De la Jeni (Genin) citire. Azi despre copii și profesori
Fiica mea e încă mică. A terminat clasa a treia. N-a dat încă de profesori. Fiul meu însă a trecut prin toate. E student acum, împlinește în curând 20 de ani. Dacă m-ar întreba cineva ce rețin din vremea când trecea el prin școală, referitor la relația lui cu profesorii, aș răspunde ceva ce nu are legătură cu nivelul de pregătire al acelor profesori, ci cu niveul lor de educație și empatie. Cu extrem de puține excepții, niciun profesor din gimnaziu sau liceu n-a dat dovadă că vrea să construiască și nu să demoleze. Niciunul NU a CONSTRUIT, dacă a văzut că la un moment dat copilul s-a pierdut, a uitat ceva, a omis ceva sau chiar a întrebat ceva; în loc să facă efortul de a-i aminti elevului, de a-i completa omisiunea sau de a-i răspunde la întrebare, profesorul a condamnat fără niciun proces. A demolat. A cerut liniște. Să se stea jos. Să nu fie asaltat cu întrebări. Să (se) tacă. Întrebările eventuale ale copiilor erau luate drept semne de neștiință. Blamate, condamnate. „Aha, n-ai învățat. Vii acum cu întrebări…” „Păi… n-am înțeles data trecută, aș vrea să…” „Trebuia să înveți. Atunci știai și nu întrebai!” Și tot așa. Nu înfierez profesorii la grămadă și nu vreau să deschid discuția, din nou, despre cine poartă vina cea mai mare pentru rezultatele de la ora actuală din învățământ: profesorii sau părinții. NU. Am mai spus-o și o repet ori de câte ori va fi cazul. Părinții au strict obligația să-și educe copiii să asculte dăscălimea, să se asigure că sunt prezenți la școală, să-i hrănească și să-i îmbrace. Profesorii, la rândul lor, au obligația să-i ÎNVEȚE, odată ce părinții s-au achitat de cele de mai sus. Dacă n-o fac, nu prea poți să-i scoți ochii părintelui cu absolut nimic. Părintele ăla n-are niciun motiv să știe nici engleză, nici chimie, nici fizică, nimic. Dar oare în ce țară trăim, în care un secretar de stat în Ministerul Educației afirmă că „un copil care învață la școală, nu neapărat cu meditații, ar fi putut să ia 5 – 6”!!! Ce fel de declarație e asta? DE CE un copil care merge la școală nu poate lua, fără meditații, 9 și 10, nu doar 5 și 6? Știe ea, secretara de stat, ceva ce noi nu știm? Sau știe ea BINE, la fel ca noi toți, că exact de 5 și 6 sunt pregătiți copiii în majoritatea școlilor, iar performanțele, ca să le ai, pot surveni doar în urma meditațiilor, a gârbovirii financiare a părinților care se văd nevoiți să suplinească prin ore particulare ceea ce copiii nu primesc la școală. De unde știu asta? Ei bine, o știu. Nu o dată ne-am reunit toată familia, până seara târziu, să rezolvăm o problemă complicată la matematică, fiindcă o profesoară dusă cu pluta n-a considerat că trebuie să și ofere înainte de a pretinde; nu o dată i-am explicat copilului cum să abordeze un text, pentru simplul fapt că la școală n-a aflat clar cum se face și nimeni n-a avut răbdare să explice până pricepe toată lumea. Nu e suficient, deci, doar să ceri, fără să și oferi.
Din păcate, rezultatele la Evaluarea Națională nu fac decât să confirme ce spun. După ce copiii pleacă de la învățători și ajung pe mâna unor profesori plictisiți și deloc dornici să construiască, cum am spus, începe dezastrul. Sigur, Inspectoratul Școlar se mândrește acum cu o promovabilitate de peste 72 la sută. Pe-nțelesul tuturor, peste 72 la sută din copii au luat note peste 5 la Evaluarea Națională. Nu se pomenește însă de puzderia de note de 5, 6 și 7, care nu pot constitui un fundament pentru nicio fală instituțională.
Nu știu ce va urma. Mă rog însă ca fiica mea, atunci când va ajunge în gimnaziu, să aibă același curaj pe care-l are acum, în relație cu învățătoarea, și fără să fie pusă la punct, să-și întrebe profesorul orice n-a înțeles și să i se și răspundă. Pentru că pe mine, ca părinte, aș prefera să nu mă-ntrebe decât ce cărți i-am mai cumpărat, ce-am gătit bun și cum aș vrea eu să ne petrecem weekendul apropiat.
Eugenia CRAINIC (facebook)
Update: am fost întrebată dacă se poate distribui. Sigur că da, e public.
NewsAr.ro: Aradul are doi directori importanți pe plan național. Cum au ajuns în funcții?
Caius Parpală (foto sus) și-a intrat „în pită” la Administrația Bazinală de Apă Banat, unde a fost numit director în locul timișoreanului Titu Bojin. Parpală a ocupat până acum funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad, din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureş.
De remarcat, că aceasta este încă o numire a unui arădean într-o funcție importantă, alături de desemnarea lui Teodor Țigan ca director general al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA.
Trebuie subliniat faptul că atât Caius Parpală, cât și Teodor Țigan sunt neagreați de conducerea PNL Arad, dar au beneficiat de suportul senatorului Ioan Cristina (foto).
Decizii cu cântec la Filarmonica Arad (II)
Dacă la Filarmonica problemele administrative se țin lanț, nici problemele artistice nu se lasă mai prejos. Dacă pentru primele probleme putem găsi o justificare în haosul care domneşte în toate instituţiile de la izbucnirea pandemiei, pentru cea de-a doua categorie nu putem să spunem acelaşi lucru.
După cele două luni de claustrare, toate instituțiile de cultură se străduiesc să vină în întâmpinarea publicului cu spectacole cât mai plăcute și mai interesante. Se pare că la Filarmonica din Arad principiile care stau la baza selecției pentru spectacole sunt diferite, acestea trebuie să fie alese doar de către manager, fiind la acest moment singura entitate cu atribuţii decizionale, deşi aceste atribuţii revin, teoretic, Consiliului Artistic.
Pentru a-și asigura majoritatea în Consiliul Artistic, managerul a desemnat să facă parte din componența consiliului două persoane din afara instituției. Astfel, cei doi dirijori permanenți nu pot avea majoritate în ceea ce privește deciziile cu caracter artistic dacă cele două persoane exterioare instituției votează alături de manager.
Numărul mare de personalități din Consiliul Artistic ar putea face pe oricine să creadă că aici se iau cele mai bune decizii posibile. Cu toate acestea, deciziile sunt cel puțin ciudate. Pentru unul dintre concertele de sfârșit de stagiune, managerul a decis aducerea pe scena Filarmonicii – pentru a treia oară în aceeași stagiune – a unei formații de „black metal”. Nefiind un bun cunoscător al acestui domeniu, am deschis Wikipedia.
