Victor Ponta a venit la Arad pentru a-și încuraja colegii înainte de alegeri

0
Fostul premier Victor Ponta a fost prezent joi la Arad, unde s-a întâlnit cu mai mulți dintre candidații PRO România la alegerile locale din 27 septembrie. Totuși, înainte de întâlnirea cu colegii săi de partid, liderul PRO România a stat de vorbă cu jurnaliștii locali. „Ne bucurăm că astăzi am primit vizita domnului președinte Victor Ponta și sperăm ca, după 27 septembrie, rezultatul nostru să fie unul bun, iar ulterior să nu dezamăgim electoratul. După cum ați văzut, am încercat, nu doar să promitem, ci să și avem o listă pentru consiliul municipal înțesată cu oameni tineri, oameni noi. Cu excepția domnului Lupaș, primii 23 de candidați de pe lista PRO România sunt oameni nou veniți în politică. Am încercat să avem toate categoriile sociale, având inclusiv și o studentă”, a declarat Flavius Măduța, președintele filialei județene a PRO România. Fostul prim-ministru Ponta a explicat jurnaliștilor prezenți că, dacă el ar fi fost un factor de decizie, în acest moment probabil nu s-ar fi desfășurat alegeri locale, ci aplecarea ar fi fost mai degrabă pe problemele medicale provocate de pandemia COVID-19 și pe întoarcerea elevilor la școală. Totuși, dată fiind situația, Victor Ponta a venit la Arad pentru a-și îmbărbăta colegii înainte de primele alegeri locale prin care trece partidul pe care îl conduce. „În primul rând trebuie să spun că este o campanie foarte ciudată și că mi-aș fi dorit să nu fim în campanie electorală, ci să fie folosite toate forțele financiare și administrative pentru problemele medicale și pentru începerea anului școlar. Mi-aș fi dorit să discutăm în această perioadă despre ce facem cu firmele românești, fiindcă pe 25 octombrie ar trebui să vină din urmă toate dările, taxele și impozitele amânate din primavera și cred că pentru foarte multe firme românești, această situație va fi imposibil de gestionat. Dar trebuie să facem alegeri, fiindcă așa s-a decis de către Guvern și de către PSD. Am venit în Arad, cum merg peste tot în țară, să-mi văd colegii care candidează, să îi încurajez, să îi susțin printr-un scurt mesaj și să le spun că cel mai mult îmi doresc să se construiască o echipă PRO România în teritoriu. Acest proiect a pornit de sus în jos, cu câțiva oameni, iar eu chiar țin să-i mulțumesc lui Flavius Măduța, care s-a alăturat acestui proiect, proiect care va avea efectiv o fundație atunci când, după 27 septembrie, vom avea și aleși locali. Este prima dată când candidăm la alegerile locale, dar cu siguranță vom avea primari, consilieri județeni și locali, iar pe ei se construiește proiectul de viitor. Iar asta înseamnă o stângă modernă”, a explicat fostul premier Victor Ponta la Arad.

Mesajul primarului Marian Toader pentru cetăţenii din Zăbrani

0
Dragi prieteni, din păcate astăzi (ieri, n.red.) am înregistrat cel de-al doisprezecelea caz de covid în Comuna Zăbrani!
Cu toate că școlile sunt pregătite pentru începerea noului an școlar, iar dascălii de asemenea, sunt pregătiți pentru oricare dintre scenarii, începerea cursurilor în școli, în momentul de față, se află sub semnul întrebării, urmând ca în perioada imediat următoare, inspectoratul școlar împreună cu DSP Arad să decidă forma sub care vor fi relulate cursurile în școlile din Comuna Zăbrani!
La nivel local am reactivat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, s-a achizitionat peste 3500 măști și dezinfectanți în vederea protejării elevilor în școli cât și a persoanelor vârstnice!
Doresc să felicit dascălii și personalul școlilor din întreaga Comună pentru implicare și, transmit pe această cale locuitorilor, faptul că trebuie să ne protejăm, prin respectarea cu maximă seriozitate a regulilor de igienă și distanțare!
Marian TOADER

Primarul şi candidatul Bibarţ ţine lecţii pe net despre muniţie pentru arme albe

0
Eram pe punctul de a-l felicita pe Călin Bibarţ pentru campania „alt fel” pe care şi-a început-o înainte de alegerile din 27 septembrie. Deşi îl prindeau din urmă nişte ieşiri publice de pe vremea supuşeniei faţă de Naşul mafiei arădene, când ocupa orice post îi era oferit în administraţia locală, Bibarţ părea să aibă umor. Iar un om posedat de umor nu mai are loc pentru altfel de posedări. Teoretic. Căci, practic, candidatul liberal la funcţia de primar al Aradului s-a lăsat dus de nas de nişte sfătuitori de imagine care i-au şifonat şi intenţiile bune, nu doar apariţiile care s-ar fi dorit convingătoare pentru alegători. Nu intru în amănunte, fiindcă orice părere costă, iar a mea nu contează, ca valoare, în faţa sumelor vehiculate în această campanie electorală, ori a celor achitate deja în avans. Însă, n-am putut rămâne indiferent la cea mai recentă apariţie filmată a lui Călin Bibarţ, pe reţelele de socializare. Cea în care îşi învaţă alegătorii să tragă cu praştia. Da, cu praştia! Sigur că ştim chiar din textele biblice de eficienţa unei praştii, ca armă. Candidatul Bibarţ a trecut, totuşi, la alt nivel. De instrucţie pentru folosirea de „muniţie” performantă. Pentru că piatra lui David nu mai îndeplineşte standardele moderne, iar Goliat ar râde în hohote de vechimea „gloanţelor”. Să urmărim filmul cu atenţie. Merită! Într-un cadru plin de moloz, rămăşiţe de la demolări, ţigle sparte, cărămizi aruncate, mormane de bucăţi sparte de beton, primarul în funcţie al Aradului ne arată o praştie. Cu mânerul modern, din lemn stratificat. Guma e bună, zice primarul Bibarţ, precum şi pielea praştiei. Că nu e ca şi când era el copil şi făcea pielea praştiei din limba pantofilor. Deci, un primar interimar, aspirant la funcţia „plină” cu de toate, care promite proiecte ample de construcţie pentru Arad se filmează în pline resturi de la demolări! Deja, convingător, nu? E drept că şi Ion Creangă şi-a construit o reputaţie pe seama amintirilor din copilărie, dar parcă el avea har de povestitor. Primarul Bibarţ are harul unui instructor de tragere. Pentru că el le explică alegătorilor diferenţa dintre eficienţa muniţiei folosite la trasul cu praştia. Le zice că bilele de rulment sunt cea mai scumpă muniţie. Başca mai e şi efortul de a sparge rulmenţii. Însă, cică, merită, fiind cea mai eficientă muniţie. Înainte de bilele de rulment, în ierarhia muniţiilor făcută de primarul Bibarţ, ar fi piuliţele. Zice că datorită găurii, piuliţele au o altă traiectorie în zbor. Şi lovesc mult mai bine decât piatra. Ei, şi candidatul cu praştia ne face şi o demonstraţie. Cu o bucată de ţiglă. Pe care o aşează la vreo 20 de metri distanţă, firesc, pe o movilă de moloz. Ca orice copil modern se bucură când nimereşte ţinta cu un „yes”, ce irumpe şi din ochii bulbucaţi de reuşita juvenilă. Acuma, io nu mai trag cu praştia demult. Fiindcă aşa mi-a zis poetul, iar eu plâng ca prostul de fiecare dată când îmi amintesc versurile. Dar am întrebat pe la sursele noastre pe la poliţie. Şi, cică, praştia, cu muniţie de bile de rulment şi piuliţe metalice ar intra la arme albe. E suficientă o distanţă mai mică de 10 metri iar această muniţie poate deveni letală pentru om, ori pentru orice animal, dacă muniţia trasă de primar ar atinge un ochi, ori altă zonă sensibilă. Ori, aceeaşi muniţie poate schilodi pe veci o ţintă umană. La fel ne-au zis şi alte surse din cadrul jandarmeriei, că prin alte ţări praştia chiar este considerată armă albă. Primarul ne zice că nu trage cu praştia nici măcar în ciori. Da’, de ce „nici măcar”? Adică, de ce trebuia făcută precizarea asta, după ce prezentarea muniţiei metalice explica foarte clar eficienţa ei. Când eram mic mi se spunea că dacă mă joc cu focul o să fac pipi în pat. Şi nu e frumos. Oare primarului Bibarţ nu i-a zis nimeni că trasul cu bile de rulment e periculos? Iar să ţii o prelegere despre eficienţa unei arme albe e chiar o prostie? Chiar, ca primar o să ne împartă praştii pentru demonstraţiile din faţa Primăriei? Să spargem geamurile cu pietre sau cu piuliţe şi cu bile de rulment? Sau să tragem după adversari politici? Sau după jandarmi? Că ciorile sunt în spatele Primăriei, în cel mai vandalizat parc din Arad. Kronicarul de campanie  

