Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad prezentă în Clasamentul Universităților Românești 2022

0
  Asociația AD Astra a dat publicității clasamentul universităților din România. Din cele 97 de universități publice și private din România, doar 31 apar în Metarankingul Universitar 2022. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad ocupă poziția 14. Pe aceeași poziție s-au clasat: Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, Universitatea din Pitești, Universitatea Titu Maiorescu, Universitatea, Valahia din Târgoviște, Universitatea Maghiară Sapientia din Transilvania, Universitatea Tehnică de Construcții București. Primele trei universități din țară sunt: Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București. „Faptul că suntem prezenți în acest clasament ne bucură și ne obligă să muncim mult pentru a ne situa pe o poziție superioară. Unul din principalele criterii luate în calcul a fost prezența în metarankingurile internaționale. Este foarte importantă vizibilitatea în mediul academic internațional și ceea ce îți aduce cea mai mare vizibilitate este activitatea de cercetare. Vom susține în continuare munca echipelor de cercetători pentru că rezultatele lor pot propulsa universitatea noastră mai sus, în clasamentele universitare internaționale” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

Ungaria și Rusia, acțiuni concertate împotriva României cu sprijinul UDMR – partea II

0

În parteneriat cu UDMR și Consiliul Național Secuiesc, Laszlo Petsy a demarat strângerea de semnături pe teritoriul României, personajele implicate în campania Minority Safepack reușind să strângă 271.665 de semnături în România.

Laszlo Petsy a reușit să colecteze peste 1,3 milioane de semnături doar în trei state, respectiv România, Ungaria și Slovacia, cam cât cerea Uniunea Europeană pentru ca dezbaterea acestei inițiative să ajungă în Parlamentul European. Multe semnături au fost strânse pe ultima sută de metri prin campanii online din cauza pandemiei de coronavirus.
Laszlo Petsy cu Katinka Hosszú, chipul publicitar al campaniei în limba engleză
Laszlo Petsy cu Katinka Hosszú, chipul publicitar al campaniei în limba engleză
Laszlo Petsy a recunoscut într-un interviu că guvernul ungar și partidul de guvernământ FIDESZ au susținut campania de promovare a inițiativei ”Minority Safepack” prin numeroșii săi miniștri, secretari de stat și alte instituții, de la ministrul Justiției, Judit Varga, la ministrul Cancelariei, Gergely Gulyás, autointitulatul Ministru al Umbrei. Se pare că și guvernul Orban are prostovanii lui, acest personaj crezând că joacă un rol principal într-un film S.F. cu iz de thriller, conform pozei de pe propria pagină de facebook. Probabil că guvernul Orban joacă într-un film care ar putea fi nominalizat la Oscar, ”Eu și umbrele mele”, dar poate că nu ar trebui să le dăm idei acestor actori politici aspiranți. Campania de promovare a inițiativei ”Minority Safepack” a fost susținută și de Katalin Novák, președinta Ungariei, o mare valoare a societății maghiare cu aptitudini artistice în pictură și care și-a făcut debutul în acest domeniu prin vopsirea bornelor kilometrice din așa-zisul ”Ținut Secuiesc” în culorile steagului maghiar, precum și de liderul fracțiunii Fidesz, Máté Kocsis. În același timp, primarul Budapestei, Gergely Karácsony, politicianul din opoziție care deține cea mai înaltă funcție administrativă și András Fekete-Győr, unul dintre cei mai importanți oameni ai celui mai puternic partid de opoziție, au fost printre primii care au semnat inițiativa. Laszlo Pesty, omul de legătură cu serviciile secrete ruse În demersul său, Laszlo Petsy a găsit sprijin la Moscova cu ajutorul unor persoane suspectate că ar fi agenți ai statului maghiar, aceștia fiind intermediarii unei colaborări cu o firmă apropiată Kremlinului. Compania rusească responsabilă de campania online a inițiativei ”Minority Safepack” are ca parteneri Televiziunea de stat Russia1 și serviciul rus de informații numit Serviciul Federal de Protecție (FSO). László Pesty a călătorit de mai multe ori la Moscova pentru a stabili legături cu agenți ai serviciilor secrete ruse, deoarece Rusia s-a implicat în colectarea de semnături care a fost inițiată de UDMR, campanie în care s-au investit sute de milioane de forinți din banii guvernului maghiar. Sub conducerea lui Laszlo Pesty, inițiativa a început ca o colectare de semnături spre binele Uniunii Europene, însă în spatele campaniei a stat o adevărată maskirovka (tactică de război) ce putea detona Bruxelles-ul. Adoptarea ”Minority Safepack” și punerea sa în practică crea în cadrul mai multor state UE, precum România, Slovacia sau Spania regiuni separatiste precum regiunile Donbas și Lugansk din Ucraina. Într-adevăr, în Ucraina, Kremlinul acționează făcând referire la interesele minorității ruse din regiunile separatiste, supuse „Eradicării limbii și culturii ruse și presiunii de asimilare continuă”, așa cum a declarat președintele rus, Vladimir Putin, în discursul său televizat din 21 februarie 2022. La scurt timp după aceea, au fost recunoscute republicile separatiste din Ucraina, apoi armata rusă, în 24 februarie, a atacat Ucraina. Rusia, dacă situația o va impune, va profita de motivele legitime, din punctul de vedere al rușilor, de protecție a minorităților pentru a-și afirma interesele geopolitice nu numai în Ucraina, ci și în țările baltice. Nu este exclus ca referitor la aceste demersuri, utile din punct de vedere strategic, Rusia să încerce să găsească aliați și în alte țări, spre exemplu, secuii din România. Moscova s-a implicat în colectarea de semnături inițiată de UDMR și condusă de László Pesty, finanțată de statul maghiar. De asemenea, Szilárd Kiss, un fost diplomat maghiar la Moscova, se află în spatele campaniei de strângere de semnături  în rândurile minorităților vorbitoare de limbă rusă din Țările Baltice. Cu ajutorul lui Szilárd Kiss, László Pesty, care a militat inițial pentru o petiție inițiată de UDMR, a stabilit o relație cu partenerii ruși din Letonia care se află în vizorul organelor de securitate națională. Pe lângă aventura sa din Letonia, László Pesty a călătorit de mai multe ori la Moscova în perioada campaniei, acesta fiind surprins la hotelul Marriot cu Irina Romanova. Conform profilului ei de socializare, Irina Romanova este co-fondatoare a agenției ruse de marketing expli.ru. Potrivit site-ului web al agenției, printre clienții lor se numără serviciul rus de informații, numit Serviciul Federal de Protecție (FSO) și Televiziunea de Stat rusă, Russia 1. Această organizație este responsabilă de protecția liderilor de cel mai înalt nivel în Rusia și de protecția clădirilor cheie, Kremlin, precum și de siguranța președintelui rus, Vladimir Putin. Înainte de 1990, FSO făcea parte din KGB, dar după prăbușirea Uniunii Sovietice, KGB-ul a fost reorganizat în mai multe servicii de informații. Datorită faptului că FSO este un serviciu care se ocupă cu protecția persoanelor din fruntea Rusiei, acesta deține foarte multe informații deoarece are acces direct la liderii importanți. Fostul ministru de externe al Ungariei în perioada 2009 – 2010, Péter Balázs, a declarat că „Dacă Laszlo Pesty merge la Moscova în problema secuilor, bate la ușa greșită”, iar pentru Átlátszó.hu a declarat „Cazul secuilor depinde doar de statul român și de starea politică de acolo. Deci nimeni nu va da undă verde acolo, doar majoritatea română. Trebuie să fii de acord cu ei. Ele ar putea să fie influențate de Franța, Germania, dar și de autorități europene. Adversarul istoric al românilor este expansiunea rusă. A fost mereu.” „Îmi vine în minte expansiunea Rusiei, care este foarte vie, de la estul Ucrainei până la granița baltică. Deci doar ridică suspiciuni. Vladimir Putin nu este un înger al păcii sau un înger al minorităților” a declarat cu altă ocazie Balázs, care a fost și comisarul maghiar al CE în 2004. Rusia exploatează fiecare breșă pe care o constată în cadrul NATO
Coperta cărții de ficțiune a lui Attila Demkó, The Bonfire (sursa: kiado.reakcio.hu )
Coperta cărții de ficțiune a lui Attila Demkó, The Bonfire (sursa: kiado.reakcio.hu)
Licențiat în istorie, Attila Demkó a lucrat la Ministerul Apărării din Ungaria timp de 16 ani, inclusiv ca șef al departamentului de politică de apărare între 2014 și 2018. În urmă cu câțiva ani, Demkó a publicat un thriller geopolitic remarcabil, Máglyatůz, care a adus în prim-plan subiectul utilizării de către Rusia a instrumentelor serviciilor secrete cu scopul de a spori tensiunea etnică maghiară-română în Ținutul Secuiesc. „Rusia exploatează fiecare falie pe care o vede în cadrul NATO”, a spus Attila Demkó pentru Átlátszó.hu Balázs Izsák de la Consiliul Național Secuiesc a coordonat campania de strângere de semnături în România, dar Laszlo Petsy a luat banii Guvernului Maghiar. Deși principalul organizator oficial al colectării de semnături a fost Balázs Izsák, guvernul ungar a plătit 673 de milioane de forinți către  Írdalá.hu și Nonprofit Kft., deținute de László Pesty, pentru a conduce campania. În acest demers, László Pesty s-a folosit și de relațiile cu foști diplomați maghiari și a fost susținut de guvernul maghiar, chiar și de Viktor Orbán. Deputatul Fidesz, István Bajkai, care este membru al echipei de campanie, este adesea menționat în presă drept avocatul familiei Orbán. „Știu că László Pesty și István Bajkai au discutat de multe ori”, a spus una dintre sursele apropiate campaniei ”Minority Safepack”.
sursa: pagina de Facebook a lui István Bajkai
sursa: pagina de Facebook a lui István Bajkai
László Pesty a declarat pentru Átlátszó.hu că István Bajkai a avut o relație contractuală cu o firmă de avocatură numită SBGK și că a primit consiliere juridică internațională de la aceștia. Cabinetul de avocatură al lui János Pécsváradi a lucrat și pentru personalul de campanie, numele lui fiind asociat acum câțiva ani cu personaje apropiate guvernului maghiar, dar și cu privire la unele achiziții imobiliare din Uruguay. László Petsy a apelat și la aparatul maghiar de afaceri externe pentru ajutor și sfaturi. „Prin medierea secretarului de stat Tamás Menczer, ministrul de externe, Péter Szijjártó, mi-a eliberat pașaportul diplomatic în câteva zile, mai precis trei zile”, a declarat László Pesty. Mai mult decât atât, acesta s-a lăudat în anumite cercuri că toate ambasadele și consulatele maghiare din misiunile diplomatice îl vor ajuta în demersul său prin furnizarea de informații și contacte. Trebuie menționat că așa-zișii secui sunt victime ale revizionismului maghiar, pentru a cărui reușită, UDMR împreună cu serviciile maghiare și rusești nu doresc decât să amplifice ura dintre maghiari și români, două popoare care au trăit de-a lungul secolelor în armonie. Mai mult decât atât, se impun câteva întrebări: cum este posibil ca aceștia să ceară autonomie când la ultimul recensământ erau doar câteva mii? Cine și de ce i-a prostit pe acești secui să se declare maghiari? Prin această asociere, au făcut jocul UDMR-ului și al Budapestei, deoarece secuii, în urma acestei decizii, și-au pierdut tradiţiile, și-au vândut conştiinţa, negociindu-și ca la piață identitatea etnică. Budapesta nu-și dorește și nu a recunoscut niciodată că își dorește un ”Ținut Secuiesc” militând, de fapt, pentru un ”ținut maghiar ”. Trebuie menționat că cercetările biologice interbelice efectuate de cercetătorul conf. univ. dr. Petru Râmneanţu, bazate de analiza sângelui, au dus la concluzia că între secui și maghiari sunt diferenţe rasiale majore, aceste două etnii neavând nimic în comun. Va urma.

