„Efectul de fluture” are un rol bine stabilit când vine vorba să definim și să gestionăm haosul. Metafora efectului de fluture ne descrie un principiu conform căruia bătăile aripilor unui fluture la Tokyo ar declanșa un lanț de evenimente soldate, în final, cu apariția unei tornade în Dallas. Micile variații ale condițiilor inițiale ale unui sistem dinamic neliniar pot produce variații majore pe termen lung în întregul sistem, și da, pot crea la un moment dat tornade. Prin anii ’60, matematicianul Edward Lorenz a creat un model numit „atractor straniu”. Este vorba despre o linie care formează, alternativ, spirale în jurul a două ovale adiacente, descriind soluția haotică într-un set de ecuații inter-relaționiste. Lorenz a descoperit că forma atractorului este extrem de sensibilă la condițiile inițiale. Deplasarea punctului său de start doar puțin, în orice direcție, provocă desenarea unui alt „fluture”. Atractorul i-a convins pe cercetători să ajungă la concluzia că multe dintre sistemele lumii reale – bursa, ori sezonul tornadelor din Texas – trebuie să fie la fel de imprevizibile, iar efectul de fluture a continuat să fie invocat ca explicație pentru orice manifestare haotică. În fapt, întreaga teorie până la urmă rămâne o frumoasă metaforă pe care de-a lungul vremii ne-a plăcut să o integrăm raportându-ne la consecințele acțiunilor noastre. Bătaia de aripi, aproape insesizabilă, a aripilor unui fluture în Ucraina este gata să genereze o tornadă în întreaga lume. Nu vreau să par cinic, dar cu siguranță acțiunile unei Uniuni Europene debusolate i-au făcut pe mulți ruși să se simtă superiori din multe puncte de vedere. Isteria creșterii prețului la carburanți s-a năpustit peste mine din toate direcțiile, susținută de argumente și teorii. Este clar că războiul nu este o aventură. Este un fel de molimă, un fel de tifos de care nu te poți feri, de care nu poți fugi și nu îl poți evita. Argumentele și teoriile curg din toate direcțiile și incertitudinea planează asupra noastră, iar acesta este motivul pentru care am renunțat să ascult televiziunile-trompetă flămânde de rating. Pentru mine, acest demers a început încă din pandemie când mi-am propus să rămân în toate mințile în fața virusului ucigaș. Întrebam la acea vreme cum vom putea descrie urmașilor noștri acea perioadă în care stăteam ca niște iepuri fricoși după draperie, așteptându-ne sfârșitul. Și tot la fel, mă întreb la acest moment cum vom putea explica peste ani isteria cu care ne-am repezit cu toții la stațiile de carburant pentru că am primit niște mesaje pe rețelele de socializare. Faptul că am investit în perioada pandemiei timp și bani în dezvoltarea personală, m-a ajutat să-mi păstrez rațiunea și să refuz să cred că o situație pe care o catalogăm astăzi ca fiind război în Ucraina ne poate ucide și ultimii neuroni pe care îi mai avem. Rusia nu a urmărit declanșarea unui război. Rusia a urmărit roadele pe care le poate culege de pe urma acestei situații conflictuale, și, în ciuda asigurărilor de stabilitate și de independență, în doar două săptămâni ne-am pierdut mințile cu totul, deși, nouă românilor nici măcar nu ne-au fost mișcate două fire de paie din pătulul gol de acum două ierni. Imaginați-vă doar ce poate însemna o campanie asemănătoare, pe rețelele de socializare, în care să se spună, susținut de argumente, imagini video și mărturii ale unor experți în nimic că ni se pregăște un atac nuclear în această noapte!?!?!? Nu vreau nici măcar să mă gândesc la consecințele unui asemenea demers! Cu siguranță vă aduceți aminte de poveștile din pandemie în care oamenii își luau viața când aflau că au fost diagnosticați cu Covid 19. Și dacă nu ar fi de plâns, cu siguranță ar fi de râs, căci am crezut că am depășit momentele de manipulare din decembrie 1989 când ne-am împușcat pe străzi ca proștii, căutând scuze părinților și bunicilor noștri pentru lipsa de informare. Constat că în anul 2022, într-o eră a tehnologiei, a informației și a civilizației, am rămas aceiași…. căci pentru mulți dintre noi războiul este doar o evadare fricoasă din problemele timpului pașnic, iar trecutul pașnic a făcut din noi doar niște fluturași fără aripioare. Ciprian DEMETER

