Guvernul suedez s-a tâmpit de tot, îmi spune un prieten prin video-telefon. Deschide şcolile şi grădiniţele, spunând că vrea să se îmbolnăvească cât mai multă populaţie, ca să fie astfel imunizată. Se ştie că vor muri peste 120.000 de oameni, dar ei oricum erau deja bolnavi, fiind şi bătrâni, şi oricum urmau să moară în timp scurt, continuă prietenul meu din Suedia, stabilit acolo de 50 de ani. El fiind trecut deja de vârsta de 70 de ani. Sub semnul acestei mărturisiri incredibile am început să scriu despre prestaţia năucitoare, de ieri, a preşedintelui României. În sensul că şi noi îi avem pe ai noştri, nu doar suedezii pe ai lor. Taman în plină criză pandemică de coronavirus. Nu mă panichez niciodată, nici când rămân fără vin, fiindcă găsesc o bere pe undeva. Însă, ieri, după ce am ascultat declaraţia oficială a preşedintelui României, nu al vreunui idiot de pe reţele de socializare, nu ştiam cum să caut mai repede telefonul. Pentru simplul fapt că părinţii mei se încadrau în tiparul tăiat de preşedinte din societatea românească, fiind trecuţi bine de vârsta de 65 de ani. Pe deasupra, eu nu aveam cum să ajung la ei, deoarece sunt în alt tipar tăiat din societatea românească de către croitorii cei viteji, blocat în Ungaria, după închiderea vămilor cu mic trafic. Adică exact a acelor vămi prin care tranzitau românii şi ungurii care mergeau la muncă în localităţile aflate în apropierea graniţelor dintre România şi Ungaria. Muncă din care şi statul român obţinea impozite şi taxe. Mai mult, fiecare dintre părinţi erau în altă localitate. Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a celor spuse de cel mai înalt oficial român, ca sursă de informaţie, din România, ambii mei părinţi urmau să fie blocaţi în cele două locuinţe, la 25 de kilometri distanţă unul de celălalt, iar eu la alţi 50 kilometri distanţă. Iau telefonul şi îi spun tatălui meu să îşi cumpere de-ale gurii, căci de dimineaţă nu mai are voie să iasă din casă. Sărmanul, s-a apucat să care din pivniţă alimente, a dat fuga la magazinul alimentar, a umplut maşina şi gâfâind m-a sunat că pleacă la ţară, unde era şi mama. Că, deh, cine să-l ajute? Operat de inimă, la ochi şi uşor dezorintat de situaţia în care era pus, dă-i la drum. Eu, mă liniştesc, cât de cât, cu gândul că am apucat să îl anunţ. Apoi mi-a trecut prin cap că acelaşi lucru l-or fi făcut şi alţii ca mine. Ceea ce sigur a creat o busculadă pe la supermarketuri şi alte magazine. N-a trecut nici jumătate de oră şi bănuiala mi s-a confirmat. Mai mult, un prieten care lucrează la o primărie din judeţul Arad îmi spune că toate administraţiile sunt înebunite: cum să facă rost într-un timp atât de scurt de toate informaţiile referitoare la toţi vârstnicii care ar avea nevoie de ajutor, ori să li se aducă alimente şi cele necesare la uşă, dacă nu au aparţinători. Nici una, nici două, primăriile s-au pus pe făcut telefoane verzi, adică să creeze numere de telefon la care să poată suna cei peste 65 de ani, să adune informaţii… Ce mai vuiet, ce mai larmă! Şi-ntr-un valvârtej de fum, taie-n lung… o ţară-ntreagă. A trecut informaţia lui Iohannis peste ţară ca acceleratul lui Topârceanu! Şi stând eu aşa, ca puiul de piţigoi, într-un vârf de fag pitic, primesc palma lui Păcală peste frunte, pe care tocmai şi-o desprinsese de pe clanţa uşii din spinare: băi, frate, numai câţi medici, de care are nevoie acum ţara, sunt trecuţi de 65 de ani! Darămite alte cadre medicale! Ăia or să fie tocmai acum blocaţi în casă? Dar…, nuuu! Că a venit Orbanul care bate dinspre Bucureşti să mă lumineze. A zis că s-a „rostogolit în spaţiul public o informaţie greşită”! Ce-a făcut? S-a rostogolit? O informaţie greşită? Da’, ce-i, bolovan? Cine e bolovan: informaţia sau cel care a rostogolit-o? Adevărul e că în situaţia asta de urgenţă am şi uitat ce înseamnă verbul a rostogoli. Am luat dicţionarul şi dă-i şi citeşte. L-au folosit mulţi scriitori în operele lor, dar numai Creangă îl pune într-o metaforă, că cică „se rostogoleşte soarele după deal”. Celelalte explicaţii zic că ar însemna că cineva sau ceva cade, alunecă sau înaintează, învârtindu-se în jurul său. Băi, Orbane, aşa vorbeşti tu de preşedintele tău? Ei, dar vine seara, şi ministrul de interne, al cărui nume îl tot uit, dar seamănă cu numele unei pânze de corabie, care se umflă dacă suflă Orbanul în ea, şi aprinde lumina fix când a căzut întunericul peste