, apoi iar secetă. Mulți vorbesc despre o criză alimentară care ne așteaptă la primul colț. La câte încercări ne supui, Doamne? Îmi vine în minte o consemnare a lui Dostoievski („Însemnări din subterană”?): Doamne, nu-i da omului cât poate duce! Curios, mai bine zis ciudat, s-au înmulțit și veștile triste. Despre câțiva prieteni aflu că au „dobândit” cancer. Apoi, parcă mai abitir ca înainte, se duc spre Tatăl Ceresc neamuri, prieteni, într-o singurătate și un anonimat absurde, străine firii, asemenea absurdului kafkian. „Dar unul dintre cei doi îl apucă tocmai atunci de gât, pe când celălalt îi înfipse cuțitul adânc în inimă și i-l răsuci acolo de două ori. Cu ochii care i se stingeau, K. îi mai văzu pe cei doi domni, aplecați peste fața lui, cum priveau deznodământul, obraz lângă obraz. – Ca un câine! Spuse el, și era ca și cum rușinea ar fi trebuit să-i supraviețuiască”. (Franz Kafka, „Procesul”). Altfel, uneori, mai ales seara, simt în nări și retrăiesc în minte, chiar și în suflet, mirajul serilor din săptămâna Paștelui. Este ceva cu totul aparte, sfânt, curat în aceste seri de denii. Verdele naturii, albul florilor, rozul florilor, albul varului dat de gospodari pe tulpina pomilor, toate se constituie într-o chemare la viață, într-o voință, poate negândită, dar sigur ancestrală de-a mai parcurge și noi un nou ciclu în eternitatea fermecătoare a Universului. Cam asta simt și asta gândesc acum, de aici, din arestul de la domiciliu. Tristan MIHUȚA

Firmă privată pune, GRATUIT, la dispoziția celor infectați cu CORONAVIRUS un spital cu 40 de paturi. În timp ce CJArad va investi 3 milioane de euro la EXPO?!

Despre marea „afacere” ce se pregătește prin amenajarea unui spital de campanie la EXPO Arad credem că ați auzit. Au avut grijă autoritățile județene să iasă cu diverse comunicate de presă cum kă ce și kă kum vor ei să facă. De-acum încolo. Că până acum au fost ocupați, așa cum vă spuneam, să se laude cât de buni sunt ei și ce fac pentru arădenii care (Ferească Dumnezeu!) au sau vor avea probelem cu COVID 19. Pă mama dracului, vorba unui clasic în viață (ziarist). Nu mulți dintre comuniștii care ne citesc și-au exprimat nedumerirea pe ce pot cheltui cei de la Consiliul Județean peste 3 (TREI)!!! MILIOANE DE EURO? Atâta veme cât, cel puțin o firmă mare din Arad, știm noi, s-a oferit să facă unele lucrări cu titlu GRATUIT! Conform celor debitate de CJA, în majoritatea lor liberali, sau simpatizanți care încă mai cred în abureli, acolo se vor montate 204 de paturi (atenție, puse deja la dispoziție de către Ministerul Apărării), ceva aparatură medicală (la achiziționarea acesteia se pricep cel mai bine cei de la CJA) pentru care nu au fost (din câte știm) consultați medici specialiști în domeniu etc. Și, altă cretinătate debitată, vor fi aduse peste 140 de cadre medicale! De unde? Poate din China? Că în Arad e penurie de cadre medicale. Ne este scârbă să continuăm pe acest subiect. Vă mai spunem doar că în țări ca Italia, Spania, Germania etc., CORONAVIRUSUL o lasă mai moale, restricțiile au fost ridicate, iar noi de-abia acum vom începe amenajarea Spitalului de Campanie EXPO Arad. Tocmai în Săpămâna Mare! Să vedem cine va lucra la amenajarea sa. În tot acest timp de căcăială a CJA-ului, care și-a arătat încă o dată incompetența și adevărata față, să nu zicem și de alte efecte pecuniare, o firmă din domeniul medical, PROIMAGISTICA SRL Arad, ce are sediul pe str. A, Șaguna, a pus la dipoziția autorităților un spital cu peste 40 de locuri (paturi etc.), utilat. Și acest lucru l-a făcut cu titlu GRATUIT! Pardon, „competenții” de la CJ Arad mai trebuie doar să aducă personal medical, aparatură medicală. Aparatură pe care ulterior și-o va recupera, normal. Deci, despre ce vorbim? Poate că mai marii CJA ar aștepta ca patronii de la PROIMAGISTICA să mai „sară și la cap”. Mai știi? R.D.S. Explic.foto: Pe planșă totul arată ca la carte. Dar cum diferența de la realitate la teorie e cât cea de la sulă la ureche…