FITCA

0
Teatrul arădean și-a pus jiletcă, frac și papion, găzduind, zilele acestea, Festivalul Internațional de Teatru Clasic; pe scurt, FITCA (A vine de la Arad). Cum tocmai m-am întors de la reprezentația Teatrului Odeon, care a intrat astă-seară în Festival cu piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, voi scrie, pe scurt, doar câteva impresii la cald (fără să promit și altele, viitoare), să nu cumva să mi se estompeze, peste noapte, gustul puternic al dozei de profesionalism ingerate. Să vedem, dară…
• Ca un om pe care-l despart de București vreo 600 de kilometri, n-am „picat” mai niciodată, când am ajuns în Capitală, peste vreo punere în scenă a piesei scrise de americanul Edward Albee și jucată încontinuu, de peste șase decenii, aproape peste tot în lume. Prin urmare, n-a fost chip să ratez reprezentația Teatrului Odeon din această seară, avându-i drept capete de afiș pe Carmen Tănase și Adrian Titieni; mai ales că, la fel ca fiu-meu, când era elev, dacă n-am văzut piesa (n.r. citit cartea), măcar am văzut filmul, suficient încât să fiu curioasă cum ar arăta pe scenă o capodoperă de calibrul acesta; cât despre film, ce să zic, deloc de neglijat, mai ales că i-a avut ca protagoniști pe Elisabeth Taylor și Richard Burton. Azi îl găsesc ușor static, plicticos, dar când te gândești când a fost făcut… So…
• Și iată-ne, împreună cu fiică-mea, partenera mea fidelă de Teatru, într-o sală plină ochi, semn că arădenii, chiar dacă nu vin mereu la piesele puse în scenă de actorii locului, vin măcar atunci când afișele abundă în nume mari. Până și Sofia, pentru care dragostea de Teatru este în continuă creștere, a ținut să fie în sală astă-seară în special pentru a o vedea pe Carmen Tănase, care i-a provocat câteva hohote zdravene de râs în rolul țigăncii Flăcărica, din producția TV „State de România”, pe care a avut ocazia s-o vadă sporadic.
• Ce-i drept, în „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” am văzut o Carmen Tănase magistrală. S-au văzut de departe experiența, carisma, talentul, intuiția, participarea, ușurința de a intra în pielea unui personaj greu, ca acela al Marthei, soția care-și transformase simulacrul de căsnicie într-un aranjament ridicol, supus celor mai chinuitoare frământări conjugale posibile. Aveam emoții înainte de a o vedea în acest rol. Unii actori rămân blocați în diverse proiecte anterioare; mi-era teamă de o Carmen Tănase histrionică și superficială. N-a fost însă deloc așa. Am văzut o actriță completă și complexă, stăpână pe cel mai infim gest sau reacție, cuprinsă pe deplin de existența delirantă a soției suferinde, încătușate într-o căsnicie lipsită de sentimente.
• Adrian Titieni, pe de altă parte, e o altă mâncare de pește. L-am văzut live, prin 2007 (cred), în calitate de consilier al Primului Ministru (de atunci) pe Probleme de Educație și Cultură. Guvernul României, zic. Îl urmărisem anterior în câteva producții TV, îmi plăcea cum arată și cum vorbește, pur și simplu, regăsindu-l azi într-o formă ușor părăginită, dar excelentă pentru rolul soțului George, un bărbat călcat în picioare în mii de feluri de o soție alcoolică, neînțelegătoare, dispusă să-l ia „for granted”, umilit și chiar surghiunit din propriul angajament marital, înlocuit fiind, sporadic, de tot felul de Feți-Frumoși cu care soția sa, Martha, a găsit cu cale să-și înece suferințele (reale) și pe cele provocate de nelipsitul alcool. Cum a jucat? Excelent, if you ask me. Încă îmi place Titieni, văd. Cu tot cu burtă, barbă în derivă, mișcările lălâi și nădragii ponosiți. „Știe carte”, vorba tatei, care zice asta chiar și atunci când vorbește depspre un mecanic auto care a diagnosticat corect o defecțiune a mașinii.
• Honey și Nick, cuplul proapăt căsătorit care și-a văzut viitorul în oglindă prin etalarea în fața lor a vieții dezintegrate a soților Martha și George, au fost o surpriză. Trec peste faptul că lui bărbatu-meu, pe care-l cheamă neaoș, Nicolae, îi zic (tot) Nick, iar el îmi zice, de când m-a cunoscut, exclusiv Honey. 😊 Honey și Nick din piesă sunt jucați de actorii Ioana Mărcoiu și Silvian Vâlcu. Ei bine, cei doi m-au convis că există școală de actorie autentică și azi, iar dacă ești atent și îți faci lecțiile (a se citi: intri în personaj) pot ieși adevărate capodopere. Ioana Mărcoiu a întrupat o Honey autentică, așa cum s-a și impus, cred, regizoral: blonduță, tontuță, lipsită de personalitate, răvășită de admirație în fața unui soț interesat, fată de bani gata, pe scurt, o (viitoare) Martha, cam peste 30 de ani. Până la urmă, cele două cupluri puse în antiteză sunt oglinda unora față de ceilalți. Excelentă naivitatea jucată de Ioana Mărcoiu, dublată însă, acolo unde a fost nevoie, de maturitate și înțelegere a poziției ei în acea căsnicie pornită pe premise false. Alături, desigur, de un Nick prezent în poveste atât ca soț delator, cât și ca o viitoare victimă sigură pe altarul căsniciei, ca, de altfel, George al Marthei.
• Piesa, ca atare, vorbește, cum ați dedus deja, despre un cuplu puriu, George și Martha, care se angajează în jocuri emoționale extrem de riscante și periculoase, alături de oaspeții lor – Nick, un profesor de biologie, despre care Martha crede că e de matematică și soția lui, Honey.
• La rândul său, George este și el profesor, iar Martha este (doar) fiica (tatei); a Rectorului Universității unde predă George și, în sine, o suferindă emoțional. Întorși acasă de la o petrecere a facultății, Martha dezvăluie că a invitat la o băutură un cuplu tânăr căsătorit, pe care l-a cunoscut acolo. Oaspeții sosesc, iar în timp ce cei patru beau, Martha și George se angajează într-un abuz verbal dureros și usturător unul față de celălalt, scoțând în evidență, în fața lui Nick și Honey, fațeta bolnavă a relației dintre ei. Merită să urmăriți unde se (mai) joacă această piesă, alergând s-o vedeți măcar pentru autenticul din instrinsecul ei, pentru părțile care se potrivesc, pe alocuri, cu fragmente din viețile tuturor.
• În fine, niște nedumeriri de simplu spectator:
– Un bilet la FITCA în valoare de 80 de lei? Fără nicio reducere pentru elevi și studenți? Trist. Cum să-i atragi pe tinerii ăștia, să-i fidelizezi, să-ți formezi pepiniera de viitori spectatori, dacă de banii ăștia mai bine își cumpără trei meniuri ale zilei? Serios, acum! Cum să înțeleagă ei cum e un festival de teatru? Și asta, într-o țară condusă de pitecantropi care consideră că salariul minim (net) pe economie poate fi de 1524 de lei. Practic, o persoană cu un astfel de salariu net nu are nici cea mai mică șansă să-și trimită copilul la teatru. Clar. Asta, dacă mai vrea să și mănânce vreme de o lună încheiată.
– Festival internațional și… nu prea. Am văzut pe afiș doar o singură trupă străină, a Teatrului Național din Novi Sad. Come on, we could do better than that, couldn’t we?
– Am nimerit în sală lângă o actriță, pe care am recunoscut-o de pe afișele Festivalului. Era Ofelia Popii, cu care am făcut cunoștință și mi-a zis că e o arădeancă pur-sânge, strămutată la Sibiu. O pierdere pentru Arad, zic. Are o față dulce, dulce. Aș vedea-o în niște roluri faine.
Și cam atât.
P.S. Regia a fost semnată de regizorul Alexandru Mâzgăreanu. De bună seamă, și el știe carte.
Eugenia CRAINIC