“Inițial considerat sinonim pentru „metalul satanic”[28], black metalul a fost întotdeauna privit cu ostilitate de cultura comercială din cauza acțiunilor și ideologiilor asociate cu acesta. Mulți artiști au adoptat perspective mizantropice și an
PETRE ȘI LICA
Era unul Petre, în Micălaca… Cam sărac cu duhul… Mergea pe stradă, povestea bunica mea, și râdea, așa, de unul singur. „Ce râzi, Petre?”- îl întreba câte unul … „Io rîd, io știu, n-ai treabă”!, răspundea el…. Na, omul era fericit în sinea lui, restul nu mai conta.
În cartier, în Micălaca, mai era un personaj de mare „notorietate”, Lica țiganul. Când dispăreau o găină, două, trei, toată Micălaca știa că Lica a operat. Altcineva nu fura în cartier. Intra la răcoare, câteva luni, după care o lua de la căpăt. Era cleptoman. Într-una din seri, Lica vizita curtea Leanei lu’ Frișa. La un anume moment, femeia ieșise din casă și prima inspirație a lui Lica a fost să se ascundă în WC-ul din grădină. Numai că drumul femeii a fost chiar acolo. S-a pitit Lica sub scaun, s-a ferit cât a putut, dar femeia tot l-a „pictat”! S-a întâmplat ca tocmai atunci femeia să aibă un disconfort la burtă! Și el a scăpat un icnet, dându-se de gol. A doua zi, toată Micălaca știa ce a făcut nenorocitul de Lica. Pentru că, trebuie să știți, nu prea erau nici nici telefoane fixe, darmite mobile, în schimb era un „telefon” fără fir extrem de performant – nu știu cum se făcea, dar o „știre” cuprindea toată Micălaca în numai câteva ore. Infinit mai repede ca azi. Dar ce merită consemnat, de atunci, multă vreme, femeile din Micălaca priveau în hazna, mai înainte de a se așeza pe tron.
Tristan MIHUŢA
De la Jeni (Genin) citire: Azi despre Evaluarea Naţională
Totuși, ceva nu-mi pușcă legat de Evaluarea Națională și vreau musai să îmi fac o idee, cu ajutorul vostru, asupra a ceea ce se întâmplă în județul meu, că mai am prunci prin școală și mă interesează. Așadar, situație în paralel, pe două județe:
• Cluj: 4906 elevi prezenți, 66 de medii generale de 10 și 375 de note de zece curat la limba română;
• Arad: 3245 elevi prezenți, 5 medii generale de 10 și 66 de note de zece curat la limba română.
Am luat limba română fiindcă aici mă pricep și sunt absolut sigură că dacă pentru clujeni au fost subiectele atât de ușoare de-au luat 375 de copii nota zece, aceleași subiecte ușoare au fost și la Arad, doar că numai 66 au reușit această performanță.
Procentual acum, pentru echitate de calcul:
• Cluj: 1,34 % au luat media generală 10; 7,64 % au luat nota zece curat la română.
• Arad: 0,15 au luat media generală 10; 1,84 % au luat nota zece curat la română.
În concluzie, la Cluj se întâmplă ceva, la Arad altceva. Mi-ar prinde tare bine dacă ați încerca o explicație a fenomenului. În clipa aceasta, tot ce pot să spun e că școala din județul meu a luat-o la vale. Sau că școala din Cluj a luat-o prea la deal. Cum ați explica discrepanța? Mi-ar plăcea să aud inclusiv păreri de profesori, profund conectați la examene și tot ce înseamnă ele.
P.S. Să nu aud prostii de genul „Clujul e Cluj” sau „Clujul nu se compară cu Aradul”. Dacă s-a comentat pe aici că toți profesorii au o facultate și e la fel de egal absolvită peste tot, aș vrea să aflu azi de ce Clujul are rezultatele alea și Aradul pe celelalte. Care să fie schepsisul, de nu-l văd eu?
Aveți și harta notelor de zece pe țară, care ne plasează undeva pe locul cinci, șase din coadă… Adică, 35 de județe ar fi înaintea noastră.
Eugenia CRAINIC (facebook)
ZUA BUNĂ, FRACE PAVILE!
Șicind carcea gi la cine, m-am adus amince gi bețî roșâieni, care erau sâlițî să bată atita cale până o la boctarie la Coșioba, o la Șăbiș pa Ceie, pa la Căsuța lu Gusti, pântru a me inge aveu treabă. Întăgiuna am avut pântru îi un geosăbit respect șî considerațâie, pântru calea pa care o fașeu pa jios, unii aproape în tătă zî.
Dacă adusășî voarba în carce gispre ștrecu chefereului gi la Arad la Brad facut întra anii 1876-1896, vreu să îțî spun că la proiectarea așestuia ș-or adus contribuția, mai mult banească șî stramoșî mnei Brassay George șî Dumitru .
Mai vreu să îți spun că, poveste moșu Buby, cum ștrecu tribe să margă gi la Bîrsa, drept la Buceni, urmând să să facă on pod pasta Criș pân zona Zugăului, cam pa inge să zâșe La pod la Metăl, pa inge treșeu coșiile cu lemne gi la Măgură. Ștrecu îngust pa care merje trenuțu gi la Șăbiș la Monesa construit în anu 1893 ci câta concile Wencheim, proprietaru stațiunii Moneasa, urma să să prelungească până la gară la Buceni. Numa că bucinșenii, oamini bogațî șî zgârșițî, nu or fost gi acord ca ștrecurile să treacă pasta țarinile lor, așă că s-o construit ștrecu Arad-Brad, pa la Șăbiș, contribuind astfel la gizvoltarea Șăbișului, întrecând Buceniu.
TĂCE ȘELE BUNE ÎȚÎ DORESC, FRACE PAVILE, ALĂTURI GI ȘEI DRAJI!
Marius BRASAI
Patriotul Căprar ascunde o gaură de jumătate de milion de euro
Deputatul Dorel Căprar, care a dat PSD, de unde a fost exclus, pe PPU-Social-Liberal al lui Voiculescu, are de explicat o uriașă problemă reieșită din declarațiile de avere pe care, de-a lungul anilor când a ocupat funcții de demnitate publică, le-a întocmit. Sute de mii de euro s-au „evaporat” fără ca ANI sau altă instituție a statului de drept să se sesizeze. Și asta în condițiile în care deputatul a ocupat pentru o perioadă funcția de președinte al Comisiei de apărare și ordine publică din Camera Deputaților. După ce a fost exclus din PSD, deputatul Dorel Căprar a încercat să-și construiască o imagine de patriot-naționalist integru. Problemele din declarațiile lui de avere însă contrazic figura de justițiar pe care și-o promovează Căprar, mai ales că el este trimis în judecată în celebrul dosar de corupție al angajărilor pe șpagă la „cântarul” din Vama Nădlac.