NewsAr.ro: Un POMPIER de la ISU Arad, confirmat POZITIV cu COVID-19, alți patru sunt în IZOLARE

0
La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile GOLDIȘ” Arad există un angajat confirmat în urmă testării pentru COVID 19.
Testarea s-a făcut pentru că, persoană în cauză acuza simptome specifice. Rezultatul testării a fost primit în cursul zilei de 12 aprilie.
Este de specificat că pompierul nu face parte din subunitățile de intervenție. Inspectorul șef a ordonat intrarea în izolare a altor trei angajați, contacți direcți.
A fost declanșată și o anchetă epidemiologică.
Tot la nivelul inspectoratului mai exista un angajat, izolat la domiciliu în urma confirmării cu COVID 19, a unui membru al familiei.

NewsAr.ro: CORONAVIRUS. Alte trei DECESE au fost raportate la Arad

Încă trei persoane au fost raportate ca decedate la Arad, după ce au fost infectate cu norul coronavirus.
Duminică, autoritățile au informat că este vorba despre o femeie în vârstă de 79 de ani internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad din data de 3 aprilie. În data de 9 aprilie a fost transferată în Secția Chirurgie, cu abdomen acut. Tot în aceeași zi i-a fost recoltată proba pentru coronavirus, rezultatul pozitiv venind două zile mai târziu, când femeia a și decedat, de altfel. Aceasta suferea și de insuficiență cardiacă și fibrilație atrială.
Cel de al doilea caz este al unui bărbat de 52 de ani, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad – Secția de Nefrologie, în data de 30 martie 2020, pentru hemodializă. În aceeași zi i-a fost  recoltată proba pentru COVID-19, rezultatul pozitiv sosind în data de 3 aprilie. Bărbatul a decedat în data de 12 aprilie. Acesta suferea de boală renală cronică în stadiu IV, ciroză hepatică cu virus hepatitic C și anemie secundară.
Cel de al treilea deces raportat a fost al unui bărbat de 69 de ani, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad – secția Boli Infecțioase cu diagnosticul de bronhopneumonie. I s-au recoltat probe pentru COVID-19 în 3 aprilie, rezultatul pozitiv sosind a doua zi. Bărbatul a decedat în data de 10 aprilie. Acesta suferea de cardiomiopatie ischemică, diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială și icter mecanic.

MIELUL DE PAȘTE

0
„O, tempora! O, mores!”, zic și eu, astăzi, pe urmele lui Cicero. Ce vremuri am trăit și peste ce oameni am dat! Oameni de toate felurile, buni și răi, curați sau tâlhari, la suflet. E drept, cei curați au fost puțini – ceilalți, nenumărabili. Bunăoară, am mai spus undeva asta, mă gândeam că, pe vremuri, în perioada asta, „acțiunea MOV” (mielul, oul și vinul) era în plină desfășurare. Și mă mai gândeam, cum veneau mieii la mine acasă. Miei neceruți. Veneau la părinții mei, dovadă că expeditorii știau despre mine mai mult decât îmi puteam închipui. Mă trezeam, așa, și cu câte 5-6 și nu știam ce să fac cu ei. Eu nu mănânc miel. Oaie, nici atât. Țineam pentru familie, iar cea mai mare parte o dăruiam, ca să le aduc bucurie de Paște, vecinilor, cunoscuților, celor mai fără dare de mână. Primeau și poate, cuget acum și mă distrez, unii ziceau „iete, al dracu’, s-a ajuns, nu mai știe ce să facă cu mieii primiți”! Puțini erau, cred, cei care să fi zis „Ce om cumsecade, să-i dea Dumnezeu sănătate”! Fiindcă așa e omul, cârcotaș nestăpânit până și în fața unor gesturi frumoase, cu pornire din suflet, creștină. Eram director de ziar, redactor-șef, ziarist apreciat, dar și temut pentru că spuneam adevărul, și mieii veneau mai ales de la cei interesați să-mi cumpere „prietenia” ori bunăvoința. Nu erau dați din suflet, ci din interes. Dovada cea mai imbatabilă este faptul că azi nu mai vin mieii – am ieșit din sfera interesului, nu mai sunt „sculă” utilă, deci nici „prieten”. Dar știu, repet, că așa e omul, caută puncte de sprijin în jurul său ca să-i meargă bine. Acuma, să nu credeți că plâng după mieii de altădată, care azi sunt duși la alții. Am spus, nu mănânc miel! Altceva îmi lipsește, de cele mai multe ori: prietenia curată. Și mă întreb, parafrazând evanghelistul: „unde-mi sunt prietenii, cei mulți, care roiau în jurul meu pe când reprezentam „punct de interes?”. Unii nu mai fac umbră pământului, alții s-au reorientat spre noile centre de interes. Puțini au rămas, doi-trei. Sita timpului a cernut bine și a rămas doar aurul, prietenul adevărat, prietenii adevărați. Ceea ce nu e deloc rău. Dimpotrivă! Tristan MIHUȚA

