Discuțiile s-au purtat în Sala Ferdinand a Primăriei Arad. Au fost prezenți primarul municipiului, Călin Bibarț, prorectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Codruța Stoica, inspectorul școlar general adjunct Barbocz Isabella, directorii Colegiului Național Preparandia, a Colegiului Național „Moise Nicoară”, a Colegiului Național „Vasile Goldiș” și a Liceului Național de Informatică,
Principalul obiectiv al acestui proiect și scopul acestei conferințe a fost lansarea provocării pentru liceele arădene de a introduce cursuri de limba chineză în curricula elevilor de gimnaziu și liceu. Interesul manifestat de reprezentanții mediului educațional arădean, care au deja o bună colaborare cu Institutul Confucius, a creat premisele unor demersuri în acest sens, pentru anul școlar următor.
„Pornind de la faptul că cel mai important principiu al asociației noastre este de a promova prietenia româno-chineză și în condițiile în care China are nu doar o cultură de la care avem de învățat, ci și o relație tradițională cu România, prin evenimentul de azi ne aducem contribuția la dezvoltarea unui parteneriat în domeniul cultural-educațional. Mulțumim Ambasadei Republicii Populare Chineze, Casei Româno Chineze și Institutului Confucius pentru implicare și susținerea demonstrată față de proiectele filialei noastre. Ne bucură interesul mediului educațional arădean pentru acest proiect și ne reafirmăm sprijinul pentru orice inițiativă care va susține promovarea limbii și culturii chineze în școlile arădene ” a declarat Gianina Ignuța, președintele filialei Arad a Casei Româno Chineze. „Provocarea interculturalității în școlile arădene”
Discuțiile s-au purtat în Sala Ferdinand a Primăriei Arad. Au fost prezenți primarul municipiului, Călin Bibarț, prorectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Codruța Stoica, inspectorul școlar general adjunct Barbocz Isabella, directorii Colegiului Național Preparandia, a Colegiului Național „Moise Nicoară”, a Colegiului Național „Vasile Goldiș” și a Liceului Național de Informatică,
Principalul obiectiv al acestui proiect și scopul acestei conferințe a fost lansarea provocării pentru liceele arădene de a introduce cursuri de limba chineză în curricula elevilor de gimnaziu și liceu. Interesul manifestat de reprezentanții mediului educațional arădean, care au deja o bună colaborare cu Institutul Confucius, a creat premisele unor demersuri în acest sens, pentru anul școlar următor.
„Pornind de la faptul că cel mai important principiu al asociației noastre este de a promova prietenia româno-chineză și în condițiile în care China are nu doar o cultură de la care avem de învățat, ci și o relație tradițională cu România, prin evenimentul de azi ne aducem contribuția la dezvoltarea unui parteneriat în domeniul cultural-educațional. Mulțumim Ambasadei Republicii Populare Chineze, Casei Româno Chineze și Institutului Confucius pentru implicare și susținerea demonstrată față de proiectele filialei noastre. Ne bucură interesul mediului educațional arădean pentru acest proiect și ne reafirmăm sprijinul pentru orice inițiativă care va susține promovarea limbii și culturii chineze în școlile arădene ” a declarat Gianina Ignuța, președintele filialei Arad a Casei Româno Chineze. DESRE SLUGĂRNICIE și DESPRE DEMNITATE
Ziua Armatei Române sărbătorită în Ungaria, de Consulatul General al României la Gyula
Manifestările au inclus slujbe religioase și depuneri de coroane de flori. Asistenţa religioasă a fost asigurată de către PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, însoţit de către pr. Ionuț Negrău, paroh la Micherechi (Mehkerek) şi alţi clerici din cadrul eparhiei. La manifestări a participat o delegaţie a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), condusă de preşedintele Gheorghe Cozma şi vicepreşedintele Bertold Netea. O delegaţie militară românească, sub conducerea col. Florin Ștefănescu, locțiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița, au luat parte la manifestările de la Debrecen și Hajdúböszörmény și au depus coroane de flori.
În municipiul Debrecen, reședința județului Hajdu-Bihar şi al doilea cel mai mare oraş al Ungariei, au fost depuse coroane la monumentul ostașului român, denumit în limbaj popular “Fecioara albă”, monument aflat în Piața Bocskai, din centrul municipiului. La ceremonie au participat în calitate de reprezentant ai Primăriei Debrecen, domnul dr. Fauszt Zoltan, secretar adjunct al Primăriei Debrecen, în numele căreia a depus o coroană comemorativă. În continuare s-a făcut deplasarea la Cimitirul Municipal din Debrecen, unde la „Monumentul ostașului român căzut la datorie”, situat în “Sectorul românesc” al cimitirului, a avut loc o slujbă religioasă, au fost depuse coroane și de asemenea ținut un moment de reculegere.
În aceeaşi zi, delegaţia Consulatului General al României la Gyula s-a deplasat în oraşul Hajdúböszörmeny, unde au fost primiţi către viceprimarul Sores Istvan. La ceremonia desfăşurată în “Cimitirul soldatului român” au participat reprezentanţii primăriei locale, reprezentanţi ai poliţiei locale şi media locală. Au fost depuse coroane la monumentele aflate în aceeaşi incintă. Cu această ocazie, viceprimarul Sores Istvan a subliniat bunele relaţii ale administraţiei locale cu Consulatul General al României la Gyula.