Așa cum știm cu toții, omenirea a trecut prin perioade mai bune sau mai puțin bune. Ne-a fost dat să vedem, să facem și să spunem multe. În fiecare moment al existenței noastre trebuie să înțelegem că dragostea și respectul pentru femei nu sunt o opțiune, ci o obligație pe care o avem pentru ca întreaga omenire să meargă mai departe pe un drum pe care putem vorbi despre evoluție. ”Educi un bărbat, educi un bărbat. Educi o femeie, educi o întreagă generație” spunea un renumit lider american, Brigham Young. Cea mai importantă femeie din viața unui bărbat este prima femeie din viața sa – adică mama. Cea mai importantă femeie din viața unei femei este prima femeie din viața sa – adică mama. Mama este începutul simțirii și gândirii oricărui copil – fată sau băiat, iar femeia, în general, este barometrul civilizației. François Marie Charles Fourier, filosof francez și un influent gânditor este primul căruia  i se atribuie bazele feminismului, în 1873. Unele dintre opiniile sociale și morale ale lui Fourier, considerate a fi radicale în timpul vieții sale, au devenit gândirea dominantă în societatea modernă. Părerile și propunerile sociale ale lui Fourier au inspirat o întreagă mișcare de comunități. Fourier a inspirat mai târziu o gamă diversă de gânditori și scriitori revoluționari. Fourier a caracterizat sărăcia (nu inegalitatea) drept principala cauză a dezordinii în societate. Disprețul lui Fourier față de gânditorii și ideologiile respectabile ale epocii sale a fost atât de intens încât a folosit întotdeauna termenii de filosof și civilizație într-un sens peiorativ. În lexicul său, civilizația era o ordine depravată, un sinonim pentru perfidie și constrângere… Atacul lui Fourier asupra civilizației avea calități care nu se regăsesc în scrierile vreunui alt critic social al timpului său. Iată ce spunea Fourier în secolul al XIX-lea, referindu-se la rolul femeii în societate: Pe umerii femeilor apasă civilizaţia; era aşadar firesc ca femeile să o atace. Ce viaţă duc ele astăzi? Ele nu trăiesc decât din privaţiuni, chiar şi în industrie, unde bărbatul a acaparat până şi măruntele ocupaţii din croitorie, în timp ce se pot vedea femei chinuindu-se cu muncile grele ale câmpului. Nu este oare scandalos să vezi atleţi de treizeci de ani ghemuiţi în faţa unui birou şi plimbând cu braţe păroase o ceaşcă de cafea, ca şi când ar lipsi femeile şi copiii pentru a se ocupa de măruntele ocupaţii ale biroului şi gospodăriei? Privind astăzi în jurul nostru vedem aceeași realitate pe care Fourier a blamat-o și pe care ar fi vrut-o schimbată. Astăzi, în secolul XXI, femeile duc cea mai grea povară a unei civilizații autoproclamate, false și ipocrite. Sub masca civilizației și a emancipării, diferența dintre o femeie de acum și una din antichitate a ajuns să constea în faptul că, cea dintâi, pe lângă toate treburile impuse, mai trebuie să și muncească pentru a întreține familia alături de bărbat, iar în acest vârtej de civilizație, femeia a uitat să mai fie ea însăși, cu vulnerabilități și cu temeri, cu vise și idealuri. Nu există nimic mai rar și nici mai frumos decât o femeie care este pur și simplu ea însăși, confortabilă cu ea însăși în imperfecțiunea-i perfectă. Această imperfectiune perfectă ne poate garanta că întreaga omenire va învăța la un moment dat lecția toleranței și a curajului de a privi realitatea ca pe un ideal și idealul ca pe o realitate…. și câte realități pot descrie privirea sau oftatul unei femei!!! …. Astăzi, când  scriu aceste rânduri, privirile a milioane de femei vorbesc despre teama războiului, despre teama zilei de mâine, despre teama de a fi ele însele și despre teama de a visa, iar pentru noi toți, acesta ar trebui să fie un barometru de care avem nevoie în fiecare clipă pentru a înțelege cât putem sau nu vorbi despre civilizație și evoluție umană. Ciprian DEMETER