Centrul Medical „Dr.Victor Babeș” despre Coronavirus şi infecţia COVID-19

0
Ce este un coronavirus ? Coronavirusurile sunt o familie numeroasă de virusuri care pot provoca boli la animale sau oameni. La om provoacă infecţii respiratorii, de la răceala comună la boli mai severe, cum ar fi Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) şi Sindromul respirator acut sever (SARS). Cel mai recent coronavirus descoperit provoacă boala coronavirus COVID-19. Ce este COVID-19 ? COVID-19 este boala infecţioasă cauzată de coronavirusul cel mai recent descoperit. Acest nou virus şi această boală nu au fost cunoscute înainte de apariţia focarului în Wuhan, China, în decembrie 2019. Care sunt simptomele COVID-19? Cele mai frecvente simptome ale COVID-19 sunt febra, oboseala şi tusea uscată. Unii pacienţi ar mai putea să aibă dureri de cap, congestie nazală, dureri în gât sau diaree. Aceste simptome sunt de obicei uşoare, cu debut treptat. Unele persoane se infectează, dar nu dezvoltă niciun simptom şi nu se simt rău. Majoritatea oamenilor (aproximativ 80 %) se recuperează fără a avea nevoie de tratament special. Aproximativ 1 din fiecare 6 persoane care suferă de COVID-19 devine grav bolnavă şi prezintă dificultăţi de respiraţie. Persoanele în vârstă, precum şi cele cu probleme medicale subiacente, cum ar fi hipertensiunea arterială, probleme cardiace sau diabet, sunt mai susceptibile să dezvolte o formă gravă. Aproximativ 2 % dintre persoanele suferinde de această boală au murit. Persoanele cu febră, tuse şi dificultăţi de respiraţie trebuie să solicite asistenţă medicală. Cum se răspândeşte COVID-19 ? Oamenii se pot îmbolnăvi de COVID-19 de la alţii care au virusul. Boala poate fi transmisă de la o persoană la alta prin secreţii sub formă de picături mici, care sunt răspândite atunci când persoana infectată tuşeşte sau strănută. Aceste picături se aşează pe obiectele şi suprafeţele din jur. Alte persoane se îmbolnăvesc de COVID-19 atingând aceste obiecte sau suprafeţe, apoi atingându-şi ochii, nasul sau gura. Oamenii pot, de asemenea, să se îmbolnăvească de COVID-19 dacă respiră direct secreţiile răspândite de o persoană infectată care tuşeşte sau strănută. Acesta este motivul pentru care este important să staţi la mai mult de 1 metru de o persoană bolnavă. OMS evaluează cercetările în curs de desfăşurare a modului în care COVID-19 este răspândită şi va continua să împărtăşească rezultatele actualizate. CoVID-19 poate fi transmisă de o persoană care nu are simptome ? Principala modalitate de răspândire a bolii este prin picături expulzate de cineva care tuşeşte sau strănută. Riscul de infecţie COVID-19 de la cineva care nu prezintă nici un fel de simptome este foarte mic. Multe persoane bolnave de COVID-19 prezintă doar simptome uşoare. Acest lucru este valabil în special în primele etape ale bolii. Prin urmare, este posibilă imbolnăvirea de COVID-19 de la cineva care are, de exemplu, doar o tuse uşoară fără să se simtă rău. OMS evaluează cercetările în curs de desfăşurare a perioadei de transmitere a COVID-19 şi va continua să împărtăşească rezultatele actualizate. Cine riscă să dezvolte forme severe ale bolii ? Încă se strâng informaţii despre modul în care COVID-19 afectează oamenii. Persoanele în vârstă şi persoanele cu afecţiuni medicale preexistente (cum ar fi hipertensiunea arterială, boli de inimă sau diabet) par să dezvolte o formă gravă de boală, mai des decât celelalte categorii. Antibiotice sunt eficiente în prevenirea sau tratarea COVID-19 ? Nu. Antibioticele nu funcţionează împotriva virusurilor, funcţionează doar pe infecţii bacteriene. COVID-19 este cauzat de un virus, deci antibioticele nu funcţionează. Antibioticele nu trebuie utilizate ca mijloc de prevenire sau tratament al COVID-19. Acestea trebuie utilizate doar conform indicaţiilor unui medic pentru a trata o infecţie bacteriană. Există un vaccin, medicament sau tratament pentru COVID-19 ? Nu încă. Până în prezent, nu există niciun vaccin şi niciun medicament antiviral specific care să prevină sau să trateze COVID-19. Cei afectaţi ar trebui să aibă grijă pentru ameliorarea simptomelor. Persoanele cu boli grave trebuie spitalizate. Majoritatea pacienţilor se recuperează datorită îngrijirii primite din faza incipentă. Posibile vaccinuri şi unele tratamente medicamentoase specifice sunt în curs de investigare. Acestea sunt testate prin studii clinice. OMS coordonează eforturile de dezvoltare a vaccinurilor şi a medicamentelor pentru prevenirea şi tratarea COVID-19. Cele mai eficiente metode de a vă proteja pe voi şi pe ceilalţi împotriva COVID-19 sunt să vă curăţaţi frecvent mâinile, să vă acoperiţi gura cănd tuşiţi şi să menţineţi o distanţă de cel puţin 1 metru faţă de persoanele care tuşesc sau strănută.