Promovarea politică a lui Dorel Căprar a fost dublată de o ascensiune fulminantă a actualei sale soții, care a reușit să spargă dominația PDL-PNL asupra Serviciului de Ambulanță Arad, devenind șefa acestuia, cu sprijin eficient din partea celui căruia i-a dat naștere unui copil.
Dorel Căprar era cunoscut în mediul de afaceri arădean prin câteva firme în care a activat și, mai ales, prin insuccesele sale. Cu toate acestea, a girat și un proiect de anvergură însă nu singur ci în „parteneriat” cu nimeni altul decât adversarul său politic declarat, Gheorghe Falcă. Este imobilul situat pe strada Corneliu Coposu din Arad, chiar peste drum de sediul Consiliului Județean Arad, instituție controlată de peste 15 ani de zile de PDL-PNL. În clădirea respectivă își au sediul firma lui Gheorghe Facă, dar și firme care i-au aparținut lui Dorel Căprar. De fapt, pentru arădeni, o explicație a celebrului blat politic Falcă-Căprar este chiar imobilul, în care atât deputatul PSD-PPU-SL cât și fostul primar, actualmente europarlamentar Gheorghe Falcă au interese comune de afaceri.
Cum a dispărut jumătate de milion de euro din declarațiile de avere ale deputatului Căprar?
În anul 2013, când Dorel Căprar era un simplu deputat PSD de Arad, în declarația sa de avere apare un credit de 35.000 RON, pe care l-a contractat de la ING Bank în 2007, scadent în 2014. În declarația de avere din anul 2014 însă, pe lângă creditul de 35.000 RON mai apar alte patru credite, contractate anterior ajungerii lui ca parlamentar, toate cu scandența în 2014: 200.000 euro (ipotecă), la Banca Românească în anul 2007, cu termen scadent 2014, apoi 79.000 euro (ipotecă) tot de la Banca Românească, din 2007 cu scadență în 2014, și din nou, 148.000 euro (ipotecă) din 2010 cu scadență în 2014 la Banca Românească și încă unul, tot 79.000 euro (ipotecă), din 2010 cu scadență în 2014, tot de la Banca Românească. În total, 506.000 euro (ipotecă). La vremea respectivă, averea (rezultată din declarația de avere) era formată din 36.000 mp teren agricol la Zimand, cumpărat în anul 2005, plus încă un hectar teren agricol cumpărat în 2007, tot la Zimand iar în anul 2006 a cumpărat un teren forestier de 818 mp la Sînleani. Mai deține un apartament de 102 mp în cartierul arădean Alfa și o casă de vacanță de 24 mp concesionată pe Insula Mureș. Valoarea de piață a proprietăților declarate de deputatul PSD Dorel Căprar este mult mai mică decât suma totală a ipotecilor, de 506.000 euro.
Se observă ușor că în declarația de avere din anul 2014 apar datoriile de 506.000 euro, anterioare declarației din 2013, în care nu apar deloc. Nimeni nu a fost deranjat de jumătatea de milion de euro datorie apărută din senin de la un an la altul, mai ales că este vorba despre ipotecă care în nici un caz nu puteau fi acoperite de proprietățile declarate de Dorel Căprar.
În anul 2015, regăsim în mare parte aceleași datorii ca și în 2014: cele patru poziții care însumează 506.000 euro, plus creditul de 35.000 RON. Surpriză: în anul 2016, Dorel Căprar declară aceleași bunuri dar dispar ipotecile de 506.000 euro, fără nici o explicație. Se pune întrebarea legitimă: cum a putut dispărea o datorie de peste jumătate de milion de euro fără ca Dorel Căprar să declare venituri care ar fi stins ipotecile? Că doar nu a girat cu bunurile PSD Arad, al cărui președinte a era.
Căprar nu știe cât îi câștigă nevasta
Neregulile din declarațiile de avere ale fostului președinte al Comisiei de apărare și ordine publică din Camera Deputaților nu se opresc aici. În declarația din anul 2018, el consemnează jumătate din suprafața de 7,38 ha teren intravilan la Zimand, cumpărat din anul 2005. Analizând declarațiile mai vechi, pare a fi vorba despre cele 3,6 hectare declarate însă ca teren extravilan la Zimand în anul 2014 (teren deținut cu fosta soție). Mai figurează cabana concesionată de la Insula Mureș însă apartamentul de 102 mp din Arad apare ca fiind vândut cu 28.000 euro. Interesant este faptul că în anul 2018, în declarația lui Dorel Căprar apare și noua soție, Mărioara Raveca Nicoară, manager al Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Funcția acesteia a produs 42.692 lei, conform declarației lui Dorel Căprar, sumă diferită de cea anunțată în declarația Mărioarei Raveca Nicoară, de 103.216 lei. Declarațiile celor doi soți au un singur lucru comun: salariul lui Dorel Căprar, de 94.745 lei. Proprietățile lui Căprar nu apar în declarația soției dar nici ale acesteia în declarația deputatului.
Situația este oarecum reparată în anul 2019, când veniturile celor doi sunt aceleași în fiecare declarație de avere. Însă la nivel de proprietăți, apar încă diferențe între ce declară Căprar și Mărioara Raveca Nicoară. Dorel Căprar declară că deține teren (jumătate din cele 7,38 ha) la Zimandu Nou, intravilan și jumătate de hectar tot la Zimandu Nou, teren agricol plus casa concesionată pe Insula Mureș, care nu se regăsesc și în declarația actualei soții. Mărioara Raveca Nicoară declară o casă de locuit de 2880 mp (50 la sută) la Minișu de Sus, cumpărată în 2001, care însă nu este evidențiată și în declarația lui Dorel Căprar.
Concluzia este simplă: din declarațiile mai vechi ale lui Dorel Căprar s-au „evaporat” 506.000 euro, de la un an la altul, fără nici o explicație deși legea obliga la evidențierea fiecărei surse de venit sau datorii. Mai mult, coroborând declarațiile sale cu cele ale actualei soții, apar diferențe evidente care de asemenea nu sunt explicate. Curios este faptul că, deși declarațiile de avere sunt publice, nici o instituție nu s-a sesizat despre dispariția jumătății de milion de euro dar nici despre diferențele dintre ce declară soțul și soția, deși soțul a ocupat o funcție de mare răspundere în stat iar soția actuală este, cu sprijin politic din partea PSD Arad, partid condus la vremea respectivă în județul Arad de deputatul Dorel Căprar, manager al Serviciului Județean de Ambulanță Arad. Curios este faptul că după mai bine de jumătate de an de când PNL se află la guvernare, perioadă în care toți șefii de instituții din perioada PSD au fost schimbați din funcție, soția deputatului Căprar a rămas la conducerea SAJ Arad.
