Toată săptămâna m-am iubit cu un vișin de la mine de pe stradă: dragoste de cartier, de început de vară, grea și pe ascuns, dragoste de noapte, de după ce s-au coborât roletele și de dimineață devreme, dinainte ca ele să se ridice… L-am iubit ca-ntr-o vacanță mare dintre-a noua spre a zecea, când pe unul nu-l lăsa părinții… l-am iubit frumos, cu patimă blândă, fără vorbe, de pe o creanga mai sus, pe alta spre lună, cu degetele pieptănând mângâieri printre frunze… l-am iubit cu 1000 de sărutări: roșii, zemoase, de neuitat, dulci și rotunde. I-am fost fără îndoială devastatoare poveste de dragoste în 2015, pe o stradă mică cu sens unic, la capăt de Micalaca. Hoț de sărutări, am plecat la București, așa cum o fac băieții, fără regrete şi explicații, lăsând în urma mea 1000 de sâmburi, ca niște amintiri scuipate pe trotuarul de pe partea cu amintiri.

Pachet trimis din Baia Mare la Arad, în data de 28 mai. Firma care l-a expediat e mare, are contract cu Fun Curier, astfel că n-a stat cineva să vadă dacă un anumit pachet a ajuns la destinație au ba, până s-au trezit cei de acolo cu pachetul înapoi, fiindcă „la Arad nu a fost ridicat”. Expeditorul mă chestionează de ce n-am ridicat pachetul. Taxa a fost plătită de el, deci nimic n-ar fi trebuit să se întâmple. Spumeg. Mă duc pe Bodrogului, să stau de vorbă cu cineva de la firmă, să văd de ce N-AM RIDICAT PACHETUL. Acolo, dezastru. Patru neveste copleșite la tot atâtea ghișee și o coadă până la jumătatea curții, în plin soare, că doar ce, destul am stat prin case. Mă așez la rând. Mă dezintegrez preț de 40 de minute. Ajung la un ghișeu și întreb de ce nu mi s-a livrat coletul, de ce nu am fost notificată prin sms că a sosit, vreau să stau de vorbă de la Dumnezeu începând și până la curierul căruia i-a fost încredințat coletul meu, dar nu mi l-a adus acasă etc… Răvășită, cucoana de la ghișeu îmi răspunde: – Păi, coletul dvs. a stat zece zile la noi și a plecat înapoi. Nu a fost predat niciunui curier să-l ducă la destinație, fiindcă suntem în urmă cu livrările. – Păi, zic, dacă sunteți în urmă cu livrările, văd că sunteți la zi cu returnările. De ce v-ați grăbit să-l returnați, dacă tot sunteți rămași în urmă? Ce nu l-ați mai ținut câteva zile, doar ajungea la un curier într-un final… – Păi… Și a ridicat din umeri. A RIDICAT DIN UMERI. – Cine suportă cheltuielile coletului expediat, achitat, dar nelivrat și, pe deasupra, returnat expeditorului? – Păi, expeditorul. Văd aici că au contract cu noi… – AU CONTRACT? Și așa vă purtați, întreb, inclusiv cu clienții cu care aveți CONTRACT? Pe ce lume trăiți? Cum puteți să strângeți din umeri senină și să-mi spuneți că expeditorul suportă financiar incompetența de care dați dovadă? Practic nerespectarea termenilor unui contract? – Știți, zice, eu nu știu, poate Bucureștiul… – Vreau să fac reclamație! Acum. – Da, avem un formular tip. Vi-l dau. Primesc formular de reclamație, îl completez, țin lumea din curte în loc, coada crește, nici că-mi mai pasă, fumeg de nervi, semnez, primesc o copie a reclamației și număr de înregistrare și Dumnezeu cu mila. După care, deznădejde. Știu exact că nu se va alege nimic de reclamație, ca de colet. Știu exact că acestei firme private i se-ndoaie de clienți și nu doar că este disproporționată față de cerere, este populată cu indivizi care nu știu să vorbească, nu știu să poarte un dialog, nu își respect clienții PLĂTITORI, nu au respect pentru nimic. Muncesc, probabil, pentru un simulacru de salariu, în dorul lelii, fără să știe nimic, fără să le pese de nimic, fără să aibă soluții la nimic. În urmă cu 20 de ani, când l-am născut pe fiu-meu, știam exact că va ieși din școală cu germana și engleza vorbite fluent și că îl voi învăța o singură lecție: aceea a respectului. Apoi, îl voi hrăni zi de zi cu îndemnuri subliminale de a pleca să trăiască frumos într-o țară civilizată, alta decât asta, unde lucrurile funcționează și unde poți rămâne calm. Trecuseră, până atunci, 11 ani de la revoluție și în jurul meu nu se întâmplase nimic. NICIO EVOLUȚIE. Acum, după 31 de ani de la revoluție, am involuat; e parcă mult mai rău. Da, inclusiv fiicei mele îi voi spune la fel. Să plece. Nu poți rămâne într-o țară care nu te respectă, de la cea mai de rahat firmă și până la cea mai înaltă instituție a statului. Trebuie să pleci și s-o lași să moară de mâna celor care o sugrumă zi de zi, cu toată nepăsarea lor și lipsa de respect pentru OM. În ce mă privește, voi rămâne în hreanul ăsta puturos, ca viermele care, dacă în hrean s-a născut, în hrean are să moară. Cumva însă, urmașilor mei le doresc o altă țară, la alegerea lor, unde voi ajunge să-i văd în câteva ore, cu orice avion și oricând mi se va face dor. Și le voi povesti, ori de câte ori mă voi duce, cum mi-am pierdut total nădejdea, cum călcăm în picioare țara asta și o batjocorim ca pe-o cârpă. Fiindcă OMUL sfințește locul. OMUL. Iar dacă țara merge rău, OMUL e slab, prost și nepăsător. De la cel din politică, până la cel de ațipește lângă tomberon. #ShareSăAudăȘiFunCurier Eugenia CRAINIC (facebook)