ÎN DRIBLING

2
Deși trecusem la Scânteia, am rămas cu biroul la Flacăra roșie. Vorba aceea, trăiam măcar cu iluzia că, totuși, sunt „acasă”. Biroul era în dreapta, după ce intrai pe un gang închis. În gang, erau un pupitru și mașina de scris a domnișoarei Dana Todor, secunda secretarei Nuți Albu, de la Flacăra roșie. Știa ceea ce se cheamă „dactilografia oarbă”, se uita la tine și dactilografia. Dar avea și un „defect” mare! Știa gramatică mai bine ca toți redactorii! Peste „drum” de biroul meu era o încăpere generoasă, unde își aveau sediul Consiliul oamenilor muncii de naționalitate maghiară și germană, dar și redacția publicației germane Banater Zeitung. Și eu beneficiam de o încăpere imensă (mai târziu avea să fie contabilitatea ziarului Adevărul). O împărțeam cu Walter Wolf, corespondentul lui Neur Weg. Un neamț subțirel, cu mustață și extrem de agitat. Avea să emigreze în Germania, înainte de 1989, după care am rămas singur în birou. Veți vedea de ce am descris topografia acelui spațiu.
Veneam dimineața pe la 8. Nu de alta, dar duceam copiii la școală. Coboram la cafea, unde multă vreme beam năut nu cafea, deși poate unora nu le vine să creadă. Nici ziarul partidului nu se bucura de o cafea ca lumea. La cafea, bârfeam, spuneam bancuri cu cei de la Flacăra roșie, mai aflam una, alta. „Cafeaua” se întindea până după ora nouă. Adesea venea și redactorul-șef, Crăciun Bonta, care avea un stil tacticos de-a învârti, în ambele sensuri, lingurița în ceașcă, ca apoi să exclame: „Hei, tovarășe (un tovarășe impersonal), iar am uitat să pun zahăr”! Într-un târziu, intram în birou. Dacă aveam documentare, scriam și apoi dictam prin telefon articolul – și la Scânteia erau dactilografe de primă mână. Dacă nu aveam ce redacta (nu scriam mai mult de două articole pe săptămână), treceam drumul la „unguri” și jucam șah – uneori până pe la orele 15-16 -, cu Ioska baci ( un pensionar simpatic, cu care mă făcusem „servus”, dar tot Ioska baci îi spuneam, în semn de respect) și cu Darazs, de la Voros lobogo, cu Oroszhegy și cu ing. Tusz, de la „Vagoane”, dușmanul de moarte al lui Dorel Zăvoianu. De atâta șah, ajunsesem să văd tabla în vis și făceam trei patru mișcări!
Lăsam ușa biroului meu deschisă și o rugam pe domnișoara Dana Todor să răspundă, dacă mă caută de la Scânteia și să pună aceeași placă: „E pe teren”! Amintindu-ne, zilele acestea, de minciunelele pe care le arunca celor de la Scânteia, în receptor, Dana Todor se căina: „Ce de păcate mi-am făcut! Talpă de iad oi ajunge!”.
De fapt, nu din cauza șahului îi driblam pe cei de la Scânteia. Ci, pentru că mă căutau mai ales pentru „ecouri”. Ce erau „ecourile”… Mai lua Ceaușescu o măsură impopulară, mai strângea șurubul, cum se spune, și Scânteia ne cerea nouă, corespondenților, să dăm glas „bucuriei” și „mulțumirii” oamenilor muncii pentru măsurile adoptate. Fugeam de asemenea ecouri, ca dracul de tămâie. Cum să ceri unui om să declare invers de cum simte, de cum crede!? Deși, fie vorba între noi, se găseau și asemenea oameni. După cum se găseau destui care să vină cu poezii de ziua tovarășei ori a tovarășului, ca după 1989 să devină anticomuniști furibunzi.
Cum am precizat, eram angajat la Secția de propagandă. Ca atare, participam la ședințele Secției, pe care, de regulă, Salvina Marchiș, secondată de Axente Țolea, le ținea luni dimineața. Când nu le ținea, era o piatră ridicată de pe suflet. Se discutau nimicuri, se transmiteau sarcini care nu aveau finalitate. La una dintre aceste ședințe, mă uit la tabloul lui Ceaușescu și mă luminez! Îi zic lui Dumitru Mărcuș, care stătea lângă mine: „Măi, Mitică, ia privește tabloul Tovarășului” (fusese scos din uz cel în care era pozat din profil, pentru că s-a observat că acolo Tovarășul era „într-o ureche”). Se uită el ce se uită și mă întreabă: „Ce-i cu el”?! „Păi, nu vezi?! Are cravată cu plachiuri”!? Și chiar așa era, el, fost calfă de pantofar, avea o cravată plină de plachiuri, gafă a celui care a făcut poza. Sau a celui care l-a „gătit” pentru poză. A izbucnit Mitică într-un râs molipsitor, am izbucnit și eu (spre indignarea tovarășei Eugenia Iordache, care ascultase ce vorbeam), iar tovarășa Marchiș ne-a dat afară de la ședință.
Tristan MIHUȚA

Ramona Lile: „Cercetători de prestigiu au devenit Doctor Honoris Causa al UAV”

0
Evenimentul a avut loc în cadrul celei de a X-a ediții a Conferinței Internaționale SOFA, organizată de UAV. Doi cercetători de prestigiu ai lumii științifice europene au devenit membri ai comunității academice a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în urma decernării titlului de Doctor Honoris Causa al UAV. Înalta distincție academică a fost acordată reputatului matematician, academicianul Janusz Kacprzyk  din Polonia și academicianului belgian Marc Van Hulle, specialist în neuroștiință. Ceremonia s-a derulat în prezența membrilor comunității academice a UAV, a participanților la Conferința SOFA, care se desfășoară în Arad, în perioada 21-23 noiembrie. Conferința atrage la Arad specialiști, cercetători, profesori universitari în domeniul soft computing, neuroștiință, inteligență computațională, logică fuzzy, interogare baze de date. „Este o onoare pentru universitatea noastră să primească în comunitatea academică două personalități de prestigiu ale lumii științifice europene care vor aduce un plus de cunoaștere și vizibilitate universității noastre” a precizat Ramona Lile, rectorul UAV.

“Jocul fecioresc ardelenesc” la Bătania (Battonya), în Ungaria

0
Asociaţia “Underground Festival” Arad, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Bătania, au organizat, în ziua de 19 noiembrie 2022, prima ediţie a Festivalului de folclor “Jocul fecioresc ardelenesc” la Bătania (Battonya), în Ungaria.
Festivalul este parte a proiectului “Patrimoniu românesc în Ungaria”, care este finanţat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, din cadrul Guvernului României.
Festivalul, desfășurat la Casa de Cultură din Bătania, a beneficiat de prezența mai multor oficialități, printre care Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria; Boros Csaba, primarul orașului Bătania; Elvira Ardelean, primarul comunei Otlaca-Pustă (Pusztottlaka), alți oficiali.
Pe scena festivalui au evoluat, pe lângă un grup coral de la Faciltatea de Teologie Ortodoxă din Arad, renumitele ansambluri de dansuri tradiționale ale cumunităților istorice românești din Aletea (Elek) și Micherechi (Mehkerek).

GLUME ȘI FARSE

0
Am mai spus, dar o repet (nu ca maiorul Samoilă, din armata pe care am făcut-o eu la Zalău, vreme de șase luni, care clama: „Nu v-am spus, dar vă repet”!), Marcel Canciu era un mucalit și un farseur fără pereche. Aflase, de la o prietenă comună, Lucreția Juchel, că Ștefan Tabuia și-a prelungit cablul la telefon, ca să-l poată purta de ici-colo, prin apartament. Și-l sună Marcel. „Alo? Tovarășu Tabuia?”. „Da”. „Popa sunt, de la telefoane. Ați prelungit, recent, cablul telefonului”. „Da, tovarășe Popa. Și care-i baiul?”. „Păi, nu e bai. Dar se plătește o taxă, în funcție de lungimea cordonului. Cât are cordonul lungime?”. „Nu știu”. „Vă rog să-l măsurați”! Se aude în telefon: „Cațaveicooo!, așa o apela pe Zina, nevasta lui, adu metrul, că avem probleme cu cablul de la telefon”. Măsoară Fane cu rigoare, apoi îi raportează „tovarășului Popa”. La care Marcel îi mulțumește și îi spune că îi va trimite factura. Închide telefonul și grupul de prieteni se prăpădește de râs.
Cu Marcel, am mai făcut o farsă. L-am sunat pe Bebe Marcu, era director la CEC, prieten cu noi, și „i-am dat sarcină” să adune 40 de oameni, la ora 15, care să meargă la cules de porumb. Ne-am dat a fi de la Partid. Că nu știe dacă poate, că oamenii nu au venit pregătiți etc. „Tovarășe director, aici nu comentăm! Sarcina e sarcină!”. „Am înțeles, să trăiți”! Evident, pe la ora 14,45, l-am sunat că s-a anulat acțiunea… „se defectase autobuzul”… Cred că oamenii s-au bucurat de anularea acțiunii ….
Tristan MIHUȚA