Colaboraţioniştii noştri
FACEREA DE BINE …
Viața m-a învățat, printre altele, că dacă faci un bine cuiva, respectiva persoană nu te va ierta toată viața. Pare paradoxal, dar așa e, de cele mai multe ori. De ce, asta? Pentru că recunoștința, am mai spus asta, este o povară grea. Și ca să se despovăreze, respectivul își construiește un artificiu moral fals: la urma urmei, ce mi-a făcut?, am meritat acel BINE! De aici, eliberarea de povara recunoștinței și câștigarea „dreptului” de a-ți întoarce spatele, ba chiar de a mușca mâna pe care i-ai întins-o. Nu degeaba în popor se zice că facerea de bine e f….. de mamă. Viața a probat că recunoștința cocoșează spiritele mărunte.
P.S. Nu așteptam binefaceri de la cei cărora le-m făcut un bine, cândva, ci doar bun-simț, respect.
Tristan MIHUŢA
Încotro, Doamne?
Niciodată, dar NICIODATĂ, nu am trăit primăvara ca în acest an. Mereu am constatat că, furat de cele zilnice, primăvara a trecut peste mine ca un efemer fum de țigară. Dar acum, da, am trăit-o. Datorită pandemiei! Am lucrat în grădină cu Geta, am sădit de toate, am plantat de toate, ca pentru o veșnicie, deși suntem pe ducă de aici, din strămoșescul loc. Zilnic organismul meu, inima mea a pulsat în ritm cu natura. Așa că, fără, îndoială, pot zice că a fost prima mea primăvară adevărată, trăită din plin. E anotimpul meu preferat, așa că, mulțumesc Doamne!
Dar a venit iunie. Un iunie cum nu am mai trăit. Potopul din Macondo lui Gabriel Garcia Marquez a venit peste noi. Este o invitație la meditație asupra zilei de mâine. Încotro se îndreaptă Planeta? Ce va fi pe Pământ în anii care vin? Normal, noi, cei de vârsta mea, nu mai apucăm răspunsul, dar nimic nu va mai fi din previzibilul în care trăiam. Veți zice că sunt ca prostul care moare de grija altora. Nu. Doar, mi-ar părea rău să știu că generațiile care vin după noi, copiii lor, nepoții lor nu vor mai avea parte de viața de până acum, de frumusețea anotimpurilor, de bucuria unei liniști previzibile.
Doamne, încotro duci planeta pe care o numim Terra?
Tristan MIHUŢA
Prost e omul când e beat, dar mai prost e când e treaz! – pricepi „vizionarule” Jitză?
Noi, comuniștii de la Flacăra roșie avem o vorbă: îmi pare bine, uneori, că pot să tac! Și, mi se suflă în cască, ar mai fi una: cum te poți tu umple de… rahat, nu o poate face nimeni. Dar, în Aradul îmbuibatului botoxat de falcă (care a transformat Aradul într-o comună), al semidoctului de cionca (care și-a făcut liceul la seral, după ani buni de încercări) și al altora, parveniți ca ei, totul este posibil.
Atunci când banul, făcut ilegal – bineînțeles, și grandomania îți întunecă mintiuța, așa mică și proastă cum e ea, uiți azi ce ai declarat ieri. Iar cazul cu Cetatea Aradului nu este nici pe departe singur, sunt altele și mai și, asupra cărora vom reveni!
Până atunci, însă: „După prostul obicei a lui Falcă, Călin Bibarț s-a sucit la 180 grade în două săptămâni pe tema cetății Aradului. Pe 8 iunie delegația PNL cu Falcă, Bibarț și compania mimau în fața lui Ludovic Orban că nu știu că cetatea Aradului se află în proprietatea primăriei Arad încă din 2010, fapt demonstrat public cu acte și argumente de senatorul Mihai Fifor, în repetate rânduri. Acum, în mod halucinant, același Bibarț își face obrazul și mai gros și vorbește ca un îngeraș de cetatea Aradului drept proprietatea primăriei Arad cu pistă deschisă pentru investiții europene. Cât tupeu trebuie să ai să schimbi placa propagandistic în mai puțin de o lună?” – a spus Ilie CHEȘA, consilier local PSD.
BEȘ BAR, șef mare și lingău la CJA
„După 54 de ani mi-o dat Bunul Dumnezeu zile să apuc un nou baraj de promovare a Zăbraniului”
Aurel Dehelean (foto) a făcut parte din delegația care a însoțit echipa la Buziaș în ’66.
În urmă cu 54 de ani, mai exact în vara anului 1966, generația acelor ani a Victoriei Zăbrani se deplasa la Buziaș pentru jocul de baraj cu Șoimii din localitate. Cele două jocuri trebuia să desemneze echipa care va activa în campionatul Regional (echivalentul a ligii 3 de azi). Echipa din Buziaş fiind una foarte puternică la acea vreme, ea aparținând de Ministerul Apărări Naționale şi era formată din militari în termen de pe tot cuprinsul țări. De altfel, jocul s-a desfășurat pe terenul din incinta unității militare pe care echipa noastră la pierdut cu 6-4.
Copil fiind (13 ani), Aurel Dehelean a însoțit și el delegația zăbrăneană, care a făcut deplasarea la Buziaș cu” Molotovul” condus de Raiss George, și ne povestește: „Am avut ocazia să merg cu echipa la Buziaș, deoarece tatăl meu, Mic Tudose, era magazionerul și responsabilul cu întreținerea Bazei sportive din Zăbrani și mă lua tot timpul cu el ca să îl ajut. Țin minte că de abia începea să se lumineze de ziuă noi eram deja îmbarcați în autocarul decapotabil a lui Raiss, și decolam spre Buziaș pentru că era drum lung de făcut. La Buziaș am vizitat parcul și am luat masa la o cantină din cadrul unității militare. Am avut parte însă de un teren foarte rău cu multă zgură, doar pe margini era puțină iarbă. Ai noștri și-au cumpărat toți ghete noi, marca Reghin, cu crampoane de cauciuc cu șurub, care le-au intrat în tălpi de nu au mai fost buni de nimic după meci. Fetă Franz, așa și-a distrus tălpile picioarelor că în meciul retur, de la noi, nu a putut să mai apere. Cu această ocazie a debutat tânărul Brâncoveanu în poarta noastră”,
A urmat un moment de pauză, pentru că abia își stăpânea lacrimile, nu demult Ghiță Brâncoveanu ne-a părăsit prematur lăsând în inimile cunoscuților și prietenilor un gol imens… Dumnezeu să-l odihnească în pace!
„Da erau alte vremuri, îmi amintesc că la meciul retur am trasat și pregătit pentru prima oară singur terenul de fotbal. Nu am adus noroc pentru că Buziașul ne-a bătut și în meciul revanșă cu 5-0. Pe vremurile acelea tundeam (coseam) terenul cu coasa manual, că până la urmă am devenit specialist la tuns că ți-e era drag să te uiți la gazon cât de frumos arăta înaintea fiecărui joc. Da, ce mașini de tuns, ce tractorașe, totul se făcea manual și era frumos. Da câtă lume venea pe jos la gară meci de meci, toate băncile de pe marginea cu bătrâni și imenși plopi erau pline, de multe ori stătea lumea și în picioare, femeile mai în vârstă veneau cu scăunelul de acasă ca să poată vedea meciul și să-și susțină băieții” – și-a mai amintit Aurel.