Era o schiță în cărțile noastre de școală, dintr-a șasea. Era despre un sergent din Al Doilea Război Mondial , Sângiorzan, mi-a plăcut din prima de el, fiindcă într-a cincea fusesem în tabără la Sângeorz-Băi. Tocmai venise Sângiorzan ăsta dintr-o misiune epuizantă când află că un coleg de-al lui a rămas rănit în tranșeele din zona inamică și pleacă în noapte să îl salveze. Îl aduce în spate câteva ore prin ploaia de gloanțe și nu se lasă oblojit de cele câteva răni cu care se alesese până nu își vede camaradul îngrijit și în afara oricărui pericol. După jumătate de oră locotenentul cere doi voluntari pentru o nouă misiune și primul care se oferă, cine credeți, da, bineînțeles, Sângiorzan. Extazul locotenentului este urmat de intrebarea: ” – Ce fel de om ești tu, măi Sângiorzane?” Matahala de sergent, ridică spre locotenent privirea lui limpede și bună și răspunde: „- Sunt comunist, tovarășe locotenent!”

De cele mai multe ori dăm vina pe “coincidenţă” atunci când nu vedem pârghiile şi scripeţii din spatele unor transformări sau evoluţii. Nu cred în coincidenţe, în întâmplări care au o anumită repetitivitate, căci pentru mine coincidenţa este legată doar de un hazard pe care de-a lungul vieţii mele am încercat să-l îmblânzesc pentru a nu mă muşca de mână când îmi este lumea mai dragă.

Am observant, totuşi, o apetenţă a omenirii de a atribui mecanismului orb al evoluţiei mai multe coincidenţe improbabile, construind teorii complicate tocmai pentru a evita contactul cu această  coincidenţă care, până la urmă, nu este decât o consecinţă a legilor probabilităţii.

Coincidenţă sau nu, probabilitate matematică sau fenomen esoteric, în anul 2020 omenirea rememorează două evenimente majore la exact 100 de ani.

Epidemia de “gripă spaniolă” avea să ucidă de la momentul izbucnirii sale, martie 1918 şi până la raportarea ultimelor îmbolnăviri, martie 1920, peste 50 de milioane de victime, mai multe decât făcuseră cele două războaie mondiale la un loc. La fel ca şi coronavirusul anului 2020 gripa spaniolă, la origine o gripă aviară care suferise mutaţii, a fost purtată în jurul lumii, prima, de către mişcările de trupe din Primul Război Mondial, cea de-a doua, în virtutea graniţelor deschise şi a libertăţii de mişcare de care ne-am bucurat în ultimele decenii ca o consecinţă a globalismului şi a ipocriziei corectitudinii politice.