De la Jeni (GENIN) citire: Astăzi despre KFC

1
Ieri a fost o zi ciudată. Nu că a fost a mea, dar… în fine, să v-o povestesc…
A plouat mai tot timpul. Mocănește, cum zicea bună-mea de la Măderat. Adică mărunt și des, cât a fost ziua de lungă. Mi-am băut cafeaua uitându-mă pe geam, gândindu-mă că mai am, totuși, vreo patru ore până să împlinesc jumătatea mea de secol, fiindcă mama m-a născut la douășpe fix, urletele mele perturbând serios clopotele bisericii. De pe la opt și douășcinci am vorbit la telefon vreo două ceasuri, răspunzând invariabil cu „mulțumesc, și vouă, da, sărumâna, of, ce bucurie, într-adevăr, serios?, vaaai, incredibil, ce mă bucur, dadada, ooo, e și ziua lui?, minunat, asemenea îți doresc, ce amintiri faine, mna, ce să faci, toți le-avem pe-ale noastre, mulțumesc de telefon…” Cumva, la douășpe fix mi-am dat seama că e douășpe fix, așa că am ținut un moment de regăsire de sine și împăcare cu noul prefix, moment spulberat, ca mai toate momentele vieții mele din ultimii 22 de ani, de căldurosul „mami, ce mâncăm, dai ceva bun de ziua ta?, la muuulți ani!, țoc, țoc, te pup!” „Dau, zic, ce-ai vrea? Am salată de vinete, șunculiță de-aia, știi tu de care, niște…” „Maaami, dă și tu niște KFC, hm?, dai? Please-please-please, când o iei pe So de la școală!” „Dau, că-s bine dispusă, ce noroc aveți voi că doar mă uit la voi și-s bine dispusă…” Peste o jumătate de oră eram în fața touchscreen-ului KFC din Mall, având în față doar o singură persoană, ce noroc, ce zi, ce grozav! Invariabil, mă uit (pierdut, așa, pe la spate), la persoana uriașă din fața mea, care tocmai „touchscreenuia” de zor, un bărbat masiv de peste un metru nouăzeci, îmbrăcat lejer, în trening și pumeți (nu, nu erau adidași, erau pumeți toată ziua), un fel de Hulk, doar că mai puțin verde, îmi trece involuntar prin minte, în fine, ce să-mi și treacă, pe lângă aripioare, sos de usturoi și… of, ce-a mai zis copilul ăla să iau? Pfff… Și cum așteptam/priveam/cugetam eu așa, numai ce văd cum asupra uriașului din fața mea se revarsă un cetățean nu mai înalt decât mine pe tocuri, un fel de Bilbo Baggins umblat la sală, cu mușchi de-ăia de rup cusăturile de la mânecile tricourilor, îmbrâncindu-l pe malac cât colo. Dar, cât colo! Ca trezit din hibernare, uriașul lasă comanda nefinalizată pe panou și se ia la harță cu Bilbo, pentru un motiv care nu mi-a fost clar, fiindcă din încăierarea lor, încinsă fix la o jumătate de metru de mine, nu răzbăteau decât cuvinte precum „te iei de nevastă-mea, să-mi bag, să-mi scot, să-mi iei, să-ți fac, să-ți…” mna, aș fi mai explicită dacă n-ar fi Țuchi cu ochii pe mine ca pe butelie, că are prostul obicei să se bage-n vorbele tuturor de pe-aici de prin bulă, în fine… Și ăia se băteau și își azvârleau vorbe grele, lumea urla și se îndepărta de panourile cu touchscreen, Hulk cu Bilbo se băteau de-a binelea, nevestele lor, răsărite de nu se știe unde, țipau la ei, s-au adunat oamenii ca la urs, își făcură apariția și niște inși în uniforme de pază care n-au cutezat neam să se bage între bătăuși, că erau furioși și își țipau vorbe, rămânându-le doar să comunice în niște stații, să cheme ajutoare de pe unde erau, tabloul era ca-n filme, ăia în mijloc reglându-și conturile, spectatorii pe margini, din ce în ce mai mulți, făcătorii de ordine vorbind în walkie-talkie, că doar ce să facă, nu-i de-a te băga, chestia aia cerea pregătire superioară, iar eu, ce să vezi, încremenită în mijloc, fix lângă bătăuși și lângă panoul cu tuchscreen, cu Hulk și Bilbo bătându-se lângă mine și peste mine, că era ziua mea, cum am zis, și voiam să dau un KFC, nu puteam pleca după ce-am stat un sfert de ceas la coadă, așa că, mai aplecându-mă, să nu-mi iau una, mai dându-mă la o parte, să nu fiu acroșată de pe latrale, am șters comenda lui Hulk de pe panou și-am început s-o tastez pe-a mea. Ca la un semn, Hulk observă mârșăvia, se oprește din cărat pumni și mi se adresează pe un ton uluit: „Hei, aia era comanda mea, de ce-ai șters-o?” Întorc/ridic capul și-i spun cu cea mai serenisimă mină de pe pământ: „Nu durează, până vă terminați de bătut comand și-o puteți relua după aceea!” Cum în vremea asta Bilbo gravita în jurul lui, Hulk s-a re-înfuriat și s-a întors liniștit la bătaia lui, în vreme ce eu mi-am finalizat carevasăzică solicitările, îndreptându-mă spre ăia de la chinese food, că tot de ziua mea trebuia să satisfac și niște cereri legate, mă rog, de orice altceva față de ce-aveam eu prin frigider. Finalul epopeii îmi este total necunoscut. În vreme ce călcam apăsat spre chinese food, pe lângă mine alergau, spre câmpul de luptă, alți inși în uniforme de polițiști de mall, vorbitori agresivi în walkie-talkie. Cercul beligerant a devenit opac, curioșii continuând să curgă din toate părțile. Fără să pot opri o luptă, am întrerupt-o, totuși, scăpând basma curată. Era ziua mea doar! Cred că de pe lună, în momentul acela, se vedeau doar Marele zid chinezesc și ziua mea. Drept care Dumnezeu, amuzându-se de motivele de doi bani pentru care oamenii se iau la omor, a decis că lupta aia-i musai să continue, dându-i doar o scurtă pauză, cauzată de-o nebună care împlinea 50 de ani și trebuia cu orice preț să ia de la KFC un twister box cu cola și-un sos de usturoi…
Eugenia CRAINIC

Prof.univ.dr.habil. Constanța Popescu, Doctor Honoris Causa al UAV

0
La finele săptămânii trecute, Sala festivă a Senatului s-a dovedit a fi neîncăpătoare la festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, doamnei profesor Constanța Popescu. Profesori, doctoranzi, foști studenți, prieteni au fost prezenți la Arad pentru a asista la ceremonia de acordare a înaltului titlu academic. Personalitate complexă, plină de energie, mereu dornică să se autodepășească ,doamna Constanța Popescu reprezintă un model de dascăl pe care orice tânăr și l-ar dori să-l întâlnească măcar o dată pe parcursul vieții de student. „Prof.Univ. Dr. Constanța Popescu este un remarcabil dascăl, un pedagog desăvârșit cu o bogată activitate științifică, apreciată la nivel național și internațional. Activitatea sa intelectuală este dublată de o activitate managerială intensă, domnia sa contribuind la dezvoltarea instituțională a Universității „Valahia” din Târgoviște. Este o personalitate de prestigiu a învățământului superior economic care va aduce un plus valoare comunității academice a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Ne bucurăm să onorăm reușitele acestei personalitățile care aduce cinste mediului universitar și să o primim în comunitatea noastră academică”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile. Din comisia de Laudatio au făcut parte: Prof.univ.dr. Maria Negreponti-Delivanis, Universitatea Macedonia din Salonic, Grecia, Prof.univ.dr. Valeriu Ioan Franc, Academia Română și Prof.univ.dr.habil. Leonardo Badea, Academia de Studii Economice București, Viceguvernator al Băncii Naționale. Președintele comisiei a fost prof.univ.dr Ioan Radu, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.  

Cum m-am măritat cu ziaristica (II)

0
Primul număr de ziar și prima semnătură. În al doilea număr…
Era începutul lui octombrie Am lucrat câteva zile la „rece”, adică fără să iasă ziarul, doar să întocmim o bază de date, să scriem fără să se publice. Eu, parcă interpretam din Ceaikovski, simțeam că eram ca în Lacul lebedelor, umblam numai pe vârfuri, să nu deranjez. Asta deși mi se părea un vacarm în redacție. Dar, față de locul meu de muncă anterior, în timp, am înțeles că acest vacarm redacțional e cea mai „plăcută” muzică neritmată. Mai mult, în zilele de liniște din redacție, către seară, aveam o senzație de neliniște, de parcă s-a întâmplat ceva.
Revin la zilele de început. Vine și 13 octombrie.
Ziarul, după ceva muncă „la rece”, era cam întocmit. Subiecte interesante, aș zice că peste ce oferea „concurența” zi de zi. Mai rămânea să-l „împănăm” cu informațiile noi, apărute și culese în ziua respectivă, acel norocos 13 octombrie. Astăzi, practic două ore de muncă, maxim. Atunci, parcă nu mai terminam. Luam o știre, o finalizam, o reluam, că parcă nu suna bine, iar o dădeam la paginat și tot așa de câteva ori. Vorbesc în nume colectiv, că personal, aveam o știre mică și aceea cred că dintr-un comunicat. Am sucit-o, am fâstâcit-o, am amețit-o de-a binelea, dar tot știre micuță și pricăjită era. Într-atât am fost de fiert de emoții încât nici n-am semnat-o. Asta deși era o regulă clară: să ne semnăm articolele. Mai întâi pentru a ni le asuma, iar mai apoi pentru a ușura misiunea „capului limpede”, care urmărea ziarul în ansamblul său: articolele să aibă titluri, fotografiile să aibă explicații, să nu se repete un articol în ziar, să fie datat corect ziarul pe fiecare pagină. În fine, mai multe atribuții, printre care și aceea dacă un articol este paginat în totalitate, să fie întreg. Or, cel mai bun semn al finalizării articolului era tocmai semnătura autorului.
Țin minte că ne-a întrebat Doru Sinaci, șeful secției Politic, al cui e articolul.
Nimeni n-a spus nimic, Sorin și Claudiu pentru că nu era articolul lor, eu pentru că… mi-era jenă să asociez numele ziarului cu bietul meu articolaș. Așa că Doru s-a semnat cu inițialele lui, ca să nu rămână articolul anonim. Rând pe rând, paginile se finalizau, dar noi nu ne lăsam duși acasă. Până când Tristan Mihuța ne-a spus că lucrăm la ziar, mâine trebuie să scoatem alt număr. Cred că s-a făcut de două când am plecat din redacție… A doua zi, prezent dis de dimineață, răsfoiam ziarul de parcă eu l-am scris tot. Mirosea a tipar, parcă era umed, dar părea o operă de Da Vinci sau Rafael. Astfel a început munca pentru al doilea număr de ziar unde, finalmente, mi-a apărut și mie numele. Dar, deja mi se lărgise un pic orizontul, vedeam că se poate! Ne vedem săptămâna viitoare! P.S. Deși în dimineața de 14 octombrie 1997 ziarul mi se părea minunat, când l-am revăzut peste ani mi-am dat seama că se putea face mult mai bine. Teofil GRĂDINARU