Apoi, cu o oarecare supărare și amărăciune în glas a revenit la zilele noastre: ” Iată că după 54 de ani mi-o dat Bunul Dumnezeu zile să apuc un nou baraj de promovare, de data aceasta pentru liga 3-a Națională. Nu știți cât mă bucur să văd echipa noastră campioană, chiar dacă în condițiile acestei pandemii periculoase, care a reușit să îngenuncheze o planetă întreagă, și în condițiile în care s-a înghețat campionatul. Este numai și numai meritul lor și a antrenorului pentru această frumoasă performanță. De aceea le urez din tot sufletul să ajungă băieții să joace în liga a III-a, pentru a realiza ce-a mai mare performanță de care Zăbraniul nu a avut încă parte” – sunt cuvintele unui iubitor necondiționat al fotbalului zăbrănean și care și-a dedicat o parte din viață acestui club pe care l-a iubit mereu.
Este printre ultimele personaje în viață care au participat la acel eveniment, Aurel Dehelean ca spectator, Sandu Iancioglu, în calitate de fotbalist care au evoluat în cele două jocuri de baraj contra Șoimilor din Buziaș.
Copil fiind (13 ani), Aurel Dehelean a însoțit și el delegația zăbrăneană, care a făcut deplasarea la Buziaș cu” Molotovul” condus de Raiss George, și ne povestește: „Am avut ocazia să merg cu echipa la Buziaș, deoarece tatăl meu, Mic Tudose, era magazionerul și responsabilul cu întreținerea Bazei sportive din Zăbrani și mă lua tot timpul cu el ca să îl ajut. Țin minte că de abia începea să se lumineze de ziuă noi eram deja îmbarcați în autocarul decapotabil a lui Raiss, și decolam spre Buziaș pentru că era drum lung de făcut. La Buziaș am vizitat parcul și am luat masa la o cantină din cadrul unității militare. Am avut parte însă de un teren foarte rău cu multă zgură, doar pe margini era puțină iarbă. Ai noștri și-au cumpărat toți ghete noi, marca Reghin, cu crampoane de cauciuc cu șurub, care le-au intrat în tălpi de nu au mai fost buni de nimic după meci. Fetă Franz, așa și-a distrus tălpile picioarelor că în meciul retur, de la noi, nu a putut să mai apere. Cu această ocazie a debutat tânărul Brâncoveanu în poarta noastră”,
A urmat un moment de pauză, pentru că abia își stăpânea lacrimile, nu demult Ghiță Brâncoveanu ne-a părăsit prematur lăsând în inimile cunoscuților și prietenilor un gol imens… Dumnezeu să-l odihnească în pace!
„Da erau alte vremuri, îmi amintesc că la meciul retur am trasat și pregătit pentru prima oară singur terenul de fotbal. Nu am adus noroc pentru că Buziașul ne-a bătut și în meciul revanșă cu 5-0. Pe vremurile acelea tundeam (coseam) terenul cu coasa manual, că până la urmă am devenit specialist la tuns că ți-e era drag să te uiți la gazon cât de frumos arăta înaintea fiecărui joc. Da, ce mașini de tuns, ce tractorașe, totul se făcea manual și era frumos. Da câtă lume venea pe jos la gară meci de meci, toate băncile de pe marginea cu bătrâni și imenși plopi erau pline, de multe ori stătea lumea și în picioare, femeile mai în vârstă veneau cu scăunelul de acasă ca să poată vedea meciul și să-și susțină băieții” – și-a mai amintit Aurel.
Apoi, cu o oarecare supărare și amărăciune în glas a revenit la zilele noastre: ” Iată că după 54 de ani mi-o dat Bunul Dumnezeu zile să apuc un nou baraj de promovare, de data aceasta pentru liga 3-a Națională. Nu știți cât mă bucur să văd echipa noastră campioană, chiar dacă în condițiile acestei pandemii periculoase, care a reușit să îngenuncheze o planetă întreagă, și în condițiile în care s-a înghețat campionatul. Este numai și numai meritul lor și a antrenorului pentru această frumoasă performanță. De aceea le urez din tot sufletul să ajungă băieții să joace în liga a III-a, pentru a realiza ce-a mai mare performanță de care Zăbraniul nu a avut încă parte” – sunt cuvintele unui iubitor necondiționat al fotbalului zăbrănean și care și-a dedicat o parte din viață acestui club pe care l-a iubit mereu.
Este printre ultimele personaje în viață care au participat la acel eveniment, Aurel Dehelean ca spectator, Sandu Iancioglu, în calitate de fotbalist care au evoluat în cele două jocuri de baraj contra Șoimilor din Buziaș.
Cui și la ce servește exacerbarea naționalismului bazat pe manipularea adevărului?
În secolul XXI, în care societățile moderne și statul au ca prioritate apărarea intereselor individuale, cui folosește apartenența teritorială și naționalismul? Uniunea Europeană nu înseamnă desființarea granițelor și conviețuirea națiunilor fără limite teritoriale? Nu am ales să fim într-o Europă deschisă, unită, fără frontiere, luptând pentru aceleași interese? Atunci nu mai insistați cu „România Mare”, pentru că devenim penibili ca și ungurii cu „Ungaria Mare”. Au fost creații de conjunctură! Nici una dintre ele nu a existat pentru că au fost puternice și au cucerit teritorii sau au unit teritorii unde trăiau conaționali. Nici măcar pe timpul lui Mihai Viteazu nu a existat o „Românie Mare”, prin anexarea tuturor teritoriilor unde locuiesc români, în număr mare. „România Mare” sau „Ungaria Mare” au existat datorită conjuncturilor istorice și, mai ales, în urma voinței popoarelor puternice, care și-au impus voința de-a lungul istoriei.
De regulă, după războaie sau conflagrații mondiale, granițele au fost trasate de învingători, potrivit intereselor. Unii s-au perpetuat, iar alții au dispărut, rămânând doar în istorie. Cine a fost mai puternic, a dictat. Cât timp a existat imperiul Austro-Ungar, Ungaria a avut controlul total al Transilvaniei. Și nu numai.