Ce manipulare!

0
De câteva zile, o parte a mass-media, la „comanda” lui Cozmin Gușă, a început un atac furibund asupra fostului premier, Victor Ponta. Varianta lui Gușă, e că Ponta ar fi un produs al așa zisului „stat paralel”, respectiv că statul paralel ar fi, de fapt, controlul unor cadre din SRI, cu sprijinul unor politicieni, asupra instituţiilor fundamentale ale statului, precum ANAF, Poliție, Parchete, Justiție, prin intermediul ofițerilor acoperiți sau a unor funcționari șantajabili. Apropo! Ce e nou sub soare în această problemă? Ce dezvăluie, de fapt, Gușă, vis-a-vis de Ponta, ce nu se știa? Nimic! Gușă nu face altceva decât să continue ce-a început – și din păcate pentru el, dar spre norocul nostru n-a reușit -, Dragnea, care avea același discurs, respectiv că statul român este controlat de un „stat paralel”, condus de SRI. E un „fake news”, în realitate, care, în fapt, nu are la bază nici o dezvăluire, ci doar reia ce este deja arhicunoscut: că PSD a creat  „statul paralel”, iar Ponta n-a fost altceva decât un produs al sistemului de promovare utilizat de PSD, care își rebrenduia (sau reșapa) „elitele”, ori de câte ori acestea se erodau.
De fapt, Gușă nu vine cu nici o noutate. Încă din 1990, de când Iliescu a salvat Securitatea, metamorfozând-o în SRI, instituția proaspăt înființată a fost înregimentata în slujba PSD și a fost un angrenaj al statului paralel creat de PSD. Poate, pe atunci, SRI nu era dirijor. Și cum se putea, altfel, când, în loc să fie toți în pușcărie – pentru participarea directă la genocidul comunist, la execuțiile și condamnările politice, la represiunea anticomunistă, la măcelul din decembrie 1989, ei au fost salvați și recuperați de Iliescu și PSD și transformați într-un apendice al PSD? Ce dovadă mai elocventa vreți, privind pe cine servea SRI, decât represaliile împotriva manifestanților anti-PSD din Piața Victoriei și cum au fost coordonate mineriadele, la comanda lui Iliescu? Numai naivii nu știu că, odată scăpați, SRI-iştii au devenit poliția politică a PSD, fiind împuterniciți (nelegal, bineînțeles), de Iliescu și ceilalți leaderi ai PSD, cu verificarea și avizarea tuturor candidaților politici (pentru Parlament), membrii Guvernului sau celor ce urmau a fi numiți în funcții în administrația publică. Astfel, chiar din 1990, Iliescu și PSD, au impus o cutuma – care, culmea, se practică și azi: ca SRI să verifice și să decidă (să avizeze), ocuparea oricărei funcții publice (un fel de verificare de integritate, fără nici o bază legală). În aceste condiții, încălcând grosolan drepturile cetățenești, principiile de bază ale democrației și ale statului de drept, Iliescu și PSD, au recreat poliția politică comunistă (Securitatea), rebrenduind-o sub numele SRI, recuperând pe toți „profesioniștii” în genocid și anchete politice. Deci, când toți cei avizați știu că SRI, în baza unei cutume antidemocratice, a fost împuternicit să participe, direct, la procesul electoral sau la selecția candidaților, cu ce vine nou Gușă? Cu faptul că, profitând de prostia politică și de o cutuma inventată de Iliescu, în anul 1990, SRI a ajuns, dintr-un avizor de integritate, să controleze și să șantajeze întreaga clasă politică? Păi, dacă a fost invitat să facă asta, cum să dea cu piciorul oportunității? E vreun cetățean român, întreg la cap, să nu fi realizat asta? Nu cred că vom afla vreodată câte jocuri murdare a făcut SRI – la comandă politică sau urmărindu-şi propriile interese -, din 1990 și pană astăzi, câtor cetățeni, curați și morali, care constituiau un pericol real pentru Iliescu și PSD, le-a fost blocată ascensiunea politică sau profesională și cât din activitatea SRI a reprezentat-o cea de poliție politică, prin care au urmărit nelegal, filat și compromis pe cei ce erau considerați pericol pentru PSD sau interesele SRI. Dar sigur sunt multe, multe și extrem de mizerabile, astfel de practici, în portofoliul SRI.
 Dragnea, din acest punct de vedere, n-a fost un prost. Intuise exact rolul murdar și imoral al SRI, în politica românească, de filtrare a candidaților și nivelul uriaș de putere și manipulare al SRI în acest sens. Pentru că, folosindu-și vechile structuri de informatori, reactivându-și „acoperiţii” (mulți dintre ei aflați în funcții importante, promovați cu sau fără ajutorul SRI), profitând de atribuțiile conferite de noua cutuma, introdusa de Iliescu, SRI a creat un nou mecanism perfid de poliție politică, cu care a obținut controlul total asupra întregii clase politice și a statului. Și, deși a vrut o revoluție în acest domeniu (parțial chiar a și reușit, prin eliminarea SRI din anchetele penale), Dragnea a clacat. Nu pentru că nu avea Constituţia și legea de partea sa, ci pentru că, de fapt, el n-a vrut să elimine SRI din procesul de selecție al candidaților sau celor ce urmau a fi numiți în funcții, ci pentru că a vrut doar să schimbe comanda. La fel procedează, se pare și Gușă. El nu merge până la capăt. Nu devoalează rolul neconstituțional și imoral al SRI în selecția candidaților politici sau a celor ce urmează a fi numiți în funcții publice, respectiv cel de analizor și decident de integritate, ci doar scurmă, superficial, mizeria, ca un avertisment. De ce și cui îi este adresat? Întocmai ca și Dragnea, el nu dorește eliminarea SRI din procesul selecției candidaților politici sau a funcționarilor publici, ci dorește să obțină controlul asupra acestui gen de atribuții, nelegale și imorale a SRI. Altfel, dacă n-ar fi așa, de ce nu spune nimic, Gușă, despre procedura de atribuirea a certificatelor ORNIS, adică de acordarea accesului la documentele clasificate, unde SRI deține monopolul total? Atribuind sau retrăgând certificatul ORNIS, ce permite sau nu accesul la documente clasificate, SRI deține, incorect, un instrument prin care poate influența, aleator, lupta politică și ocuparea oricărei funcții în administrația publică. Și să nu credeți că nu a utilizat acest instrument, eficient, în decursul celor treizeci de ani scurși de la scimbarea puterii din 1999. L-a utilizat din plin, creând structuri noi, în toate instituțiile statului, pe care și le-a subordonat, exact cum a făcut și cu Ponta și cum fac cu majoritatea parlamentarilor membrilor guvernelor, procurori, judecători sau alți funcționari care au nevoie de un certificat ORNIS pentru a-și păstra funcția. Și, în cele mai multe situații, funcționarii și politicienii sunt dispuși la orice compromis pentru a-și păstra funcțiile ori poziția.
Așa funcționează „statul paralel”, nu cum susține Gușă și „Realitatea plus”. Metamorfozând Securitatea în SRI și oferindu-i instrumente de control și șantaj asupra candidaților, clasa politică, în frunte cu Iliescu, au creat un monstru imoral, respectiv o nouă poliție politică, pe care o numesc aiurea „statul paralel”. Nu e decât o instituție, căreia, acordându-i-se puteri discreționare, neconstituționale, prin cutume preluate de toate puterile politice, i-au consacrat o poziție privilegiată, imorală, deasupra legii, de unde dirijează, cu un tupeu inimaginabil, întreaga societate. În acest scenariu, paranormal din punct de vedere al democrației, Gușă nu e decât un circar care bagă bățul prin gard, să zgândăre leul scăpat din lanț. Ori e idiot, ori e manipulat de tabăra anti-Coldea din SRI. Pentru că, să ataci un monstru, precum SRI, aflat în culmea puterii, înseamnă că ești diliu sau vrei să te sinucizi politic și material.
Vom vedea, pentru că „Realitatea plus” nu-i farmacie din punct de vedere fiscal și sunt încă multe pete negre, nespălate, din dosarul (penal?) al „Realitatea TV” ! Vorba lui Dragnea: „dacă ai plătit, ți se cântă ce ai comandat!” Cine-o fi plătit în cazul Gușă?
Pavel ROMAN