Și haz, și necaz

0
Multe dintre întâmplările trăite la Flacăra roșie îmi sunt proaspete în minte, de parcă s-ar fi petrecut ieri. Și vesele, dar și neplăcute, chiar triste. Bunăoară, îmi aduc aminte perfect de o zi în care făceam un interviu cu Ovidiu Cornea, directorul Teatrului de Stat. Ne aflam în sala unde se țineau ședințele de redacție. Eram degajați. Nici nu era greu, cu o persoană atât de volubilă, de jovială, cum era Ovidiu Cornea. Ei bine, interviul acela a fost ratat. La un moment dat, intră secretara peste noi și-i spune să meargă repede acasă, că a murit tatăl dumnealui. Mă mir și azi că omul nu a căzut de pe scaun – la o asemenea veste. Probabil, însă, având în vedere surpriza, bruschețea anunțului, nici nu apucase să realizeze că și-a pierdut tatăl. Oricum, greu moment și de neuitat.
Dacă viața era agreabilă în redacție, din când în când era și tensionată. Atunci când făceam, pe rând, pe „politicul”, în tipografie. Am mai spus, se desființase cenzura, oficial, dar am preluat noi rolul cenzorului. În fiecare seară, unul dintre noi era în tipografie și citea ziarul, în paralel cu corectorii. Să nu apară ceva „interpretabil”. Era o teroare acest rol. Întâmplarea făcuse să fiu de serviciu cu o seară înainte de o vizită a lui Ceaușescu, la Arad. Am dat BT (bun de tipar), m-am dus acasă, dar nu am putut adormi decât spre dimineață. Dacă am scăpat ceva!? A doua zi, l-am recitit din nou, cu neliniște, de cum am ajuns în redacție. Nu s-a întâmplat nimic, semn că ziarul a fost fără greșeli și fără aspecte „interpretabile”. Însă, erorile erau omenești, se mai scăpau greșeli, mai cu seamă, oricât pare de curios, în titluri (de aceea, îmi făcusem obiceiul să citesc titlurile pe silabe). Literele mari din titluri îți jucau feste mai repede decât cele mărunte din text. Rămâne memorabilă neatenția lui Costică Simion, care a lăsat un titlu de genul „Schimb de masaje între tovarășul Nicolae Ceaușescu și premierul Turciei”. Nici nu vă imaginați ce scandal a ieșit. Securiștii au tăbărât în redacție, note explicative, audieri, la Partid agitație mare! Tovarășa Salvina Marchiș l-a sunat pe primul secretar, Pavel Aron, care se afla la Serele din Grădiște, să-l informeze etc. S-a sunat și la Secția de propagandă a CC al PCR… Cred și azi că norocul lui Simion a fost faptul că Ceaușescu era în vizită în Portugalia și că s-a găsit cineva care să zică „lăsați-o așa, rezolvați-o pe plan local”. După un stres inimaginabil, Constantin Simion a scăpat cu o sancțiune, fără să fie dat afară de la ziar, ca uneltitor împotriva regimului.
Tristan MIHUȚA

Ungaria și Rusia, acțiuni concertate împotriva României cu sprijinul UDMR – partea I