Transilvania a fost sub control maghiar începând de la cucerirea „Câmpiei Panonice” de către hunii lui Attila. Hunii n-au găsit o țară unită, în care locuiau toți vorbitorii de limbă română, ci niște voivodate, care nu prea aveau legături între ele, despre care știm prea puțin. Nu știm dacă în perioada 400-1300, până la Mircea cel Bătrân, între valahi, moldoveni și transilvăneni, existau legături strânse (exceptând transhumanta) și nici dacă vorbeau aceeași limbă. Nu avem dovezi arheologice și istorice în acest sens. Cert este că naționalismul românesc (adică a vorbitorilor de limbă română) își face simțită prezența, în Transilvania, abia prin anii 1400-1600, când apar primele dovezi ale existenței unei populații numeroase și compacte în Transilvania. Iar dacă în Valahia și Moldova, populația românească reușește să se unească sub conducerea unor leaderii precum Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare și apar state, cu instituții și armată, nu același lucru se întâmplă în Transilvania, unde populația românească nu reușește să se unească și n-a avut forță să se impună ca majoritară. Deci, „România Mare” a apărut abia când conjunctura internațională a permis, dar niciodată într-o formă care să unească toate teritoriile locuite de români.
Când Austro-Ungaria a fost puternică, Transilvania și Bucovina au fost parte din imperiu. Când imperiul țarist a fost puternic, Basarabia, nordul Bucovinei, Herța au făcut parte din imperiul țarist. Deci, suprafața României a variat în funcție de forța celor puternici militar, la un moment dat, în istorie, de rezultatul conflictelor militare și de alianțele făcute. Dacă regele neamț al României (decizia să reprezintă o mare enigmă istorică) n-ar fi decis să lupte contra țării de origine, Transilvania n-ar fi fost oferită, ca trofeu de război, României și ca despăgubire de război impusă Ungariei, pentru alianța din primul război mondial.
Nu românii și-au hotărât soarta, după primul război mondial și au creat ceea ce numim „România Mare”, ci tot cei puternici: Franța, Anglia și Rusia. Datorită lor și a intereselor lor strategice, militare, România a primit Transilvania. La fel s-a întâmplat și după al doilea război mondial. Transilvania a fost dată României tot ca un cadou pentru că a ales, pe ultimii zece metri, să fie de partea învingătorilor și pentru ca Stalin a vrut să pedepsească astfel Ungaria pentru ca nu a vrut să se lase sovietizată, precum România.
Dacă România nu ar fi întors armele, împotriva aliatului cu care a atacat Uniunea Sovietică, Germania, oare mai făcea parte, azi, Transilvania, din România? Cu siguranță, nu! Nu același lucru s-a întâmplat cu Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței, pe care rușii le-au reținut ca pradă de război. Acolo românii n-au avut șansa să-și decidă soarta și să aleagă dacă vor să se alipească de România. În Transilvania, pentru că a fost posibil și n-a avut cine să se opună (Austro-Ungaria era istorie ca imperiu și nu mai avea armată), a fost impus, la propunerea SUA (acceptat de toți cei prezenți la conferința de pace), principiul deciziei majorității. Iar majoritatea din Transilvania și Banat, după lungi dezbateri și după multe analize pro și contra, a decis alipirea de România, deși aveau și varianta autonomiei regionale, ca provincie independentă. Ce e cert, e că nu după mult timp, cei ce au militat și decis unirea cu România (printre care și Iuliu Maniu sau Emil Hossu) au regretat, pentru că au adus mentalitatea și metodele fanariote în Ardeal, alterând , moral, societatea. Iar după fanariotism, a urmat comunismul, astfel că nu știu dacă românii din Ardeal s-au bucurat că s-au alipit cu România și au fost sau sunt fericiți în „România Mare”.
Dovada contrară o constituie exodul masiv al populației spre occident. Ei sunt răspunsul la întrebarea dacă „România Mare” a fost o alegere bună.
Aceasta este istoria adevărată și necosmetizată. „România Mare” a fost o creație a marilor puteri militare pentru a-și proteja interesele, nu voința majorității, care n-a contat decât în cazul accidental al unirii Transilvaniei cu România, când tot marile puteri au utilizat-o că pretext pentru a pedepsi Austro-Ungaria. Din păcate, în cazul Basarabiei și Bucovinei de nord, principiul nu s-a aplicat. Așa că, prezentarea unor hărți, cu o așa zisă „Românie Mare”, nu e altceva decât mândrie stupidă și orgoliu prostesc, pentru că „România Mare” n-a fost niciodată efectul voinței românilor, a diplomației și lobby-ului românesc, a voinței populare sau puterii militare, ci efectul conjuncturii internaționale, respectiv a modului cum au fost tranșate conflictele militare între marile puteri ale lumii, la un moment dat.
Din păcate, nici noi, nici ungurii n-am contat și nu contăm când e vorba de forță militară. Contează alianțele conjuncturale, diplomația și contextul istoric. Totul e, așadar, conjunctură, dublată de ghinion sau șansă! Deci, putem spune că am am avut și șansă și ghinion, cu așa zisa „România Mare” și n-avem nici un motiv logic să „ne batem cu cărămida în piept”!
Pavel ROMAN
NewsAr.ro: Deputatul Eusebiu Pistru a trecut la PSD, au afirmat surse social-democrate
Mutarea va fi oficializată săptămâna viitoare, după ce în cursul acestei săptămâni cele două părţi au bătut palma.
Contactat de NewsAr.ro, deputatul Eusebiu Pistru nu a confirmat, dar nici nu a infirmat trecerea la PSD. Acesta a subliniat, însă, că nu a fost niciodată membru al PMP, ci a aderat doar la grupul parlamentar al formaţiunii lui Traian Băsescu din momentul în care ALDE nu a mai avut grup parlamentar la Camera Deputaţilor. „Nu am fost niciodată membru al PMP, nu am avut nici o funcţie în acel partid, ci doar am aderat la grupul parlamentar al PMP, după ce ALDE nu a mai avut grup”, a spus Eusebiu Pistru. Cu alte cuvinte, dacă nu-i albă e neagră!
DIALOG CU STANCA
Este clar faptul că dacă un spațiu public arată bine, este prezentabil, confortabil, cum s-ar spune, în acest caz sunt șanse foarte mari să intre în categoria spațiilor publice cu succes la oameni. Acest confort include neapărat și siguranța respectivului spațiu public, curățenie, locuri de parcare etc.
Există în Arad un parc, o piațetă, un loc de joacă, care să răspundă următoarelor provocări:
❓ oferă acel loc o impresie bună ❓
❓ există băncuțe unde să te relaxezi, la umbră și la soare❓
❓ este locul sigur și curat❓
❓ spațiul este dominat de oameni sau… autovehicule❓
Iată câteva provocări la care mi-ar plăcea să vă știu părerea, Aradul trebuie cât mai rapid să-și definească câteva zone clare de promenadă, pietonale, cu facilități specifice!
Dorin STANCA (fb)
VICTORIA ZĂBRANI, câştigătoarea campionatului Liga a 4-a 2019-2020, va reprezenta judeţul Arad la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a
Dragomir a feștelit-o! Dar cu Gâdea și Ciutacu, cum rămâne?