Somnul rațiunii naște monștri este o expresie pe care ne place să o folosim de fiecare dată când ne confruntăm cu degringolada Eului Mental al unor conducători. Expresia aceasta mult îndrăgită este de fapt numele unei gravuri aparținând pictorului spaniol, Francisco Goya, din secolul al XVII-lea. Gravura artistului spaniol prezintă un bărbat adormit cu capul pe o masă, în spatele său fiind reprezentate gândurile care capătă forma unor pisici negre, lilieci, bufnițe și a altor creaturi înspăimântătoare și care acoperă cerul cu prezeța lor mefistofelică. Somnul rațiunii a dat naștere războaielor mondiale, gulagurilor sovietice și est-europene, lagărelor naziste, holodomoroului sau holocaustului. Noosfera este un concept filozofic dezvoltat și popularizat de biogeochimistul sovietic ruso-ucrainean Vladimir Vernadsky și de filozoful și preotul iezuit francez Pierre Teilhard de Chardin. Vernadsky a definit noosfera ca noua stare a biosferei și a descris-o drept „sfera rațiunii” planetară. Noosfera reprezintă cel mai înalt stadiu al dezvoltării biosferice, factorul său definitoriu fiind dezvoltarea activităților raționale ale omenirii. Unul dintre aspectele originale ale conceptului de noosferă se referă la evoluție. Henri Bergson, cu a sa L’évolution créatrice (1907), a fost unul dintre primii care au avansat ideea că evoluția este „creativă” și nu poate fi neapărat explicată numai prin selecția naturală darwiniană, printr-o forță vitală constantă care animă viața și leagă fundamental mintea și trupul, idee care se opune dualismului lui René Descartes. În 1923, C. Lloyd Morgan a dus această lucrare mai departe, elaborând o „evoluție emergentă” care ar putea explica creșterea complexității (inclusiv evoluția minții). Morgan a descoperit că multe dintre cele mai interesante schimbări ale viețuitoarelor au fost în mare parte discontinue cu evoluția trecută. Prin urmare, aceste viețuitoare nu au evoluat neapărat printr-un proces gradual de selecție naturală. Mai degrabă, a postulat el, procesul de evoluție experimentează salturi de complexitate (cum ar fi apariția unui univers auto-reflexiv sau a noosferei), într-un fel de echilibru punctat calitativ. În cele din urmă, complexitatea culturilor umane, în special a limbajului, a facilitat o accelerare a evoluției în care evoluția culturală are loc mai rapid decât evoluția biologică. Înțelegerea recentă a ecosistemelor umane și a impactului uman asupra biosferei au condus la o legătură între noțiunea de durabilitate cu „co-evoluția” și armonizarea evoluției culturale și biologice. Somnul rațiunii a fost premeditat în ultimele decenii tocmai de un neobosit băgat al bățului printre gard. Omul nu este o rațiune independentă, superioară, în stare să obțină adevărul și virtutea doar prin efortul ei propriu. El este o simplă forță de același ordin ca și celalte forțe. El își primește de la împrejurări mărimea și direcția. Mandatul lui Biden la Casa Albă a început cu un dezastru pe toate planurile. Cu siguranță, și acest lucru a fost afirmat chiar de către Donald Trump, astăzi nu vedeam dezastrul din Ucraina dacă Trump ar fi câștigat cel de-al doilea mandat. Sancțiunile impuse Rusiei fac parte dintr-un lung somn al rațiunii pe care România s-a grăbit să-l aplaude și să-l implementeze. Blocarea conturilor bancare sau confiscarea averilor unor oligarhi ruși fără un proces vor avea urmări grave despre care nimeni nu vorbește. România a creat precedentul acesta al execuțiilor fără procese prin executarea soților Ceaușescu, plecând în 1989 cu dezideratul unui stat de drept, clădit pe execuții publice, televizate. Au fost demarate sancțiuni împotriva lui Putin, pe care le-am înțeles și pe care liderul de la Kremlin cu siguranță le-a prevăzut, însă pedepsirea în bloc a cetățenilor ruși, a sportivilor, scriitorilor și artiștilor sunt o dovadă a faptului că războiul a întunecat mințile pe care mulți le-au considerat luminate și cărora le-a fost dat girul de a fi conducători. O știre publicată de agenția italiană ANSA informa că: “Universitatea