0
În perioada pandemiei s-au întâmplat lucruri interesante, trecute cu vederea de presa română, unul dintre ele fiind proiectul maghiar ”Minority Safepack”. În laboratoarele de la Budapesta s-a pus în practică un plan extrem de elaborat, cu bătaie lungă, chiar până la Moscova, pentru a crea noi diversiuni în cadrul Uniunii Europene. Ungaria lui Viktor Orban a inițiat proiectul ”Minority Safepack”, inițiativă ce a pus în genunchi Bruxelles-ul în fața intereselor Moscovei. ”Minority Safepack” este o așa-zisă inițiativă cetățenească prin care Ungaria încercă să ofere mai multă putere minorităților maghiare, atât în statele vecine, cât și în alte țări unde există o minoritate maghiară. Acest program ”Minority Safepack” are în componență toate tezele Moscovei privind protejarea minorităților și dreptul lor la autodeterminare, teze ideologice ce au stat și la baza invaziei ruse din Ucraina. Trebuie precizat că acest model al determinării popoarelor a fost inițial conceput de americani și a fost aplicat în anii ‘90 în fosta Iugoslavia, unde pe acest principiu s-a reușit destrămarea acestei țări. Viktor Orban și-a dorit toată viața să fie un dictator și toată existența sa a încercat să își copieze idolul, adică pe Putin. Inclusiv Bruxelles-ul a picat în capcana  secuiască cu iz de FSB (Serviciul Federal de Securitate). Datorită ambițiilor revizionismului maghiar, a fost demarat Proiectul ”Minority SafePack” în anul 2011, la aproape 100 de ani de la adoptarea tratatului de la Trianon, o zi care a fost pentru maghiari una a doliului şi a revoltei. Încheierea Tratatului de la Trianon între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial, a însemnat stabilirea frontierelor noului stat, Ungaria, cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Ungaria, la fel ca orice stat naţional, a promovat un discurs istoric bazat pe o realitate deformată, realitate care s-a transpuns în simboluri şi acţiuni care să o justifice Făcând demersuri intense în această direcție, pe tot parcursul deţinerii preşedinţiei Consiliului Europei, Ungaria a organizat o serie de conferinţe privind protecţia minorităţilor, demersuri care au condus la elaborarea aşa-numitei ”Declaraţii de la Strasbourg” unde se afirmă că problema minorităţilor naţionale nu este o problemă internă, ci una europeană şi că identitatea naţională şi cetăţenia sunt concepte diferite, iar potrivit Ungariei, în prezent, România, Slovacia şi Franţa, nu respectă drepturile minorităților, în special cele maghiare. ”Minority SafePack” a fost o iniţiativă destinată protejării regiunilor minoritare naţionale maghiare cu scopul ascuns de a oferi autonomie față de guvernele statelor suverane. Proiectul își propunea ca regiunile în care maghiarii sunt majoritari să își obțină singure fondurile europene fără a mai depinde de guvernele statelor suverane. Manifestările maghiare din România, Slovacia, Croaţia, Ucraina și Serbia au fost semnalate de presa din statele menţionate. Aceste manifestări pot fi privite printr-un filtru al simbolismului care alimentează un naţionalism retrograd ce menţine la conducere partidul premierului maghiar. Din cauza faptului că Ungaria are o prezenţă consistentă în fostele teritorii din vremea Imperiului Habsburgic arată că la nivel simbolic, lupta pentru aceste teritorii nu s-a încheiat niciodată și că Trianonul nu a reuşit să îngenuncheze ”marea națiune maghiară”. Conform paginii oficiale a iniţiativei ”Minority SafePack”, s-a reuşit strângerea de 1.320.000 de semnături în 11 state, cele mai multe provenind din Ungaria-527.687, România-254.871, Italia-78.396 și Slovacia-63.272. În lipsa unei direcţii de înţelegere, prevederile acestei iniţiative pot fi utilizate pentru a decupla etnicii minoritari de statul aparţinător. Sub vălul multiculturalismului, Viktor Orban îşi proiectează politicile expansioniste prin acapararea maghiarilor, fără să ţină cont de instabilităţile pe care le generează. Este important de menţionat că ”Minority SafePack” funcţionează în tandem cu un alt proiect ce poartă denumirea de ”Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor şi sustenabilitatea culturilor regionale”. ”Minority SafePack” întăreşte poziţia minorităţilor naţionale, în vreme ce ”Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor şi sustenabilitatea culturilor regionale” trasează conturul administrativ al zonei în care ele sunt plasate pentru realizarea unei modalităţi mai facile de atragere a fondurilor. Scopul final al proiectului ”Minority Safepack” este decluparea etnicilor maghiari de la statele de drept, pentru a fi coordonați direct de guvernul de la Budapesta. România a reușit să blocheze această inițiativă maghiară la Curtea Europeană de Justiției. Statul român a jucat această carte întodeauna în defensivă, dar în ultima vreme, și datorită contextului geopolitic actual, politica pașilor mărunți a început  să dea roade pentru Budapesta. Guvernul Orban l-a însărcinat pe Laszlo Petsy să coordoneze campania de strângere de semnături ”IRDALA.HU”, supravegheat din umbră de avocatul familiei Orban, Istvan Bajkay, iar în România șeful campaniei de mobilizare pentru strângerea semnăturilor a fost Kelemen Hunor. La această acțiune a mai participat și Consiliul Național Secuiesc. Laszlo Petsy a vizitat mai multe state europene pentru a obține numărul de semnături, dar cel mai vizitat stat a fost Rusia. A ajuns la Moscova de trei ori pe durata campaniei, acesta fiind surprins la hotelul Marriot cu Irina Romanova, o specialistă în comunicare care lucrează pentru FSO (Serviciul Federal de Protecție), serviciul secret care asigură paza Kremlinului și a președintelui Vladimir Putin, respectiv pentru televiziunea de stat Russia1 și alte instituții importante ale statului rus. Firma Romanovei se ocupă cu publicitate, consultanță și campanii media online, exact ce avea nevoie Laszlo Petsy pentru a-și promova campania în România în rândul etnicilor maghiari. Având în vedere numărul de semnături strânse în România, a reușit să obțină ce și-a dorit. Negociere la Moscow Marriott Hotel; În dreapta lui Petsy, Irina Romanova. Comisia Europeană și-a dat seama că rușii sunt partenerii din umbră în inițiativa maghiară  Pe 17 decembrie 2020, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie referitoare la Minority SafePack, urmare a 524 de voturi favorabile, 67 împotrivă şi 103 abţineri. Cele mai multe voturi în cadrul ultimelor două categorii provin de la grupurile ECR (European Conservatives and Reformists) şi ID (Identity and Democracy) sub umbrela cărora fucționează partidele naţionaliste, de extremă dreaptă ori stângă, cum ar fi Sweden Democrats, New Flemish Alliance, Vlaams Belang, Bulgarian National Movement, VOX, La France Insoumise, Rassemblement National şi FPÖ. Doi europarlamentari români au votat și ei pentru inițiațiva ruso-maghiară, respectiv Ramona Strugariu, fost USR-PLUS, actual REPER/Renew Europe și Daniel Buda de la PNL. Frans Timmermans i-ar fi atras atenția premierului maghiar, Viktor Orban, că în inițiativa ”Minority SafePack” se simte implicarea Federației Ruse, fapt ce a provocat și o respingere a Comisiei Europene. După anunțul Comisiei Europene de a nu legifera în domeniul supus atenţiei de către iniţiatori, s-au evidenţiat mai multe reacţii în spaţiul public, printre care se numără o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi vicepreşedintelui Věra Jourova. Lipsa de înțelegere faţă de problemele persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în pofida susţinerii „puternice” pe care iniţiativa a avut-o, cu referire la cele aproximativ 1,3 milioane de semnături, dar şi la votul din Parlamentul European sunt două dintre punctele evidențiate de către semnatari în această scrisoare. Printre cei 71 de semnatari se numără europarlamentari maghiari din întreg spectrul politic al Ungariei (Momentum, MSZP, FIDESZ, KDNP, DK), reprezentanți ai partidelor secesioniste din Spania (Partido Nacionalista Vasco, Junts per Catalunya – Lliures per Europa, Esquerra Republicana de Catalunya), ori proveniți din Tirolul de Sud (Südtiroler Volkspartei). Scrisoarea a fost semnată și de europarlamentari ai Movement for Rights and Freedoms din Bulgaria, partid cu o puternică susținere a etnicilor minoritari, precum și de europarlamentarii partidelor Electoral Action of Poles in Lithuania, Swedish People’s Party of Finland și Latvian Russian Union. Scrisoarea a fost închisă prin declarația lui Kelemen Hunor, prin mesajul „Nem adjuk fel, ne adjátok fel!” (Nu renunţăm, nu renunţaţi!), UDMR fiind unul dintre cei direct interesați de reușita demersului statului maghiar reprezentat de Viktor Orban și a transmis că nu va renunţa la obiectivul obligării statelor membre, prin intermediul Uniunii Europene, de a respecta drepturile minorităţilor.  Serviciile secrete ruse și maghiare au pus în practică campania ”Minority Safepack” cu ajutorul UDMR Serviciile secrete magiare și ruse au pus în practică campania ”Minority Safepack” cu ajutorul UDMR, partid aflat la guvernare. Șeful campaniei ”Minority Safepack” a fost Petsy Laszlo, omul de legătură dintre agenții maghiari din Rusia și servicile secrete ruse (FSB). Imaginea de mai jos îi prezintă pe liderii maghiari din România care au aderat la proiectul servit de Moscova, via Budapesta. Inițiativa a fost semnată de președinții de consilii județene ai UDMR, Sandor Tamas, Csaba Borboly, Peter Ferenc și de primarii Árpád Antal, Attila Korodi, Zoltán Soós, Árpád Gálfi, József Mik, Tibor Csergő, Csaba Lőrincz, Hunor-János Koncz, Zsolt László Fülöp, Attila Csíbrád. „Județul Hargita trebuie să fie acolo pentru toate inițiativele care servesc cauzei maghiarilor, iar în urma evenimentelor de la nivel european, vedem că Europa este îndatorată minorităților indigene. Dintre instituțiile Uniunii Europene, Parlamentul European și Comitetul Regiunilor susțin și ele aspirațiile comunităților indigene, dar Comisia Europeană nu o face încă, așa că trebuie să le convingem să-și schimbe decizia. Poziția comunităților și a regiunilor este clară: limbile și culturile minoritare trebuie susținute, iar Uniunea Europeană trebuie să le susțină prin măsuri. Aceasta este ceea ce cerem aici, în Ținutul Secuiesc, după două culegeri de semnături reușite, acum și în municipalitățile pe care le conducem”, a declarat președintele Consiliului Județean Harghita, Csaba Borboly. În acest caz, se observă că avem de-a face cu o uneltire împotriva statului de drept, fără vreo reație a autorităților de forță din România care sunt preocupate doar de voturile maghiarilor în Parlamentul României. PNL și PSD sunt majoritare în parlament și fără ajutorul maghiarilor, însă în ultimii 30 de ani UDMR a făcut parte din toate guvernele, fiind pionul pus în joc pentru fiecare negociere de constituire a guvernelor, nelipsit nici din Parlament și ancorându-și membrii, treptat, la toate nivelurile și în toate instituțiile în care se iau decizii, cu scopul atingerii, pas cu pas, a obiectivului propus. Va urma. Ciprian DEMETER

Amintiri din fotbalul de ieri

0
Fotbalul a oferit multe picanterii. Arbitrii erau stimulați ca să arbitreze corect. Dacă voiai să te favorizeze, trebuia să cotizezi din greu. Se plăteau și 90-100.000 de lei. Chiar și în Divizia B. Erau bani, nu glumă. Îmi amintesc că Otto Anderco, din Satu Mare, a condus un UTA-Dinamo, la Arad. Înainte de meci, fusese invitat în fabrică – toți arbitrii erau morți după catifeaua produsă la UTA… Anderco, și-a ales fel de fel de calupuri de catifea… Numai că la meci a tras pentru Dinamo cu o nesimțire crasă… Deh, UTA dădea catifea, dar Dinamo dădea pașapoarte și vize de ieșire din țară… După meci, cei de la UTA l-au dus la gară, cu o Dacia… Se deschide portbagajul, Anderco își ia sacoșa cu echipament și dă să ia și catifeaua, când „poc” un oficial de la UTA trântește capota și strivește degetele arbitrului. „Astea, nu, nu de data asta, domnule Anderco”!
Un mare șmecher, ca să nu zic altfel, era arbitrul Șerban Necșulescu, din Târgoviște. UTA urma să joace la Ilba-Seini. Lângă Baia Mare. Necșulescu fusese desemnat arbitru. În drum spre „locul faptei”, s-a oprit la Arad. Conducătorii UTA-ei au încercat să-l determine să arbitreze corect, așa că l-au dus la ICRTI, de unde arbitrul a plecat cu trei cojoace „Alain Delon”. Ei bine, nici nu începe bine meciul de la Seini (eram martor, de la o așa-zisă masă a presei) că Necșulescu inventează un 11 metri pentru gazde. Cojoacele celor de la UTA au fost nimic, pe lângă cotizația celor de la Seini. Și apoi, omul s-a orientat – a luat și de la unul, și de la celălalt, scorul final fiind 1-1.
Dar cel mai straniu, cel mai incredibil episod, s-a petrecut la un meci Aurul Brad-UTA. Arbitra Florin Tăbârcă, din Râmnicu Vâlcea. Se produce un fault, discutabil și acela, între careul de 16 metri și fanionul de la colțul terenului. Tăbârcă fluieră. Mingea este așezată pentru lovitură liberă. Și, stupoare!… Un ins, un civil, intră pe teren, ia mingea și o duce la punctual cu var, de la 11 metri. „Încă 10.000”, zice către Tăbârcă, lucru mărturisit de jucătorii utiști. Iar Tăbârcă acordă penalty-ul cerut. Insul care pusese minge pe punctual de 11 metri era primarul Bradului. Am scris toate acestea în cronică, cei de la UTA au trimis cronica la Federație și am fost chemat la FRF, împreună cu Coco Dumitrescu, chipurile, pentru audieri. Aiurea. Totul a fost o formalitate, iar marele mincinos a fost unul Pavel Peană, trimis al ziarului Sportul, care nu s-a rușinat să ascundă adevărul.
Fenomenul sportiv oferea de toate, și măreție și decădere. Decădere morală, mai ales.
Tristan MIHUȚA

Întrevederi ale ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu reprezentanți ai minorității române din Ungaria și cu reprezentanți ai mediului de afaceri românesc din Ungaria