Celebrul ofițer SRI, Dragomir, ce nu mai pleca din studiourile Antena 3 şi România TV și „denunța” corupția din sistemul unde lucrase, a fost condamnat pentru corupție. Adică, cel care denunța corupția, luase o mită de peste 450.000 de euro, pentru trafic de influență (pentru care a primit o pedeapsă mult prea mică, în raport cu gravitatea faptei și pericolul social, spun eu, referindu-ma la funcția deținută și la pedepsele primite de alți funcționari, pentru sume derizorii în comparație cu Dragomir). OK! Justiția şi-a făcut datoria și Dragomir se află în pușcărie! Dar, Antena 3 și România TV, adică Gâdea și Ciutacu, pentru favorizarea infractorului, când urmează a fi cercetați? Că, profitând de ignoranța și naivitatea telespectatorilor, îl transformaseră în erou pe acest infractor, Dragomir, care, după ce s-a comportat ca un mafiot, în culpă totală, pătând onoarea și uniforma de ofițer, înjura și împroșca cu dejecții verbale instituția care îl hrănise și-l transformase în om din jigodie morală.
De asemenea, înjura și DNA, pentru că blocase grupul mafiot, din care făcea parte, să-și realizeze scopul. Iar dacă Gâdea și Ciutacu se consideră nevinovați, din punct de vedere legal, justificând invitarea freventă în studiou a acestui individ, prin dreptul acestuia la opinie, cum rămâne cu răspunderea morală pentru promovarea minciunii și a ascunderii adevărului? Ce, nu știau Gâdea și Ciutacu, de ce este acuzat Dragomir și ce dovezi existau împotriva sa? Chiar nu contează faptul că s-au folosit de un mincinos, pentru a manipula și a încerca destabilizarea SRI și a DNA, supunându-le oprobiului public, conștienți că acesta minte? Că așa proști, cum vor să pară acum că au fost, nu sunt. Doar simulează naivitatea, adică că n-au știut că Dragomir fusese prins că lua mită!
Cum să înviți un mincinos și manipulator, sute de ore, în studio și să-i permiți să calomnieze și să lanseze tot felul de scenarii absurde, cu scopul de a manipula și să susții că nu știai că minte, când nu aveai nici o dovadă care să confirme afirmațiile fostului șef al SRI? E absurd să credem că Gâdea si Ciutacu n-au știut că Dragomir e un mincinos și că manipulează, în speranța că va fi iertat de cei cărora se oferea să-i slujească. Din contra, sunt cert convins că Gâdea si Ciutacu au știut că fostul ofițer SRI, minte şi manipulează.
Dar, pentru că și ei, mercenari fără scrupule, fără demnitate şi onoare profesională, erau plătiți regește, de către patroni, să denigreze pe șefa DNA, SRI, DIICOT și toate instituțiile statului ce au anchetat infractori de genul Voiculescu, Ghiță sau Udrea, logic că s-au folosit de notorietatea și, mai ales, funcția lui Dragomir, pentru a da o aparentă credibilitatea acuzelor manipulatoare la adresa șefului DNA și a celorlalte instituții. Era în joc libertatea lui Dragnea, iar Dragomir constituia un instrument de presiune eficient, prin prisma greutății funcției. Și s-a mizat salvarea „la pachet”, împreună cu Ghiță, Cosma, Mazăre și alte „vedete” politice.
În aceste circumstanțe n-ar fi cazul ca, măcar moral, Gâdea și Ciutacu să-și asume răspunderea și să plece naibii din jurnalism? Una e să fii avocat al infractorilor, oficial, obligat dă lege să-l aperi, și alta slugă mincinoasă, ascunzându adevărul pentru a salva infractorul! Ce-i mai recomandă să continue în jurnalism, ca formatori de opinie, dacă au promovat minciuna? Naivitatea? Credulitatea? Să fim serioși! Când servești un grup de infractori, mințind opinia publică și manipulând, nu e cazul să te duci, naibii, lângă cei pe care i-ai servit? Cum adică n-ai fost complice și n-ai zădărnicit aflarea adevărului, când ai manipulat opinia publică, susținând nevinovăția infractorului, acuzând organele de cercetare penală, de abuz? Și nu oricum, ci utilizând orice metodă că să convingi că minciuna este adevăr! Ce drept moral mai ai, ca jurnalist, să continui să-ți desfășori activitatea, în televiziune, când ai astfel de „realizări” profesionale? Faceți un bilanț al celor pe care România TV şi Antena 3 i-au invitat în studiouri, în ultimii ani, în calitate de victime ale abuzurilor instituțiilor statului. Şi cărora li s-a permis să mintă și să acuze funcționarii de stat, de abuzuri, fără dovezi credibile. Respectiv câți dintre ei au fost condamnați definitiv după ce au fost considerați nevinovați de către Antena 3 și România TV, și aveți dovada incontestabilă a faptului că Antena 3 și România TV au fost și sunt televiziunile unor infractori, al căror scop e să apere infractorii, punând presiune pe instituțiile statului, prin manipularea opiniei publice.
O fi legal ce fac? M-aș mira și sunt sceptic! Că, moral, nu e, în niciun caz! Păcat că n-avem instituții capabile să ancheteze astfel de complicități și nici un public educat, capabil să sancționeze astfel de derapaje morale ale jurnaliștilor și televiziunilor!
Pavel ROMAN
Efectul pseudo-educatiei? Administrația publică e sufocată de impostori!
Chiar așa! Numai milițienii (botezați, formal, în polițiști), politicienii și securiștii sunt specialiști în țara asta? Că văd că se pricep la tot și la toate și conving ca sunt mereu alternativa ideală. Cum conving? Asta e o altă problemă. Și ce dacă nu-i morală? Suntem într-un stat laic, unde lipsa de morală creștină nu este sancționată prin lege, nu? Atunci e permis stilul caracteristic lumii interlope: trafic de influență și șantaj! Apropo! Chiar nu înțelegem ca datorită acestor pseudo-educati (99% dintre ei sunt analfabeți funcționali, fiind primii beneficiari de diplome emise fără participare la cursurile facultăților fantomă) România are cea mai nepregătită și neperformantă administrație din Uniunea Europeană (vezi gradul de colectare a taxelor și impozitelor și procentul executărilor silite)? Că datorită suntem acestor promovari de pseudo-specialiști, suntem „varză” la toate capitolele, în administrația publică, cu excepția traficului de influență și corupției? Știți că suntem singura țară din Uniunea Europeană care nu are stabilite criterii de performanța profesională și morală, corespunzător pregătirii educaționale? Știți că nu contează nivelul de educație, pentru că standardele profesionale sunt că și inexistente, fiind posibile de realizat de oricine, dacă știe să citească? Rezultatul? Orice șmecher, șiret, poate mima că este pregătit și poate ocupa orice funcție administrativă, pentru că nimeni nu-l evaluează potrivit unei fișe a postului care sa includă parametrii reali, corespunzători nivelului de pregătire necesar. Iar acolo unde e necesară experiența și profesionalismul, sunt implementate proceduri care să suplinească lipsa de calificare. Și ne mai mirăm că se fură banul public, ca nicăieri în lume și se dau salarii și pensii nesimțite, fără nici o legătură cu activitatea și performanța profesională? Păi, când pui la Curtea de Conturi un popă si un inginer, ce n-au habar ce este un cont, recomandați de activitatea politică (adică de nimic profesional) și de nimic moral (au cazier de infractori), de ce n-ar râvni și milițienii la funcții în administrație? Ce, Diaconu e mai prost, profesional, ca Bădălău? N-au amândoi „absolvită” (sunt posesori de diplome, nu?) facultatea de drept? Ce contează că n-au nici un pic de practică juridică, reală și că toată cariera lor profesională se rezumă la „datul din coate” și la nimic concret? Se mizează pe principiul că au subalterni, care să muncească în locul lor! Și cum n-are cine să le evalueze activitatea și nu există indicatori de performanță profesională și morală, la nivelul pregătirii care se cere, poate cineva să le conteste competența? Dacă nu te evaluează nimeni, profesional, cum să-ți conteste competența?