Iluzia superiorității unui popor credul

0
Se anunţă o toamnă fierbinte care parcă ţine morţiş să ne anuleze orice prognoză şi orice fel de obişnuinţă despre ce înseamnă ciclicitatea anotimpurilor şi predictibilitatea acestora. Vremea este altfel de ceva timp, însă vremurile sunt cu totul atipice. Cu toate acestea, există câteva constante care ne confirmă că încă nu am părăsit această planetă, şi cu atât mai puţin România, constantele iluziei superiorităţii, ale naivităţii şi ale preocupărilor mărunte. Cel puţin în aceste vremuri nesigure, ne-au mai rămas câteva certitudini de care trebuie să ne agăţăm cu disperare, căci foarte multe speranţe pe care fiecare dintre noi am le-am avut după 1989 s-au dovedit a fi doar nişte utopii, iar astăzi, în anul de graţie 2020, ne trezim cu dorinţa arzătoare de a nu se schimba nimic în traiul nostru cotidian, căci viitorul nostru ca naţiune a încetat să mai fie proiectat în vreun fel pe stindardul aşteptărilor noastre, înlocuind orice dorinţă de progres, de sacrificiu necondiţionat, de muncă asiduă şi de studiu consecvent, cu intense sentimente de parvenire şi de escaladare socială prin prisma oportunităţilor întreţinute de un fenomen social, larg întâlnit în rândul popoarelor balcanice, acela al credulităţii. Iar pentru aceasta am o teorie şi o vorbă care îmi este de foarte mare ajutor atunci când nu găsesc explicaţii logice, „nimic nu-i nou sub soare”, căci în 1947, un psiholog, Ross Stagner, a cerut unui număr de manageri de personal să accepte un test de personalitate. După ce au făcut testul, Stagner, în loc să răspundă cu feedback pe baza răspunsurilor individuale reale, a prezentat fiecăruia un feedback general care nu avea nicio legătură cu răspunsurile punctuale la teste, dar care se baza, în schimb, pe horoscoape, analize grafice și alte elemente care nu țin de o știintă foarte exactă. Fiecare dintre manageri a fost întrebat apoi cât de corectă crede că este evaluarea lui sau a ei. Mai mult de jumătate a descris evaluarea ca fiind exactă și aproape niciunul nu a descris-o ca fiind greșită. În 1948, în ceea ce a fost descris ca un „experiment clasic”,  psihologul Bertram R. Forer a aplicat un test psihologic – așa-numitul „Diagnostic Interest Blank” –  unui număr de 39 de studenți ai săi de la psihologie, cărora le-a spus că fiecare va primi câte o vignetă sau schiță de personalitate pe baza rezultatelor testului. O săptămână mai târziu, Forer a înmânat fiecărui student o schiță de personalitate, pretins individualizată, și a cerut fiecăruia să evalueze precizia caracterizării. În realitate, fiecare a primit aceeași schiță, care cuprinde următoarele elemente: Aveți o mare nevoie de alte persoane care să vă placă și să vă admire. Aveți tendința de a fi critic cu sine. Mare parte din capacitatea dumneavoastră, neutilizată încă, nu ați activat-o în avantaj personal. În timp ce aveți unele trăsături slabe de personalitate, aveți altele puternice care le compensează. Disciplinat și stăpânit cu ceilalți, aveți tendința de a fi îngrijorat și nesigur față de dumneavoastră. Uneori aveți îndoieli serioase cu privire la corectitudinea unei decizii pe care ați luat-o sau dacă este corect un lucru pe care l-ați făcut. Preferați schimbările și varietatea și rămâneți nesatisfăcut atunci când vi se impun restricții și limitări. Vă flatați cu ideea că sunteți un gânditor independent care nu acceptă ideile altora fără dovezi satisfăcătoare. Găsiți că este imprudent să fiți prea sincer atunci când dezvăluiți altora lucruri despre dumneavoastră. Uneori sunteți extrovertit, afabil, sociabil, în timp ce alteori sunteți introvertit, prudent, rezervat. Unele dintre aspirațiile dumneavoastră tind să fie destul de nerealiste. Securitatea este unul dintre obiectivele majore în viața dumneavoastră. În medie, studenții au evaluat precizia caracterizării ca fiind de 4,30 pe o scară de la 0 (foarte slabă) la 5 (excelentă). Numai după ce ratingurile au fost marcate, profesorul a dezvăluit că toți studenții au primit aceeași schiță, identică, întocmită de Forer după o carte de astrologie de la un chioșc. Schița conținea declarații vagi și destul de generale, pentru a se aplica majorității oamenilor. Aceste generalităţi care ne sunt zilnic oferite de mass-media aservită, de cele mai multe ori unei grupări politice sau alteia, au tocmai rolul de a ne crea falsa impresie că avem nişte aspiraţii şi nişte strandarde cu mult superioare altor indivizi, mesajul unui om politic, care în cazul României nu poate fi decât un om politic mediocru şi lipsit de scrupule, vine tocmai să stârnească acest sentiment că fiecare dintre noi este un individ special, când tocmai o banală generalizare ne bagă pe toţi în oala credulităţii. Superioritatea este, poate, cea mai seducătoare idee care a existat vreodată în cadrul experienţelor oamenilor. Te simți atât de bine când îți imaginezi că esti superior şi mulţi se lasă prinşi în capcana iluziei de a fi special. Ne place să credem că avem puterea să ne schimbăm singuri viitorul, însă am rămas la stadiul la care singura noastră aspiraţie este să mergem să bem o bere la terasă şi să ţopăim la o nuntă, iar dacă aceste lucruri nu se mai întâmplă, considerăm că viaţa noastră este anostă. Pandemia ne-a demonstrat că aceste deziderate şi acest stil de viaţă sunt unanim acceptate şi promovate pe întreaga planetă, iar omenirea încă nu găseşte o formulă pentru a pune în mişcare mecanismul voinţei, al responsabilităţii şi al raţiunii, cu care, ca nişte fiinţe „superioare”, am crezut că suntem înzestraţi. Un filozof rus, Nikolai Alexandrovici Berdiaev spunea că , ”există o victorie mult mai dificilă, însemnând înfrângerea iluziilor mincinoase care reprezintă pentru om o sursă de sclavie, a unei sclavii de care el nu îşi dă seama. Omul trăieşte în sclavie, adesea fără să fie conştient şi uneori chiar plăcându-i starea lui. Omul aspiră şi spre libertate, dar ar fi o greşeală să credem că omul iubeşte libertatea şi ar fi o greşeală şi mai mare să credem că libertatea este un lucru uşor. Dimpotrivă: libertatea este dificilă, iar sclavia este uşoară”. Sclavia este uşoară şi predictibilă, stăpânul îţi dă pâinea şi circul de care ai nevoie să dormi liniştit după ce ai trudit ca un idiot, fără să ştii care este sensul vieţii tale, iar schimbările oferă nesiguranță şi sunt uneori dureroase, motiv pentru care ne place să credem, spicuind din lista de generalităţi a lui Forer, că „sunteți un gânditor independent care nu acceptă ideile altora fără dovezi satisfăcătoare”, ”care iubeşte libertatea şi urăşte restricţiile şi limitările”, însă dorinţele noastre nu au depăşit stadiul de bere la terasă şi paranghelie în bikini, iar intenţia de vot este călăuzită de principiul „să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimic…” Ciprian DEMETER