Sursa : Organizaţia Mondială a Sănătăţii


Spalarea corecta a mainilor

Spalare corecta maini 1Spalare corecta maini 2Spalare corecta maini 3Spalare corecta maini 4Spalare corecta maini 5Spalare corecta maini 6Spalare corecta maini 7Spalare corecta maini 8Spalare corecta maini 9


Dezinfectarea corecta a mainilor

Dezinfectare corecta maini 1Dezinfectare corecta maini 2Dezinfectare corecta maini 3Dezinfectare corecta maini 4Dezinfectare corecta maini 5Dezinfectare corecta maini 6Dezinfectare corecta maini 7


Sfaturi privind utilizarea măştilor în comunitate, în timpul îngrijirii la domiciliu şi în spitale în contextul situaţiei actuale de circulaţie a noului coronavirus (SARS-CoV-2) Sfaturi generale Purtarea măştii este una dintre măsurile de prevenire şi limitare pentru răspândirea anumitor boli respiratorii, inclusiv cea cauzată de noul coronavirus. Cu toate acestea, doar utilizarea unei măşti nu este suficientă pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie şi ar trebui adoptate şi alte măsuri. Folosirea măştii trebuie combinată cu igiena adecvată a mâinilor şi cu alte măsuri de prevenire şi control a transmiterii noului coronavirus de la om la om. Purtarea măştii, atunci când nu este indicată, poate provoca costuri inutile, încărcarea achiziţiilor şi poate crea un fals sentiment de securitate care poate duce la neglijarea altor măsuri esenţiale, cum ar fi practicile de igienă a mâinilor. Mai mult decât atât, utilizarea incorectă a unei măşti poate afecta eficacitatea acesteia în reducerea riscului de transmitere. În comunitate Persoanele fără simptome respiratorii ar trebui :
  • să evite aglomeraţiile şi să evite frecventarea spaţiilor închise aglomerate (de ex. supermarket-uri, mall-uri);
  • să menţină o distanţă de cel puţin 1 metru faţă de orice persoană cu simptome respiratorii (de ex. tuse, strănut);
  • să-şi spele frecvent mâinile, folosind apă şi săpun atunci când mâinile sunt vizibil murdare sau antiseptic pe bază de alcool dacă mâinile nu sunt vizibil murdare;
  • să utilizeze tehnica de a tuşi sau a strănuta în interiorul cotului flectat sau să-şi acopere nasul şi gura în timpul tusei şi strănutului cu un şerveţel de unică folosinţă, urmată de aruncarea acestuia după utilizare şi spălarea IMEDIATĂ a mainilor cu apă şi săpun;
  • să se abţină de la atingerea gurii, nasului şi ochilor;
  • să respecte regulile privind modul de purtare, îndepărtare şi eliminare a măştilor, asociate cu o igienă corectă a mâinilor după îndepărtare.
Persoanele cu simptome respiratorii trebuie să respecte indicaţiile de mai sus şi următoarele :
  • să poarte o mască dacă prezintă febră, tuse şi respiraţie dificilă şi să solicite consult medical la medicul de familie, cât mai curând posibil;
  • să urmeze sfaturile de mai jos cu privire la gestionarea adecvată a măştilor.
Sursa: https://www.cdt-babes.ro/articole/coronavirus-infectia-COVID-19.php

Apropo, ce se mai întâmplă cu PCR-urile din Arad?