0
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, în cadrul vizitei oficiale efectuate la Budapesta, la 15 noiembrie 2022, întrevederi cu reprezentanți ai minorității române și ai mediului de afaceri românesc din Ungaria. În cadrul întrevederii cu reprezentanții minorității române, ministrul afacerilor externe a prezentat rezultatele discuțiilor cu omologul ungar, ministrul Péter Szijjártó, și cu premierul Viktor Orban în ceea ce privește obiectivele prioritare de pe agenda bilaterală, cu accent pe protecția drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ungaria. La întâlnire au participat ambasadorul României în Ungaria, Gabriel Șopandă; consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni; consulul general al României la Szeged, Daniel Banu; PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU); pr. Marius Maghiaru, președintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); Mihaela Bucin, șefa Catedrei de Lb. Română de la Universitatea din Szeged; directori ai unor școli ale comunității românești din Ungaria; reprezentanți ai Mass-Media în lb. română din Ungaria ș.a. Ministrul român a amintit, ca principale preocupări ale părții române, necesitatea creșterii calității învățământului în limba română, asigurarea unei finanțări adecvate pentru mass-media de limba română, dar și pentru proiectele instituțiilor de cultură reprezentative pentru etnicii români din Ungaria (alături de necesitatea unor măsuri ferme din partea autorităților ungare, în vederea eliminării fenomenului de etno-business care afectează autoguvernările minorității române). În acest context, ministrul Bogdan Aurescu s-a referit la cele mai recente evoluții legate de activitatea Comitetului de specialitate româno-ungar de cooperare în domeniul minorităților naționale, respectiv întâlnirea recentă a co-președinților acestui for de la București, ce a prilejuit stabilirea parametrilor de acțiune ai Comitetului pe viitor, în scopul creșterii eficienței, coerenței și predictibilității activității sale. A arătat că rolul Comitetului este unul fundamental în identificarea de soluții adecvate pentru problemele reale cu care se confruntă minoritatea română din Ungaria. A îndemnat, astfel, participanții la întrevedere să semnaleze constant problemele cu care se confruntă, în scopul identificării unor soluții la nivelul Comitetului de specialitate. La întrevederea cu membrii mediului de afaceri românesc din Ungaria, ministrul afacerilor externe a transmis aprecierea deosebită pentru activitatea companiilor românești în Ungaria. A subliniat că Parteneriatul Strategic oferă contextul optim, inclusiv pentru facilitarea legăturilor între companiile din cele două state. Au fost dezbătute și proiectele principale de viitor ale companiilor reprezentate la întâlnire și au fost, de asemenea, discutate preocupările acestora. Ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat nivelul de dezvoltare fără precedent al schimburilor comerciale bilaterale (11 miliarde de euro în 2021, în creștere și în acest an cu peste 32%) și, în context, a adresat mulțumiri companiilor românești pentru eforturile depuse. Oficialul român a evocat temele aflate pe agenda discuțiilor cu omologul ungar, care au inclus perspectivele de dezvoltare a schimburilor comerciale și de echilibrare a balanței comerciale și a investițiilor reciproce. A subliniat importanța mai multor investiții românești în Ungaria și ca investițiile ungare să vizeze tot teritoriul României. De asemenea, s-a referit la ultimele evoluții privind crearea Camerei de Comerț bilaterale. Ministrul Bogdan Aurescu a transmis disponibilitatea autorităților române de a oferi sprijin companiilor românești active pe piețele externe, interesate de extinderea și diversificarea operațiunilor lor. În Ungaria activează aproximativ 7.700 de companii cu capital românesc, cu investiții de aproximativ 280 de milioane de euro, una dintre cele mai consistente și diversificate prezențe investiționale românești în plan extern.

Laptopuri pentru studenții UAV cu burse sociale

0
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a oferit studenților din facultățile UAV, beneficiari de burse sociale, laptopuri pentru a facilita accesul la instrumentele digitale specifice mediului academic. Finanțarea a fost asigurată prin proiectul european ”Educație digitală interactivă și inclusivă în cadrul UAV” . „Am profitat de posibilitatea accesării de fonduri pentru a crea și dezvolta resurse și servicii digitale prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor în vederea modernizării procesului de predare-învățare, de a-l face cât mai facil și mai atractiv și cât mai accesibil studenților” a punctat rectorul UAV, Ramona Lile. Proiectul a beneficiat de finanțare nerambursabilă de 804,594.62 lei destinați achiziționării de echipamente IT pentru studenți și cadre didactice.

De la Jeni (GENIN) citire: Astăzi despre teatru (2)

0
Am văzut un Tartuffe (de Moliere) reușit, aseară. Un spectacol în care s-au Văzut, cu V mare, trei Actori. Cu A mare. Zoltan Lovaș, Oltea Blaga și Dorina Darie. Ce Tartuffe, ce doamnă Pernelle – mamă a lui Orgon, ce Dorine! De Zoli Lovaș nu mă mir că e mare; în urmă cu vreo două sute de ani, când eram elevă de liceu și ne jucam de-a teatrul, punând în scenă, sub bagheta regizorală a colegei noastre mai mari, Oana Huiu (ulterior actriță), o versiune modernă a Caprei cu Trei Iezi, Zoli a venit în câteva rânduri, la invitația Oanei, să ne spună unde-am face mai bine să jucăm așa sau altfel. Încă de-atunci i-am prorocit o carieră fulminantă în domeniu. Ce simt acum e doar un ușor regret că n-a ajuns la New York sau Hollywood. Dar poate el nu regretă, așa că nu-mi rămâne decât să-l întreb, când îl întâlnesc, cum se face că… Fără dubii însă, Zoli poate duce orice. De departe, e Locomotivă. Locomotiva oricărui spectacol în care l-am văzut până acum la Arad. Și a demonstrat-o cu prisosință și aseară.
La rândul ei, Oltea Blaga părea că joacă în piesa asta de-o viață. Rolul îi vine mănușă. Mimică, joc de scenă… nimic nu ziceai că-i este necunoscut; nicio stângăcie. Am mai văzut cândva un Tartuffe, în care slujnica părea stingheră în acea viziune regizorală, transmițând un mesaj profund al locului distinct, marcat de supușenie, pe care trebuie să-l ocupe o servitoare într-o casă. În viziunea regizorului Dan Vasile însă, am văzut o slujnică integrată. În tot și în toate. Cu toate astea, „la locul ei”.
Dorina Darie a jucat o mamă a lui Orgon de excepție. Nu-mi venea să cred că este ea. Intrată în rol de parcă ar fi fost de-acolo. Ca să nu mai vorbesc de costumația inspirată! Fiică-mea a zis, la un moment dat: „mami, bătrâna aceea se vede că e o mare doamnă!” „Iubito, i-am zis, să știi că actrița în sine are cam vârsta mea, nu e tocmai bătrână!” „Wow, serios? Ce tare e!” Păi, e. „Ai văzut, mami, a știut până și să mimeze că poartă proteză, or, dacă are vârsta ta, clar nu are!” Grozavă, Dorina Darie!
Am mai văzut și o Mariane, jucată de Roxana Sabău, destul de reușită; actrița și-a folosit cu generozitate grimasele – puncte forte în ce-o privește. Personaj potrivit Mariane, pentru ea.
La „și alții” i-aș grupa pe toți ceilalți. Inclusiv pe tânărul actor Bogdan Neciu, pe care nu l-am văzut jucând până acum și care a făcut un rol egal, inexpresiv; faptul că e peltic, în alte circumstanțe/roluri s-ar putea să funcționeze. Dar, are timp să prindă „carne”, zic.
Aș mai remarca-o și pe Alina Vasiljević. Este frumoasă. Și… este frumoasă.
Una peste alta, ne-a plăcut Tartuffe în varianta arădeană. Anumite spectacole pot străluci chiar și numai cu un singur cap de afiș, darmite cu vreo trei! Se explică sala plină și aplauzele sincere.
P.S. Despre versiunea cvasi-modernistă a punerii în scenă, garnisită cu muzică rock pe alocuri și cu un aparat de fotografiat cu film, spun doar că n-a dăunat. Arta e… artă, în fond!
P.P.S. Pe final, un pic despre Tartuffe-piesa, pe care sunt absolut sigură că o știe toată lumea, apologia ipocriziei (subiect al tuturor timpurilor), oploșitul dubios (intrat pe premise false în grațiile unor bogătași creduli), care ajunge să-și izgonească adulatorii fără milă din propria avuție… etc. etc.
S-a râs, s-a petrecut timp cu folos. Să mergeți la Tartuffe!!!
Foto: de pe site-ul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, unde-i interesant de intrat și căutat ceva pe plac.
Eugenia CRAINIC

NewsAr: UTA – FC Voluntari: 1 – 1. VIDEO: Rezumatul partidei, declaraţii după meci

0
UTA a remizat pe teren propriu cu FC Voluntari, după ce a fost condusă din primul minut de joc.
Susţinuţi frenetic din tribune, băieţii lui Laszlo Balint au revenit în joc prin Keşeru, în minutul 13. În continuare s-a jucat pe contre, fiecare din cele două formaţii putând da lovitura. Nu a fost să fie, însă, rezultatul de egalitate neconvenindu-le niciuneia dintre competitoare. În urma partidei de la Arad, UTA a urcat un loc în clasament, până pe 14, dar poate fi depăşită de FCU Craiova dacă oltenii o înving pe FCSB sau obţin măcar un egal.
 

Pelerinaj anual românesc la Miskolc, la Biserica Sf. Andrei Şaguna

0

Duminică, 14 noiembrie 2022, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni a participat la pelerinajul românesc anual la Biserica Ortodoxă din Miskolc (Mișcolț), în care a fost botezat Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei. Orașul Miskolc este reședința județului Borsod-Abaúj-Zemplén, fiind al patrulea oraș ca mărime al Ungariei.