O nouă specializare la UAV:  kinetoterapia

0
O nouă specializare la licență în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, kinetoterapia poate fi studiată începând cu anul universitar 2020-2021. Cei care doresc să devină kinetoterapeuți se pot înscrie până în data de 14 septembrie, orele 12.00,  la centrul de înscriere al UAV din Bd. Revoluției nr.72 (vis a vis de Primăria Arad) conform programului: de luni până vineri între orele 9-17, iar sâmbăta și duminica între orele 9-13 sau on line pe site-ul www.uav.ro. „Ne bucurăm că am reușit, din acest universitar, să oferim celor care vor să se specializeze în kinetoterapie, șansa de a învăța această meserie la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Specialiștii în acest domeniu sunt la mare căutare pe piața muncii din țară și din Europa și cred că oferta noastră vine în sprijinul tinerilor și al tuturor celor care vor să profeseze în acest domeniu” a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

Deschiderea punctului de frontieră Borş II- Nagykereki şi inaugurarea noii conexiuni între România şi Ungaria pe autostradă

0
Un nou punct internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ungare, Borş II (România) – Nagykereki (Ungaria), a fost deschis, vineri, în prezenţa ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, şi al Transporturilor, Lucian Bode, şi a ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto. Cu aceeaşi ocazie, a fost inaugurată porţiunea de autostradă Biharia-Borş, de 5,35 kilometri, ce interconectează autostrăzile A3, din România, şi M4, din Ungaria. La ceremonie au participat şi alţi demnitari români şi ungari, la nivel central şi local, diplomaţi, printre care Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta şi Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula. Bogdan Aurescu a precizat că evenimentul de vineri este o dovadă concretă că România şi Ungaria pot acţiona şi construi împreună, inclusiv în contextul dificil al crizei sanitare, în direcţia sporirii interconectărilor de transport care au potenţial de a facilita mobilitatea persoanelor şi mărfurilor şi a genera creştere economică. „Conectivitatea reprezintă un motor al creşterii economice, al creării de locuri de muncă, al atragerii de investiţii, iar conexiunea de autostradă pe care o inaugurăm astăzi reprezintă un exemplu concret în acest sens. Asumând şi aplicând cu adevărat spiritul parteneriatului strategic dintre România şi Ungaria, vom oferi ţărilor noastre posibilitatea de a valorifica pe deplin acest potenţial semnificativ de cooperare existent în plan bilateral”, a precizat ministrul român de Externe. „Importanţa proiectelor transfrontaliere de infrastructură este covârşitoare, iar România şi Ungaria au înţeles că doar printr-un dialog constant, printr-un parteneriat solid pot dezvolta proiecte comune care să asigure conectivitate şi mobilitate între cele două state.”, a declarat Lucian Bode. Acesta a precizat că este vorba de o a doua colaborare cu partea maghiară în domeniul transfrontalier, după acordul deja implementat pentru conexiunea A1 Nădlac – Arad – M43 Csanadpalota-Mako-Szeged. Ministrul Bode a adăugat că se are în vedere şi un al treilea acord, pentru stabilirea conexiunii dintre drumul expres Satu Mare – Oar din România şi drumul expres Mateszalka – Csenger din Ungaria, un nou punct de trecere a frontierei urmând a fi inaugurat în 2024. Punctul de trecere este construit de partea ungară, la circa 600 de metri pe teritoriul Ungariei, cu 10 benzi pe fiecare sens, intrare şi ieşire Pentru a deservi non-stop cele 20 de artere, Poliţia de Frontieră a suplimentat personalul cu 150 de poliţişti de frontieră.

BUNĂ VREMEA , FRACE PAVILE !