Pentru început trebuie să facem o precizare: pentru cei care nu cunosc termenul, PCR este denumirea apartului de testare pentru depistare Coronavirusului. După cum au avut grijă să ne informeze prompt, papagalii care ne conduc, în Arad au fost aduse trei aparate. Dintre care, din sursele noastre, au fost puse în funcție NICIUNUL. Nu știm să fi fost făcute teste și nici măcar să fie dat rezultatul vreunui asemenea test. Și asta pentru simplul fapt că autoritățile, pur și simplu, nu se sinchisesc să răspundă la întrebările legate de PCR! Se tot pozează cu tot felul de „cacaturi”, fie-ne scuzat termenul, însă despre PCR NIMIC! Am aflat, însă, că în Italia, s-a suplimentat numărul de teste cu încă două milioane! Lăsând Italia în pace, ce se întâmplă în Arad, stimați tovarăși conducători (pasageri în funcții) iubiți? Pe când ieșiți și dați niște lămuriri clare celor care v-au votat și din banii cărora trăiți și luați salariile (sunt două lucruri distincte)? Sau nu vă gândiți că puteți fi voi, membri familiilor voastre, părinți, bunici, neamuri în locul celor care au contractat coronavirusul? Nuuuu, voi sunteți cocojumbo, ca Handras Hando – cel care și-a făcut testul al cărui rezultat a venit tot în aceiași zi. Pozitiv! Nasol momentul, dar cum Dumnezeu nu bate cu bâta. RDS 

NewsAr.ro: NEWS ALERT – CINCIZECI de cazuri noi, CONFIRMATE în ultimele 24 de ore la ARAD

0
Numărul cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus creşte alarmant în judeţul Arad, unde în ultimele 24 de ore au fost confirmate 50 de cazuri noi.
Până astăzi, 11 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.990 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 758 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt.
Județ
Număr de cazuri confirmate
1.
Alba
103
2.
Arad
229
3.
Argeș
51
4.
Bacău
65
5.
Bihor
83
6.
Bistrița-Năsăud
82
7.
Botoșani
155
8.
Brașov
219
9.
Brăila
16
10.
Buzău
13
11.
Caraș-Severin
48
12.
Călărași
35
13.
Cluj
177
14.
Constanța
155
15.
Covasna
91
16.
Dâmbovița
30
17.
Dolj
43
18.
Galați
183
19.
Giurgiu
47
20.
Gorj
8
21.
Harghita
6
22.
Hunedoara
254
23.
Ialomița
89
24.
Iași
107
25.
Ilfov
117
26.
Maramureș
45
27.
Mehedinți
17
28.
Mureș
203
29.
Neamț
265
30.
Olt
11
31.
Prahova
39
32.
Satu Mare
32
33.
Sălaj
13
34.
Sibiu
101
35.
Suceava
1.614
36.
Teleorman
59
37.
Timiș
275
38.
Tulcea
13
39.
Vaslui
38
40.
Vâlcea
13
41.
Vrancea
116
42.
Mun. București
730
                                       TOTAL
5.990
Totodată, până acum, 282 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman  și Gorj, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 523 de noi cazuri de îmbolnăvire, dintre care 50 în judeţul Arad. Vineri la ora 13 erau 179 de cazuri, astăzi numărul ajungând la 229.
La ATI, în acest moment, sunt internați 208 de pacienți.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.977 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 92 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.984 de persoane. Alte 74.233 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 59.272 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 558 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.183 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 366 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 8.992 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.423.449 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 694 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 20 în Franța, 9 în Germania, 37 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia  și câte unul în Argentina, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 43 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 9 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
Cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Atunci când botoxul vrea să vâneze coronavirusul

0
Sau botoxatul, căruia nu-i scapă nimic atunci când e vorba de a strânge câte ceva. Foto: facebook

Colaboraționiștii noștri:  Coronavirusul, mană cerească pentru popa de la Parohia ortodoxă română din satul Turnu

0
„Dis de dimineață, în ajun de Florii, și-a îmbrăcat cele mai bune straie preoțești și s-a pus pe completat declarații de angajator și pe proprie răspundere, punctul unu, interes profesional. Înghesuiți patru într-o mașină, părintele, cantorul, diacul și băiatul cu cădelnița, colindă din casă în casă cu sfințitul. Ca să nu se piardă obiceiul. Păi când mai are el prilejul de a-și găsi toți enoriașii acasă? Un leuț tot se îndură să dea orice enoriaș, oricât de strâmtorat ar fi în această perioadă. Puțin cu puțin și tot se adună de un drob pe masa de Paște. Zic unii, mai neumblați pe la biserică, că părintele ”umblă” de fapt cu covirusul. Îl ia de aici, îl dă și dincolo… Alții susțin că ar fi văzut declarația părintelui având bifat punctul zece, asigurarea de bunuri necesare desfășurării activității. Adică, popa nostru, ce infectează astăzi, peste două săptămâni îngroapă… Un ateu. Doamne iartă-mă!”