noi, de după echinox. Se aplică restricţii, dar şi cei peste 65 de ani pot ieşi la cumpărături într-un interval de două ore. Deci creezi cu bună ştiinţă un focar de infecţie, prin provocarea înghesuielii la cumpărături. Adică exact categoria pe care o consideri cea mai vulnerabilă, şi pe care vrei să o protejezi, o comasezi în magazine în două ore, dându-i şi prioritate la cumpărături. Cu alte cuvinte să îşi ia şi nişte înjurături de la cei mai tineri, ori chiar de la cei de 64 de ani, care să zicem ar fi mai bolnavi decât unul de 65. Apoi şi-au amintit că printre cei cu această vârstă sunt şi mulţi medici, şi mulţi patroni, cu alte cuvinte mulţi, foarte mulţi oameni de care este nevoie acum. Foarte mare nevoie! În final, e ca la Radio Erevan cu maşina care era de fapt bicicletă şi care n-a fost furată, ci a fost dăruită. Pe mine nu mă îngrijorează faptul că se fac şi prostii în această perioadă. Toate guvernele fac tâmpenii. De la Washington şi până la Tokyo, trecând pe la Moscova şi Berlin. Pentru că toate sunt într-o situaţie prin care nu s-a mai trecut de 100 de ani, de la gripa spaniolă. Mă îngrijorează faptul că nu îşi dau seama că fac prostii! Nu îşi dau seama că tocmai ei transmit informaţii false, pe care tot ei le contrazic, provocând astfel panică şi mai mare decât oricum s-a creat. Nu-mi rămâne decât să stau şi eu cu penele vâlvoi, să fac pe supăratul şi să zic: ce să fie?… A trecut acceleratul! Ovidiu BALINT

Nu am zis nimic despre pandemie, de când a izbucnit. Am considerat că e treaba specialiștilor. Dar, constat, specialiștii fie s-au pierdut în fața fenomenului, fie sunt ei înșiși virusați de către elementul politic parazitar. Ce văd. Până când boala să facă ravagii, ne scoatem din circuit medicii. Spitale întregi au cel puțin jumătate din medici contaminați. Iași, Petroșani, Suceava … Până și la Arad, unde un pastor-profesor a stat patru zile cu Covit 19 și a îmbolnăvit personalul de pe patru ture. Măi, inconștienților, ce măsuri luați în Marele Comitet? Cum protejați medicii? E ca și cum ați distruge armata țării înainte de invazia inamicului. Nu uitați, într-un final veți da socoteală!

Luxul, moliciunea şi trândăvia sunt cauze de decadenţă pentru un neam, spunea pe bună dreptate Alfred Fouille, iar arhiva Cotidianul îmi este martoră că în foarte multe articole am spus că este nevoie de o resetare a societăţii în care trăim, căci bien–être-ul în care ne ducem existenţa a condus la conturarea unei direcţii greşite a aşteptărilor noastre de zi cu zi, la absenţa unei  ţinte reale şi autentice, determinându-ne să apreciem că aparţinem în totalitate unui univers al divertismentului. Lumea în care trăim a ajuns să fie considerată exclusiv subiect de beneficiu, preferând condiţia de receptor și mai puțin de izvor pentru alții. Excesul de timp liber, aproape întotdeauna prost orientat a creat o dorinţă infinită „de a fi bine“, de lâncezeală intelectuală, de lipsă a stimulor necesari progresului individului, iar de aici până la declinul empatiei, al solidarităţii, al valorilor morale şi intelectuale, nu mai este decât un pas. În mod paradoxal şi neaşteptat, civilizaţia actuală acţionează negativ nu prin vicisitudinea existenţei, ci mai degrabă prin confortul mental creat de falsele valori și idealuri.  Avem la acest moment o tehnologie evoluată, ne place să ne considerăm oameni educaţi, să ţinem discursuri despre empatie, solidaritate, valori morale etc însă singurele momente cu adevărat fericite din viaţa noastră au ajuns să fie cele în care facem cumpărături, multe cumpărături, când primim like-uri pe Facebook şi când ne creşte numărul de urmăritori pe Instagram, considerând că dacă putem truca o poza, putem truca şi realitatea şi adevărata noastră personalitate, căci dacă ar fi să dăm crezare statisticilor există peste 800 de milioane de oameni  pe această planetă care nu stiu să scrie şi să citească. „Costul analfabetismului asupra economiei globale este estimat la 1.190 mld. dolari. Efectele analfabetismului includ oportunităţile limitate de angajare sau de generare de venituri şi şanse crescute pentru o sănătate precară, care se transpun în infracţionalitate şi dependenţă de ajutoare sociale şi acte de caritate“, preciza World Literacy Foundation. Dacă ar fi să vorbim strict de situţia din România, sunt destule voci care vorbesc despre generaţiile viitoare care fiind un soi de umplutură pentru