0
Șicii carcea gi la cine , pântru care îțî mulțamăsc , iară amu ascuțâi on pic plevasu șî m-apucai să-țî scriu șî io câceva rânduri .
Ai mare dreptace când zâși gi natoțăniile șe să întâmplă în politica șei românească . Orban ăsta , cu guvernu lui gi țucalăi șî cu partidu lui galfăd , fașe tăt felu gi lucruri nedemne pântru noi ca români , ascultând orbeșce , ca șî wernăru gin fruncea țării gi fapt , gi „ajenturile straine”, cum zâșe bgetu Ceușăscu atunși când îl potopiră pa nedrept la revoluțâie . Amu să cem tare să nu piardă alejerile gi birăi șî conzileri . Or înșeput cum zâși să feșcească cu galbănu lor pa unii birăi roșâi , mai sclabi gi injeri , o pa care i-o prins cu musca pa cașiulă . Îi on lucru curvăsc ăsta , da galfezîî ășcia , fac șî pa dracu , numa să nu piardă pucerea . Io tare ma cem că o să câșcije iară falșîî ășcia gi liberali , pântru că mai îs gistui habauși care îi susțân , cu tăce rălile pa care le-or făcut pântru nația noastă română . Vai gi noi o fi atunși !
Vazușî bine cum m-a luă la întrebări on revecișan galbăn , gi șiudă că țân cu pofesoru Burtă , birău gi la Geși . Io nu m-a luai la hârge cu iel , gin doauă motive : în primu rând nu pot coborî la nivelu gi gângire șî ominie a galbinilor ășcia care fac o politică obedientă șî în așelașî timp agresâvă , așă cum îi învață sică șî wernăr șî în al doilea rând gin respect pântru memoria lu bași Iosif , Dumnezo să-l hoginească , care o fost frace cu moșâ-su șî cu care io m-am înțales foarce bine șî am discutat mulce lucruri , când eram prunc , aclo la Coșioba . Iară amu , nepotu lu bași Iosif , fie-l focu lui să-l fie , vre să mă oprască să vorbăsc gispre satu mneu natal , luându-mă la rost . Rușânos gin parcea lui , da n-ai șe fașe , pântru că așă îi învață gașca lor politică , șeia galfădă șî hârgeșă . Am mai pațât , nu o dată , să fiu luat la rost gi câce o arâtare gi asta galbănă .
Io îs convins că aclo la Geși , oamini îl vor aleje iară birău pa profesoru LIVIU -TRAIAN BURTĂ , care împreună cu conziliu șî vicebirău FLORIN BOGDAN , ceară dacă iel îi gin gașca galbănă , da îi om gi ominie , or facut lucruri bune pântru comună .
Dumnezo să vă alduiască frace Pavile , pa cine , pa sora Voica șî pa tăt șelegiu vost !
O DUMINICĂ BINECUVÂNTATĂ SĂ AVEȚÎ ȘÎ MULTĂ SÂNATACE !
Marius BRASAI

OAMENI MICI, CARACTERE MICI

0
Cum spuneam, am primit vestea epurării mele din ziar cu demnitate. Mă duceam la lucru până în ultima zi, deși Mircea Țîșcă îmi spunea că nu trebuie să vin, pentru că oricum îmi voi lua salariul. Dar eu nu pentru salariu mai mergeam, ci pentru că asta știam să fac, de o viață: să mă duc la redacție și să scriu. Știam că mă așteaptă cititorul, iar ei nu știau ce înseamnă asta, pentru că nu-i aștepta nimeni. Țîșcă stătea la birou puțin. Se uita pe net la bancurile trimise de prieteni, căsca, trăgea pârțuri, la propriu, căsca iar, zgomotos și tot mai frecvent, după care anunța redacția că el e rupt de atâta lucru: „Îmi bag p…, mă duc acasă, să mă culc”! Or, eu scrisesem aproape zilnic, vreme de 33 de ani și mai bine. Scrisul era exercițiul meu cotidian. Mă tot gândeam ce voi face de acum încolo, cum îmi voi rândui viața. Bineînțeles, inevitabilul se produce, așa că a venit și ultima zi, deoarece totul curge, nu-i așa?, „pantha rei”, avea să ne spună înțeleptul Heraclit, cu vreo 2400 de ani în urmă, nimic nu rămâne neschimbat. Am scris ultimele mele Accente. Și am plecat, ca un oarecare, ca un neavenit. Nimeni nu s-a gândit că poate aș merita o strângere de mână, un cuvânt de apreciere, poate chiar de mulțumire. Pentru că celor mai mulți le schimbasem viața. Dar la ce te poți aștepta de la niște oameni mici, de la niște caractere mici!!??
Un cuvânt de bine, de cum s-a aflat că sunt izgonit din Rai, avea să vină de la Andrei Ando. Andrei, cu care am împărțit multe lucruri, trăiri bune, dar și mai puțin bune, avea să scrie cele de mai jos. A fost, pentru mine, acea strângere de mână, pe care nu am primit-o de la Adriana Barbu, bunăoară.
Tristan Mihuţa – o despărţire de presa cotidiană care nu poate rămâne fără ecou
de Andrei Ando | în Regional | 21 Septembrie 2011.
„Unul dintre cei mai importanţi jurnalişti arădeni ai ultimelor decenii, Tristan Mihuţa, a plecat de la Jurnal Arădean. Se spune că o face silit de împrejurări, dar nu asupra acestui aspect doresc să insist. Ar fi nedrept ca despărţirea sa de presa cu caracter cotidian din Arad să se producă în linişte, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În fapt, presa locală, cititorul arădean, pierde un important formator de opinie, iar lucrul acesta trebuie punctat. Îndepărtarea lui Tristan Mihuţa de la Jurnal Arădean privează cititorul de analiza corectă, coerentă, explicită, a situaţiei arădene. Îl privează de un condei excelent. Într-o presă locală cu accente de tabloidizare, Mihuţa era ultimul important formator de opinie constant, consecvent, care rezistase, într-un peisaj în care jurnaliştii se unduiesc, ne unduim, după cum suflă vântul…
Dacă sunt astăzi jurnalist, dacă am avut norocul şi privilegiul să parcurg toate etapele presei, lui Tristan Mihuţa i se datorează: şi faptului că m-a primit în redacţiile pe care le-a condus (Adevărul și Observator Arădean), și faptului m-a lăsat să cresc, şi faptului că m-a întărâtat. Nu despre mine este vorba în propoziţie, dar îi sunt recunoscător şi îi mulţumesc pentru că mi-a indicat la un moment dat o direcţie bună în viaţă.
Dezvoltarea presei arădene după 1990 i se datorează în mare măsură: a făcut din Adevărul de Arad cel mai citit ziar local din România (cu suplimentul Alfa Magazin, revoluţionar şi el la vremea sa). S-a implicat apoi într-un post de radio şi la o televiziune locală, pe care le-a profesionalizat. În anul 1997 a pus bazele ziarului Observator Arădean, care a rezistat pe piaţă 14 ani, ca principala alternativă la vocea unică de atunci. Tristan Mihuţa a crescut câteva generaţii de jurnalişti buni, dintre care mulţi menţin onorabil standardul presei locale. Într-o perioadă în care Aradul nu avea facultate de jurnalism, Mihuţa însuşi era facultatea, ziarele lui erau şcoală de presă.
Este figură emblematică pentru jurnalismul arădean, poate unul dintre ultimii veritabili oameni de presă locali, ancorat în fenomen trup şi suflet.
Cum spuneam, plecarea sa de la Jurnalul nu poate rămâne fără ecou – accentuează trist austeritatea presei arădene”.
Cam asta spunea cineva care nu putea fi suspectat de vreun interes. Drept să spun, nu așteptam la niciun gest de la Mircea Țîșcă ori de la Adriana Barbu. Nici nu mă gândeam că ar putea sau ar trebui să facă un gest apreciativ. Îi știam deja destul de îndeaproape. Mă văd plecând spre acasă, în acea ultimă zi, de la redacția care era instalată în apartamentul, în bucătăria și în WC-ul Elei Falcă.. Am parcurs tot drumul pe jos, am urcat Pasajul Micălăcii, soarele, neașteptat de puternic pentru acel octombrie, mă izbea în cap. Transpiram. Eram aidoma acelui personaj, Meursault, din Străinul lui Albert Camus, care rătăcea pe plajă fără țintă, cu soarele bătându-l în cap. Trăiam acea goliciune, greu de priceput, a omului în fața unei situații absurd. Nu îmi plângeam de milă, să nu fiu înțeles greșit! Doar că nu înțelegeam, nu mă împăcam cu ceea ce au decis unii în privința zilelor mele care aveau să urmeze. Nici nu mă temeam că voi muri de foame. Știam că am minte și, atât cât îmi va da Dumnezeu sănătate, o voi scoate la capăt.
Coborând înspre Micălaca, pe pasaj, mă pufnise râsul. Mi-am amintit de o dimineață în care hâtrul de Marcel Canciu m-a sunat. „Măi, Tristane, uite trebuie să îți spun că cea mai citită de către mine, din tot ziarul Jurnal arădean, este Adriana Barbu. Măi, e atât de profundă, că am citit, împreună cu Elena, de trei ori articolul ei și tot nu l-am înțeles”. Marcel era răuț, dar nu era departe de adevăr. Nu coerența, nu argumentația, nu logica erau calitățile scrisului ei. Mi-am apărat colega, evident. Ei, „Căncioii”, pot depune mărturie. Și acum, grăbindu-mi involuntar pasul, pentru că drumul „curgea” la vale înspre Micălaca, mă întrebam: „oare, a meritat?”. Nu regret nimic din ce am făcut: așa consideram, că trebuie făcut. Și apoi, dacă aș regreta, la ce mi-ar folosi?!!