NewAr.ro: CORONAVIRUS. E posibil să purtăm mască toată vara! Când o să apară MEDICAMENTUL MINUNE

0
Prof. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat la Digi 24 că este posibilă o recomandare din partea autorităților în sensul de a nu se renunța la mască nici în perioada de vară.
Dar, crede profesorul, mai important decât purtatul acesteia este ca oamenii să păstreze distanța între ei, să nu se mai înghesuie. Să nu renunțe așa ușor la regulile de distanțare socială.
Totodată, președintele Societății Române de Microbiologie, speră ca până la toamnă să apară un medicament antiviral eficient în lupta cu noul coronavirus. „Eu sper însă că până în toamnă să avem acces la un medicament antiviral care să fie eficient în tratament și să prevină cazurile acestea complicate și decesele numeroase”, a declarat Alexandru Rafila la Digi 24.

NewsAr.ro: A mai MURIT un arădean infectat cu CORONAVIRUS

Încă un arădean infectat cu noul coronavirus a murit, informează autoritățile.
Potrivit unei informări date publicității, este vorba despre un bărbat de 70 de ani, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în data de 6 aprilie.
În aceeași zi i s-a făcut și testul pentru coronavirus, care a ieșit pozitiv.
Bărbatul a murit în cursul zilei de vineri, 10 aprilie. Acesta avea condiții medicale pre-existente: Anemie marcată prin carență de fier, flutter atrial și hipertensiune arterială.

Coronavirus, teren peren pentru afaceri

0
Mai ales acum, în plină pandemie, sunt unii care pe lângă faptul că-și fac și „instrumentul” mare se mai și laudă. CU un tupeu MAXIM. Este vorba atât despre privați (firme, diverse asociații, asociațiuni, fundații, fundațiuni etc.), cât și despre oameni politici sau din sfera politicului și/sau din administrația publică locală sau județeană. Aceștia din urmă făcându-și, practic, campanie electorală din banii noștri (pe lângă cei pe care-i bagă în jeburile proprii și personale sau diverse conturi) Un edil șef, de exemplu, pe pagina sa de facebook, ne dă un exemplu de cum nu se face în aceste vremuri! Și se pune să laude un personaj, poate bine intenționat personajul în cauză, că ar fi făcut, face și va face pentru arădeni. Ceea ce, de altfel, însuși șefii județului și orașului ar trebui să o facă, nu să lase pă alții!   La o verificare sumară am aflat că italianul în cauză, încă o dată vă spunem – poate că este bine intenționat!, are o firmă în Șofronea, Artex Buiding SRL, care a avut în 2017 0 (ZERO) angajați, în 2018 1 (un angajat) iar obiectul principal de activitate este: „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” . Deci, scuzată-ne fie lipsa de viziune capitalistă, cum mama dracului să faci cu zero, respectiv un angajat asemenea lucrări, încât să intri în grațiile autorităților? La orice cifră de afaceri ai avea și oricât profit ai avea. Imens, vă spunem noi (dar, cu amănuntele astea vom reveni). Ar fi bine de știut câte contracte are Consiliul Județean Arad, Primăria Arad și alte instituții aflate în subordinea acestora, deci care trăiesc din banii arădenilor, cu SC ARTEX BUILDING SRL Șofronea – Arad. Să dea și altora rețeta „succesului”. BEȘ BAR Explicații foto: Ori la B.. iserică, ori la spital

Virgil ˝Zizi˝ Bran a sărit pentru ultima oară

0
Sunt bulversat. Vestea am primit-o acum câteva minute. Virgil, Zizi, cum îl alintau prietenii, și a avut mulți, a hotărât să sară. Dar nu cum o făcea, impecabil și inegalabil, în timpul meciurilor de fotbal, lovind mingea cu capul, venind la colțul lung al porții adverse, înălțându-se imperial. În această dimineață a sărit din nou, dar în jos. De la al treilea etaj al blocului unde s-a retras în liniștea lui de când l-a părăsit soția. Nu-i plăcea să vorbim altceva decât despre fotbal, nici nu-l interesa altceva. Poate despre fetele lui, pe care le-a văzut tot mai rar. E găian sută la sută, cu un an mai tânăr ca mine, fost coleg de clasă, la Școala Generală nr. 10 din Gai, cu Ștefan Matei, un alt fost fotbalist, fundaș central la Strungul și UTA . Erau cei mai buni prieteni. Se vor întâlni din nou în cer. În ultimul timp vorbeam destul de des la telefon. Mergea periodic la piața de la Miorița. Îl adula pe Cornel Dinu, considerându-l cel mai deștept om de fotbal din România.  În anul 1979 am fost cu Strungul în Austria. Prima noastră deplasare într-o țară capitalistă. Într-o noapte, eu, Zizi și Matei am sărit pe geamul hotelului ( de la parter) și am luat-o pe străzile Vienei. Am dat cu banul pe un trotuar. Rămânem sau nu definitiv în Austria? N-am reușit nici unul să alegem acest lucru. Erau acasă iubitele așteptându-ne să ne întoarcem cu gențile pline de Rexona … Virgil și-a cumpărat un ceas pe care l-a păstrat până acum. Mai bine rămânea el acolo. Aici căsnicia l-a distrus!
Zizi….nu-mi vine să cred. Așteaptă-mă cu Ștefi Matei acolo sus și …. dăm cu banul. Foto 1: Virgil Bran, în dreapta mea, sus, al treilea din stânga Foto 2. Coleg cu mine la dansuri populare , anii 1966-1967, la Școala Generală nr. 10 din Gai. Poza este făcută la Sala de festivităti de vis-a vis de Fabrica de spirt si drojdie ( azi sunt blocuri acolo). După autopsie, corpul neînsuflețit va fi depus la Capela cimitirului ortodox din Grădiște.
Ioan Hamza