În cartea sa „A Study Of Our Decline” (Un studiu al declinului nostru), filosoful Philip Atkinson (n. 1947) se exprima astfel: Folosind scuza de a nu vrea să ofenseze pe nimeni, “Corectitudinea politică” le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care vrea să le facă pe plac tuturor. Adică toți trebuie să se comporte precum acel nebun! Toți trebuie să accepte noțiunile “Corectitudinii politice” ca pe un adevăr. În caz contrar, vai de ei! Este aceeași mentalitate care a inspirat Inchiziția și l-a obligat pe Galileo Galilei să retracteze. Aceeași mentalitate care i-a inspirat pe naziști și a dus la holocaust. Odată ce libera exprimare este băgată în cămașa de forță a adevărului oficial, se ajunge la nebunia care domnește în toate statele totalitare. Viața, atât cea privată cât și cea publică, devine o șaradă golită de sens, în care prosperă iluzia și domnește teroarea”.

Tocmai în stilul acestei şarade şi în 1918 şi în 2020 ne-am ferit să recunoaştem gravitatea situaţiei în contextul celor două pandemii, ajungând ulterior să hiperbolizăm situaţii şi fenomene existene doar în minţile noastre bântuite de frica morţii, să aplicăm măsuri contradictorii şi pompieristice.

Pandemia de coronavirus ne-a dezvăluit o Uniune Europeană pentru care lipsa unei identităţi comune poate duce oricând la o dispariţie a sa. Dorinţa aceasta de a schimba societăţile foarte repede, mizând pe o politică progresistă, a dovedit incapacitatea de adaptare a unor state pentru care s-a dorit o uniformizare a obiceiurilor socio-economice şi culturale, subiecte despre care ne ferim să vorbim tocmai pentru a nu leza faimoasa corectitudine politică.

Psihiatrul și scriitorul englez Theodore Dalrymple spunea: ^”Corectitudinea politică este ca propaganda comunistă scrisă cu corp de literă mic. În studiile mele asupra societăților comuniste, am ajuns la concluzia că scopul propagandei comuniste nu a fost acela de a convinge și de a informa, ci de a umili. Prin urmare, cu cât aceasta corespunde mai puțin cu realitatea, cu atât este mai bine. Atunci când oamenii sunt forțați să rămână tăcuți când li se spun minciunile cele mai evidente sau chiar mai rău, atunci când sunt forțați să repete aceste minciuni, ei își pierd pentru totdeauna simțul probității. A consimți la minciunile evidente înseamnă să cooperezi cu răul și, într-un fel, să devii tu însuți rău. Astfel, atitudinea de a te opune și a rezista este erodată și chiar distrusă. O societate de mincinoși emasculați este ușor de controlat. Cred că dacă examinați corectitudinea politică, are același efect, ceea ce se și intenționează.”

În alt context, tot acum 100 de ani şi tot un preşedinte american, Woodrow Wilson prezenta un proiect pentru restabilirea păcii în Europa după Primul Război Mondial, proclamând principiul autodeterminării naţiunilor. Proiectul a fost sintetizat în Cele paisprezece puncte care stabileau:

Dintre cele 14 puncte, 8 trebuiau să fie considerate obligatorii spre a fi înfăptuite, iar celelalte erau considerate specifice, nuanțând că s-ar „cuveni” realizate, fiindcă, după părerea președintelui american, nu erau absolut indispensabile.

1. Primul din cele paisprezecece puncte, proclamate la 8 ianuarie 1918, prevedea că în viitor „nu vor mai exista acorduri internaționale private de niciun fel, ci doar convenții de pace publice, încheiate deschis”. Astfel, scopul clar al acestui punct este de a interzice tratatele secrete sau anumite secțiuni secrete ale unor tratate, iar, în viitor, fiecare tratat trebuind să facă parte din legile internaționale, pentru că, altfel, orice tratat secret tinde să submineze soliditatea întregii structuri a convențiilor internaționale care este propusă să fie construită’’.

2. Punctul al 2-lea, referitor la navigația maritimă liberă, trebuie înțeles împreună cu punctul al paisprezecelea (care propune constituirea unei Ligi a Națiunilor), navigația pe mări urmând să fie practicată astfel: liber în timpul unei păci generale, sub controlul Ligii Națiunilor pentru impunerea convențiilor internaționale în timpul unui război general deschis, sau în timpul unui război limitat, care să nu implice nerespectarea convențiilor internaționale, Liga Națiunilor urmând să rămână neutră. Acest punct lovea în interesele comerciale ale Imperiului Britanic. Premierul britanic Lloyd Georgea refuzat să accepte acest punct, iar restul Aliaților l-au acceptat cu dificultate.

3. Punctul al 3-lea se referea la îndepărtarea, pe cât posibil, a tuturor barierelor economice și restabilirea unor condiții egale pentru comerțul internațional între națiunile care erau de acord cu principiile păcii și se asociau pentru menținerea ei.