Mai mulți asimptomatici din centrele rezidențiale ale DGASPC Arad au fost depistați pozitiv SARSCoV-2 la ultimele testări preventive!

0
21 de persoane, 18 beneficiari – persoane adulte cu dizabilități și 3 angajați (în prezent, toți asimptomatici) au fost declarate pozitive COVID-19, conform metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus emisă de Institutul Național de Sănătate Publică. Odată cu creșterea comunitară a cazurilor de infectare cu noul coronavirus rămânem în stare de alertă și suntem preocupați să monitorizăm atent derularea campaniei de testare preventivă, dar și numărul de retestări din centrele aflate în subordinea DGASPC Arad, acolo unde în ultima perioadă au fost înregistrate cazuri pozitive”, precizează reprezentanții DGASPC Arad. Testarea se derulează atât în rândul beneficiarilor, copii și adulți cu dizabilități, cât și în rândul angajaților care se află la lucru în centre. În centrele în care au fost depistate cazuri pozitive de infectare cu coronavirus au fost instituite protocoalele în vigoare, respectiv izolarea centrelor, internarea pentru supraveghere medicală de specialitate, igienizarea și dezinfectarea spațiilor rezindențiale. Pe tot parcursul pandemiei, conducerea DGASPC Arad a dispus verificări suplimentare în toate centrele din subordine privind adoptarea și respectarea tuturor măsurilor de siguranță impuse din cauza potențialului ridicat de infectare cu coronavirus. DGASPC Arad continuă prelevarea probelor pentru depistarea cazurilor de infectare în sistemul de protecție periodic sau la revenirea din concediu a celor care lucrează direct cu beneficiarii, atâta timp cât contextul epidemiologic o va impune.

Ședință de ”șpagă”, pardon taină, la DSVSA

0
Sursele noastre bine documentate ne-au adus la cunoștință despre faptul că nu de mult, în jurul orei 10.00 sau chiar mai devreme, la sediul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a început o ședință la care participă, pe lângă cei circa 70 de medici veterinari pe care îi are Aradul, și primarul interimar Călin Bibarț. Acesta se pare că le-ar fi ținut o prelegere, nu pe teme veterinare (că n-o fi ăsta ca și Falcă, să le știe pe toate) ci pe teme de partid PNL. Mai concret, ar fi vorba despre o strângere de fonduri! Că altfel medicii veterinari arădeni nu își vor primi restanțele. Să vedem cum se va finaliza intervenția lui Bibi, ca să nu zicem traficul acestuia (dacă a mai avut loc). SRI-stul veterinar (p)

Asta-i tare! Un doctoraș (adică un absolvent de facultate de medicină) se visează primarul Aradului! 

0
Glăsuiește un jurnalist (ce se crede superior, intelectual, unui absolvent de medicină, bănuiesc)! Și? De ce i-ar fi „interzis” unui medic, cu școala făcută „pe bune”, să fie primar? N-avem precedentul Oprescu? O fi un alt „doctoraș”, nu? Credeți că-i este inferior, doctorașul, intelectual și profesional, lui Falcă, Cionca etc. sau alte „emanații” ale mafiei politice? Sau lui Căprar, Tripa și alți oportuniști? De ce-ar fi un „doctoraș”, după un examen foarte greu, la medicină și după șase ani de studii, plus trei ani de rezidențiat, în care a făcut dovada că este un profesionist și nu ar fi un doctor (medic)? Pentru că nu e șmecher și viclean ca ceilalți politicieni? Că nu are carisma și tupeul celorlalți? Sau că nu și-a luat doctoratul la Academia de Informații precum toți analfabeții funcționali sau toți needucații din politică, care si-au dorit,  măcar, să pară intelectuali?
Apropo! Inginerașii de tip Falcă, care, până la funcțiile de la stat, unde au ajuns datorită rudelor (socrului Seculici), n-au confirmat nicăieri profesional, pseudo-juriștii gen Cionca sau sociopații politici (ce se cred sociologi), care nici ei nu știu unde au făcut școlile, adică caricaturile morale ce vă mint și manipulează de treizeci de ani, sunt mai buni, pentru că sunt mai vicleni, mai șmecheri și știu să șmanglească mai bine? Ce, naiba? S-a întors lumea pe dos? Nu mai știm să deosebim valorile de impostori? E mai profesionist un analfabet, decât un medic? Ce Dumnezeu! Aveți circuitele morale și de percepție, prăjite sau sunteți, toți,  mercenari în slujba mafiei politice?
 Pavel ROMAN

A DOUA CRIMĂ NAȚIONALĂ

0
Când au venit la putere comuniștii, elita României a fost lichidată. Cum ar veni, ca să mă exprim pe înțelesul tuturor, am rămas fără CAP. Ei bine, în 1989-1990, am fost din nou decapitați!
Mulți oameni capabili au fost maziliți, pe motiv că erau „comuniști”. Mulți directori, președinți de „ceape” etc. au fost alungați de „mase”. Mă gândesc, în plan local, la Ioan Babău de la UTA, la Teodor Năchescu de la Strungul ș.a.m.d.
La nivel central, au fost desființate „centralele”, care aveau rostul de a se ocupa de export. UTA, ASTRA Vagoane, CPL, Arădeanca, STRUNGUL, Victoria ceasuri, Combinatul chimic etc. aveau piețe de desfacere în toată lumea.
Cum au dispărut piețele peste noapte?!! Simplu: competenții au fost înlocuiți cu oameni de calitate îndoielnică, ordinea a făcut obligată să lase loc dezordinii. Prostia, inconștiența ori lăcomia au sugrumat țara.
iar cei nou-veniți au distrus industria, agricultura și tot ce era „substanță” în țara noastră, în viața noastră de zi cu zi. Puteam face altceva, decât să ne risipim? Puteam. Uitați-vă la fostul CAP Curtici. Azi e Combinat agroindustrial. Produce cereale, are fermă de porci, are fabrică de lactate, abator, vinde carne și produse din carne în mai multe județe. Este excepția nelichidării directorului „comunist”. Și mintea „colectivă” a curticenilor care știau și recunoșteau ce valoare, ce om au în mijlocul lor.
Dacă azi suntem unde suntem, e pentru că am distrus, am lichidat elita. Cu patimă, cu inconștiență ori, poate, dirijați, discret, de mâini din „afară”. Oricum ar fi, dezastrul e consecința înlocuirii celor capabili cu populiști, cu oportuniști lacomi și cu amatori. Din păcate, procesul continuă – calitatea umană, profesionalismul sunt ignorate.
Avem, mai peste tot, păpuși ori escroci. Greșesc?
Tristan MIHUȚA

Un doctoraș se visează primarul Aradului. Serios?