La manifestarea comemorativă de la Săcal (Korosszakal), desfășurată la Monumentul eroilor situat în incinta Bisericii Ortodoxe Române din loalitate, au luat parte credincioși din localitate și elevi de la Școala Generală Bilingvă, condusă de prof. Ioan Cozma. Monumentul eroilor români din Săcal a fost inaugurat la data de 1 noiembrie 2020. Diplomatul român, însoțit de autorităţile prezente, au vizitat cu această ocazie școala din localitate, la care învață copiii românilor din Săcal, Bedeu (Bedo) și Korosnagyharsany. La manifestare au fost prezenți un grup de elevi de la Şcoala din, însoțiți de noul director al școlii, Ioan Cozma.
În data de 19 octombrie 2022, CG Gyula a organizat o ceremonie de depunere de coroane la monumentul eroilor români situat în Cimitirul localității Nagykereki, jud. Hajdu-Bihar. https://www.youtube.com/watch?WORKSHOP REGIONAL PE TEME DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ORGANIZAT LA ARAD
Ramona Lile „UAV, spațiul de întâlnire în proiecte europene”
Află cum o izolație bună a casei te scapă de cheltuieli iarna!
Vai, vaai, vaiii, trebuie să-l laud pe Iohannis !
„Global CyberSecurity Summit 2022”
Weekend românesc în Ungaria
În zilele 14-16 2022, agenda comunităţii istorice româneşti din Ungaria a fost plină de evenimente de referinţă. Această perioadă de timp a coincis cu vizita delegaţiei Departamentului pentru Românii de Pretutindeni la Gyula (DPRP), condusă de secretarul de stat Gheorghe Cârciu, în cadrul comunităţii. În cadrul acestei vizite, sprijinite de către Consulatul General al României la Gyula, secretarul de stat Gheorghe Cârciu, însoţit pe toată perioada vizitei de către Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, s-a întâlnit cu lideri importanţi ai instituţiilor şi comunităţii istorice româneşti din Ungaria, cu reprezentanţi ai cultelor relogioase, ai autorităţilor locale, ai presei în lb. română din Ungaria, ai mediului asociativ românesc, ai oamenilor de afaceri.
În zilele 15-16 octombrie s-a desfăşurat la Micherechi (Mehkerek), “Zilele Ortodoxe Române”, În cadrul acestor manifestări, au avut loc mai multe manifestări, printre care o conferinţă pe teme de actualitate a lumii modern, susţinută de către renumitul pr. Constatin Necula şi un concert al grupului psaltic “Ethos” al Episcopiei Caransebeşului, desfăşurate în sala casei de Cultură “Gheorghe Dulău” din Micherechi. Manifestarea a cuprins şi Sf. Liturghie Arhierească de duminică, 16 octombrie, celebrate de către PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU) şi PS Lucian, episcopul Caransebeşului, însoţiţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi din Ungaria şi România. În încheierea evenimentelor, a avut loc o masă comună şi un nou concert al grupului “Ethos”.
În aceeaşi zi, delegaţia DPRP şi CG Gyula, însoţită de Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU) şi Margareta Tat, primarul comunei Micherechi, a vizitat liderii şi comunităţile religioase din Micherechi, în această localitate traăind şi baptişti, penticostali şi membri ai “Oastei Domnului”, vorbitori de lb. română.
În cadrul unei mese de lucru organizată de către CG Gyula, demnitarul român Gh. Cârciu a transmis încurajări în ceea ce priveşte păstrarea şi întărirea identităţii comunităţii istorice româneşti din Ungaria, precum şi încurajarea de a accesa proiecte finanţate de către DPRP. Delegaţia oficialilor români s-au înteţinut cu conducerea EORU, cu conducerea AŢRU, cu membri ai prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), cu conducerilepublicaţiilor de lb. română din Ungaria, ale unor Autoguvernări româneşti locale, cu reprezentanţi ai şcolilor la care se predă lb. română, cu beneficiari ai unor Proiecte finanţate de către DPRP, etc.
În data de 15 octombrie, la Otlaca-Pustă (Pusztottlaka), au avut loc mai multe manifestări cu specific românesc. Primăria locală, condusă de Elvira Ardelean (primar şi vicepreşedinte a AŢRU) şi Asociaţia Culturală Română “Mihai Purdi”, condusă de Eva Bocsor Karancsi (preşedintele Autoguvernării Româneşti din jud. Bekes), au organizat ceremonia de resfinţire a troiţei româneşti situată la intrarea în localitate. Troiţa a fost donată de către primăria Petrova, comună din jud. Maramureş. De asemenea, două personalităţi din Otlaca-Pustă, Mihai Purdi şi Ana Crişan, au fost commemorate, prin discursuri şi depuneri de coroane de flori. Autortităţile locale din Maramureş şi Bistriţa, au semnat cu această ocazie protocoale de colaborare cu Primăria şi asociaţiile din Otlaca-Pustă, dar şi cu Liceul “Nicolae Bălcescu” din Gyula, condus de dir. Maria Gurzău Czegledi.