Bicocca din Milano a suspendat, în contextul invaziei din Ucraina, un curs despre Feodor Dostoievski, susținut de cadrul universitar Paolo Nori, fiind nevoită să-l reintroducă, după proteste masive pe rețelele sociale. Într-un comentariu, Paolo Nori  spunea că în Italia a devenit azi o vină nu doar să fii un rus în viață, ci și să fii un rus mort! Ne amintim cu toții durerea cu care ne-au fost relatate experiențele holocaustului, însă, cu toate acestea, nimeni nu a aruncat cu pietre în sportivii germani și nu s-au ars în piața publică, cărțile lui Goethe. Președintele Iohannis, cel mai probabil, este recunoscător momentului pentru că are posibilitatea de a intra pe ușa din spate a istoriei și, cu siguranță, nu și-ar fi imaginat că poate rămâne peste veacuri în manualele de istorie ca fiind președintele României care a avut luări de poziție împotriva Rusiei în primăvara anului 2022. Dacă ar fi să ne uităm la declarațiile lui Iohannis și la cele ale lui Viktor Orban, cel mai probabil ne vom întreba dacă nu cumva fac parte din două lumi diferite. Cu toate acestea, sunt două țări foarte apropiate de zona de conflict și care sunt nevoite la acest moment să gestioneze situații asemănătoare. „Sancţiunile au un preţ pentru că sunt o armă cu două tăişuri şi noi vom plăti acest preţ în scurt timp”, a spus Orban într-un interviu, adăugând că guvernul ungar lucrează în vederea diminuării pagubelor directe cauzate de măsurile adoptate împotriva Rusiei. Premierul maghiar a adăugat însă că nu trebuie tăiate relaţiile cu Rusia şi în plan energetic. El a asigurat că securitatea Ungariei este „solidă ca betonul” şi această ţară îşi poate asigura securitatea chiar fără ajutorul aliaţilor, menţionând că „se poate produce un dezastru doar dacă ne pierdem minţile şi ne implicăm în război”. „Nicio NATO nu ne poate apăra de propria prostie”, a spus premierul ungar. Pe de altă parte, Iohannis declara: În cazul nostru, evident, trebuie să avem grijă ca aceste prețuri să nu sufoce economia românească. Și, da, avem nevoie de o abordare pe termen lung. Este clar, și subliniez, este clar că dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată! Este nevoie să insistăm mai mult și mai bine pe surse energetice alternative, și am găsit înțelegere totală când am spus că, pentru România, decizia este clară, trebuie să trecem spre independență energetică prin investiții în regenerabile și în sectorul nuclear civil.” Este inutil să vă reamintesc faptul că Iohannis a subliniat mândru și silabisind, așa cum îi stă bine unui sas, TER-MI-NA-TĂ.  În fața dnei Ursula von der Leyen a găsit toate resursele pentru a vorbi despre surse energetice alternative și despre independență energetică. Până una-alta, românii cu sau fără războiul din Ucraina, s-au confruntat deja de câteva luni cu prețuri din ce în ce mai mari în magazine și cu facturi uriașe la gaze și la energie electrică, iar despre aceste lucruri Iohannis nu vorbește nimic. Sistemul de sănătate este pus pe butuci, economia distrusă, populația îmbătrânită, cât despre exodul românilor în străinatate la cules de sparanghel, nu se grăbește să-l deplângă. În contexul războiului din Ucraina, Beijingul a refuzat să condamne această invazie și a criticat în mod repetat ceea ce descrie drept sancțiuni ilegale și unilaterale. „În ceea ce privește sancțiunile financiare, noi nu le aprobăm, mai ales sancțiunile lansate unilateral, deoarece ele nu funcționează bine și nu au temei legal”, a declarat miercuri Guo Shuqing, președintele Comisiei de Reglementare a Sectorului Bancar și Asigurărilor. Noi nu vom participa la astfel de sancțiuni. Vom continua să menținem relații economice și comerciale normale cu părțile relevante”. Trebuie amintit că schimburile comerciale dintre cele două țări au crescut cu 35,9% anul trecut, ajungând la un nivel record de 146,9 miliarde de dolari, potrivit datelor oficiale publicate de China. Rusia este un exportator major de petrol, gaze naturale, cărbuni și utilaje agricole pentru China, cu care are un excedent comercial. Până