Marian TOADER: Stimați locuitori ai Comunei Zăbrani

0
„Având în vedere masurile stabilite prin ordonanțele militare privind limitarea raspandirii noului coronavirus, la propunerea preoților Comunei noastre, în această perioadă a Sărbătorilor Pascale, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență ai Comunei Zăbrani (formațiile civile Zăbrani, Chesinț, Neudorf) vor fi alături de comunitatea Creștină privind nevoia spirituală a credinţei şi regăsirii Divinităţii după cum urmează: – Duminică 12.04.2020, de Florii, ora 12,00 membrii SVSU, prin grija preoților, vor împărții crenguţele de salcie sfinţită, tuturor doritorilor din cele trei localități. Vă rog, credincioșii, să așteptați la poată (o singură persoană), pompierii voluntari! – Întrucât slujba de Înviere se va desfășura fără participare credincioșilor în biserică, la orele 24,00 pompierii voluntari vor lua Lumina Sfântă și o vor duce credincioșilor, pe toate străzile localităților Zăbrani, Chesinț și Neudorf! In acest sens, o singură persoană din fiecare familie va astepta la poartă, cu câte o candelă, sosirea voluntarilor! – In biserică este obiceiul ca, în noaptea de Înviere, să se sfinteasca pâinea numita pasti, sub forma de anafură sau anafură amestecată cu vin, care, în localitatea Zăbrani, în duminica Paștelui, orele 11,00 pompierii voluntari vor duce anafură tuturor credicioșolor, care de asemenea, vor aștepta sosirea voluntarilor la poartă! În satele Neudorf și Chesinț anafura va fi împărțită de către Preotul Paroh! Vă rog să respectați cu seriozitate aceste măsuri și, să nu creați aglomerări în stradă, deoarece veți fi sancționațo de către autoritățile competente! De asemenea orice donație pentru cei nevoiași, orice problemă legată de imposibilitatea aprovizionării cu alimente și medicamente, vă stăm la dispozitie apelând nr. telefon: 0752226353
Vă rog să nu uitați că noi (personalul din Primărie), împreună cu Serviciul Voluntar, Politie Locală, Medici, Farmaciști, Poliție Națională, toți oamenii de bine, suntem alături de comunitate și, suntem convinși că vom răzbate!” Sărbători fericite tuturor! Marian TOADER, primar Zăbrani

NewsAr.ro: CORONAVIRUS. Cazurile de ÎMBOLNĂVIRI par să EXPLODEZE la Arad în doar 24 de ore

0
Autoritățile vin cu detalii actuale despre situația pandemiei de coronavirus, iar se pare că cifrele nu țin cu noi.
Dacă ieri, cazurile declarate oficial în județul Arad au fost în număr de 162, astăzi, 10.04.2020, au fost anunțate 179 de îmbolnăviri, doar până la ora 13.
De altfel, astăzi, au fost declarat decesul al altor două persoane din județul Arad (VEZI ARTICOL).
SITUAȚIA ÎMBOLNĂVIRILOR PE JUDEȚE:
1. Alba 100 2. Arad 179 3. Argeș 52 4. Bacău 58 5. Bihor 70 6. Bistrița-Năsăud 78 7. Botoșani 119 8. Brașov 190 9. Brăila 16 10. Buzău 13 11. Caraș-Severin 38 12. Călărași 35 13. Cluj 152 14. Constanța 124 15. Covasna 79 16. Dâmbovița 30 17. Dolj 40 18. Galați 182 19. Giurgiu 46 20. Gorj 10 21. Harghita 5 22. Hunedoara 227 23. Ialomița 85 24. Iași 99 25. Ilfov 115 26. Maramureș 43 27. Mehedinți 16 28. Mureș 161 29. Neamț 234 30. Olt 11 31. Prahova 38 32. Satu Mare 30 33. Sălaj 13 34. Sibiu 94 35. Suceava 1.529 36. Teleorman 56 37. Timiș 259 38. Tulcea 12 39. Vaslui 35 40. Vâlcea 11 41. Vrancea 95 42. Mun. București 688 TOTAL 5.467
Totodată, până acum, 257 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