Acesta este efectul a peste douăzeci și cinci de ani de pseudo-educație, pentru care trebuie să le mulțumim celor ce-au condus învățământul și au acreditat fabricile de diplome, ce au infestat mediul academic si administrația publică cu impostori. Avem o administrație publică compromisa profesional și moral, infestata cu analfabeți funcționali, care conduc „după ureche”, precum e cântată maneaua țigănească, convinși că se pricep și sunt performanți! Cand nimeni nu-i evalueaza, stabilind criterii pe măsura cerintelor, ei se simt protejați și pozează în profesioniști incontestabili.
În aceste circumstanțe, cand diletantismul și manelismul profesional, sufocă toată administrația, cum să nu ia „lumea în cap” valorile reale, când sunt substituite sau li se blochează ascensiunea profesională de către astfel de caricaturi profesionale și morale? Ce profesioniști pot suporta asemenea șefi pseudo-educați, frustrați că nu sunt la nivelul subalternilor? Cui folosesc aceste experiențe traumatizante pentru cei competenți și morali? Chiar a ajuns societatea românească incapabilă să separe valoarea de impostură și este obligată să accepte impostura ca unica alternativă?
La cum sunt făcute numirile în administrația publică, cam acesta este trendul!
Pavel ROMAN
Și Liceul din Gurahonț a primit calculatoare de la Tribunalul Arad
Aşa cum am anunţat la începutul acestei săptămâni, urmare a dotării instanţelor arădene de către Ministerul Justiţiei cu 127 de computere noi, Tribunalul Arad a făcut demersuri pentru ca o parte din computerele uzate să fie recondiţionate şi curăţate spre a fi donate şcolilor din judeţul Arad, cu scopul contribui la dezvoltarea comunităţii, de a facilita accesul la educaţie şi de a combate abandonul şcolar.
Astăzi, 18 iunie 2020, Tribunalul Arad a dat spre folosinţă, cu titlu gratuit, un nou lot de 35 de computere Liceului „Ioan Buteanu” Gurahonţ, urmând ca, în cursul săptămânii viitoare să fie predate încă 25 de computere aceleiaşi şcoli.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad,
Vicepreşedinte Virgiliu Flavius Bradin
Astăzi, 18 iunie 2020, Tribunalul Arad a dat spre folosinţă, cu titlu gratuit, un nou lot de 35 de computere Liceului „Ioan Buteanu” Gurahonţ, urmând ca, în cursul săptămânii viitoare să fie predate încă 25 de computere aceleiaşi şcoli.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad,
Vicepreşedinte Virgiliu Flavius Bradin Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, o universitate cu impact în plan internațional
Cea de-a patra ediție a Metarankingului Universităților face analiza vizibilității internaționale a universităților din România și a impactului lor în aria academică internațională, pe parcursul anului 2019. Au fost analizate 54 de universități publice și 37 universități private acreditate instituțional.
Conform datelor oferite de autorii raportului, în acest clasament au fost introduse doar universitățile care sunt incluse în cel puțin unul din cele nouă rankinguri internaționale analizate. Din totalul universităților românești doar 30 sunt vizibile internațional, toate fiind instituții de învățământ superior publice.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad ocupă locul 12 în acest clasament, alături de alte universități de stat, printre care Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava etc.
„Ne bucură nominalizarea noastră în acest clasament. Faptul că suntem vizibili în plan internațional este rezultatul muncii de cercetare a colegilor mei, a politicii de internaționalizare pe care ne-am asumat-o la nivelul conducerii universității. Sperăm să reușim să urcăm în acest clasament în anii următori și să confirmăm și în plan internațional valoarea actului educațional din cadrul universității arădene de stat”, a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Metarankingul universitar pentru anul 2019 a fost realizat de către profesori de la Universitatea „Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, de la Universitatea Harvard, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea Transilvania Brașov, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea din București.
M.A.
Foto: Noul sediu al UAV Arad
Bună sara, frace Pavile!
Giloc vine vremea sâșerișului la uărz șî la grău. Amu să fașe tăt mecanizat, da îmi aduc amince, cum naince gi a apare combainile C1, trasă gi tractori, sâșerișu, agică răcoltarea grăului, uărzului, sacării șî a ovăsului să fașea cu sășirea șî cu coasa. Io am prins așele vremi pân anii 64 – 65. Muierile șî prunșii taieu grău cu sășirea șî fașeu manunțî, iară bărbațî taieu cu coasâle pa care puneu șercuri să adune spișile în brăzde. Gin manunțî să fașeu legatori șî să adunau spișile gin brăzde în snopi, care să legau cu legătorileă. Dupa șeia snopii să adunau în cruși sau peciță. Când să gata cu sășerișu înșepe calcatu grăului. Pecițâle să dușeu cu coșiile cu rugiță înt-on loc inge vine mașâna gi calcat sau batoza, care să cema arie. Aiși să giscarcau snopii gi pa coșii șî să fașeu stoguri. După câceva zâle, când tătă lumea o gatat cu dusu grăului, înșepe calcatu sau traieratu. La mașâna gi calcat tribeu oamini care dageu snopii gin stog, alțî îi bagau în mașână. Noi, prunșii gi obișei eram la sașii în care curău boabile gi grău pa care îi legam când erau plini, după care îi punem gramadă. Alțî erau în spacile mașânii, trajeu paile șî pleava, le fașeu poșori, după care le dușeu cu rugițâle la jâreadă. Era greu șî cald, tățî eram plini gi colb, da era faină.
Dumnezo să va ‘mbucure c-on troc gi pancove, o gi cucurei !
Marius BRASAI
Arad, la 16iunie 2020