În data de 14 octombrie 2022, a avut loc sărbătoarea hramului Bisericii Ortodoxe Române din “Jula Mică”. Biserica din cartierul „Jula Mică” este singura dintre parohiile Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria închinată Sfintei Cuvioase Paraschiva. Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de PS Siluan, episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, înconjurat de un sobor de preoţi. La serviciul religios au asistat lideri ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU), profesori şi elevi de la Liceul “Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), alte oficialităţi. Un grup de elevi de la LNB au prezentat cântece şi poezi religioase, în lb. română. Cu această ocazie, a avut loc și o conferință preoțească misionar-pastorală, din Episcopia Ungariei. Cu acest prilej, pr. Petru Pușcaș a susținut referatul: „Isihasmul, ca mișcare de îmbunătățire sufletească și duhovnicească, în monahismul românesc”.
Sufletul poporului român, în sunet de vioară, pe scena Operei Naționale București
Și-a continuat studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde a dirijat corul Societăţii Studenţeşti „România Jună” și unde, în 1880, a publicat colecţia de douăzeci de piese corale şi cântece la unison, reunite în „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români”, „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”- actualul Imn al Albaniei, prima lucrare de acest gen din literatura noastră, „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostaşilor români” şi altele.
Păcat că timpul și Dumnezeu nu i-au mai îngăduit un răgaz de a putea să-și desăvârșească geniala operă, asemenea majoritatății spiritelor naționale pe care Dumnezeu le-a chemat la El, Mihai Eminescu și Avram Iancu. Cred că Dumnezeu, din dragostea sa pentru poporul român, i-a ales alături de El pe acești martiri ai poporului român: Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu și Avram Iancu.
Acest spirit patriotic cu un destin romantic a fost și un spirit liber și visător. Cu toate că provenea dintr-o familie modestă și nu s-a putut bucura de o formare muzicală de înaltă clasă, geniul său s-a manifestat plenar în puținele creații muzicale pe care ni le-a lăsat.
Ciprian DEMETER
Rectorul UAV, Ramona Lile, un tur de forță în Republica Moldova
Rectorul UAV a vizitat Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” unde a avut o întrevedere cu rectorul USMF, prof. Emil Ceban. Discuțiile s-au axat pe identificarea și dezvoltarea unor proiecte comune pentru atragerea fondurilor europene.
Programul vizitei în Republica Moldova a inclus și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău unde delegația arădeană a avut întrevedere cu rectorul universității, Alexandra Barbăneagră și prorectorul cu activitatea științifică și relații internaționale, Ludmila Armașu.
Rectorul UAV a discutat, de asemenea, despre oportunitățile unor colaborări viitoare, cu rectorul Universității Libere Internaționale, Ilian Galben.
„Am avut un program foarte încărcat, dar fiecare întrevedere a deschis noi perspective, noi oportunități. Toate discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea unor colaborări care să ne permită accesarea fondurilor europene. Ne-am bucurat că alături de noi a fost și dl Denis Bot, consilierul primarului Aradului, și suntem convinși că acesta este un bun început pentru dezvoltarea unor relații bilaterale. Am lansat invitația rectorilor de a ne vizita la Arad și cred, că fiecare întâlnire, ne va aduce mai aproape de ținta noastră comună: accesarea fondurilor europene” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile. DUPĂ 25 DE ANI
De la Jeni (GENIN) citire: Azi despre Eminescu
Câteodată ajută și bătaia la fund
Festivalul „La obârșii, la izvor”, la Gyula, Ungaria
Festivalul, devenit deja tradiție, prezintă anual cultura și tradițiile populare românești din câte un județ din România, cu zonele lui folclorice, pentru publicul românesc din Ungaria, provenind în special de la parohiile EORU.
Ediția din acest an a fost organizată împreună cu artiști din judeţul Timiş, veniți la Gyula prin sprijinul Consiliului Județean Timiş. La manifestări au participat Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Daniel Banu, consul general al României la Szeged; Elena Samoilă, consilier judeţean, reprezentant al CJ Timiş; Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU); pr. Vasile Pop, reprezentant al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad ş.a.
Ca de fiecare dată, manifestarea culturală a fost precedată de Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită în Catedrala Episcopală „Sf. Nicolae” din Gyula, de către ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, alături de PS Părinte Siluan, împreună cu un sobor format din alţi preoţi din Ungaria şi România.
PS Siluan a adus mulţumiri celor care au sprijinit financiar desfășurarea evenimentelor: Fundației „Gabriel Bethlen” din cadrul Oficiului Primului Ministru de la Budapesta, Consiliului Județean Timiş, precum și Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula.
Programul artistic al zilei s-a ținut după amiază, pe scena Centrului Cultural al LNB și a cuprins dansuri şi cântece populare, interpretate de tineri solişti şi dansatori din cadrul Ansamblului „Banatul” din Timişoara. 








