6
De când cu democrația asta prost înțeleasă, orice individ (că are că NU ARE pregătire, experiență etc. politică sau administrativă) se vede cât mai sus pe scara… ciorditului de bani publici. Mai nou și indivizi cu meserii vocaționale tind la o funcție cât mai înaltă, în administrație. Acum, cu ocazia alegerilor locale sunt popi, doctori (sau medici) etc., care se văd primari, viceprimari, consilieri, orice numai să ajungă la ciolan, să se înfrupte din banul românului de rând. Unul dintre aceste „elemente” este, fără îndoială, Adrian Wiener, ceva doctor și ceva șef la USR Arad (partid de oportuniști infatuați, aflat  în cădere liberă). Individul s-a înscris în cursa pentru Primăria Aradului, că și el ar vrea primar. Dar nici vice nu ar fi rău, din câte se aude. Wiener a uitat, poate, că pe vremea când a fost manager general și director medical (nu pentru multă vreme, în ambele cazuri) la Spitalul Județean Arad, a contribuit din plin la „subțierea”, decăderea actului medical din Arad. Cum? Prin mai multe subterfugii asupra cărora vom reveni mai pe larg. Azi vă spunem doar că, în primul rând a ajutat, prin semnătura pe care și-a pus-o pe diverse documente oficiale, medicina privată în detrimentul celei de „stat”. Cu alte cuvinte a dirijat bani care trebuiau primiți de SCJU Arad, de la bugetul de stat sau județean, spre unii privați care aveau cabinete, ATENȚIE!!!!, în incinta spitalului județean. Bineînțeles că dezinteresat. Iepurașul lui Falcă în lupta pentru Primărie a ajuns până colo încât să accepte funcția de director al Spitalului COVID din Grădiște, după ce până atunci a fost un fervent critic, el și partidul său, la adresa autorităților locale și județene. Dar, după ce și-a atins parte din scop, așa cum am mai zis, a schimbat macazul urmând să contribuie la câștigarea Primăriei de către favoritul lui Falcă. Fie că e Bibarț Călinuț, fie că va fi alt supus de-al botoxatului pensat, ce încă se crede stăpânul Aradului, oraș pe care l-a dus la stare de comună mai răsărită. Așa cum am promis, vom reveni cu documente concrete despre activitatea de cheltuire a banului public în detrimentul pacienților arădeni, dar în favoarea „privaților”. Și, pe rând, vom scrie și despre alți iepurași de-ai botoxatului Falcă. Mai ales despre cei înscriși în cursa pentru funcția de primar a comunei Arad. SRI-stul de serviciu   P.S. Poate vă veți întreba ce specialitate are dr.Wiener și câtă vreme a profesat în meserie. Ei, bine, mai puneți mâna și citiți pe internet, că nouă nu ne intră în atribuțiile de serviciu și nici nu am reușit să aflăm. Că pacienți nu (ne-a) prea a avut!  (P)

Spre șciința tuturora !

0
O trecut cu bine Festivalul graiului , portului , obiceiurilor și cântecelor patriotice STRĂJERII COCIUBEI , ediția l-a , gi la Reveciș , gin 30 august 2020 .
Mi-s ferișit că tăt o iesât , cum nu să pucea mai bine , datorită organizatorilor , susțânatorilor șî participanțâlor , la evenimentul ăsta .
Da șel mai ferișit îs , datorită unor tânăre vlastare gin zonă , care cu talent șî dăruire or pus în agivarata valoare graiu șî portu stramoșîlor noșci , gi pa a noașce draji meleaguri .
Mulțamăsc cu drag șî recunoșcință urmatorilor prunși șî fece , care pa șcena festivalului gi la Reveciș , ne-or umplut suflecile gi bucurie șî gi speranță că tradițâile noașce stramoșășci , or fi pastrace cu sfințănie :
– NAOMI VÂRCUȘ șî DENIS DAȘCĂU , gi trișpe ani amandoi , gin Almăș , care or obțânut Marile premiu șî Premiu gi originalitace .
– ANDREI PAVEL , gi noauă ani , gin Șâlingia , pruncu parincelui care o fost preot paroh la beserica ortodoxă gin Jioia Mare , care o obțânut premiu l șî premiu pântru șel mai tânăr concurent .
– ALESIA DOȚA , gi unșpe ani , gin Honț , care o obțânut premiu ll șî care o partișipat șî cu o mândră expozâțâie gi pictură personală .
– FLORINA COȘAR , gi unșpe ani , gin Bonțășci , care o obțânut premiu lll .
– DENISA CREȚ , gi unșpe ani , gin Secaș , care o obțânut premiu gi popularitace .
VA MULȚAMĂSC DRAJI MNEI COPII , ÎN NUMILE ORGANIZATORILOR ȘÎ VA FELIȘIT PA VOI , PA PARINȚÎ ȘÎ PA DASCĂRII VOȘCI !
DUMNEZO ALDUITU , SĂ VA BINECUVINCEZĂ ȘÎ SÂNATACE SĂ VA DARUIASCĂ !
Marius BRASAI

NewsAr.ro: Politică de CĂPĂTUIALĂ, şase din 14 CANDIDAŢI ai PSD sunt „fără ocupaţie”

0
Nu mică ne-a fost mirarea când, aruncând ochii pe o fiţuică a unei primării din judeţ, am constatat că şi la ţară politica reprezintă o modalitate de căpătuială, un mijloc de a parveni în societate.
Citind listele de candidaţi din fiţuica respectivă, remarcăm cu „surprindere” că şase din 14 candidaţi ai PSD sunt „fără ocupaţie”. Desigur că au şi celelalte partide „şomerii” lor, dar toate la un loc nu ajung PSD din acest punct de vedere. Dar, până la urmă, asta-i social-democraţia… Trebuie să „mânce” şi gura lor ceva!
Mai în glumă, mai în serios, o colegă a avansat o propunere de schimbarea a numelui partidului. Să fie Partidul Şomer Democrat. Ce ziceţi, se potriveşte, nu?
P.S (Flacăra roşie). Vom reveni cu amănunte.