4. Dezarmarea era propusă la nivel mondial ca o cerință obligatorie pentru menținerea păcii, iar „toate armamentele naționale vor fi reduse până la ultimul punct compatibil cu securitatea țării’’

5. Punctul 5, referitor la chestiunile coloniale, a introdus temeri între Aliați, pentru că atât Franța, cât și Anglia erau deținătoare ale unor importante imperii coloniale, iar problemele coloniilor erau, asfel, redeschise, oferindu-se șansa națiunilor supuse să se ridice împotriva dominației străine. Desigur, nu a fost intenția președintelui american să dea naștere la noi focare de conflict, ci el a dorit ca acest punct sa se aplice numai coloniilor create de război, cum era cazul coloniilor germane.

6. Prin punctul 6 se urmărea ca Rusia, considerată încă o mare putere, să fie atrasă în rândul națiunilor doritoare de pace, să fie supusă și ea programului de pace propus de Woodrow Wilson și să colaboreze cu națiunile libere pentru menținerea păcii și a stabilității politice internaționale.

7. „Belgia trebuia evacuată și restaurată fără nicio tentativă de limitare a suveranității de care ea se bucura împreună cu alte națiuni libere”, era ideea forte cuprinsă la punctul 7, pentru că americanii erau susținătorii puternici ai cauzei belgiene.

8. Surprinzător a fost faptul că reintrarea Alsaciei și Lorenei în posesia Franței a fost inclusă în categoria punctelor neobligatorii, deși hotărârea de redobândire a acestor teritorii stătuse la baza politicii franceze timp de cincizeci de ani și provocase sacrificii fără precedent în război.

9. Reajustarea frontierelor Italiei în baza principiului autodeterminarii naționalităților.

10. În mod similar, punctul 10 prevedea reajustarea frontierelor Austro-Ungariei în baza principiului autodeterminarii naționalităților, lucru care a permis apariția statelor Cehoslovacia, Austria, Ungaria, extinderea Românieiși apariția Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor – viitoarea Iugoslavie.

11. România, Serbia și Muntenegrul trebuiau evacuate, iar teritoriile ocupate retrocedate. Serbiei trebuia să i se acorde acces liber la mare. Relațiile dintre statele balcanice trebuiau determinate prin înțelegeri bilaterale, acestor state urmând să li se ofere garanții internaționale pentru independența politică și integritatea lor teritorială.

12. Imperiul Otoman își va afla sfârșitul în acest război, punctul 12, în baza principiului de autodeterminare care solicita ca ,,celorlalte naționalități, care se aflau în acest moment sub dominația turcă, va trebui să le fie asigurată o securitate neîndoielnică a vieții lor și posibilitatea neîngrădită de a se dezvolta autonom’’. Acest punct stabilea și regimul de circulație liberă a strâmtorilor Bosforși Dardanele, în condițiile garanțiilor internaționale. Acest punct reitera promisiunea făcută kurzilorpentru formarea unui stat național, promisiune nerespectată de niciuna dintre marile puteri.

13. Problema statului polonez era destul de complexă, pentru că era destul de greu să i se acorde acces liber și direct la mare. Până la urmă, Poloniei i-a fost acordată regiunea Silezia Superioarăși ieșire la Marea Balticăprin zona orașului Danzig și s-a creat Coridorul polonez, care delimita Prusia Orientală de restul Germaniei.

14. Poate cel mai important punct din cele 14 a fost ultimul. Acesta susținea crearea unei instituții internaționale de menținere a păcii, o organizație care să fie „atât a celor mari, cât și a celor mici”, ce vor face parte din această Ligă a Națiunilor. Aceasta Ligă a Națiunilor era bazată pe principiul securității colective a tuturor statelor, care doreau respectarea convențiilor internaționale.

Cele Paisprezece puncte ale lui Wilson prezentate în sesiunea comună a Congresului din 8 ianuarie 1918 au stat la baza semnării Tratatului de la Trianon, prin care s-a recunoscut la nivel internațional unirea Transilvaniei cu România.

Revenind în zilele noastre, Donald Trump spune ”Precum țara mea iubită, fiecare națiune reprezentată în această sală are o istorie, o cultură și o moștenire apreciate, care merită apărate și sărbătorite și care ne oferă potențialul și puterea noastră particulare. Lumea liberă trebuie să-și îmbrățișeze temeliile naționale. Nu trebuie să încerce să le șteargă sau să le înlocuiască”, a spus Trump, citat de Politico Europe și de Reuters, continuând cu o frază preluată imediat de mass-media internațională.