Se redeschide Aeroportul Internațional Arad

0
Dat fiind traficul fără precedent,de ieri, de pe Aeroportul din Cluj – Napoca, autoritățile – nu știm care că în receptor s-a auzit doar un bârârit prelung, au decis să scoată de la naftalină și Aeroportul din Arad. Să fie folosit de urgență și la maxima lui capacitate (ba chiar mai mult) de către „diasporenii” care vor să se reîntoarcă în patriile de adopție. Asta după ce ne-au umplut de coronavirus, ne-au mai adus un strop de „civilițatie” dobândidită la arat, semănat, greblat, cules cămpurile străinilor din Jermania de la Paris, din toată Italia și Spania cu capitala la Brusells. La Franța au încercat să facă niște mici reparații, să schimbe nește țăvi și elemente la sonda aia din țentru – Eiffel, dar nu au avut sculele potrivite la ei. În rest, pe afară diasporenii au umplut străzile, trotuarele, magazienele etc. cu inspectori sau inspectoare de specialitate, de la șuți, lăutari, curve, cerșători și comboy cu pălărie largă, la coiboițele cu poale largi sun care încap două lăzi de bere, fără să se miște un pliu. Deci, așteptați-vă că atacă și Aradul, ca și Clujul de altfel. Vin diasporenii, de data asta de la est spre vest, cu rajta na beș (cum se zice), Următoarea țintă va fi Aeroportul din Arad, de unde să v-or taia „organizat” spre țările care le vor binele. Nu în România, în plină pandemia de Coronavirus. „Să vă mănâncă racu, dă rumâmi borâți și beteji, luav-ar benga! Hai sictir! Haida, mo, închide ușa, că aveonu ăsta nu mere cu scările pă afară. Lasă că beletele le plătim când ne dăm jos!” TRAFOREL Pilotul (P)  Foto (ieri, Cluj): DIGI24

Flacăra roșie – 13 ani de activitate! Sau 12 bis

Americanii nu au numărul 13 nici la casă! Punem 12 bis. De frica ghinionului! Da’ uite că asta nu i-a scăpat nici pe ei de epidemia de coronavirus. Ş-apoi, la noi (ce rimă şi ritm ne-a ieşit!) ghinionul te umple de bani şi te face preşedintele ţării. A ţării Româneşti, în mod special, că nu ţine la alte popoare ghinionul ăsta. Deci, de ce să nu aniversăm cei 13 ani de la tăierea cordonului ombilical al Flăcării Roşii? Din păcate, nu putem ciocni paharele, pen’că fiecare e pe la casa lui din cauza ordonanţelor militare de urgenţă. Sau pentru că unii dintre primii colegi s-au dus să ne aştepte prin zările altor răsărituri de lumi dumnezeieşti. Dar ne e suficient un gând către celălalt ca să închinăm câte un pahar în sănătatea lui, ori în amintirea lui. Iar, cum noi gândim mult şi des avem destule pahare şi pentru fiecare cititor al nostru. Dimineaţa ne revenim! Altora nu le trece prostia! Data naşterii ne face berbeci. Ceea ce înseamnă că suntem într-o zodie de foc. De-aia ardem din prima orice ne pică în cale. Orice care merită să fie pârjolit. Că şi nouă încă ne mai place câte o lumânare pe marginea căzii de baie, să pâlpâie printre petale de trandafiri. Astăzi punem, însă, lumânări imaginare pe un tort virtual, iar dorinţa pe care ne-o punem când suflăm în ele este: să ne vedem sănătoşi şi la a 14-a aniversare și la cât mai multe! Până atunci bem în cinstea dumneavoastră a cititorilor şi scriem despre ce aflăm de la păsărelele care ne şoptesc seara, înainte de culcare! Paşti Fericite tuturor! P.S. Ce poate fi mai frumos decât să revezi primul număr din ediția post-decembristă, apărută în 8 aprilie 2007. Și mai ales ediția apărută la împlinirea a 10 ani, cu editorialul semnat de către regretatul Horia MEDELEANU, o somitate a Aradului și căruia chiar i-a plăcut „nebunia” noastră. Haideți să trăim. Că vom trece noi, toți, și peste asta!