una-alta, China este departe ca teritoriu, dar foarte prezentă și pe piețele noastre, în contextul în care facturile la energie și gaz au început de mai multe luni să ne sufoce, produsele din China devind din ce în ce mai mult o alternativă pentru mulți români. Ceea ce mă neliniștește este faptul că suntem conduși de niște politicieni în mintea cărora, la fel ca în gravura lui Goya, au apărut demonii iraționalului și ai dorinței de a face pe plac unor interese străine românilor. Diferența de discurs  dintre Viktor Orban și Iohannis mă face din ce în ce mai mult să cred că suntem gata să ne ducem pe copcă cu toții din dorința unora de a băga capul în poza marilor interese, doar pentru a fi pomeniți în cărțile de istorie la un moment dat. Despre război s-au scris multe, iar această sfială a marilor puteri de a recunoaște iminența lui este de natură să ridice multe întrebări cu privire la luciditatea celor care ne conduc. Cheltuielile militare au ajuns la nivel global la 1.822 de miliarde de dolari în 2018, potrivit raportului anual publical de Institutul pentru Cercetare în domeniul Păcii (SIPRI) din Stockholm. Se vorbea de o creştere de 2,6% faţă de anul precedent. SUA conducea clasamentul statelor cu cele mai ridicate cheltuieli pentru apărare, înregistrând o creştere de 4,6% faţă de 2017. Cercetătorul Nan Tian de la SIPRI a declarat pentru DW că este vorba de prima creştere de aceste dimensiuni din „ultimii şapte ani” şi că se estima o creştere considerabilă în deceniile următoare. „Americanii au început să implementeze un nou program de modernizare a armatei care va începe în 2019 sau 2020”, explică Nan Tian, care conduce proiectul SIPRI privind cheltuielile militare. „Costurile pentru acesta vor ajunge cam pe la 1,8 miliarde de dolari în cursul următorilor 20 de ani. E o sumă foarte mare, alocată pentru diverse arme, de la cele convenţionale la cele nucleare.” Același raport arăta că Rusia, una dintre ţările cu cele mai ridicate cheltuieli militare, se afla, de pe locul patru, pe locul şase la nivel mondial în clasamentul SIPRI pe 2018. „E vorba de o scădere de 3,5 la sută în 2018, la care s-a ajuns însă din cauza inflaţiei (din Rusia)”, spunea Nan Tian de la SIPRI. „La nivel nominal, cheltuielile au rămas constante între 2017 şi 2018.” Tot ce vă pot spune este că vin vremuri grele în care ar trebui să învățăm să trăim uniți și animați de interesele naționale și să renunțăm la dorința de a intra cu orice preț pe ușa din dos a istoriei, pentru a nu risca să pierim sub stindardul unor interese care ne sunt străine. Ciprian DEMETER

Ce să analizezi la un atac armat total nejustificat? Ce să analizezi la şirul de minciuni care încearcă să motiveze bombardamentele stupide asupra Ucrainei? Ce să analizezi la mârşăvia trimiterii în luptă a unor tineri nepregătiţi, manipulându-i ca fiind eliberatori în loc de agresori? Ce să analizezi la ridicolul unei armate rămase fără combustibil în plin atac militar şi cu mijloace de luptă sustrase “prin confiscare” de către etnicii romi ucraineni? Întrebările astea m-au oprit în a scrie despre unicul războiul stupid european, poreclit ca fiind “al lui Putin”. Priveam la evidenta diferenţă de atitudine politică, în apariţiile publice televizate, dintre preşedintele Ucrainei, Zelenski, îmbrăcat în tricou şi vorbind demn în picioare şi preşedintele rus, Putin, făcând grimase, îmbrăcat la patru ace şi tolănit cu coatele pe masă. Aşa mi-am amintit ipostazele multiple în care se afişa dictatorul rus, cu aspiraţii ţariste şi nostalgii sovietice. Ba cu o mitralieră în mână, ba cu o undiţă, ba la bustul gol, călare, ba pe un tatami, îmbrăcat în kimono-ul judoka… Şi aici m-am oprit, la imaginea asta! Păi, dictatorul moscovit se cam fălea cu statutul de judoka, nu? N-am făcut acest sport, dar am o sumedenie de prieteni care l-au practicat, ba, chiar, în copilărie fiică-mea, Ioana, a început să îl practice. Ţin minte că şi-a lipit pe peretele din camera ei lista cu principiile judo-ului. Aşa că, ar merita să îl analizăm pe