Fiind al doilea lider care s-a adresat Adunării Generale în acest an, după președintele Braziliei, Trump a spus: ”Viitorul nu aparţine globaliştilor. Viitorul aparţine patrioţilor”.

”Viitorul aparţine naţiunilor suverane şi independente, care-şi protejează cetăţenii şi îşi respectă vecinii”.

Iată cum, sub ochii noştri, se redefinesc concepte şi idei care vor duce, fie că vrem sau nu, către o altă faţă a lumii, iar istoria ne demonstrează că această ciclicitate a prefacerilor omenirii nu este doar o coincidenţă, ci o nevoie firească de evoluţie a naţiunilor şi de protejare a indentităţilor naţionale. Violenţele cu care SUA se confruntă în ultima vreme este tocmai dovada ipocriziei corectitudinii politice, care neagă existenţa discrimării de orice fel, ca fenomen social şi comportamental. Lumea are nevoie de o regândire a priorităţilor, societatea consumerismului şi a concupiscenţei a creat tocmai acel grup de mincinoşi emasculaţi, uşor de controlat, despre care vorbea  Dalrymple. Frustrarea acumulată nu mai poate fi ţinută sub preş, societatea nu mai are nevoie de Floyzi şi nici nu-i mai poate susţine la nesfârşit, dar pentru a pune bazele unei societăţi sănătoase, alcătuită din indivizi care vor alege să muncească în producţie, în detrimentul joburilor din servicii, este nevoie, în primul rând, ca aceşti indivizi să aibă respect pentru valorile naţionale şi pentru cele morale.

Ciprian DEMETER

BUNĂ VREMEA! După mine, rolul Facebook-ului și al altor rețele de socializare, este acela de a socializa, adică de a-și exprima fiecare opiniile, de a-și spune părerile într-un mod civilizat, de a învăța unul de la altul ceea ce nu știam sau poate am uitat, nicidecum de a face mișto. Eu, ca și alții, postez pe pagina mea ceea ce doresc eu, ceea ce cred eu că este bine și util. Sigur că, așa cum am mai afirmat, am încă multe de învățat. Dar nu sunt dispus să învăț nimic de la toți nepricopsiții care dovedesc a fi așa prin ceea ce spun sau scriu. Accept orice comentariu contradictoriu exprimat într-un mod demn și uman. Însă, se găsesc, totuși, pe pagina mea diverși indivizi, ajunși din greșeală și nebăgare de seamă în cercul meu de prieteni virtuali, care din invidie, frustrare sau neștire fac fel și fel de comentarii la postări, prin care te insultă sau te iau în bășcălie. Eu le spun încă o dată acestor „prieteni”, care au carențe ale bunului simț și dau dovadă de o proastă educație, că nu vreau să fac polemică cu ei. Pentru început șterg acele comentarii imbecile, iar dacă continuă cu asemenea comentarii cu iz batjocoritor îi șterg de pe listă. Nu am nevoie de asemenea specimene umane care îmi alterează postările cu comentariile lor puerile și neavenite. Eu, peste tot în viață, ofer și pretind seriozitate și bun simț. La fel și pe rețelele de socializare. O ZI MINUNATĂ, ÎN CONTINUARE, SĂ AVEȚI! Marius BRASAI

Ori eu sunt depășit de evenimente, ori țara asta e condusă când de hoți analfabeți, când de imbecili cu pretenții liberale. Se redeschid sălile de fitness etc. Printre măsurile impuse, se numără interdicția de a folosi dușurile după antrenament. Am crezut că n-am citit bine, dar așa e. Mergi la sală, într-o pauză de muncă, transpiri bine și te întorci așa înapoi la muncă. Păi, dacă ăsta nu este atentat la sănătatea publică, nu știu care mai este. Cum plm, după ce f… la cap populația cu spălatul pe mâini, acum să interzici igiena personală, în situații când chiar e necesară??!!! Băi, Loți Mandolină mai lasă băutura și trezește-te! Și spune-i arabului ăla chelios de Raed Arafat că în Europa oamenii se spală, nu-și dau cu parfum peste putoare, cum fac ai lui în deșert. Și, încă ceva, băi, Orbănețule, nu toți lucrăm în Palatul Victoria, să avem dușuri în birou. Sau, ați considerat că, dacă voi, cu toții, sunteți niște împuțiți, trebuie să aduceți și populația la acest stadiu?! Mergeți, băi ordinarilor, și faceți un duș pe creier, că ați transpirat între circumvoluțiuni de la atâta efort intelectual.  Adrian IVANOF