Adrian TODOR: Nu vrea să fac parte din banda Ciolacu, în care ești agreat doar dacă încalci legea și ai dosare penale

0
Aflu cu surprindere că am fost exclus din PSD pentru că am respectat legea. O lege pe care a votat-o și deputatul Marcel Ciolacu și ceilalți parlamentari care sunt membri ai forurilor de conducere ale PSD și care au decis că o persoană aflată în carantină trebuia să meargă în parlament, să fie prezentă la votul privind moțiunea de cenzură. Vot care oricum nu s-ar fi putut desfășura, pentru că Marcel Ciolacu mimează opoziția de aproape un an de zile și nu avea nicio dorință de a da jos acest guvern dezastruos pentru România. Dacă dorea să dărâme acest guvern, o făcea fără Todor, Carmen Dan sau Rădulescu. Dar nu l-au lăsat șefii cu epoleți, iar ca să mimeze până la capăt lupta cu PNL, a găsit niște victime colaterale.
Marcel Ciolacu, mulțumesc că m-ai exclus din acest partid, care nu are nicio legătură cu PSD-ul în care am activat 20 de ani. Nu vrea să fac parte din banda Ciolacu, în care ești agreat doar dacă încalci legea și ai dosare penale. Nu vreau să am de a face cu o organizație în care încălcarea legii e criteriu de promovare, iar respectarea legii e motiv de judecată și excludere.
Vă doresc tot binele din lume, dar mai ales să treceți de 20 la sută la nivel național la aceste alegeri. Probabil cam ăsta e procentul la care vă mai lasă șefii cu epoleți să ajungeți, să rămâneți la nivelul unui mic partiduleț, care să facă jocuri la fel de mici, în interesul oricui, numai al românilor nu.
Rămâneți cu bine, dragi colegi, mă bucur că v-am putut fi alături în ultimii 20 de ani și sper ca atunci când veți dori să schimbați ceva în acest partid sau pur și simplu să nu faceți ceva ilegal să nu aveți soarta noastră, a celor care am respectat legea.
Adrian TODOR, fost deputat PSD Arad

Ramona Lile „Un proiect  în beneficiul persoanelor vârstnice”

0
Unul dintre principalele obiective ale Universității „Aurel Vlaicu” din Arad este implicarea în viața comunității. „Perioada pe care încercăm să o depășim ne-a determinat să căutăm resursele necesare pentru a veni în sprijinul comunității locale, să ne implicăm mai mult în găsirea unor soluții pentru a-i ajuta pe arădeni, să venim cu soluții reale pentru problemele punctuale ale acestora”, a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile. Una dintre aceste soluții este destinată persoanelor vârstnice pentru care a fost creat un proiect special: Centrul de bătrâni Akademos, un spațiu  pregătit pentru îngrijirea seniorilor. Centrul oferă posibilitatea celor vârstnici de a se bucura de o îngrijire și condiții deosebite fie că decid să rămân aici pentru perioade lungi de timp, fie că au nevoie de îngrijire doar pentru perioade mai scurte. „Am considerat că este nevoie de aceste servicii și de scurtă durată pentru că, uneori, cei care se îngrijesc de bunicii sau părinții lor, se află în imposibilitatea de a fi alături de ei pentru scurte perioade de timp și atunci opțiunea oferită de acest centru le va rezolva problema”,  a punctat rectorul UAV. Tot aici va funcționa și un centru de practică interdisciplinar în care studenții de la mai multe specializări (asistență sociala, știinte economice, psihologie, alimentație publică, kinetoterapie etc) își vor folosi cunoștintele pentru a contribui la creșterea calității vieții și a sănătății celor pe care centrul îi găzduiește. Centrul de bătrâni Akademos va funcționa în spațiul universității din Parcul Reconcilierii nr. 3, și oferă rezidență, în condițiile unui hotel de 3 stele,  celor care au nevoie de îngrijire indiferent pentru ce perioadă

S-a încheiat o nouă sesiune de testare preventivă SARS-CoV-2 în centrele rezidențiale din subordinea DGASPC Arad

0
Din 819 probe prelevate, 793 sunt negative, iar 26 au fost confirmate pozitiv
Printr-o campanie susținută de testare preventivă a tuturor beneficiarilor, adulți și copii cu dizabilități, precum și a angajaților din centre, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Arad, a reușit să prevină răspândirea la scară largă în centrele rezidențiale din subordine a infectărilor cu coronavirus. Conform metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus emisă de Institutul Național de Sănătate Publică , din totalul de 819 de probe prelevate, au fost declarați pozitiv 12 beneficiari, adulți și copii cu dizabilități, precum și 13 angajați ( din aceștia 3 la revenirea din concediu și care nu au intrat la muncă în centre). Odată cu declararea pozitivă a testelor a fost aplicată procedura specifică în aceste situații, respectiv internarea în unitățile spitalicești de pe raza județului pentru supraveghere medicală. De la începutul pandemiei, DGASPC Arad, susținută de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Arad, a derulat o campanie de monitorizare atentă și prevenire a răspândirii cazurilor de infectare cu coronavirus, instituind măsuri drastice care să combată, pe cât posibil, extinderea contaminării. În contextul răspândirii deja comunitare a infectărilor, în toate centrele din județul Arad, au fost instituite măsuri de prevenire și minimizare a contactării virusului SARS-CoV-2 prin care s-au interzis vizitele și accesul persoanelor străine în centrele din subordinea DGASPC Arad; s-a sistat acordarea biletelor de voie beneficiarilor din centre și casele de tip familial (doar pentru situații speciale), s-a suspendat activitatea în mai multe centre de zi, s-au asigurat metode de dezinfecție cu substanțe specializate, au fost distribuite materiale sanitare și echipamente de protecție tuturor angajaților. Testarea beneficiarilor și a angajaților din sistemul de protecție se realizează periodic ori la revenirea din concediu a celor care lucrează direct cu beneficiarii, continuând până când situația epidemiologică actuală o impune.    

Decât în Timișoara „codaș”, mai bine la comuna Arad „fruntaș”

Stimați tovarăși și pretini comuniști și securiști, bănuim că știți la cine facem referire în titlu: la noul inspector – șef al Inspectoratului de Poliție al Județeului Arad, nimeni altul decât comisarul șef Alin Petecel, de la „Cimișoara”. Dacă doriți informații suplimentare și parțial oficiale despre polițistul în cauză, care n-a avut loc nici în Dolj, nici în Timișoara, internetul vă stă la dispoziție. Noi vă spunem ce am auzit de la sursele noastre, că e mai multe și mai apropiate fenomenului… Astfel, Alin Petecel este unul dintre polițiștii care nu se prea „integrează” în sistem, personaj controversat chiar fiind. De ce atâtea mutări, detașări, interenții, articole prin presă etc.? Nu s-a integrat, este un rebel, se bazează pe cineva, ceva care să-i țină spatele? Ca să nu mai continuăm? Cei în măsură știu, cu siguranță, că parte din cele de mai sus sunt reale sau parțial adevărate. Dacă știu până și cei din Complexul Studențesc din Timișoara, zonă de care a răspuns direct. În ceea ce ne privește, noi, arădenii, așteptăm ca omul să demonstreze ceva. Nu înainte de a nu ne întreba de ce nu a mai fost bun la șefia IPJ Arad cms-șef Ioan Tamaș (mutat pe linie de… partidă tocmai aici, la Vaslui). Sau de ce nu s-a găsit un ofițer superior care să fi lucrat sau lucrează la IPJ Arad, și care cunoaște situația operațională din comuna Arad, moșia botoxatului Falcă? Ce, Aradul nu are polițiști competenți? Parcă pe vremea când Traian Igaș era ministru de Interne mulți ofițeri de poliție și nu numai au fost promovați în funcții cheie, la Capitală și nu numai, câțiva dintre ei fiind și acum pe posturile respective. Ghidul BEȘ BAR (p)