Slujirea liturgică este punctul central al pelerinajului efectuat anual aici, începând cu anul 2012, de credincioșii ortodocși români de la Budapesta și din alte localități, la inițiativa pr. Marius Maghiaru, protopop al Budapestei și președinte al Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU). Ceremonia religioasă a fost săvârşită de către de Preasfințitul Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), împreună cu un sobor format din preotul Marius Maghiaru, pr. Cosmin Pop, protopop de Debrecen şi pr. József Krank, parohul bisericii. Răspunsurile la strană au fost date alternativ, de grupul coral al bisericii din Miskolc și grupul coral al parohiei românești din Budapesta. La slujbă au paricipat credincioşi români din Budapesta, Micherechi, Gyula, dar şi oaspeţi din România.

Preasfinţitul Siluan a subliniat că „Sfântul ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, pe numele său de botez Anastasie, s-a născut într-o familie de aromâni, în Miskolc, în 20 decembrie 1808, fiind botezat în biserica macedo-română cu hramul „Sfânta Treime” din localitate”. Biserica ortodoxă din Miskolc, care actualmente din punct de vedere canonic aparţine de Episcopia Ortodoxă Ungară, a fost construită între ani 1785-1806, de către macedo-românii stabiliţi aici. Pe faţada bisericii, în semn de amintire, se află o inscripţie, în limba greacă: „Această biserică a Sfintei Treimi s-a întemeiat în 1785 pe timpul puternicului Iosif al II-lea, regele Ungariei, şi s-a isprăvit în anul 1806, pe timpul puternicului împărat Francisc al II-lea, regele Ungariei, cu cheltuiala fraţilor valahi din Macedonia”.

În anul 1606, câteva familii aromâne s-au aşezat în oraşul Miskolc. Aromânii din Miskolc erau originari din Moscopole, Grabova, Lunca şi Civara. În jurul anului 1720 s-a constituie ”Compania comercială grecească din Miskolc”. Membrii companiei vorbeau limba greacă şi aromână. Ei controlau comerţul din zona, fiind foarte înstăriţi. În această aşezare de aromâni s-a născut, la data de 20 decembrie 1808, viitorul mitropolit al Transilvaniei, Sf. Andrei Şaguna. În „Protocolul botezaţilor”  bisericii din Miskolc s-a păstrat despre naşterea sa următoarea însemnare „Anastasiu, fiul lui Naum Evreta Şaguna şi al soţiei sale Anastasia, s-a născut în 20 Decembrie şi s-a botezat şi miruit în 28 Decembrie 1808 prin mine preotul Constantin Vulco. Nașul lui a fost Anastasiu, fiul lui Adam Ghergha.”

 În 1791 a fost sfinţit iconostasul bisericii, impunător, având o înălţime de 16 m şi 87 de icoane, pictate de artistul vienez Antoniu Kuchelmeister. Acelaşi maestru a zugrăvit, în anul 1807 şi frescele interioare ale bisericii. Consulul general român a avut mai multe întâlniri, în marja acestui exeniment, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria.

https://youtu.be/PgtRF5UDtEg

Cum m-am măritat cu ziaristica (1)

0
Începuturile mele ziaristice n-au fost tocmai normale, liniare, după un șablon care se perpetuează și în ziua de astăzi, la anumite caste: poliție, avocatură, medicină etc. Adică o moștenire din tată-n fiu.
Tata ziarist cu ștate vechi, m-a împins înainte de a termina liceul.
M-a mai dus cu el la meciuri, m-a mai trimis pe mine singur, mă rog, pe la liga a treia sau a patra. N-am vrut, totuși, să devin ziarist. Mi se părea povara prea grea, ca o perpetuă competiție. Așa că m-am făcut sondor. Asta scria pe angajarea mea, deși am lucrat ca dispecer și, apoi, laborant. Asta până în 1997 când…
Nevastă-mea găsește ceva anunț, un fluturaș parcă, cu textul „Angajăm redactori”. Zis și făcut. Adică ea a zis, eu am făcut. M-am prezentat la concurs. Acolo (la restaurantul Bucegi), o sală mare, plină ochi. Sunt luat în evidență mi se pune în față o foaie de hârtie și… spor la lucru.
Testul avea mai multe puncte: un reportaj, o știre (parcă) și… 10 întrebări adresate lui Dorel Zăvoianu, redactorul șef de la „Adevărul”.
Eu, convins că dau concurs la Adevărul, îl iau puțin în tărbacă pe domnul Zăvoianu, chitit fiind să NU reușesc să trec examenul. Pe-atunci, gândul de a fi ziarist mă scotea din zona mea de confort. Dar…
Urma să fiu anunțat telefonic a doua zi, dacă am reușit să trec examenul. Telefon fix, să fim bine înțeleși. A doua zi, nici un țâr-țâr. No, m-am gândit eu, am satisfăcut capriciul nevestei, dar mi-am realizat și scopul propriu. Eram convins că de la tirul încrucișat cu întrebările la adresa lui „Zăvo” mi se trage. Și, cum nu mai aveam nevoia de așteptare, plec din oraș, tocmai la Mănăștur, să ajut un coleg la cules de porumb. Normal și previzibil, telefonul a sunat exact când eram eu plecat. Așa că la angajare s-a dus… un prieten, ca să nu fie absența mea considerată un refuz. Abia după încă o zi am ajuns să fac joncțiunea cu echipa ce, ulterior, mi-a devenit a doua familie.
În redacție se lucra deja la „rece”.
Eu mi-am dorit să merg la sport, dar echipa era deja formată, cu Andrei Ando șef de secție, Seba Șiclovan, Daniel Berar, Attila Schneider și Steli Rotar redactori. Echipă puternică, care îmbina experiența lui Ando, Schneider și Rotaru cu ambiția lui Șiclovan și a lui Berar. Așa că am ajuns la politic, unde Doru Sinaci era singurul cu experiență. Noi, ceilalți, nu prea știam cu ce se mănâncă meseria. Aveam doi colegi de secție, Claudiu Horeanu și Sorin Ardelean, dar și o pagină cât un cearșaf.
Fiecare aveam calculatorul nostru, plus cinci culegători (n-aș spune dactilografi, pentru că erau oameni care stăpâneau limba română, care nu se sfiau să ne corecteze articolele, pe principiul „mai mulți ochi mai multe văd”). Eu, care am văzut calculator doar în poze și în filme, mă simțeam în redacție ca ardeleanul care a văzut pentru prima dată girafa!
Deși acasă aveam mașină de scris, iar tastatura era relativ identică, practic eram într-un univers nou!
Solitaire mi se părea fascinant, aveam și un joc cu bile și, de asemenea, ceva shutter. Dar cel mai mult mă îngrozea faptul că sunt coleg și tratat de la egal la egal cu oameni care formează opinii, care sunt vedete în societatea arădeană, în adevăratul sens al cuvântului. I-aș aminti, aleatoriu, pe Mihuța sr., Notaros, Balint, Mărginean, Jeni Bărdaș, Cami Tuduce-Berar, Ica Bunaciu, Mișu Balint, regretatul Dan Maghiș, Ando, Paula Bulzan, Romana Dănilă, Doru Sinaci și, de asemenea, dintre cei noi, Romi Dubăț, Clau Horeanu, Seba Șiclovan și lista rămâne deschisă. Astea au fost începuturile mele. Apoi, prima mea știre, prima știre… semnată, primul dialog cu un ministru, „botezul” de la Burcă. Dar, cam atât pentru azi…
Mă înclin cu respect în fața patronului meu în ale ziaristicii, Măria Sa cititorul! Pe data viitoare.
Notă: Fotografia care însoțește acest foileton nu este aleasă întâmplător; mă ilustrează pe mine în zilele astea, rubicond, cam la 85 de kile (în ’97, la debut, sfidam cântarul, aveam maxim 60 de kilograme) și, mai ales, cu o goarnă istorică. Cu această goarnă au fost îndemnați muncitorii de la IAMMBA să iasă în stradă, la Revoluție, cu această goarnă a fost mulțimea ținută în priză în momentele în care nu era sigură reușita Revoluției. Simbolic, această goarnă mi-a dat libertatea de a scrie, și acum 25 de ani, și acum!
Teofil GRĂDINARU

GLUMIND ȘI NU PREA!

0
Mulțumim din inima, UE !
De abia căzusem din copaci si daca nu veneai tu, muream prosti.
Tu ne-ai învățat cum se taie porcul ca sa nu sufere, cum se fac cârnații fără carne, doar din șorici si E-uri, pâinea cu mult aer, laptele fără gust si miros că, dacă-l bei cu ochii închiși, zici că-i apă.
Tu ne-ai învățat cum se face smântâna cu 12% grăsime.
xplică de ce când o pui in ciorba fierbinte, in loc sa se împrăștie, se
coagulează. Nu mai găsești smântână care bătută să devina frișcă. Păi da, acum există frișcă artificială ca spuma de ras.
Tu ne-ai învățat cum se face untul fără miros, cu 25% grăsime (restul ce dracu’ o fi, săpun?)
Tu ne-ai învățat ca brânza țăranului fiind făcută in condiții neigienice, e toxică, iar a ta e sănătoasă pentru că conține fibre vegetale (ce or fi căutând acolo?) N-are nici miros,
nici gust. E ca o cretă udă.
Iti mulțumim că ne aduci mere care nu se strică luni de zile, oricât de lovite ar fi. Ale țăranului au viermi, ale tale nu. Oare de ce? Nu cumva nu sunt mere, ci otrăvuri?
Iti mulțumim că ne-ai învățat țăranii cum se fac roșiile frumoase, fără gust si care scârțâie-n dinți.
Tu ne-ai învățat ca zahărul din sucuri se poate înlocui cu aspartam, un cancerigen mai ales pentru creierul copiilor.
Si câte si mai câte nu ne-ai învățat!
Iti mulțumim PENTRU ASIGURAREA LOCURILOR DE MUNCA IN STRAINATATE SI PENTRU… ETC……!!!!!!!!!!
(Uneori, îmi vine sa zic ceva …asa ….pe romaneste!!!)
Tristan MIHUȚA