un coş de nuiele, referindu-se la faptul că aproape jumătate dintre cei în mâna cărora stă viitorul României sunt analfabeţi social şi funcţional. Ce înseamnă asta? Că nu pot înţelege, că nu se pot exprima, nu pot aplica ceea ce citesc, existenţa şi activitatea lor limitându-se la lucruri simple, mecanice, iar orice încercare de scoatere a acestora din zona de confort sau orice încercare de  a-i face să înveţe sau să aplice lucruri noi este o adevărată povară atât pentru ei, cât şi pentru cei cu care intră în contact. Câţi dintre cei care citesc aceste rânduri nu au avut o problemă de rezolvat într-o instituţie publică!? Nu greşesc cu nimic, iar dacă greşesc v-aş ruga să mă corectaţi, când spun că orice interacţiune cu funcţionarul român este un război al nervilor şi o imensă dovadă de incompetenţă şi ignoranţă. Am spus-o şi o repet! Avem cei mai slab pregătiţi funcţionari publici din istoria poporului român,  „graţie” sistemului nulităţilor controlabile instituit de la Ion Iliescu și până în prezent, iar acest lucru a început de foarte mult timp să ne coste viaţa. Un sistem de sănătate precar, un sistem de educaţie care a încetat să mai formeze generaţii, o justiţie care funcţionează la comandă sau după ureche, poliţişti care îşi iau taxa de protecţie de la interlopi, sunt tot atâtea motive pentru care este nevoie de o resetare a aparatului de stat din România. Până la urmă, clasa politică şi instituţiile statului sunt reflexia societăţii de la acel moment, căci atât timp cât societatea este alcătuită cu prepoderenţă din indivizi mediocri nu poţi găsi în instituţiile statului genii, iar mediocritatea care a ne-a atins existenţa de la un capăt la celălalt al planetei este o plagă a civilizaţiei. Infernul mediocrităţii îşi arată colţii în aceste zile şi nu ştiu cum vom scăpa teferi, căci în această republică a mediocrităţii, geniul, moralitatea, empatia au fost considerate mult timp nişte însuşiri periculoase şi condamnate tocmai pentru că depăşesc puterea de înțelegere a analfabeţilor funcţionali. Este şi cazul diasporei care nu a înțeles că democraţia nu este un cadou, este o responsabilitate. De la Băsescu încoace, diaspora a înţeles că are doar drepturi şi nicidecum vreo obligaţie corelativă. Faptul că Romania are peste 100 de cazuri de infecţii cu Coronovirus se datorează în mare parte şi diasporei care a considerat că are dreptul de a se întoarce oricum şi oricând în ţară, dar şi dreptul de a vota un preşedinte abulic şi lipsit de patriotism. Pentru foarte mulţi dintre cetăţenii de rând în această societate condusă de toţi inepţii există doar obligaţii de a suporta consecinţele, iar ca o concluzie a acestor vremuri, pot spune că pentru fiecare dintre noi, la acest moment, cea mai mare responsabilitate este să avem grijă de viitorul urmaşilor noştri. Coincidenţă sau nu, omenirea s-a confruntat cu o epidemie de gripă care a făcut peste 50 de milioane de victime între 1918 şi 1919.  Aşadar, au fost suficienţi 100 de ani pentru ca omenirea să uite lecţia prevenţiei, a igienei şi a responsabilităţii. Ca şi atunci, mass-media a jucat un rol important în difuzarea informaţiilor cu privire la această epidemie sau, mai bine spus, în nedifuzarea acestor informaţii. Atunci, în prim-planul preocupărilor oamenilor şi implicit al ziarelor era războiul, iar acum este divertismentul, fake-news- ul generator de profit şi prezentarea unei realităţi trunchiate în funcţie de cine plăteşte mai bine. ŞI atunci ca şi acum, autorităţile slab pregătite nu au dat importanţa cuvenită acestor probleme, iar populaţia de atunci, ca şi cea de acum, era debusolată, se agăţa de un fir de adevăr schimonosit pentru a da sens vieţii sale lipsite de valoare. Măsurile adoptate la nivel naţional au fost ca şi azi diferite şi la fel şovăielnice, încât în cele mai multe cazuri tind să cred că este vorba de o teorie a conspiraţiei în care cu bună – ştiinţă ignoranţii sunt împinşi la dezastru. Omenirea, la 100 de ani distanţă, este la fel de lipsită de înțelepciune şi de cumpătare, iar evoluţia despre care ne place să vorbim este doar o iluzie pentru proşti, dar din păcate, aşa cum spunea Confucius „există trei metode pentru a deveni înțelept: Meditaţia, care este cea mai nobilă. Imitaţia, care este cea mai simplă. Experienţa, care este cea mai amară” şi nu ştiu câţi dintre noi suntem pregătiţi pentru această doză de amărăciune. Ciprian DEMETER