dictatorul Putin prin prisma acestora, nu? Mai ales că mulţi nu cunosc aceste principii ale sportivilor judoka. Am să le omit pe cele care au referinţă strictă la sportul judo. “Voi fi mereu stăpânul gândurilor mele şi voi cultiva numai gânduri bune.” Altul:”Întotdeauna îmi voi păzi limba pentru a nu rosti cuvinte dispreţuitoare sau supărătoare. Întotdeauna voi spune numai adevărul. Vreau s-ascult de două ori, să judec şi apoi să vorbesc. Pentru aceasta am două urechi şi o singură gură”. Mai pe româneşte, să nu spui minciuni. Or, tovarăşul Putin exact asta a făcut! Comasarea de trupe la graniţa cu Ucraina a numit-o exerciţii militare, agresiunea armată asupra unei ţări suverane a numit-o operaţiune special militară de menţinere a păcii şi aşa mai departe. Mai avem alt principiu de respectat:”Vreau să-mi supraveghez faptele. Voi lupta numai pentru adevăr, frumos şi pentru bine. Niciodată n-am să păgubesc pe cineva prin faptele mele”. Are vreun rost compararea faptelor lui Putin inclusiv cele făcute împotriva propriului popor? Să enumerăm doar provocarea colapsului economiei interne ruse, ca să nu zicem de învrăjbirea dintre ucraineni şi ruşi pentru câteva generaţii de acum înainte. “Voi glumi şi voi râde cu colegii mei, dar niciodată n-am să iau ceva în derâdere, n-am să stric momente solemne. Vreau să mă bucur de tot ceea ce este frumos”. Cam asta a făcut chiar cu şeful Servicului Secret FSB, pe care l-a umilit în public într-o transmisiune televizată de propagandă a crizei create prin războiul din Ucraina. L-a pus să repete, ca pe un şcolar neascultător, ce sarcini are de îndeplinit. Deşi omul încerca să evite, cât mai diplomatic posibil, situaţia stânjenitore în care se punea dictatorul însuşi. Şi ultimele două principii pe care le cităm:“Voi lupta cinstit şi corect, nu mă voi lăuda şi nu voi căuta să ies în evidenţă. Dacă voi fi silit să mă apăr, sau să apăr pe alţii în cazul unui pericol, nu voi porni ca un sălbatec, ci voi folosi forţa şi cunoştinţele mele numai pentru a înfăptui binele şi a apăra devărul”. “Înţeleptul cedează”, spune un vechi proverb. Vreau ca atât în viaţa de zi cu zi, cât şi la antrenamente, să cedez pentru a învinge. Niciodată n-am să fug din laşitate şi nu voi ocoli primejdia arătându-i spatele”. Cred că sunt evidente discrepanţele dintre principiile ce ar trebui asumate şi atitudinea şi faptele dictatorului rus. Altfel, noile mijloace şi tehnologii de manipulare în masă folosesc, în continuare, cu succes, diseminarea informaţiilor mincinoase precum şi inducerea unei susţineri empatice a unei agresiuni militare inutilă şi nemotivată. O astfel de agresiune nu se încheie niciodată cu victoria agresorului. De fapt, Moscova are o tradiţie în acest sens în Europa. E suficient să cităm reprimarea Revoluţiei Ungare din 1956 şi invadarea Cehoslovaciei din 1968. De-aia, de pildă, mi se pare curioasă aprecierea până la susţinere a unei agresiuni militare împotriva civililor, când abia acum două generaţii, a bunicilor noştri, Europa sângera sub tancurile şi gloanţele sovietice. Sigur, şi atunci, mişcările de luptă pentru libertate şi identitate au fost suprimate cu arma în mână de aceeaşi Moscovă care nu crede în lacrimi. Însă, Victoria finală a fost a libertăţii asumate, iar ruşii s-au întors de fiecare dată, cuminte, sub cizma dictatorului cazat prin succesiune testamentară la acelaşi Kremlin. Şi acolo au rămas, fiindcă şi azi 68% dintre ruşi aprobă agresiunea militară împotriva Ucrainei. Citit prin prisma principiilor sportului cu practicarea căruia se laudă, Putin îşi arată, de fapt, determinarea trufiei. Pentru celelalte motivaţii ce îl mână în luptă sunt alte meserii la care nu mă pricep, cum ar fi medicina şi psihanaliza. Ah, era să uit: Vladimir Putin a fost suspendat din funcţia de preşedinte de onoare al Federaţiei Internaţionale de Judo, precum şi din funcţia de ambasador al acestui for international! Cu alte cuvinte, Putin a început să piardă esenţialul pe care şi-a construit mândria proprie: onoarea! Ovidiu BALINT Foto: BBC